Evident, sîntem îngrijorați în privința pandemiei coronavirusului (nume oficial – 2019-nCoV). Citim cu atenție știrile care vin din China, în primul rînd. Apoi și din alte părți. La momentul la care publicăm textul sînt peste 100 morți în China, în Wuhan dar și Beijing și Shanghai. Imaginile care vin din China sînt strașnice: bolnavi în convulsii, orașe blocate, medici care plîng dar merg stoic la serviciu, încearcă să salveze vieți, oameni panicați, farmacii care au epuizat deja stocul de măști antiinfecțioase. Ar fi de panicat dacă nu ar fi de îngrozit. 

CNN are o pagină întreagă dedicată temei. Centrul pentru Boli Infecțioase al Departamentului de Sănătate al SUA are o pagină dedicată răspîndirii 2019-nCoV în țară (ultima știre e că în SUA ar exista 5 cazuri confirmate iar alte 73 sînt încă la etapa de diagnosticare)…Luni seara virusul ar fi ajuns și în Germania. 

La etapa aceasta tabloul general e destul de confuz (o parte din mass media contribuie la creșterea confuziei răspîndind știri cu conspirații), dar sînt clare cîteva lucruri. 

–  Nu există vaccin pentru 2019-nCoV și nu se știe cînd sau dacă acesta va apărea. Chiar dacă diverse laboratoare și agenții anunță că lucrează la varii proiecte de vaccinare, chestia asta ia mult timp. Întîi trebuie descifrat genomul virusului (în lucru), apoi studiat acesta în detaliu (urmează), apoi vor fi elaborate prototipuri de vaccin (eventual) care vor trebui întîi testate. Chestia asta ia mult timp. Ea poate lua mai multe luni, sau mai mulți ani. Ea poate să nu se întîmple. (Citind despre 2019-nCoV am ajuns firesc și la epidemia de SARS de la începutul anilor 2000 și am găsit că pentru acel virus, tot coronavirus și el, nu există încă vaccin. Recomandăm o întreagă carteSARS: How a Global Epidemic Was Stopped – scrisă de Organizația Mondială a Sănătății și care prezintă în detaliu modul în care a izbucnit apoi a fost ”controlată” epidemia de SARS.)

– Răspunsul sigur pentru orice pandemie, inclusiv pentru coronaviruși (din care face parte gripa spaniolă, care a luat mai multe vieți la sfîrșitul Primului Război Mondial decît războiul însuși, gripa aviară, SARS și altele) este rețeta clasică elaborată încă în secolul XIX: măsuri publice energice ce ar asigura populația cu vaccinuri, antivirale, spitale mai bune și răspuns rapid și transparent al autorităților publice.

Elementul cheie în politicile de carantină și limitare a pandemiei sînt acțiunile autorităților publice. Depindem mai mult aici de stat și infrastructura publică de sănătate decît oricînd. În fapt, gradul de adecvare a infrastructurii publice de sănătate, înțeleasă nu doar ca număr de paturi de spital sau seringi dar și ca reacție rapidă și competentă, capacitate de organizare este crucial pentru stoparea pandemiei. (Pe acest fundal, știri precum că unicul termoscaner de la aeroportul din Chișinău s-a stricat și cei de la aeroport nu găsesc 4 mii de euro să-l repare deși au găsit jumătate de milion de euro să îi ia lui Ilan Șor automobil blindat, nu doar că îngrijorează, dar sînt tragice). 

Autoritățile trebuie să fie gata să ofere întreaga infrastructură necesară (ori să construiască alta nouă rapid – știrea cu chinezii care construiesc în 10 zile un spital de 1000 paturi pentru a adăposti bolnavii de 2019-nCoV a trezit două reacții printre oamenii din cercul nostru – uimire că chinezii pot face asta și tristețe că autoritățile noastre la sigur ar reacționa catastrofal la o asemenea situație), să ofere transparență maximă (la epidemia SARS chinezii au tăinuit o vreme informația iar asta a îngreunat și întîrziat măsurile de răspuns), să comunice bine cu populația (pentru a preveni răspîndirea panicii), să dispună de rezerve considerabile de medicamente, măști și alte produse medicale de primă necesitate…

Pandemiile sînt o permanentă și constantă aducere aminte despre necesitatea unui sistem public de sănătate sofisticat, modern și generos, unul care să includă nu doar o acoperire universală a tuturor persoanelor (pentru că un mediu insalubru sau o stare de sănătate precară permite dezvoltarea unor noi forme de viruși ce se pot ulterior extinde), ci și capacitate organizațională, capacitate de cercetare (inclusiv capacitate de a reacționa rapid la amenințări virusologice noi), capacitate de comunicare internațională (ce e impresionant în istoria cu stoparea SARS este istoria cu zeci și sute de cercetători și autorități ce colaborau, discutau și cercetau simultan, în timp real, de pe toate părțile globului). 

Evident, un asemenea sistem public de sănătate este ”costisitor” în termeni de bani dar salvează vieți. Despre necesitatea lui (și de ce nu îl avem încă) ne amintim doar cînd se întîmplă pandemii sau epidemii sau epizotii sau alte tragedii față de care rămînem singuri și față de care ne simțim neputincioși. În cealaltă parte a timpului, cînd amenințările sînt departe, ne place să discutăm despre faptul că ar fi prea scump ca toată lumea să aibă acces la sănătate, că e normal ca sistemul public de sănătate să nu aibă termoscanere, tomografe sau vaccinuri și laboratoare de cercetare – lasă că le au privații și mai fac și un ban. 

