Anvelopele de cauciuc și arta de ”curte”: o istorie de transformare a curților urbane

Imagine de fundal: Om de zăpadă în stil punk, creată pe platforma muzeului de artă-JĂK

Pe data de 9 iulie 2021, pe pagina de FB a Primăriei Municipiului Chișinău a fost publicat un răspuns al Direcției Generale Locativ-Comunală (DGLC) cu privire la solicitarea unui cetățean, Andrei Baștanic, în privința demontării obiectelor din anvelope de cauciuc din curțile de locuit din Chișinău.

În răspunsul său DGLC relatează că toate preturile de sector au fost informate cu privire la necesitatea demontării acestor ”obiecte inestetice și periculoase”.

Reacțiile comentatorilor au fost, în majoritatea lor, pozitive. ”Demult era timpul!” ”În sfîrșit!”…

Obiecte omniprezente în toate curțile orașelor post-socialiste, instalațiile din anvelope – gărduțuri, jucării, ghiveci pentru flori, arbori și arbuști, dispozitive anti-parcare – par să-și trăiască ultimele clipe.
Sau nu…
Înainte de a le arunca la groapa de gunoi a istoriei, cel puțin ar trebui să ne intereseze ce se va întîmpla cu anvelopele după demontare și dacă și cum vor fi reciclate. În plus, ar fi bine să facem un efort de a le înțelege rostul și funcțiile multiple pe care le-au îndeplinit de-a lungul anilor. Și poate le vom privi altfel, măcar cu mai puțin dispreț.

Intro istoric general: despre curțile urbane.

Înainte de a vorbi despre funcțiile anvelopelor de cauciuc în curțile urbane să facem o mică excursie în istoria curților urbane înseși, ca să fim siguri că avem în vedere același lucru.

Cuvîntul ”curte” este extrem de polisemantic și poate însemna chestii atît de opuse precum ”curțile regale” (ansambluri de imobile de lux pentru nobilime și monarhi) dar și ”curți urbane” (spațiile alea incerte dintre blocuri crescute cu buruieni și umplute cu mașini parcate aiurea).

Chiar dacă e clar că avem în vedere al doilea tip de curți, funcțiile curților urbane au variat semnificativ pe durata istoriei așa încît o istorie a curților urbane în sec. XX trebuie să țină cont de unele nuanțe.

Ce avem în vedere?

Cum cercetările istorice, sociologice și antropologice despre curțile urbane din Chișinău lipsesc, ne vom ghida de cercetări similare făcute în alte orașe post-socialiste.

În articolul ”Pentru ce avem nevoie de curte?”, Alexandra Piir, antropologă a curților din Rusia, analizează cotidianul curților din Leningrad în perioada 1920-1950 prin prisma dinamicii funcțiilor pe care le-a avut curtea: de la o funcție gospodărească necesară activității adulților la o funcție de divertisment necesară copiilor.

Piir argumentează că funcția curții era strîns legată de planificarea spațială.

  1. Curțile din secolul 19 aveau forma unor curți-tuneluri, adică se prezentau ca un labirint de curți mici legate între ele de coridoare obscure și întunecate. Curtea cea mai apropiată de stradă era de obicei mai mare și mai luminoasă, iar în ultima curte se scurgea canalizarea, erau amplasate săraiuri și depozite pentru lemne. În curte găseai în mare parte portari care asigurau salubritatea, tăiau lemne pentru foc și supravegheau accesul în curte. Oficial, în curte lipseau elementele de divertisment, acesta avea o funcție pur gospodărească. Funcția de divertisment exista rudimentar sub formă de plimbare și observare care era divizată pe clase sociale. Copiii slujitoarelor și bucătăreselor foloseau curtea pentru plimbări, iar copiii familiilor înstărite observau curtea din ferestrele dormitoarelor lor care dădeau spre curte.
  2. La intersecția sec. 19-20, apar altfel de blocuri și altfel de curți. Pe lîngă curțile pur gospodărești, acest tip de blocuri aveau una sau cîteva curți de paradă, spre care dădeau ferestrele din dormitoarele familiilor înstărite. Aceste curți de paradă arătau mai degrabă ca un scuar decît ca o curte clasică din Leningrad. Acestea aveau copaci și tufari, scaune și chiar scrînciob pentru copii – elemente specifice curții de divertisment.
  3. Un alt tip de curte este curtea din noile blocuri sovietice. Schimbarea contextului social după revoluție a generat un fel de activizare a vieții din curți și treptat a transferat curtea din sfera activității de gospodărit în sfera distracțiilor și recreării – model care a devenit predominant în curțile din spațiul post-sovietic începînd cu anii 1960.

