În cele ce urmează vom trece în revistă o serie de reportaje mass-media și studii sociologice care analizează relația dintre religiozitate și angajamentul politic. Vom începe prin a defini conceptele de religiozitate și angajament politic – termeni umbrelă ce încorporează numeroase practici. În lumina acestor cercetări corelaționale se poate conchide că religiozitatea corelează mai degrabă pozitiv cu angajamentul politic și civic, iar statul democratic pare să fie puternic interconectat instituțional cu instituțiile bisericești.

Definirea termenilor.

Participarea politică cuprinde variabile precum sunt interesul crescut față de politică în genere; față de o ideologie sau partid anume; implicarea în partizanat pentru un partid sau candidat, atât pro cât și contra; agățarea steagului partidului la geamul casei, purtarea de insigne cu logourile campaniilor politice, imprimarea de tricouri, abțibilduri pe automobilele personale, contribuții bănești în fonduri destinate unor cauze explicit politice sau în conturi bancare de partid, în contul campaniilor electorale, referendumuri, dar și plata regulată a cotizațiilor de membru de partid; activitatea civică, care la rândul ei cuprinde acțiuni de voluntariat, organizarea și participarea la demonstrații, inițierea petițiilor, ticluirea de scrisori ca personale cu plângeri sau propuneri precum și/sau participarea la maratoane de petiții adresate politicienilor, referendumuri, inițierea și participarea la discuții, încercări de convertire politică. Uneori se mai iau în considerație factori precum citirea presei politice, iar mai nou, vizitarea paginilor din internet legate de alegeri, inclusiv apelarea la aplicații mobile care prezintă succint campaniile candidaților înscriși în alegeri, participarea în campanii de înregistrare a alegătorilor și de îndemnare la vot. În unele democrații vestice, aceste campanii sunt organizate din fonduri publice, dar se ține cont și de diferite inițiative private, dar și de la firul ierbii, care își au scopul de a spori participarea la alegeri. Se mai iau în calcul frecvența cu care se ascultă la radiou sau se vizionează dezbateri dintre politicieni. Uneori chiar și escapismul, neangajarea în anumite cauze, de exemplu, în cele care incită la ură sau la violență, sau boicotarea activă a unor evenimente politice, deși dificil de cuantificat, sunt considerate de către unii autori drept forme de angajare politică. Implicarea civică nu neapărat trebuie să fie și politică, deși activiștii implicați politic, adesea se implică și în foarte multe proiecte sociale, incorporând aceste activități în campaniile lor electorale. Balotarea în diverse alegeri de tip local cu mandate nepolitice, dar și în alegerile pentru autoritățile locale sau naționale drept candidat independent sau pe listele mișcărilor politice, indubitabil, sunt practici care desemnează o înaltă implicare politică, dar numărul acestor persoane este adesea foarte mic în raport cu numărul populației generale și rareori sunt considerate în studii empirice.

La fel e și cu religiozitatea, care este mai curând un termen umbrelă sub care sunt adunate mai multe practici și credințe. Se pare că nici în acest caz nu există un canon anume de măsurare, deși mai multe echipe de cercetare au încercat introducerea unor standarde. Bunăoară Putnam și col (a,b), una dintre echipele de cercetare care se ocupă de mai mult timp de relația dintre religiozitate și activism (vor folosi acest termen drept sinonim pentru angajamentul politic), propun un set de măsurări standard ale religiozității de-a lungul așa-zișilor trei B: behaving, believing, belonging – comportare, credință, apartenență. În studiile enumerate mai jos, însă, această topologie nu a fost respectată pe deplin, deși trăsături măsurate se încadrează în cei trei B. S-au luat în considerație afiliația religioasă, frecventarea slujbelor religioase, centralitatea religiei în viața personală, la rândul ei măsurată prin relația cu biserica drept instituție, pe de o parte, și trăirea experienței extazului pe de altă parte, se diferențiază și între tipurile de rugăciuni, micro- personale și macro- îndreptate spre bunăstarea altor persoane, comunității, urbei; volumul donațiilor bănești oferite bisericilor. Aceste variabile sunt distincte conceptual și nu neapărat corelează. Adesea, cercetătorii mai iau în considerații practici precum participarea în asociații bisericești de caritate, sociale, sportive sau în diverse grupuri de lucru chemate să soluționeze chestiuni curente din sânul congregațiilor. Uneori se mai iau în considerație variabile precum cunoașterea preceptelor religioase – rugăciuni, practici, obiceiuri.

De regulă, cercetătorii specifică în publicațiile sale indicatorii pe care îi iau în considerație și îi definesc cât se poate de clar, iar aceste conceptualizări ale religiozității de multe ori nu se suprapun exact de la cercetare la cercetare și nici de la cercetător la cercetător, atât din motive conceptuale, pe care cercetătorii le prezintă, precum și din lipsa unor date pe mai multe variabile, căci se analizează rezultate la baterii de teste elaborate de altcineva. Cercetările în sine reprezintă moțiuni în favoarea unor tipuri anume de tipologii și în defavoarea altora. De cele mai multe ori, se folosesc totuși scoruri cumulative prin adunarea mai multor tipuri de practici și credințe. Mai rar cercetătorii se limitează la factori singulari ce, în opinia lor definesc suficient religiozitatea. Adesea se efectuează analize analize de varianțe cu factorii luați în vizor, o procedură statistică prin care se compară fiecare factor în parte cu alți factori, care se vor luați în considerație. În astfel de design-euri experimentale se pot observa relații care se sustrag ipotezelor inițiale și adesea se fac descoperiri nebănuite.

Majoritatea studiilor citate mai jos folosesc date care provin din chestionare dezvoltate de alte echipe de cercetare. Respectiv, atât în cazul activismului, dar și în cazul religiozității, aceste rapoarte ar trebui să fie considerate cu o anumită doză de scepticism.

Pentru scopul acestui articol, am decis să fim mai indulgenți și să nu folosim excesiv briciului lui Occam, optând pentru o multitudine de păreri și abordări. În cazul în care cititorii interesați vor dori să-și aprofundeze cunoștințele în această arie interdisciplinară cu o tradiție destul de vastă, îi îndemnăm să consulte cele câteva sursele bibliografice oferite la capăt și să nu se limiteze la ele.

În studiile pe care le vom trece în revistă cercetătorii definesc angajarea politică cel puțin ca, dar nu redus la, participarea în alegeri locale și naționale, iar religiozitatea e cuantificată prin considerarea denominației, frecventarea slujbelor bisericești, perceperea ființei divine, organizarea și colectarea de bani în cadrul bisericilor.

Contextul României și R.Moldova

În lumina incursiunilor instituțiilor religioase în treburile statului secular în România și Moldova, mai ales în campaniile electorale, dar și viceversa, ale instituțiilor statului în treburile cultelor, o discuție, dacă nu un studiu mai aprofundat al corelației dintre religiozitate și angajamentul politic pare să fie cât nu se poate de actuală.

Să recapitulăm, în România, în 6 și 7 Octombrie 2018 (2 zile la rând!), a avut loc Referendumul de schimbare a Constituției, inițiat de Coaliția pentru Familie, andosat de Biserica Ortodoxă și de cea Greco-Catolică. Referendumul, precum știm, a eșuat, întrucât nu a fost atins pragul de validare. Ceva mai devreme, partidele politice românești, angajate în parlamentarele din 2016, tipăreau și distribuiau calendare religioase cu logourile partidelor sale. Se vehicula că preoții ar fi fost implicați în coaching îndemnându-și credincioșii să voteze într-un chip anume, iar Patriarhia Română încerca să convingă guvernul României că Dumnezeu iubește aurul, betonul și spațiile monumentale, în timp ce credincioșii de rând, prin formația Taxi, sugera în mod controversat că Dumnezeu ar preferă lemnul și spațiile mici. Dat fiind faptul că în Guvernul României sunt mult mai puțini cetățeni români decât în toată cealaltă Românie și diaspora, a fost relativ mai ușor de convins, că interesu-i interes și că locu-n cer e de cumpărare contra construcție de catedrale ale neamului, decât să chemi cogeamite populație a țării la un referendum. Acest Referendum de schimbare a Constituției poate fi considerat un exemplu de angajament prin escapism și boicotare politică (platzforma.md). Acest fapt a fost înregistrat atât de cifrele propriu-zise, cât și de poziția unor formatori de opinie sau de persoanele angajate în comisiile electorale, care, urmărind și documentând minuțios referendumul, înscriindu-se chiar în comisiile de referendum, fără a vota, l-au criticat acerb în presă și bloguri, dar au și transpus boicotul în fapte, refuzând, bunăoară, să salute politicieni de renume din România, de exemplu, pe Traian Băsescu. Cu toate că, general vorbind, contactul cu campaniile de semnare a petițiilor mobilizează cetățenii și îi predispune să participe la alegeri. Probabilitatea participării la alegeri după semnarea unei petiții, acțiune componentă a așa zisului „efect de educație civică” este mai puternic printre alegătorii care nu participă regulat la alegeri, și mai puțin vizibil în cazul alegătorilor conștiincioși (Parry, Smith, Henry).

