DE PRIN ALTE PĂRŢI FEMINISM PZF RECENTE

Protestele în legătură cu interzicerea avortului se extind, se radicalizează și amenință guvernul polonez

Claudia Ciobanu

Planul partidul de guvernământ al Poloniei, PiS, ar fi fost să introducă liniștit o interdicție aproape totală a avortului sub acoperirea pandemiei covid, folosind Curtea Constituțională ca să facă treaba murdară. Protestele în continuă escalare și acoperirea globală sugerează că planul i-a fost zădărnicit.

De joi, când Curtea Constituțională a Poloniei a decis că avorturile în cazurile în care fătul suferea de malformații grave sunt neconstituționale, interzicând efectiv avortul în țară, polonezele au protestat non-stop iar mișcarea lor protestatară nu prezintă semne de oboseală. Dimpotrivă, protestele sunt în creștere și ar putea reprezenta o amenințare pentru guvernul conservator condus de PiS.

Începând din acest weekend, întrunirile publice de peste cinci persoane sunt ilegale în Polonia – parte a eforturilor guvernului de a contracara pandemia de coronavirus. Dar furia în rândul polonezelor este atât de mare încât mulțimi uriașe mărșăluiesc oricum prin piețele și străzile din toată țara. Indicativ al nivelului emoțiilor, dar și al determinării lor este că sloganul „Wypierdalaj” – „Fute-o de aici” ( literar – bășește-o) a devenit slogan central al încantărilor protestatarelor și al bannerului central, adesea însoțit de mai vechiul „***** *** ”, sau „Jebać PiS” („Muie PiS”). Ca răspuns la acuzațiile de vulgaritate, duminică protestatarele au replicat cu bannere care spuneau: „Vă cerem politicos futeți-o de aici”.

Protestul s-a transformat rapid dintr-unul doar împotriva interdicției avortului într-unul împotriva guvernului.

Vineri seara, zeci de mii de persoane au protestat la Varșovia, iar piețele multor altor orașe din țară au fost pline și ele. Protestele au continuat în weekend, avînd loc chiar și în localități foarte mici. Manifestările convocate pentru luni s-au desfășurat în sute de locații, pe alocuri și la nivel de cartier.

În timp ce au fost în principal organizate de către grupul Greva atotpoloneză a femeilor, care îndeamnă femeile să se mobilizeze și să ofere idei de acțiune, sub sloganul „Acesta este război”, mișcarea s-a răspândit și s-a extins mai mult decât se așteptaseră organizatoarele. Participantele se alipesc la acțiune și își îndeplinesc pur și simplu rolul de protestatară oriunde s-ar afla.

În weekend, alte grupuri supărate pe guvernul, fie din cauza modului în care gestionează pandemia, fie din cauza altor legi pe care le-a adoptat recent, au început să se alăture marșurilor femeilor. Duminică, fermieri în tractoare s-au alăturat protestatarelor din orașul Novy Dvor Gdanski din nordul Poloniei; Fermierii polonezi sunt supărați de PiS din cauza unei legi adoptate recent privind protecția animalelor. Șoferii de taxi au participat la acțiuni în mai multe locații, iar unii proprietari de afaceri au acordat timp liber personalului pentru ca aceștia să poată participa la o grevă planificată pentru miercuri (antreprenorii sunt, în general, nemulțumiți de nivelul ajutorului guvernamental în timpul pandemiei). Câteva sindicate și-au exprimat, de asemenea, sprijinul public pentru protestele femeilor și chiar și membri ai forței de poliție (de obicei polițiste) au fost văzute aplaudând manifestantele.

În timp ce interzicerea avortului a fost în mod oficial o decizie a Curții Constituționale, protestatarele nu au nicio îndoială cu privire la factorii de decizie și autorii morali reali ai acesteia: grupurile de protestatare și aliații lor au vizat în special casa liderului PiS Jaroslaw Kaczynski din Varșovia, birourile partidului PiS din toată țara, și, duminică, s-au concentrat și asupra bisericilor catolice. Femeile și aliații lor au întrerupt liturghii în toată țara, chiar și în localitățile mici, unde preoții rămân figuri venerate.

În unele orașe, cum ar fi Varșovia și Vroțuav, membrii grupurilor de extremă dreaptă păzesc intrările în biserici, îmbrâncind chiar cu duritate unele femei protestatare care încercaseră să între în biserici. Aceste evenimente s-au întâmplat în preajma poliției, care nu a intervenit în altercație. Păzesc și polițiștii intrările în biserici.

Imagine: Chris Niedenthal

Demonstrațiile urmează să continue această săptămână, cu blocaje de drumuri planificate pentru luni, miercuri va avea loc o grevă generală a femeilor (femeile nu vor merge la muncă) și un miting în masă la Varșovia și probabil în alte localități în ziua de vineri.

– Marșurile nocturne, pichetele, blocajele și atacurile asupra bisericilor sunt un răspuns la acest verdict barbar. Oamenii văd în el un act de cruzime, un pericol real pentru viața și demnitatea lor. – a declarat Agnieșka Graff, o academiciană feministă de la Centrul de Studii Americane, al Universității din Varșovia. – Dar mai este și altceva. Tinerii se răzvrătesc împotriva regimului Kaczynski și al puterii Bisericii. De data aceasta se simt altfel. Sunt mult mai disperați din cauza pandemiei și a anxietății din jur. Sunt și mai furioși. În general, oamenii se simt înșelați pentru că acest act a fost atât de evident autoritar, antidemocratic, deoarece verdictul a fost adoptat de un organism nelegitim, de o pseudo-curte de judecători, desemnați de PiS, care nu este legitimă în ochii nimănui. – a ținut să ne explice Graff. – Acest val de proteste este, de asemenea, și mai violent. Limbajul vulgar este folosit, desigur, pe lozinci, într-un mod jubilant. Există și episoade de violență fizică, deoarece neofascistii sunt mult mai activi. – spune Graff.

