Despre ce este cartea?

Am terminat Mica trrilogiie a marginalilor. Să o luam pe rînd. Sectanţii este saga unei familii din Bugeac: istoria unor marginali religioşi din Imperiul rus şi URSS. Este aventura supraveţuirii unei comuităţi sub multiple forme de represiune: religioase, politice, economice.

Bandiţii venea să dea un raspuns personal întrebarii: de ce în viaţă un om devine Abel şi altul Cain, ce face ca unul să omoare pe altul? Cum se instituie legea şi mecanismele de educaţie? De ce educaţia negativă e mai puternică decît cea pozitivă? Mitul crimei şi al legii, totul povestit prin istoria unei relaţii dintre un copil şi un bandit.

Izgoniţii, ultima parte a trilogiei marginalilor, vine să răspundă unei alte teme majore. Tema centrală este una veterotestamentală: lupta dintre cei doi gemeni Iacov şi Esau, fiii patriarhului Isaac. După cum ştiţi, Esau, care, conform legii, trebuie să devină moştenitorul, pierde tot în faţa lui Iacov care cu ajutorul mamei îi fură binecuvîntarea tatălui, iar cu un blid de mîncare îi „cumpără drepturile” flămîndului Esau.

Ce se naşte din acest „furt”? Se naşte primul război civil din istorie, mitul primului război civil. Motto-ul poveştii: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.” „Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pământului şi de roua cerului de sus. Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău, dar, când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!”

Asta este tema. Povestea este însă cu totul alta. Eroii cărţii repovestesc acest mit fondator al războiului civil printr-o istorie a unei familii de evrei din Chişinău de la începutul secolului XX. Este istoria a doi fraţi: Sara şi Aaron. Viaţa şi aventura lor au loc în Imperiul ţarist între 1903 – primul Pogrom cu rezonanţă globală care are loc la Chişinău – şi 1917 – Revoluţia rusă.

Este istoria unui război civil modern, în condiţii total diferite, laice şi radicale. Este istoria frămîntării lor şi istoria soluţiilor lor la aceste nedreptăţi care li se fac. Ce răspuns dau ei cînd sînt puşi în faţa violenţei şi a „furtului” de drepturi sociale, politice, economice. Avem doi fraţi care dau răspunsuri radical diferite la aceleaşi probleme într-un debut de secol nebun.

Unde se petrece acţiunea?

Acţiunea se petrece în mai mujlte oraşe din Imperiul ţarist dar şi puţin afară, în Elveţia. Oraşul în care începe acţiune şi de unde sînt eroii noştri este Chişinăul. Dar un cu totul altfel de Chişinău. Este Chişinăul capitală de gubernie a Basarabiei, parte componentă a Imperiului Rus. Este un oraş care chiar dacă are urmele vechiului tîrg moldovenesc este deja un oraş rusesc, remodelat după standardele orăşelelor ruseşti. Este administrat de ruşi însă populaţia majoritară, culmea, este compusă din evrei. Ei sînt pătura etnică, socială şi religioasă principală. Practic avem un oraş ruso-evreu care are o altă dinamică şi compoziţie.

De ce se întîmplă asta? La asta încerc să răspund indirect. Moldovenii sînt majoritari, dar nu în oraş, ci în jurul oraşului. Chişinăul este foarte important în această poveste mai ales în prima parte a cărţii pentru că eroii noştri locuiesc aici, într-un aumit tip de compoziţie socială.

Odessa e al doile oraş important, prin simplu motiv că este cel mai aproapiat oraş mare de lîngă Chişinău, cu o dinamică impresionantă: este al treilea oraș ca importanţă pentru Imperiul ţarist şi al patrulea ca mărime după Petersburg, Moscova şi Varşovia. Iar comunitatea de care mă ocup, comunitatea evreiască, este la fel de importantă ca şi în Chişinău. Poate chiar mai importantă pentru că ea aici este mult mai emancipată şi dezvoltată atît economic, cît şi politic şi social.

Urmează Petersburgul, capitala Imperiului. Acolo este deja o altă „faună” foarte amestecată şi alianţele se fac nu pe bază de identitate etnică, ci de cin / rang, adică poziţie socială sau de afinităţi politice. Mai ales pentru tineri afinităţile politice sînt fundamentale.

