Nu știm unde vom sfârși. Cel mai probabil nu vom muri de moarte bună. Dar nu-i nimic, căci ne place această luptă, ea ne aduce împlinire. Îmi doresc un singur lucru – să pot să lucrez, să lupt și să știu că prin efortul meu contribui la această cauză nobilă.

Haia Lifșiț, 1926 [1]

(14.12.1903-16.08.1929)

Haia Lifșiț se naște pe 14.12.1903 la Chișinău, în familia lui Nahman Lifșiț, un mic funcționar în administrația țaristă, și Ghitel Benderskaia. Aflăm dintr-un interogatoriu al Siguranței datat cu luna noiembrie 1926 că avea un frate mai mic pe nume Israel, trei surori – Etia, Ana și Tauba și era vorbitoare de limbile rusă, română, idiș și germană[2]. În anul 1917 absolvă o școală profesională de fete din Chișinău, iar în 1918 este admisă într-un liceu privat, unde își va aprofunda cunoștințele de literatură rusă. Susține bacalaureatul și termină liceul in 1922, dar deja din ultimul an de studii lucrează ca meditatoare pentru a se întreține. Este de altfel singura meserie pe care o va practica pe tot parcursul vieții, în paralel cu activitatea politică[3].

Procesul Haiei în spectacolul „Ce-am fi dac-am şti”. Foto Maria Cârstea

Revoluția din februarie 1917 din Rusia o va prinde pe adolescenta Haia în ultimul an de studii în școala profesională de fete. Este anul în care începe să se intereseze de politică, participând deja, din proprie inițiativă, împreună cu câteva colege, la marșul muncitoresc de 1 mai din Chișinau. În același an, fiind remarcată pentru calitățile sale oratorice, este aleasă în comitetul „Uniunii elevilor din școlile medii”, una din asociațiile de tineret comuniste din acea perioadă[4].

Contextul în care se maturizează și se formează politic Haia Lifșiț este cel al efervescenței revoluționare de după februarie 1917. Este perioada în care sunt înființate asociații profesionale în diferite ramuri ale industriei, asociații ale elevilor, studenţilor, femeilor, asociații de caritate, etc.[5] În Chișinău au loc greve și proteste pentru ziua de muncă de 8 ore, pentru măriri de salarii și condiții de muncă decente, iar în sate preluări de terenuri arabile și păduri ale marilor proprietari de către țărani[6]. Transformările socio-politice vor culmina cu Revoluția bolșevică din Octombrie 1917, care va proclama dictatura proletariatului și socializarea tuturor mijloacelor de producție, inclusiv a pământului[7]. Ulterior, odată cu intrarea trupelor române în Basarabia în decembrie 1917, la solicitarea Sfatului Țării, și intrarea ulterioară a regiunii în componența României Mari în martie 1918, drepturile muncitorilor și ale țăranilor vor intra pe o pantă regresivă. Administrația romanească îi restabilește în drepturi pe marii proprietari ale căror terenuri fusese preluate de țărani, anulează obligativitatea zilei de muncă de 8 ore instituită de comuniști și instaurează o practică a reprimării mișcărilor muncitorești inspirate de revoluția rusă[8].

În perioada în care a locuit, studiat și lucrat la Chișinău (până în septembrie 1925), Haia Lifșiț activează exclusiv în Comsomolul basarabean (tineretul comunist). Devine membră a unei celule a Comsomolului începând cu 1921, la vârsta de 18 ani, militând alături de tineri sudori, tipografi, cizmari, croitori, majoritatea cu vârste de până în 20 de ani. Dând dovadă de calități mobilizatorii, este introdusă în „cercul lectorilor”, o unitate de legătură între conducerea orășenească a Comsomolului și celulele sale din Chișinău și alte orașe, iar apoi numită coordonatoare a unui cerc al metalurgiștilor, înființat în 1921. În anul 1923 este cooptată în comitetul de conducere al Comsomolului din Chișinau și participă pentru prima dată la o sedință a acestuia pe 1.01.1924. Se va ocupa în principal de consolidarea celulelor Comsomolului basarabean, atragerea de noi membri și dezvoltarea legăturilor acestora cu cele din restul țării, precum și de logistica presei de propagandă. Se va implica personal în înființarea și activitatea tipografiei ilegale comuniste din strada Cahul nr.31, unde vor fi tipărite majoritatea manifestelor și ziarelor din acea perioadă – Comunistul BasarabeanFeroviarul RoșuBolșevicul Basarabean [9].

