Noam Chomsky și Robert Pollin abordează subiectul lecțiilor ce pot fi învățate în urma pandemiei și modul în care societatea se poate organiza de azi înainte.

Boala coronavirusului (COVID-19) a prins lumea nepregătită, iar consecințele economice, sociale și politice ale pandemiei se așteaptă a fi dramatice, în ciuda recentelor angajamente ale liderilor Grupului celor 20 (G20) de a injecta 5 trilioane de dolari în economia globală pentru a stimula redresarea economică.

Ce lecții putem învăța de pe urma acestei pandemii? Va duce oare criza coronavirusului la un nou mod de organizare a societății – unul care concepe o ordine socială și politică în care profiturile nu sunt mai presus de oameni?

În acest interviu exclusiv cu Truthout, intelectualul Noam Chomsky și economistul Robert Pollin abordează aceste întrebări.

J. Polychroniou: Noam, care sunt cele mai profunde lecții pe care le putem învăța din criza de sănătate globală cauzată de coronavirus?

Noam Chomsky: Pandemiile au fost prezise de oamenii de știință de mult timp, în special începând cu pandemia SARS din 2003, care a fost cauzată de un coronavirus similar cu COVID-19. De asemenea, ei prezic că probabil vor exista pandemii și mai rele. Dacă dorim să prevenim următoarele pandemii, ar trebui să ne întrebăm cum s-a întâmplat acest lucru și să schimbăm ce a mers prost. Putem extrage o gamă largă de lecții, începând cu rădăcinile catastrofei, până la probleme specifice anumitor țări. Mă voi concentra asupra SUA, deși acest lucru este înșelător, deoarece SUA a răspuns crizei într-un mod incompetent.

Factorii de bază sunt suficient de clari. Prejudiciul a fost înrădăcinat într-un colosal eșec al pieței, exacerbat de capitalismul din epoca neoliberală. Printre particularitățile SUA se numără sistemul de sănătate dezastruos, clasamentul slab al justiției sociale – aproape de partea de jos a OCDE – și catastrofa (Trump) care a preluat guvernul federal.

Virusul responsabil pentru SARS a fost identificat rapid. Vaccinurile au fost concepute, dar nu au fost trecute prin faza de testare. Companiile de medicamente au manifestat un interes redus. Ele răspund la stimulii pieței și nu prea au randament investițional din alocarea resurselor pentru a preveni catastrofe anticipate. Eșecul general este ilustrat dramatic de cea mai severă problemă imediată: lipsa ventilatoarelor, care este un eșec letal care obligă medicii și asistentele să ia decizia agonizantă de a decide cine trăiește și cine moare.

Administrația Obama a recunoscut potențiala problemă. Aceasta a comandat ventilatoare de înaltă calitate la costuri mici de la o companie mică, care a fost apoi cumpărată de Covidien, o corporație mare. Covidien a stopat proiectul, căci se pare că produsele ar fi concurat cu ventilatoarele proprii. Ulterior, a informat guvernul că dorește să anuleze contractul, deoarece nu era suficient de profitabil.

Aceste acțiuni se încadrează în logica capitalistă normală. Dar, la acel moment, patologia neoliberală a mai aplicat o lovitură de ciocan. Guvernul ar fi putut să intervină, însă a fost împiedicat de doctrina dominantă pronunțată de Ronald Reagan: Guvernul este problema, nu soluția. Deci nu s-a putut face nimic.

Ar trebui să ne oprim o clipă și să privim formula în context. În practică reiese că guvernul nu este soluția atunci când bunăstarea populației este în joc, dar cu siguranță este soluția pentru problemele sectorului privat și ale puterii corporative. Registrul este amplu cu exemple care încep de pe timpul lui Reagan și au loc până în prezent. Registrul nu necesită revizuire. Mantra „Guvernul rău” este similară cu lăudata „piață liberă” – este ușor schimbată pentru a acomoda cererile exorbitante ale capitalului.

Doctrinele neoliberale au afectat și sectorul privat. Acest model de afaceri necesită „eficiență”, adică profit maxim, în timp ce consecințele sunt ignorate, indiferent de gravitatea lor. Pentru sistemul de sănătate privat, modelul înseamnă lipsă de capacitate de rezervă. Sistemul e suficient pentru a putea cu greu face față circumstanțelor normale, cu costuri severe pentru pacienți, dar cu bilanț bun, adică cu recompense grase pentru administratori. Când se întâmplă ceva neașteptat, dăm vina pe ghinion.

Economia este afectată profund de aceste principii standard de afaceri. Cele mai grave efecte se referă la criza climatică, care eclipsează actuala criză COVID-19 prin gravitatea sa. Scopul corporațiilor cu combustibili fosili este de a maximiza profiturile, nu de a permite societății umane să supraviețuiască, supraviețuire față de care corporațiile sunt indiferente. Acestea caută în mod constant noi câmpuri petroliere pentru exploatare. Nu risipesc resurse pentru energie durabilă și demontează proiecte de energie durabilă profitabile, deoarece pot face mai mulți bani prin accelerarea distrugerii în masă.

Casa Albă, care se află în mâinile unei extraordinare colecții de gangsteri, toarnă gaz pe foc prin dedicarea față de maximizarea utilizării combustibililor fosili și a dezmembrării reglementărilor care împiedică cursa către prăpastie, cursă în care administrația preiau cu mândrie conducerea.

Reacția publicului Davos – „stăpânii universului” cum sunt supranumiți – este instructivă. Le displace vulgaritatea lui Trump, deoarece contaminează imaginea umanismului civilizat pe care încearcă să-l proiecteze. Totuși, îl aplaudă energic atunci când acesta vorbește cu emfază, recunoscând că are o înțelegere clară a modului în care trebuie umplete buzunarele persoanelor care contează.

Acestea sunt vremurile în care trăim, iar dacă nu există o schimbare radicală de direcție, ceea ce vedem acum este doar o mostră din ceea ce urmează.

Revenind la pandemie, existau numeroase dovezi ce prevesteau declanșarea acesteia. Trump a răspuns în maniera sa caracteristică. Pe parcursul mandatului său, bugetele pentru componentele guvernamentale legate de sănătate au fost reduse. Cu două luni înainte de momentul estimat de declanșare a coronavirusul la Wuhan, China, administrația Trump a pus capăt unui program de 200 de milioane de dolari de avertizare timpurie a pandemiilor. Programul viza formarea oamenilor de știință din China și din alte țări pentru a detecta și a răspunde unei astfel de amenințări. Această sincronizare excelentă este un precursor al tacticii lui Trump de a umfla „Pericolul Galben” menită să distragă atenția de la performanțele sale catastrofale.

Procesul de tăiere a fondurilor a continuat, în mod uimitor, chiar după ce pandemia a lovit țara în plină forță. Pe 10 februarie, Casa Albă a publicat noul buget care prevede reduceri suplimentare pentru sistemul de îngrijire a sănătății (într-adevăr sunt reduceri pentru orice ce ar putea fi de folos populației), în timp ce „bugetul promovează un boom energetic al combustibililor fosili în Statele Unite, inclusiv o creștere în producția de gaze naturale și petrol brut”.

Poate că există cuvinte care pot surprinde răutatea sistematică. Eu însă nu le pot găsi.

Poporul american este o țintă a valorilor Trumpiene. În ciuda pledoariilor repetate din partea Congresului și mediului medical, Trump nu a invocat Legea privind producția pe timp de război pentru a ordona companiilor să producă echipamentele necesare, susținând că aceasta este o soluție de ultimă instanță, iar invocarea Legii ar transforma țara în Venezuela. Dar, de fapt, The New York Times subliniază că Legea privind producția pe timp de război „a fost invocată de sute de mii de ori în anii Trump” în favoarea sistemului militar. Cumva, țara a supraviețuit acest atac asupra „sistemului de întreprindere liber”.

Nu a fost suficient să refuze să ia măsuri pentru procurarea echipamentului medical necesar. Casa Albă s-a asigurat, de asemenea, că se vor epuiza stocurile. Un studiu al datelor privind comerțul guvernamental realizat de reprezentanta Katie Porter a constatat că valoarea exporturilor de ventilatoare americane a crescut în februarie cu 22,7% comparativ cu ianuarie, în timp ce valoarea exporturilor de măști din SUA spre China în februarie 2020 a fost cu 1094% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019.