Referendumul a venit la câteva săptămâni după ce la Chișinău s-a desfășurat cel de al XII-lea Congres (internațional) al Familiei, între 14 și 16 septembrie, 2018. Cu puțin înainte de desfășurarea acestuia, în 4 octombrie, la Spitalul Oncologic din Chișinău, au fost aduse direct de pe muntele Athos și expuse moaștele Sfântului Pavel, pentru a fi pupate de către pacienții spitalului, precum și de familiile lor, probabil întru lecuire. Pacienții spitalului realmente s-au aliniat cuminți și au început să pupe ce li s-a pus în față. Sărutul fărâmelor de cadavru se făcea contra o plată simbolică, care și cât dădea, ca la biserică. Atât Congresul familiei, cât și importul moaștelor au fost, se pare, evenimente organizate cu concursul echipei adunate în jurul Președintelui ales al Republicii Moldova, Igor Dodon.

Nu doar președenția, ci și membrii Guvernul R. Moldova sunt dornici de a se apropia de biserica oficială. În 19 noiembrie 2018, în cadrul unei întrevederi oficiale, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova și Dl Alexandru Jizdan, Ministru al Afacerilor Interne, au semnat Acordul de colaborare între Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Ministerul Afacerilor Interne. (mitropolia.md.)

Anterior, în dezbaterile pre-electorale din prezidențialele din R. Moldova, s-a sugerat că Dl. Igor Dodon a adunat capital politic, respectiv, voturi, inclusiv prin pozele în care apare alături de icoane și fețe bisericești aflate în posturi de conducere, de Mitropolitul Vladimir, inclusiv cu fețe de cetățenie străină, de Patriarhul Kiril, al Rusiei. Se mai zicea că Dl. Dodon s-a prezentat în acea campanie electorală mai puțin ca socialist, ci insistent ca un cap de familie și creștin pios, ceea ce este deja o tradiție în practicile elitei politice de la Chișinău. Nu a încetat să se pozeze în așa fel și după alegeri. Pe de o parte, preoților nu le ședea prea bine să facă atât alai și activism politic, căci ar fi putut fi apostrofați pentru angajamentul lor politic, la cererea Curții Constituționale. Apostrofarea nu a urmat, din câte cunoaștem. Dealtfel, până și în Actul de Independență al Republicii Moldova, deputații primului Parlament au cerut sprijinul lui Dumnezeu. (Doroftei)

S-a sugerat, bunăoară, că acest element al cursei electorale și postelectorale „e datorat nu neapărat habotniciei moldovenilor sau că pentru populația dintre Prut și Nistru ar fi primordială nu chestiunea religiozității politicienilor, ci mai curând faptului că, majoritatea politicienilor, de la Independență încoace, au iubit să fie în preajma fețelor bisericești, să pupe lacom și fățarnic icoane, să se dea mari creștini făcîndu-și cruci ipocrite în public în preajma sărbătorilor religioase, să se joace de-a protectorii moralei creștine. Adică, în loc să scoată chestiunea religiozității (atît de sensibilă, intimă și importantă) din sfera publică și s-o transfere în cea privată, unde îi e locul potrivit, mahării politici moldoveni s-au jucat de-a Ștefan cel Mare și ctitorii de religie, transformînd religia în vodevil, cu participarea generoasă și nu pe gratis a Mitropolitului.” (Sprînceană și Negură).

Relația dintre socialiștii moldoveni, de așteptat seculariști, și biserică este destul de curioasă și ascunde multe necunoscute. Mimica complex-înăcrită a noului președinte ales, de parcă ar ține o căpșună verde în gură, așa cum a fost înveșnicită în portretul dublu cu mitropolitul Bălțului – Merchel, ar putea servi drept studiu de caz pentru cineva ca Jean-Jacques Courtine și Claudine Haroche, autorii renumitului tratat de istorie a fizionomicii „Istoria feței” sau ca John Berger, autor al culegeri de eseuri intitulată „Portrete”. Fața președintelui nou-ales emana, pe puțin, o disonanță interioară evidentă. Un temei mai material pentru această presupunere e și eliminarea crucii de pe Drapelul de Stat al Moldovei, afișat în cadrul câtorva evenimente oficiale la care Dl. Dodon a participat aflându-se în vizite oficiale în Iran. Pentru cei curioși, aceste imagini pot fi gândite și în lumina textelor clasice ale lui Mandeville – „Cei mai subtil necredincioși dintre politicieni au fost forțați, pentru propria lor liniște, să contrafacă atașamentul lor față de religie, deși de o mie de ori mai mult ar prefera să nu o fi făcut… Politicienii capabili își fac avantaj din orice… Cel mai hotărât necredincios, dacă este un ipocrit bun, se poate preface că ține cont de superstiție și că îi e frică de Dumnezeu, și că simte la fel ca cel mai veritabil bigot; deși câștigă de multe ori prin folosirea religiozității altora…”

La fel, multe dintre postările preelectorale din rețelele sociale ale susținătorilor contracandidatei la președenția R. Moldova, Maia Sandu, femeie și necăsătorită, au fost binecuvântări – „Doamne ajută”, „Să vă ajute Dumnezeu”, etc. Circula și un fotocolaj în care o icoană a Sfintei Maria era stilizată în așa fel încât avea chipul Maiei Sandu. Mema, din câte ne dăm seama, a apărut inițial pe o pagina de satiră și umor moldovesti.info, de unde, probabil, i-a mers vorba în lume. Imaginea și textul care o însoțeau au fost preluate și folosite atât de suporterii Maiei Sandu, cât și de criticii acesteia. Și unii și alții utilizau un limbaj pliat pe limbajul sectant. Susținătorii candidatei fiind supranumiți de către nesusținători – „Martorii Maiei”. Dumnezeu, era invocat pretutindeni în ultimele două mari alegeri de ordin național atât în Republica Moldova, cât și în România.

Religiozitatea și participarea politică.

Există oare vreun impact al religiozității asupra electoratului în democrațiile contemporane, explicit secularizate? Se pare că răspunsul este unul afirmativ. Grăitor este, bunăoară, faptul că în prezidențialele din 2000, din SUA, religiozitatea a fost unul dintre predictorii cei mai puternici ai rezultatului alegerilor, pe lângă apartenența la o clasă socială și ocupația. Tradiționaliștii – alegătorii de vârstă mijlocie, familiști cu copiii, stabiliți în sudul și centru-vestul rural al SUA, consecvent religioși, au votat cu Bush, pe când cu Al Gore au votat – moderniștii – persoanele mai educate, locuitori ai urbelor aflate pe ambele coaste ale SUA, foarte puțin religioși (Norris, Inglehart). Religia este, și întotdeauna a fost, strâns împletită în țesătura vieții politice americane. În ultimele două decenii, însă, rolul religiei în politica americană a devenit și mai direct. Aceasta a devenit o forță reală, cu conștiință de sine, implicată în procesul politic (Kohut și col.).

Dumnezeul intervenționist.

Dar religiozitatea nu este o condiție suficientă pentru angajarea politică. Comportamentul alegătorului religios este influențat de mai mulți factori specifici. Un astfel de factor este felul în care alegătorii religioși percep ceea ce ei numesc Dumnezeu. În cazul în care cred că Dumnezeu este mai intervenționist – adică cred că intervențiile divine au loc în mod frecvent și direct în viața oamenilor și că ei, ca subiecți, sunt nesemnificativi, că nu prea pot face mare lucru pentru a o schimba ceva în felul în care decurg lucrurile, că nu se pot opune forțelor divine, fenomen numit chietism, atunci participarea lor explicită în viața politică e destul de modestă, de tip escapist sau absentă. Dacă credincioșii, pe de altă parte, îl cred pe Dumnezeu o entitate mai detașată de lume, mai puțin intervenționistă, au tendința să se angajeze mai mult în politică și în diverse acțiuni civice. Așadar, religiozitatea ar putea să nu fie scoasă din sfera publică și redusă la sfera privată, deoarece religiozitatea există în ambele sfere și depinde de felul în care unii oameni percep divinitatea. Pe de altă parte, omniprezența religiozității nu e neapărat legată de politică. (Habermas (b); Radu, (b); Casanova.)

