Deputatul socialist Bogdan Țîrdea a scos zilele astea o carte despre ”societatea civilă” din Moldova. Lucrarea, cu titlul pretențios – Societatea civilă în Republica Moldova. Sponsori, ONGcrație, războaie culturale – se vrea o investigație ”științifică” (autorul a insistat mult pe acest adjectiv la evenimentele de lansare, vorbind mult și aiurea despre metode științifice, despre numărul mare de cărți și surse consultate, despre numărul de pagini pe care le are cartea, despre mărimea fontului) asupra modului în care funcționează în mod real puterea politică în Republica Moldova.

Cartea a stîrnit o mulțime de reacții: comunicate oficiale, polemici, note de poziții, răspunsuri, clarificări etc. Ditamai șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a găsit de cuviință să-și exprime consternarea și nemulțumirea față de demersul autorului pe care l-a calificat drept ”atac dur, nefondat și rău-intenționat, lansat la adresa societății civile și a mass-media independente din Republica Moldova.”…

Fără exagerare, cartea lui Țîrdea a fost evenimentul cel mai comentat în ultimele două zile în spațiul mediatic moldovenesc (ceea ce nu s-a întîmplat demult cu o carte!).

Această atenție se datorează, în mod evident, mai puțin meritelor literare sau științifice ale cărții – foarte îndoielnice – și mai mult faptului că Țîrdea, de la înălțimea mandatului de deputat (și pîrghiile care decurg de aici – adresări la CNA, tribună, gazetă și televiziune de partid etc), a adunat o carte-listă de organizații și oameni care, în opinia lui, fac rău țării.

Acest aspect, faptul că un deputat face catastifuri de organizații și oameni care ”dăunează” sau că desemnează o parte a societății ca fiind purtătoare de rău, ne obligă să luăm lucrarea în serios și să o privim ca fiind mai mult decît un produs ”literar”: în anumite circumstanțe (care s-au produs deja în țări precum Ungaria, Polonia) ea poate fi punctul de pornire al unor politici de restricționare sau chiar persecuție a unor grupuri de oameni. De asemenea ea poate fi ”fundamentul teoretic” al unor discursuri, inclusiv de ură (cum e cazul în alte țări – România, SUA etc).

Din acest motiv, cred că trebuie să băgăm în seamă cartea lui Țîrdea și chiar …să o discutăm. (Chiar dacă, pe alocuri, nu prea avem ce discuta!)

Despre ce este cartea lui Bogdan Țîrdea?

Expusă într-un mod simplist, teza cărții lui Bogdan Țîrdea este că organizațiile non-guvernamentale (ONG-uri) din Moldova finanțate din Vest (prin intermediul unor fundații precum Soros, NED sau EED, sau instituții de stat precum Departamentul Românilor de Pretutindeni) exercită o influență disproporționată asupra politicilor publice ale statului mergînd pînă la a dicta agenda politică a autorităților statului.

Aceste organizații acționează concertat (și aici Țîrdea ba folosește termenul ”științific” rețea, ba recurge la eticheta junalistică caracatiță sau la termenul militar armată), adică semnează adresări și petiții împreună, fac acțiuni comune și în acest fel ele ”șantajează” sau ”influențează” statul impunîndu-i diverse agende străine sau politici publice păguboase.

Această rețea, în viziunea autorului, ar avea anumite centre de comandă și ar asculta de ”ordine” și ”instrucții” venite de aiurea (în această schemă finanțatorii ar dicta în mod direct celor finanțați ce să scrie și ce să facă și cum să reacționeze în diverse situații).

”Caracatița” ar fi instrumentul prin care ”Vestul” (definit ca fiind ba capitalist, ba hedonist) ar încerca să-și subordoneze ”Estul” impunîndu-i un set de politici economice, culturale și sociale ”străine” și defavorabile.