În anul 1924, Partidul Comunist va fi interzis în România, în urma eșecului negocierilor dintre delegațiile URSS și a României la conferința de la Viena privind statutul Basarabiei (martie-aprilie 1924). URSS-ul nu recunoaște Basarabia ca parte a României Mari, propunând organizarea un plebiscit în care populația teritoriului să aleagă între rămânerea în componența României și aderarea la URSS. Pe fundalul negocierilor de la Viena și a protestelor organizate de comuniști în susținerea plebiscitului, guvernul României scoate în afara legii Partidul Comunist, printr-o ordonanță a Comandamentului Corpului II armată din 5 aprilie 1924. Ca reacție la anunțul guvernului, comuniștii basarabeni organizează demonstrații de masă în Chișinău cu ocazia zilelor de 1 Mai, ziua internațională a solidarității muncitorești, și pe 10 mai, ziua independenței României. Ambele demonstrații sunt reprimate cu ajutorul armatei, iar majoritatea militanților comuniști implicați în organizare sunt arestați. Haia Lifșiț este printre organizatorii protestelor și întrunirilor sindicatelor profesionale, având mai multe intervenții în cadrul acestora, însă reușește să evite arestarea și continuă să activeze în ilegalitate pînă în iunie 1924, când este reținută în cadrul unei operațiuni de deconspirare a tipografiei comuniste din Chișinăi, întreprinse de Siguranță[10]. Rămâne în arest până în ianuarie 1925, când este condamnată la 2 luni de închisoare și o amendă de 500 de lei. Este eliberată în Martie 1925. În cadrul unui interogatoriu din anul 1926, susține că a ales să plece din țară în septembrie 1925, ca urmare a chemărilor pentru interogări la sediul Siguranței din Chișinau, care deveneau tot mai frecvente[11].

Pe durata arestului și detenției (iunie 1924-martie 1925), se implică în organizarea deținutelor pentru apărarea propriilor drepturi, cât și în activitățile de sprijin ale deținuților participanți la revolta de la Tatarbunar[12]. După eliberare, își continuă activitatea în ilegalitate. Are 23 de ani când este numită secretară a Comsomolului din Chișinau și este introdusă în comitetul orășenesc al PCR, devenind parte dintre redactorii buletinului acestuia[13]. Se implică în cercurile de educație politică organizate de Comsomol, în care muncitorii asimilează concepte de bază din economia politică marxistă. Îi sunt remarcate de către muncitori și activiști abilitățile pedagogice, una dintre colegele ilegaliste evocând ulterior ușurința cu care Lifșiț explică croitoreselor teoria plus-valorii[14].

Se mută la București în septembrie 1925, unde locuiește într-un apartament conspirativ împreună cu o altă ilegalistă refugiată din Chișinău – croitoreasa N. Krasnova. Timp de 1-3 luni își întrerupe activitatea politică, din motive de siguranță. Până la sfârșitul anului 1925, potrivit memoriilor prietenei sale apropiata Eleonora Sovietova, pleacă din țară trecând frontiera ilegal și se stabilește la Viena, unde intră în legatura cu membrii mișcării comuniste locale și ai partidelor comuniste din alte țări[15]. Din relatările istoricului I. Kopanskii deducem că activista va rămâne în Viena până la următoarea întoarcere în țară, în iulie 1926. Totuși, conform unui raport al Legațiunii române din Bruxelles, nr. 515, din mai 1926, Lifșiț locuia în acel moment în Bruxelles la 125 rue de Collège, sub numele de Harra Livchitz, născută la Chișinău pe 2.02.1902, împreună cu sora sa Tauba. Se menționează în același raport că ambele erau puse sub supraveghere specială, că lucrează ambele ca și croitorese și că nu au participat la vreo reuniune subversivă[16].