Denominația și participarea la slujbe

Aderarea la o tradiție religioasă anume pare să influențeze participarea politică mai puțin, în timp ce oferta de și participarea în felurite activități civice organizate pe lângă lăcașurile religioase sau casele de rugăciuni, de genul grupuri de discuție sau de studiu, cantine sociale, cluburi, etc., tind să sporească și participarea politică. Se cuvine să menționăm, că de cele mai multe ori au fost analizate populații creștine sau mozaice, iar musulmanii, budiștii, ireligioșii – seculariștii, ateii, nonii – deși constituie populații numeroase, rareori sunt luați în considerație, drept denominație, sau denominație zero.

Nisha Kapoor sugerează în cartea sa „Deportați, Depravați, Extrădați”, că astfel de observații sunt efectuate în mod curent. Bunăoară musulmanii americani sunt studiați minuțios, doar că nu de departamentele de cercetare de pe lângă universități ci de alte instituții, precum CIA sau departamente speciale din cadrul Poliției newyorkeze. Documentarea comportamentelor sociale, cum ar fi nivelurile de religiozitate – frecvența practicării de rugăciuni în cadrul unor excursii studențești, vizionarea Al-Jazeera la televizorul din localul unor restaurante, oferta de produse halal sau alcool în anumite prăvălii, și corelarea lor cu activismul politic, mai ales printre studenți, și anume cu participarea la proteste, critica pe față a imperialismului american și promovarea unor alternative de organizare politică și socială de tip islamică, se efectuează pentru a cartografia mapa unor posibile focare așa-zis teroriste.

Participarea la slujbe religioase corelează în general pozitiv cu participarea la vot, dar și cu sentimentul de apartenență la o comunitate și a obligațiilor față de ea. Unii cercetători denotă și corelații negative a denominației cu alte forme de angajare politică, de exemplu cu participarea în alegeri locale sau cu deținerea unor funcții publice locale. Cercetătorii explică aceste observații aparent contradictorii prin economia timpului. Indivizii mai activi politic trebuie să aleagă între a participa la unele evenimente în pofida altora, căci acestea se suprapun.

Pe de altă parte, segmentarea pe eșantioane în funcție de denominație, de exemplu în „baptiști”, „ortodoxși”, „catolici”, în sine este nesatisfăcătoare pentru a înțelege mediul religios de azi. Sunt necesare segmentări ulterioare în funcție de rasă, convingeri religioase (de exemplu, literalismul biblic), practica religioasă, sex, etc. Bunăoară, un studiu efectuat pe un eșantion de 1721 de participanți (Driskell, Embry, Lyon), a scos în evidență că categoria de cetățeni cea mai implicată politic sunt femeile căsătorite, de vârstă medie, albe, cu studii superioare, cu servici și venituri medii. Circa optzeci procente dintre participante frecventau adesea slujbele bisericești. Circa jumătate dintre acestea sunt implicate în felurite activități legate de viața congregației lor.

Participarea la slujbe în sine ca forță motrice de stimulare politică nu este inechivocă. Sky L. Ammann, bunăoară, susține că rolul prezenței la slujbe e supraestimat în sporirea participării politice a indivizilor e supraestimat. Odată ce indivizii încep să se angajeze politic, oricare ar fi cauza, ei continuă să fie activi independent de prezența lor la slujbe. Mecanismul care leagă participarea religioasă de angajamentul politic poate fi unul indirect, susține acest cercetător. Fluctuațiile în participarea la slujbe pot fi influențate și de anumite schimbări calitative ale altor factori, despre care se știe că corelează puternic cu participarea politică, precum dezvoltarea unui interes politic sau implicarea în acțiuni de partizanat și activitate civică. Implicarea în acțiuni politice și declinul în participarea în activități religioase, observată de Ammann, se poate datora înaintării în vârstă sau sporirii statutului social și mai puțin religiozității. Indivizii sunt predispuși odată cu vârsta să devină mai activi politic, și chiar mai predispuși să-și asume rolul de politicieni activi, conform unui studiu efectuat de Gerber, Green și Schachar (2003), independent de atașamentul lor față de biserică.

Alții cercetători, precum Wielhouwer (2009), susțin că nu atât participarea la slujbe cât participarea în sine într-o congregație unde politica e o temă discutată deschis pare să fie un imbold și botez întru activismul politic. Lăcașurile de cult servesc adesea drept locuri de acces la resurse importante de informare, devenind creuzete pentru dezvoltarea abilităților civice utile pentru practicarea politicii. Rosenstone și Hansen (1993) oferă o estimare numerică a efectului respectiv, afirmând că persoanele care frecventează biserica săptămânal sunt cu 15,1% mai predispuse să voteze în alegerile prezidențiale și cu 10,2% mai predispuse să voteze în alegeri locale în comparație cu persoanele care nu participă niciodată la slujbe. Persoanele care au mers mai frecvent la biserică între 1973 și 1982, precum și din 1982 până în 1997 au fost mai angajați atât din punct de vedere civic cât și politic. Prin cadrul bisericii are loc achiziționarea unor aptitudini civice și organizaționale importante, însăși prin practicarea rolurilor asociaționale (Verba et all).

Mobilizarea bisericească (în rând cu alte acțiuni de mobilizare civilă) și aptitudinile organizatorice învățate în cadrul bisericii (cor, campanii de ajutor social, rugăciuni comune) par să aibă un efect instigator de netăgăduit  în crearea și emanciparea comunitară, precum și inițierea și susținerea mișcărilor politice, de foarte multe ori progresive. Un exemplu eminent e cazul Mișcării Pentru Drepturile Civile din SUA.

Creuzetele bisericești funcționau chiar prea bine, deși acest lucru este mai puțin cunoscut pentru că activiștii deveneau critici la adresa politicilor naționale ale Pentagonului. În „Manufacturând consimțământul” Naom Chomsky și Edward Herman vorbesc despre cum mass-media de trend general ignora sursele internaționale credibile de informare susținute, atât organizații non-guvernamentale seculare dar și catolice, care, printre altele, operau cu bugete minime. Biserica romano-catolică jucând un rol activ de protejarea potențialelor victime, iar preoții acesteia adesea mureau cu moarte de martir în apărarea nevoiașilor. Autorii fac distincția între victimele „nevrednice” și „vrednice”. Nevrednice erau, și probabil mai sunt, victimele neraportate de presa de trend majoritar pentru că sunt cazuri care se contrapuneau cu politicile externe ale statului, aici SUA. De exemplu, masacrul din Liquica, comis de milițiile Indoneziene, asupra refugiaților din Timorul de Est, care căutau refugiu în biserica catolică. (Etimologia termenului de azil este strâns legată de idea de loc sfânt – sanctuar, un loc unde ar trebui să înceteze actele de violență.) La fel s-a întâmplat și în cazul violurile și omorurile din El Salvador, unde printre victime adesea se numărau misionare sau preoți, inclusiv de rang foarte înalt, și care se bucurau de rang de eroi naționali în viață pentru faptele lor. Aceste cazuri nu ajungeau în mass-media americană. De cele mai multe ori acești activiști catolici, adesea preoți, deveneau victime pentru că îndrăzneau să aibă viziuni progresiste și le și exprimau în practică ajutând țăranii să se auto-organizeze în grupuri de susținere reciprocă și opunându-se explicit deținătorilor locali de pământuri, poliției care le ținea parte, juntei locale susținută de guvernul SUA. Activiștii se mai și declarau critici față de posibilitatea organizării unor alegeri naționale libere în Guatemala, Nicaragua și El Salvador. Pe de altă parte, victimele „vrednice” erau rezultatul unor omoruri comise de dușmanii ideologici ai statului, de exemplu omorul preotului și dizidentului polon Popielușko, un combatant neobosit anticomunist din Republica Populară Polonă. Faptul că despre moartea sa tragică s-a scris de zeci de ori mai mult în presa americană de trend general decât despre moartea preoților și celor patru misionare cu cetățenie americană din El Salvador, nu îi stârpește în niciun fel meritele sale de dizident și de om angajat politic. Distincția dintre victimele vrednice și nevrednice este mai puțin importantă pentru analiza de față. Deși această activizare se poate observa începând cu anii ’70 și în mișcările cu ideologii opresive. Vedeți, bunăoară, colaborarea tot mai intensă dintre Noua Dreaptă Creștină din SUA și cercurile politice conservatoare – politicieni republicani și fundamentaliștii creștini. Aceasta a dus la sporirea interesului față de politică în grupurile de indivizii activi din punct de vedere religios (Miller și Wattenberg, 1984). La fel s-a întâmplat într-un context foarte diferit, și Europa de Est. Vedeți, de exemplu, întâi activitatea grupurilor de tineri catolici care s-au opus clar orânduirii socialiste pe vremea RPP, iar unii activiști au fost chiar executați de către agenți ai securității, precum preotul Popielușko (Kindziuk), de exemplu, cazul fostului preot polon Jacek Międlar, căruia, i s-a revocat dreptul de a servi ca preot catolic, zice-se la propria solicitare (Ostrowska) în urma radicalizării sale spre dreapta.

