[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

Povestea 1 ori Să nu furi! La început a fost… furtul. Niște inși foarte bine conectați (Ilan Șor și alții) au sustras, în această iarnă, 11 miliarde de lei de la Banca de Economii (BEM) și 17 miliarde de lei de la Banca Socială. Centrul Național Anticorupție s-a prefăcut că face ceva și a chemat bănuiții (doi foşti preşedinţi interimari, unul al Băncii Sociale şi altul al Băncii de Economii, precum și pe Ilan Șor) la un fel de interogatoriu.
”După audierea de aproape două ore de la  CNA, unde a fost adus cu un Jiguli de teren, Shor spunea, aparent imperturbabil,  că va fi cooperant cu anchetatorii şi că pentru el este important ca băncile sa fie salvate. În versiunea anchetei, cei patru, inclusiv Ilan Shor, sunt suspectaţi de plasarea, prin abuz de serviciu, a unor sume imense din BEM într-o bancă din exterior, aşa cum a explicat astăzi Bogdan Zumbreanu, şeful direcţiei de urmărire penală a CNA: „Persoanele sunt bănuite că, abuzând de situaţia lor de serviciu, au încheiat ilegal un contract privind plasamentul interbancar al acestor bani, bani care au ieşit din Banca de Economii, plasaţi ulterior în Banca Socială, şi, ca rezultat, banii au plecat peste hotare, acum nefiind posibilă rambursarea lor la Banca de Economii.” (sursa)

Povestea 2 ori să Nu juri strîmb! (Text de fundal: De la începutul anului și până în data de 18 februarie, leul moldovenesc s-a depreciat semnificativ comparativ cu principalele valute de referință: cursul a scăzut cu 34% față de dolarul SUA și cu 26% față de moneda Euro. În plus, acesta a slăbit și în fața rublei rusești cu 22%. sursa)

Marți iese la rampă guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu de la care toată lumea, panicată desigur de faptul că leul scade și scade vertiginos, aștepta explicații.  Acesta însă decide, în mod suspect, să amplifice panica de pe piața valutară și să arunce vina… pe populație, pe emigranții moldoveni care nu mai trimit bani din afară, pe criza geopolitică, adică pe oricine în afară de instituția pe care o conduce.

O declarație ineptă ca asta: “ceea ce vedem noi în ultimele zile, săptămîni, este un comportament excesiv al publicului larg în ceea ce privește dorința de a procura valuta. Prin urmare s-a pus o presiune foarte mare asupra cursului valutar”, ar face să roșească pînă și pe ultimul restanțier din anul 1 economie.

Urmează alta din care reiese că un factor important în fluctuația  leului o joacă dinamica remitențelor, adică, moldovenii din afară nu mai sunt atît de patrioți și nu mai trimit valută acasă. ”În 2014 totalul remiterilor au fost de 1,613 mlrd dolari. „Este cu 4 mln mai mare decât în 2013. Pe luni, vedem cum șocul prin canalul remiterilor a pătruns în Republica Moldova și ne afectează pe noi toți. În octombrie 2014, față de octombrie 2013, remiterile au scăzut cu 9%, în noiembrie cu 29%, în decembrie – cu 31%. În total în trimestrul IV remiterile au scăzut cu 91 mln dolari sau cu 20% față de aceeași perioadă din 2013. Cauza cea mai mare care afectează volumul remiterilor ce intră în RM este situația dificilă din Federația Rusă și deprecierea rublei față de dolar. Două treimi din remiteri vin din Federația Rusă” (sursa)

E bine că Banca Națională ține cont de influxul de valută din remitențe atunci cînd calculează presiunile asupra monedei naționale. Mai aiurea e că Banca nu ia în calcul caracterul schimbător al remitențelor și nu a pregătit ceva rezerve pentru cazul în care remitențele (un fel de ”petrol” al țării, muncit cu sînge și sudoare) se vor termina.

Drăguțanu însă nu se sfiește să treacă peste aceste ”finețuri”. Pentru că are de recitat o poveste și chestii precum cauzele panicii valutare printre oamenii de rînd sau complexitatea fenomenului remitențelor (care pot varia din multe motive, de la faptul că țările unde se stabilesc preponderent moldovenii, Spania, Italia și Rusia, trec prin criză la fenomene sociale precum reîntregirea familiei și stabilirea în străinătate a emigranților etc). Povestea e că, și aici trebuie să fim atenți, vinovați sunt pînă la urmă tot moldovenii de rînd care păcătuiesc în două feluri (ar consuma prea mult: „Eu înțeleg personal că populația întâmpină dificultăți, dar adaptarea economiei vine și din adaptarea consumatorului.”) și ar avea prea multă valută (de care nu doresc să se despartă).

Asta deși din toate părțile se aud voci că BNM acționează greșit și că motivele fluctuației cursului valutar nu țin de economie ci de politic. (1)
O scurtă selecție: ”Mecanismul de alimentare a presiunilor pe leu este aplicat chiar de BNM prin oferirea de lichidități importante în lunile octombrie-decembrie 2014”, comentează fostul ministrul al Finanțelor Veaceslav Negruță. ”Dacă diminuarea de ofertă de valută, din cauza scăderii exporturilor, remiterilor și investițiilor străine directe, este asociată cu condițiile economice și politice dificile din țară și regiune, atunci creșterea cererii de valută poate fi determinată de factori subiectivi sau speculativi. La moment, nu dispunem de date statistice suficiente pentru a face o analiză obiectivă a relevanței acestor factori. Totuși, analizând datele secundare, interviurile experților și autorităților publice, putem deduce că aceștia pot fi asociați cu tranzacțiile în proporții deosebit de mari de procurare de valută străină operate de către anumite bănci implicate în scheme suspecte, despre care s-a vorbit foarte mult în public ultimul timp.” zice Adrian Lupușor de la Expert-Grup.  ”Leul cade nu doar sub influența unor cauze externe, cum încearcă să ne sugereze BNM. Cauzele externe acționau pe parcursul întregului an 2014, și, deși au dus la deprecierea leului, ea era lentă, controlată și putea fi dirijată de către BNM. (…) Însă după aceasta a avut loc marea „afacere” la Banca de Economii și Banca Socială, când din bănci au fost adunate vreo 17 miliarde de lei, cumpărată pe această sumă valută, care a fost scoasă peste hotare (cam un miliard de euro). Această operațiune a constituit un șoc enorm pentru economia noastră. (…) Nu voi începe iarăși să spun acum cine era responsabil ca astfel de situații să nu se petreacă niciodată (Banca Națională) și nu voi spune acum cine este principalul responsabil  de aceea că totuși am nimerit într-o astfel de situație (Banca Națională).”, scrie  Natan Garștea de la Agentia de rating și estimare Estimator-VM.

Pus la zid în privința factorilor reali ai devaluării monedei naționale – tranzacțiile ce s-au făcut la cele trei bănci (BEM, Banca Socială și Unibank), guvernatorul Băncii Naționale a aruncat doar o bîlbîială: Noi nu putem spune că această situație nu este influențată de tranzacțiile care au avut loc între cele trei bănci (BEM, Banca Socială și UniBank).

Povestea 3 sau despre comunicare.

”Stimate domn, ceea ce ați vociferat este în primul rând contrar celor mai simple reguli de comunicare socială. Poate că pentru că sunteți un specialist al băncilor, lucru ușor observabil, nu ați reușit să vă documentați. Atunci, vă rog să știți că prima regulă a oricărei comunicări cu cetățenii este – să nu jignești publicul! Niciodată. (..) Cît despre această expresie – despre raționalizarea consumului. Oamenii v-au ascultat. Pentru că aveți influență, chiar dacă demonstrați o lipsă de respect crasă față de oamenii care fac ca Dvs. să aveți o instituție pe care o conduceți.  “Diferite grupuri au dificultăţile sale. Cineva este expus mai mult la evoluţia leului moldovenesc, cineva mai puţin. Este foarte importantă raţionalizarea consumului.” Drept rezultat, oamenii au fugit la magazine să cumpere produse. Pentru a raționaliza consumul. Ah, poate ei au înțeles greșit și Dvs. ați avut în vedere altceva? Spre exemplu, să cumpere mai puțin și echilibrat și să investească banii? Să mănânce mai puțin? Că de restul ”raționalizărilor” nu prea ajung bani. Mai ales în condițiile în care un iaurt ieri costa 9 lei și azi costă 15. (…) Puteți spune orice, stimate Guvernator! Dar să știți că astăzi sau mâine poate vine Talmaci înapoi (cred că sunteți la curent că problema e pe ordinea de zi a Parlamentului). Știți de ce?