Studiul continuă: Încă de pe 2 martie, Administrația Trump încuraja întreprinderile americane să crească exporturile de materiale medicale, în special spre China. Cu toate acestea, guvernul Statelor Unite deja cunoștea daunele provocate de COVID-19, inclusiv cunoștea despre eventuala nevoie de măști și respiratoare suplimentare.

În The American Prospect, David Dayen comentează: „Așadar, producătorii și intermediarii au făcut bani în primele două luni ale anului, livrând materiale medicale în afara țării, iar în următoarele două luni vor câștiga și mai mulți bani, aducându-le înapoi. „Dezechilibrul comercial a avut prioritate asupra autosuficienței și rezilienței”.
Nu exista nici o îndoială cu privire la pericolele ce urmează. În luna octombrie, un studiu la nivel înalt a dezvăluit natura amenințărilor pandemice. Pe 31 decembrie, China a informat organizația Mondială a Sănătății despre un focar de boală cu simptome asemănătoare pneumoniei. O săptămână mai târziu, a raportat că oamenii de știință au identificat sursa ca un coronavirus și au secvențiat genomul, oferind informația publicului larg. Timp de câteva săptămâni, China nu a dezvăluit amploarea crizei, susținând ulterior că întârzierea a fost cauzată de eșecul birocraților locali de a informa autoritățile centrale, afirmație confirmată de analiștii americani.

Ceea ce se întâmpla în China era binecunoscut, în special, serviciilor de inteligență americane, care prin ianuarie și februarie băteau la ușile Casei Albe încercând să ajungă la președinte. Fără sorți de izbândă. Fie juca golf sau se lăuda la televizor pentru performanța în prevenirea amenințării.

Serviciile de inteligență nu au fost singurele care au în încercat să trezească Casa Albă. După cum relatează The New York Times, „Un consilier de rang înalt al Casei Albe [Peter Navarro] a avertizat oficialii administrației Trump la sfârșitul lunii ianuarie despre costul de trilioane de dolari al crizei coronavirusului și despre riscul fatal ce-i paște pe milioane de americani, după cum sugerau informațiile provenite din China”.

Fără succes. Luni întregi au fost pierdute în timp ce Dragul Lider se lansa dintr-o aventură în alta, în timp ce electoratul republican îi aplauda cu ardoare fiecare pas.

Când faptele au devenit în sfârșit de necontestat, Trump a asigurat lumea că a fost prima persoană care a descoperit pandemia, în timp ce mâna sa fermă a avut totul sub control. Pe tot parcursul pandemiei, performanța sa a fost imitată de simpatizanții cu care s-a înconjurat și de camera de ecou de la Fox News – care pare să servească și ca sursă pentru informații și idei, formând un dialog interesant.

Nimic din toate acestea nu a fost inevitabil. Nu doar serviciile de inteligență americane au înțeles semnalele timpurii furnizate de China. Vecinii Chinei au reacționat prompt. Taiwan, Coreea de Sud, Hong Kong și Singapore au fost foarte eficienți. Noua Zeelandă, fără întârziere, a instituit carantina și pare că ar fi eliminat practic epidemia.

Majoritatea țărilor europene au ezitat, în timp ce societățile mai bine organizate au reacționat. Germania are cea mai mică rată de deces raportată din lume, beneficiind de capacitate suplimentară în rezervă. Același lucru pare să fie valabil și pentru Norvegia și pentru alte câteva țări. Uniunea Europeană și-a dezvăluit nivelul de civilizație prin refuzul țărilor mai avute de a-i ajuta pe ceilalți. Dar, din fericire, țările europene au putut conta pe Cuba care a venit în salvarea lor, furnizând medici, în timp ce China a furnizat echipament medical.

De-a lungul timpului, există multe lecții cruciale despre trăsăturile sinucigașe ale capitalismului nestăpânit și daunele suplimentare cauzate de ciuma neoliberală. Criza evidențiază pericolele transferului puterii de decizii către instituții private fără responsabilitate față de public, dedicate exclusiv lăcomiei, după cum au explicat Milton Friedman și alți teoreticieni, invocând legile economiei.

