Unul dintre subiectele centrale ale discuției despre situația salariaților este fără îndoială remunerarea acestora. Ce înseamnă remunerare corectă – cum trebuie să fie aceasta corelată cu productivitatea salariaților și cu nevoile de trai ale acestora – este o întrebare cheie la care trebuie să răspundem atunci când vorbim despre situația salariaților.

În relația inegală dintre angajatori și salariați, cei din urmă au nevoie de mecanisme care să le permită să-și apere drepturile. Aici intervine dreptul muncii în sens larg, care conține, dar nu se limitează la dreptul de asociere și de reprezentare prin sindicate, dreptul de a fi informat și consultat, dreptul de a nu fi supus discriminării.

În acest sens, Constituția Republicii Moldova este suficient de explicită: „Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămînal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.” Printre multiplele măsuri de protecție în muncă se regăsește și „salariul minim pe economie” – un concept relativ absent din discursul public în Republica Moldova.Acest studiu își propune să deschidă o dezbatere mai largă asupra necesității revitalizării salariului minim pe economie în Republica Moldova și asupra implicațiilor unei creșteri mai dinamice a acestuia.

Oponenții creșterii salariului minim au de regulă aceleași argumente, care au fost analizate în detaliu pe exemplul României și al altor state din Europa Centrală și de Est în studiul Syndex „Salariul minim și traiul minim decent: de la mituri la oportunități” (1) (aprilie 2021).
În studiul „Salariul minim în Republica Moldova: e timpul pentru o abordare mai hotărâtă”  argumentăm că salariul minim ar trebui să fie în Republica Moldova mai mare de 4000 lei.

În acest articol prezentăm 10 mituri referitoare la salariul minim, răspândite și în Republica Moldova. 


Mitul 1. Nu avem nevoie de un salariu minim stabilit prin lege.


Ce se spune? Salariul minim reprezintă o ingerință a statului în funcționarea economiei, producând distorsiuni și ducând în cele din urmă la rezultate suboptimale atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social.
În realitate, salariul minim există în toate țările europene, fiind stabilit fie prin lege, fie prin negocieri colective sectoriale. După 2010, salariul minim s-a bucurat de din ce în ce mai multă legitimitate ca instrument de politică publică (în Germania, Europa Centrală și de Est etc.)


Mitul 2. Creșterea salariului minim generează inflație.


Ce se spune? Din moment ce salariații urmează să plătească prețuri mai mari pentru bunurile și serviciile pe care le consumă, creșterile salariului minim se anulează de la sine, fiind în esență inutile dacă ne interesează nivelul de trai al salariaților.
În realitate, în România această ipoteză nu se confirmă empiric, puterea de cumpărare a salariului minim dublându-se în ultimii zece ani. Astfel, în măsura în care se regăsesc în prețuri, creșterile salariului minim au un efect redistributiv: salariații cu venituri mici suportă doar o parte a creșterilor, iar în contextul nivelului în continuare foarte scăzut al salariului minim față de costul unor bunuri și servicii necesare pentru un trai decent, această parte este una relativ mică.


Mitul 3. Creșterea salariului minim duce la pierderea locurilor de muncă.


Ce se spune? Creșterile salariului minim fac mai mult rău decât bine, din moment ce pun în pericol exact slujbele salariaților vulnerabili, care sunt de regulă plătiți cu salariul minim.
În realitate, nici pentru această ipoteză nu există o confirmare empirică la nivel macroeconomic, cel puțin nu în cazul României sau al altor țări din Europa Centrală și de Est. La nivel de sectoare izolate acest fenomen poate avea loc (de exemplu, în industria articolelor de îmbrăcăminte), dar acestea se compensează la nivel de economie, salariații fiind atrași de alte industrii. Totuși, pentru a însoți salariații expuși unor astfel de riscuri, o politică de creștere susținută a salariului minim trebuie însoțită de măsuri compensatorii care să țintească lucrătorii afectați.


Mitul 4. Creșterea salariului minim favorizează munca la negru.


