DEZBATERI RECENTE

Notele sunt o manifestare a capitalismului în acțiune. Să le scoatem din școlile noastre.

Richard D. Wolff

Evaluarea cu note cultivă meritocrație, care, la rândul său, ajută la devierea vinei pentru eșecurile capitalismului asupra victimelor sale.

Sistemul economic capitalist are probleme majore. Acesta generează inegalități și diviziuni sociale extreme în ceea ce privește averile și veniturile. În mod constant acesta nu reușește să obțină ocuparea deplină a forței de muncă. Multe dintre meseriile pe care acesta le oferă sunt plictisitoare, periculoase și/sau degradante intelectual. O dată la fiecare patru până la șapte ani capitalismul suferă o cădere misterioasă în care milioane de oameni își pierd locurile de muncă și veniturile, afacerile se prăbușesc și scad veniturile fiscale ale statului, astfel fiind subminate serviciile publice, și așa mai departe. Dacă aceste eșecuri ar fi percepute pe scară largă ca eșecuri inerente ale sistemului capitalist, atracția și, prin urmare, sustenabilitatea capitalismului în sine ar putea dispărea.

Deci cum a fost posibil să supraviețuiască capitalismul până acum? Persistența sa poate fi explicată cel mai bine în termeni de ideologie. Sistemul produce și diseminează interpretări ale eșecurilor sale, în care plasează vina pentru aceste probleme nu pe capitalism în sine, ci pe alte „cauze” cu totul diferite. Instituțiile au dezvoltat mecanisme care permit ancorarea acestor interpretări pe scară largă și în mod profund în conștiința populară.

Un exemplu cheie este conceptul de „meritocrație”. Școlile sunt o instituție cheie care predau și practică meritocrația prin mecanismul de notare. De la școala primară până la finalizarea doctoratului cu toții am trecut prin sistemul care impune note. De când am devenit profesor, mi s-a solicitat în mod constant să atribui note studenților mei pentru chestiuni precum lucrări, examene și performanță în timpul orelor.

Evaluarea cu note (adică notarea) îmi ocupă o mare parte din timpul meu, timp care ar putea fi mai bine petrecut pentru a preda sau pentru a interacționa direct cu elevii. În același timp, notarea aduce puține beneficii educaționale pentru studenți. Ea reprezintă o lipsă de respect față de ei în calitate de oameni gânditori. Și, în cele din urmă, notarea le servește în primul rând angajatorilor, dar, adesea, în moduri care nu le sunt prea folositoare. Pe scurt, notarea rămâne un aspect extrem de risipitor, ineficient și în mare parte negativ al educației la toate nivelurile: învățământul primar, învățământul secundar și învățământul superior.

Să începem din perspectiva profesorului care notează. Când citesc o lucrare sau un examen, pot vedea când un student prezintă o versiune rezonabilă a ceea ce am intenționat în prelegerile mele sau a ceea ce am găsit util în lecturile atribuite. Totuși, nu pot fi sigur dacă studentul a învățat pe de rost și repetă orice am subliniat în clasă sau dacă studentul a înțeles cu adevărat – în sensul de a înțelege și a interioriza – punctele cheie, ca parte a formării intelectuale a elevului. Fără mult mai mult timp și fără mai multă interacțiune individuală cu studentul, decât permit școlile în 99% din timp, nu știu care din aceste situații este prezintă atunci când acord o notă.

Când văd că un student nu a înțeles conceptele care au fost predate, apar mai multe posibilități. Oare a înțeles studentul în mod diferit materialul decât mine în moduri care nu pot fi reduse la chestiuni de corect și incorect? La urma urmei, fiecare fragment de material verbal sau scris poate fi supusă unor interpretări multiple perfect rezonabile. Educația nu este servită bine dacă se insistă că un răspuns este corect, iar alternativele sunt greșite. O astfel de abordare seamănă mai mult cu îndoctrinarea decât cu educația. Ea subminează gândirea creativă și cea critică.

Alternativ, din ce cauză studentul n-a înțeles materialul – predare de calitate slabă sau învățare necalitativă? Educația în școli este, la urma urmei, o relație între oameni, la care contribuie ambele persoane. Notele reflectă și reprezintă puterea în această relație a unei părți asupra celeilalte. Notele pe care studenții le obțin de la profesori le afectează dezvoltarea intelectuală, cariera școlară și profesională și dimensiuni majore ale stimei de sine. Majoritatea elevilor nu atribuie niciodată note profesorilor lor. Puținii studenți care o fac știu foarte bine cât de puțină putere au calificativele lor asupra profesorilor, comparativ cu notele impuse de profesori. Mai mult, profesorii și studenții nu sunt de acord cu privire la responsabilitatea lor pentru „performanțe slabe”. Am fost prezent la nenumărate întâlniri ale facultății la care, în mod defensiv, profesorii au învinuit în totalitate studenții pentru notele slabe pe care „le obținuseră” (adică pe care profesorii le-au atribuit).

N-ar trebui oare profesorii să aibă timpul (plătit!) pentru a citi, asculta sau urmări cu atenție mai multe prezentări și răspunsuri ale fiecărui elev? N-ar trebui oare profesorii să aibă timpul (plătit!) pentru a explica fiecărui elev modul în care munca acestora a fost abordată și evaluată? Nu s-ar realiza oare mai bine procesul educațional dacă elevii și profesorii ar putea discuta, compara și dezbate împreună interpretările lor la întrebări, răspunsuri, probleme și analize? Dacă toate acestea s-ar face – un scenariu foarte rar în sistemul educațional american din ziua de azi – de ce ar mai fi nevoie să fie atribuită și o notă? Aceasta ar aduce puțin folos.

