Baraje şi iar baraje

Nistrul este zăgăzăuit la Dubăsari şi la Dnestrovsk.

Barajul de la Dubăsari a format un lac de acumulare cu o lungime de 125 km. Nimeni nu-şi aminteşte de vetrele satelor dispărute în adâncuri. Ştim doar că apele au acoperit circa 60 km2 de terenuri agricole ca să formeze în cădere energie la Centrala Hidroelectrică Dubăsari, controlată azi de autoritățile transnistrene. Capacitățile centralei sunt atât de modeste, încât azi nu pot asigura toate necesităţile energice nici ale unui oraș cum e Chișinăul.

Barajul de la Dnestrovsk a format un lac de acumulare cu lungimea de 192 km, acoperind sub ape zeci de localități, şi a creat în timp o mulţime de probleme transfrontaliere moldo-ucrainene.

Ambele baraje au schimbat irecuperabil sistemul ecologic nistrean, au întrerupt calea de înmulțire naturală a peștilor, provoacă înnămolirea râului și a lacurilor de acumulare, reduc debitul de apă și modifică biotopul în amonte şi în aval până lângă Odesa, în parcul natural naţional ,,Тузловские плавни”, arie protejată de Convenţia internaţională Ramsar. La Dnestrovsk inginerii institutului de proiectare „Ukrghidroproiect” au intervenit radical în destinul râului Nistru. Ei au conceput barajul de la Dnestrovsk şi complexul hidroenergetic nistrean, format din Centrala Nr. 1 (ГЭС1), barajul şi lacul  tampon de la Naslavcea, Centrala hidroelectrică Nr. 2 (ГЭС2), un bazin artificial de acumulare şi Centrala hidroelectrică de acumulare (ГЭСА). Barajul lacului  tampon a fost ridicat pe Nistru, la 22 km pe primul zăgaz, între satele Nagoreni (Ucraina) şi Naslavcea (R. Moldova) în scopul liniştirii (încălzirii) apelor ce provin din lacul de la Dnestrovsk de la circa 50m adâncime. Aceste ape rămân atât de reci, încât până la Soroca, peștele nu poate depune icrele. Ucrainenii au schimbat destinaţia lacului de liniştire. Ei au construit, contrar prevederilor iniţiale de proiect a lacului  tampon, Centrala Nr. 2 şi o folosesc în scopurile lor energetice, utilizând partea moldovenească de baraj de la Naslavcea şi apa Nistrului de parcă ar aparţine numai lor.

Centrala hidroelectrică de acumulare a fost dată în exploatare în 2009, iar în 2015, odată cu lansarea celei de a treia turbine, centrala a devenit cea mai mare de acest tip din Europa. Centrala este situată lângă satul Naslavcea, pe malul lacului de liniştire. Principiul de funcţionare al ei prevede consumul energiei ce provine de la Centrala Nr. 1 în timpul când utilizatorii se deconectează de la rețea. În perioada respectivă energia nevândută este utilizată la pomparea apei din lacul de liniştire într-un bazin artificial, situat la înălţimea de 80 m şi cu capacitatea de 70 milioane m3. Când necesitățile utilizatorilor cresc din nou, depășind capacitățile Centralelor Nr. 1 şi Nr. 2, intră în funcţionare Centrala hidroelectrică de acumulare. Și aici apare problema. Lacul tampon, de liniștire, permite acumularea unui volum de apă care ar pune în mişcare şapte turbine la Centrala Nr. 2, unde în prezent funcţionează doar 3, însă nu şi turbinele Centralei hidroelectrice de acumulare. Pentru aceasta este necesar să fie mărit volumul de apă în lac, prin urmare, şi suprafaţa lui. În aceast scop, ucrainenii solicită arenda pe o perioadă de 99 ani, apoi în mod definitiv, a 19,22 ha de teren din moşia satului Naslavcea, teren pe care ei l-au îngrădit şi marcat, de parcă ar fi al lor. Ei şi-au asigurat astfel o proprietate la care speră, căci au avut aici deja un conflict cu moldovenii. În 2003, după o discuţie cu preşedintele Ucrainei V. Cucima, preşedintele V.Voronin a instalat cu forţa un post de grăniceri pe barajul de la Naslavcea, separând o turbină de altele două, pentru că aceasta se află pe partea râului ce aparține Republicii Moldova, iar ucrainenii nu furnizau Moldovei energia produsă şi nici nu achitau contracostul ei. Isprava săvârşită este mărturisită de însuşi Vladimir Nicolaevici într-un interviu ziaristului Ilie Culica. Domnia sa nu ne spune, însă, că postul de grăniceri al moldovenilor constituia un obiect de presiune asupra ucrainenilor. Este posibil că în prealabil, la o întâlnire tete-a-tete, cei doi conducători au convenit să potolească spiritele opoziției în R. Moldova şi au pus la cale această manevră curajoasă. În 2008, trimisul lui V.Voronin, viceprim-ministrul Igor Dodon a negociat la Kiev prețul energiei electrice de 0.04 USD pentru un Kwh cu 0,02 USD mai mic decât plăteau ucrainenii la ei acasă. Moldova importa atunci din Ucraina 70% din consumul de electricitate. Preţul urma să fie majorat treptat până în iulie 2009, adică după alegerile parlamentare, fapt ce s-a şi îndeplinit. În 2010 după semnarea la Kiev de către V. Filat şi Iu. Timoşenco a Protocolului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei referitor la operarea unor modificări în Acordul privind recunoaşterea reciprocă a drepturilor şi reglementarea rapoartelor de proprietate din 11 august 1994 a fost pecetluit destinul barajului Naslavcea şi a 19,22 ha de teren. De fapt, se repeta epopeea segmentului de șosea Palanca şi partea moșiei satului de dincolo șosea și a 450 m de teren riveran Dunării la Giurgiulești, cedate Ucrainei de voie, de nevoie conform unor înţelegeri de taină între frați și potentați. Ucrainenii gospodăroşi cer, iar moldovenii generoşi dau. De parcă ar fi cei mai bogați în pământ, ape, resurse energetice. S-a întrebat oare cineva dintre aleșii poporului moldovenesc: „De ce unii vor să dea în arendă fără a ezita, pe cale amicală, contra unor prețuri nesemnificative terenuri strategice ale R. Moldova, iar alții ce constituie marea majoritate, sunt nevoiți să plătească celor din urmă de sute de ori mai mult, pentru că beneficiază de potențialul locurilor cheie cedate?” Oare R. Moldova, printr-o înțelegere cu Ucraina-soră, nu poate să instaleze pe porţiunea ei de baraj cele patru turbine prevăzute şi să le exploateze ea, frăţeşte, în mod amical la Centrala Nr. 2, construită abuziv ceva mai înainte. În concepție sovietică, lacul de liniștire avea misiune ecologică şi nu energetică. Porţiunea de baraj pe care respectuos ne-o solicită Cabinetul de miniştri ucrainean este un instrument important prin care R. Moldova ar putea avea acces direct la Complexul Hidroenergetic Nistrean și astfel controla debitului râului.

