Ce este UBI?

Universal basic income (UBI) reprezintă un sistem de plăți periodice (cel mai frecvent lunare) în bani către toți cetățenii.

Aceste plăți nu sunt condiționate în vreun fel. În baza acestui sistem, orice cetățean primește această alocație, independent de venit sau starea activității economice. Acest venit ar trebui să asigure un trai de bază decent.

Practic, o dată la o anumită perioadă de timp, statul îți dă bani, indiferent dacă ești șomer, angajat, liber profesionist, antreprenor, pensionar, sărac sau milionar.
Sistemul de plăți UBI poate funcționa atât ca substituent al altor programe sociale, fie poate coexista alături de ele prin oferirea unor plăți adăugătoare.
Traducerea în română a termenului este venit de bază necondiționat[i] (VBN).
Totuși acronimul englez este utilizat mai des și din acest motiv voi folosi în continuare UBI.

 

Scurtă istorie a UBI.

Istoria UBI este destul de veche[ii] fiind ancorată cu precădere în tradiția social-democrată, socialistă și anarhistă.

Antecedente ale UBI pot fi găsite în cartea lui Thomas Moore, ”Utopia”, în partea în care autorul vorbește despre necesitatea oferirii, de către stat, a unor mijloace de existență de bază așa încât cetățenii flămânzi și săraci să nu fie nevoiți să fure pentru a-și asigura necesitățile de bază.

Printre primii care formulează ideea unor plăți în bani către toți cetățenii este scriitorul și juristul belgian Joseph Charlier, în sec. XIX[iii].

Deja în sec. XX, Martin Luther King Jr. considera UBI ca o măsură ce ar contribui la eliminarea sărăciei sistemice la care este supusă populația afro-americană în SUA, iar Silvia Federici și activistele din mișcarea Salarii pentru Muncile Casnice[iv] se propunțau pentru UBI ca un instrument ce ar scoate femeia din capcana familiei tradiționale în care munca salariată constituie unicul venit și în care acesta este câștigat, de regulă, de bărbat.

La dreapta, Milton Friedman propunea în anii 60 un mecanism similar: impozitul negativ pe venit[v] (statul stabilea un prag de impozitare: persoanele a căror venit depășește acest prag plătesc impozite statului, persoanele a căror venit nu ajunge la acest prag, primesc plăți din partea statului).

Între timp, discuția despre UBI nu este doar teoretică – mai multe țări, orașe și regiuni au demarat implementarea unor scheme UBI – Kenia, Finlanda, Namibia, India, Canada, Oakland (SUA).

 

 

De ce am avea nevoie de UBI?

 

Argumentele ce justifică introducerea UBI sunt atât de natură morală (normativă), cât și de natură pragmatică.

1. UBI oferă și garantează o mai bună protecție a drepturilor omului. Chiar dacă Declarația Universală a Drepturilor Omului proclamă dreptul la viață al oamenilor, totuși, doar de foame și din cauza bolilor asociate cu foametea, anual mor 9 milioane de oameni[vi]. Evident, problema subnutriției e mai complexă decât doar lipsa banilor. Cu toate acestea, UBI poate să faciliteze satisfacerea necesităților primare, astfel întărind protecția dreptului la viață.

 

  1. Reducerea sărăciei. Când statul oferă plăți regulate tuturor, acesta instaurează un prag de bunăstare sub care nu poate cădea nimeni. În anul 2008, guvernul Ugandei a decis să ofere unui grup de 12 mii tineri, cu vârste cuprinse între 16-35 ani, alocații unice în valoare de 400 dolari. Banii veneau fără nici o condiție – unicul lucru pe care tinerii/tinerele trebuiau să îl facă era să prezinte un plan de afaceri. Cinci ani mai târziu, rezultatele erau spectaculoase: veniturile persoanelor care beneficiaseră de această alocație crescuseră cu 50 %[vii].

 

  1. Asigurarea cu bani a persoanelor ce vor rămâne fără venit din cauza automatizării. Sensul automatizării este ca mașinile și instalațiile să lucreze automat, fără intervenția omului. La moment trecem prin a patra revoluție industrială. Îmbinarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor de orice fel împinge limita automatizării. Conform unor măsurători, în SUA pot fi automatizate 47% din numărul total de locuri de muncă[viii] pe parcursul următoarelor 2 decenii. În UE procentul ar fi și mai mare – 54%. Siguranța locului de muncă e și mai mică în România, unde 61.93% din locurile de muncă existente pot fi automatizate[ix].
    La rândul său, automatizarea va genera un anumit număr de locuri noi de muncă. Totuși, există îngrijorarea că numărul noilor locuri de muncă va fi mult prea mic pentru a ocupa întreaga forță de muncă. Chiar dacă vor fi generate mai multe locuri de muncă, o parte substanțială a lucrătorilor va fi expusă riscului de șomaj indus de tehnologie – o tranziție către meseriile nou generate nu este ușoară[x]. În acest context, multe milioane de oameni vor rămâne fără venit și vor fi sortite sărăciei și mizeriei. În acest context, UBI poate să înlocuiască în oarecare măsură venitul pierdut în urma automatizării.

 

  1. UBI este un element important pentru a crea o societate mai justă. Economistul belgian Philippe Van Parijs a formulat cel mai clar argumentele morale pentru introducerea UBI: contra părerii unor libertarieni precum Robert Nozick, care afirmă că orice formă de impozitare/redistribuție reprezintă o violare a libertății individuale, Van Parijs crede că niciun om nu își poate realiza libertatea deplină dacă nu are acces la resursele care-i sunt necesare pentru a supraviețui. Dacă sunt implementate instrumente UBI care i-ar face independenți de munca salariată, oamenii nu ar fi forțați să facă munci pe care nu le vor sau care nu satisfac aspirațiile lor privind ”viața bună”[xi].

 

 

 

UBI: ARGUMENTE PRO și CONTRA

 

Prezint cele mai des întâlnite argumente în polemicile despre UBI – atât în favoarea UBI, cât și împotriva programului.

 

PRO

 

  • UBI permite șomerilor să dedice mai mult timp pentru căutarea locului de muncă optim. Programele de ajutor de șomaj sunt condiționate în așa fel încât să reîncadreze în muncă omul într-un timp cât mai scurt. Această grabă, la pachet cu constrângerile economice, forțează omul să se mulțumească cu oferte suboptime. Conform unor măsurători Gallup, doar 15% din angajați sunt „implicați și motivați” la locul lor de muncă[xii]. Un program UBI le va permite șomerilor să dedice mai mult timp pentru identificarea unui loc de muncă potrivit, pe care să nu-l urască. Odată cu satisfacția la locul de muncă, crește și productivitatea. Astfel, UBI crește puterea de negociere a lucrătorilor, dar și productivitatea acestora.

 

  • UBI permite continuarea studiilor și scade rata de abandon. Dacă constrângerile economice îi forțează pe cei mai puțin privilegiați să plece la muncă după gimnaziu și liceu, un program UBI le-ar permite să-și continue studiile și să-și îmbunătățească calificarea. Cel mai des, cu cât omul e mai calificat, cu atât productivitatea lui este mai înaltă și cu atât contribuția lui la bunăstarea comunității din care face parte este mai mare. În Malawi, rata încadrării fetelor în școală a crescut cu 40 % în urma introducerii unui mecanism UBI[xiii].

 

  • UBI stimulează creșterea economică. Conform unor măsurători, doar 6% din salariații din Moldova reușesc să pună bani deoparte după ce își acoperă cheltuielile obligatorii[xiv]. De obicei, doar cei cu venituri înalte reușesc să facă economii. Un venit mai mare, datorat UBI, ar presupune atât cheltuieli mai mari cât și economii mai mari. La rândul lor, cheltuielile reprezintă o reinvestiție a banilor în economie. Adițional, banii disponibili pot fi utilizați pentru investiții în afaceri, astfel dezvoltând spiritul antreprenorial. Având un venit de bază garantat, mai mulți oameni își vor putea asuma mai multe riscuri antreprenoriale.