În cazul SUA există lecții speciale. După cum s-a menționat deja, SUA se situează aproape de capătul clasamentului justiției sociale al Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică. Sistemul privat de asistență medicală pentru profit, organizat după modele de afaceri eficiente, este un dezastru, având costuri duble pe cap de locuitor și cele mai slabe rezultate comparativ cu alte țări dezvoltate. Nu există nici un motiv să accepți asta. Cu siguranță în SUA a venit momentul să se instituie un sistem universal de îngrijire a sănătății.

Există și alte măsuri simple care pot fi implementate simultan. Corporațiile se grăbesc din nou să ceară colac de salvare de la statul bonă. Dacă acest colac este acordat, ar trebui impuse condiții stricte: fără bonusuri și plată pentru directori pe toată durata crizei; interzicerea permanentă a rambursărilor de acțiuni; interzicerea utilizării paradisurilor fiscale care tâlhăresc publicul de zeci de miliarde. Este posibil? În mod cert – da. Anume așa a lucrat legea până în momentul când Reagan a deschis portița. De asemenea, ar trebui să li se ceară ca muncitorii să fie reprezentați în organele de conducere a companiilor și să se asigure, printre altele, un salariu care acoperă minimul de trai.

Există multe măsuri de scurtă distanță, care sunt destul de fezabile și pot fi extinse. Totuși, dincolo de asta, criza oferă o oportunitate de a ne regândi și remodela lumea noastră. Stăpânii se dedică sarcinii și, dacă nu sunt contracarați și copleșiți de forțele populare angajate, vom intra într-o lume mult mai urâtă – una care poate nu va supraviețui mult timp.

Stăpânii sunt neliniștiți. Pe măsură ce țăranii ascut dinții furcilor, tonul sediului corporatist se schimbă. Administratorii de rang înalt s-au adunat pentru a arăta că sunt tipi foarte drăguți care sunt gata să asigure bunăstarea și securitatea tuturor, atât timp cât sunt lăsate pe seama mâinilor lor grijulii. Este timpul ca practica și cultura corporatistă să devină mai grijulie, declară ei, să se preocupe nu doar de randamentul investițional al acționarilor (în mare parte foarte bogați), dar și de părțile interesate – de muncitori și de comunitate. Aceasta a fost o temă de bază a ultimei conferințe de la Davos din ianuarie.

Ei ascund că am mai auzit această melodie în trecut. În anii ’50, sintagma era „corporația plină de suflet”. Nu a durat mult să descoperim cât suflet a avut de fapt.

J. Polychroniou: Bob, ne poți ajuta să înțelegem șocul economic al coronavirusului? Cât de sever va fi impactul socio-economic și cine este probabil cel mai afectat?

Robert Pollin: Viteza de prăbușire a colapsului economic rezultat din COVID-19 este fără precedent istoric.

Între 4 și 11 aprilie au fost depuse 6.6 milioane de cereri pentru a primi îndemnizație de șomaj. Cu o săptămână în urma acestei perioade au fost înregistrate 6.9 milioane cereri de șomaj, iar cu încă o săptămână înainte de asta – 3.3 milioane. Cel mai mare număr de persoane care au depus cereri, înaintea acestei perioade de trei săptămâni, a fost în octombrie 1982, pe timpul recesiunii severe a lui Ronald Reagan. La acel moment, numărul record de solicitări se ridica la 650 mii. Această diferență între 1982 și ziua de astăzi este evidentă, chiar și după ce se ține cont de mărimea relativă a forței de muncă de astăzi din SUA comparativ cu 1982. Astfel, în 1982, cele 650 mii de solicitări pentru șomaj au reprezentat 0.6% din populația aptă de muncă din SUA. Cele 6.6 milioane de persoane care au depus cereri în prima săptămână a lunii aprilie și 6.9 milioane din săptămâna precedentă au egalat cu 4% din forța de muncă din SUA. Așadar, ca procent din forța de muncă, aceste înregistrări săptămânale au fost de 7 ori mai mari decât recordul anterior din 1982. Suma tuturor cererilor ajunge la 16.8 milioane, adică peste 10% din forța de muncă. Se așteaptă ca această cifră să continue să crească în viitor, ceea ce ar putea împinge rata șomajului peste pragul de 20%, prag atins doar pe timpul Marii Depresiuni din anii 30.

Situația șomerilor din SUA este încă mai gravă, deoarece o mare parte dintre aceștia beneficiau de asigurare de sănătate prin intermediul angajatorilor săi. Acea asigurare a dispărut. Proiectul de lege pe care Trump l-a semnat la 27 martie nu oferă fonduri pentru tratarea persoanelor infectate. Fundația Familiei Peterson-Kaiser a estimat că tratamentul ar putea costa până la 20 mii de dolari și că și persoanele asigurate prin intermediul angajatorului ar putea atinge cheltuieli de tratament din propriul buzunar de 1 300 de dolari. Astfel, pe deplin în spiritul sistemului nostru corporativ și nedrept de îngrijire al sănătății, COVID-19 va afecta milioane de oameni cu facturi medicale exorbitante în cel mai vulnerabil moment. Dacă Medicare for All (asistență medicală universală) ar funcționa astăzi în SUA, toată lumea ar fi asigurată în întregime.

Pe lângă situația în care se află oamenii care își pierd locul de muncă, trebuie să recunoaștem și condițiile în care se află persoanele care îndeplinesc funcții esențiale. Acești oameni își pun sănătatea și viața în pericol, venind la muncă. Un raport Hye Jin Rho, Hayley Brown și Shawn Fremstad de la Centrul de Cercetări Economice și Politice arată că peste 30 de milioane de muncitori din SUA (aproape 20% din întreaga forță de muncă) sunt angajați în șase mari industrii care se află în prima linie de răspuns. Acești lucrători includ funcționari din magazinele alimentare, asistente medicale, curățători, lucrători din depozite și șoferi de autobuz. 65% dintre acești muncitori sunt femei. O parte disproporționată a acestora are un nivel redus de plată și nu beneficiază de asigurare de sănătate. Acești lucrători esențiali se expun la riscuri mari de infecție și, dacă se infectează, se vor confrunta cu perspectiva unei crize financiare severe, pe deasupra crizei lor de sănătate.

De asemenea, Coronavirusul lovește în comunitățile afro-americane cu venituri mici. Astfel, în Illinois, decesele printre afro-americanii reprezintă mai mult de jumătate din toate decesele cauzate de COVID-19, în timp ce populația afro-americană reprezintă doar 14% din populația statului. În Louisiana, 70% dintre cei care au murit până acum sunt afro-americani, în timp ce ponderea afro-americană a populației este de 32%. Tipare comparabile apar în alte state. Aceste cifre reflectă simplul fapt că afro-americanii cu venituri mici nu au aceleași mijloace pentru a se proteja prin distanțarea socială și sunt obligați să lucreze, în loc de a rămâne acasă.

Oricât de severe ar fi condițiile pentru oamenii din SUA și alte economii avansate, acestea vor părea ușoare odată ce virusul va începe să se răspândească, așa cum va fi aproape sigur, cu impact catastrofal, în țările cu venituri mici din Africa, Asia, America Latină și Caraibe. Pentru început, strategiile de distanțare socială și de izolare de sine care au fost relativ eficiente în țările cu venituri mari în încetinirea ratei infecției vor fi în mare parte imposibil de implementat în cartierele sărace din Delhi, Nairobi sau Lima, unde oamenii din aceste comunități trăiesc în mare parte în cartiere foarte dense. Adițional, o mare parte din aceste populații se bazează pe transportul public aglomerat pentru a călători, inclusiv la locul de muncă, deoarece nu își pot permite să stea acasă. Această problemă este agravată de condițiile de muncă la aceste joburi. În majoritatea țărilor cu venituri mici, aproximativ 70% din totalul locurilor de muncă este informal, ceea ce înseamnă că lucrătorii nu dispun de beneficii, printre care și concedii medicale plătite. Conform economiștilor indieni C.P. Chandrasekhar și Jayati Ghosh, acești lucrători și familiile lor „sunt în mod clar cei mai vulnerabili la orice criză economică. Atunci când o astfel de încetinire apare ca urmare a unei calamități fără precedent în sănătatea publică, preocupările sunt în mod evident înmulțite”.

În plus, majoritatea țărilor cu venituri mici au bugetele de sănătate publică extrem de limitate pentru a începe. Acestea au fost afectate și de prăbușirea turismului, precum și de scăderi puternice ale veniturilor și remitențelor din export. Astfel, în ultimele săptămâni, 85 de țări s-au adresat deja Fondului Monetar Internațional pentru asistență de urgență pe termen scurt, ceea ce reprezintă aproximativ dublul numărului țărilor ce au făcut solicitări similare după criza financiară din 2008. Probabil situația se va agrava foarte repede.