Într-o scrisoare către sora ei, datată în 22.07.1926 spune că „pleacă mâine” din Viena spre România. Potrivit lui I. Kopanskii (în baza corespondențelor activistei), va trece frontiera legal împreună cu Eleonora Sovietova, cu un pașaport românesc pe numele unei alte persoane, obținut de Sovietova. Între timp, conform unui raport al I.G. al Siguranței din Basarabia din 6.07.1926, este declarată urmărită pentru implicarea în organizația comunistă de spionaj militar sub conducerea lui Abram Broitman, fapt pentru care Consiliul de Război al Corp III Armată a condamnat-o în lipsă la 10 ani de închisoare, prin sentința din 2.07.1926[17].

În iulie-august 1926, se întoarce din Viena la București, cu o oprire în Arad, unde intră în contact cu sindicatele profesionale locale. Are 23 de ani. La București, este desemnată secretară a CC al UTC din România. În această perioadă, în componența CC al UTC sunt admiși și alți noi membri, precum prietena sa Eleonora Sovietova, Ion Roșca, C. Gabor. Formarea noilor membri este coordonată de basarabeanul Pavel Tcacenco, pe care Lifșiț îl cunoștea din Chișinău[18]. În septembrie 1926, Tcacenco este arestat și omorât de Siguranță, fapt ce o marchează profund pe Lifșiț. Aflată în clandestinitate, dată în urmărire de Siguranță, își asumă riscul de a se implica activ în organizarea de proteste muncitorești, în București, Iași, Timișoara, care condamnă asasinarea lui Tcacenco și cer Ministerului de Interne investigarea morții acestuia. În calitate de secretară a CC al UTC, contribuie la consolidarea comitetelor UTC locale din toată țara și este responsabilă și de menținerea legăturii cu UTC-ul din Basarabia, până la arestarea sa în București, în noiembrie 1926[19].

Conform procesului verbal întocmit de Inspectoratul General al Siguranței, București, este arestată la București pe 14 noiembrie 1926, în apartamentul conspirativ în care era găzduită. Motivul arestării este condamnarea în lipsă, de către un tribunal din Chișinău, la 10 ani de închisoare, pentru „crimă contra siguranței statului, prin activități de propagandă și spionaj militar pro-sovietic”. Este transferată și judecată la Chișinău la începutul anului 1927, însă este achitată în dosarul de crimă contra siguranței statului și eliberată pe 18.01.1927. Agenții din Chișinău îi vor pierde urma în luna februarie 1927, când va părăsi localitatea, spunând părinților că merge la Cernăuți și de acolo, în străinătate, prin punctul Ghica Vodă. În vara lui 1927, este dată în consemn de către Inspectoratul Central al Siguranței la toate punctele de frontieră din țară și se constată că nu a ieșit din țară prin niciunul dintre acestea. Ținând cont de antecedentele sale de trecere ilegală a frontierei, polițiștii presupun că a părăsit țara în mod fraudulos[20].

De fapt, din cele relatate în scrisorile sale și ale colegilor de partid, istoricul I. Kopanskii deduce că mare parte din perioada dintre plecarea din Chișinău (februarie 1927) și martie 1928, când va fi din nou arestată, activista și-a petrecut-o în ilegalitate în România, aflându-se între București și Oradea. Colaborează îndeaproape cu alți doi membri ai UTC – prietena sa Eleonora Sovietova și Iosif Finchel (nume de cod Ștefan), prieten și ulterior partener de viață. Se implică în redactarea, tipărirea și distribuirea ziarului muncitoresc ilegal Tânărul Leninist, în București și, spre sfârșitul anului, în Oradea. În Oradea se ocupă personal de administrarea tipografiei ilegale unde se tipărește ziarul[21].

