În ultimii 40 ani, Statele Unite ale Americii și alte puteri economice dezvoltate au implementat o politică a pieței libere, caracterizată de impozite scăzute, dereglementare, reducerea cheltuielilor pentru programele sociale. Nu mai există nici o îndoială că acest sistem a eșuat spectaculos; unica întrebare care rămîne acum este ce urmează – și trebuie – să vină după acest eșec.

Ce fel de economie este cea mai potrivită pentru bunăstarea socială? Această întrebare a ajuns să fie definitorie pentru epoca contemporană, deoarece, după 40 de ani de neoliberalism în Statele Unite și alte economii dezvoltate noi știm ce nu mai funcționează
Experimentul neoliberal – taxe scăzute pentru bogați, dereglementări ale sferei muncii și ale piețelor de produse, financializare și globalizare – a fost un eșec spectaculos. La moment, creșterea economică este mai mică decît cea în primii cincisprezece ani după cel de-al Doilea Război Mondial, iar partea cea mai semnificativă a creșterii se acumulează la vârful piramidei. După decenii în care veniturile au stagnat sau chiar au scăzut pentru cei de sub vîrful piramidei, neoliberalismul trebuie proclamat mort și îngropat. 
Trei alternative politice au pretenția de a putea înlocui neoliberalismul – naționalismul de extremă dreaptă, reformismul de centru stânga și stânga progresistă (partidele de centru dreapta reprezentând eșecul neoliberal). Cu excepția stângii progresiste aceste alternative rămân a fi atașate de forme ideologice care au expirat sau ar fi trebuit să expire. 
Partidele de centru stânga, de exemplu, reprezintă neoliberalismul cu față umană. Scopul acestuia e să readucă politicile fostului președinte al Statelor Unite Bill Clinton și fostului prim-ministru al Marii Britanii Tony Blair în secolul XXI, promovînd doar schimbări mărunte în modurile predominante de financializare și globalizare. Între timp, dreapta naționalistă se dezice de globalism, acuzându-i pe migranți și străini de toate problemele actuale. Totuși, așa cum a arătat președinția lui Donald Trump, dreapta naționalistă nu este deloc mai puțin dedicată dogmelor neoliberale – vorbesc aici mai ales de versiunea americană: taxe scăzute pentru bogați, dereglementare și scăderea sau eliminarea programelor sociale.
Prin contrast, a treia tabără apără ceea ce eu numesc – capitalism progresiv, un sistem ce prescrie o agendă economică radical diferită bazată pe 4 principii.
Primul principiu ține de restabilirea echilibrului între piețe, stat și societatea civilă. Creșeterea economică lentă, creșterea inegalităților, instabilitatea financiară și degradarea ecologică sunt probleme cauzate de piața însăși, de aceea nu ne putem aștepta ca piața să le rezolve de sine stătător. Statul are datoria de a limita și forma piețele prin reglementări ecologice, de sănătate, de drepturi ale muncii și de alt fel. La fel, este obligația statului să facă ceea ce piața nu poate sau nu face, precum să investească în cercetare,  dezvoltarea tehnologiei, educație și sistemul de sănătate.
Al doilea principiu ține de recunoașterea faptului că “avuția națiunilor” este rezultatul cercetării științifice – prin studiul mediului nostru înconjurător – și organizarea socială ce permite unor grupuri mari de oameni să coopereze pentru binele comun. Piețele au oricum un rol de îndeplinit în facilitarea acestei cooperări sociale, dar ele pot îndeplini această funcție doar dacă sînt guvernate de supremația legii și subiecte ale unor mecanisme de control democratic. În caz contrar, unii indivizi vor deveni bogați exploatînd alți oameni, prin extragerea de profit în moduri speculative și exploatative în loc să inventeze idei autentice ingenioase. Mulți dintre bogații lumii de azi au ales această cale de îmbogățire pentru a ajunge acolo unde sînt azi. Ei au fost serviți minunat de politicile lui Trump, care au încurajat creșterea veniturilor din rentă și monopol,  distrugînd în același timp alte forme de venit. Capitalismul progresist vrea să facă exact opusul.
