Contextul

Progresul semnificativ obținut în ceea ce privește atitudinea organelor de poliție (drept) în Republica Moldova este un fapt real. Cu toate acestea, există numeroase probleme legate de încălcarea drepturilor omului, în special rele tratamente, în locurile de detenție.

Conform articolului 24 din Constituția Republicii Moldova, fiecărui om îi este garantat dreptul la viață și la integritate fizică și psihică. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante [1]. În pofida legilor și a anumitor măsuri întreprinse de autorități în vederea combaterii relelor tratamente în penitenciare, situația rămâne a fi deficitară. Această situație este cu atât mai îngrijorătoare în domeniul justiției juvenile, căci minorii, spre deosebire de adulți, se află într-o perioadă de dezvoltare a personalității lor și prin urmare sunt mult mai vulnerabili în fața relelor tratamente și a unei educați inadecvate.

 În acest sens, persoanele implicate în sistemul justiției pentru copii trebuie să garanteze respectarea și aplicarea eficientă a drepturilor copiilor, ținând cont atât de interesul acestora, de protecția lor contra discriminării și de necesitățile lor de dezvoltare pentru a le fi asigurată o integrare reușită în societate.

Indiferent de faptul dacă copilul este în conflict cu legea sau implicat direct în sistemul de justiție, acesta trebuie tratat cu sensibilitate și atenție în cadrul oricărei proceduri în așa fel încât să nu-i fie afectată integritatea fizică și psihologică. Acest tratament trebuie să-i fie oferit oricărui copil fără a ține cont de statutul său social sau apartenența etnică. Acceptarea violenței și relelor tratamente asupra copiilor pot afecta psihologic starea copilului dar și provoca o stagnare în dezvoltarea acestuia.

Prezentul articol își propune să informeze și să sensibilizeze cititorii, părțile interesate și factorii de decizie față de problemele principale din domeniul justiției juvenile. În special, vom analiza condițiile de detenție și serviciile disponibile de care pot beneficia copiii aflați în conflict cu legea. În vederea formulării unor concluzii și recomandări au fost analizate mai multe studii, documente, rapoarte și analize prezentate în ultimii ani de către specialiști care activează în domeniul justiției pentru minori.

Informații disponibile cu privire la violența și abuzul asupra minorilor în penitenciare

Conform unui raport realizat recent de Consiliul pentru Prevenirea Torturii (CpPT), situația privind lupta cu abuzul și tortura în locurile de detenție pe parcursul anului 2017 nu atestă progrese față de anii precedenți, în unele aspecte se constată chiar o înrăutățire a situației. În calcul s-au luat evenimentele din a doua jumătate a anului 2017, precum și creșterea numărului de sesizări adresate procuraturii atât din partea deținuților maturi cât și din partea celor minori privind tratamentele inumane și degradante [2], asta în contextul în care Biroul Național de Statistică a RM în anul 2017 înregistrează o tendință de scădere a ratei infracționalității în rândul minorilor. Ponderea infracțiunilor comise de minori a scăzut de la 3,0% în anul 2013 până la 2,2 % în anul 2017.

Conform datelor statistice oficiale, pe parcursul a 6 luni ale anului curent (2018), au fost săvârșite 309/358 infracțiuni de către minori și cu participarea acestora, ceea ce constituie o scădere cu 13,69 %, față de perioada analogică a anului precedent.

Sursa: Poliția.md (NOTĂ INFORMATIVĂ, 2018)

Au fost pornite 294 de cauze penale împotriva minorilor dintre care 200 de cauze au fost trimise spre examinare către instanța de judecată. Din 358 de infracțiuni înregistrate în prima jumătate a anului 2018,  309 dintre acestea au fost realizate cu participarea minorilor, din 566 de persoane implicate în cadrul acestor infracțiuni, 471 au fost doar minori, totuși acest lucru constituie o descreștere a participării minorilor la comiterea infracțiunilor cu 15,29% față de anul trecut. Din 366 de infractori trași la răspundere penală, 328 sunt minori, ceea ce constituie 69,64% din numărul de copii [3].

Conform datelor statistice oferite de Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP) în prima jumătate a anului 2018, 68 de minori se află în arest preventiv, printre care 4 fete și 64 de băieți cu vârste cuprinse între 14-18 ani.  Numărul total de copii care execută pedeapsa închisorii în temeiul unei sentințe de condamnare este de 94, fiind doar băieți.[4]

Este îngrijorător faptul că, pe fundalul unei ușoare descreșteri a numărului total de infracțiuni, a crescut numărul infracțiunilor grave și excepțional de grave în care sunt implicați minori, ceea ce inevitabil duce la aplicarea de măsuri mult mai restrictive față de aceștia. Luând în considerație totuși datele menționate anterior în secretariatul Departamentului Instituțiilor Penitenciare și în subdiviziunile acestuia până la moment nu au fost înregistrate reclamații din partea deținuților minori referitor la aplicarea torturii de către colaboratorii instituției. Chiar dacă nu au primit alegații (plângeri nedovedite) privind practicile abuzive (fizice) față de minorii în detenție, Consiliul pentru Prevenirea Torturii, în timpul vizitelor realizate la mai multe instituții penitenciare, a recepționat numeroase cazuri de abuz verbal asupra minorilor cum ar fi Penitenciarul nr. 10 pentru minori din Goian și Penitenciarul nr. 13.

