FEMINISM PZF RECENTE

Poezia politică de duminică: Vaginul meu, de Galina Rîmbu

 

VAGINUL MEU

Pe 17 mai 2013, sub muzica trupei ”Смысловые галлюцинации” (1)

din vaginul meu a ieșit feciorul, 

și pe urmă – placenta, pe care moașa o ținea ca un măcelar – 

cîntărind-o în palme. Medicul mi-a pus feciorul la piept 

(pe atunci încă nu știam numele feciorului)

și mi-a zis: feciorul Dumneavoastră. Și fiul de-ndată m-a pișat pe sîni și pe burtă, 

Și lumea a devenit un vagin zgîrîiat, feciorul, șuvoiul lui fierbinte,

capul lui cald și umed, pîntecele meu

pustiu.

Apoi mi-au cusut vaginul 

El și-a schimbat forma. A devenit îngust și strîmt

vaginul-pușcărie, vaginul-rană. Purtam 

colanți compresivi albi – plini de sînge,

o rochie-halat roșie ieftină, pe care am cumpărat-o în pavilionul chinezesc, 

și pe rochie – două femei care țineau coroanele copacilor, 

și fiare care le țineau pe femei. 

Fără chiloți, fără sprijin, cu părul zăpăcit

mergeam, după operație, prin coridorul însorit al maternității

să-mi iau feciorul. L-am luat în brațe și m-am gîndit:

degetele lui seamănă cu niște viermi mărunți de marmeladă. 

*

Acum vaginul meu este o vizuină

pentru animăluțul tău cafeniu cu capul mare și roșu.

unde el se furișează cîteodată pentru a mai aduna puteri. E o fosă

pentru limba ta gingașă, pentru degetele tale delicate și viguroase care seamănă cu 

accesoriile de scris 

din secolul trecut. 

Acum vaginul meu se contractă, alături, puțin mai sus – se mărește clitorisul,

arată ca o mărgică învelită într-o glugă cu pliuri, care cîteodată poate fi dezvelită 

sub ploaia oarbă de atingeri ușoare.

Tu poți…Delicat…

*

Cînd aveam 13 ani, am încercat să bag acolo un 

castravete adus de la vilă: vroiam să înțeleg ce e aia sex. 

Pe atunci nu știam că sexul nu e doar 

penetrare. Adesea mă uitam la clitorisul meu într-o oglindă

mică spartă pe care tata o folosea pentru a se bărbieri. 

Eram un copac uscat care ardea 

pe zi ce trece tot mai tare. 

*

Pe atunci trăiam în lumea literaturii școlare unde totul se vede doar prin ochii

bărbatului, în lumea încăierărilor din curte cu băiețași asudați

în geci negre și bocanci rupți. 

Iubeam să stau pe terenurile sportive din curți, iubeam 

blugii mulați care-mi înăbușeau clitorisul 

și labiile mari. 

*

Pe-atunci încă nu bănuiam, că toată lumea are treabă cu vaginul meu:

statul, părinții, ginecologii, bărbații necunoscuți, 

popii ortodocși care poartă epoleți sub rasa preoțească, 

iar pe rasă – sînge de femeie, 

angajatorii, polițiștii, militarii, naziștii, serviciile de migrație, 

băncile, criticii conservatori al ”modului de viață depravat”,

oamenii de cultură patrioți care servesc valorile tradiționale

cu coniac. 

*

Din vaginul meu o dată pe lună curge sînge și

atunci iubitul meu se duce la magazin după absorbante. 

(mie îmi plac alea subțiri, cu miros de romaniță). 

Cîteodată sîngele țîșnește în cheaguri care seamănă 

cu căștile rotunde ale unor astronauți micuți. 

Cosmosul meu menstrual în miniatură: planeta uterului, 

cometele ovarelor, galaxia calea lactee a vulvei umflate. 

Cîteodată sîngele curge ca o vodcă scumpă, 

dintr-o garafă cu gurluiul îngust.

Cîteodată sînge nu-i. 

Îmi place să fac sex în timpul menstruației,

întregul corp devine extrem de sensibil.

Ador cînd penisul tău este plin de sîngele meu, 

atunci îmi place să-mi imaginez că și tu ai menstruație,

că sîngele cald sărățel picură din găurica mică

de pe capul penisului tău. 