Pentru că niciun politician, niciun funcționar nu poate ieși în fața oamenilor cu discursuri în care le minimalizează importanța sau îi supără. Sau și mai grav – îi face vinovați. Și asta nu este pe motiv de manipulare, dar pe motiv de respect.

Ah! Încă un punct important. Un discurs bun se centrează pe soluții, și nu pe problemă. Ce veți face în acest context? Ceva care nu depinde de faptul că oamenii țin banii acasă? Cum veți face că încrederea în bănci, după toată povestea, să crească? Care e planul anti-criză? Stimate domnule Drăguțanu, cândva pe timpuri era un proverb extraordinar: Cine nu are bătrâni să îi cumpere. Eu voi parafraza. Astăzi, orice demnitar are nevoie de comunicatori buni. Ai dumneavoastră fie nu există, fie trebuie dați afară. Dar cred că asta e deja sarcina viitorului Guvernator. Unul care ne va învăța cum să ieșim din criză și nu va pune pe umerii cetățeanului vina de a fi om. Repet. Dacă astăzi veți fi concediat, o parte din motive este legată de cum nu știți să vorbiți cu oamenii. Oriunde veți fi, scăpați de acest viciu – de a privi sub saltelele altora! Este de prost gust și vă poate costa o concediere.” (Angela Stafii, sursa).

Povestea 4 sau despre ”ajustarea consumului” pentru omul simplu.

”Eu, ca om simplu, sunt afectată direct de faptul că leul nu mai face faţă valutei internaţionale. Nu am credite şi depozite, nu am automobil procurat în leasing, şi nici casă procurată în ipotecă. În schimb achit chiria în euro. Timp de un an am început să plătesc pentru chirie cu 700 de lei mai mult fără să mi se îmbunătăţească şi condiţiile de trai. (…) Preţurile au început să crească. Au crescut până şi la plăcinte – de la 8 la 9 lei. S-ar părea că nu-i atât de grav, dar dacă stăm să analizăm toate produsele şi cu cât a crescut preţul, înţelegem că situaţia e proastă. Deja simt că achit mai mult pentru consum. Chiar şi pe consumul animalului plătesc mai mult, preţul la crenvurştii cei mai ieftini, pe care îi cumpăr lui, s-a majorat peste noapte – de la 41 de lei la 44 per kilogram. Mi se creează impresia că unele preţuri cresc cu hurta, că unii producători profită de situaţia de pe piaţa valutară. Am auzit opinii anterior că euro va ajunge să coste 25 de lei abia în vară. Însă deja de câteva zile încerc să procur 150 de euro pentru a achita chiria și mai ieftin de 33 de lei pentru un euro nu am găsit, chiar dacă oficial este un alt curs. Acum ar trebui să dau aproape 5 mii de lei pentru chirie. Dacă vor continua scumpirile şi se vor majora tarifele la serviciile comunale din salariu nu voi putea nici să-mi asigur toate cheltuielile, nu încă să mai adun ceva bani pentru a ajunge la un moment dat să trăiesc în propria mea casă.” (Mariana Galben, sursa).

În situația Marianei se găsesc o mare parte a populației țării. Bugetarii (medici, profesori, funcționari, pompieri, polițiști, asistenți sociali) care s-au trezit peste noapte mai săraci fără a munci mai puțin ori mai puțin eficient. Pensionarii care oricum au o pensie de cîteva sute de lei pe care o mănîncă medicamentele și serviciile comunale. Tinerii care migrează de la sate (unde oportunități de muncă și educație nu-s) spre oraș, unde chiria se plătește în euro sau dolari. Niciodată în lei. Toate aceste categorii au venituri fixe, în lei, care au fost reduse drastic de furtul din cele trei bănci dar și inacțiunea guvernatorului BNM. Deci ”ajustarea consumului” înseamnă pentru majoritatea reducerea hranei consumate, cheltuielilor pe haine etc. Atît pentru membrii familiei care lucrează, cît și pentru cei care sunt dependenți (copiii, în primul rînd). Nu-i de mirare că un protest anunțat sîmbătă e inițiat și organizat de mămici.

Mai sunt și alte categorii, care au devenit dintr-o dată vulnerabile: cei care au luat credite în valută sau cei care achită apartamente în rate (unde prețul e exprimat în unități convenționale – euro, dolari – pe metru pătrat. Nimeni nu se încurcă cu lei.)

Și o mulțime de mici antreprenori.

Povestea 5 sau despre sensul poveștii.

Ce s-a întîmplat în sectorul bancar trebuie exprimat astfel: cei ultrabogați (și cu acces la resurse politice) i-au furat puțin pe cei mai puțin bogați, puțin pe cei cu venituri medii, mult pe cei săraci și foarte-foarte mult pe cei foarte săraci.

Cei dependenți, săraci și foarte săraci au fost furați în multe feluri. Întîi le-au fost luate puținele economii (în lei!) pe care le aveau: prin creșterea prețurilor la produsele alimentare, la medicamente și alte lucruri de primă necesitate.

În al doilea rînd, prin menținerea artificială sau chiar prin creșterea prețurilor la resursele energetice (lucru ciudat – în timp ce petrolul scade dramatic peste tot în lume, prețurile la benzină cresc în Moldova, pentru că inflația ”consumă” diferența de preț și permite benzinăriilor să-și mențină prețurile mari ori chiar să le crească, cu justificarea că ”așa-i cursul valutar”.). Că resurse energetice ieftine (care intră în costul fiecărui produs ar fi însemnat o reducere a costului produselor, o stimulare a consumului intern și o scădere a sinecostului produselor moldovenești – tot atîtea ingredinte pentru o creștere economică sănătoasă – aceste considerente au fost sacrificate de dragul monopolului în sectorul carburanților și a profitului său.

Plătesc desigur și celelalte grupuri – puțina clasă medie și zona antreprenoriatului. Dar într-o măsură mai mică. Pentru că, în majoritatea sectoarelor economice care încă merg în Moldova (construcții, import-export etc.) calculele și plățile oricum se fac în euro. Și cabinetele private de medici tot iau plăți în euro. Și avocații.

În loc de concluzie.

Fluctuațiile cursului valutar al leului moldovenesc, provocate artificial, așa cum a ieșit la iveală, au efectul de a scoate masca ”prezentabilă-proeuropeană-democratică” a sistemului politic moldovenesc.

În momentul în care puterea nu se mai sinchisește să facă un ban pe seama cetățenilor (jucînd cu rata de schimb, furînd o sumă imensă din sistemul bancar și aruncînd povara recuperării furtului pe seama cetățenilor), iar instituțiile ce au funcția de a proteja bunul public iau explicit și deschis partea intereselor oligarhice și de partid (cum o face Banca Națională, cum o face sistemul de justiție), devine evident că, în calitate de cetățeni suntem extrem de vulnerabili în fața unui sistem politic arbitrar.

Nu corupția (cu ea ne obișnuim și am învățat demult s-o domesticim ori s-o utilizăm în interes propriu), nici faliile etnice sau identitare (care reprezintă doar niște tehnici de mobilizare și divizare colectivă aplicată inteligent de cei de sus pentru a nu permite solidaritatea între cei de jos), nici măcar războiul din zonă (și cu el ne-am obișnuit de mult), ci anume arbitrarietatea, adică faptul că bunăstarea noastră (individuală, în primul rînd, dar și cea colectivă)  pot fi sacrificate în orice moment de dragul unui puternic interes privat care și-a subordonat întregul sistem de stat.

Note:

  1. Din multele analize credibile care au revelat caracterul politic și speculativ al variației cursului valutar, menționez următoarele: Natan Garștea, Despre cursul leului și ce va urma (sursa); Adrian Lupușor, De ce s-a depreciat leul și cum îl putem redresa? (sursa); Veaceslav Negruță, Presiunea pe leu este aplicată chiar de BNM (sursa) și Trei zile (sursa), și comentariul agenției InforMarket. Нацбанк выводит коммерческие банки из валютной гонки (sursa).

Fotografie de fundal: sursă.