Cedăm uşor terenuri, resurse, bunuri. Atunci când nu le avem pe conştiinţă ele nici nu ne trebuie, cum nu ne trebuie şi nu vrem să ştim cine ne sunt străbunii şi ce moştenire ne-au lăsat. Vrem să ştim în schimb ce model de maşină să procurăm, câte camere şi ce suprafaţă să aibă vila de la marginea oraşului, ce taxe sunt ca să ne trimitem copiii la Harvard sau Oxford ca să lucreze mai apoi în Anglia, SUA, Danemarca sau în alte ţări înaintate. La ce bun să se întoarcă la sărăcia şi incultura de acasă. Între timp, Ukrhidroenergo planifică construirea a altor şase hidrocentrale pe Nistru. În regiunea Ternopol, în amonte de cele 3 baraje de la Dnestrovsk vor apărea încă şase bazine de acumulare. Apele Nistrului vor deveni proprietatea Ukrhidroenergo. Ele vor asigura totalmente nevoile Ucrainei în orele de maximum consum de energie electrică. Pentru Ukrhidroenergo biotica Nistrului și cele 3 milioane de oameni care trăiesc alimentându-se cu apa râului nu sunt relevante. Pentru ei contează doar interesele lor comerciale.

Apa Nistrului cea de toate zilele

Odată cu formarea lacurilor de acumulare a complexului hidroenergetic Dnestrovsk, ucrainenii au sporit suprafața terenurilor irigate cu 500 mii de hectare. Iar după formarea a încă şase lacuri de acumulare, înteţirea schimbărilor climatice, a perioadelor secetoase, suprafețele irigate cu apă din Nistru în amonte de Naslavcea vor creşte exponenţial. Ukrhidroenergo astăzi nu respectă normele asumate de menținere a debitului în parametri ecologici, în loc de 240-280 m3/sec după barajele de la Dnestrovsk în râu ajung 70-100 m3/sec. Calculele dovedesc că anual în R. Moldova şi regiunea Odesa ajung cu circa 2 km cubi apă mai puţin. Astfel debitul Nistrului pe teritoriul R. Moldova a scăzut cu 20%. Ce va face mâine Ukrhidroenergo, când preţul apei pentru irigare va creşte şi respectiv va creşte şi preţul de cost al energiei electrice?

Trezirea tăcerii verzi

La Congresul Global al verzilor, aprilie 2017, Liverpool, partidele verzi din R. Moldova și Ucraina au prezentat o declaraţie comună cu privire la râul Nistru, ameninţat de interesele departamentale, ministeriale, comerciale ale Ucrainei. De pericolul izbucnirii unor conflicte transfrontaliere pentru apă la Nistru au fost informaţi deputaţii verzi în Parlamentul UE. Revenind acasă, verzii din R. Moldova şi Ucraina au organizat în comun mese rotunde, conferințe, dezbateri, la care au participat factori politici, oameni de știință, organizații neguvernamentale, formatori de opinie. Au elaborat demersuri adresate conducătorilor celor două state independente. Au revenit pe baricade verzii din regiunile ucrainene Ternopol şi Odesa, din Chişinău. Numai împreună putem supraviețui, apăra patrimoniul natural şi cultural, resursele vitale nistrene, promova principiile dezvoltării durabile, legiferate la scară mondială de ,,Întrunirea de vârf a conducătorilor statelor lumii la Rio în 1992”. Încet, foarte încet lucrurile se schimbă şi revin în albia cursului european. În 2018, Ucraina a ratificat „Acordul între cabinetul de Miniştri al Ucrainei şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul protecţiei şi dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru”, semnat la Roma în 2012. În 2018 a fost formată o comisie mixtă moldo-ucraineană pentru implementarea prevederilor Acordului de la Roma. O analiză sumară a componenței comisiei respective ne dovedeşte, însă, că în R. Moldova problemele Nistrului vor persista, atâta timp cât la rezolvarea lor nu se ţine cont de competenţă, curaj, efort diplomatic, simţ cetăţenesc şi curăţenie morală.

Sursă imagine: Unimedia

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Acțiune socială 2018” – secțiunea „atitudine”, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.