Bisericile mai pot juca și rolul unor centre de cultură etnică (pentru cazul bisericilor catolice vedeți Liptak 1989; Pozzetta 1991, dar este probabil valabil și pentru bisericile ortodoxe). În mod special pare să fi fost cazul pentru populațiile diasporene – irlandeze, italiene sau poloneze în SUA sau MB. Etnia ar putea fi o variabilă ascunsă în relația religiozitate versus activism. Există, de exemplu, o corelație puternică între participarea la slujbe și votarea în alegeri naționale în cazul anglo-saxonilor catolici. Implicarea latinoșlor, pe de altă parte, în activități politice este de două ori mai joasă decât în cazul anglo-saxonilor, pe un fundal similar de frecventare a bisericii (Jones-Correa și Leal). Vedeți bunăoară Benhabib pentru un rezumat al discuțiilor aprinse legate de afacerile hidjaburilor (vălurilor) din Franța sau Germania, unde unor femei musulmane li s-a interzis purtarea vălurilor în școli, căci aceste piese de îmbrăcăminte ar fi simboluri religioase. Dezbateri similare au avut loc și în Turcia, unde această piesă de îmbrăcăminte este oarecum parte din tradiția locală. Impunerea laicizării cu de-a sila a dus la ascensiunea gradului de activism politic și chestionarea unor practici sistemice de tip patriarhal, existente în instituțiile democrațiilor vestice. Benhabib discută aceste cazuri mai ales din perspectiva extinderii conceptului de cetățenie dar și a accesului limitat la participarea în crearea legislației pentru anumite categorii marginale, de exemplu, a imigranților.     

Apartenența la congregații, afirmă Verba, poate explica de ce afro-americanii se implică mai mult în politică, îi pofida nivelului lor relativ scăzut de acces la resurse socio-economice. Latinoșii, cu toate că sunt afiliați bisericii, sunt mai puțin încadrați în această dinamică. S-a sugerat, bunăoară, că angajamentul politic mai modest al acestei categorii de persoane să fie explicată prin apartenența lor la Catolicism, ceea ce, precum am văzut pare să nu fie o explicație plauzibilă. Cu toate acestea, deși latinoșii au rate înalte de apartenență religioasă și de participare la slujbe, catolicii latinoși în SUA tind să fie mai puțin implicați în politică decât protestanții, care beneficiază adesea de traininguri civice în cadrul bisericilor sale. De aceea, Verba sugerează că nu atât apartenența la o confesiune anume ci achiziționarea aptitudinilor civice sunt cele mai relevante în prezicerea activitățile politice non-electorale. Se prea poate că și condiția de imigrant, adesea ilegal, sau diasporan să joace un rol inhibitor semnificativ (Levine și Reilly). Apartenența la catolicism în sine corelează pozitiv și semnificativ cu prezența la vot la alegerile naționale și alegeri locale, inclusiv în alegerile în consiliile de administrare ale școlilor. Atât bisericile catolice cât și cele protestante încurajează credincioșii să se implice în electorale. Chiar mai mult, catolicii par să fie mai încurajați decât protestanții. Dar și în cadrul bisericii catolice sunt diferențe mari între grupurile de credincioși. (Jones-Correa și Leal)

În ceea ce privește paleta sectelor creștine, cu toate că există cercetări care ar sugera că grupurile mai conservatoare, fundamentaliste și evanghelizatoare au o influență ceva mai mare asupra alegătorilor, sunt și studii care contrazic aceasta și susțin că denominațiile (cel puțin cele creștine) nu au o importanță prea mare asupra deciziei de a merge sau nu la alegeri. (Woodberry și Smith, 1998; McKenzie, 2001). Acesta se datorează și seturilor de variabile definitoare a activismului și religiozității.

Nu e de mirare, în aceste condiții, că idea Visului „împrumutat” de la Martin Luther King Jr. folosit în spoturile electorale de către Valeriu Ghilețchi, candidatul evanghelist în recente prezidențiale moldovenești, nu a funcționat prea bine pe electoratul moldovean (e-democracy.md). Poate și pentru că electoratul moldovean nu cunoaște prea multe despre istoria modernă a SUA și nu a putut face legătura cu contextul luptei pentru drepturile civile, nu sunt empatici cu lupta emancipatoare a afro-americanilor sau visează la cu totul altceva. Ghilețchi a acumulat puțin peste un procent – 15.354 de voturi, în scădere spectaculoasă cu parlamentarele din 2001, când a acumulat 27,511 voturi. Ghilețchi a avut și o siglă nouă. Pe lângă semnul crucii, în 2001, sigla sa deși utiliza simbolistica tradițional creștină, era și locală, mioritică, căci avea reprezentat pe ea și un mieluț. Pe când pe sigla pe care a folosit-o în campania din 2016, mielul a fost înlocuit de un porumbel.

Cu Biserica Ortodoxă din Moldova lucrurile stau cam la fel. Să facem o incursiune în alegerile parlamentare din 2010, când Partidul Umanist din Moldova (PUM) – a cheltuit masiv pe numeroase panouri publicitare cu sloganul „Votează clopotnița!” plasate în Chișinău, pe care se puteau admira capurile Mitropolitul Vladimir și lui Valeriu Pasat, fostul ministru de interne moldovean, întâi implicat în scandalul MIG-urilor, pentru care a fost dat în urmărie penală, ca după aia să i se decerneze premiul național (Grejdeanu). PUM avea un program electoral care miza pe geopolitică, foarte asemănător cu cel al lui Igor Dodon din prezidențialele de 2016. A adunat, însă, doar 0.9% din voturile alegătorilor (e-democracy.md). Se prea poate ca acest eșec să se fi datorat imaginii proaste pe care o avea Dl. Pasat în rândul alegătorii din R. Moldova, sau poate religiozitatea moldovenilor este una interioară, nu instituțională, care nu corelează neapărat cu încrederea în instituții și reprezentații acesteia.

Oricum ar fi fost, capii Bisericii Ortodoxe au decis iar lansarea în campania pentru prezidențiale, andosându-l pe Dl. Dodon, sau mai bine zis, defăimând candidatura Maiei Sandu (PAS). Tentația e mare de a specula că aceasta s-a datorat felului în care s-a dezvoltat în fluxul opiniei publice imaginea Maiei Sandu în termeni tot mai demiurgici. Adevărul e că Maia Sandu, suplă ca după post, ne părea și nouă mult mai cucernică decât soborul de preoți burtoși în mantii negre, cu pălării mov și cruci aurite pe piepturi. Cum să nu zică ei că Maia Sandu e anormală (Zamfirescu)? O ziceau știind, desigur, că nu prea pune lumea urechea la balivernele lor, dar mai știau că cu cât se repetă o chestie, cu atât lumea o crede mai mult. Acest truc, numit astăzi – Efectul adevărului iluzoriu – desacralizat de către științele cognitive, mai este utilizat cu spor de lideri bisericești, comercianți sau politicieni. Trebuie că a fost o luptă extenuantă spiritual, pentru fețele bisericești moldovene, pentru că ce-ar fi dacă viralitatea imaginii Sfintei Maia era, totuși, un semn divin al căderii burtoșilor în păcat, sau mai simplu spus, un veritabil semn divin?