J. Polychroniou: Noam, coronavirusul va ucide globalizarea?

Noam Chomsky: Globalizarea, într-o anumită formă, se întoarce la cea mai timpurie istorie înregistrată, ba chiar dincolo. Asta va continua. Întrebarea este: sub ce formă? Să presupunem, de exemplu, că se pune întrebarea cu privire la transferul unei întreprinderi din Indiana în nordul Mexicului. Cine decide? Bancherii din New York sau cei din Chicago? Sau poate decide forța de muncă și comunitatea, poate chiar în coordonare cu omologii mexicani. Există tot felul de asociații între oameni – și conflicte de interese între ele – care nu coincid cu culorile de pe hărți. Spectacolul sordid al statelor care concurează atunci când este necesară cooperarea pentru a combate o criză globală evidențiază nevoia de a demonta globalizarea bazată pe profit și de a construi un adevărat internaționalism, dacă sperăm să evităm extincția. Criza oferă multe oportunități de a ne elibera de lanțurile ideologice, de a imagina o lume foarte diferită și de a continua să o creăm.

Probabil, coronavirusul va schimba fragila economie internațională care a fost construită în ultimii ani, determinată de profit și respingerea costurilor externalizate, cum ar fi distrugerea uriașă a mediului, cauzată de tranzacțiile din lanțurile de aprovizionare complexe, precum și distrugerea vieților omenești și al comunităților. Este probabil că toate acestea să fie modificate, respectiv trebuie să ne răspundem la întrebarea cine va călăuzi procesul.

Există câțiva pași spre internaționalism în slujba oamenilor, nu a puterii concentrate. Yanis Varoufakis și Bernie Sanders au emis un apel pentru o internațională progresivă pentru a contracara internaționala statelor reacționare create de Casa Albă a lui Trump.

Eforturi similare pot lua multe forme. Sindicatele care încă sunt numite „internaționale”, pot să amintescă de visele care nu trebuie lăsate inactive. Uneori o fac. Muncitorii de port au refuzat să descarce marfă în acte de solidaritate internațională. Au existat multe exemple impresionante de solidaritate internațională la nivel popular și de stat. La nivel de stat, nimic nu se compară cu internaționalismul cubanez – de la rolul extraordinar al Cubei în eliberarea Africii de sud, descris în profunzime de Piero Gleijeses, la munca medicilor săi din Pakistan după cutremurul devastator din 2005, până la depășirea eșecurilor Uniunii Europene de azi.

La nivel popular, nimic nu se compară cu fluxul americanilor spre America Centrală din anii 1980 pentru a ajuta victimele războaielor teroriste ale lui Reagan și ale terorismului de stat susținut de acesta. Acest nivel popular a fost compus din grupuri de toate felurile, inclusiv unele grupuri bisericești din America rurală, care au fost foarte dedicate și eficiente. Din câte cunosc, nimic nu se compară cu acest fenomen în istoria anterioară imperialismului.
Fără a continua, există multe tipuri de interacțiune și integrare globală. Unele dintre ele au foarte mult merit și trebuie implementate activ.

J. Polychroniou: Guvernele din întreaga lume răspund la efectele economice produse de coronavirusului prin intermediul măsurilor masive de stimulare. În SUA, administrația Trump este pregătită să cheltuiască 2 trilioane de dolari, aprobați de Congres, pentru stimul. Bob, este asta suficient? Această povară va testa oare limitele capacității de îndatorare al S.U.A?

Robert Pollin: Programul de stimulare pe care Trump l-a semnat în martie este cea mai amplă măsură de acest fel din istoria Statelor Unite. Cele 2 trilioane de dolari pe care guvernul își propune să le distribuie rapid în lunile următoare reprezintă aproximativ 10% din PIB-ul SUA. Drept referință, programul de stimul fiscal al lui Obama din 2009 a fost bugetat la 800 de miliarde de dolari pe parcursul a doi ani, adică aproximativ 3% din PIB pe an.

