Acum 90 de ani, pe la 1929, Oliver Wendell Holmes Jr., pe atunci judecător al Curții Supreme a Statelor Unite, afirma că într-o societate liberă trebuie să protejăm ”nu numai exprimarea liberă a celor care sunt de acord cu noi, ci și libertatea pentru gîndul pe care îl detestăm.”i Cu aproape jumătate de secol mai tîrziu, Curtea de la Strasbourg articula o formulă standard ce este repetatî în aproape fiecare caz care are legătură cu libertatea de exprimare. Indiferent despre ce stat membru a fost vorba, CEDO afirmă clar și constant nevoia de a proteja sub umbrela libertății de exprimare

nu numai informații și idei care sunt privite favorabil sau care sunt privite ca inofensive sau primite cu indiferență, ci și cele care ofensează, șochează sau deranjează.”ii

În timp ce pentru F.D. Roosevelt, libertatea de exprimare constituia prima dintre libertățile fundamentale care stau la baza unei ordini mondiale bazate pe statul de drept și respectarea drepturilor omului, în jargonul CEDO, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale societăţii democratice şi una dintre condiţiile de bază ale progresului societăţii, asigurînd dialogul necesar pentru menținerea pluralismului şi fiind percepută ca o condiție esențială pentru autorealizarea individuală.

Marcă poștală FDR

Dacă e firesc ca ideile cu care nu suntem de acord și care deranjează să se bucure de protecție ca formă de exercitare a dreptului la libera exprimare, înseamnă că orice idee poate fi proiectată în spațiul public, fără limite și fără sancțiuni? Putem invoca exercițiul unor drepturi fără responsabilitatea care e corelată cu dreptul respectiv?

Libertatea de exprimare nu este una absolută, ea comportă şi limite, unele pe care statele trebuie să le stabilească prin lege și să le aplice cu multă grijă, sub monitorizarea instanțelor naționale și internaționale. Sunt sute, poate mii de tratate și cazuri care analizează reglementarea limitelor libertății de exprimare – cît este ingerință justificată, necesară și proporțională în scopul protejării altor drepturi și unde începe cenzura?

Protecția pentru libertatea de exprimare încetează acolo unde începe abuzul acestei libertăți, atunci cînd exprimarea este folosită pentru a reduce drepturile, pentru a propaga, incita, promova sau justifica ura, discriminarea și ostilitatea împotriva unei părți din populație, a minorităților, dată fiind apartenența la una dintre categoriile vulnerabile protejate. Atunci cînd exprimarea devine un instrument al urii ea nu beneficiază de protecție juridică, ci trebuie, din contra, sancționată.

Oare febra cursei electorale sau zelul religios ar putea să fie considerate ca circumstanțe atenuante pentru afirmații care alunecă în zona discursului urii?iii Poate încercarea de a atrage către propria cauză, fie ea electorală, fie ea religioasă, să fie acceptată ca justificare atunci cînd oponentul este atacat în elemente care țin de dreptul său la demnitate și la identitate?

În o spirală a urii democratizată și aplificată de social media, asistăm din ce în ce mai des la afirmații din ce în ce mai halucinante, incorecte factual și intenționat ofensatoare ca judecăți de valoare. Mediile de socializare sunt pline de atacuri la persoană, forme de exprimare care sunt ofensatoare nu numai pentru destinatarii lor sau pentru grupurile cu care aceștia sunt asociați, ci pentru orice cititor cu minimă decență. Ura ca ”stare caracterizată ca emoții intense și iraționale de condamnare, dușmănie și detestare a unui grup țintă”iv devine un loc comun pentru societate.