 

  • UBI poate eradica sărăcia. În dependență de mărimea plăților UBI, programul poate fie să reducă sărăcia, fie chiar să lichideze fenomenul. Conform lui Scott Santens, membru fondator al Economic Security Project, plăți lunare de $1000 de dolari per adult și $300 de dolari per copil ar eradica în totalitate sărăcia în Statele Unite[xv]. Pe lângă aspectul umanitar, este important de subliniat că sărăcia, în special în rândul copiilor, are costuri foarte mari. În SUA, costurile asociate cu sărăcia în rândul copiilor ajung la pragul de $1 trilion anual, echivalentul a 4.7% din PIB-ul SUA[xvi]. Un dolar investit în primii ani de viață a copilului pot economisi cel puțin șapte dolari pe parcursul vieții. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca sărăcia să coste cam cât costă un întreg program UBI. Spre deosebire de UBI, sărăcia n-are efecte pozitive!

 

  • UBI împuternicește cele mai dezavantajate grupuri din societate. Muncile neplătite, precum treburile casnice, creșterea copiilor și îngrijirea persoanelor vârstnice, sunt preponderent efectuate de femei. Dacă includem muncile neplătite, femeile lucrează mult mai multe ore pe săptămână decât bărbații. Cu toate acestea, decalajul între salariul mediu al femeilor și bărbaților crește constant, în defavoarea femeilor, actualmente constituind 14.1%[xvii]. Femeile lucrează mai mult, dar primesc mai puțin.
    UBI ar contribui la reducerea discriminării femeilor prin faptul că le-ar oferi o sursă de venit ce nu ar depinde de munca salariată (în cadrul căreia femeile sunt discriminate și ocupă poziții mai prost plătite) și ar reduce astfel din dependența pe care acestea o au față de soțul care câștigă banii.

 

  • UBI îmbunătățește sănătatea mintală. Proiecte interdisciplinare de cercetare pe scară largă au arătat că sărăcia, inegalitatea, izolarea socială și dezintegrarea comunităților contribuie la o sănătate mintală precară. UBI adresează aceste condiții socio-economice. Cu alte cuvinte, dacă vrem să prevenim bolile mintale, putem lua în considerare implementarea UBI.
    În  cadrul unui program UBI pilot finlandez, desfășurat pe parcursul a doi ani, cu participarea a 2000 de oameni selectați aleatoriu, beneficiarii de plăți au fost mai puțin depresivi, au avut mai puține simptome de stres, mai puține dificultăți de concentrare și mai puține probleme de sănătate decât grupul de control[xviii]. Rezultate similare au fost înregistrate și în experimentele UBI în Canada, India, Spania[xix].

 

  • Programul este ușor de implementat. Nefiind condiționat, nu necesită birocrație sau infrastructură adițională. Plata este legată de IDNP-ul personal și este transmisă fie pe card, fie în formă de bani lichizi la un oficiu poștal, fie la bancă – similar cu plata pensiilor.

 

CONTRA

 

  • UBI crește inflația. Datorită UBI, vor crește atât veniturile, cât și cheltuielile. Astfel va crește inflația.
    UBI poate avea efect inflaționist, dar asta depinde de felul în care este finanțat programul. Dacă banii pentru program sunt tipăriți în mod curent, atunci într-adevăr există riscul creșterii inflației. În Iran, inflația este corelată cu proiectul UBI, care era finanțat prin tipărirea banilor. Totuși, nu e clar în ce măsură UBI a influențat inflația în Iran. Țara este nevoită să tipărească bani din cauza că este lipsită de venituri din comerțul internațional (în special petrol), fiind supusă sancțiunilor internaționale. În același timp, programul UBI a înlocuit vechiul sistem de subvenționare a mărfurilor energetice. Astfel, după înlocuire, prețurile la produse energetice au crescut datorită stopării subsidierii, lucru care a influențat masiv inflația[xx].
    Dacă programul este finanțat din bani deja existenți, care sunt circulați prin sistemul economic, în acest caz nu este mărită masa monetară. Astfel, dacă plătești programul din impozite pe venit, din TVA sau din impozit pe robotizare, atunci riscul creșterii inflației este legat doar de influențe generate de viteza de rotație a banilor.

    Pe lângă asta, cererea produselor de primă necesitate este inelastică. Astfel, chiar dacă vor avea loc scumpiri, acestea vor fi la produsele cu elasticitate mare, în special produsele de lux.