Acum o săptămână, am văzut pentru prima dată sloganul ‘Acesta e un război’, care a devenit unul dintre principalele sloganuri ale acestui protest. Întâi era ca o metaforă, acum îl văd ca pe o descriere adecvată a ceea ce se întâmplă. – a încheiat Graff.

Ce urmează?

În timp ce unii au văzut inițial decizia Curții Constituționale drept un fapt împlinit, cu cât protestele cresc în putere, cu atât devine mai vizibilă în spațiul public o încercare panicată de căutare a ceva soluții, care ar permite de a face un pas înapoi de la marginea prăpastiei la care s-a ajuns.

Marta Lempart, fața carismatică a mișcării Grevei femeilor, susține că, deoarece PiS controlează efectiv Curtea constituțională ca urmare a numirilor ilegale, „verdictul” din instanță este de fapt doar o declarație a președintei curții, Juliei Przylebska, care nu are autoritate legală.

Lempart respinge, de asemenea, ideea organizării unui referendum pe tema avortului, care a fost sugerată de o serie de personalități publice (în majoritate masculine), inclusiv Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, liderul partidului agrar PSL sau Pawel Kasprzak , liderul influentei mișcări democratice Obywatele RP (Cetățenii Republicii Polone). Lempart susține că o campanie de referendum ar oferi taberei guvernamentale posibilitatea de a răspândi dezinformarea referitor la această problemă prin intermediul mașinii sale de propagare bine măsluită, înjghebată din televiziunea de stat și mass-media prietenoasă de dreapta, la fel cum s-a întâmplat și în campania electorală din recentele prezidențiale. Captarea de către PiS a instituțiilor de stat și a resurselor publice înseamnă că partida jucată nu va fi una echilaterală.

Mai mult, lidera Grevei Femeilor susține că opinia publicului cu privire la problema avortului a fost clară de mult timp. O serie de sondaje efectuate în ultimii ani indică faptul că doar o minoritate de polonezelor și polonezilor a susținut o înăsprire a legii avortului, așa cum tocmai s-a întâmplat. Majoritatea au favorizat fie situația existentă, fie chiar o liberalizare ulterioară a legii, adică legalizarea avortului la cerere în primul trimestru. Avortul la cerere a devenit ilegal în Polonia din 1993, în mare parte în urma presiunii influentei Biserici Catolice. Guvernele succesive au menținut de atunci așa-numitul „compromis pe avort”.

Experții juridici subliniază că, până în prezent, verdictul Curții Constituționale nu a fost publicat în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că nu a intrat încă în vigoare. Atâta timp cât rămâne nepublicat, există încă spațiu de manevră, iar criticii subliniază că PiS a întârziat în mod intenționat publicarea legilor atunci când aceasta i-a servit interesul.

După toate probabilitățile, dacă verdictul va fi publicat, parlamentul ar trebui să actualizeze legile existente privind avortul. Aici, se pare, tabăra de guvernare ar putea căuta să facă concesii. Cel puțin un parlamentar PiS, Bolesław Piecha, citat de Gazeta Wyborcza a declarat că nu este mulțumit de verdict, întrucât în ​​cele din urmă va lovi și „Polonia catolică” și a promis că va sprijini excluderea celor mai grave cazuri din interdicție.

Jaroslaw Gowin, liderul Acordului, unul dintre cele două partide mai mici din coaliția de guvernare (și care în trecut i-a provocat dureri de cap lui Kaczynski prin rezistența la unele dintre macromișcările sale), a propus o soluție similară: avortul ilegal dacă copilul are Sindromul Down, dar legal în cazuri mai grave.

Însă astfel de idei par foarte îndepărtate de ceea ce cer protestatarii acum. – Vrem dispariția guvernului”, a declarat Marta Lempart pentru BIRN. „Oamenii vor protesta săptămâna aceasta. Nu mai suntem doar noi: sunt fermierii, șoferii de taxi, unii dintre profesioniștii din domeniul medical – acum este o cauză națională. Vrem dispariția Curții Constituționale. Vrem ca instanța să revină la ceea ce a fost și vrem ca guvernul să plece. Este vorba despre libertate. A fost ultima parte a libertății noastre care ne-a fost luată, a mai adăugat ea.

Preluat de pe Balkan insight – reporting democracy și tradus din engleză de Teodor Ajder. Articolul a fost publicat inițial pe portalul tovarășilor de la Mămăliga de Varșovia.

Nota redacției:

Și la Chișinău un grup de activiste au organizat, luni, 26 octombrie un protest de solidaritate în fața Consulatului Poloniei la Chișinău (str. Vasile Alecsandri).

Imagini de la protest:

În cadrul evenimentului participantele au scris cu creta pe asfalt mesaje de susținere pentru protestatarele și protestatarii din Polonia (lucru care nu a plăcut deloc poliției).
Video de la eveniment (Occupy Guguță):

https://www.facebook.com/watch/?v=946232006201430

Despre autor

Platzforma Redacția

1 Comentariu

Lasa un comentariu