ARTICOLE.
Consiliul de Presă din Republica Moldova a lansat platforma www.mediaforum.md. Ea este destinată profesioniştilor din domeniul mass-media şi consumatorilor de presă. // Secţiunile sunt moderate de Ludmila Andronic, Dumitru Ciorici, Alina Radu, Tatiana Puiu şi Doru Petruţi. Le urăm spor la treabă!
Un reportaj de Valentina Ursa la Europa Liberă din Basarabeasca: „Europa Liberă: Văd că la Basarabeasca e bine, e frumos, aveţi infrastructură.// – „E frumos, fiindcă a ieşit soarele. Dar când nu e soare, nu e frumos. Oamenii trăiesc cu o pensie de 800 de lei, 20% din populaţie umblă pe drumuri, nu au de lucru.” // Europa Liberă: Dar se fac reforme care trebuie să dea rezultate.// – „Ce fel de reforme? Aici nu vedem nicio reformă. Poate cineva le vede de sus, dar noi, de jos, nu vedem nicio reformă.”// Europa Liberă: O reformă ce rezultate trebuie să dea?// – „Populaţia să aibă de lucru, să nu fie corupţie, să nu se dea mită, omul să ştie că el e stăpân în ţara lui.” // Europa Liberă: Dar cine e stăpân astăzi în Moldova? // – „Stăpâni în Moldova sunt corupţia şi parlamentarii.”// Europa Liberă: Dumneavoastră i-aţi ales pe cei din Parlament.// – „I-am ales, dar ei nu fac faţă problemelor.” // Europa Liberă: Sunt două lumi paralele: cei de jos şi cei de sus?// – „Da.” – „Cei care pot exista în ţărişoara aceasta şi cei care nu prea au putere de a exista.” // Europa Liberă: E subţire clasa de mijloc? // – „Aproape nu există. Sunt cei care trăiesc foarte bine şi cine există. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.”
Un reportaj de Tatiana Beghiu în Ziarul de Gardă despre tinerii din R. Moldova şi motivele inocupării lor: „Tinerii de la sate reprezintă viitorul comunităţilor rurale. Dar starea multor sate din Republica Moldova nu face decât să-i convingă pe aceştia că trebuie să plece, sau dacă rămân, să evite munca grea de la câmp, dosindu-se prin barurile din sate – singurele instituţii unde sunt aşteptaţi zi de zi.// În satele prin care trecem, întâlnim cel mai des copii şi bătrâni. Bunicii îşi îngrijesc nepoţii şi încearcă să le ofere toată dragostea şi afecţiunea de care sunt în stare, ca cei mici să nu simtă absenţa părinţilor. Părinţii lor, de regulă, au fost nevoiţi să-şi caute un loc de muncă mai bine plătit în altă ţară, pentru a-şi scuti copiii de grija zilei de mâine, trimiţând acasă bani pentru ca cei dragi să nu ducă lipsuri. Psihologii spun că astfel mulţi dintre copii cresc cu sentimentul că părinţii fac bani uşori acolo, în depărtare, şi trebuie să le trimită lor mereu. Aceşti tineri sunt mai puţin motivaţi să muncească. (…) Potrivit datelor prezentate de Biroul Naţional de Statistică, rata şomajului printre tinerii cu vârsta de 20-30 de ani din mediul rural este de circa 6% pentru anul 2014, cu 1,4% mai puţin decât în anul 2013 (7,4%). Lipsa locurilor de muncă, condiţiile proaste de trai, migraţia masivă fac ca satele din R. Moldova să devină tot mai pustii. Amintim că, potrivit recensământului din anul 2014, opt sate din R. Moldova nu au înregistrat nicio persoană.”
Pe Allfun.md – o cronică a reconstrucţiei scărilor de la „cascadă” din Parcul Valea Morilor: „В целом, многолетние метаморфозы озера Валя Морилор и прилегающих к нему парковых объектов похожи на перекидывание фразами „Дурак!” – „Сам дурак!” между общественностью, прессой, пользователями соцсетей, примэрией и, главным образом, мэром Дорином Киртоакэ, который, невзирая на то, что реконструкцией занято не одно государственное учреждение, стал главным действующим лицом этой трагикомедии.// В конце прошлого года стало известно, что бюджет Кишинева на 2014 год предусматривает восстановление каскадной лестницы – на это выделялось 4 млн. леев. В начале февраля 2015 года стало известно, что восстановление будет стоить 12 млн. леев. От главы управления капитального строительства кишиневской примэрии Романа Софрони общественность узнала, что первый этап реконструкции парковой зоны включает постройку новой лестницы, восстановление декоративных элементов, ротонды и фонтана. Второй этап, по его словам, – обустройство пляжа и аллей парка, восстановление лестницы к Государственному университету и Зеленого театра.// И тут началось! Второго февраля парк наводнила строительная техника, начали демонтировать лестницу и вызвали этим негативную реакцию жителей столицы. Усилия по реконструкции, предпринимаемые Управлением капитального строительства Примэрии, показались общественности грубыми и непродуманными. Чтобы облегчить доступ техники к каскадной лестнице (которая, по задумке реставраторов, должна быть заново отстроена и, для большей крепости, оснащена металлическим каркасом), вырубили главное украшение парка – старые деревья, со всех сторон обступающие лестницу.”