La Penitenciarul nr. 10 pentru minori din Goian au fost menționate mai multe plângeri privind abuzurile din partea angajaților în raport cu deținuții minori, care constau în aplicarea loviturilor de pumn pe spate și cutia toracică, lovituri de picioare în partea anterioară a gambei, lovituri cu folosirea cheilor peste degetele/ palmele deținuților, stropirea cu apă rece și plasarea deținutului într-o celulă rece.  Violența față de deținuții minori a fost aplicată în așa mod încât să nu rămână urme vizibile. Practicile abuzive față de deținuții minori au fost efectuate de regulă de unii și aceiași angajați. În cadrul vizitei la Penitenciarul nr. 13, unii minori au declarat că la etapa venirii în penitenciar au fost maltratați de către angajați prin aplicarea loviturilor cu butelii din masă plastică umplute cu apă. Cu toate că la etajul unde sunt amplasate celulele cu deținuți minori întotdeauna se află o persoană de supraveghere, minorii au indicat că aceasta nu este receptivă și deseori ignoră solicitările lor chiar și cu referire la mâncare și asistență socială.[5] Totodată, trebuie de menționat faptul că mulți dintre minorii aflați în detenție au fost supuși violenței fizice, psihice sau sexuale.

Pentru garantarea respectării normelor de protecție a deținuților în penitenciare, un rol important îl joacă mecanismele interne de plângeri în cadrul acestor instituții.  Conform relatărilor administrației penitenciarului pentru minori, persoanele deținute au acces nelimitat la corespondență, acces limitat la apeluri telefonice, depunerea petițiilor adresate instituției penitenciare și plângeri adresate persoanelor din exterior.[6] Chiar dacă dreptul de a depune plângeri de către persoanele arestate preventiv și condamnate la privațiune de libertate este stabilit în legislația Republicii Moldova[7], mai mulți deținuți au declarat că expediază petiții și scrisori la diferite instituții, dar nu primesc nici un răspuns de la acestea, pe motiv că scrisorile lor sunt filtrate și nu ajung la destinație.

În interviurile confidențiale oferite în cadrul vizitei Consiliului pentru Prevenirea Torturii, deținuții au declarat că au expediat cereri/petiții Avocatului Poporului pentru protecția drepturilor copilului, dar nu au primit nici un răspuns. Totuși, din discuțiile cu Oficiul Avocatului Poporului s-a constatat că, din 2014 în adresa acestora nu au parvenit adresări din partea deținuților minori.[8]

Atunci când vine vorba de mecanismul intern de depunere a plângerilor, fiecare deținut trebuie să aibă posibilitatea să adreseze solicitări și plângeri instituției sau unor persoane autorizate.[9]

Cele mai dese plângeri adresate Procuraturii din statisticile anterioare s-au dovedit plângerile cu referire la aplicarea bătăii din partea colegilor din penitenciar și din partea administrației, la tratamentul degradant și la utilizarea șocurilor electrice.[10] Cele mai multe reclamații referitoare la tortură și rele tratamente sunt înaintate de către victimă sau părinții acesteia și mai puțin de către martori.

Datele statistice privind delincvența juvenilă arată că situația criminogenă în rândul minorilor continuă să fie influențată de starea materială și condițiile precare în care aceștia cresc, mediul social precar și cu riscuri de delincvență, diminuarea rolurilor părinților și organelor competente în educația și resocializarea copiilor.[11]

Consecințele violenței asupra sănătății mintale a adolescenților

Fiecare minor are dreptul de a fi tratat cu demnitate, respect, fără discriminare de către orice reprezentat al statului și să-i fie acordată atenția cuvenită specificului vârstei și stării sale fizice și psihice (art.9-10 CPP)[12]. Cu toate acestea, asupra minorilor sunt aplicate diferite forme de abuz care în consecință îi fac pe aceștia să sufere mult. Reacțiile copilului la experiența de abuz și violență asupra sa variază în funcție de mai mulți factori, printre care: vârsta copilului, frecvența abuzului, sprijinul pe care îl primește copilului, persoana agresorului ș.a.  Reacțiile imediate la experiența abuzului/violenței se manifestă în plan psihologic, cognitiv, comportamental și social. 

Violența în instituțiile pentru delincvenții minori poate să prevaleze în mai multe țări. Aceasta ia diferite forme, implică diferiți autori și apare în contexte și etape diferite ale sistemului justiției penale. Fenomenul violenței în penitenciare este unul foarte complex, de aceea identificarea caracteristicilor și a cauzelor poate ajuta la prevenirea acesteia. Violența în penitenciare poate fi provocată de alți deținuți minori, de deținuții adulți încarcerați cu minorii, de personal, dar și de minorii înșiși prin autovătămare și suicid.  Cele mai frecvente forme de violență exercitate de către alți minori includ agresiunea și amenințarea, agresiunea sexuală, extorcarea și abuzul de natură naționalistă/ rasistă  (asupra minorilor romi, moldoveni sau ruși).