Sistemul economic actual împiedică profesorii să interacționeze atât de atent, temeinic și sistematic cu studenții. Tipul capitalist de organizare a întreprinderii – o mică minoritate de angajatori (proprietari și conducătorii lor superiori) care dirijează și controlează o mare majoritate a angajaților – este reprodus cu exactitate în instituțiile de învățământ. Acest tip de organizare, împreună cu constrângerile sale financiare, exclud interacțiunea dintre profesori și studenți de care educația reală are nevoie. Dincolo de acceptarea docilă a unui sistem educațional de mâna a doua, majoritatea școlilor se feresc de eforturile de a responsabiliza sistemul de teama de a nu indispune autoritățile sau donatorii.

În timp ce limitele impuse de capitalism ajută la explicarea practicii notării, ele nu sunt o scuză. Notarea este un substitut foarte slab pentru practici educaționale mult mai superioare, la care, prin urmare, renunțăm.

Notarea nu este doar un mecanism conceput pentru a economisi bani din contul educației. Notele funcționează, de asemenea, ca o bază și un sprijin major pentru meritocrație. Ideologia de merit funcționează ca un mecanism crucial de apărare pentru capitalism, având în vedere eșecurile sale. Ideea americană de meritocrație afirmă că poate clasifica cantitativ capacitățile calitative ale indivizilor. Abilitățile de muncă ale fiecărui individ, capacitățile de producție, contribuțiile la rezultate – precum și inteligența, disciplina, abilitățile sociale și multe altele – pot fi clasificate. Acest cadru susține că există unii indivizi care posedă cele mai bune sau cele mai multe astfel de calități, în timp ce unii posedă defecte sau foarte puține calități, iar restul, cei mulți, ocupă poziții între cele două extreme cantitative.

În cadrul ideologiei meritocratice, angajatorii încearcă să angajeze „cel mai bun” angajat și sunt dispuși să plătească mai mult decât plătesc lucrătorilor cu mai puțin merit (clasat mai jos pe o anumită scară de productivitate). În logica meritocratică, cei care nu au loc de muncă nu se pot învinui decât pe sine înșiși: presupunerea implicită e că aceștia au prea puțin merit. Muncitorii învață de pe băncile școlii să caute să acumuleze merite și să obțină clasamente superioare 

în cadrul baremelor care contează pentru angajatori. Coaliția dintre educatori și angajatori a inserat sistemul educațional în acest sistem de merit, în calitate de loc important pentru dobândirea și acumularea meritelor pe care angajatorii le vor recunoaște și recompensa. Locuri de muncă mai bune și salarii mai mari reprezintă recompensa pentru meritul mai mare dobândit prin mai multă educație, precum și prin formare profesională „la locul de muncă”.

Școlile nu doar permit consumatorilor de educație să dobândească și să acumuleze merite. Activitatea lor exemplifică sistemul de merit pe care îl susțin. Universitatea Harvard transmite mai multe merite, pe credit, decât Universitatea de Stat din Kentucky. Școlile care acordă mai mult merit pot percepe mai mulți bani de la studenți. Printre școli, în cadrul fiecărei școli și în cadrul fiecărei clase, meritul este la putere.

Meritocrația și rolul esențial al acesteia în cadrul sistemului educațional sunt importante, deoarece supraviețuirea capitalismului depinde de ele. Sistemul de merit organizează modul în care angajații individuali interpretează șomajul din urma căruia au de suferit, locul de muncă pe care îl urăsc, salariul pe care îl consideră atât de insuficient, creativitatea pe care locul lor de muncă o distruge, etc. Tot asta începe atunci când școlile instruiesc indivizii să accepte notele atribuite în calitate de măsurătoare ale meritului academic individual. Acest lucru îi pregătește să-și accepte locurile de muncă și veniturile ca, de asemenea, măsuri ale meritului lor productiv individual. În acest cadru, notele, locurile de muncă și veniturile inegale pot fi văzute ca fiind adecvate și corecte. Cică recompensele ar fi proporționale cu meritul individual.

Această paradigmă lasă puțin loc oricărei critici sistemice. Vina pentru procesul educațional inadecvat nu este atribuită unui sistem educațional inadecvat care nu poate sau nu dorește să finanțeze școlarizarea în masă de înaltă calitate. Vina pentru șomaj, locuri de muncă proaste și venituri insuficiente nu este pusă pe seama sistemului economic capitalist. Dacă vina era atribuită corespunzător, ambele sisteme ar fi putut fi criticate și opuse, iar acestea ar fi murit cu mult timp în urmă.

Meritocrația redirecționează vina pentru eșecurile capitalismului asupra victimelor sale. Școlile învață meritocrația, iar notarea este metoda prin care se face asta.

Articolul a apărut inițial cu titlul Grades Are Capitalism in Action. Let’s Get Them Out of Our Schools pe platforma TRUTHOUT și a fost tradus din limba engleză de Cristian Velixar.

Richard D. Wolff este un economist marxist american, profesor la University of Massachusetts Amherst și New School (New York). 

 

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu