Momentul crucial este să înțelegem că ceea ce conferă ideologiei premisă de apariție este dialectica dintre necesitate și imposibilitate.

– Ernesto Laclau (The Rhetorical Foundations of Society)

Platzforma nu este tocmai un site pe care s-ar încumeta să-l navigheze fiecare dintre noi. În mare parte articolele de aici sunt adresate unui public specific, foarte îngust. Cu greu ne putem imagina că un articol atât de lung ca acesta va inspira dorința de a fi citit unui muncitor de uzină sau unei muncitoare de fabrică, chiar dacă acesta abordează și problemele lor. Natura profesiei și predispoziția de a exercita o asemenea meserie grea are la bază mai puțin libera alegere, o virtute sau vocație, cât constrângerea, nevoia de a hrăni o familie, incapacitatea de a schimba locul de muncă sau trai și lipsa posibilității părinților (cam din aceleași considerente) de a le asigura o educație superioară. O viață modelată de chin și stres continuu, de gândul la ziua de mâine, nu predispune un subiect să-și aloce suficient timp pentru a citi și a descifra cuvintele unui text cu pretenții academice ca cel pe care îl citim în acest moment. O astfel de viață, mai degrabă, ne predispune spre alegeri ghidate de consumul larg: cele mai ieftine produse alimentare și cele mai ieftine articole vestimentare. Un astfel de subiect nu are timp să exploreze autorii preferați ai cititorului/autorului și, cel mai probabil, cu greu ar găsi subiecte comune de discuție. Gusturile, cel mai probabil, îi sunt mai puțin rafinate, iar standardele estetice s-ar limita la muzica pe care o aude zi de zi în microbuz sau la radioul de la bucătărie. Cartea preferată a unui asemenea subiect, probabil mult mai norocos decât alți semeni de-ai săi, acesta identificând o mică oportunitate spre a se delecta cu lectură, ar fi, cel mai probabil, un ghid pentru a deveni un om de succes sau fericit, un roman polițist sau tot felul de teorii conspiraționiste. Cam tot ceea ce l-ar hrăni cu iluzia importanței sinelui, cu ideea schimbării prin atitudine, prin vizualizarea dorințelor și tot felul de abordări mistice sau atomiste. Cu nimic altceva decât informație a cărei menire e de a instaura un simț comun capabil a-i proiecta condițiile existenței drept o normalitate.

Un astfel de text care își propune a discuta alternative cu greu va fi digerat de un astfel de subiect, ci mai degrabă autorul va fi perceput ca un agresor asupra subiectivității acestuia. Un sexomarxist care nu poate trăi liniștit și nu-i lasă nici pe ceilalți. Cu alte cuvinte, gândul spre care aș vrea ca cititorul să ajungă e că natura individului depinde în egală măsură de condițiile sale materiale și de mediul ideologic în care acestea sunt exercitate.
Autorul acestui text militează pentru o lume mai bună în care fiecare participant să aibă ocazia să-și dedice timp dezvoltării personale sau comunitare. Autorul crede că acest lucru poate fi susținut de o infrastructură economică influențată de o suprastructură ideologică corespunzătoare. Crede că aceste nivele se influențează reciproc și că o Economie Participativă reprezintă o alternativă plauzibilă pentru salvarea și transformarea Democrației.

ParEcon. Principiile de bază

Ce este Economia Participativă? Pe parcursul cărții ParEcon. Life after capitalism de Michael Albert, autorul repetă cel mai des următoarele cuvinte: Echitate, Solidaritate, Diversitate, Autogestionare și Eficiența Lucrătorilor. Cu alte cuvinte, revendicările ParEconului pot fi ușor identificate ca de stânga sau, cel puțin, înrudite cu mișcările ce își au originea în Iluminism. Mai mult ca atât, categoriile sus-menționate nu sunt doar principii, ci și scopul propriu-zis al Pareconului. Cu alte cuvinte, ParEconul își propune o anumită dinamică și continuitate. Se referă la o economie planificată care implică proprietatea comună asupra mijloacelor de producție, însă se deosebește de cea centralizată. Deciziile sunt asumate de toată lumea, pe orizontală, iar fiecare participant al procesului are acces la deciziile asumate de către entitățile coordonatoare.

Instituțiile ParEcon includ consiliile muncitorilor și consumatorilor care utilizează metode de autogestionare pentru luarea deciziilor, sisteme de muncă echilibrată, o remunerare bazată pe efortul individual și planificare participativă la scară largă. Vom încerca să explicăm fiecare element în parte.

Adepții ParEconului și în special autori ca Michael Albert sau Robin Hahnel și-au propus să-și imagineze o alternativă, descriind pe pași și structurat despre cum ar funcționa această lume pe care mulți ar cataloga-o drept utopică în baza principiilor enumerate mai sus. Această carte este mai degrabă un exercițiu de imaginație decât o cercetare propriu-zisă. Vom încerca să descriem cele mai importante noțiuni. Pentru mai multă informație, a se citi ParEcon. Life after capitalism de Michael Albert, Economic Justice and Democracy: From Competition to Cooperation de Robin Hahnel și alte lucrări scrise de cei doi.

1) Sisteme de muncă echilibrată

Adepții ParEconului se împotrivesc proprietății private și concentrării mijloacelor de producție în mâinile unei minorități. De asemenea, părtașii acestei viziuni nu cred că ar trebui să existe așa-zisă clasă a supervizorilor și coordonatorilor. Alternativa propusă sunt sistemele de muncă echilibrată.

Sistemul de muncă echilibrată este o modalitate de a organiza un loc de muncă sau un grup într-un mod cât mai democratic posibil, o exercitare directă a democrației, o putere de decizie echitabilă pentru toți membrii implicați. Sistemul de muncă echilibrată a fost dezvoltat ca o alternativă la diviziunea corporativă a muncii care implică rolurile de coordonatori sau supervizori și un mod de luare a deciziilor de sus în jos.

De asemenea, acest sistem prevede ca fiecare lucrător trebuie să facă o parte din sarcinile de muncă (muncă necalificată) pentru o anumită perioadă. Toți lucrătorii împart sarcinile și împuterniciri la locul de muncă, astfel încât acestea să fie coordonate cu implicarea tuturor. Schimbul de roluri are loc pe rotații. În acest fel, lucrătorii împărtășesc nu doar sarcinile, ci și beneficiile muncii, ceea ce influențează capacitatea fiecărei persoane de a participa la luarea deciziilor de la locul de muncă, într-un mod democratic. Nu există superiori și toți învață unul de la altul. Nu există roluri mai importante sau mai puțin importante, pentru că fiecare participant la acest sistem se ocupă de toate. Pentru că diviziunea muncii este organizată pe orizontală.

2) Compensare pentru efort și sacrificiu

ParEconomiștii susțin că este inechitabil și ineficient să compensăm oamenii pe baza norocului, cum ar fi aptitudinile sau talentele care se datorează nașterii sau eredității lor. Nici măcar în virtutea productivității muncitorilor (măsurată prin valoarea bunurilor pe care le produc). Prin urmare, principiul de bază al economiei participative este de a recompensa muncitorii pentru efortul și sacrificiul lor. De exemplu, munca minieră (în cazul situațiilor în care aceasta încă nu a ajuns să fie mecanizată) – care este periculoasă – ar fi mai bine plătită decât munca în birouri pentru aceeași perioadă de timp, permițând astfel minerului să lucreze mai puține ore pentru aceeași salarizare. Din acest considerent, povara locurilor de muncă extrem de periculoase și grele, ar urma să fie împărtășită între toți membrii comunității. Fiecare ar opta pentru un loc de muncă ce implică un grad mare de sacrificiu pentru o remunerare mai bună și ar avea ocazia să renunțe la aceasta de dragul siguranței și sănătății personale, dar și de dragul unei cantități mai mari de timp liber.

În plus, economia participativă ar oferi niște derogări de la principiul compensării efortului. Persoanele cu dizabilități care nu pot lucra, copiii, persoanele în vârstă, persoanele infirme și lucrătorii care se află în mod legitim în circumstanțe tranzitorii (graviditatea, concediul de maternitate/paternitate!? etc.) pot fi remunerați în funcție de necesități. Însă fiecare adult apt are obligația de a efectua o muncă utilă din punct de vedere social, aceasta fiind cerința de bază pentru primirea recompensei. Cu toate acestea, toată lumea ar avea dreptul la asistență medicală gratuită, la educație, la formare profesională și la libertatea de a alege între diferite locuri de muncă organizate în mod democratic, echilibrat, cu un puternic accent pe abilitarea muncitorului.