”Rețeaua” ar controla întreg procesul politic al țării, ar fi atît de puternică încît, a subliniat autorul, pînă și procurorii și judecătorii se tem de ea.

(Ceea ce sună extrem de ”plauzibil”, nu? Judecătoarea Rodica Berdilo, cea care a anulat alegerile locale în Chișinău în 2018 a mers peste principiile legale și morale probabil nu pentru că ar fi forțat-o oligarhul Vladimir Plahotniuc, ci la presiunea ong-istului Vladimir Plahotniuc, președinte al Fundației Edelweiss, coordonator al alianței de guvernare!)

Mass-media, mediul științific – ele la fel ar fi fost ”infiltrate” de această caracatiță.

Structural cartea are, după cum am citit-o eu, trei părți.

Prima parte e cea mai pretențioasă și este partea ”teoretică”. În ea Țîrdea citează discuții critice legitime despre societatea civilă și despre geneza și rolul ei în Europa de Est pe care le adună laolaltă cu citate din bloguri și cărți conspiraționiste, fragmente și texte de pe site-uri obscure și ”reflecții personale”. Lipsește o teorie coerentă în această parte (și e loc, în mod cert, pentru o discuție despre multele uzuri și abuzuri ale societății civile în Moldova și nu doar) pentru că scopul acestei părți teoretice nu este să construiască o critică locală a societății civile ci să legitimeze scamatoriile conspiraționiste cu caracatițe și armate ”invizibile” ce urmează în celelalte părți ale cărții.

În partea a doua Țîrdea compilează o listă de 100 organizații care ar fi cele mai importante noduri ale rețelei (sau tentacule ale caracatiței) și care ar fi cele mai influente. Și care toate ar fi ”conectate la un partid politic care participă astăzi în campania electorală și la un candidat.”

(această afirmație, repetată de multe ori în paginile cărții și la evenimentele de lansare e probabil cheia în care a fost scrisă cartea – ca un material electoral, mai degrabă decît analiză). Lista e făcută în baza rapoartelor publice ale organizațiilor înseși sau a donatorilor lor. (Și, dacă aveam cifrele fundațiilor politice precum ”Din Suflet” a Galinei Dodon sau ”Edelweiss” a lui Vlad Plahotniuc ori ”Șor” a lui Ilan Șor, ar fi arătat cu totul altfel.)
Lista pune grămadă organizații ecologiste, de artiști, platforme media, inițiative neformale, organizații care prestează servicii de asistență medicală (sau care se opun lobby-urilor din industria medicală!) dar și organizații care monitorizează procesul politic ori scriu studii despre economie.

Ultima parte a cărții este de departe cea mai puțin ”științifică” (indiferent ce înseamnă asta în accepția lui Țîrdea) și cea mai politică – ea prezintă un fel de rechizitoriu, o listă de învinuiri ONG-urilor din Moldova care în opinia lui Țîrdea ar fi responsabile cam de toate lucrurile rele ce i s-au întîmplat Republicii Moldova – furtul din sectorul bancar etc.

Ea e construită după schema feerică (și prin feeric am în vedere o logică ilogică în care Bogdan Țîrdea își asumă succese precum construcția Stadionului Republican din Chișinău, Teatrul de Operă și Balet etc iar ”societatea civilă” ar fi vinovată de toate eșecurile tranziției, plus încă cîteva chestii ce se referă la particularități ale speciei umane).

Ca să dau un exemplu, cartea numără printre ”argumentele” sale halucinații precum următoarele rînduri:

Cu ce se pot mîndri exponenții (…) organizațiilor societății civile?
1. Cea mai săracă țară din Europa.
2. Cel mai mare cimitir din Europa, Sfîntul Lazăr. Avem peste 300 000 morminte și acesta continuă să crească.
3. Cel mai mare furt bancar din Europa” (p.637)…

Cartea e prefațată de un alt luptător aprig cu ONG-urile ”incorecte”, Iurie Roșca (el însuși președinte al unui ONG ”corect” și ”moral” – Universitatea Populară).