În ciuda amploarei sale fără precedent, este ușor de observat că actualul program de stimulare este prea mic și, prin urmare, va oferi prea puțin în majoritatea aspectelor care contează. În același timp, trebuie să recunoaștem că programul de stimul oferă cadouri masive pentru marile corporații din SUA și pentru Wall Street – adică aceleași persoane care au beneficiat cel mai mult în urmă cu numai 11 ani de la stimulul Obama și de la salvarea Wall Street. Am remarcat mai sus faptul că stimulul nu oferă asistență medicală persoanelor infectate de COVID-19. De asemenea, oferă un sprijin minim atât pentru spitalele care luptă împotriva virusului pe primele linii, cât și pentru autoritățile publice locale de diferite niveluri. Administrațiile locale și de stat vor simți scăderi puternice ale veniturilor fiscale, anume din impozitele pe venit, impozitele pe vânzări și impozitele pe proprietăți, pe măsură ce recesiunea se menține. În perioada Marii Recesiuni din 2007-09, veniturile fiscale locale și statale au scăzut cu 13%. Ne putem aștepta la o scădere de cel puțin egală severitate. Lipsește o injecție de fonduri pe scară largă din partea guvernului federal – adică o injecție de aproximativ de trei ori mai mare decât a fost alocată până acum prin stimul – autoritățile publice locale vor fi obligate să întreprindă reduceri bugetare și disponibilizări pe scară largă, inclusiv pentru învățători, profesori, lucrătorii de îngrijire a sănătății și ofițerii de poliție care, în combinație, reprezintă cea mai mare parte a cheltuielilor salariale.

Chiar și administrația Trump pare să recunoască faptul că proiectul de stimulare este mult prea mic. De aceea, atât Trump, cât și democrații din Congres vorbesc deja despre un alt proiect de lege de stimulare, care ar putea însemna încă 2 trilioane de dolari. SUA are capacitatea de a continua să împrumute aceste sume enorme. Printre alte, așa cum a fost valabil în timpul Marii Recesiuni din 2007-09, obligațiunile guvernamentale americane vor fi recunoscute drept cele mai sigure active disponibile pe piața financiară globală. Aceasta va plasa o primă pentru obligațiunile din SUA în raport cu fiecare alt instrument de credit de pe piața globală. Adițional, Rezerva Federală (Fed) are capacitatea de a cumpăra și de a retrage în mod eficient obligațiunile guvernamentale americane dacă sarcina datoriei devine excesivă. Nici o altă țară sau entitate de orice fel nu se bucură de ceva similar acestui statut financiar privilegiat.

Funcționând din această poziție de privilegiu extrem, Fed-ul s-a angajat să ofere sprijin practic nelimitat și necondiționat pentru corporațiile americane și firmele Wall Street. Într-adevăr, între 18 și 31 martie, Fed-ul a achiziționat 1.14 trilioane de dolari în formă de obligațiuni corporative și de trezorerie, cu o rată de peste 1 milion de dolari pe secundă. Financial Times raportează estimări conform cărora titlurile de active ale Fed ar putea ajunge la 12 trilioane de dolari până în iunie – adică 60% din PIB-ul Statelor Unite – urmând să fie înregistrate alte creșteri. Prin comparație, chiar înainte de criza financiară din 2007-2009, deținerile de obligațiuni ale Fed se egalau cu 1 trilion de dolari. Apoi s-au ridicat la 2 trilioane de dolari în timpul crizei – o cifră egală cu aproximativ doar 1/5 din intervențiile Fed ce urmează în următoarele două luni.

Economia SUA și cea globală au nevoie acum de o salvare gigantică pentru a preveni suferința unor persoane nevinovate rezultate atât din cauza pandemiei, cât și a colapsului economic. Totuși, salvarea trebuie să fie imediată și concentrată pe furnizarea asigurării medicale și asigurării minimului financiar pentru toți oamenii.