Cîteva clădiri erau construite pe perimetru, iar curtea pe care o formau era destul de generoasă ca și spațiu. Blocurile erau dotate cu cazangerii și uneori cu conducte de gaz, așa că funcția gospodărească nu mai era exteriorizată în curte dar a fost încorporată în interiorul blocurilor. Întrucît majoritatea complexelor de blocuri noi erau construite departe de parcurile orășenești, această funcție a fost încorporată în interiorul curților. Curtea era dotată minimalist cu spațiu verde, bănci, nisipieră pentru copii și instalații pentru sport. În mod evident, curtea devine spațiu de distracție atît pentru copii cît și pentru adulți.

Putem observa și în prezent, în curțile din Chișinău că sfera de divertisment și cea gospodărească încă coexistă – oamenii folosesc curtea pentru a usca rufele, pentru a scutura covoarele, pentru a depozita diverse lucruri, însă odată cu planificarea urbană sovietică, curțile au fost amenajate pentru a crea și pentru a răspunde nevoii de divertisment al locuitorilor. Cum această amenajare a fost planificată și executată în mod centralizat – adică au fost instalate aceleași bănci, aceleași instalații de sport și de joacă în toate curțile – oamenii au simțit nevoia să-și individualizeze spațiile comune și să le adapteze. În acest sens au utilizat materialele pe care le-au avut la îndemînă: anvelope uzate, lemn, obiecte de uz casnic reciclate etc.

Intro istoric specific: despre anvelope și arta de curte.

Cercetătorii afirmă că ”moda” amenajărilor curților urbane cu mijloace și materiale artizanale apare în anii 1960-1970, dar cunoaște o veritabilă explozie – de anvelope, țevi, tinichea, jucării de pluș etc – la începutul anilor 90 și se găsește la intersecția a cîtorva procese istorice.

Pe de o parte, prăbușirea statului autoritar, URSS, a slăbit structurile de control, inclusiv la nivel local. Instituțiile ce organizau și administrau spațiile urbane (curți, parcuri, microraioane) – structurile de partid, celulele locale, organizațiile de administrare ale blocurilor s-au văzut lipsite de resurse, cadre, influență și prestigiu. Prăbușirea partidului comunist ca organizație conducătoare a țării a atras cu sine și prăbușirea structurilor locale constituite de aceasta, inclusiv la nivel de cartier. Vidul de putere a fost umplut rapid cu practici și instituții stihiinice. Amenajările curților cu anvelope e o asemenea practică, poate cea mai inofensivă. (Din aceeași familie de practici face parte și acapararea abuzivă a spațiilor publice urbane – parcuri, scuaruri, bucăți de curți – de către diverși șmecheri).

Pe de altă parte, slăbirea controlului ”partidului” a lăsat mai mult spațiu inițiativelor individuale ale locuitorilor, mai ales în contextul în care fostele structuri de administrare a fondului locativ urban – JĂK-urile – s-au trezit și ele lipsite de resurse (sau chiar înglodate în datorii). Cum JĂK-urile nu mai puteau amenaja spațiile urbane ”ca la carte” locatarii au luat inițiativele în mîinile lor.

În fine, un al treilea moment ține de istoria materială. Anii 90 marchează intrarea galopantă a fostelor țări socialiste în raiul consumerist promis de economia de piață. Deficitul este înlocuit de abundență. Cum automobilul este unul din simbolurile noii epoci (în care fiecăruia i se promite posibilitatea de a deține unul), în regiune are loc o explozie a numărului de automobile. Mai multe automobile înseamnă mai multe piese de schimb – caroserii, anvelope. În felul acesta anvelopele devin un material accesibil, flexibil, modular și pliabil la variile necesitățile ale locuitorilor curților urbane: din ele se fabrică jucării, ghivece, garduri anti-parcare (suprema ironie: o piesă de automobil este folosită pentru a proteja spațiile urbane de invazia automobilelor!).