Totuși, practica multiplelor programe pilot arată că UBI fie nu are efect asupra inflației, fie efectul său este neglijabil[xxi]. Programe de diferite dimensiuni, în diferite țări, nu au contribuit la creșterea inflației. În Kuwait, după acordarea a $4000 fiecărui cetățean, rata inflației a scăzut constant pe parcursul următoarelor 15 luni. În Kenya, familiile sărace din 653 de sate au primit îndemnizații care reprezentau echivalentul a 17% din PIB-ul regiunii. Rata inflației a crescut cu mai puțin de un punct procentual. În Alaska, comparativ cu rata națională, inflația a scăzut după oferirea plăților de dividende[xxii]. Alte exemple de plăți indică același lucru – efectul asupra inflației este neînsemnat.

  • UBI generează lene. Dacă nu vor mai fi constrânși economic, oamenii nu vor mai avea stimuli să lucreze. De ce să lucrezi, dacă ai bani pentru necesitățile de bază?

    Unul din cele mai recente programe UBI, derulat pe parcursul a doi ani în Finlanda, a arătat că beneficiarii UBI au lucrat cu 6 zile mai mult decât cei din grupul de control[xxiii]. Cu toate că diferența este modestă, ea arată invaliditatea argumentului contra.

    Programul din Alaska, care rulează deja 40 de ani, nu a influențat negativ rata șomajului. Din contra – a crescut cu 1.8% ocuparea forței de muncă în cadrul joburilor cu jumătate de normă[xxiv].

    Banca Mondială concluzionează: Dovezile disponibile nu indică efect negativ a programelor de tip UBI asupra ocupării forței de muncă[xxv] (pagina 114).

 

  • UBI este foarte scump. În SUA, pentru a oferi lunar $1000 fiecărui adult și $300 fiecărui minor, ar fi nevoie de aproximativ $3.8 trilioane de dolari. În alte țări prețul programului ar fi diferit, datorită diferenței costului necesităților de bază și a numărului populației. Totuși, indiferent de țară, nu e clar cum se poate plăti pentru un asemenea program.

    Într-adevăr, UBI presupune majorarea cheltuielilor publice, indiferent dacă UBI completează programele sociale deja existente sau le înlocuiește (sau un mix din aceste două variante). Totuși, pentru a înțelege dacă programul e scump sau nu, trebuie să avem o grilă de referință.

    Anterior am indicat costurile totale asociate cu sărăcia în rândul copiilor (SRC) în SUA – aproximativ un trilion de dolari americani. Pe termen lung, un dolar investit în prevenirea SRC economisește cel puțin șapte dolari. Cu alte cuvinte, prevenirea este de cel puțin șapte ori mai ieftină decât consecințele SRC. Conform măsurătorilor „The Children’s Defense Fund”, este nevoie de $52.3 miliarde dolari pentru a diminua SRC în SUA cu 57.1%. Asta ar scoate din sărăcie în jur de 5.5 milioane de copii.

    Există programe cu randament mai mare decât UBI la capitolul combaterea SRC. Totuși, același principiu rămâne valid în cazul tuturor problemelor pe care le combate UBI. Prevenirea este mai ieftină decât costurile consecințelor acestor probleme. Ar trebui, deci, să ne întrebăm: De ce ne permitem sărăcie, criminalitate generată de sărăcie, productivitate ratată, probleme de sănătate, atât fizice, cât și mentale, dar nu ne permitem să le prevenim?

    Adițional, dacă se adeveresc cele mai pesimiste prognoze, ar dispărea global cam 50% din toate joburile existente. Asta înseamnă că miliarde de oameni vor rămâne fără sursă de venit și fără speranță la un viitor mai bun (Presupunând că revoluția automatizării se va desfășura tot în cadrul sistemului capitalist în care salariile reprezintă sursa de venit majoră și aceasta este legată de prestarea unei munci plătite). În acest context, nu sunt improbabile conflicte pentru redefinirea proprietăților.
    Un asemenea scenariu ar avea costuri mult mai mari, lucru înțeles de marii capitaliști. Elon Musk, Bill Gates și Mark Zuckerberg se numără printre miliardarii care susțin conceptul UBI. Ei nu vor ca gloatele de oameni deznădăjduiți, săraci și furioși să vină la porțile lor cu furci și cocktailuri Molotov. UBI poate reprezenta o soluție mai ieftină pentru problema șomajului masiv și ar preveni reintroducerea ghiliotinei.

