Puțină lume a observat că, această nouă stare de urgență legată de sectorul energetic și instituită în viteză pe durata zilei de vineri, stă pe o gaură informațională imensă, comparabilă cu găurile negre din centrul galaxiilor…
Chiar dacă, pentru a justifica necesitatea stării de urgență am tot fost bombardați din fiecare aparat conectat la o antenă cu declarații și apeluri duioase și emoționante despre patriotism, Pearl Harbor, trădare de țară, șantaj energetic, ”rezistență prin preț de piață”, demnitate  – asta în nici un fel nu a clarificat o întrebare fundamentală: ce și cum a negociat guvernul cu Gazprom?
Guvernul și parlamentul au cerut cetățenilor să se angajeze într-un exercițiu de maximă încordare pe un drum presărat cu restricții, cheltuieli publice și private suplimentare (și temperaturi sub zero) pentru a rezolva problema asigurării cu gaze naturale fără a catadicsi să le ofere acestora măcar o minimă și acceptabilă informație despre situația din sectorul energetic și despre negocierile cu Gazprom.
Despre astea, cetățenii moldoveni s-au văzut nevoiți să afle din surse străine – de la demnitari străini sau din scurgeri de informație din altă parte. De la ruși, de exemplu. 
De exemplu, despre faptul că Republica Moldova are rezerve de gaz natural doar pentru 5 zile, am aflat cu ocazia unei conferințe de presă a lui Dan Barna, ministrul desemnat al Afacerilor Externe al României.
Mai departe, despre pozițiile părților și mersul negocierilor cu Gazprom la Moscova cetățenii moldoveni au aflat dintr-o scurgere de informație dintr-o sursă apropiată Gazpromului  – sursa a lăsat să se scurgă informația abia după prăbușirea negocierilor.
Transparența e, în mod evident, o chestiune de respect minim pentru cetățeni. Dar și de respectare, și în condiții extreme, a normelor democratice de transparență și acces la informație.
Comunicarea a fost deficitară, chiar dacă, zic unele guri rele, guvernarea actuală are mai mulți specialiști și specialiste pe comunicare decît membri de partid.
Cel mult, am fost informați laconic că ”oferta propusă la moment de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor noștri” (Ministrul Infrastructurii Andrei Spînu) și ”Situația s-a mișcat din loc, dar la moment nu avem o înțelegere nouă definitivată și nici certitudinea că ea va fi atinsă într-un final.” (prim-ministra Natalia Gavriliță).
(Din acest punct de vedere, dimensiunea informațională a stării de urgență este arbitrară: în absența informației oficiale cam întreaga discuție publică despre criza gazelor naturale este un zvon și o potențială știre falsă. Nu e clar, în aceste condiții cum ”luptă” Serviciul de Informații și Securitate (SIS) cu știrile false – în ce temei ”șantajul energetic” e mai credibil decît ”trocul energetic între Moldova și Ucraina?). 
Deficitul de informație, însă, nu a fost o piedică pentru mașinăria propagandistică mediatică. Aceasta a suplinit generos golul de date precise cu vacarmul a zeci de experți și experte ce au populat rapid studiourile TV, paginile portalurilor de știri și undele radio și care au inventat în direct (repet, în absența oricărei informații oficiale concrete) tot felul de istorii care trebuiau să servească drept explicații.
Lipsită de orice substrat factologic, discuția publică despre gaze a alunecat spre zona în care mass-media și comentariatul ce o deservește se pricepe cel mai bine: geopolitică și istorie.
Ba că rușii cer să transformăm Chișinăul în raion al Transnistriei, ba că ni se cere să achităm imediat datoria pe consumul Transnistriei de cîteva trilioane de euro, ba că va trebui să ne vindem sufletul pentru gaze pentru următoarele 2 milioane de ani, ba că va trebui să ratificăm pactul Ribbentrop-Molotov….