Dintr-o perspectivă structurală mai largă, trebuie să încetăm să risipim enormele privilegii financiare de care se bucură SUA pentru a sprijini edificiul neoliberal care a dominat viață economică globală în ultimii 40 de ani. Faptul că guvernul Statelor Unite dispune de capacitatea financiară pentru salvarea de două ori a corporațiilor uriașe și Wall Street în ultimii 11 ani înseamnă că are și capacitatea de a prelua controlul asupra unora dintre cele mai disfuncționale și antisociale întreprinderi private. Am putea începe prin înlocuirea industriei de asigurări de sănătate privată cu Medicare for All. Guvernul federal ar putea, de asemenea, să-și asume un pachet de control în cazul industriei combustibililor fosili, care trebuie scoasă din activitate, în orice caz, în următorii 30 de ani. Alte ținte pentru naționalizare, cel puțin parțială, ar trebui să includă companiile aeriene care se confruntă cu o dungă neagră, dar care au risipit în ultimul deceniu 96% din numerar pe rambursări de acțiuni. Operatorii de pe Wall Street care au facilitat crearea de astfel de practici financiare trebuie să facă față atât reglementărilor puternice, cât și concurenței din partea băncilor de dezvoltare publică pe scară largă, capabile să finanțeze, de exemplu, Green New Deal.

Pe scurt, nu putem permite revenirea economiei Statelor Unite la status quo-ul neoliberal după ieșirea din criza actuală. În timpul Marii Recesiuni a fost clar că unele dintre cele mai mari corporații din SUA și firmele Wall Street nu ar putea supraviețui fără sprijin guvernamental. Acum, doar 11 ani mai târziu, urmează să redăm același film, doar de data aceasta pe un ecran jumbotron. Patruzeci de ani de îndoctrinare neoliberală a răsfățat întreprinderile mari și Wall Street, făcându-le să creadă că socialismul corporatist le va permite întotdeauna să privatizeze beneficiile și să naționalizeze riscurile. În special în acest moment, dacă întreprinderile doresc să insiste asupra faptului că există doar pentru a maximiza profiturile pentru proprietarii lor, atunci guvernul federal trebuie să reducă funiile colacelor de salvare. Progresiștii ar trebui să lupte din greu pentru aceste principii.

J. Polychroniou: Noam, coronavirusul pare să solidarizeze oamenii obișnuiți din diferite părți ale lumii și poate chiar sporește realizarea faptului că suntem cu toții cetățeni globali. Evident, coronavirusul însuși nu va învinge neoliberalismul și atomizarea la care am asistat încă de la apariția sa. Totuși, aștepți o schimbare în gândirea economică și politică? Poate reveni statului social?

Noam Chomsky: Aceste posibilități ar trebui să ne amintească de valul puternic de democrație radicală care a măturat o mare parte a lumii sub impactul Marii Depresiuni și a războiului antifascist, precum și a măsurilor făcute de stăpâni pentru a opri sau zdrobi astfel de aspirații. Este o istorie care ne dă multe lecții pentru astăzi.

Pandemia ar trebui să șocheze oamenii încât să aprecieze internaționalismului autentic și să recunoască necesitatea de a vindeca societățile de ciuma neoliberală, apoi să îndrume spre reconstrucția mai radicală îndreptată spre rădăcinile tulburării contemporane.

În special americanii ar trebui să se trezească la cruzimea sistemului slab de justiție socială. Nu este o chestiune simplă. Este, de exemplu, destul de ciudat să vedem că și la capătul stâng al opiniei mainstream, programe precum cele susținute de Bernie Sanders sunt considerate „prea radicale” pentru americani. Cele două programe majore solicită asigurare medicală universală și învățământ superior gratuit, normale atât în societățile dezvoltate, cât și în cele mai sărace.

Pandemia ar trebui să ne trezească la realizarea faptului că într-o lume corectă, rețelele sociale ar trebui să fie înlocuite de legături sociale, idealuri care își trag rădăcina din Iluminism și din liberalismul clasic. Idealuri pe care le vedem realizate în multe feluri. Curajul remarcabil și sacrificiul lucrătorilor din mediul medical reprezintă un tribut inspirator al spiritului uman. În multe locuri, se formează comunități de ajutor reciproc pentru a oferi hrană celor nevoiași, de a ajuta și de a sprijini persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități.

Există într-adevăr o solidaritate în ascensiune între oamenii obișnuiți din multe părți ale lumii, și poate chiar realizarea faptului că suntem cu toții cetățeni globali. Provocările sunt clare și pot fi adresate. În acest sumbru moment al istoriei umane, ele trebuie adresate sau istoria va ajunge la un sfârșit îngrozitor.

Articolul a apărut inițial pe platforma TRUTHOUT.

Traducere din limba engleză: CRISTIAN VELIXAR.