Claie peste grămadă, candidatul susținut de clerul ortodox – Igor Dodon – a câștigat alegerile. S-au constituit oare jumătate dintre alegătorii activi ai Moldovei în bloc electoral? E puțin probabil ca judecățile de valoare ale preoților, mai mari sau mai mici, au fost ascultate. Impactul religiozității și a bisericii asupra participării la vot a fost, se prea poate, ca și în 2010, unul foarte nesemnificativ, dar, ca efect secundar, a tot fost subliniat de noul președinte, prin portrețeala cu fețele bisericești și cu ofrandele darnice de medalii și bani. Dl. Dodon a oferit Bisericii ortodoxe o expunere mass-media nemaipomenită, spre binele sau spre răul instituției pe care o reprezintă.

Macro-credințe – micro-credințe.

Un alt stimulant politic este împărtășirea așa numitelor macro-credințe. Aceste credințe țin și faptul că prin credință, rugăciuni și fapte bune se poate îmbunătăți întreaga societate, instaura pacea universală pentru toți, încetinirea schimbărilor climaterice, instaurarea dreptății, a justiției echitabile, lecuirea de corupție, precum și practicarea rugăciunilor pentru persoane necunoscute, spre deosebire de micro-credințe, care sunt de ordin individualist, descrise prin lipsa de credință în impactul considerabil asupra votului în scrutine, o concentrarea mai mare asupra intereselor imediate și personale. Distincția a fost probabil introdusă de Tocqueville. Acesta deosebea experiențe religioase personale (micro) – e cazul persoanelor care preferă o interpretare ad-litteram a Scripturii și preferă să se roage mai mult pentru cei pe care îi cunosc ei și bunăstarea personală pe de o parte – și cele colective (macro) pe de altă parte, persoane cu credințe mai universaliste și predispuși să închine rugăciuni pentru persoane necunoscute, de exemplu, comunitățile cuprinse de dezastre ale naturii sau războaie.

La fel, există indivizi care în relația lor cu Dumnezeu și decizia legată de votul său țin cont în special de condiții economice personale, iar alții, încearcă să țină cont de condiții care ar putea avantaja mai puțin indivizii anume, inclusiv pe ei, și mai mult comunitățile. Cu cât oamenii gândesc mai macro, atât în rugăciune cât și în interes, cu atât sunt mai activi politic. Persoanele care se roagă întru binele tuturor și cred că Dumnezeu nu intervine prea des în treburile oamenilor par să participe cu 9% mai mult decât persoanele care cred într-un Dumnezeu care intervine des în viața oamenilor sau/și se roagă mai mult la interesul propriu. Cei care pledează pentru dreptatea economică și socială, sunt cu aproximativ 6% mai implicați politic decât cei ce nu sunt interesați de acest factor. (Driskell și colaboratorii) Altfel spus, credințele macro par să transcende denominațiile. În același timp, s-a sugerat că indivizii predispuși la rugăciunile cu temă individuală, s-ar putea implica mai activ în alegerile locale și mai puțin în cele naționale.

Banii.

În statele în care există deja o tradiție de a dona bani pentru campaniile politice, oarecum predeterminată de o tradiție de a dona bani în cadrul slujbelor sau cu strângerile de fonduri pentru binefaceri, actualmente efectuate adesea prin transferuri bancare, comportamentul donatorilor nu este atât de previzibil pe cât s-ar putea presupune. De exemplu, prezbiterienii care se consideră mai conservatori, donează bani în primul rând bisericilor din care fac parte, pe când prezbiterienii, care se consideră mai liberali, adesea donează bani unor fundații sau cauze seculare (Choi și DiNitto). Acestor studii li se poate reproșa că nu țin cont de faptul că multe dintre organizațiile seculare sunt administrate de persoane legate indirect de congregațiile bisericești, dar și faptul că multe biserici oferă actualmente ajutor și suport material inclusiv persoanelor din afara congregațiilor, nu neapărat urmărind scopuri de prozelitism.

Bisericile, ca și instituții, par să aibă un efect de antrenare în politică, mai ales a grupurilor de cetățeni cu venituri peste medie. Adesea pot deveni spații de neînlocuit în procesul de cunoaștere și interacțiune cu jucători din politica actuală, respectiv, deschide (sau închide) multe uși. Pe de o parte, este valabil în cazul celora cu un avantaj inițial material, aceste persoane au șanse mai mari să acumuleze capital politic, în cadrul bisericilor. Pe de altă parte, voluntariatul din cadrul bisericilor este în mod special important și apreciat în dezvoltarea unor practici de angajament politic. Atât aptitudinile pe care oamenii le achiziționează în aceste situații precum și relațiile interpersonale pe care și le procură sunt de neînlocuit. Adesea aceste relații și aptitudini noi pot substitui dezavantajele legate de anumite resurse – educație sau bani. Cu toate că instituțiile religioase joacă un rol neobișnuit în sistemul politic american, în sensul în care acestea oferă oportunități și pentru cei ce în alte condiții n-ar fi avut acces la resurse, Schlozman sugerează că nu atât biserica ci complexitatea și bogăția mediilor din care fac parte indivizii este variabila cea mai importantă în emanciparea politică. Se pare că cei ce dobândesc aptitudini în medii bogate în interacțiuni sociale și acțiuni de voluntariat, separate de activitatea bisericească, oricum își dezvoltă aptitudini politice vizibile, devenind tot mai competenți inclusiv în domeniul politicii.

Alți cercetători sugerează că rolul cel mai important al bisericilor, ar putea fi nu neapărat legat de inculcarea aptitudinilor civice, ci mai curând în faptul că aceste lăcașe au servit și încă servesc drept conducte importante de informare politică și recrutare (Ammerman 2001).

Ce ne face să ignorăm politicul?

Verba și colegii în lucrări ulterioare susțin că există trei motive pentru care oamenii decid să rămână în afara sferei politice – 1. nu pot, 2. nu vor, 3. nimeni nu le-a sugerat să se implice. Dacă nu pot, de cele mai multe ori cauzele sunt criza de resurse – timp, bani sau aptitudini – ceea ce face dificilă sau imposibilă acoperirea costurilor participării. Dacă nu vor, asta implică absența angajamentului politic. Unii oameni s-ar putea efectiv să nu fie interesați de politică sau care cred că participarea lor în sfera politicului este oricum nesemnificativă, chiar și în democrații, și nu are niciun sens. A treia categorie, neinvitații, indică izolarea de la rețelele de angajare și informare indispensabile pentru participarea politică. De exemplu izolarea asociațională a latinișilor e întărită de efecte lingvistice și generaționale (Hill și Moreno) – variabile importante care influențează relația dintre biserică și participarea politică.

Revenind la contextul local.

În ce măsură putem transpune aceste cunoștințe în contextul Europei de Est, în România, R. Moldova? Există oare aceste corelații și aici? Procesul de transformare politică din ultimii 30 de ani, nu a adus cu sine o îmbunătățire imediată a indicilor de credibilitate în instituțiile statului. O bună parte de populație a imigrat, iar posibilitățile de angajament politic pentru imigranți, chiar și în democrațiile vestice sunt destul de reduse. Astfel, se poate explica bunăoară frecvență destul de joasă la urnele de vot în toate statele fostului bloc de la Varșovia. Cu toate că se poate considera și idea că abia acum, participarea este una reală, determinată de o revenire veritabilă a interesului pentru politic. Biserica, pe de altă parte, cel puțin conform unor barometre de opinie, se mai bucură încă de încrederea unei pături semnificative din populația Europei de Est (Radu). Bogdan Radu, unul dintre puținii cercetători care se ocupă de studiul religiozitate și angajamentul politic în contextul nostru, susține că nu toate modelele de analiză generate în contextul vestic pot fi transferate în contextul Esteuropean și nici concluziile. Cu toate acestea se poate afirma că în România, de exemplu, valorile și practicile religioase par să influențeze atât participarea convențională – votul în sine, cât și pe cea neconvențională. Mergerea la vot în aceste țări ar putea fi, într-adevăr, sporită de participarea în activități desfășurate în incinta bisericilor. Se prea poate însă ca acest spor în ceea ce privește numărul alegătorilor să fie datorat nu atât religiozității indivizilor, ci relației foarte apropiate care există între stat și biserică. Electoratul religios nu este suficient de numeros în România pentru a putea schimba constituția, dar s-ar putea să fie suficient de mare pentru a influența balanța blocurilor din parlament. Pe de altă parte, conservatismul religios este adesea contrapus angajamentelor politice de tip neconvențional, precum e semnarea petițiilor. Există o corelație negativă între participarea la slujbe în Biserica Ortodoxă și inițierea sau participarea la discuții politice, sau încercări de convertire politică. Ortodocșii practicanți votează în număr mai mare decât ceilalți cetățeni, dar tind să discute foarte puțin politică.