Punctul de bază pentru venitul tuturor lucrătorilor într-o economie participativă reprezintă o cotă egală din produsul social. Din acest punct de vedere, este de așteptat ca veniturile pentru cheltuieli personale și drepturile de consum pentru bunurile publice să se diferențieze în grade mici, reflectând alegerile pe care indivizii le fac în detrimentul timpului de lucru sau al timpul liber, dar și nivelul de pericol și dificultate de la locul de muncă – calculat în baza unei calificări oferite de către ceilalți colegi de muncă.

3) Planificarea participativă

Planificarea participativă democratică este o practică economică utilizată pentru determinarea producției, consumului și alocării resurselor, bunurilor și serviciilor într-o anumită economie. Aceasta este o soluție de alternativă la problemele care pot fi observate în ​​cadrul planificării centralizate, în socialismul de stat, dar și în așa-zisele piețe libere caracteristice capitalismului. Iar pentru a eficientiza acest proces, ParEconul propune crearea unor consilii de administrare.

Planificarea în ParEcon

Prin planificarea participativă, muncitorii și consumatorii decid în mod democratic fiecare câte bunuri trebuie să producă, decid planurile de construcție, determină modul în care sunt gestionate resursele vitale și toate celelalte probleme economice la diferite nivele printr-un sistem de „consilii imbricate”(nested councils). Problemele locale fiind determinate și abordate de consiliile locale, iar celelalte de ordin mai larg de consilii regionale, provinciale sau statale prin intermediul unor delegați aleși în mod democratic, pe schimburi – fiind trimiși pentru a comunica deciziile luate de consiliul subiacent.

Deciziile locale, cum ar fi amenajarea unui spațiu de agrement, ar putea fi luate de către locuitorii unui cartier sau consiliul local, printr-o colaborare, unde se simte nevoia, cu consiliile mai largi, prin delegarea rotativă a unui reprezentant. Deciziile la nivel național, cum ar fi construirea unui sistem de transport, de exemplu – metroul, vor fi discutate de consiliul național, iar în cele din urmă această decizie ar urma să fie comunicată consiliilor subiacente care reprezintă principalii beneficiari și/sau producători de materie primă și deținătoare de brațe de muncă.

4) Alocarea

Planificarea participativă reprezintă totodată și mecanismul de alocare din cadrul ParEconului. Procedura de planificare este concepută ca un proces iterativ în care propunerile de producție făcute de consiliile muncitorilor și propunerile de consum făcute de indivizi și de consiliile lor din vecinătate sunt prezentate și revizuite prin mai multe runde de actualizări de prețuri. Un proces care va asigura convergența acestor propuneri într-un plan fezabil pentru anul următor.

Procesul începe atunci când comitetul de facilitare anunță o listă a prețurilor orientative pentru fiecare bun final, precum și pentru fiecare bun capital, resursă naturală, dar și categorie de muncă disponibilă societății. Aceste prețuri orientative sunt calculate astfel încât să reflecte costurile de oportunitate estimate pentru producerea diverselor bunuri și servicii. Acestea vor include atât costurile sociale, cât și impactul poluării. Ca răspuns la această listă de prețuri, consumatorii/consiliile consumatorilor elaborează un plan anual de consum pentru bunurile/serviciile pe care doresc să le consume/frecventeze. În calitate de lucrători, indivizii se întrunesc, de asemenea, la locurile lor de muncă pentru a determina ce vor produce și ce materii prime vor utiliza în procesul de producție, precum și cât de mult ar dori fiecare să lucreze. Astfel, lucrătorii și consumatorii (precum și orice federație de lucrători sau consumatori) își transmit cererile inițiale la comitetul de facilitare, al cărui sarcină este de a îmbina aceste informații.

Deoarece încheierea primei runde a acestui proces cu siguranță nu va fi un plan perfect funcțional, comitetul de facilitare continuă să actualizeze lista prețurilor orientative pentru fiecare bun în creștere sau descreștere, proporțional cu excesul de cerere sau ofertă, astfel încât prețurile actualizate să reflecte o estimare mai precisă a costurilor de oportunitate1 pentru fiecare element în parte. Imediat după ce prețurile orientative actualizate sunt anunțate, se inițiază cea de a doua rundă de planificare, în cadrul căreia consumatorii și lucrătorii revizuiesc și adaptează cererile în baza noilor informații la care au acces.