Despre ce nu este cartea lui Bogdan Țîrdea?

Cartea lui Țîrdea nu este, în pofida titlului, despre societatea civilă din Moldova.

Pentru că, și aici orice om cu lecturi în științe politice știe (iar pentru Țîrdea, cu un ditamai doctorat asta ar trebui să fie buchie de abecedar), societatea civilă nu înseamnă în nici unul din sensurile acceptate comun doar organizațiile non-guvernamentale (ong-urile).

Societatea civilă înseamnă și grupurile informale (de exemplu oamenii care se adună pentru a se opune unei construcții în parc sau cei care joacă șah în fiecare zi în scuarul Lazo), și grupurile religioase (inclusiv cele care fac conferințe ca ”societate civilă” împotriva Convenției de la Istanbul), și inițiativele temporare, și grupurile de vecini sau asociațiile de locatari, și asociațiile de interese (filateliștii sau iubitorii de cîini sau amatorii de bere), sindicatele, patronatele, asociațiile de business (!) și o mulțime de alte forme de asociere și cooperare ale oamenilor. Unele forme de societate civilă sînt temporare, altele se instituționalizează și devin mai de lungă durată.

Faptul că societatea civilă a ajuns să însemne în discursul public local doar ONG-urile, și doar cîteva din ele, e o chestie de uz curent popular al termenului dar ”politologul” Țîrdea nu are nici o scuză pentru a utiliza acest construct ”folcloric” (sau ziaristic) în calitate de concept ”științific”.

De asemenea, cartea lui Bogdan Țîrdea nu este nici măcar o carte despre ONG-uri. Mai în glumă mai în serios comentam ieri pe facebook că un titlu potrivit pentru carte ar fi fost: ”ONG-urile ce mă enervează”. Pentru că lucrarea e doar despre asta: despre ONG-urile ce nu-i plac lui Țîrdea.

Cartea putea fi despre utilizarea politică a ONG-urilor (așa cum promitea autorul!) dar pentru aceasta ea trebuia să includă acțiunile și activitățile unor ”ong-uri” politice mari precum fundațiile ”ȘOR” (Ilan Șor), ”Edelweiss” (Vladimir Plahotniuc), ”Din Suflet” (Galina Dodon, soția președintelui), ”Soluția” (Igor Dodon), ”Renato Usatîi” și alte improvizații ”ONG-istice” prin care oligarhii sau politicienii-oligarhi fac campanii electorale, spală bani și imagine, distribuie cadouri electorale, cumpără ambulanțe și mașini, repară străzi, grădinițe și școli în campanie electorală etc. Pentru asta însă autorului îi trebuia nu doar ”obiectivitate” științifică ci și o chestie atît de simplă precum curaj.

Evident, e mai ușor și mai inofensiv să te iei de Asociația Tinerilor Artiști ”Oberliht” sau de Rețeaua Civică Urbană sau de PLATZFORMA decît de ”Edelweiss” sau ”Din Suflet”! (Artiștii te pot cel mult critica, dar dacă te iei de fundația lui Plahotniuc sau cea a lui Igor Dodon îți asumi niște riscuri – ce te faci dacă oligarhul se întoarce ori președintele te scoate din cormușca partidului?!)

Cartea putea fi despre modurile în care unele partide politice și-au construit ”societate civilă” politică comodă care să le ajute să-și justifice diverse acțiuni (sau inacțiuni) politice.

Sînt destul exemple de acest gen. Din păcate.

Se poate de vorbi despre diversele componențe comode ale Consiliului Național de Participare inclusiv ultima, pe care Partidul Democrat aproape că a făcut-o structură satelit și și-a constituit-o din membri de partid și care avea funcția de a da aviz pozitiv la inițiativele partidului.

Lista ”ong-iștilor” Partidului Democrat nu e mai mică decît lista ”ong-iștilor” Partidului Liberal Democrat/PAS de care vorbește Țîrdea.