Necredincioșii ca circumscripție.

Se cere să discutăm, câtuși de puțin, și despre felul în care angajarea politică este influențată de ireligiozitate sau de religiozitatea zero. Ne referim la angajamentul civic și politic al persoanelor etichetate în diverse feluri: necredincioși, ireligioșii, noni, atei, agnostici, sau persoane care nu cred într-un sistem deific anume și nu participă în slujbe bisericești. Pot oare necredincioșii constitui circumscripții – grupuri de andosare în alegeri locale sau naționale, eventual, în afara partidelor mari, în baza ireligiozității lor?

Comunitatea seculară în ansamblu pare destul de indiferentă față de politic. Cu puține excepții, nu prea merge la marșuri cu generic ireligios, și nici nu se prea prezintă la alegeri, cu toate că se poate să fie o comunitate foarte numeroasă, dacă e să judecăm după succesele comerciale de care se bucură cărțile lui Dawkins, ale lui Sam Harris sau ale lui Christopher Hitchens, a documentarelor de genul „Religiosul” (regie Bill Maher), sau a albumului de cântări ateiste ale trupei Steep Canyon Rangers, al cărei solist e renumitul satiric, Steve Martin.

Majoritatea seculariștilor tind să se țină departe de angajamentul politic, care și pe unde dosiți prin felurite turnuri de fildeș. Această neangajare, a fost atât deplânsă, cât și ridiculizată de către unii comentatori politici. Unii foiletoniști mai înfipți afirmau chiar că andosarea grupurilor de ireligioși poate aduce mai mult rău decât bine mișcărilor și cauzelor politice (Freedman).

Mobilizarea și scoaterea la iveală a acestui electorat e foarte problematică. Ateiștii nu locuiesc vizibil în anumite cartiere, cum ar fi, de exemplu persoanele de culoare sau hispanicii, homosexualii sau lesbienele. Cu mici excepții, nu se întrunesc în asociații profesionale de genul medicilor sau avocaților. Fiind necredincioși, nu se adună în mod axiomatic pentru închinare în lăcașuri sfinte. Nu au un ceva anume ireligios în jurul a ar putea să se adune. Ireligioșii, adesea sunt predispuși să pună puterea rațiunii înainte de toate, ceea ce ar putea să-i facă mai puțin apți de munca agresivă a politicii de vânzare cu amănuntul, sau altfel spus, de prozelitism politic. Mă refer la utilizarea registrelor de telefoane pentru a convinge potențialii alegători, la mergerea și baterea la ușile cetățenilor, la organizarea campaniilor de călătorie în grup spre alegeri și chiar cazări.

Cu toate acestea, recentele alegeri federale din SUA au adus cu sine un rezultat neprevăzut. Pentru prima dată patruzeci și șapte de aleși în alegeri s-au declarat deschis ateiști și umaniști în campaniile sale electorale, deși în SUA, cel puțin, capacitatea grupurilor de ireligioși de a livra un volum semnificativ de voturi într-un fel similar cu grupurile religioase era considerată relativ slabă. În sfârșit, Mandeville este contrazis de rezultatele unui vot național, nu toți conducătorii și magistrații promovează o religie sau alta!

Marșurile politice cu agendă clar ireligioasă au o frecvență foarte joasă, chiar și în localitățile unde există o populație mare de ireligioși. Deși mai multe sondaje documentează o creștere semnificativă a numărului de ireligioși în SUA (Liu).

În zonele cu foste regimuri comuniste din Europa Centrală și de Est, numărul ireligioșilor a fost în descreștere. Radu îl citează pe Huntington, care afirmă că după represiunea religioasă care a avut loc în cadrul regimurilor comuniste, se putea așteaptă la o mare revenire și răzbunare a Domnului – revanche de Dieu. Spre deosebirea de democrațiile din Europa de Est, societățile vestice, postmaterialiste au privatizat religia, ceea ce a dus la o descreștere a numărului de credincioși activi, în timp ce oamenii din Europa Centrală și de Est redescoperă religiozitatea. (Inglehart și Wayne) Dar același lucru se întâmplă și în SUA, unde religia nu a fost asuprită în niciun fel. Huntington probabil greșește ceva iar.

Actualmente, la circa 30 de ani de revenire a bisericii în Europa Est, ca actor activ în discursul public, se poate argumenta că aceasta începe să-și piardă ușor din popularitate. Indicele dominicantes în Polonia, de exemplu, (participarea la liturghiile duminicale) a scăzut cu 3,1 procente iar indicele comunicantes cu 1 procent (primirea Sfintei Împărtășanii). Aceasta s-ar putea datora atât politizării bisericii sau scandalurilor în care a fost implicată instituția bisericească și membrii săi. Credincioșii ar putea fi dezamăgiți de aceste evoluții.

Există și o altfel de statistică interesantă, care ne parvine din cultura populară. Lungmetrajul „Clerul” (reg. Voicieh Smajovski), în care sunt discutate ciocnirile dintre indivizi și instituția Bisericii catolice, a devenit al treilea cel mai vizionat film de la 1989 încoace. Filmul a fost vizionat în primele săptămâni de la lansare de peste cinci milioane de spectatori.

Scăderea numărului de persoane prezente la slujbe se poate înțelege și ca o tendință de la cantitate spre o calitate religioasă, slujbele sunt vizitate de credincioșii cei mai evlavioși. Analiști din cadrul bisericii vorbesc despre creșterea, în schimb, a numărului de botezuri și căsătorii sacramentale, precum şi numărul de copii care au primit Prima Împărtăşanie (issk.pl). În comparație cu anii precedenți, aceste evoluții se pot explica atât prin o aderare mai mare a locuitorilor Poloniei la valorile tradițional-catolice, dar nu e puțin probabil că aceasta se datorează și reformelor de asistență socială implementate de guvernul PiS în ultimii ani.

Încheiere.

Deși clivajul dintre religiozitate și politic este explicit definit în constituțiile multor democrații actuale, inclusiv SUA, iar în discursul public se derulează multe discuții care pledează pentru o separare cât mai mare a bisericii de stat, în cele de mai sus am putut vedea câteva punți trainice de legătură dintre sfera religozității și sfera angajamentului politic și civic. De fapt, din câte se pare, clivajul propriu zis, actualmente, nu există. Avem o rețea complexă și deasă de poduri ce leagă cele două dimensiuni. O rețea ce pare să crească și să se îngroașe tot mai mult în ultimii ani, atât în democrația Americană (Kohut și col.), precum și în zona Poloniei, României (Radu), Republicii Moldova (Voicu și col; Doroftei).

După o trecere în revistă a multitudinii de componente comportamentale și cognitive care stau la baza conceptualizării religiozității și angajament politic, am discutat mai multe studii care încearcă să clarifice acestei relație complexă și încă foarte dinamică, atât în democrațiile cu tradiție din vest, în special SUA, cât și în democrațiile mai tinere, România, R. Moldova. În lumina acestor cercetări se poate conchide că religiozitatea corelează mai curând pozitiv cu angajamentul politic și civic, iar statul de tip democratic pare să fie puternic conectat instituțional cu instituțiile bisericești, atât în vest cât și în est.

Cercetătorii care au condus aceste studii implicit exclud posibilitatea propriu zisă a separării bisericii de stat în condițiile actuale. Mai mult, distanța dintre stat și biserică, reprezentată aici în speță pe exemplul corelației dintre religiozitate și angajament civic, pare chiar să se micșoreze, deși popularitatea ireligioșilor declarați în politica americană pare să fie în creștere.