 

  • UBI le dă bani bogaților. În unele cercuri, această critică este cunoscută sub denumirea „argumentul Maiei Sandu” sau „Sandu’s fallacy”. Dacă UBI oferă plăți necondiționate, atunci și bogații vor beneficia de aceste indemnizații, iar ei n-au nevoie de acești bani. Astfel, programul risipește bani aiurea.

    Această critică are două finalități – sau nu se face nimic (cel mai des) sau se propune o alternativă mai țintită, care lucrează în baza anumitor condiții.

    În primul caz, întreaga populație este lipsită de un program de sprijin. Doar 6% din salariați își permit să facă economii (pag. 63). Aceștia ar reprezenta în jur de 1.6% din populația totală. În baza criticii Maiei Sandu, ceilalți 99% din populație sunt pedepsiți pentru faptul că în societate există oameni mai înstăriți. Argumentul Maiei Sandu nu-i pedepsește pe cei înstăriți. Ei și așa au economii. Îi pedepsește în primul rând pe cei ce au cea mai mare nevoie de susținere.

    În al doilea caz, poate fi propus un program care condiționează plata indemnizațiilor, pentru a exclude acel 1% din vârf care și așa are economii. Un exemplu ar fi ca familia beneficiară să nu depășească un anumit prag de venit. Intuitiv sună bine, dar poate avea consecințe negative. În primul rând, birocratizează procesul, ceea ce-l face mai ineficient și mai scump. Dacă condiționezi indemnizațiile, trebuie să ai și organe abilitate care să verifice dacă aceste condiții sunt respectate. Asta presupune salarii pentru inspectori, echipament adițional de muncă, cheltuieli pe spații de oficii, etc. În al doilea rând, ne putem ciocni de fenomenul divorțurilor și separărilor fictive de dragul eligibilității la programe de susținere sau de alte consecințe neprevăzute. În SUA deja au fost cazuri în care agenți guvernamentali făceau inspecții spontane pe la casele mamelor singure, pentru a se asigura ca nu cumva există un partener care aduce o sursă de venit adițională[xxvi].

    Într-un final, toate costurile asociate s-ar putea să ne coste mai mult decât am economisi, în timp ce ar produce bătăi de cap adiționale.

    De ce să înlocuiești un sistem mai ieftin și mai eficient pe unul posibil mai scump, mai birocratic și mai puțin eficient? Anume de asta, „argumentul Maiei Sandu” se mai numește și „Sandu’s fallacy”.

 

UBI – unde s-a mai auzit despre așa ceva?

 

În multiple țări de pe diferite continente s-au încercat fie programe pilot UBI, fie programe similare cu UBI.

 

Alaska, Statele Unite. În SUA s-au testat mai multe programe pilot de UBI. Majoritatea din ele au fost de scurtă durată și pe scară mică. Programul Dividendelor din Fondul Permanent (Permanent Fund Dividend) din Alaska reprezintă o excepție.

Fondul a fost constituit în 1976. Acesta este alimentat cu 25% din toate veniturile statului Alaska provenite din industria petrolieră și de gaz natural. La rândul său, banii din fond sunt reinvestiți în diverse proiecte investiționale. Arhitectul fondului, Jay Hammond, a spus că a vrut „să transforme puțurile de petrol care pompează petrol pe parcursul unei perioade finite în puțuri de bani care pompează bani la infinit”. Astfel, și generațiile viitoare care ar trăi după ce ar seca resursele finite, ar avea de beneficiat de pe urma acestora. Pentru a proteja fondul de demontare, Jay Hammond – pe atunci guvernatorul statului Alaska – a instituit un sistem de plăți de dividente. Prin acest sistem de plăți, cetățenii au fost transformați în acționari care asigură păstrarea fondului.

La 31 Martie 2021, valoarea fondului era estimată la aproximativ $76 miliarde. Valoarea fondului crește constant – în 2020 era în jur de $65 miliarde. Începând cu 1982, fondul oferea plăți anuale cetățenilor statului Alaska. Mărimea plăților este calculată în baza unei formule care e dependentă de prețurile de piață a produselor petroliere. Mărimea medie a plăților a fost de aproximativ $1600 pe an (ajustat la inflație 2019).

 

Programul din Alaska nu este un program UBI veritabil. Programul nu oferă dividente suficiente pentru a asigura necesitățile de bază. Totuși, dividendele anuale de circa $1600 dolari fac diferența dintre un trai sărac și unul decent, mai ales pentru oamenii care trăiesc în mediul rural.