În ciuda multitudinii de documente ale comitetelor ONU sau ale Consiliului Europei care atrag atenția asupra pericolului pe care îl generează discursul urii (hate speech) și care propun mecanisme de sancționare, nu există o definiție universal agreată a acestuia. Într-un caz din 2014 Curtea Supremă a Indiei definea discursul urii ca:

efortul de a marginaliza persoane în baza apartenenței lor la un grup. Folosind expresii care expune grupul la ură, discursul urii urmărește să de-legitimizeze membrii grupului în ochii majorității, reducînd poziția lor socială și acceptarea lor în societate.”v

Ne aflăm în fața unui aparent paradox – libertatea de exprimare este articulată ca valoare fundamentală care trebuie garantată și respectată de orice stat cu pretenții democratice, în același timp ni se atrage atenția că exprimarea discriminatorie, care incită la ură trebuie sancționată. Da, libertatea de exprimare este esențială într-o societate liberă și este protejată de standardele internaționale. vi Aceleași tratate și pacte menționează însă explicit și interzicerea discriminăriivii și definesc abuzul de drept.viii

Pactul ONU pentru drepturi civile și politice de exemplu sancționează explicit discursul urii:

Art. 20.2. Orice îndemn la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenţă este interzis prin lege.

Pentru explicarea tensiunii care apare între libertatea de exprimare și această interdicție a discursului urii, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a publicat în 2011 un Comentariu general în care arată că orice limitare cu scopul de a proteja morala trebuie înțeleasă în perspectiva universalității drepturilor omului și a principiului nediscriminării.ix Această echilibristică între interdicția legală a tuturor formelor de îndemnuri la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenţă și libera exprimare se realizează de la caz la caz cu permanenta raportare la standardul stabilit în articolul 19 al Pactului ONU care stabilește cadrul general pentru libertatea de exprimare.

La rîndul său Convenția europeană a drepturilor omului menționează libera exprimare în o formulă care pare a reflecta înțelegerea la care ajunseseră politicienii timpului după experiența instrumentalizării urii față de alteritate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Întreaga construcție a regimului drepturilor omului pornește dealtfel de la experiența modului în care ura, marginalizarea sau anihilarea celui care era prezentat ca fiind diferit, au fost exploatate pentru a justifica sau a mobiliza în timpul războiului.

1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

În mod excepțional, libertatea de exprimare articulată astfel în articolul 10 din Convenție este singurul drept menționat în Convenția europeană în formularea căruia este precizat explicit că exercitarea dreptului comportă îndatoriri și responsabilități. Acestei precizări sunt dublate de articolul 17 al Convenţiei care definește abuzul de drept tocmai pornind de la riscul ca grupurile totalitare sau persoanele care incită la ură rasială să încerce să exploateze în propriul interes principiile enunţate de Convenție.x

Interzicerea abuzului de drept

Nicio dispoziţie din prezenta Convenţie nu poate fi interpretată ca autorizând unui stat, unui grup sau unui individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie, sau de a aduce limitări acestor drepturi şi libertăţi, decât cele prevăzute de această Convenţie.

Exercitarea unui drept nu poate fi făcută așadar în detrimentul altui drept sau al altei persoane sau în detrimentul respectului pentru toleranță și pentru demnitatea umană, care sunt și ele fundamente ale democrației. De aceea, statele sunt obligate în Dreptul internațional al drepturilor omului să elaboreze pro-activ și să aplice interdicții legale în ceea ce privește formele de exprimare ce țin de incitarea la ură așa cum au subliniat Comitetul ONU pentru Drepturile Omului în Comentariul general 34 din 21 iulie 2011 sau Comitetul ONU pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială în Comentariul său general 35.

În cauza Erbakan împotriva Turciei, CtEDO afirmă că ”toleranța și respectul pentru demnitatea egală a tuturor ființelor umane constituie fundamentele unei societăți democratice și pluraliste. Acestea fiind spuse, ca chestiune de principiu poate fi considerat necesar în anumite societăți democratice să fie sancționate sau chiar prevenite toate formele de exprimare care răspîndesc, incită, promovează sau justifică intoleranța bazată pe ură.”xi Curtea de Strasbourg a considerat că nu sunt demne de protecție ca forme de manifestare a libertății de exprimare atacurile vehemente împotriva unor grupuri anume și că, din contra, acestea sunt incompatibile cu valorile proclamate şi garantate de Convenție, şi anume toleranța, pacea socială şi nediscriminarea. De exemplu, atacul verbal vehement împotriva unei comunități nu a fost considerat o formă de exprimare care să merite protecția din perspectiva CEDO în cauza Norwood v. Marii Britanii, atunci cînd domnul Norwood a contestat sancțiunea care i se aplicase ca urmare a lipirii pe fereastra apartamentului său a unui afiș al British National Party care prezenta imaginea Turnurilor Gemene din New York alături de mesajul ”Afară cu Islamul din Marea Britanie – Protejați poporul britanic.”

Poster al BNP

În contextul invocării opiniilor religioase şi credinţelor este legitim să se includă obligaţia de a evita pe cât se poate expresii care, în mod gratuit, ofensează pe alţii, profanează sau care reprezintă o ingerinţă în drepturile lor, care astfel nu contribuie la vreo formă de dezbatere publică capabilă de a duce la un progres al relaţiilor umane.xii

Curtea a avut posibilitea rearticulării nevoii de asigurare a echilibrului între credințele religioase protejate de articolul 9 și libertatea de exprimare exercitată responsabil inclusiv cu scopul de a ”proteja pacea religioasă” în o cauză decisă în toamna lui 2018, generată de sancționarea penală a unei activiste care în cadrul unui seminar de introducere în Islam, organizat de Institutul pentru Educație al Partidului Libertății (Freiheitlichen Partei Ostereichs) a afirmat că Mahomed s-a căsătorit cu Aisha atunci cînd aceasta avea șase și căsătoria lor a fost consumată atunci cînd ea avea nouă ani, concluzionînd că aceasta este pedofilie.xiii În E.S. împotriva Austriei, CtEDO reafirmă testul pe care îl aplică oricărei limitări a libertății de exprimare: restricția este prevăzută de o lege – Codul penal austriac prin Articolul 188, are un scop legitim – protejarea păcii religioase, este necesară în o societate democratică pentru a asigura exercițiul drepturilor garantate de Convenție, ”incluzînd o obligație de a evita în măsura în care este posibil în ceea ce privește obiecte ale venerației o expresie care în mod gratuit ofensează pe alții și profanează.”xiv Pentru a analiza proporționalitatea restricției impuse de autoritățile austriece, Curtea analizează nevoia socială urgentă și contextul în care afirmațiile au fost realizate, dat fiind specificul dezbaterilor din societatea austriacă la momentul respectiv și forma discursului și formularea acestuia, efectele sale potențiale, natura și severitatea sancțiunii (amendă penală în valoare de 4 Euro pentru 120 de zile, totalizînd suma de 480 de Euro). Condamnarea doamnei E.S. este astfel considerată de Curtea de la Strasbourg ca fiind legală, necesară și proporțională cu obiectivul legitim urmărit, dat fiind faptul că afirmațiile sale puteau genera o indignare justificată în cadrul comunității musulmane, alterînd astfel pacea religioasă, dar și pentru că, deși prezentat ca un curs obiectiv de introducere în Islam, de fapt declarațiile respective nu au fost formulate în o manieră neutră care să constituie o contribuție obiectivă la dezbaterea publică referitoare la căsătoriile cu minori, ci s-a bazat pe o generalizare fără o bază factuală menită să demonstreze teza autoarei că Mahomen nu merită să fie venerat.