Tot la capitolul societate civilă de buzunar (ori satelit) se poate vorbi și despre ”societatea civilă socialistă” organizată de partidul lui Bogdan Țîrdea pentru a spirjini partidul și inițiativele acestuia. Nu mă apuc de liste, dar numele ”activiștilor” acestei societăți civile socialiste sînt cunoscute. E vorba și de organizațiile care apar în conferințele despre ”valorile strămoșești” și despre cum condamnarea violenței împotriva femeilor va ”distruge familia tradițională”. Tot societate civilă politică comodă este și ditamai organul consultativ, Consiliul Societății Civile, care funcționează pe lîngă președintele Igor Dodon și care conține destule ONG-uri…

Astea sînt însă, în mod evident, detalii care i-ar fi stricat lui Bogdan Țîrdea schema simplă despre caracatițe și ar fi schimbat miza cărții – cea de a arunca o piatră în concurenții de campanie – așa că el le-a ignorat strategic. (Mînia autorului împotriva ong-urilor care fac politică nu este, așadar, coerentă și autorul nu are probleme cu ong-urile care fac politică: deputatul Țîrdea e supărat doar împotriva ong-urilor care fac politică pentru alte partide.)

Pînă la urmă, marea dezamăgire a cărții nu stă în faptul că autorul amestecă critici legitime ale societății civile (și ele-s multe: am publicat mai multe texte pe PLATZFORMA despre diverse aspecte problematice ale funcționării organizațiilor societății civile: instituționalizarea protestului în organizații cu staff și programe deradicalizează activismul și îl integrează în sistem, autocolonizarea epistemică, elitismul și caracterul preponderent de clasă medie urbană al acesteia) cu teorii și bizarerii conspiraționiste.

Nu, cea mai mare minciună a cărții e că ea nu oferă ceea ce promite că va oferi.

În loc să descrie fără perdea (inclusiv cu detalii din bucătăria internă, așa cum a făcut-o de exemplu Yanis Varoufakis) modurile în care funcționează în mod real puterea în statul Republica Moldova (și la care, ca deputat, Bogdan Țîrdea a asistat cu siguranță), și în care diverse corpuri și instituții intermediare non-elective non-reprezentative (organizații non-guvernamentale, oligarhi, organizații internaționale, corporații locale și transnaționale, consilii de alianță, lideri religioși) influențează politicile publice, băgînduși picioarele-n prevederile Consituției care zic că suveranitatea aparține poporului și de cele mai multe ori trecînd peste capul deputaților sau a miniștrilor, ori dictîndu-le acestora cum și ce să scrie în legi, Țîrdea relatează bîrfe din presă, citează presa galbenă, compilează diverse petiții și adresări și le creditează că ar fi…centre de putere.

Ca participant la multe proteste și acțiuni în sprijinul unor teme și valori în care cred (egalitate, justiție socială, echitate, feminism, separarea bisericii de stat) mă interesează mai puțin să citesc într-o carte despre ce crede deputatul Țîrdea despre un eveniment atît de public în care noi citim declarații publice și ne adresăm publicului.

Mult mai mult m-ar interesa detalii și mărturii de la deputatul Țîrdea despre cum decurg ședințele FMI cu guvernul local, despre cum asociații de business precum AmCham ”roagă” guvernul să adopte ori să întîrzie adoptarea unor politici, despre cum prim-ministrul Chicu (și anterior Filip, Streleț, Filat, Grecianîi, Tarlev) primește instrucțiuni nesemnate de la FMI (de exemplu să taie din politicile sociale ori să salveze băncile în detrimentul oamenilor ori să ”optimizeze” sistemul de cheltuieli publice) și apoi își rupe cămașa pentru a face pe plac organizației ori, la limită, despre cum corporații din automotive sau din textile vin și trăsnesc cu pumnul în masa guvernului pentru a obține concesii fiscale, suspendarea controalelor și subsidii (poslablenie, vorba nemuritoare a poetului local)…

Exercițiul de analiză a deputatului Țîrdea nu doar că nu prezintă puterea așa cum e ci și o caută acolo unde nu e.