Ce se spune? Creșterea salariului minim duce la răspândirea muncii la negru. Pentru că implică o creștere a sumelor plătite sub formă de contribuții sociale și impozit pe venit, creșterea salariului minim oferă stimulente și impune constrângeri suplimentare care favorizează munca la negru.
În realitate, nici în acest caz nu putem vorbi de o confirmare empirică. Ipoteza inversă este în teorie cel puțin la fel de plauzibilă: munca informală se reduce ca urmare a creșterii salariului minim prin reducerea muncii subdeclarate (salariul minim crește atât de mult, încât angajatorul nu mai are interesul să facă evaziune fiscală pe munca subdeclarată). Dovezile macro confirmă mai degrabă această a doua ipoteză. Totuși, singura soluție viabilă pentru rezolvarea problemei muncii la negru este întărirea mecanismelor de monitorizare și control.


Mitul 5. „Zero taxe pe salariul minim” e soluția win-win.


Ce se spune? Creșterea veniturilor lucrătorilor cu salarii mici poate fi foarte bine obținută prin relaxare fiscală. Eliminarea contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit pentru salariul minim reprezintă o alternativă mai justă și mai eficientă decât creșterea salariului minim brut.
În realitate, într-o primă fază, eliminarea contribuțiilor și impozitelor pe salariul minim ar acționa ca o redistribuire a unor venituri de la buget către salariați. În timp, de această redistribuire ar beneficia mai mult angajatorii, pentru că măsura ar opri creșterea salariului minim brut și, implicit, a costurilor totale cu forța de muncă. Ca urmare a unei asemenea redistribuiri, bugetul asigurărilor sociale și bugetul de stat ar fi slăbite. Consecințele unei asemenea măsuri ar fi suportate tocmai de salariații cu salarii mici, cărora li s-ar îngrădi și mai mult accesul la serviciile publice.


Mitul 6. Sectorul privat e sufocat de creșterile salariului minim: scad profiturile, nu se fac investiții, mor firmele.


Ce se spune? Firmele pur și simplu nu își permit. Sectorul privat e sufocat de creșterile salariale și orice creștere suplimentară a salariului minim afectează profiturile, sărăcește bugetele de investiții și duce în cele din urmă la închiderea multor companii.
În realitate, în țările din Europa Centrală și de Est mediul de afaceri a înregistrat o evoluție pozitivă tocmai în perioada de creștere accelerată a salariului minim. Sub presiunea pieței, companiile caută surse de finanțare pentru a face investiții în creșterea productivității. Chiar dacă există cazuri izolate de impact negativ asupra unor firme, acestea nu pot susține o politică de limitare a creșterii salariului minim. Este firesc și chiar benefic ca în timp firmele care nu sunt capabile să-și plătească salariații la un nivel minim decent să dispară de pe piață.


Mitul 7. Orice creștere a salariului minim trebuie dublată de o creștere a productivității.


Ce se spune? Creșterea salariului minim trebuie să aibă loc în același ritm cu creșterea productivității. Orice dezechilibru în acest sens are un impact negativ asupra activității economice. Mai mult, creșterea salariului minim peste rata creșterii productivității este o măsură injustă.
În realitate, în cazul multor țări din Europa Centrală și de Est, dar mai ales a României, salariile sunt prea mici în raport cu productivitatea muncii. Acest lucru este și mai pronunțat în Republica Moldova. Asta înseamnă că o creștere a salariului minim mai puternic decât productivitatea poate fi alimentată pe termen scurt din această rezervă nedistribuită salariaților. Mai mult decât atât, intervenția statului prin reglementarea salariului minim este necesară din moment ce salariații cu salarii mici au putere de negociere scăzută și „piața” nu stabilește de una singură niveluri salariale juste. În timp, creșterile salariale pot chiar să servească drept imbold pentru creșterea productivității, stimulând investițiile prin „constrângere”.


Mitul 8. Pentru a menține competitivitatea țării, creșterile salariale trebuie limitate.