Despre arta de curte cu respect: urbanismul tactic

Acest tip de amenajare urbană – de către locuitori, stihiinic, cu mijloace artizanale la îndemînă – este cunoscut sub numele de urbanism tactic.

Urbanismul tactic reprezintă o practică de amenajare a spațiilor comune care are drept scop îmbunătățirea vieții urbane prin intervenții mici, temporare, economic accesibile, ușor instalabile și dezinstalabile, informale, spontane și participative.

Urbanismul tactic este un instrument de auto-organizare și de organizare comunitară prin care cetățenii acționează și intervin în spațiul comun folosind materiale accesibile și temporare pentru a-l transforma și pentru a-l adapta necesităților lor.

În curțile blocurilor din Chișinău intervențiile de tipul urbanismului tactic (sau urbanismului de gherilă) au scopuri diverse: de a conserva un spațiu comun sau un spațiu verde, de a-l proteja de interesele automobiliștilor, de a delimita spațial unele funcții de altele, de a amenaja o grădină urbană, o nisipieră sau un teren de joacă, sau pur și simplu pentru a decora spațiul cu sculpturi și alte instalații DIY.

O clumbă de flori din anvelope reutilizate, o bancă construită din paleți, o ciupearcă asamblată dintr-o cratiță veche, o lebădă din cauciuc, un gard improvizat din anvelope – toate astea sunt exemple de urbanism tactic practicate în Chișinău de cîteva decenii.

În Rusia, acest tip de intervenții în curțile blocurilor mai poartă denumirea de ”artă JĂK” (ЖЭК-арт). Întrucît foarte puține intervenții de asemenea tip au fost realizate de muncitorii de la JĂK (ro. ÎMGFL), aceste intervenții mai sunt numite și ”artă TSJ” (ТСЖ-арт) sau arta asociațiilor de locatari.

Ce reprezintă arta-JĂK?

Arta-JĂK sau JĂK-arta este un gen de artă populară, de stradă, creată în mediul urban, în curțile de blocuri, în scuaruri și pe străzi, în mod spontan și anonim de către persoane care nu se identifică a fi artiști și nu percep munca lor ca fiind artă.

Cele mai dure critici la adresa artei-JĂK țin de aspectul estetic și de aspectul ecologic al instalațiilor.

Este arta-JĂK artă?

În contemporaneitate, arta nu mai este o categorie rigidă, rezervată unui grup select de persoane. Arta a fost democratizată. Acum arta nu mai este înțeleasă doar prin prisma valorii estetice, dar și prin prisma dialogului pe care îl are un obiect de artă cu realitatea socială, politică, economică și culturală. Se consideră că arta-JĂK este o specie a artei populare – o manifestare a activității creative de masă a comunității locale. Întrucît conceptul de artă-JĂK parțial se contopește cu conceptul de artă urbană – deocamdată fenomenul de artă-JĂK a fost analizat doar în cercetările urbane și în cercetările antropologice a locuirii.

Ca orice gen de artă, arta-JĂK are atît proponenți cît și oponenți.

Pentru a reabilita arta-JĂK, pentru a o contextualiza și pentru a înțelege rostul acestor instalații din curțile noastre – lebede, arici, ciuperci, vazoane din cauciucuri și alte asemenea materiale – în Rusia a fost creat și lansat în iunie 2021 un muzeu online dedicat artei-JĂK (https://dvor.digital). Muzeul cartografiază toate aceste instalații și le adună într-un catalog online. Fiecare obiect din curțile noastre are o fișă personală în acest muzeu.

Spre exemplu, lebedele din cauciuc numite ”шинолебедь” au următoarea fișă personală:

Nu coboară din scrînciobul ieftin al testosteronului adolescentin, în consecință poate zdrobi cu aripile un harbuz gigant din Krasnodar. Dar nu-i sunt străine nici fricile: cel mai mult șinolebedele se tem de zombi-apocalipsă (pentru că nu pot aprinde un rug).
Caracter: Se enervează cînd aud cuvinte complicate.
Statut social: În curte este considerat lider neformal.
Mediul natural de trai: curtea.