Propunerile de consum în care evaluarea de efort propusă de individ nu justifică nivelul propus de consum vor trebui să fie ajustate astfel încât individul să fie nevoit să-și reducă cererile de consum, să le ajusteze la produse mai puțin costisitoare sau să crească orele de lucru planificate pentru anul următor. Alți consumatori pot descoperi că propunerile lor inițiale sunt prea modeste și își pot revizui nivelul de consum spre mai mult sau pot revizui, la alegere, timpul și efortul alocat muncii, astfel încât să obțină mai mult timp liber pentru alte activități.

Propunerile de producție sunt, de asemenea, sintetizate și evaluate pe o bază cantitativă, în baza raportului dintre beneficiile și costurile sociale. Propunerile cu un raport beneficiu-cost mai mic decât unul (B/C = 1/x, x>1) vor trebui să facă ajustări pentru a obține aprobarea în runda următoare, fie prin trecerea la o tehnologie mai puțin poluantă, producând un set de rezultate mai solicitate din punct de vedere social, fie apelând la niște factori de producție2 mai puțin costisitori.

După primirea propunerilor revizuite, comitetul de facilitare actualizează din nou lista prețurilor orientative. După mai multe runde ale procesului de revizuire și de re-adaptare a cererilor (producătorilor și consumatorilor), rezultatul scontat este convergența acestora într-un plan fezabil în care lucrătorii și consumatorii sunt capabili să realizeze activitățile lor în baza propunerilor finale (stabilite de comun acord). Chiar și după întocmirea acestui plan, pot fi propuse revizuiri flexibile între semestre.

O caracteristică a planificării participative, ce o deosebește de alte moduri de planificare democratică, este că toate deliberările/abaterile și rezoluțiilor asupra propunerilor apar în cadrul consiliilor, dar nu au loc între consilii. Se datorează acest lucru planului economic întocmit în urma ajustărilor iterative a prețurilor în baza propunerilor de activitate a consiliilor, și nu în baza unor proceduri distorsionate de deciziile delegaților din cadrul consiliilor superioare – dictate, de regulă, celor subiacente. Rolul delegaților în ParEcon este unul vremelnic (rotativ) și are doar menirea de a ține la curent și a transmite informația de jos în sus și viceversa.

***

Schimbarea de la capitalism la ParEcon ar însemna că majoritatea oamenilor nu vor mai fi nevoiți să exercite muncă repetitivă și plictisitoare. Sarcinile plictisitoare vor fi distribuite echitabil, astfel vor fi mai suportabile. Solidaritatea caracteristică ParEcon-ului nu derivă dintr-o presupusă transformare biologică a caracteristicilor noastre genetice, ci din implicațiile concrete ale relațiilor noastre sociale și economice. Rezultatele și acțiunile care promovează solidaritatea, echitatea, diversitatea și auto-gestiunea colectivă nu se datorează unei naturi umane brute, bizare, ci rezultă din structura și stimulentele planificării participative. Pe lângă conexiunea dintre bunăstarea individuală și cea colectivă, ParEcon promovează sociabilitatea și partea calitativă a vieții discreditată și pervertită de capitalism.3

O alternativă a capitalismului ar duce nu doar la reproducerea unor noi relații de producție, ci și la o transformare structurală a modului de producție existent. Anume din aceste considerente, o abordare participativă a economiei, responsabilă pentru transformarea relațiilor sociale, ar fi cam una din puținele care ar manifesta o dinamică prielnică și neostilă față de subiectivitatea celor implicați în ea. Schimbările din cadrul relațiilor sociale s-ar produce mult mai organic, fără a fi pervertite de nevoile fluctuante și capriciile pieței.

ParEconul sau oricare alternativă nu trebuie să reprezinte pentru noi o stare de lucruri care trebuie stabilită sau un ideal la care realitatea va trebuie să se adapteze. Da, orice alternativă are menirea și va duce ulterior la desființarea stării actuale a lucrurilor. Condițiile acestei mișcări, însă, trebuie să rezulte din premisele existente.

