Pe Ecaterina Deleu o cunoaștem ca cercetătoare, autoare a unei cărți academice despre generațiile secunde de migrație în Italia și a mai multor articole la acest subiect, inclusiv în reviste din Italia. Dar Ecaterina Deleu mai este și practiciană. De câțiva ani, ea este colaboratoare în cadrul proiectului european FORMA, care își propune să ajute persoanele care decid să emigreze în Italia, între altele pentru a-și reîntregi familia, să însușească cunoștințele necesare de ordin lingvistic și cultural și informațiile și abilitățile utile pentru cei care vor să-și asigure o integrare reușită în Italia. Mai recent, am discutat cu Vasile Tărîță, angajat al Patronatului ACLI și coordonator al proiectului Forma, care sunt formele de asistență acordate (cu titlu gratuit) moldovenilor care decid să plece în Italia pentru reîntregirea familiei. Cu Ecaterina Deleu, am continuat acest subiect sub alte unghiuri. Subiectul îmi pare unul important pentru inovația și umanismul abordării. Persoanele care decid să plece din varii motive, dar aici în special pentru a-și reîntregi familia, trebuie ajutate în demersul lor pentru a le preveni suferința, a le da o șansă în plus de integrare reușită în Italia și, în sfârșit, pentru a-i ajuta să devină cetățeni și contribuabili loiali și onești atât în țara de destinație cât și pentru țara de origine. E o practică care ar trebui preluată și de către ministerele noastre. Dacă tot profităm cu toții de pe urma milioanelor de euro investiții anuale din partea moldovenilor plecați, să-i tratăm cu respectul necesar și să le ușurăm suferințele.

 

– Ecaterina, vă rog să ne spuneți cu ce se ocupă proiectul FORMA, în cadrul căruia colaborați?

– Proiectul FORMA a început recent, în ianuarie-februarie 2018, după ce a fost aprobată finanțarea din partea Uniunii Europene și co-finanțarea din partea Italiei. Responsabil direct pentru realizarea proiectului este Ministerul Muncii și Politicilor Sociale din Italia. În baza acestui proiect au fost constituite echipe care activează în zece țări. Republica Moldova nu este deci singura țară vizată de acest proiect. Mai sunt alte nouă țări de origine ale migranților. S-a făcut o statistică pe țări în ceea ce privește persoanele care ajung în Italia pentru reîntregirea familiei. Moldova face parte din „topul 10” al țărilor beneficiare ale proiectului de care vorbim.

Proiectul FORMA este un instrument concret de sprijin în țara de origine, înainte de emigrare, pentru persoanele care pleacă în Italia cu scopul reîntregirii familiei. Proiectul nu vizează alte categorii de migranți, pentru studii, pentru muncă sau pentru altceva. Acesta este unul din instrumentele prin care Italia caută să primească imigranți pregătiți, din cei pe care îi acceptă pentru reîntregirea familiei. Proiectul urmărește o familiarizare elementară civico-culturală, cunoștințe generale despre Italia, cum ar fi drapelul, structura politică a statului, sărbătorile cele mai importante oficiale și religioase etc. 

– Puteți să-mi spuneți care sunt particularitățile activității dumneavoastră cu migranții în cadrul acestui proiect?

– Eu colaborez în calitate de formator lingvistic în cadrul proiectului Forma. Mă ocup de tot ce înseamnă acordarea unui sprijin concret pentru persoanele care pleacă în Italia pentru reîntregirea familiei, în special formarea lingvistică și pregătirea civico-culturală pentru fiecare beneficiar în parte. De ce? Pentru că oamenii care pleacă în Italia pentru reîntregirea familiei nu pleacă pentru o migrație de scurtă durată. E vorba de o migrație pe termen mediu, cel puțin, și pe termen lung. De exemplu, în cazul adolescenților care pleacă prin reîntregirea familiei în Italia, e vorba de o migrație pe termen mediu. Ei se reintegrează în familia lor, își continuă studiile acolo, apoi, eventual, își găsesc un loc de muncă. De aceea, Italia este interesată de a accepta pe teritoriul său migranți bine pregătiți, care, cel puțin, au o idee despre ce înseamnă Italia. De altfel, dacă vă amintiți, cu câțiva ani în urmă, în 2012, Italia a introdus o noutate în ceea ce privește acceptarea migranților. Orice migrant semnează un acord de integrare atunci când primește prima dată permisul de ședere. Se numește „accordo di integrazione”. Acest acord se încheie pe un termen de doi ani și în momentul în care cetățeanul imigrat nu respectă prevederile acordului, odată ajuns în Italia, el poate fi invitat să părăsească Italia. Nu este expulzat, dar pur și simplu nu îi este prelungit permisul său de ședere.