Curtea reiterează că un grup religios trebuie să tolereze negarea de către ceilalți a credințelor sale religioase, și chiar propagarea de către ceilalți a doctrinelor ostile credinței sale, atîta timp cît afirmațiile respective nu incită la ură sau la intoleranță religioasă.”xv

Expresiile ce insultă indivizi sau grupuri de persoane în baza apartenenței lor reale sau prezumate la un grup vulnerabil, țin de discursul urii și nu se bucură de protecție din partea sistemului european de protecție a drepturilor omului ca exercitare a libertății de exprimare. Atunci cînd afirmațiile incită la violență împotriva unor persoane sau oficiali ori împotriva unui segment al societăţii, restrîngerea libertății de exprimare și sancționarea sunt legitime deoarece astfel de restricții țin de obligația statului de a asigura pluralismul și pacea socială. De exemplu, Curtea de la Strasbourg a precizat că afirmația cum că Holocaustul nu a avut loc și ar fi o minciună inventată de sioniști, nu ține de liberă exprimare.xvi Similar, Curtea de la Strasbourg a precizat că e justificată sancționarea unor sloganuri politice de tipul ”Ridicați-vă împotriva islamificării Belgiei”” sau ”Să trimitem acasă pe ne-europenii care își caută slujbe!”xvii În acest fel, Daniel Féret, membru al Parlamentului Belgian și președinte al Frontului Național din Belgia a înțeles să își promoveze campania electorală. Féret a fost sancționat pentru incitare la discriminare rasială, condamnat la serviciu în interesul comunității și i s-a suspendat dreptul de a deține poziții parlamentare în următorii 10 ani iar aceste sancțiuni au fost considerate de CEDO ca neconstituind o încălcare a libertății de exprimare dat fiind potențialul lor de a genera sentimente de neîncredere, respingere sau chiar ură față de străini. Faptul că mesajul său a fost transmis într-un context electoral a determinat Curtea să considere că avea o mai mare rezonanță și că în mod clar constituia o incitare la ură rasială. Una dintre liniile directoare ale acestui caz este că e esențial ca politicienii să evite comentarii care ar putea genera intoleranță atunci când se exprimă în public, cu atît mai mult în context electoral, atunci cînd vizibilitatea lor e mărită și tensiunea socială e crescută.

În cauza Vejdeland şi alţii împotriva Suediei, CtEDO a decis în unanimitate că sancţionarea penală a persoanelor care au distribuit în o școală materiale ofensatoare la adresa homosexualilor ca grup, nu constituie o încălcare a Convenţiei. Similar cu multe din mesajele homofobe care poluează astăzi internetul, materialele respective prezentau  homosexualitatea ca „tendinţa sexuală deviantă” care are „un efect moral distructiv asupra substanţei societăţii.” Curtea de la Strasbourg a concluzionat că aceste declaraţii au constituit afirmaţii serioase, care aduc prejudicii majore, chiar dacă ele nu includeau şi sugestii referitoare la eventuale acţiuni.

Atacuri la adresa persoanelor care sunt comise prin insultarea, ridiculizarea sau defăimarea anumitor grupuri de populație pot fi suficiente pentru autorități ca acestea să ia decizia combaterii unui discurs care contravine libertății de exprimare, atunci când aceasta este exercitată în mod iresponsabil.”xviii

Curtea reamintește că incitarea la ură nu implică în mod necesar o chemare la un act de violență, sau la alte acte penale. Atacuri la adresa persoanelor care sunt comise prin insultarea, ridiculizarea sau defăimarea anumitor grupuri de populație pot fi suficiente pentru autorități ca acestea să ia decizia combaterii unui discurs care contravine libertății de exprimare, atunci când aceasta este exercitată în mod iresponsabil. Din acest punct de vedere, Curtea subliniază că discriminarea în baza orientării sexuale este la fel de serioasă ca discriminarea bazată pe ”rasă”, origine sau culoare.

Ce este și de ce e atît de important ca discursul urii să fie sancționat?

Recomandarea de Politică Generală nr. 15 cu privire la combaterea discursului de ură elaborată de Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) din 8 decembrie 2015 definește discursul urii astfel:

advocacy, promovarea sau instigarea, în orice formă, denigrarea, ura și prezentarea negativă a unei persoane sau a unui grup de persoane, precum și orice hărțuire, insultă, stereotipizare negativă, stigmatizare or amenințare cu privire la o asemenea persoană sau grup de persoane și justificarea oricărei forme de expresie enumerate mai sus, în baza „rasei”, culorii, descendenței, originii etnice sau naționale, vârstei, dizabilității, limbii, religiei sau opiniei, sexului, genului, identității de gen, orientării sexuale sau altei trăsături personale sau statut.”