În luna martie 1928, agenții Siguranței localizează tipografia conspirativă din strada Clujului nr. 29 din Oradea și descind pentru a-i aresta pe activiști. H. Lifșiț, alături de militantul A. Senkovici, reușesc să scape printr-o ieșire de rezervă. Spre sfârșitul lunii, Lifșiț este arestată în apropierea gării din Timișoara și transferată la Arad pentru interogatoriu. În scrisorile trimise din închisoare către sora ei, descrie firul evenimentelor ce au urmat: a fost reținută timp de 3 saptamâni în închisorile din Arad, București și Oradea, timp în care a fost bătută și torturată de Siguranță, în scopul obținerii de informații despre misiunile de spionaj ce i s-ar fi încredințat de către Comintern. Intră în greva foamei în semn de protest față de tratamentul abuziv și are și o tentativă de sinucidere – încercând să înghită un ac de cusut, care îi rămâne blocat pe căile respiratorii. A fost nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a o ține în viață. Este în cele din urmă predată Tribunalului de Război din Cluj, unde va rămâne pe toata durata procesului de la Oradea, început pe 10.09.1928[22].

În procesul de la Oradea este judecată alături de alți 114 ilegaliști, pentru crime contra siguranței statului, prin activități de spionaj și propagandă. În scrisorile trimise din închisoare relatează că își pregatește apărarea cu argumente politice – își propune să aibă un discurs de 3 ore în care să facă o analiză a situației muncitorilor și tăranilor din România, în comparație cu cea din URSS. La proces, adoptă o atitudine de confruntare, sfidând procurorii acuzării și asumându-și deschis convingerile comuniste. Neagă că ar fi membră a UTC sau că ar fi îndeplinit vreo misiune a PCR sau a Cominternului, însă susține că ar fi onorată dacă i s-ar încredința una. Susține că a luptat consecvent pentru legalizarea PCR și a sindicatelor profesionale și cere Consiliul de Judecată legalizarea PCR și a UTC[23].

Unul dintre capetele de acuzare din timpul procesului a fost scrierea și distribuirea de către activistă a textului Situația politică mondială, pe care și-l asumă în mod deschis atunci când este interpelată. Textul abordează în principal două aspecte: conflictele de interese geopolitice între marile puteri occidentale, și între acestea și URSS; transformările din economiile statelor occidentale și modul în care reacționează sindicatele reformiste și partidele social-democrate la acestea. Referitor la prima tema, autoarea constată o exacerbare a militarismului și înarmării majorității statelor europene, fie preventiv, fie în scopul unor cuceriri teritoriale, fie în scopul unei încercuiri și a unui eventual atac asupra Rusiei Sovietice. Denunță în mod special înarmarea și pregătirea atacului de către Polonia asupra Letoniei, cu susținere din partea Angliei și Franței, cu scopul aducerii Letoniei în zona de influență a celor două mari puteri și avansării acestora către Rusia. Contestă atacul asupra Letoniei și din perspectiva drepturilor țăranilor letonieni, care obținuseră pământuri în urma reformei agrare și urmau să le piardă în cazul unei cuceriri polone. Susține propunerea ministrului de externe sovietic Litvinov pentru începerea dezarmării la nivelul european, în scopul prevenirii unui nou mare război și critică lipsa de fermitate din partea Ligii Națiunilor în chestiunea dezarmării. Sub aspect economic, Lifșiț critică concentrarea industriilor din statele occidentale în câteva trusturi mari, pe deoparte, și apropierea dintre organizațiile patronale și guverne, pe de altă parte, precum și cooptarea unor conducători de sindicate reformiste și de partidelor social-democrate în organizațiile patronale. Condamnă compromisurile făcute de social-democrația și sindicatele reformiste europene, ca o trădare a intereselor muncitorilor. Susține că alianțele cu patronatele știrbesc din independența organizațiilor muncitorești, în numele „păcii industriale” dintre muncă și capital[24].

