În anii 60 regimul sovietic a început să priceapă că scapă de sub control segmente întregi ale populaţiei. Mai ales a celei tinere, mai puţin dispuse să se conformeze uşor. În diverse sectoare a început să se dezvolte o lume paralelă, alternativă, care se folosea din plin de infrastructura şi situaţia socială din URSS pentru a o decima. A început să apară ceva mult mai periculos şi radical decît ceea ce se numea dizidenţă.

Dizidenţa după mine este un soi de „colaboraţionism indirect” cu regimul: e o formă de critică care-l întăreşte. Dizidentul e un soi de „traducător sincron” între cele două blocuri, regimuri antagonice.

Însă acum regimul se confruntă cu un fenomen total nou şi de o amploare mult mai mare. E ceea ce se va numi „neformali” sau „undergroundul sovietic”. Ei nu luptau pe faţă cu regimul ci regimul îi lăsa total indiferent: îl ignorau. Însă ignoranţa lor construia o lume radical diferită de lumea construită după „normele sovietice”. Ei munceau altfel, nu respectau „etica sovietică”, ascultau şi citeau altceva, aveau alte spaţii, promovau o cultură a suspiciunii şi a indiferenţei, promovau antieroi, erau nişte luzări care aveau un singur scop: să se rateze în grup. Aceşti copii au obosit să mai contruiască „comunismul” şi l-au abandonat. Lumea lor indiferentă şi aparent apolitică era una radical politică chiar dacă ei nu şi-o asumau.

Avangarda undergroundului era muzica. Regimul îi educase destul de bine încît fiecare al 3 om educat să ştie să cînte la un instrument, le ofera posibilităţi tehnice şi infrastructură, precum şi mecanisme de reproducere prin care muzica ajungea la oricine. Asta prin natura dezvoltării educaţiei, tehnologiei şi industriei anilor 60-70. Toate aceastea s-au intors împotriva regimului.

Dar acolo prin sistemul acela deja anchilozat erau cîteva structuri care gîndeau şi căutau soluţii de control al acestor grupuri greu de controlat. Şi atunci ce au inventat aceşti specialişti şi strategi ai controlului?

Au inventat ceva aproape genial. De ce nu am face noi un underground oficial, cu parafă de la stat, putere şi uşor controlabil? Prin urmare au făcut o întreagă reţea de formaţii numite VIA (formaţii vocal-instrumentale). Au luat frumos tineri educaţi muzical şi cu de toate, le-au lăsat plete lungi, le-au pus haine „a la beatles”, le-au pus instrumente în mînă, le-au oferit infrastructură & bani şi la drum. În cîţiva ani tot URSS-ul a fost împînzit de aceste VIA: la fiecare post de radio, la fiecare televiziune, în fiecare Casă de cultură şi kolhoz aveai aceste „clone muzicale” VIA. Nişte băieţi şi fete care cîntau ca undergroundul, imitau bine „lumea de afară”, arătau parcă tot ca ei dar nu erau underground. Erau un fake care imita bine originalul.

Această tehnică de „înlocuire”, de „substituire”a undergroundului, a opoziţiei, a alternativului a funcţionat dar nu pînă la capăt. Regimul avea să se năruie pe ritmurile muzicii underground, nu a celei VIA. Asta e deja un fapt istoric.

De ce mi-am amintit de povestea asta? Pentru că această tehnică avea să fie folosită şi este folosită mult mai eficient de „lumea liberă”, de regimul capitalist. Mai bine şi infinit mai eficient.

Cu ceea ce se numeşte „societate civilă”, această „opoziţie ideală” a puterii, lucrurile s-au rezolvat de mult. Puterea politică şi mai ales cea economică a înţeles cum se face: tehnica substituirii. Ai nişte ONG şi grupuri supărate pe o problemă? Nu poţi controla un sector din cauza lor? Ce faci? Investeşti în „societatea civilă” în ONG-uri cîţiva ani buni. Construieşti o „societate civilă” comodă, favorabilă frecventabilă iar pe cea autentică o diabolizezi. ŞI atunci discuţi şi negociezi cu „frecventabilii” nu cu cei „nefrecventabili”. Şi aşa devii putere legitimă, rezonabilă, civilizată. Nu mai eşti autoritar, necivilizat ca să nu ţii cont de „societatea civilă”. Acum negociezi şi te consulţi cu ea. Doar că acestă „societate civilă” e un fake pentru că îţi aparţine, e dependentă de resursele grupurilor de putere, nu e autonomă de mult.

Bancile finanţează undergroundul glamour, Coca Cola & co face revoluţii urbane, Mercedes finanţează alternativi de clubing, moguli media fac guerile şi rezistenţă urbană, nu mai ştiu cine face cetăţeni Funky. Free speech-ul trebuie să fie bine articulat, critic doar atît cît să nu deranjeze adevărata putere. Bancheri la proteste? Brrr. Despre noile partide UTC – prestatori de servicii şi presa quality – producătoare de fake reality, mai bine să ne abţinem 

Asta se întîmplă şi în sectoarele culturale de unde vine undergroundul. Acest sector este tot mai asaltat de reţeta aceasta de „substitut”. Marile companii se bagă cu bani serioşi pentru a construi tot soiul de grupuri alternative, avangardă, rezistenţă, luptă, guerilă urbană şi nu în ultimul rînd partide şi sindicate. Toate fiind substitute ale originalului, autenticului. De ce? Pentru a controla, pentru a direcţiona energiile celor care gîndesc, sînt nemulumuţi şi vor altceva. Şi lor li se oferă altceva: un substitut al opoziţiei, al revoltei, al criticii, al organizării, al gîndirii.

Poţi să faci asta dar după orele de lucru, dependent de resursele noastre, dependent de noi. Îţi dăm voie să poţi tricou cu Che Guevara dar după ce pleci de la corporaţie. Poftim şi nişte bani de băutură ca să ai curaj să ţopăi pe Manu Chao şi să ne înjuri terapeutic. Dar ai grijă să nu întîrzii la servici dimineaţă…