Filosoful coreean susține în ultimul său eseu că transformarea producției și a randamentului în valori absolute dezritualizează din ce în ce mai mult societatea iar violența pe care o exercită omul împotriva naturii se întoarce împotriva lui cu o putere și mai mare.

Cel mai citit filosof german în viață din lume este de origine coreeană. Byung-Chul Han (Seul, 1959), profesor la Universitatea de Arte din Berlin, a devenit cunoscut în întreaga lume acum 10 ani datorită cărții sale „Societatea oboselii”. De atunci, el a publicat mai mult de o duzină de eseuri, formal vorbind, similare ‒ foarte scurte și cu o scriere clară și directă în care dezvoltă o critică comunitară aparte a diferitelor aspecte ale capitalismului contemporan. Ultima sa lucrare este „Dispariția ritualurilor” (Herder, 2020). Acest interviu a avut loc prin e-mail.

ÎNTREBARE. În cartea dvs. definiți ritualurile ca acțiuni simbolice care generează o comunitate fără a fi nevoie de comunicare. Pe de altă parte, susțineți că în societatea actuală persistă comunicarea fără comunitate. Cum vă imaginați această ”comunitate ‒ fără ‒ comunicare” pierdută? Exemplele pe care dvs. le oferiți aparțin trecutului sau micilor comunități de țărani și insistați că motivul distrugerii acestei comunități este neoliberalismul. Au existat alte epoci ale capitalismului mai deschise ritualurilor? Sunt modernitatea și comunitatea incompatibile sau incompatibilitatea este exclusiv între capitalism și comunitate?

RĂSPUNS. Dispariția ritualurilor indică mai întâi de toate că, în prezent, comunitatea dispare. Hipercomunicarea ca rezultat al digitalizării ne permite să fim din ce în ce mai interconectați, dar interconectarea nu aduce mai multă legătură sau apropiere. Rețelele sociale la fel pun capăt dimensiunii sociale situând ego-ul în centru. În ciuda hiper-comunicării digitale, singurătatea și izolarea sunt în creștere în societatea noastră. Astăzi suntem invitați în permanență să ne comunicăm opiniile, necesitățile, dorințele sau preferințele, chiar și să ne povestim istoria vieții. Fiecare se produce și se reprezintă pe sine însuși. Toată lumea practică acest cult – închinarea către sine. De aceea spun că ritualurile produc o comunitate fără comunicare. Cu toate acestea, comunicarea fără o comunitate predomină astăzi. Avem din ce în ce mai puține sărbători comunitare. Fiecare se sărbătorește doar pe sine. Ar trebui să ne eliberăm de ideea că originea tuturor plăcerilor este o dorință satisfăcută. Numai societatea de consum este orientată spre satisfacerea dorințelor. Sărbătorile nu au nimic în comun cu satisfacerea dorinței individuale. În jocul colectiv nu se caută satisfacerea propriei dorințe. Mai degrabă, se dedică pasiunii pentru reguli. Nu spun că trebuie să ne întoarcem în trecut. Dimpotrivă, eu susțin că trebuie să inventăm noi forme de acțiune și joc colectiv care să depășească ego-ul, dorința și consumul și să creeze comunitate. Cartea mea este direcționată către societatea care vine. Am uitat că comunitatea este o sursă de fericire. Libertatea este definită și din punct de vedere individual. Freiheit, cuvântul german pentru „libertate”, inițial înseamna „a fi cu prietenii”. „Libertate“ și “prieten“ au o etimologie comună. Libertatea este manifestarea unei relații complete. Prin urmare, la fel ar trebui să redefinim și libertatea față de comunitate.

Î. Descrierea dvs. despre lumea noastră ca fiind din ce în ce mai îndepărtată de ritualuri se opune celor care văd capitalismul ca o societate hiperritualizată. Din acest punct de vedere, pe care îl criticați, consumul ar avea o puternică dimensiune rituală și chiar religioasă: supermarketurile sau stadioanele ar fi templele noastre. De ce consideraţi că este greşit să fie interpretate practicile capitaliste sau birocratice ca forme secularizate de ritualuri religioase?