Haia Lifșiț este condamnată în cele din urmă, în toamna anului 1928, la 8 ani de închisoare și alți 10 ani de privare de drepturi. După proclamarea sentinței de către un tribunal din Cluj, Partidul Comunist Român inițiază o campanie pentru amnistierea condamnaților. Pe 8.05.1929, guvernul emite un decret de amnistiere, conform căruia urmau să fie eliberați doar cei ce nu fusesera condamnați definitiv, pentru restul condamnaților fiind prevăzute doar reduceri ale pedepselor. Deși Lifșiț se număra printre cei ce făcuseră apel la sentința Tribunalului, prin urmare cazul nu făcea obiectul unei condamnări definitive în acel moment, autoritățile decid să o mențină în detenție. Împreună cu alți colegi de partid, aflați în aceeași situație, decide să intre în greva foamei la începutul lui iunie 1929, în semn de protest. Abia în a 44-a zi de grevă a foamei este amnistiată și eliberată. Este însă extrem de slăbită și moare în noaptea de 16-17 august 1929, în sanatoriul Charité din Cluj[25] (conform altor surse, ar fi fost eliberată și transferată în sanatoriu după 33 de zile de grevă[26]).

Dintr-o notă a Inspectoratului General al Siguranței din perioada 17-21 August 1929, aflăm că s-ar fi cerut transportul cadavrului la Chișinău pentru înmormântare, de către conducătorii comuniști. Din telegramele interne ale Siguranței din perioada 17-21 august 1929, deducem însă că s-a decis ca înmormântarea să aibă loc la Cluj, în secret, duminică pe 18 august, la ora 6.00 dimineața, doar în prezența familiei și a membrilor comunității evreiești din oraș. Conform unui raport al chestorului poliției Cluj, în ziua înmormântării, în jurul orei 17.00, un grup de 50 de muncitoare/tori, majoritatea femei, au încercat să pătrundă în cimitir. Au fost însă împiedicate să intre, fiind conduse și împrăștiate în oraș : „Totul s-a petrecut în cea mai mare ordine. Liniștea este garantată”[27].

Știrea agravării stării de sănătate și apoi a morții tinerei activiste este preluată în presa sovietică și în cea occidentală de stânga. Ziarele sovietice Pravda și Komsomolskaia Pravda au publicat imediat știrea morții. Ziarul german Tribunal nr. 9 din 1929 îi dedică o pagină întreagă, ce conține declarații de protest ale lui Albert Einstein și Henri Barbusse față de reprimarea activiștilor comuniști în România. Articole similare sunt publicate în ziarul francez l’Humanité și în cel belgian Drapeau Rouge[28]. Pe 26 august 1929, are loc la Chișinău o grevă a muncitoarelor/torilor din mai multe fabrici, în semn de protest față de represiunea Siguranței și a asasinării Haiei Lifșiț[29].

 

* Spectacolul „Ce-am fi dac-am şti” din cadrul Stagiunii de Teatru Politic, a avut premiera în 2015, la Centrul de Teatru Educaţional Replika, Bucureşti.

Documente de arhivă

Arhiva Națională a Republicii Moldova, Fond 738, inventar 1, dosar 3644, partile (I), (II), (III).

ANIC, Fondul 95, dosar nr. 5203 – Livschitz Haia (conține atât dosarul individual al activistei in arhivele Siguranței, cât și articole din presa comunistă, manifestele PCR, stenograma procesului de la Cluj).

Referințe

[1] КОПАНСКИЙ Я.М., “Жизнь как факел : (Хая Лившиц)”, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1967, p.39 . Fragment dintr-o scrisoare către una dintre surorile sale, din 1926.

[2] ANIC, Fondul 95, dosar nr. 5203 – Livschitz Haia. Interogator 14.11.1926.

[3] КОПАНСКИЙ Я.М., “Жизнь как факел : (Хая Лившиц)”, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1967, pag. 5-13.

[4] Idem, p.6

[5] https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2017/08/22/basarabia-in-anii-1917-1918-i/ – preluare din LEVIT, Izeaslav, „Moldova dintre Prut şi Nistru. 1917: Mişcarea pentru autonomia Republicii Moldoveneşti”, Cartea Moldovei, Chişinău 2008.

[6] Грама Д. K, Мартынчик Е. Г „Процесс над участниками татарбунарского восстания”, Chişinău, Cartea

Moldovenească, 1988, p. 14-15.

[7] Idem, p. 16.

[8] Idem, p. 28-30.