Al patrulea loc important: Elveţia. De ce? Pentru că legile în ce priveşte accesul la educaţie în Imperiu erau restrictive pentru evrei şi femei. De păturile de jos nu mai vorbim: ele nu contau. Cum procesul de emancipare a femeilor şi evreilor a pornit atunci, ei pleacă să înveţe în Europa pentru a scăpa de restricții. Dar nici aici nu poţi învăţa oriunde. Sînt însă cîteva universităţi din Elveţia şi Germania unde ei sînt acceptaţi. Elveţia în acea perioadă era foarte primitoare cu cetăţenii ruşi, evreii şi fetele din Rusia. Doar că în Elveţia se află şi floarea migraţiei, exilaţii socialişti, revoluţionari şi anarhiști de tot felul. Tinerii oprimaţi nimersc într-un mediu care le schimbă radical viziunea. Univesitatea din Elveţia şi exilul din Siberia devin un soi de „pepiniere” de revoluţionari profesionişti. Asta produce un fenomen „pervers”. Bumerangul se produce şi se întoarce: ceea ce Imperiul interzice, restricționează, se întoarce în defavoarea lui şi-l loveşte în creştet. Acesta este un fenomen extraordinar de impresionant.

În ce perioadă?Între Pogrom şi Revoluţie

Urmăresc strict epoca: 1903 -1917. De ce 1903? 1903 este marcat de ceea ce eu numesc „primul pogrom cu rezonanţă globală”, pogromul de la Chişinău. De ce este atît de important acest pogrom? Pentru că în urma acestui pogrom, nu primul şi nici ultimul, au loc cîteva fenomene foarte importante. Mai întîi e importantă poziţia pe care o ia presa liberală şi scialiastă la nivel global: toţi condamnă acest Pogrom. Pentru prima oară cuvîntul „pogrom” apare în presa înternaţională importantă. În al doilea rînd pentru că mai toată floarea intelectuală rusă, dar şi străină face cunsocut fenomenul, îl analizează şi îl condamnă. Am prezentat în carte poziţia lui Tolstoi. Şi nu în ultimul rînd, o mulţime de organizaţii internaţionale iau atitudine. În primavara lui 1903 Chişinăul devine centrul lumii prin acest eveniment tragic. Practic pogromul din 1903 de la Chişinău întroduce în circuitul global acest termen şi face cunoscut fenomenul care avea să facă carieră. Acest fenomen anunţă, prevesteşte nebunia secolului XX care avea să aibă loc.

1917 e punctul de cotitură important. De ce? Pentru că e unul dintre răspunsurile date de „copii pogromului”, unul dintre eroii mei. Un alt erou alege o altă cale. Opusă. Aşa se produce „războiul civil” în sînul familiei.

Ce este războiul civil?

De mic am citit mult Bilbia şi mai ales cărţile Veciului Testament. E o tradiţie de familie pe filieră religioasă, cum am povestit în Sectanţii. Cînd m-am întîlnit cu istora celor doi fii gemeni ai lui Isaac, Iacov şi Esau, am avut o problemă complicată. Îmi plăcea Iacov, dar m-a revoltat mult nedreptatea adusă lui Esau. Conform legii, primul născut are drept de moştenire, întîietate asupra celorlalţi fraţi. În cazul dat, Iacov maî întîi îi cumpără şi mai tărziu îi fură cu ajutorul mamei drepturile de „prim născut” şi binecuvîntarea tatălui. Am fost foarte revoltat şi nici un pastor sau rabin nu a reuşit să mă convingă că ceea ce s-a întîmplat este „corect”. Uneori şi Dumnezeu greşeşte. Asta ştiu de mic.

Atunci am îneles că puterea nu este un dat, ci o relaţie: o relaţie de putere. Atunci am înţeles că dreptul dat de putere, puterea de lege, faţă de „celălalt” se bazează pe un construct, nu pe un dat divin. Se bazează în defintiv pe un furt, pe o viclenie, pe o minciună. Şi poate cel mai important: că aceste „drepturi furate” produc inegalităţi şi nedreptăţi care duc inevitabil la violenţă şi la un război civil. Adică un război în sînul familiei, în sînul comunităţii extinse. Adică în societate.

Ei bine, această poveste eu o aplic mai larg şi o aduc în secolul XX arătînd cum o comunitate mică, specifică este nedreptăţită prin legi şi mecanisme economice, sociale şi culturale care produc un număr imens de inegalităţi care duc la violenţă. Şi mai ales cum aceste comunităţi încearcă să se protejeze, cum caută soluţii, care sînt pe măsura violenţei la care sînt supuşi. Cauze şi efect.

În cazul dat avem un Pogrom ca formă de pedeapsă a minorității, ţapii ispăşitori, de majoritari, şi avem soluţia pe care o alege Sara care se refugiază spre mişcările radicale revoluţionare. Dar şi soluţia fratelui ei Aaron, care fuge spre mişcarea sionistă. Două soluţii radical diferite la aceeaşi problemă. Se naşte secolul XX cu cele două soluţii noi, cu cele două lumi noi.

Ce este pogromul şi revoluţia?

Pogrom vine din rusă погрóм, provine de la громить, „a distruge”, cu sensul de măcel şi este o formă de organizare colectivă care are ca scop linşajul îndreptat împotriva unui grup naţional, etnic sau religios minoritar precum şi distrugerea de bunurilor acestora. În Ruia ţaristă pogroamele cele mai faimoase au fost îndreptate cu preponderenţă împotriva evreilor.