R. Resping teza precum că capitalismul este o religie. Centrele comerciale sunt opusul unui templu. În mall-uri, și în capitalism, în general, domină un tip particular de atenție. Toată atenția este concentrată asupra ego-ului. Potrivit lui Malebranche, atenția este rugăciunea naturală a sufletului. În temple găsim o formă total diferită a atenției. Se acordă atenție lucrurilor care nu pot fi realizate cu ajutorul ego-ul. Ritualurile mă îndepărtează de ego-ul meu. Consumul întărește obsesia pentru el. Eu nu sunt un credincios, dar îmi place să particip la sărbătorile religioase catolice desigur. Când mă las amețit de cântece, de muzica organului și de mirosul de tămâie, uit de mine însumi, de ego-ul meu și experimentez un sentiment frumos de comunitate. În cartea mea citez o notă a lui Peter Handke: „Cu ajutorul slujbei, preoții învață să trateze lucrurile corect: modul delicat de a ține potirul și prescura, curățarea liniștită a vaselor, maniera în care răsfoiesc paginile cărții; și rezultatul acelui mod frumos de a trata lucrurile: o bucurie care dă aripi inimii”. Astăzi utilizăm într-un mod foarte diferit lucrurile. Le epuizăm, le consumăm şi le distrugem. În ritualuri le tratăm într-un mod total diferit, cu atenție, ca și cum ne-ar fi prieteni. Lucrurile ritualizate pot crea, de asemenea, comunitate.

Ritualurile au un factor de repetare, dar este o repetiție plină de viață și dătătoare de viață. Nu au nimic în comun cu repetarea birocratică-automată. Astăzi vânăm în mod constant noi stimuli, emoții și experiențe și uităm arta repetării. Noul este rapid trivializat și devine rutină. Este o marfă ce se consumă și inflamează din nou dorința pentru ceva nou. Pentru a scăpa de rutină, de gol lăuntric, consumăm și mai mulți stimuli noi, noi emoții și experiențe. Sentimentul de gol lăuntric este tocmai ceea ce activează comunicarea și consumul. „Viața intensă” care acționează ca o pretenție a neoliberalismului nu este altceva decât un consum intens. Există forme de repetiție care creează intensitate autentică. Îl ador pe Bach. Am cântat mai mult de 10.000 de ori ariile Variațiilor Goldberg și de fiecare dată experimentez o senzație de fericire. Personal, nu am nevoie de nimic nou. Îmi plac repetiţiile, ritualurile de repetiţie.

Î. O teză foarte sugestivă a cărții dvs. este că ritualurile permit ca valorile unei comunități să fie asimilate corporal. Mi se pare o idee apropiată de ceea ce a spus Pascal: „Dacă nu credeți, îngenuncheați, acționați ca și cum ați crede și credința va veni de la sine.” Pretindeți că, în schimb, trăim într-o societate de pasiuni marcate de cultul narcisist al autenticității, unde singurul lucru care contează este sinceritatea emoțiilor noastre.

R. Ritualurile fixează comunitatea în organism. Simțim fizic comunitatea. Anume în criza coronavirusului, în cadrul căreia care totul se dezvoltă prin mijloace digitale, ne lipsește foarte mult apropierea fizică. Suntem cu toții conectați digital, mai mult sau mai puțin, dar ne lipsește apropierea fizică, comunitatea palpabilă fizic. Corpul pe care îl antrenăm singuri în sala de sport nu are acea dimensiune a comunității. La fel în sexualitate unde tot ce contează este performanța, corpul este într-un fel tot ceva solitar. În ritualuri corpul este un scenariu în care sunt înscrise secretele, divinitățile și visele. Neoliberalismul produce o cultură a autenticității care pune ego-ul în centrul atenției. Cultura autenticității merge mână în mână cu neîncrederea față de formele ritualizate de interacțiune. Numai emoțiile spontane adică stările subiective sunt autentice. Comportamentul formalizat este respins ca lipsit de autenticitate sau ca ceva străin. Un exemplu este curtoazia. În cartea mea fac un argument împotriva culturii autenticității, care duce la brutalizarea societății și pledez în favoarea unor forme frumoase.

Î. Credeți că susținătorii noii drepte radicale s-ar putea simți identificați cu revendicările lor referitoare la ritualuri și comunitate? Care este diferența dintre comunitarismul dvs. de cel al dreptei radicale în curs de dezvoltare?

R. Comunitatea nu este definită în mod necesar prin excluderea celuilalt. Ea poate fi, de asemenea, foarte ospitalieră. Comunitatea care se îmbină cu cei de dreapta este goală de conținut. De aceea își găsește rostul în negarea celuilalt, a străinului. Este dominată de frică și resentimente.

Î. În prefață spuneți foarte explicit că aceasta nu este o carte nostalgică, dar adesea faceți comparații cu trecutul foarte nefavorabile pentru prezentul nostru. În capitolul dedicat războiului, de exemplu, apărați vechile valori ale cercetașilor față de războiul automatizat modern, care ar fi un masacru fără reguli. Nu idealizați războiul din trecut? La urma urmei, de-a lungul istoriei găsim o gamă largă de genociduri. Uciderea fără diferențiere nu este chiar o invenție capitalistă.