[9] КОПАНСКИЙ Я.М., “Жизнь как факел : (Хая Лившиц)”, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1967, p. 10-15.

[10] КОПАНСКИЙ Я.М., “Жизнь как факел : (Хая Лившиц)”, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1967, p. 17, 24-25.

[11] ANIC, Fondul 95, dosar nr. 5203 – Livschitz Haia. Declarație din 15.11.1926.

[12] КОПАНСКИЙ Я.М., “Жизнь как факел : (Хая Лившиц)”, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1967, p. 25-27.

[13] Idem, p. 29.

[14] Idem, p. 30.

[15] Idem, p. 33-34.

[16] ANIC, Fondul 95, dosar nr. 5203 – Livschitz Haia. Raportul Legațiunii din Bruxelles –No 515, mai 1926.

[17] ANIC, Fondul 95, dosar nr. 5203 – Livschitz Haia. Raportul Inspectoratului General al Siguranței Basarabia nr. 2736, 6.07.1926.

[18] КОПАНСКИЙ Я.М., “Жизнь как факел : (Хая Лившиц)”, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1967, p.40-42.

[19] Idem, p.43-47. Referitor la arestarea de la sfârșitul lui 1926, I. Kopanschii o încadrează în luna decembrie, însă potrivit raportului Siguranței și propriei declarații a H. Lifșiț din 15.11.1926, aceasta este arestată în 14.11.1926.

[20] ANIC, Fondul 95, dosar nr. 5203 – Livschitz Haia. Telegrame între IGS Central și cel din Chișinău, în perioada noiembrie 1926 – august 1927.

[21] КОПАНСКИЙ Я.М., “Жизнь как факел: (Хая Лившиц)” , Cartea Moldovenească, Chișinău, 1967, p.47-57.

[22] Idem, p.57-59.

[23] Idem, p 61-65.

[24] ANIC, Fondul 95, dosar nr. 5203 – Livschitz Haia. Procesul de la Cluj, filele 17-23.

[25] КОПАНСКИЙ Я.М., “Жизнь как факел : (Хая Лившиц)”, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1967, p.68-71

[26] Eroi și martiri ai clasei muncitoare, Editura Federația Internațională a foștilor deținuți și internați politici antifasciști, București, 1949, p 67.

[27] ANIC, Fondul 95, dosar nr. 5203 – Livschitz Haia. Telegrame și rapoarte ale Siguranței din luna august 1929.

[28] КОПАНСКИЙ Я.М., “Жизнь как факел : (Хая Лившиц)”, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1967, p.73-75.

[29] Idem, p 78.

Articolul a fost scris de Victor Vozian și a apărut inițial în Gazeta de Artă Politică

Imagine de fundal: fragment din afișul spectacolului „Ce-am fi dac-am ști. Feerie politică protestatară”. 

Echipa spectacolului: Mădălina Brândușe, Paul Dunca, Adela Iacoban, Mihaela Michailov, Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, Cătălin Rulea, David Schwartz, Ionuț Sociu, Andrei Șerban, Marius Bogdan Tudor.

„Ce-am fi dac-am sti” este un proiect teatral de documentare si fictionalizare a istoriei miscarilor muncitoresti de rezistenta din Romania, din 1918 pana in 2000. Este o feerie politica in care dimensiunea utopica a istoriei si cea profund realista se intrepatrund intr-un demers de cercetare performativa a actiunilor contestatare de revolta impotriva nerespectarii unor drepturi fundamentale, impotriva delegitimarii unor clase sociale care, prin actiunile lor radicale, au marcat secolul XX. „Ce-am fi dac-am sti” analizeaza teatral evenimente de protest si rezistenta din anii ‘20, ’30-’40, ’70-’80 si ’90, construind o istorie de coliziune cu istoria oficiala, subjugata de cliseele ideologiei dominante, si, totodata, o istorie de protest impotriva felului in care clasele sociale oprimate au fost percepute si reprezentate in discursul public din Romania. „Ce-am fi dac-am sti” este o istorie a protestelor vulnerabililor care-si iau revansa politic prin reprezentarea povestilor lor.