Iubesc, cînd mîinile tale sunt lipicioase de la sîngele meu, 

cînd sîngele meu se usucă pe unghiile și cuticulele tale,

iubesc să simt cum pulsează uterul în pîntecele meu 

ca a doua inimă, cum se umflă sînii și devin fierbinți, 

de parcă iată-iată o să țîșnească de acolo lapte. 

O să-ți dau să-l bei, iubitule, laptele o să-ți spele fața, 

gurguile tale roz și gingașe (aproape ca la o fată), 

o să-ți ude părul de pe piept, 

gîtul tău, pîntecele – în care 

visez să o porți vreodată pe fiica noastră. 

*

Iubesc cînd vorbești despre vaginul meu

și cînd îl discutăm împreună

în timp ce tu stai deasupra mea

în tricoul meu și cu cerceii verzi, 

pe care ți i-am dăruit,

Iubesc cînd mă pălmuiești ușor pe buze. 

Cît de minunat e că nu faci astea în Rusia, 

Acolo unde pe Iulia Țvetcova vor s-o trimită la pușcărie pentru 

cîteva desene gingașe ale vaginului, 

unde prietenele mele se tem să se sărute pe stradă,

Unde eu și Catea după școală stăteam întinse pe covorul

din casa ei și ne atingeam una pe alta, contopindu-ne într-o 

mare sărată, iar după

ne era frică să vorbim despre asta. 

*

Vaginurile și vulvele noastre sunt numite pisicuțe,

La mine mai degrabă nu-i pisicuță, dar o șoricică domestică decorativă,

micuță, pufoasă, agitată. 

O să moară oare înainte de timp?

O să moară oare în cușcă?

*

O dată mi-am pipăit șoricica la lecție, la universitate, 

am pipăit-o într-un autobuz gol, care se tîra greoi prin orașul nocturn 

dinspre uzine spre blocuri, dinspre cimitire spre centre comerciale.

Am pipăit-o după garaje, într-o dimineață de toamnă,

în timp ce eram așezată pe o țeavă ruginită. 

am pipăit-o în mașina de ambulanță, care mă ducea

la operație, și am atins-o după operație, 

cînd în uretră aveam un cateter, cînd din uretră curgea sînge,

am pipăit-o cînd pîntecele meu era enorm, în sala sufocantă

de la maternitate,

cînd mă pișam într-un borcănaș la policlinică, 

cînd mă pișam și plîngeam noaptea în grădina de la vilă, 

plină de greieri și fluturi de noapte, 

am pipăit-o cînd mă pișam pe faleza Irtîș (2) chiar în pantaloni, 

pur și simplu pentru pont, cînd mă pișam pe zăpadă

la intrarea în fabrică.

cînd mă pișam în cămin în oala feciorului, 

cînd mă pișam după bere în parcul culturii, iar prin apropiere

hoinăreau menții (3),

am pipăit-o în pădure vara, în timp ce mă mîncau insectele, 

mă cuprindeau copacii. 

Am pipăit-o după ce întîmplător mi-am tăiat cu lama de ras labiile și clitorisul, 

după o ceartă cu prietenul și după

expertiza medico-legală,

după ce am fost la centrul oncologic și după 

arestul din apartamentul închiriat, 

după protestul din piața Bolotnoe (4)

Și după protestul din piața Marte (5). 

am pipăit-o, citindu-l pe Nicolaus Cusanus, 

citindu-l pe Gastev, 

pe Castoriadis, 

pe Ernst Bloch,

”Etica” lui Alain Badiou, 

Ise-monogatari (6), 

manualul de fizică,

antologia poeziei germane, 

pe Maiacovski, 

Jakobson:

(i-am cucerit!). 

Mi-am pipăit șoricica cînd plîngeam și vroiam să plec de la tine, 

am pipăit-o cînd plîngeam și vroiam un copil de la tine,

Am pipăit-o stînd pe fața ta,

și am pipăit-o în timp ce-mi sprijineam fața

de perineul tău întunecat,

Și pur și simplu – atunci cînd mă uitam la tine în ochi. 

Și oricum încă nu-mi cunosc, nu-mi înțeleg pînă la urmă

șoricica, 

Mi-e frică și mă rușinez. 

*

Dar îmi place să mă gîndesc la ea politic, 

asta excită, zdruncină ringul de dans al ideilor vechi,

oferă speranță cînd nu mai există 

metode activiste noi. 

Să faci revoluție cu vaginul.

Să te construiești pe sine din libertate.  