Un comentariu de Octavian Milewski (pe facebook) despre Marşul Unirii de la 27 martie la Chişinău: „Hundreds participated in a march for unification with Romania yesterday in Chisinau. Nota bene: hundreds, not even a few thousands. Does that say anything to you? The idea of unification is almost esoteric for the majority of Moldovans, while for those who really constructively understand what stands behind, it is quixotic (just to use a positive word). It is 10% (with optimism) at best who believe in it. Do those unionist crackpots from Bucharest understand that by sponsoring such petty assemblies they will only be held in derision? Do the Bessarabian „romantics” understand that in the eyes of people in the street unification is not a solution, not even a social palliative (or whatever!), but a mere aberration that happened only once in 1918 (again, only a few informed historians really know „how they did it” in March 1918), faltered for only 20 years after (do not underestimate the negative collective memory passed from generation to generation!), and it ended in 3 generations of traumatic and enforced change, uprooting, marginalization and identity mutation? And the last one is very important! No, I do not believe in Moldovan ethnicity, but there has been an infusion of Slavic-cum-soviet cultural-political elements that became embedded. The last 20-25 years proved that they will not fade away. This mutation produces effects on at least a half of the population.// Indeed, this is the price for ignorance and obtuseness developed, among others, in some academic and research centers in Bucharest, plus some interest groups which have not yet departed from the logic of 19th century „ideals”. They educate hundreds or maybe thousands of Bessarabians in this spirit and then… then what? A ridiculous march for unification of a few hundreds…”
Adevărul despre un studiu de psihologul Daniel David, despre „psihologia poporului român”, în fapt un studiu psiho-sociologic, în răspăr cu cîteva clişee vehiculate despre români, înăuntru şi în afară: „O caracteristică centrală a românilor este neîncrederea în oameni, completează David, excepţie făcând familia, unde se compensează cu o încredere foarte mare. Aceeaşi cercetare arată că românii, deşi se consideră prietenoşi şi ospitalieri, nu sunt deloc aşa în realitate. Comparativ cu alte culturi, românii, fie ei din mediul rural sau din mediul urban, se tem de necunoscuţi. „Pe de altă parte, românii au cea mai mică distanţă faţă de membrii familiei. Noi am exagerat lucrurile, suntem mult mai apropiaţi de membrii familiei, dar ţinem o distanţă prea mare faţă de cei din afară”, a afirmat profesorul universitar. Aceeaşi cercetare relevă şi faptul că românilor le lipseşte spiritul civic cu desăvârşire. Concret, cultura românilor promovează heterodeterminarea, adică influenţa tradiţiei, în dauna autodeterminării şi pragmatismului. „Românii au scoruri mai mici la valori ca universalism, nefiind preocupaţi de binele general, dar nici de binele cunoscuţilor. Pentru a face o impresie bună, se pot prezenta ca acordând importanţă acestor valori”, se mai arată în studiu.”
Adam Taylor, pe Washington Post, ne spune cine stă în spatele crimei de masă oribile în Universitatea de la Glarissa, Kenya: „Al-Shabab’s attacks in Kenya seem to have a dual purpose — seeking to persuade Kenyan politicians to withdraw troops from the Somalia but also fomenting religious divides within Kenya. In this week’s attacks, some accounts suggested that Muslims had been separated from Christians and allowed to flee. Roughly 11 percent of Kenya’s population is Islamic, and al-Shabab has found fertile ground for recruits within the country.// Al-Shabab’s transnational aspirations are a problem for the U.S. too. The group is said to have attracted a number of young American recruits, and Mohammed Emwazi, the Islamic State militant better known as Jihadi John, is suspected of having attempted to join the group. U.S. officials have said that the group has tried to coordinate with other jihadist groups, including Boko Haram.// Ultimately, groups like Boko Haram and the Islamic State have diverted attention from al-Shabab, but the Somali group’s continuing attacks are a reminder of just how hard it can be to stop organizations committed to guerrilla warfare and terrorism.”
Franco Beradi pe Verso Books despre depresie şi capitalism, în legătură cu cazul tragic al omorului de masă suicidal comis de pilotul Andreas Lubitz: „It seems that the young pilot Andreas Lubitz who hurled himself and the airplane, packed with innocent people against the rocks of a mountain, concealed the medical certification of depressive pathology from his employer, Lufthansa. This is bad of course, but totally understandable: turbo-capitalism does not like workers who go on leave for health reasons and most of all it dislikes references to depression.// Depressed, me? Don’t even mention it. I feel fine, I’m perfectly efficient, happy, dynamic, energetic, and most of all competitive. I go jogging every morning and I’m available for over time. It is the philosophy of the low cost airlines, you know? And the philosophy of the perfectly deregulated economy where everybody is demanded to give ceaselessly the best, in order to survive. // After this suicidal mass murder air companies are invited to double-check the psychological conditions of the workers. Pilots should not be maniac, depressed, melancholic or panic-prone. And what about bus drivers and policemen, steel workers, and school teachers? Everybody will be subjected to psychological screening in order to detect and expel from the labor market those who suffer from depression.”
Noam Chomsky pe cafeneauadigitala.ro despre cele 10 strategii de PROSTIRE şi despre căile de a nu le cădea în capcană: „Noam Chomsky a realizat o lista cu cele “Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare in masa. Avand ca motto “A cunoaste adversarul, a-i cunoaste tehnicile de manipulare, este indispensabil pentru a ne elibera de robie”, omul de stiinta american considera ca “libertatea de exprimare este mai importanta decat orice versiune a faptelor sustinuta de ordinea stabilita, oricare ar fi raportul pe care aceasta il intretine cu adevarul faptelor in sine”.// Chomsky evoca diferitele tehnici de manipulare si, in primul rand, strategia diversiunii, deloc straina serviciilor secrete. Aceasta consta in deturnarea atentiei publicului de la problemele importante si de la schimbarile hotarate de elitele politice si economice, printr-o avalansa fara sfarsit de distractii si de informatii neinsemnate. Chomsky analizeaza diferitele tehnici de spalare a creierului, tehnici care vor fi recunoscute cu siguranta ca facand parte din viata noastra, a romanilor, de zi cu zi. Prezentam mai jos lista lui Noam Chomsky.” Iată primele două strategii listate de Chomsky: „1. A distrage in permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici un timp pentru gandire.// 2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii. Aceasta metoda se mai numeste si “problema – reactie – solutie”. La inceput, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sangeroase, pentru ca publicul sa ceara legi represive, in detrimentrul libertatii.”
Michael Bailey pe opendemocracy.com despre moartea universităţii umaniste în vest , prin „suicid asistat”: „Nowadays, it would seem that we are witnessing the strange death of the liberal university. Various commentators have noted how British universities, though still not-for-profit charities, are being hastily fashioned after private companies and the consequent narrowing of higher education’s raison d’être. The idea of the University as a place of civic education and critical enquiry has been put to a premature death by a raft of neo-capitalist political rationalities that promote inter alia divisive competition, false economies and philistine instrumentality. Academics are bound by ever multiplying forms of spurious measurement, misleading quantification and performance management. Students, in turn, are treated more like consumers than they are citizens, increasingly defrauded with a candyfloss world of university branding and marketing gimmickry. Grant capture, consultancy, citations, impact, quality assurance, unique selling points, student surveys and league tables, have become the new deities that all shall worship.” (…) Edward Thompson noted the reactionary and self-regarding nature of the species Academicus Superciliosus, ‘the most divisible and rulable creature in this country’, following the expose of the so-called ‘Warwick files’ controversy in the early 1970s. Living their lives as if ‘struck by a paralysis of will’ and ‘in a kind of Awe of Propriety’, Thompson opined that though talk of academic freedom ‘is for ever on their lips’, academics are in fact ‘the last people to whom it can be safely entrusted, since the present moment is never the opportune moment to stand and fight’. And just as Orwell was concerned for the future of ‘the autonomous individual’ in the face of totalitarianism, Thompson was equally troubled by the emerging ‘new methods of management’, their ‘insistence upon the subjugation of the individual to institutional loyalties’, and ‘attempts to enforce loyalties by moral or disciplinary means, by streaming procedures or by managing promotions and career prospects’. Finally, with his usual prophetic boldness, and with Julien Benda’s trahison des clercs in mind, Thompson predicted that most university teachers would retreat ‘within the limited area of manoeuvre allotted to him within the managerial structure’.
CĂRŢI.
O cronică recentă de Emanuel Copilaş pe socialeast.ro la o carte mai veche, dar încă foarte actuală, de Cătălin Zamfir, O analiză critică a tranziției. Ce va fi „după”, Iași, Polirom, 2004 „Cartea lui Cătălin Zamfir se ocupă strict de tranziția postcomunistă. Utilizând sociologia politică și economică drept metode predilecte de studiu, autorul ajunge la concluzia că germenii acestui tip de transformare au apărut încă de la începuturile perioadei comuniste, noul regim fiind respins sau cel puțin privit cu susceptibilitate de către marea majoritate a populației – primind un impuls considerabil în momentul destalinizării și a turbulențelor politice aferente care s-au consumat în 1956. (…)Așteptările optimiste au fost invalidate în scurt timp de realitate: PIB-ul României a scăzut accelerat, nivelul din 1989, anul cel mai de jos al comunismului, nefiind atins nici măcar în 2003. Procesul de dezindustrializare a atins cote alarmante. În doar zece ani de la revoluție, nivelul de industrializare ajunsese la 40,8% din nivelul înregistrat în 1989 (p. 37). Ce s-a întâmplat? De ce nu a funcționat „terapia de șoc” atât de ridicată în slăvi de FMI și de Banca Mondială? În primul rând, deoarece privatizarea agresivă nu a fost făcută pe un teren concurențial; a fost schimbat, pur și simplu, monopolul statului cu monopolul privat. În al doilea rând, a dispărut orice formă de control asupra noului tip de dezvoltare economică: confruntat cu ideologia neoliberală a statului minimal, cauzator de probleme, statul s-a retras din economie, asumându-și un rol mai degrabă simbolic, în timp ce noii manageri nu aveau nici cel mai mic interes pentru a optimiza funcționalitatea firmelor pe care le conduceau. Firmele private au apărut nu în domeniul producției, ci în domeniul serviciilor, intermediind diferite tipuri de produse între firmele de stat și piață. Au fost numite, pe bună dreptate, firme „căpușă”, deoarece singurul lor rol economic era acela de a jefui sistematic resursele statului”.
Cristian Cercel în Observatorul cultural, despre cartea Melindei Mitu şi a lui Sorin Mitu, Ungurii despre români. Naşterea unei imagini etnice, Polirom, 2014: „O nouă carte de imagologie vine să completeze bogata bibliografie în limba română dedicată subiectului.Ungurii despre români, volum semnat de Melinda Mitu şi Sorin Mitu şi apărut anul trecut în colecţia „Historia“ a Editurii Polirom, este un studiu amănunţit, bazat pe o mare varietate de surse, al reprezentărilor românilor în societatea maghiară între 1790 și 1860. Perioada aleasă nu este întîmplătoare: atunci încep să aibă loc procesele de „inventare“/„ construcţie“ a celor două naţiuni, română şi maghiară. (…) Ambiguitatea (ceea ce Maria Todorova ar numi „liminalitatea“) Europei de Est, construită în viziunea occidentală drept un fel de spaţiu al intermediarităţii, are astfel de consecinţe: „Tocmai această definire ambiguă a «răsăritenilor», ca locuitori ai unui spaţiu aflat între barbarie şi civilizaţie, între Europa şi Asia, le oferă şansa să se salveze şi să se strecoare în spaţiul securizant al unei Europe extinse, cu preţul inventării altor barbari“. Fenomenul este răspîndit în regiune: barbarii, primitivii imaginaţi fie drept civilizabili, fie drept sortiţi a rămîne într-o stare de înapoiere, sînt întotdeauna ceilalţi, aflaţi mai la sud sau mai la est. Melinda şi Sorin Mitu arată că superioritatea maghiară nu era construită discursiv pe baza unor argumente privind anterioritatea în Transilvania, etnogeneza daco-romană a românilor fiind, în foarte multe cazuri, acceptată la vremea respectivă de intelectualii maghiari. La baza eșafodajului argumentativ maghiar stătea mai degrabă un presupus grad mai înalt de civilizaţie, în raport cu românii ori cu populaţiile slave din regiune.// Ungurii despre români subliniază şi faptul că importanţa etnicului, în contextul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, nu trebuie supralicitată. Felul în care maghiarii îi vedeau pe români era, de pildă, în multe cazuri, strîns legat de binomul urban-rural. Reprezentarea românilor fie ca „buni sălbatici“, fie ca reprezentanţi ai unei societăţi rurale înapoiate şi leneşe, „care refuză să păşească pe calea progresului dorit cu ardoare de intelectualii iluminişti sau romantici“, are, probabil, mult mai puţin de-a face cu o alteritate etnică românească văzută drept imuabilă, şi mult mai mult cu locul ruralului în cadrul imaginarului iluminist.