CONCLUZII

ParEconul nu este un proiect care ar împăca pe toată lumea. În contextul în care adepții TINA (There is no alternative – i.e. la capitalism / economie liberală) nu pot concepe o altă viziune decât cele generate și modelate încontinuu de către marii jucători ai pieței, acest text, în mare parte, pur și simplu nu va fi luat în serios. Cu toate acestea, nimeni nu a anulat dreptul la a imagina și concepe noi alternative. Ca cercetător, ar trebui să mă abțin de la asemenea afirmații, păstrând o poziție neutră și îndepărtată față de subiectul abordat. Ca stângist, cred în forța revoluționară a umanității și năzuiesc spre o lume mai bună, ce presupune orizontalitate și echitate socială. Calea până la punerea în aplicare a unei astfel de metode de abordare a proceselor economice, precum ParEconul, este extrem de lungă. Rolul cel mai mare, evident, revine societății civile sau mai exact reprezentanților acestei categorii care au ambiția de a schimba lumea spre mai bine. Iar sarcina de bază a acestora este de a asigura legătura continuă dintre partea mai mult sau mai puțin inactivă a comunității și autoritățile publice locale și/sau centrale. Cetățenii trebuie ținuți la curent cu ceea ce pot cere și cu ideea că ei sunt adevărații suverani ai statelor. Că anume ei sunt principalii beneficiari și contribuabili în trezoreria entităților sus-menționate. De partea cealaltă, autoritățile trebuie ținute la curent că funcțiile obținute de aceștia se referă mai mult la reprezentare decât la autoritatea propriu-zisă, cea din urmă neavându-și locul în lipsa celei dintâi. Acest dialog trebuie menținut încontinuu pentru stimularea activității ambelor părți, pentru a stimula membrii comunității să se angajeze în treburile administrative și a reaminti funcționarilor (aleși sau desemnați de cei aleși) că rolul de administrator implică o conexiune cu cerințele alegătorilor. Acest dialog trebuie facilitat până în punctul în care societatea civilă nu-și va mai avea locul în societatea propriu-zisă pentru că așa-zisul calificativ „civilă” ar deveni unul redundant și s-ar înscrie în sensul comun al societății în ansamblu, angajate plenar în chestiunile de ordin administrativ.

Distincțiile public/privat, societatea civilă/societatea politică sunt doar rezultatul unui anumit tip de articulare hegemonică, iar limitele lor variază în funcție de relațiile existente ale forțelor raportate la un anumit moment.4

Ideea unor drepturi „naturale” prioritare celor ale societății, dar și falsa dihotomie individ/societate ar trebui abandonate și înlocuite de o altă modalitate de a pune în discuție problema drepturilor. Nu este posibil ca drepturile individuale să fie definite separat, într-o manieră atomistă, ci doar în contextul relațiilor sociale care definesc pozițiile determinate din punct de vedere material și social. În consecință, întotdeauna drepturile vor implica și alți subiecți care participă la aceeași relație socială. În acest sens, noțiunea de „drepturi democratice” trebuie înțeleasă numai în cadrul unor relații colective, care presupune existența unor drepturi egale și pentru ceilalți.5

Se cere o restructurare completă a tuturor aparatelor ideologice de stat6 (Louis Althusser): Școala trebuie să educe colaborarea și respectul reciproc. Instituțiile academice superioare – sacrificiul și rolul diversității în câmpul muncii, menirea fiecărui rol social și colaborarea dintre acestea. La fel și pentru Biserică și Familie, în senul rolulului comunității și toleranța dintre semeni. Mass-media – monitorizarea continuă a afacerilor interne și externe și facilitarea procesului de control civic asupra politicului, prin aprovizionarea cu informație adecvată nepartinică. Structurile de forță trebuie, de asemenea, reformatate și dezierarhizate. Singurii superiori ai organelor de forță trebuie să fie legea și siguranța celorlalți membri ai comunității. Cu o astfel de suprastructură socială, o infrastructură ghidată de ParEcon nu ar da greș.

REREFINȚE:

3 ParEcon. Life after capitalism de Michael Albert

4 Hegemony and Socialist Strategy (Ernesto Laclau)

5 idem

6 https://www.marxists.org/reference/archive/althusser/1970/ideology.htm 

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Perspectivă socială 2019” – secțiunea „analiză”, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.