Al treilea principiu ține de recunoașterea și rezolvarea problemei concentrării puterii de piață. Marile corporații sînt în stare – prin exploatarea avantajelor informaționale, răscumpărarea potențialilor concurenți, crearea unor bariere de intrare – să se angajeze în activități de extragere a rentei în detrimentul altor tipuri de activitate economică. Creșterea puterii de piață a corporațiilor, combinată cu scăderea puterii de negociere a muncitorilor este una dintre cauzele inegalității crescînde și a creșterii economice atît de scăzute.  Dacă statul nu-și va asuma un rol mai mare decît cel prescris de neoliberalism, problemele menționate mai sus se vor agrava, mai ales din cauza robotizării și inteligenței artificiale.
A patra soluție în agenda progresistă e să tăiem legătura între puterea economică și influența politică. Acești factori se consolidează și se reproduc reciproc, mai ales în SUA unde indivizi și corporații bogate pot cheltui oricît doresc în campanii electorale. Astfel, SUA se îndreaptă spre un sistem fundamental nedemocratic – “un dolar, un vot” – în care sistemul de echilibru și balanțe atât de necesar pentru democrație nu mai rezistă: nimic nu poate restrânge puterea celor bogați. Aceasta nu este doar o problemă morală și politică: economiile cu un nivel mai redus de inegalitate au de fapt rezultate mai bune. Reformele capitaliste progresiste trebuie, prin urmare, să înceapă cu reducerea influenței banilor în politică și reducerea inegalității în venituri.
Nu există nicio rețetă magică care va repara toate prejudiciile produse de deceniile de neoliberalism. Dar un plan cuprinzător ce ar include lucrurile menționate mai sus, poate să facă asta. Mult depinde și de faptul dacă reformatorii vor fi hotărîți să lupte cu fenomene precum concentrarea excesivă a pieței și inegalitatea pe care sectorul privat le creează în permanență.
Un plan cuprinzător trebuie să se concentreze pe educație, cercetare și alte surse de prosperitate. Acesta ar trebui să includă protecția mediului înconjurător și să lupte împotriva schimbărilor climatice cu aceeași vigilență precum activiștii de la Green New Deal din SUA și Extinction Rebellion din Marea Britanie. De asemenea, acest plan ar trebui să ofere programe publice ce ar asigura că toți cetățenii au împlinite necesitățile fundamentale pentru o viață decentă. Acestea includ: securitatea economică, acces la un loc de muncă și un salariu decent, sistem medical și locuință adecvată, pensie asigurată, educație calitativă pentru copii.
Această agendă este accesibilă și nu putem să ne permitem să nu o punem în aplicare. Alternativele propuse de naționaliști și neoliberali nu garantează nimic mai mult decît stagnare, inegalitate, degradarea mediului și ostilitate politică, ducînd, potențial, spre rezultate pe care nu vrem nici măcar să ni le închipuim.
Capitalismul progresist nu este un oximoron. Mai degrabă acesta reprezintă cea mai viabilă și vibrantă alternativă la o ideologie eșuată. În acest fel capitalismul progresist oferă cea mai bună șansă de a scăpa de actuala noastră stare de degradare economică și politică.

Despre autor: Joseph E. Stiglitz este laureat al Premiul Nobel în economie, profesor la Universitatea Columbia (new York) și economist principal la Institutul Roosevelt. Autor al cărții People, Power, and Profits: Progressive Capitalism for an Age of Discontent (W.W. Norton și Allen Lane).

Articolul a apărut înițial pe portalul Project Syndicate și a fost  tradus în limba română de Macar Naghirneac. 

Traducerea apare în cadrul unui proiect de parteneriat între PLATZFORMA și FUNDAȚIA FRIEDRICH EBERT STIFTUNG MOLDOVA. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.