Faptul că nu se știa mai nimic despre negocieri nu i-a împiedicat pe experții lui Pește să vorbească senin ore în șir despre ”șantajul energetic al Moscovei”, despre ”necesitatea de a ne păstra demnitatea”, despre ”verticalitate”,  despre ”trădare de țară”, despre ”ridicarea din genunchi” și alte chestii ce și-ar fi avut locul într-o compunere de clasa a patra pe tema domniei lui Ștefan cel Mare, nu și într-o serioasă discuție despre gaze și securitatea energetică a țării.
Pe la mijlocul săptămînii trecute s-a adăugat corului de bocitori ai ”șantajului energetic” și societatea civilă.
Aceasta s-a băgat în discuțiile despre gaze, dar a uitat că trebuie să fie înainte de toate prietenă a principiilor și valorilor societății democratice  și să ceară, de exemplu, transparență deplină în negocieri. Adică publicarea pozițiilor părților (sau măcar a poziției Republicii Moldova). Publicarea documentelor aferente. Publicarea cerințelor politice și nepolitice.
Repet, nu exclud că șantajul energetic e real, dar atîta timp cît nu avem acces decît la postări pe rețelele sociale ale negociatorilor sau scurgeri de informații prin surse dubioase, orice comentariu despre situație trebuie să fie precaut.
Iar argumentele cu iz istoric despre faptul că ”politica de şantaj a Moscovei este predictibilă, nimic nou sub soare” trebuie recunoscute ca ceea ce sînt: figurație patriotardă de studio TV.
Probabil avalanșa de apeluri la patriotism și responsabilitate avea și alt scop – să pregătească societatea că, în acordurile marșului patriotic și a declarațiilor bombastice despre ”suveranitate” cetățenii, prin buzunarul lor public și privat, trebuie să se pregătească pentru prețuri sporite la gaz, energie electrică și celelalte.
În cadrul acest nou patriotism, debitat și instituit de multimilionarii de la Moldovagaz (care învață cetățenii cum să economisească gazul) dar și comentariatul de la televiziuni, în vremurile grele ale ”șantajului rus” e aproape o datorie sfîntă să ceri și să vrei să plătești mai mult pentru toate lucrurile… Și e un act de patriotism și responsabilitate să vrei să fii mai sărac…
Punctul culminant al acestei discuții ce nu a avut subiect și predicat a fost ședința de parlament de vineri, în care legislativul a adoptat ce a cerut guvernul – stare de urgență, derogarea de la cadrul legal pentru diverse proceduri, controlul fluxului informațional (cetățenii trebuie să aibă o părere aprobată de guvern), mecanisme rapide de colectare a datoriilor etc.
(În unele țări, pe durata stării de urgență, autoritățile au înghețat plățile la serviciile comunale – electricitate, gaz. Dar și chirie, rate la bănci etc. În Moldova, pe durata stării de urgență este prevăzută următoarea măsură: ”instituirea  de  instrumente  rapide  de  colectare  a  plăților  de  la consumatori pentru gazele naturale folosite”. Adică, în loc să înghețe plățile, guvernarea își propune să aibă la îndemînă mai multe instrumente pentru colectarea lor…)
Parlamentul a decis că nu e treaba lui să ceară Guvernului să fie mai transparent și, în loc să facă niște lumină pe o temă atît de sensibilă, dar atît de netransparentă – de exemplu să ceară publicarea documentelor și pozițiilor negociate – a preferat s-o scalde în același film fals patriotic a la Sergiu Nicolăescu, cum doar deputații pot.
Așa că, deputații s-au alăturat și ei matineului patriotard despre patriotism, trădare de țară, moment simbolic etc.
Între două jocuri de Tetris, deputații au adoptat o stare de urgență care nu clarifică nimic iar la sfîrșit, ca să iasă matineul patetic, și-au traș și o porție de ovații și aplauze.
Nu am înțeles pentru ce se aplaudă, dar a devenit clar, în acel moment suprarealist că întotdeauna, și în momentele cele mai grele, nu vom avea crize de momente patetice în parlament. 

Facebook Comments Box