Aceste studii par să coroboreze empiric și intuițiile lui Jurgen Habermas din studiul său „O conștientizare a ceea ce ne lipsește”. Pe măsură ce pășim de la epoca seculară la cea post-seculară (iar Habermas credea că ar trebui să facem acest pas), valorile religioase ar trebui tratate cu tot respectul, deoarece acestea pot contribui la menținerea societăților. Statul liberal trebuie să se îngrijească de toate sursele de cultură pe care le atrage conștiința normativă și solidaritatea cetățenilor. Habermas nu pare să andoseze ateismul militant al lui Richard Dawkins sau al lui Christopher Hitchens, autori care consideră religia drept un fenomen ce trebuie anatemizat în societatea laică. Habermas, ca alternativă, consideră că statul liberal trebuie să se aștepte de la cetățenii săi seculari, că în exercitarea rolului lor de cetățeni, ei nu vor trata expresiile religioase ca pur și simplu iraționale. Religia ar putea fi utilă, consideră el. Religiozitatea poate fi folosită pentru a depăși perturbările sociale și înstrăinările specifice statului liberal modern. De fapt, religia a fost instrumentalizată de Habermas. Făcând diferența dintre religiile fundamentaliste și nefundamentaliste, speranța sa este că religiile non-fundamentalistă ar putea ajuta la depășirea alienării produse de către o modernizare prea bruscă a societății contemporane.

Pe de altă parte, candidatul democrat la prezidențialele din SUA, Bernie Sanders, învins în campania din interiorul partidului său de către Hilary Clinton, într-o prelegere preelectorală ținută în primăria din New Hampshire, a afirmat, poate inspirat de Habermas, că religia este un fel de a fi împreună. Dealtfel termenul de biserică/ bisericuță există și în limba română cu acest sens mai laic. Îndrăznesc să cred că și cunoștințele care ne sunt oferite de studii de genul celor citate mai sus au realmente și capacitatea de a uni cetățenii și de a-i ajuta în încercarea lor de a crea și consolida comunități, sau chiar făuri societăți noi, sustenabile cultural și intelectual și viabile în viitorul, oricare ar fi acesta.

Bibliografie.

Ammerman, Nancy Tatom. Congregation & Community. Rutgers Univ. Press, 2001.

Ammann, Sky L., „Essays on Religion and Political Behavior: How Religion Facilitates Political Development and Change” (2014). Theses and Dissertations. Paper 520. dc.uwm.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1525&context=etd

Benhabib, Seyla. The Rights of Others: Aliens, Residents and Citizens. Cambridge University Press, 2006.

Berger, John (Auth.), Tom Overton (Ed.). Portraits: John Berger on Artists. Verso, 2017.

Casanova, Jose. Public Religions in the Modern World. Chicago: Chicago University Press. 1994.

Choi G. Namkee., DiNitto, M. Diana, Predictors of Time Volunteering, Religious Giving, and Secular Giving: Implications for Nonprofit Organizations. The Journal of Sociology & Social Welfare, Volume 39, #2, June, 2012. 93-120.

Chomsky, Noam, Herman, Edward. Manufacturing Consent. The Political Economy of the Mass Media. Pantheon Books, New York, 1988.

Courtine, Jean-Jacques, and Claudine Haroche. Histoire Du Visage: Exprimer Et Taire Ses Émotions: (Du XVIe Siècle Au Début Du XIXe Siècle). Payot & Rivages, 2014.

Driskell, Robyn L., et al. “Assessing The Role of Religious Beliefs on Secular and Spiritual Behaviors.” Review of Religious Research, vol. 52, no. 4, 2011, pp. 386–404.

Driskell, Robyn, et al. “Faith and Politics: The Influence of Religious Beliefs on Political Participation.” Social Science Quarterly, vol. 89, no. 2, 2008, pp. 294–314., doi:10.1111/j.1540-6237.2008.00533.x.

Doroftei, Cristian, Religia ca factor de mobilizare politică în Republica Moldova, platzforma.md, 27 dec. 2018,

Partidul Umanist din Moldova. 2010. e-democracy.md/elections/parliamentary/2010/opponents/pum/

Freedman, Samuel G. “For Atheists, Politics Proves to Be a Lonely Endeavor.” The New York Times, The New York Times, 17 Oct. 2008, www.nytimes.com/2008/10/18/us/18religion.html.

Gerber, Alan S., et al. “Voting May Be Habit-Forming: Evidence from a Randomized Field Experiment.” American Journal of Political Science, vol. 47, no. 3, 2003, pp. 540–550., doi:10.1111/1540-5907.00038.

Grejdeanu, Tamara. “De Ce Este Valeriu Pasat Laureat Al Premiului Național?” Radio Europa Liberă, Radio Europa Liberă, 18 Aug. 2012, www.europalibera.org/a/24680721.html.

Jones-Correa, Michael A., and David L. Leal. “Political Participation: Does Religion Matter?” Political Research Quarterly, vol. 54, no. 4, 2001, pp. 751–770.

Hill, Kevin A., and Moreno. Dario „Second Generation Cubans” Hispanic Journal of Behavioural Sciences 18: 175-93. 1996.

“Illusory Truth Effect.” Wikipedia, Wikimedia Foundation, 1 Nov. 2018, en.wikipedia.org/wiki/Illusory_truth_effect.

Inglehart, Ronald și Wayne E. Baker. 2000. “Modernization, Cultural Change, and the Persistence of Cultural Values,” American Sociological Review 65(1): 19-51.

Habermas, Jürgen. Awareness of What Is Missing: Faith and Reason in a Post-Secular Age. Wiley, 2014.

Habermas, Jürgen. “Religion in the Public Sphere.” European Journal of Philosophy 14:1, pp. 1–25, 2006, Polity.

Huntington, Samuel P. The clash of civilizations and the remaking of world order. New York, NY: Simon and Schuster. 1996, in Radu, Bogdan. “The Word of God Comes into the Voting Booth. Church Attendance and Political Involvement in East Central Europe during the Early 1990s”, Polish Sociological Review (184/4), 2013.

Kindziuk, Milena. Jerzy Popiełuszko: Biografia. Wydawnictwo Znak, 2018.

Kaproń, Kasper. “Spadek Liczby Wiernych w Polsce: Liczy Się Jakość Czy Ilość? Franciszkanin Odpowiada.” DEON.pl, 2018, www.deon.pl/religia/kosciol-i-swiat/z-zycia-kosciola/art,32898,spadek-liczby-wiernych-w-polsce-liczy-sie-jakosc-czy-ilosc-franciszkanin-odpowiada.html.

Kohut, Andrew, Green, John C., Keeter, Scott and Robert C. Toth., The Diminishing Divide: Religion’s Changing Role in American Politics. Washington DC: Brookings Institution Press. 2000.

Lebedev, Alexandru. “(Foto) Trei Evenimente În Iran În 2017: Unde Este Prezent Dodon, Drapelul Moldovei Nu Are Cruce.” #Diez, 9 Aug. 2017, diez.md/2017/08/09/foto-trei-evenimente-iran-2017-unde-este-prezent-dodon-drapelul-moldovei-nu-cruce/.

Levine, Sam, and Reilly J. Ryan. “Legal U.S. Immigrants Face Prison And Even Deportation For Voting.” The Huffington Post, TheHuffingtonPost.com, 29 Aug. 2018, www.huffingtonpost.com/entry/voter-fraud-immigrants-doj-trump_us_5b859e78e4b0162f471d233c?guccounter=1.

Liptak, Dolores. Immigrants and Their Church. New York: Macmillan. 1989.

Liu, Joseph. “‘Nones’ on the Rise.” Pew Research Center’s Religion & Public Life Project, Pew Research Center’s Religion & Public Life Project, 5 Aug. 2013, www.pewforum.org/2012/10/09/nones-on-the-rise/.

Kapoor, Nisha în „Deport, Deprive, Extradite” Verso, 2018, citează „MACLC, CLEAR and AALDEF, Mapping Muslims: NYPD Spying and Its Impact on American Muslims, New York, NY: CUNY School of Law, 2013, 8.

McKenzie, Brian D. 2001. „Self-Selection, Church Attendance, and Local Civic Participa- tion.” Journal for the Scientific Study of Religion 40(3):479-88.

“Maia Sandu va avea propria religie. A fost declarată Sfântă de către Martorii Maiei.” MoldoVESTI.info, 7 Aug. 2015, moldovesti.info/maia-sandu-va-avea-propria-religie-in-moldova-a-fost-declarata-sfanta-de-catre-martorii-maiei/.

Mandeville, Bernard. An Enquiry into the Origin of Honour, and the Usefulness of Christianity in War. Gale, 2010.