Pe lîngă cartografierea și animarea acestor obiecte, muzeul încearcă să înțeleagă contextul socio-politic în care apare acest gen de artă și identifică cîteva cauze care determină apariția și dezvoltarea artei-JĂK:

  1. Urbanizarea continuă determină dorința locuitorilor de a umaniza orașul. Atunci cînd clădirile și obiectele înconjurătoare se reproduc în serie, amenajările individuale ale curților permit un fel de individualizare a loculu și de auto-exprimare a locuitorilor.
  2. Alexei Smirnov, doctor în filosofie, afirmă că estetica amenajărilor urbane în curțile sovietice și post-sovietice – funcția principală a căreia era amenajarea terenurilor de joacă pentru copii – s-a conturat în anii 1960-1970 sub influența și inspirația poveștilor televizate și a desenelor animate sovietice.
  3. Deficitul de produse din perioada sovietică i-a determinat pe oameni să valorifice și să meșterească obiectele necesare din materialele disponibile.
  4. Locuitorii își asumă locul și îl amenajează conform necesităților lor. Din anvelope crează nu doar obiecte de decor, dar și funcționale: clumbe, garduri, nisipiere, scrîncioburi etc.
  5. Nu toate curțile au noroc de instalații de joacă sau de mobilier urban nou. În aceste condiții, oamenii improvizează din ce au și cum pot pentru a-și amenaja curtea.
  6. Din contul artei-JĂK oamenii își lărgesc spațiul personal, îl trec dincolo de pragul apartamentului – iar asta e o manifestare a dreptului la oraș.
  7. Întrucît intrările blocurilor în curțile sovietice se uită una la alta, asta crează în curte un spațiu de maximă vizibilitate și publicitate – de aici nevoia de a ne îngrădi cu anvelope, garduri, domofoane. În mare parte, acest tip de artă este practicat de locuitorii de la etajul 1 pentru că ei percep spațiul din apropierea clădirii ca o extensie a spațiului privat.
  8. În prezent jucăriile au devenit unul dintre cele mai populare tipuri de gunoi. Jucăriile nu se mai transmit de la frații mari la cei mici sau de la cunoscuți la cunoscuți – acestea se cumpără permanent și au un ciclu de viață extrem de redus – ajungînd în cele din urmă la gunoi. Oamenii mai în vîrstă, care în copilărie au creat relații personale cu fiecare jucărie pe care o aveau nu pot trece pur și simplu pe lîngă jucăriile aruncate – așa că le recondiționează. Astfel apar jucării de pluș urcate în copacii de la Ciocana și Poșta Veche, dar și curți întregi amenajate cu zeci de jucării de pluș.

Este arta-JĂK ecologică?

Într-o lume în care producem atîta gunoi pe bandă rulantă încît groapa de gunoi Fresh Kills se enumeră printre cele mai mari structuri create de oameni vreodată – orice efort de reciclare trebuie încurajat. Iar reutilizarea, recondiționarea și reciclarea cauciucurilor, sticlelor și altor materiale pentru amenajarea curților face parte din acest efort de reciclare. După cum afirmă ecologul Artiom Akșințev, ”orașele au devenit un mediu atît de antropogen încît anvelopele îngropate în pămînt nu se mai observă. Chiar dacă am interzice utilizarea cauciucurilor în amenajările teritoriului, din punct de vedere ecologic aceasta va fi doar o picătură în ocean. Da, din cauciucuri se elimină polimeri, dar cantitatea acestora în aer este mult mai mare din cauza frecării anvelopelor pe drumuri”. Un studiu efectuat în Canada în 2013 găsea că, pe durata întregii perioade de exploatare a unei anvelope (cam 6 ani), aceasta pierde aproximativ 1 kg de cauciuc, adică elimină 1 kg de polimeri pe șosea.

Discuțiile despre nocivitatea instalațiilor urbane construite din anvelope au cîteva puncte slabe.

Primul, anvelopele îngropate nu reprezintă în nici un caz cea mai mare amenințare ecologică legată de anvelope. Or, cele cîteva sute de anvelope îngropate reprezintă un procent infim din milioanele de anvelope care circulă în oraș, care sînt arse sau aruncate peste tot contribuind la poluarea orașului. Anual în lume se produc 2.5 miliarde de cauciucuri și cifra aceasta e în creștere.