R. Am vrut doar să subliniez că cultura umană devine din ce în ce mai dezritualizată, că transformarea producerii și a randamentului în valori absolute lichidează ritualurile. De exemplu pornografia anihilează ritualurile de seducție. În ordinele cavalerești europene obiectivul principal nu era acela de a ucide adversarul. Onoarea și curajul, de asemenea erau importante. În războiul cu drone, în schimb, esențială este uciderea inamicului care este tratat ca un criminal. După misiune piloților de drone li se înmânează solemn o „carte de scor” care certifică câte persoane au ucis. De asemenea când vine vorba de ucidere ceea ce contează cel mai mult este performanța. În opinia mea, acest lucru este pervers și obscen. Nu am vrut să spun că războaiele din trecut ar fi fost mai bune decât războaiele din prezent. Dimpotrivă ceea ce am vrut să subliniez este că astăzi totul a devenit o chestiune de performanță și de producție. Nu numai în război, ci și în dragoste și sexualitate.

Î. În eseul dvs. relaționați creșterea a big data cu o schimbare în concepția noastră despre cunoaștere, pe care o înțelegem din ce în ce mai mult ca pe un produs mecanic. Ajungeți să vorbiți despre o „direcție dataistă (1)” analogă cu „direcția antropologică” a Iluminismului. Este dataism-ul concluzia unei căi ireversibile care a fost deja anticipată la începuturile modernității?

R. „Dataism-ul este o formă pornografică de cunoaștere care anulează gândirea. Nu există o gândire bazată pe date. Singurul lucru care se bazează pe date este calculul. Gândirea este erotică. Heidegger o compară cu erosul. Bătaia aripilor al zeului Eros îi aducea o mângâiere de fiecare dată când făcea un pas semnificativ în gândire și îndrăznea să se aventureze într-un teren necunoscut. Transparența este de asemenea pornografică. Peter Handke spune într-una din notele sale: „Cine spune că lumea este deja descoperită?”. Lumea este mai profundă decât credem.

Î. Pandemia Covid-19 are un impact enorm nu numai în termeni de sănătate sau economici, ci și în subiectivitatea noastră comună. În doar câteva zile, noțiunea de „biopolitică” a devenit foarte intuitivă. În ce măsură credeți că comunicarea fără comunitate pe care o diagnosticați în societățile noastre afectează modul în care trăim epidemia?

R. Criza coronavirusului a lichidat complet ritualurile. Nici măcar nu ai voie să dai mâna. Distanța socială distruge orice apropiere fizică. Pandemia a dus la o societate de carantină în care se pierde toată experiența comunității. Dat fiind că suntem interconectați digital continuăm să comunicăm, dar fără nici o experiență comunitară care să ne facă fericiți. Virusul izolează oamenii. Aceasta agravează singurătatea și izolarea care, oarecum, domină societatea noastră. Coreenii numesc corona blues depresia care este consecință a pandemiei. Virusul consumă dispariția ritualurilor. Nu mi-e greu să-mi imaginez că, după pandemie, le vom redescoperi.

Î. Credeți că pandemia este reper istoric similar crizei din 2008, care se va traduce în transformări politice majore? Ce fel de schimbări sociale credeți că vom experimenta ca urmare a coronavirusului?

R. Ca urmare a pandemiei, ne îndreptăm spre un regim de supraveghere biopolitică. Virusul a descoperit un punct foarte vulnerabil al capitalismului. Pentru a acoperi breșa vedem acum la modă ideea că biopolitica digitală, care face ca individul și corpul său să fie un obiect de supraveghere, este suficientă pentru a face capitalismul nevulnerabil la virus. Cu toate acestea, regimul de supraveghere biopolitică înseamnă sfârșitul liberalismului. În acest caz liberalismul nu va rămâne nimic mai mult decât un episod scurt. Dar eu nu cred că supravegherea biopolitică va învinge virusul. Agentul patogen va fi mai puternic. Potrivit paleontologului Andrew Knoll, ființa umană este doar cireașa de pe tortul evoluției. Tortul real este alcătuit din bacterii și viruși care amenință să spargă orice suprafață fragilă sau chiar să o recucerească în orice moment. Pandemia este consecința intervenției umane brutale într-un ecosistem delicat. Efectele schimbărilor climatice vor fi mai devastatoare decât pandemia. Violența pe care o exercită omul împotriva naturii se întoarce împotriva lui cu o forță și mai mare. În aceasta constă dialectica Antropocenului: în așa-numita Epocă a Ființei Umane, ființa umană este mai amenințată ca oricând.

Referințe
1. https://en.wikipedia.org/wiki/Dataism 

Data-ismul este un termen pentru a descrie o paradigmă filozofică ce crede în importanța primordială a Informației (Datelor). 

Articolul a apărut în El Pais, cu titlul Byung-Chul Han: “El dataísmo es una forma pornográfica de conocimiento que anula el pensamiento și a fost tradus din spaniolă de Ina Albin. 

Imagine de fundal de Rishi Deep pe platforma Unsplash