Preocupat mult prea mult de cultură, luptele pentru valori tradiționale, bătăliile cu presupusa amenințare islamică sau homosexuală, Țîrdea ocolește cu grijă centrele de putere reală (asociații de business, fundații corporative), adică organizațiile cu bani și pîrghii, care de cele mai multe ori sînt interfețe pentru interese corporative financiare și pretinde că găsește putere în organizațiile ”de idei” (care ar fi importante dacă ar genera idei proprii dar de cele mai multe ori ele nu fac decît să reproducă mantrele de idei ale primelor).

Mie mi se pare imposibil să vinzi ideea că guvernul ascultă de cele cîteva zeci de petiții și acțiuni organizate de inițiativele feministe în susținerea Convenției de la Istanbul, ca să dau un exemplu, în condițiile în care parlamentul nu a examinat-o încă și nici nu are de gînd să o facă (chiar dacă asta intra în acordul alianței de guvernare din care a făcut parte și Țîrdea).

Dar nu mi se pare doar o miopie, ci o strategie ”analitică” (și politică) deliberată de evitare faptul că Țîrdea nu pomenește despre cum Guvernul ascultă aproape ca un soldat docil de dorințele și capriciile ”investitorilor și a businessului” (reprezentate prin Consiliul Economic de pe lîngă prim-ministru, sau prin ONG-uri precum Camera Americană de Comerț Amcham, Asociația Europeană de Business – EBA, Asociația Patronatelor din Industria Ușoară, Asociația Investitorilor Străini) sau, și mai rău, încearcă să facă tot posibilul (ocolind orice discuții sau proceduri democratice) pentru a place FMI sau Băncii Mondiale.

Să te iei de organizații culturale și ecologice și să nu sufli o vorbă de organizațiile ”non-guvernamentale” care sînt interfețe pentru conglomerate globale precum Philipp Morris și care fac lobby la greu pentru industria tutunului (AmCham, EBA) și alte industrii, care mutilează drepturile muncitorilor în numele profitului (patronatele), care sabotează reglementările ecologice, care forțează guvernul (sub amenințarea înrăutățirii climatului investițional și retragerea de pe piață) să suspendeze diversele forme de control și inspecții, inclusiv cele de muncă și sănătate publică – asta înseamnă să nu vrei să te iei de cei care cu adevărat au pîinea și cuțitul și decid asupra procesului politico-economic din Moldova și să te iei, în schimb, de organizații ce prestează direct servicii cetățenilor și pe care servicii statul slăbit (inclusiv prin evaziune fiscală) nu le poate oferi (de la asistență paliativă la tuberculoză), de organizații ecologice și artistice…

Asta înseamnă să eviți să vorbești despre cei/cele care exercită puterea reală și să vinzi fantasme pe post de ”dezvăluiri”.

Altfel spus, în loc să caute și să descrie modurile în care diversele lobby-uri economice reușesc să obțină deciziile ce le convin, Țîrdea preferă să omită aceste lobby-uri (evident, nu te iei de patronate sau de asociații de business, că speri că mai prinzi un job la ei!) și să arunce toată responsabilitatea pentru politicile economice dizastruoase, pentru lipsa totală de opoziție față de politicile neoliberale pe organizații de artiști, ecologiști, inițiative urbane informale.

Pentru că, nu e așa, Asociația ”Eco-Tiras” (ca să menționăm una din multele pomenite de Țîrdea), care se desface în șapte pentru a proteja rîul Nistru și biodiversitatea acestuia de interesele unor oligarhi locali și ucraineni este responsabilă de lobby-ul pentru industria tutunului, și nu Camera Americană de Comerț (Amcham) care scrie comentariile la legea anti-tutun în locul ministerelor?