Însă eu arăt că pogromul este doar partea vizibilă a unui imens iceberg care e construit pe un număr imens de inegalităţi: o mulţime de legi care favorizează pe unii şi defavorizează pe alţii, de restricţii legale şi economice etc. Certa osedlosti este considerată un exemplu de manual al felului în care au fost discriminaţi evreii în Ruia ţaristă. Ce este asta? Certa osedlosti este zonă rezervată locuirii obligatorii a evreilor, regiune de colonie a evreilor, rezervaţie pentru evrei. Legea obliga evreii să se aşeze cu traiul într-o zonă teritorială bine definită pe care nu o puteau părăsi decît în anumite condiţii. Regiunea de colonizare a fost legitimată formal, prin decrete speciale.

Eu arăt cum toate aceste restricţii şi legi nedrepte produc inegalităţi imense şi se termină mereu cu violenţă: pogrom şi revoluţie.

Revoluţia este la rîndul său un răspuns la aceste inegalităţi şi nedreptăţi imese aduse diveselor pături sociale. În Izgoniţii eu urmăresc cazul comunităţii evreieşti. Dar mă intersează şi cazul femeilor: Sara, eroina principală, este şi evreică, şi femeie. Ea cunoaşte o dublă represiune prin comparaţie cu Aaron, fratele ei.

Despre modă şi curente?

Moda vremii surprinde cel mai bine spiritul vremii. Ca să înţelegi spiritul acelor vremuri trebuie să înţelegi care erau elementele centrale ale „modei”: ce ascultau, ce citeau, cum se întîlneau, ce haine purtau, unde se întîlneau, ce discuţii aveau, care erau ideile centrale etc. Moda este un soi de sinteză a vremii. Iar ea este legată de o mulţime de fenomene sociale, politice și economice ale timpului.

De ce fetele încep brusc să se tundă scurt şi să renunţe la hainele sofisticate şi greoaie imitînd mai degrabă portul bărbaţilor? De ce bărbaţii încep să umble cu haine croite mai degrabă pe model militar? De ce tinerii se strîng clandestin să facă cluburi de lectură care erau un soi de reţele pe viu tip facebook? Ce citesc şi care e funcţia lor? De ce e la modă Marx şi Freaud? De ce dacă nu aparţii unui astfel de grup ca tînăr nu mai contezi? De ce fetele şi evreii fug nu spre conservatori şi liberali, ci spre grupurile radical de stînga? De ce o altă parte de evrei organizează cluburile sportive Macabei? Ce vor ele? Sînt un număr de întrebări la care eu dau direcţii de lectură prin istorii de viaţă.

Care erau poeţii în vogă? De ce ei şi nu alţii? Şi da, am multe texte din melodiile vremi: playlistul începutului de secol XX. Cum spunea un poet la modă atunci, Osip Mandelştam: Veacul meu, fiara mea, cine ar putea / Să privească în pupilele tale?

Despre „hipsteri” sau „milenialii” începutului de secol XX şi de ce femeile şi evreii sînt ultimii iobagi politici

În Izgoniţii, cartea care închieie trilogia marginalilor, m-a intersat foarte mult care sînt “noii subiecţi politici” ai acestui debut de secol nebun în Imperiul ţarist.

În a doua jumătate a secolului XIX-ce lucruile încep să se contureze destul de clar. Pe lingă grupurile clasice politice precum aristocraţia, burghezia şi diversele grupuri administrativ-militare, pe scenă apar forţe noi precum muncitorii şi studenţii.

Sînt grupuri politice care se coagulează şi nu mai pot fi ignorate. Muncitorii déjà aveau o mică tradiţie. Ţăranii nu contau în ecuaţie aproape deloc. Ei nu au devenit niciodată un subiect politic autonom. Poate şi de asta au fost cei mai năpăstuiţi: carne de tun.

Însă în debutul de secol XX cele mai puternice noi grupuri politice sînt de fapt trei: adolescenţii (“milenialii” vremii), femeile şi evreii.

Povestea cu adolescenţii este un fenomen politic aproape unic. Vorbim de gimnazişti, nu de studenţi. Pentru prima dată aceştia se organizează în foma de “cluburi/cercuri” de lectură şi discuţie care sînt mai întîi de toate grupuri politice. Acest fenomen avea să devină un fenomen de masă şi se extinde în tot Imperiul ca o “molimă”. E cumva ceea ce e astăzi facebookul, dar într-o formulă fizică şi foarte bine organizată.