– Ce anume prevede acest acord?

– În mod concret, atunci când un imigrant primește acordul de integrare și îl semnează, el primește 16 credite. Aceasta înseamnă că, ajunsă în Italia, persoana este înscrisă automat la oficiul de reședință și, deci, are un loc de trai. Este înscris la serviciul sanitar, la un medic de familie, unde poate să se adreseze cu orice probleme de sănătate. Are un loc de muncă sau, eventual, un loc unde își face studiile.

-Dar voi furnizați și informații concrete despre piața muncii, despre studii, alte detalii practice?

– Una din părțile cele mai importante ale pregătirii civico-culturale pe care o facem este ca orice beneficiar să aibă acces la informațiile și abilitățile necesare: să completeze un document, de exemplu. În Italia, cererile și alte documente se scriu cu litere de tipar, nu de mînă – iată unul din detaliile administrative bine de știut înainte de plecare. Avem rezervate 10 ore de lucru cu fiecare beneficiar pe care îl avem. În aceste ore, i se spune foarte clar care sunt drepturile lui în calitate de lucrător, pe piața muncii, sau în domeniul medical. Există categorii de persoane care au acces gratuit la servicii de sănătate: de exemplu, copiii, adolescenții, persoanele vârstnice (care au mai mult de 64 de ani), persoanele cu un venit redus. Alte categorii de persoane trebuie să plătească o anumită taxă pentru serviciile medicale. Cei care pleacă trebuie să știe care sunt riscurile și ce ar trebui să facă, între altele, în cazul unor accidente de muncă.

-Și la capitolul riscuri, le povestiți și despre condițiile de muncă? De exemplu, despre faptul că în cazul în care nu își găsesc un loc de muncă, pe ce ar putea să se bizuie?

– Da, absolut. Pentru aceasta se face profilul fiecărei persoane în parte și în baza acestuia îi facem orientarea. Dacă este vorba de un adolescent care abia a încheiat școala medie și nu are bacalaureatul, în Italia, cel puțin în perioada primelor șase luni poate avea acces gratuit la diferite cursuri profesionale. Astfel, obținând o diplomă de studii în Italia, va avea șanse mult mai bune să se integreze pe piața muncii, în calitate de angajat legal. Noi îi informăm de ce este mai bine să accepți o muncă plătită official, să te bucuri de toate drepturile și ulterior să primești o pensie în Italia, decât să accepți un salariu cu 10 € sau 200 € mai mare, în condiții ilegale.

– Acum, ca să schimbăm puțin registrul discuției, știind că dvs. sunteți autoarea unei cercetări despre generațiile secunde ale migrației și că ați avut și dvs. o anumită experiență de migrație, aș vrea să vă întreb cum a fost în linii mari această experiență?

Am avut o experienţă relativ scurtă de migraţie. Am locuit timp de trei ani la Roma, în Italia: în perioada 2003-2005, apoi în 2008 (august 2007-septembrie 2008). În august 2003, am avut o senzaţie de „orizont închis”, după cum spunea şi Eugenia Bulat – simţeam că mă înăduş şi că trebuie să plec (soţul meu era deja plecat din aprilie). Ulterior, a fost mai degrabă o migraţie de explorare. În cazul meu, aveam pe atunci 29 de ani, cu studii de doctorat şi câţiva ani de experienţă la o revistă şi la o agenţie de presă, a fost o mare dorinţă de a descoperi ceea ce se afla dincolo de graniţe, dar şi o bună experienţă de documentare a proceselor migraţionale, de observaţie directă şi indirectă / participativă sau nu neapărat, care continuă în alte forme şi acum. Tot ce înseamnă acte pentru a obţine un permis de şedere, contactul direct cu Ambasada Italiei de la Bucureşti (în 2007) şi ulterior de la Chişinău (din 2009), cu reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Moldova la Roma (în 2003!) – cunoşteam aceste lucruri din propria experienţă şi mă pot considera un martor privilegiat. Pentru un reporter, la fel ca şi pentru un cercetător, e o mare şansă să cunoşti realităţile, comunităţile, istoriile de migraţie, oamenii și problemele despre care scrii.   