Discursul urii transmite un mesaj victimei, comunității din care face parte și societății în general. Mesajul pentru victima-destinatar al urii e unul de devalorizare, neapartenență, denigrare, umilire, ură din cauza identității, indiferent că motivul care stă la baza diferențierii este apartenența religioasă, cea etnică, orientarea sexuală, sexul, afilierea politică, dizabilitatea sau vîrsta, indiferent dacă apartenența la un grup vulnerabil este reală sau imaginară.

Utilizarea urii ca instrument politic în Republica Moldova face obiectul unui comprehensiv exercițiu de monitorizare realizat de Asociația Promo LEX, ale cărui rezultate au fost publicate în 2018.xix Crearea de tensiune, utilizarea unui limbaj voit agresiv, încurajarea publicului la a percepe oponenții politici ca nedemni de a fi votați a fost intens utilizată ca tehnică electorală după cum indică raportul Promo-LEX. Campionul limbajului urii prin prezentarea oponenților politici ca ne-umani, așadar meritînd să fie eradicați și amenințarea cu violența este Ilan Shor, președinte Partidului ȘOR și primar de Orhei, care a promis să își spânzure public unii oponenți politici:

Ei sunt niște ticăloși, iar noi îi vom strivi ca pe niște șoareci”

sunteți niște canalii și niște mizerabili, iar noi o să vă sugrumăm, ați înțeles? Daaa (reacția publicului)”

„Sunt niște animale și noi îi vom pedepsi!”

„Vreau să mă adresez acestei târfe/târâturi care se află aici în sală”

„Noi o să vă nimicim, sub pământ o să vă îngropăm” „Vă promit că tot ce aparține acestor trei oameni, inclusiv lui Țopa ticălosul, o să vă aparțină vouă”

„Promit acestor ticăloși că vom organiza tribunale populare și îi vom spânzura de urechi în piața centrală, fiecare dintre ei va fi spânzurat pe Arc și oricine va putea face cu ei ce dorește”

„Nemernicilor, ticăloșilor și lepădăturilor – pe toți îi vom strivi și sugruma” „Vom strivi acești șoareci?” Daaa (reacția publicului).”xx

Impactul la nivel personal e unul de lipsă de putere, insecuritate, suspiciune.

O altă tehnică utilizată e cea prin care oponentul politic nu este contracarat cu argumente ce țin de abordarea ideologică sau soluțiile de politici publice pe care le propune, ci atacat prin afilierea cu grupuri nepopulare, cum arată încercarea de decredibilizare a Maiei Sandu prin asocierea acesteia cu mișcarea LGBT:

Duduița Maia a fost surprinsă din profil, zâmbind mălăieț și pășind în marș cadențat în mijlocul grupului lesbienelor de serviciu, finanțate copios din fondurile rețelelor Soros și altor promotori ai ”valorilor occidentale”, gen eutanasia, căsătoriile homosexuale, adopțiile de copii de către cuplurile de homosexuali, poliția juvenilă și altele de acest fel.”xxi

O altă strategie de comunicare politică constă din tentativa de cîștigare a capitalului politic prin atacarea unui grup vulnerabil. Lipsa de popularitate a unui grup sau a unei categorii de populație este exploatată populist de politician, cu riscul creșterii distanței sociale și a încurajării la violență în raport cu grupul respectiv. Cauza M.C. și A.C. împotriva României decisă de Curtea de la Strasbourg în 2016, ne arată cît de scurt este drumul de la afirmația unor politicieni iresponsabili de tipul ”homosexualii sunt păcătoși” sau ”homosexualii sunt bolnavi cu care nu trebuie să avem de a face” la formula des uzitată ”Moarte poponarilor” sau la acte de violența fizică, infracțiuni care sunt motivate de prejudecată.