Mă gîndesc, poate e adevărat că vaginul va distruge acest stat 

îl va izgoni pe președintele ilegal, 

va demite guvernul, 

va aboli armata, impozitele săracilor, 

serviciul federal de securitate ca fiind structura celei mai josnice puteri și represiuni, 

se va clarifica cu poliția, 

cu conservatorismul și revanșismul,

va reforma judecătoriile injuste, îi va elibera pe 

deținuții politici,

va face imposibile naționalismul rus putred,

umilirea celor asupriți, dosarele fabricate,

va distruge oligarhia și patriarhatul, 

va imobiliza armatele, care se deplasează spre țări străine –

tot mai departe și mai departe:

în pizdă cu militarismul!

Vaginul meu este iubire, istorie și politică.

Politica mea este corp, cotidian, emoție. 

Lumea mea este vaginul. Eu aduc pace, 

însă pentru unii sunt un vagin periculos, 

un vagin combatant. Acesta este monologul meu.  

 #заЮлю #за_Юлю #СвободуЮлииЦветковой

NOTE: 

  1. Смысловые галлюцинации” este o trupă de rock sovietică și rusească. 
  2. Faleza Irtîș – Galina Rîmbu face referință la strada Faleza Irtîș din orașul Omsk, acolo unde ea s-a născut și a copilărit. 
  3. Ment, -ți – nume peiorativ pentru polițiști. 
  4. Piața Bolotnaia (rus. Болотная площадь ) este o piață din orașul Moscova unde, în anul 2012, au avut loc proteste majore împotriva re-alegerii președintelui Putin (așa-zisul Marș al Milioanelor).
  5. Piața Marte (rus. Марсово поле) – este o piață din orașul Sankt Petersburg, scenă a protestelor opoziției în anul 2017.  
  6. Ise monogatari – colecție de poeme japoneze din perioada Heian. 

* * * * * * * *  * *  *

Poemul ”Vaginul meu” (de Galina Rîmbu) este dedicat artistei și activistei Iulia Țvetkova (Юлия Цветкова), care a fost arestată în noiembrie 2019 pentru desenele  ”explicite” pe care le-a făcut pentru portalul ”Monoloagele vaginului” și pentru o serie de alte desene care arătau familii ”netradiționale”. Autoritățile rusești au pornit o cauză penală, învinuind-o pe Țvetkova de ”distribuția pornografiei pe internet” și ”propaganda relațiilor netradiționale” cerînd 6 ani de închisoare pentru aceste presupuse ”crime”. Cazul e încă în desfășurare. 

Reținerea Iuliei Țvetkova a generat acțiuni de solidaritate atît în Rusia cît și în lume. 

O pagină web, https://www.freetsvet.net/ a fost lansată în sprijinul artistei. Numeroși poeți, poete, artiști și artiste și-au exprimat sprijinul pentru Iulia Țvetkova. 

Galina Rîmbu este o poetă din Rusia. Cîteva poeme ale ei au apărut în limba română în volumul Insula Timpului. 4 Poeți Din Ucraina Și Rusia, traducere de Ivan Pilchin (Editura Tracus Arte, 2019). 

Poemul ”Vaginul meu”, declarație de sprijin a Galinei Rîmbu pentru Iulia Țvetkova, a stîrnit reacții virulente în mediile conservatoare și naționaliste rusești, inclusiv în sfera literară. Galina Rîmbu a mărturisit că a primit mai multe mesaje de amenințare, inclusiv cu moartea. 

Varianta în original a poemului poate fi citită pe blogul personal al poetei. 

PLATZFORMA se solidarizează cu Iulia Țvetkova, cu Galina Rîmbu, cu cauza feministă și cu lupta pentru egalitate și justiție de gen.

Traducere din limba rusă: Lilia Nenescu

Imagine de fundal: Ilustrații ale Iuliei Țvetkova la proiectul ”Monoloagele vaginului”. 

Despre autor

Platzforma Redacția

3 Comentarii

  • Am impresia ca fiind infometat am intrat intr-o cafenea iar acolo cta pe masa un cacat aburind.
    Debilism animalier…

  • Bună seara!Eu nu ma consider traditionalista in viziuni, dar naturalismul excesiv in poezie este gretos, intr-o oarecare masura domnul Andrei are dreptate.
    Femeile trebuie sa se invete a-si exprima pozitia, fara a se dezbraca, si fara naturalism excesiv.Pentru ca pirghii de influenta sunt destule.
    Minte nu-i destula sa le utilizam!!!

Lasa un comentariu