Vasile Ernu, pe CriticAtac, în dialog cu Dragoş Sdrobiş, autorul cărţii Limitele meritocraţiei româneşti, publicată recent la Polirom: „Una din temele importante ale cărţii este legată de „geneza elitelor”. Care este geneza elitelor pornind dinspre sec. XIX-lea spre perioada interbelică? Care ar fi elementele centrale, trăsăturile specifice, anatomia acestei elite?//N-aș spune că geneza elitelor e o temă centrală a cărții. Mai degrabă, am încercat să subliniez că ideea de elită reprezenta la sfârșitul secolului al XIX-lea – în Europa și, prin colportare, în spațiul românesc – un soi de ideologie care să facă trecerea dinspre aristocrație spre democrație. Iar cum în latină eligere înseamnă a alege, educației îi revenea rolul de a crea mecanismele prin care cei mai buni să ajungă să conducă societatea. Astfel, democrația se putea lăuda că propune un nou contract social, deschis oricui, care se legitimează prin meritocrație.// În spațiul românesc, ideea de elită s-a transformat doar într-un mecanism de a converti privilegiile vechii boierimi locale în drepturi asupra conducerii societății și a statului. Era cumva imposibil să fi fost altfel: educația instituționalizată începe să se dezvolte mai ales după 1859, iar principala preocupare nu era neapărat emanciparea socială a țăranului, cât dobândirea independenței noului stat de la gurile Dunării. Abia după dobândirea independenței, elitele se reîntorc spre problemele societății. Dar nu neapărat din altruism, cât din cauza presiunii crescânde a satului, ce a culminat cu răscoala de la 1907. Pe scurt, vechea boierime a îmbrăcat haine occidentale și a început să militeze pentru un stat al tuturor românilor. Dar, cum primul pas era eliminarea dominației străine, elitele românești au urmărit dobândirea libertății pentru națiunea română văzută ca întreg. Evoluția societății românești până la 1918 se derulează în siajul pașoptismului românesc, o gândire ce diviza societatea într-o elită salvatoare și o colectivitate obedientă. Dacă până la reforma agrară din 1864 avem o societate a boierilor și a țăranului supus, ceea ce i-a urmat a fost o societate a domnilor și a „prostimii” țărănești.”
Vlada Ciobanu despre Conversaţie la Catedrală de Mario V. Llosa: „Conversation in the Cathedral” este un efort enorm de a cuprinde o mulțime de drame ale unui stat care se află în tranziție, a unui stat corupt, a unui stat, în care ori de câte ori s-ar schimba puterea, problemele rămân.// Sunt o mulțime de personaje. Unii sunt uitați pe parcurs, alții apar în linii de dialog care nu mai înțelegi de unde încep. Este omul simplu de la sat, care ajunge mare om de stat, violent și fără de scrupule. Este cântăreața talentată și populară, care renunță la carieră, devenind amanta unui om important și care, desigur, sfârșește rău. Este dictatorul, oarecum absent, însă menținut mereu în discuție de mediocrii și meschinii ce îl înconjoară. Sunt tinerii revoluționari și visători, dar și servitorii care vor o viață liniștită fără mari așteptări. Sunt generalii care profită de sistem, dar și generalii care vor să răstoarne sistemul (cumva întotdeauna ei sunt aceiași). Fiecare element al unui sistem dictatorial și al unei societăți descompuse este prezent. (…) Când era clar cum va arăta Guvernul nostru, citeam cum în Lima, după înlăturarea dictatorului, la putere vine mafia și totul rămâne pe vechi. În Lima la fel, opoziția e formată din câțiva milionari care nu s-au înțeles cu guvernarea, dar care au exact aceleași intenții ca guvernarea. În Lima la fel, vinovații fug temporar din țară, apoi se întorc și trăiesc în lux și nepedepsiți.”
Imagine de fundal de Valentina Ursu, Europa Liberă, din or. Basarabeasca.