Startul în acest sens l-a dat președintele Dodon prin afirmațiile sale repetate din 2017:

Este foarte greu să fii președinte al tuturor. Eu cred că președinte al tuturor trebuie să fii mut (…) Majoritatea cetățenilor, conform tuturor sondajelor, inclusiv măsurătorilor noastre interne au încredere în președintele RM și (…) în instituția prezidențială. (…) Astăzi am avut întrevedere cu partenerii cu 20 și ceva, 40 de ambasadori, UE, CSI, SUA, China și cineva din ambasadorii țărilor membre UE mi-a spus: „Uite, peste o săptămână, două, vor fi niște proteste sau niște marșuri a minorităților sexuale în Chișinău”. Păi, probabil, n-o să-i pot să-i reprezint nici acum, adică sunt sigur că n-o să pot să-i reprezint niciodată pe astfel de categorie. Ei toți sunt cetățeni ai Republicii Moldova”. xxii

Deși președintele Dodon a fost sancționat de Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității , mesajele homofobe sunt utilizate mai departe, de obicei în contextul contestării dreptulului familiilor LGBT de a fi recunoscute și protejate sau în contextul exercitării dreptului la libertatea de întrunire de către comunitatea LGBT. Pe această linie vine declarația repetată în calitate de angajament electoral de către Ion Ceban, candidatul PSRM la primăria Chișinăului la alegerile din Mai 2018. Domnul Ceban a promis că va interzice marșurile LGBT:

”Eu sunt pentru familia tradițională. Nimeni nu interzice să facă ce vor aceste persoane în spațiul lor. Faceți acasă ce vreți, dar să nu exteriorizăm aceste lucruri în public. Nu voi permite să se desfășoare astfel de acțiuni.”

Cetățenii din comunitatea LGBT și suporterii lor sunt astfel prezentați ca un fel de cetățeni de mîna a doua care nu au dreptul să organizeze marșuri sau evenimente publice dată fiind prejudecata politicianului respectiv. Impactul social este unul de delegitimare a unui grup vulnerabil, de încurajare a excluderii și marginalizării membrilor acelui grup sau a celor care sunt asociați cu grupul vulnerabil respectiv.

Curtea Supremă a Indiei rezumă cel mai bine impactul discursului urii și impactul său pe termen lung:

Discursul urii pregătește fundația pentru mai tîrziu, atacuri deschise împotriva celor vulnerabili care pot să meargă de la discriminare, la ostracizare, segregare, deportare, violență și, în cazurile extreme, genocid. Discursul urii are un impact și în ceea ce privește abilitatea grupului protejat de a răspunde ideilor de substanță dintr-o dezbatere, construind în acest fel o barieră serioasă în calea participării lor complete într-o democrație.”xxiii

REFERINȚE:
i Opinia separată a lui Oliver Wendell Holmes în cauza United States v. Schwimmer (1929). O scurtă prezentare a cazului e disponibilă aici: https://en.wikipedia.org/wiki/United_States_v._Schwimmer.

ii CtEDO, Handyside împotriva Regatului Unit, nr. 5493/72, 7 decembrie 1976. Paragraful 49.

iii Comisia de la Veneția a Consiliului Europei, Report on the relationship between freedom of expression and freedom of religion.

iv Definiție dată în Principiile de la Camden privind libertatea de exprimare și egalitatea elaborate cu sprijinul Article XIX

v Curtea Supremă a Indiei, Pravasi Bahalai Sangathan vs. U.O.I. and Ors din 12.03. 2014.

vi Libertatea de exprimare este explicit menționată în Art. 19 al Declarației universale a drepturilor omului, în Art. 19 al Pactului ONU privind drepturile civile și politice, Art. 5 din Convenția ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului, Art. 11 din Carta UE privind drepturile și libertățile fundamentale.