A nu fi într-un grup/cerc/club de acest fel însemna a nu exista. Devine practic o necesitate, o modă, o obligaţie. În aceste grupuri se citea de obicei lucruri interzise. Pentru prima dată apare o generaţie de adolescenţi care se rupe total de cea a părinţilor. Nu doar că se rupe, ci merg împotriva lor: programatic.

Ei vin în mare parte din medii cu un nivel ridicat de bunăstare şi sunt bine educaţi. Dar nu se mai solidarizează cu părinţii lor, ci cu “poporul”. Solidaritatea merge în jos, nu în sus cum era tradiţia. Asta e marea noutatea politică a “milenialilor” care avea să răstoarne puterea ţaristă şi să schimbe radical lumea politică.

A doua categorie sînt femeile. Pentru prima dată în Imperiu, femeia devine poate cel mai important grup politic nou. Femeile încep să se emancipeze, să se organizeze şi să intre masiv în mişcările politice. În ce partide se înscriu femeile? Conservatori? Aceştia credeau că femeia este un suport pentru ceai. Cam asta era pentru ei funcţia politică a femeii. Ah, le mai cînta la pian bărbaţilor.

Liberalii? Ceva mai destupaţi: o primeau în anticameră pe post de dactilografă. Oricum liberalii legau drepturile şi libertatea de proprietate. Ai proprietate, ai drepturi. Femeile nu prea aveau proprietăţi: ele erau proprietatea bărbatului.

Unde se duceau ele? Se ducea spre partidele care le deschidea uşa şi le promiteau că luptă pentru drepturile lor: şi ele avea multe de cerut. Cel mai radical partid, al eserilor, ştiţi cîte femei aveau în partid? Ţineţi-vă bine: 30%. E enorm pentru început de secol XX.

De ce se duc aici? Mai întîi pentru că acestea erau cam singurele partide care le acceptau şi le oferea drepturi egale cu bărbaţii în partid. Şi la fel de important: le promiteau lupta pentru drepturi egale, o agendă politică egalitară. O situaţie politică fără precedent. Pînă la acea peridoadă ele erau lipsite de minime drepturi politice şi civile.

Al treilea grup principal sînt evreii, o comunitate lipsită de multe dreturi politice şi sociale. De ce această comunitate se mişcă masiv spre mişcăile revoluţionare ? Din acelaş motiv: conservatorii nu-i aceptă, iar liberalii au nevoie doar de averile lor nu şi de rolul lor politic. Singurii care-i acceptă – nu doar ca simpli membri, ci şi în conducere şi le oferă un program de luptă în care sunt incluse toate drepturile pe care ei le revendică – este palierul de stînga. Ştiţi cîti evrei sînt la eseri? Nu vă speriaţi: 50 %.

Cum interpeta presa conservatoare aceste tendinţe? Copiii sînt „spălaţi pe creier”, femeile sînt „isterice şi iraţionale”, iar eveilor li se trage de la „mesianismul religios” şi „interesele oculte”. Şi nimeni nu era interesat de fapt de cauzele reale ale acestei explozii politice radicale noi la începutul secolului XX.
Ce-i uneşte pe toţi aceştea? Aparent sînt grupuri fără nicio legătură între ele. Ei bine, îi uneşte lipsa de drepturi şi mai ales exluderea lor din viaţa politică. Iar pe ultimile două grupri, femeile şi eveii, îi unește opresiunea la care sînt supuşi.

Femeia şi evreul în debutul de secol XX sînt ultimii iobagi ai Europei. Secolul XX avea să stea sub marca acestui cocktail explosiv „milenial”

Pe eroină o cheamă Sara, e adolsecentă care devine studentă, e evreică şi povesteşte acest traseu social: Chişinău, Petersburg, Zürich şi explozia….

Asta ca să nu citiţi cartea, dacă nu vă interesează subiectul. Dar tema este de o actualitate înspăimîntătoare.

Izgoniţii. Mică trilogie a marginalilor (Polirom 2019) se lansează în Chişinău 3-4 decembrie în cîteva evenimente. 

———————————————————————————————————————

Marţi 3 Decembrie, ora 16.00 – 18.00 – Turul Pogromului anului 1903 din Chişinău

Invitaţi: Irina Şihova & Vasile Ernu

Pornire de la Academia de Științe
———————————————————————————————————————

Marţi 3 Decembrie, ora 18.15 – Lansare: Izgoniţii & Jurnal la sfîrşitul lumii

/ Libraria Din Centru – str. Ştefan cel Mare nr.126

Invitaţi: Vasile Ernu, Ian Feldman, Elena Lewicka-Pahomova, Ovidiu Ţichindeleanu

——————————————————————————————————————— 

Miercuri 4 Decembrie, ora 19.00 – Dezbatere / Propaganda Cafe str. A. Șciusev nr. 70

Invitaţi: Vasile Ernu, Petru Negură, Vitalie Sprinceană, Alexei Tulbure