În loc de concluzie.

Chiar dacă sună paradoxal, în amestecul de chestii ce au sens, scheme conspiraționiste și idei halucinante pe care le conține cartea se pot găsi unele idei cu care putem fi de acord cu autorul cărții. De exemplu cu concluzia că ”de aproape 30 ani Moldova construiește democrație liberală, economie de piață, capitalism european, abandonînd complet ideile de democrație populară, economie planificată, socialism, justiție socială, colectivism și egalitate” (p.636).

Evident, ne-am fi așteptat să vedem în carte exemple despre cum partidul deputatului Țîrdea luptă pentru fiecare din ele – democrație populară, economie planificată, socialism, egalitate și justiție socială.

Nu am găsit. Pentru că exemple nu-s.

Palmaresul partidului socialiștilor din Moldova și a lui Țîrdea personal pe frontul luptei pentru ”socialism” e extrem de modest, mai modest inclusiv decît al unor ong-uri și inițiative de care se ia acesta.

Unica chestie ”planificată” în politicile economice ale guvernului Chicu, bunăoară, sînt optimizările din sistemul de învățămînt (cazul IRIM), tăierile de cheltuieli sociale, ”reformele privind reducerea aparatului de stat”, stimulentele pentru mediul de afaceri și pentru companiile mari și altele de acest gen, care nu doar că nu reprezintă ”economie planificată”, ci nu se deosebesc cu nimic de politicile promovate de celelalte guverne și care nu contribuie decît la consolidarea capitalismului de tip neoliberal în Moldova.

Din acest punct de vedere politicile economice ale guvernelor din Moldova nu se deosebesc cu nimic unul de altul (iar în condițiile actualei ”curse” prezidențiale te întrebi, dată fiind omogenitatea politicilor economice, dacă contează care președinte, de dreapta sau de stînga, va veghea asupra implementării cu grijă a politicilor de ajustare fiscală sau de demontare a drepturilor muncii în Moldova!).

Ca să rezum: cartea electorală a lui Bogdan Țîrdea merită luată în seamă doar pentru contextul prezent și viitor în care aceasta apare.

Contextul prezent e cel al alegerilor prezidențiale de la 1 noiembrie, în care candidatul partidului lui Țîrdea (Igor Dodon) se poziționează (pentru a cîta oară!) ca fiind un scut împotriva ”influenței veninoase” a Vestului.

(Faptul că politicienii moldoveni au transformat iar un exercițiu atît de inutil și periculos precum aceste alegeri în plină pandemie într-o bătălie apocaliptică dintre Vest și Est care se duce de veacuri pe pămînt moldovenesc este ”lăudabil” iar meritele merg spre toate taberele, inclusiv spre ”opoziție!).

Contextul viitor e cel al ordonării discursului Partidului Socialiștilor la discursurile autoritar-conservatoare din zonă: criticile ”originale” pe care Țîrdea le aduce ong-urilor, schema și constituentele rețelei Soros, chiar și metaforele utilizate – armată, caracatiță – toate sînt discursuri reciclate de import, rîmprumutate de la dreapta conservatoare în Ungaria, Polonia sau SUA și care citează ocazional din Chomsky nu pentru a critica statul sau piața sau corporațiile (cum o face bătrînul anarhist), ci pentru a menține controlul asupra statului și pieței și a place corporațiilor.

Nu mă îndoiesc că ”rețeaua Soros” și luptele inventate cu ea va fi calul retoric de bătaie al socialiștilor în următoarele campanii electorale.

Pentru că pe celelalte fronturi de luptă – contra corporațiilor, contra neoliberalismului, pentru drepturile muncii, pentru justiție socială și echitate – rezultate nu-s și nu au cum să fie. Partidul depinde prea mult de off-shore pentru a lupta cu paradisurile fiscale.