Una dintre provocările cu care se confruntă mișcările de masă este fenomenul de ONG-izare a rezistenței. Nu luați asta ca un rechizitoriu a tuturor ONG-urilor. Ar fi greșit. În apele tulburi ale ONG-urilor false care sînt create pentru a spăla banii din granturi sau pentru a face evaziune fiscală (în state precum Bihar, acestea sînt date ca zestre) desigur, există ONG-uri care fac o activitate valoroasă. 

Eu propun să examinăm fenomenul ONG-urilor într-un context politic mai larg. 

Spre exemplu, în India boom-ul ONG-urilor a început la sfârșitul anilor 1980 și 1990. Acest proces a coincis cu deschiderea piețelor Indiei către neoliberalism. În acel moment statul indian, în conformitate cu cerințele de ajustare structurală, era în proces de a reduce fondurile din dezvoltarea rurală, agricultură, energie, transporturi și sănătate publică. Pe măsură ce statul a cedat din rolul său tradițional, ONG-urile au început să lucreze și să acopere aceste domenii. Diferența majoră constă în faptul că fondurile disponibile pentru ONG-uri reprezintă o parte minusculă din ceea ce s-a tăiat de fapt din cheltuielile publice.

Majoritatea ONG-urilor cu finanțare generoasă sunt finanțate și patronate de agențiile de ajutor și dezvoltare, care, la rândul lor, sunt finanțate de guvernele occidentale, de Banca Mondială, de ONU și de unele corporații multinaționale. Chiar dacă reprezintă de multe ori interese diferite, aceste agenții fac parte, în mod cert, din aceeași formațiune politică difuză care supraveghează proiectul neoliberal și promovează de cele mai multe ori o reducere a cheltuielilor publice.

Ce le motivează pe aceste agenții să finanțeze ONG-urile? Ar putea fi doar zelul misionar de modă veche? Un sentiment de vinovăţie ? E ceva mai mult decât atât. ONG-urile dau impresia că umplu golul creat de statul care se retrage. Și ele fac asta, doar că într-un material inconsecvent. Contribuția reală a ONG-urilor este că ele  diluează furia politică și prezintă ca ajutor sau bunăvoință ceea ce oamenii ar trebui să aibă în calitate de drept fundamental. În acest fel, ONG-urile alterează psihicul colectiv. Ele transformă oamenii în victime dependente și erodează fronturile de rezistență politică. ONG-urile ajung să se transforme într-un fel de tampon între stat și public. Între Imperiu și subiecții săi. ONG-urile au devenit arbitri, interpreți, facilitatori.

Pe termen lung, ONG-urile sunt responsabile față de finanțatorii lor, nu față de persoanele cu care lucrează. Acestea sunt ceea ce botanicii ar numi o specie indicator. Ca și cum, cu cât mai mari sînt devastările cauzate de neoliberalism, cu atât mai mare este numărul de ONG-uri. Nimic nu ilustrează mai bine acest lucru decît fenomenul care are loc atunci când SUA care se pregătește să invadeze o țară și ONG-urile se pregătesc simultan să intre și să lichideze consecințele devastării. Pentru a se asigura că finanțarea lor nu este periclitată și că guvernele țărilor în care acționează acestea le vor permite să funcționeze, ONG-urile trebuie să-și încadreze activitatea în scopuri destul de superficiale, puțin dependente de contextul politic. În orice caz, puțin dependente de un context istoric sau politic incomod.

Scrisă într-o manieră apolitică (și de aceea extrem de politice), rapoartele scrise de ONG-urile din țările sărace și zonele de război fac în cele din urmă oamenii (întunecați) din aceste țări (întunecate) să pară victime patologice. Încă un indian înfometat, încă un etiopian înfometat, încă o tabără afgană de refugiați, încă un mutilat sudanez … care are nevoie de ajutorul omului alb. De multe ori, ONG-urile consolidează constant stereotipurile rasiale și reafirmă realizările, confortul și compasiunea (dragostea dură) a Civilizației Occidentale. Ele sunt misionarii seculari ai lumii moderne.

În cele din urmă – la o scară mai mică, dar mai perfidă – capitalul disponibil pentru ONG-uri joacă același rol în politica alternativă ca și capitalul speculativ care curge în și din economiile țărilor sărace. Acesta începe să dicteze ordinea de zi. Transformă confruntările în negocieri. Depolitizează rezistența. Intervine în logica mișcărilor politice ale populației locale care au fost, în mod tradițional, independente și reziliente. ONG-urile au fonduri cu care pot angaja persoane locale care altfel ar putea fi activiști în mișcările de rezistență, dar acum fac un lucru imediat și creativ (și astfel își câștigă un loc de muncă și un salariu).

Rezistența politică reală nu oferă astfel de scurtături de drum. ONG-izarea politicii amenință să transforme rezistența într-o slujbă bine întreținută, rezonabilă și salariată cu orar de la 9 la 5 seara. Cu câteva avantaje aruncate înăuntru. 

Rezistența reală poartă consecințe reale. Și nici un fel de salariu.

Articolul a apărut cu titlul The ONG-ization of resistance și a fost tradus în limba română de Macar Naghirneac. 

Traducerea apare în cadrul unui proiect de colaborare între PLATZFORMA și FUNDAȚIA FRIEDRICH EBERT STIFTUNG MOLDOVA.

Arundhati Roy este o scriitoare și activistă indiană, autoare, între altele, a romanului The God of Small Things, cîștigătoare a premiului Booker