Ce se spune? Creșterea salariului minim afectează competi-tivitatea economiei. Exporturile nu mai sunt competitive și investitorii nu mai sunt atrași din cauza creșterii costului cu forța de muncă. Pentru a fi competitivă, țara trebuie să limiteze creșterile salariale.
În realitate, a gândi competitivitatea strict în materie de cost este o greșeală care nu poate sta la baza unei concepții adecvate despre dezvoltarea socio-economică a țării. Ideea că creșterile salariului minim afectează negativ competitivitatea pleacă de la asumpția că economia exportă bunuri și servicii ieftine și de complexitate redusă și că acest statut trebuie conservat cu orice preț. Nu există nicio dovadă empirică pentru a susține ipoteza scăderii competitivității economiei ca urmare a creșterii salariului minim. Dimpotrivă, investițiile și exporturile au înregistrat evoluții pozitive, atât la nivel național, cât și la nivel sectorial.


Mitul 9. Creșterea salariului minim nu reduce sărăcia.


Ce se spune? Cea mai bună măsură de reducere a sărăciei nu este creșterea salariului minim, ci înscrierea în câmpul muncii salariate a persoanelor care lucrează fără contract individual de muncă.
În realitate, dacă ne uităm la sărăcia efectivă (nu la cea relativă), se observă că creșterea salariului minim în România a jucat un rol important în reducerea ei în ultima perioadă. Sărăcia în rândul salariaților este în continuare un fenomen de masă, iar creșterea salariului minim rămâne printre principalele instrumente de creștere a nivelului de trai al populației salariate. Per ansamblu, sărăcia este un fenomen social complex, care necesită o abordare integrată și nu poate fi rezolvată doar prin creșterea salariului minim.

Mitul 10. Politica salariului minim trebuie depolitizată.


Ce se spune? Putem stabili valoarea salariului minim prin intermediul unei formule fixe, obiective și nediscutabile. Dezbaterea privitoare la salariul minim este contraproductivă, soluția fiind definirea unui mecanism obiectiv de stabilire a acestuia.
În realitate, luarea în calcul a nivelului de trai în elaborarea politicii salariului minim nu este un capriciu subiectiv, ci un element la fel de obiectiv ca productivitatea sau inflația. Politica salariului minim este și va fi întotdeauna rezultatul unei decizii politice. Această decizie politică poate fi discreționară și netransparentă, sau poate fi bazată pe argumente normative și empirice solide și poate să reiasă dintr-o consultare reală cu reprezentanții părților implicate. Varianta a doua este singura care poate produce rezultate optime.

 
Concluzii
Majoritatea calculelor sugerează că salariul minim ar trebui să fie mai mare de 4000 lei.
Recapitulăm, salariul minim ar trebui să fie:
• de 4742 lei în baza minimului de existență pentru un adult dintr-o familie cu doi copii;
• de 4350 lei în baza valorizării echitabile în raport cu pensia minimă;
• de 4522 lei în raport cu recomandările UE calculat ca 50% din salariul minim;
• de 4060 lei în raport cu recomandările UE calculat ca 60% din salariul median;
Aceasta este bineînțeles o perspectivă care pune în prim plan interesul salariaților și care nu explică dacă o asemenea creștere este fezabilă pentru angajatori. Totuși, analiza din capitolele anterioare sugerează că în Republica Moldova există un potențial semnificativ de creșteri salariale care rezultă din ponderea foarte mică a remunerării în valoarea adăugată (media pe economie este de 27%, față de valori de peste 40% în țările europene), precum și din incidența foarte înaltă a remunerării nedeclarate și subdeclarate. Analiza matricei productivitate – salarii permite să estimăm că în jur de 16% din salariații din economia reală ar fi afectați de o eventuală creștere a salariului minim de până la 4000 lei, cu un impact mai simțitor în sectoare precum agricultură, comerț, horeca și alte servicii, toate acestea însă fiind expuse riscului de salarizare nedeclarată sau subdeclarată.
 
Acest articol e un fragment din studiul „Salariul minim în Republica Moldova: e timpul pentru o abordare mai hotărâtă” elaborat de Syndex România în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”. 
 

REFERINȚE:

  1. Ștefan Guga, „Salariul minim și traiul minim decent: de la mituri la oportunități”, aprilie 2021, Syndex, FES România. Disponibil aici: https://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/17786.pdf
Facebook Comments Box