Am realizat multe interviuri cu emigranţii noştri şi cu specialişti în domeniul migraţiei (basarabeni sau străini) şi am publicat, săptămânal, la Chişinău, în perioada 2007-2008, ştiri, reportaje şi interviuri cu şi despre cetăţenii moldoveni din Italia. În august-septembrie 2009 am realizat un sondaj, la Roma, cu 30 de respondenţi moldoveni care au completat un chestionar despre condiţiile de viaţă şi de muncă ale imigranţilor din Italia – rezultatele studiului meu de cercetare („Immigrati moldavi in Italia e a Roma”) au fost publicate în februarie 2010 în raportul „Osservatorio romano sulle migrazioni”.

– Ce ați învățat din această experiență și ați vrea să împărtășiți și cu alți moldoveni aflați în această experiență?

A fost o experienţă scurtă de migraţie, care mi-a oferit foarte mult. Am învăţat să privesc mult mai larg lucrurile şi să încerc să valorific aceste experienţe – prin participarea la conferinţe, prin publicarea unor studii, a unor texte despre cei emigraţi, despre problemele şi succesele lor, să continui cercetările pentru realizarea unei teze de doctorat despre descendenţii emigranţilor moldoveni (generaţiile secunde), pentru a pune în valoare nişte lucruri care se întâmplă cu oamenii noştri peste hotare.  

În timp, am învăţat că poţi străbate frontiere fără a locui neapărat peste hotare (lucru extrem de dificil de realizat în 2003). Mulţi dintre noi experimentăm în prezent, prin propriile observaţii, ce înseamnă familii transnaţionale.

Am lucrat în cadrul mai multor proiecte legate de Italia: 2 proiecte de traduceri de carte, cu Ministerul de Externe al Italiei; de sprijin pentru emigranţi, în calitate de formator lingvistic – în proiectul Forma – în colaborare cu Patronatul ACLI şi Direcţia Generală Imigraţie şi Politici de Integrare din cadrul Ministerului Muncii şi Politicilor Sociale din Italia; voluntariat pentru o asociaţie moldo-italiană, activităţi culturale şi traducerea scrisorilor dintre copiii basarabeni şi persoanele din Italia care îi ajută lunar etc.

În esenţă, în cadrul proiectului Forma fac ceea ce corespunde pregătirii mele profesionale – activitatea de formator lingvistic corespunde pregătirii pedagogice şi, în special, celei de filolog, de la Facultatea de Litere a USM, iar o bună cunoaştere a limbilor (română/franceză/italiană/rusă – pentru că avem beneficiari care vorbesc limba rusă) şi a realităţilor vieţii de emigrant – îmi este de mare ajutor. 

Experienţa migraţiei m-a învătat cât de vitală poate fi empatia şi solidaritatea, dar şi încrederea, în raportul nostru cu oamenii. M-a învățat să ascult oamenii, să-i respect şi să-i accept aşa cum sunt, fără stereotipuri sau etichetări.

– Cum (și dacă) această experiență vă influențează experiența dvs. de lucru în prezent în cadrul proiectului FORMA în raport cu beneficiarii proiectului? 

Este adevărat, există o anumită influenţă. Dar, e cumva, ca şi în cazul cercetătorului, o anumită distanţare de această experienţă, pentru a evita impactul subiectivităţii. Experienţa personală de migraţie e o plusvaloare în activitatea mea în cadrul proiectului. În special, ştiind din propria experienţă cât de importantă este cunoaşterea limbii ţării de migraţie, pentru a te integra pe piaţa muncii, pentru a atenua prima perioadă de adaptare, pentru a creşte profesional, a obţine studii în ţara gazdă, a iniţia o afacere – încerc să scot în evidenţă aceste lucruri în munca de formator lingvistic. Toate, cu o atenţie specială la copiii migranţilor, pentru că două sferturi din beneficiarii proiectului Forma sunt adolescenţi de 14-17 ani, care pleacă în Italia pentru reîntregirea familiei. Un alt sfert îl reprezintă părinţii emigranţilor, în majoritatea cazurilor mamele, văduve, de 65 ani şi mai mult, care pot fi motivate să înveţe limba ţării de migraţie nu doar pentru a susţine cu bine examenul lingvistic, pentru a obţine prelungirea permisului de şedere, dar şi de necesitatea de a putea vorbi cu nepoţii lor, născuţi peste hotare.

– Vă mulțumesc!

 

Ecaterina Deleu este lector la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Catedra Teoria şi Practica Jurnalismului. Autoare a două monografii: „Generaţii secunde de migraţie” (Chişinău: Institutul de Cercetări Juridice şi Politice, 2017. 343 p.) şi „Al di fuori della legalitá: minori moldavi non accompagnati in Italia” (Saggistica Aletti, Villanova di Guidonia, 2017. 118 p.). Este doctorandă la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Chișinău.

 

Fotografie de fundal de Valentina Ursu.