Raportat la salariul mediu din Alaska, care constituie anual $88 700 total (înainte de impozitare), plata anuală UBI de $1600 reprezintă aproximativ 1.80%.

Un efect negativ al programului care trebuie menționat e faptul că în ziua plății dividendelor se înregistrează o creștere de 14% a incidentelor ce implică consumul de substanțe precum alcoolul și canabisul.

 

Finlanda. Pe parcursul anilor 2017 și 2018, în Finlanda s-a desfășurat un program UBI în care au participat 2000 de oameni. Aceștia au fost selectați aleatoriu din cadrul șomerilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 58 de ani. Participanții programului primeau necondiționat €560 lunar. Scopul programului era de a testa fezabilitatea UBI în contextul necesității dezvoltării statului social în legătură cu automatizarea, șomajul pe termen lung și veniturile în scădere a populației.

 

Programul nu a afectat negativ șomajul. Participanții s-au angajat în câmpul muncii și lucrat în mediu cu 6 zile pe an mai mult decât cei din grupul de control. Programul a influențat pozitiv sănătatea psihologică a participanților.

 

Raportat la salariul mediu din Finlanda, care constituie anual €37 202 NET (3100 lunar), plata lunară UBI de €560 reprezintă aproximativ 18%.

 

Iran. Începând cu 2010, Iranul a început să acorde plăți de aproximativ $40 lunar tuturor cetățenilor. Anterior, din contul veniturilor provenite din industria petrolului, Iranul subsidia diverse mărfuri precum electricitatea, apa, gazele naturale, benzina și pâinea. Subsidierea mărfurilor a fost considerată ineficientă – costa între $100 – $120 miliarde lunar, iar beneficiarii principali erau majoritar populația urbană și reprezentau doar circa 30% din populația totală. Din acest motiv, Iranul a trecut la programul UBI care este considerat mai eficient în a combate sărăcia și inegalitățile decât programul anterior.

Programul a afectat ocuparea forței de muncă doar în cadrul tinerilor cu vârstele cuprinse între 20 și 29 de ani. Cercetători spun că asta se datorează faptului că tinerii și-au continuat studiile universitare datorită susținerii UBI. Ceilalți au început să lucreze cu 36 minute mai mult pe săptămână. Cercetătorii se dau cu opinia că această majorare a timpului lucrat se datorează extinderii afacerilor – facilitată de plățile UBI.

Programul UBI din Iran este corelat cu inflația. Încetarea subsidierii mărfurilor petroliere și tipărirea banilor a dus la destabilizarea monedei Iranului. Conform lui Djavad Salehi-Isfahani, economist de origine Iraniană, asta s-a datorat în parte implementării defectuoase a programului de către administrația Iraniană.

Raportat la salariul mediu din Iran, care constituie anual $13 449 NET ($1125 lunar), plata lunară UBI de $40 reprezintă 3.57%.

 

Programe pilot UBI au fost desfășurate și în țări care nu au zăcăminte bogate de petrol. Printre mențiuni putem enumera India, Namibia, Kenya, Uganda și Brazilia.

Oare Moldova are nevoie de petrol pentru a iniția un program UBI?

 

Cum ar putea arăta UBI în Moldova?

 

Programul UBI ar putea lua 3 forme.

1. Înlocuirea. Prima formă înlocuiește plățile sociale curente cu o plată unică. La moment, beneficiarii principali ai sistemului de asigurare socială sunt: pensionarii, persoanele cu necesități speciale, veteranii de război, șomerii, și alții. Anume aceste categorii sociale nu sunt active economic și au mai mare nevoie de susținere din partea statului.  Totuși, înclin să cred că înlocuirea plăților sociale cu UBI este ineficientă în combaterea sărăciei și a inegalităților în Moldova, în condițiile în care veniturile majorității oamenilor sunt scăzute. În fapt, introducerea unei asemenea scheme UBI ar putea amplifica inegalitățile economice – în timp ce unii au venit din salariu și din plata UBI, pensionarii, de exemplu, au venit doar din plata UBI. Din acest motiv, consider această formă cea mai puțin preferată.

2. Completarea. Plățile UBI sunt oferite în paralel cu plățile sociale curente. Astfel, susținerea oferită de societate este proporțională cu necesitatea.