Nu ar trebui să invocăm ori să invităm pandemii pentru a înțelege lucruri elementare: un sistem public de sănătate performant este mai mult decît un moft, uneori el este crucial pentru supraviețuirea unei societăți.

– Pandemiile nu sînt doar responsabilitatea autorităților țărilor unde izbucnesc acestea. În lumea noastră în care călătoriile nu mai sînt un lux atît de mare și în care țări precum Moldova și China sînt legate în multe feluri, virușii călătoresc și ei și pot ajunge chiar în cele mai îndepărtate sau ”exotice” colțuri ale planetei. La cîteva săptămîni de la izbucnirea pandemiei virusul a ajuns în Franța. Apoi, s-a aflat că un grup de artiști moldoveni au făcut un turneu chiar în orașul Wuhan. Adică și Botanica și Ciocana pot fi conectate în cîteva zile cu Wuhan sau cu alte focare ale 2019-nCoV (din fericire niciunul dintre artiști nu a adus cu el virusul dar merită să reflectăm la răspunsul autorităților – unul avea ceva febră și a fost pus în carantină, adică a fost trimis să stea acasă. Nici tu izolare, nici tu prelevare de probe. Avem probabil noroc pînă una-alta). 

În felul acesta pandemiile îi privesc pe toți și îi afectează pe toți. Și pot lovi pe toți.

– Contează mult comunicarea și modul în care autoritățile discută cu cetățenii despre pandemii precum cea cu 2019-nCoV. Este crucială, în mod evident, comunicarea cu organizațiile internaționale (în primul rînd OMS), cu comunitatea științifică și de cercetare (aici e nevoie de transparență absolută) dar și cu populația (care trebuie informată corect, regulat și rapid despre evoluția pandemiei, alte info relevante). Contează însă și comunicarea în interiorul societății (prin mass media, sistemul de educație etc). 

Nu ajută deloc știrile senzaționaliste cu ”o maladie misterioasă” pentru că creează panică și deznădejde și pentru că, ”caracterul misterios” generează o atitudine fatalistă. În doar cîteva zile cercetătorii au stabilit că  2019-nCoV este un coronavirus, că e un virus de tip gripă, că…sunt lucruri ce pot preveni, dacă sînt știute, răspîndirea bolii prin măsuri de precauție elementară. Dacă media insistă mult pe partea misterioasă, mulți oameni ajung să creadă că nu se mai poate face nimic.

La fel nu ajută deloc moda cu ”scepticismul” (sau chiar negaționismul) față de vaccinuri (aici și aici de ce asta e periculos). Această atitudine e relativ sigură și lipsită de pericol cînd ești vaccinat și ai acces la servicii medicale de calitate dar e periculos și tragic în celelalte contexte. Rătăcirile conspiraționiste în domeniul sănătății și vaccinurilor au și alt efect, cel de a decredibiliza cercetarea științifică dar și concluziile sau recomandările comunității științifice în momente cruciale. Aghiazma sau rugăciunea sau mantra te poate face să te simți mai bine și poate îți dă o doză de încredere de sine dar vaccinul sau măsurile de sanitație (de protecție antibacterială etc) te poate salva.

– Morala cea mare a depășirii fiecărei pandemii cunoscute de omenirea modernă ține de eficiența absolută a intervenției și efortului colectiv. Eroii ”Decameronului” lui Boccaccio se ascund de ciumă într-o vilă izolată din afara Florenței dar ei…se salvează doar pe sine. Ceilalți mor. Salvarea tuturor implică efortul tuturor. 

E adevărat, marile momente își au marii oameni. Mii sau poate milioane de oameni nu au auzit de Carlo Urbani, omul care a identificat primul simptomele SARS și a semnalat boala Organizației Mondiale a Sănătății. Și e păcat deoarece aceste mii și milioane de oameni îi datorează viața lui Urbani.
Urbani a mobilizat eforturile OMS și a guvernelor lumii care au declanșat eforturi comprehensive de izolare, control și limitare a bolii. Într-un final doctorul Urbani a sucombat de boala pe care a reușit, cu efortul a mii și mii de oameni (cercetători, birocrați etc) să o oprească. 

Dar Urbani e mai mult decît un erou individual – el este un exemplu al efortului colectiv și al sacrificiului colectiv pe care îl facem pentru a supraviețui împreună. Organizația din care făcea partea acesta, Medicii fără Frontiere, e o instituție non-profit din care fac parte specialiști medicali gata să meargă în oricare parte al lumii, dincolo de orice deosebiri rasiale, etnice sau lingvistice. E o organizație care vrea să facă bine lumii întregi. Cealaltă organizație care a gestionat răspunsul – OMS – este unica instituție internațională credibilă ce poate gestiona comunicarea și eforturile de organizare între diverse țări care nu se iubesc între ele. Existența unor asemenea organizații este crucială. 

Nu Apple sau Google sau orice corporație privată pot răspunde adecvat, cu dedicație, transparent și coerent la provocări de genul unor pandemii. Organizații precum OMS o pot face. Și o fac. 

 Sursă imagine de fundal: AFP.