vii Interzicerea discriminării este explicit menționată în Art. 1, 2 și 7 ale Declarației universale a drepturilor omului, în Art. 12 para 1 și 26 ale Pactului ONU privind drepturile civile și politice, Art. 1 din Convenția ONU pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Art. 14 și Art.1 din Protocolul adițional 12 pentru Convenția europeană a drepturilor omului, Art. 21 din Carta UE privind drepturile și libertățile fundamentale.

viii Abuzul de drept este explicit interzis în Art. 5 al Pactului ONU privind drepturile civile și politice, Art. 17 din Convenția europeană a drepturilor omului, Art. 54 din Carta UE privind drepturile și libertățile fundamentale.

ix Comitetul ONU pentru Drepturile Omului, Comentariul general 34 referitor la Articolul 19 al Pactului ONU privind drepturile civile și politi, din 13 iulie 2011.

x CtEDO, Glimmerveen şi Hagenbeek împotriva Olandei, 8348/78 şi 8406/78, 11 octombrie 1979.

xi CtEDO, Erbakan împotriva Turciei (no. 59405/00), 06.07.2006. Paragraful 56.

xii CtEDO, Otto-Preminger-Institute împotriva Austriei, nr. 13470/87, 20 septembrie 1994, paragraful 49.

xiii CtEDO, E.S. împotriva Austriei (no. 38450/12) 25.10.2018.

xiv CtEDO, E.S. împotriva Austriei (no. 38450/12) 25.10.2018. Paragraf 43.

xv CtEDO, E.S. împotriva Austriei (no. 38450/12) 25.10.2018. Paragraful 52.

xvi CtEDO, Garaudy împotriva Franței (no. 65831/01) ,24.06.2003. A se vedea și Pavel Ivanov împotriva Federației Ruse (no. 35222/04), 20.02.2007.

xvii CtEDO, Féret împotriva Belgiei (no. 15615/07), 16.07.2009.

xviii CtEDO, Vejdeland și alții împotriva Suediei,(no. 1813/07), 9.02.2012.

xix Dumitru Sliusarenco, Discursul de ură și și instigarea la discriminare în spațiul public și în mass media din Republica Moldova, raport disponibil la: https://promolex.md/wp-content/uploads/2018/11/A4_ura_web.pdf .

xx Relatare preluată din Dumitru Sliusarenco, Discursul de ură și și instigarea la discriminare în spațiul public și în mass media din Republica Moldova, raport disponibil la: https://promolex.md/wp-content/uploads/2018/11/A4_ura_web.pdf.

xxi Relatare preluată din Dumitru Sliusarenco, Discursul de ură și și instigarea la discriminare în spațiul public și în mass media din Republica Moldova, raport disponibil la: https://promolex.md/wp-content/uploads/2018/11/A4_ura_web.pdf.

xxii „În profunzime cu Lorena Bogza” la postul ProTV, invitat președintele Republicii Moldova Igor DODON, (min. 72:00). Emisiunea disponibilă la http://inprofunzime.protv.md/emisiuni/shows/in-profunzime-cu-lorena-bogza/video/1876851.

xxiii Curtea Supremă a Indiei, cauza Pravasi Bahalai Sangathan vs. U.O.I. and Ors din 12.03. 2014.

 

Acest articol face parte din proiectul Informarea opiniei publice despre desfășurarea Congresului Mondial al Familiilor din Chișinău” (World Congress Family Moldova September 2018). Proiectul este realizat cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, prin intermediul Departamentului Justiție și Drepturile Omului.

Proiectul își propune să informeze publicul din Republica Moldova despre Congresul Mondial al Familiilor, istoria și structura acestuia, evenimentele CMF în Europa de Est. De asemenea textele vor investiga teme precum agenda conservatoare locală și regională, religiozitate și politică în Europa de Est, politizarea religiei etc.

Acest articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Fundației Soros-Moldova. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informaţiilor prezentate îi revine autorului articolului.