3. O formă mixtă – aceasta presupune că unele plăți sociale vor fi înlocuite, iar altele vor fi completate cu plăți UBI.

REFERINȚE.

[i] Inițiativa Cetățeanescă Europeană. Introducerea unor venituri de bază necondiționate (VBN) în întreaga UE. https://europa.eu/citizens-initiative/initiatives/details/2020/000003_ro

[ii] Istorii mai detaliate a UBI pot fi găsite aici: Juliana Uhuru Bidadanure. The Political Theory of Universal Basic Income. Annual Review of Political Science 2019 22:1, 481-501

[iii] Charlier, Joseph. Solution du problème social ou constitution humanitaire, basée sur la loi naturelle, et précédée de l’exposé de motifs (1848), p.94. Legătură: https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k5718047v/f94.item.texteImage

[iv] Silvia Federici. Salarii pentru muncile casnice. PLATZFORMA. Legătură: https://www.platzforma.md/arhive/37870

[v] https://mitsloan.mit.edu/ideas-made-to-matter/negative-income-tax-explained

[vi] https://www.mercycorps.org/blog/quick-facts-global-hunger

[vii] Blattman, Christopher and Fiala, Nathan and Martinez, Sebastian, Generating Skilled Self-Employment in Developing Countries: Experimental Evidence from Uganda (November 14, 2013). Quarterly Journal of Economics, Forthcoming, Available at SSRN: https://ssrn.com/abstract=2268552 or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2268552

[viii] https://www.oxfordmartin.ox.ac.uk/downloads/academic/The_Future_of_Employment.pdf

[ix] https://www.bruegel.org/2014/07/chart-of-the-week-54-of-eu-jobs-at-risk-of-computerisation/

[x] https://openknowledge.worldbank.org/handle/10986/32677

[xi] Real Freedom for All: What (if Anything) Can Justify Capitalism? Philippe Van Parijs, Oxford University Press, 1995. 330 + xii pages.

[xii] https://fundacionprolongar.org/wp-content/uploads/2019/07/State-of-the-Global-Workplace_Gallup-Report.pdf

[xiii] Rutger Bregman. Utopia For Realists, And How We Can Get There, Bloomsbury, 2017, p.30

[xiv] http://moldova.fes.de/fileadmin/user_upload/2020/Publications/Syndex_-_Situatia_Salariatilor_din_Republica_Moldova_O_Criza_Structurala__1_.pdf (p.63)

[xv] https://medium.com/basic-income/universal-basic-income-as-the-social-vaccine-of-the-21st-century-d66dff39073

[xvi] Michael McLaughlin, Mark R Rank, Estimating the Economic Cost of Childhood Poverty in the United States, Social Work Research, Volume 42, Issue 2, June 2018, Pages 73–83, https://doi.org/10.1093/swr/svy007

[xvii] https://progen.md/inegalitatea-salariala-intre-femei-si-barbati-in-2020-e-timpul-sa-reducem-diferenta/

[xviii] https://www.kela.fi/web/en/basic-income-experiment

[xix] Ф.О.Некрасов. Безусловный базовый доход: от утопии к реальности, p.110.  DOI: 10.47711/2076-318-2020-108-118. https://ecfor.ru/publication/bezuslovnyj-bazovyj-dohod/

[xx] https://theforum.erf.org.eg/2017/11/19/energy-subsidies-universal-basic-income-lessons-iran/

[xxi] https://ubi.earth/basic-income-doesnt-cause-inflation

[xxii] https://www.povertyactionlab.org/evaluation/unconditional-cash-transfers-increase-general-welfare-and-local-public-finance-kenya

[xxiii] https://www.newscientist.com/article/2242937-universal-basic-income-seems-to-improve-employment-and-well-being/#:~:text=Universal%20basic%20income%20seems%20to%20improve%20employment%20and%20well%2Dbeing,-Humans%206%20May&text=The%20world%27s%20most%20robust%20study,well%20as%20modestly%20improving%20employment.

[xxiv] https://www.nber.org/system/files/working_papers/w24312/w24312.pdf

[xxv] https://openknowledge.worldbank.org/handle/10986/32677, p.114.

[xxvi] https://www.youtube.com/watch?t=2600&v=xqJbE1bvdgo&feature=youtu.be

Facebook Comments Box