Un alt moment principial ține de faptul că demontarea acestor instalații nu se poate face fără un plan de lichidare a acestora ca deșeuri. Deocamdată reacțiile autorităților locale din Chișinău nu sugerează că ar exista un alt plan de debarasare de anvelope decît…demontarea lor. Ceea ce e extrem de puțin. Adunarea acestor anvelope într-un spațiu, fără un plan de lichidare a lor (dar și a miilor de anvelope ce ies zilnic din uz) nu ar ameliora deloc starea ecologică din oraș.

Funcțiile instalațiilor de cauciuc în curțile din Chișinău

  1. Gard de protecție pentru terenurile de joacă. (Imagine 1-3: curți de la Poșta Veche, imagine 4: curte de la Ciocana).

2. Delimitare pentru nisipieră (instalație într-o curte de la Poșta Veche).

3. Instalații de joc/decor (într-o curte de pe str. Grădinilor)

4. Gard de protecție pentru terenurile de sport (curte de la Poșta Veche)

5. Îngrădiri ale spațiilor comunitare (imagine 1 și 2 dintr-o curte de pe str. Grădinilor, imagine 3 și 4 dintr-o curte de pe str. Socoleni, Poșta Veche).

6. Sistem anti-parcare (curți de pe str. Grădinilor și de la Poșta Veche)

7. Instalație de protecție pentru copacii tineri (curți de la Poșta Veche și str. Grădinilor)

8. Clumbe (curți de la Poșta Veche și str. Grădinilor)

Care este viitorul JĂK-artei în Chișinău?

Incert.

Pe data de 9 iulie 2021, pe pagina de FB a PMC, este publicat răspunsul Direcției Generale Locativ Comunală cu privire la solicitarea domnului Andrei Baștanic de a demonta toate obiectele din cauciuc din curțile de locuit din Chișinău.
În scrisoare DGLC scrie că toate preturile de sector au fost informate cu privire la necesitatea demontării acestor ”obiecte inestetice și periculoase”.
Răspunsul Direcției Generale Locativ Comunale face referință la Regulamentul CMC privind salubrizarea și asigurarea curățeniei în orașul Chișinău ”care prevede excluderea folosirii obiectelor menționate”.

Este legală utilizarea cauciucurilor în amenajările urbane din curțile Chișinăului?

Regulamentul cu privire la salubrizarea și asigurarea curățeniei în or. Chișinău, citat de DGLC în scrisoare, nu prevede nicio interdicție în acest. Cauciucurile sau anvelopele nu sunt menționate în niciun fel.

Legea Nr. 209 din 29-07-2016 privind deşeurile stipulează la art. 60 că anvelopele uzate sunt catalogate drept deșeuri, însă conform art. 6 alin (2) cauciucurile uzate își pot pierde statutul de deșeu dacă acestea ating obiectivele de reciclare și valorificare, luîndu-se în considerare valoarea limită pentru poluanți.

Ce se poate face?

Înainte de a purcede la demontarea anvelopelor DGLC ar trebui să facă cîteva lucruri.

  1. Să efectueze, împreună cu locuitorii din curți, o cartografiere a tuturor instalațiilor urbane ce folosesc anvelope și să le înregistreze, adăugînd și funcția acestora.
  2. Să pregătească, pentru fiecare instalație de cauciuc ce urmează a fi demontată, un plan ce ar include înlocuirea acesteia cu mobilier/instalații din alte materiale, mai ecologice (lemn, metal, plastic biodegradabil etc).
  3. Să pregătească un plan de colectare a anvelopelor ce ar include și un plan de reciclare a acestora.
  4. Să organizeze aceste procese în concordanță cu principiul transparenței, consultării și antrenării cetățenilor în procesul decizional. Mai ales este importantă consultarea locuitorilor din curți. Oamenii care au amplasat aceste instalații știu cel mai bine ce funcții aveau acestea și cum pot fi ele înlocuite.

Text: Nenescu Lilia
Fotografii: Victor Ciobanu, Nenescu Lilia

Articolul a apărut inițial pe pagina de internet a asociației ”Comunități Active pentru Democrație Participativă”. 

 

Facebook Comments Box