Marinescu, Katy. “Taxi a lansat o nouă variantă a clipului ‘Despre smerenie’. Grigore Leşe, înlocuit de 35 de artişti – VIDEO.” Mediafax.ro, Mediafax, 11 Mai 2016, mediafax.ro/cultura-media/taxi-a-lansat-o-noua-varianta-a-clipului-despre-smerenie-grigore-lese-inlocuit-de-35-de-artisti-video-15307711.

Miller, Arthur H., and Martin P. Wattenberg. Measuring party identification: Independent or no partisan preference? American Journal of Political Science, 27 (February):106-21, 1983.

Mitropolia.md, “A fost semnat Acordul de Colaborare Între Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove Și Ministerul Afacerilor Interne.” Mitropolia Chişinăului Şi a Întregii Moldove, 21 Nov. 2018, mitropolia.md/a-fost-semnat-acordul-de-colaborare-intre-mitropolia-chisinaului-si-a-intregii-moldove-si-ministerul-afacerilor-interne/?fbclid=IwAR3yGUwNDG5Uu-ZN-juz5pqK_H7WFV1b95OyPOVTPX0I9q3xhys2U5DNNAQ.

Nedzelschi, Felicia. “CC a emis o adresă Parlamentului. Preoții care s-au implicat în campania electorală să poată fi sancționați.” AGORA, 23 Dec. 2018, agora.md/stiri/25898/cc-a-emis-o-adresa-parlamentului–preotii-care-s-au-implicat-in-campania-electorala-sa-poata-fi-sanctionati.

Norris, Pippa, și Ronald, Inglehart. Sacred and Secular: Religion and Politics Worldwide (Cambridge Studies in Social Theory, Religion, and Politics). Cambridge University Press, 2004.

Norris, Pippa. 2000. ‘US Campaign 2000: Of Pregnant Chads, Butterfly Ballots and Partisan Vitriol.’ Government and Opposition; VNS Exit Polls in ‘Who Voted” New York Times, 12 Noi., 2000.

Ostrowska, Magdalena. “Ksiądz-Rasista Pod Lupą Policji.” PortalTrybuna.pl, 27 Aug. 2016, portaltrybuna.pl/ksiadz-rasista-pod-lupa-policji/.

Parry, Janine A., et al. “The Impact of Petition Signing on Voter Turnout.” Political Behavior, vol. 34, no. 1, 2012, pp. 117–136.

Pearce, Jonathan. “47 Openly Nontheist or Humanist Elected Officials at the Federal and State Levels.” Patheos, 8 Noi.patheos.com/blogs/tippling/2018/11/08/47-openly-nontheist-or-humanist-elected-officials-at-the-federal-and-state-levels/

Pozzetta, George E., ed. 1991. The Immigrant Religious Experience. New York: Garland.

Platzforma.md. “IUBIREA NU SE VOTEAZĂ. De Aceea, BOICOT!” PLATZFORMA, 6 Oct. 2018, platzforma.md/arhive/386162.

“Poza Zilei: Igor Dodon, Înconjurat De Preoții Din Nordul Țării.” UNIMEDIA, 23 Dec. 2018, unimedia.info/stiri/poza-zilei-igor-dodon–inconjurat-de-preotii-din-nordul-tarii-124791.html.

Putnam, Robert D. Campbell, David E. Romney Garrett, Shaylyn. American Grace: How Religion Divides and Unites Us. Simon and Schuster,  2010.

Putnam, Robert D., et al. “Faith Matters Survey, 2011.” Germany, Religion and Social Profile | National Profiles | International Data | TheARDA, The Association of Religion Data Archives, 1 Jan. 1970, www.thearda.com/Archive/Files/Descriptions/FTHMAT11.asp., Robert D., et al. “Faith Matters Survey, 2011.” TheARDA, The Association of Religion Data Archives, 2011. thearda.com/Archive/Files/Descriptions/FTHMAT11.asp.

Radu, Bogdan. “The Word of God Comes into the Voting Booth. Church Attendance and Political Involvement in East Central Europe during the Early 1990s”, Polish Sociological Review (184/4), 2013.

Radu, Bogdan. ”Young believers or secular citizens? An exploratory study of the influence of religion on political attitudes and participation in Romanian high-school students”, Journal for the Study of Religions and Ideologies, 9, 25 (Spring 2010): 155-179.

“Referendumul a Eşuat. Rezultatele Oficiale Finale: Peste 91 La Sută Din Voturi Sunt DA.” Digi24 – Stiri, 8 Oct. 2018, digi24.ro/referendum-familie-2018/referendum-schimbare-constitutie-redefinire-casatorie-familie-1008821.

Rosenstone, Steven J., and Hansen, John Mark. Mobilization, Participation, and Democracy in America. New York: Macmillan. 1993.

Schlozman, Kay Lehman., et al. Unheavenly Chorus: Unequal Political Voice and the Broken Promise of American Democracy. Princeton University Pres, 2013.

Sprînceană, Vitalie și Petru, Negură. “Alegerile Prezidențiale din Republica Moldova – Un joc de lux inutil într-o țară săracă.” PLATZFORMA, 2 Nov. 2016, www.platzforma.md/arhive/35831.

Sprînceană, Vitalie. “Новые Религиозные Правые и Всемирный Конгресс Семей: Между «Традицией» и «Глобализацией».” PLATZFORMA, 21 Aug. 2018, www.platzforma.md/arhive/38587.

Tocqueville, Alexis. Democracy in America. Penguin Books, 2003.

Tănăsescu, Eugen. “Dumnezeu Iubeşte Piatra și Comunităţile Mari.” Adevarul.ro, adevarul.ro/cultura/spiritualitate/dumnezeu-iubeste-piatra-comunitatile-mari-1_570a83185ab6550cb8d62226/index.html.

Valeriu Ghilețchi, http://www.e-democracy.md/elections/presidential/2016/valeriu-ghiletchi/, 2016

Verba, Sidney, and Norman Nie. Participation In America: Social Equality and Political Democracy. New York: Harper & Row. 1972.

Voicu, Ovidiu, Cash, Jennifer, Cojocariu, Victoria. Biserică şi Stat în Republica Moldova / Fundaţia Soros-Moldova, Centrul pentru Inovare Publică. 2017. soros.md/files/publications/documents/Studiu_Biserica%20si%20Stat%20in%20RM.pdf

Wattenberg, Martin P. The Decline of the American Political Parties 1952-1980. Cambridge: Harvard University Press. 1994

Wielhouwer, Peter W. Religion and American Political Participation.” In The Oxford Handbook of Religion and American Politics, edited by Corwin E. Smidt, Lyman A. Kellstedt, and James L. Guth, 394-426. Oxford, UK: Oxford University Press. 2009.

Woodberry, Robert D., and Christian S. Smith. „Fundamentalism et al.: Conservative Protestants in America.” Annual Review of Sociology 24:25-56. 1998.

Zamfirescu, Gabriel. “Preoți și un episcop lansează acuze HALUCINANTE la adresa Maiei Sandu: ‘E stearpă’.” Stiri Pe Surse, 4 Nov. 2016, stiripesurse.ro/preo-i-i-un-episcop-lanseaza-acuze-halucinante-la-adresa-maiei-sandu-e-stearpa_1161930.html.

Imagine de fundal: Paraclis situat în Varșovia, la răscrucea străzilor Gagarina și Cerniakovska, pricopsit cu elemente de iluminat, care-l fac vizibil în perioada nocturnă. Elżbieta Janicka, în cartea sa Festung Warschau, sugerează că acest tip de paraclise s-a înmulțit în spațiul public varșovian, mai ales în timpul Războiului II Mondial. Indicau faptul că în clădirea din apropiere trăiesc creștini, sau mai precis, că de acolo au fost deja ridicați locatarii precedenți, de rit mozaic.

Acest articol face parte din proiectul Informarea opiniei publice despre desfășurarea Congresului Mondial al Familiilor din Chișinău” (World Congress Family Moldova September 2018). Proiectul este realizat cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova, prin intermediul Departamentului Justiție și Drepturile Omului.

Proiectul își propune să informeze publicul din Republica Moldova despre Congresul Mondial al Familiilor, istoria și structura acestuia, evenimentele CMF în Europa de Est. De asemenea textele vor investiga teme precum agenda conservatoare locală și regională, religiozitate și politică în Europa de Est, politizarea religiei etc.

Acest articol nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Fundației Soros-Moldova. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informaţiilor prezentate îi revine autorului articolului.