Violența și agresivitatea asupra minorilor deținuți poate fi aplicată și din partea personalului penitenciar prin aplicarea restricțiilor, aplicarea arbitrară a măsurilor disciplinare, folosirea excesivă a forței asupra minorilor sau perchezițiile realizate într-un mod necorespunzător. De asemenea, personalul poate să intimideze și să amenințe minorii într-un mod intenționat sau să treacă cu vederea atacurile altor minori nereacționând la acestea în mod repetat.  Printre metodele de tortură aplicate de personalul penitenciarului este și cea psihologică unde prevalează amenințările adresate minorului cu detenție îndelungată, cu bătăi și chiar cu omorul. Pentru psihicul unui copil, aceste amenințări, venite din partea unui reprezentant legal al puterii, prezintă o sursă și mai mare de stres. Umilința la care sunt supuși minorii are efecte distructive asupra personalității lor, intensificând impactul maltratărilor fizice.

Minorii constituie o categorie de deținuți deosebit de vulnerabili de aceea ar trebui tratați cu mare atenție. Regulamentul european pentru delincvența juvenilă supusă sancțiunilor sau măsurilor prevede utilizarea forței împotriva minorilor doar în ultima instanță, în caz de legitimă apărare, tentativă de evadare, rezistență fizică la un ordin legal, risc imediat de automutilare și vătămare a altor persoane. Acest regulament solicită, totodată, o reglementare internă corespunzătoare prin interzicerea utilizării lanțurilor sau a obiectelor din fier ca formă de apărare.[13]

Ghidul privind cele mai bune practici din Irlanda în utilizarea mijloacelor de constrângere corporală prezintă o evaluare practică a utilizării mijloacelor de apărare, prin prezentarea unor întrebări înainte de aplicarea acestor măsuri de constrângere corporală:

  • Există o strategie alternativă care comportă mai puține riscuri decât constrângerea corporală, cum ar fi supravegherea tânărului de la o distanță de siguranță, distragerea sau diversiunea?
  • Există avertismente de ordin medical, psihologic sau de securitate pentru evitarea recurgerii la constrângerea corporală a copilului în cauză?
  • Această intervenție corespunde etapei de dezvoltare a tânărului?[14]

Mai exact, personalul trebuie să specifice motivele pentru aplicarea regulilor disciplinare și a procedurilor care vor fi utilizate înainte ca acestea să fie aplicate.

Cunoașterea trăsăturilor psihologice a deținuților, precum și a ex-deținuților, prezintă o importanță atât la etapa detenției, cât și la cea a post-detenției, deoarece ar constitui un instrument util pentru acțiunile de prevenire a unui comportament antisocial, de asemenea ar putea ajuta la elaborarea unei strategii de resocializare și de adaptare post-detenție a copilului. Aplicarea abuzului și violenței asupra minorilor în locurile de detenție afectează grav dezvoltarea personalității copilului și adaptabilitatea sa la viața socială chiar și după ispășirea pedepsei.

Conform unui studiu realizat de centrul „Memoria” privind consecințele aspectului psihologic a copiilor în urma  torturii și a relelor tratamente în penitenciare rezultatele arată în felul următor:  

Sursa: http://cj.md/uploads/raport_tortura_minori.pdf  (pag 78)

Din acest tabel putem observa că majoritatea victimelor (95%) au prezentat simptome ale tulburărilor de stres post-traumatic. Practic toate persoanele au manifestat amintiri tulburătoare ale evenimentelor traumatizante, dereglări ale somnului (insomnie frecventă, coșmaruri cu tematica arestului), îndeosebi în perioada acută după maltratări.  Nervozitatea sporită persistă timp îndelungat după traumă și deseori duce la deteriorarea relațiilor cu alte persoane, inclusiv cu membrii familiei[15]

În urma relelor tratamente în penitenciare persistă o rată înaltă a stărilor depresive și anxioase, cauzate în mare parte de evenimentele traumatizante suferite de minori. Alți factori care pot afecta organismul în creștere a minorului, inclusiv starea lui psiho-emoțională, sunt condițiile de detenție a copilului, calitatea și cantitatea insuficientă a hranei, accesul limitat la lumina zilei, supra-aglomerarea din penitenciare, insuficiența de lumină și ventilare a celulelor.

Este regretabil faptul că alte acțiuni care de asemenea au un impact negativ asupra sănătății psihologice și fizice ale copilului, ce țin de restricții, acces limitat sau interdicții, nici măcar nu se iau în considerație la investigarea cazurilor. 

Pe lângă problemele psihologice traumatizante rămase în urma abuzului și maltratărilor în penitenciare, minorii se confruntă și cu e serie de inadaptări sociale cum ar fi: deteriorarea relațiilor sociale, inclusiv cu familia, dezinteres în comunicare cu alte persoane și riscul sporit de excludere socială, etichetarea care apare ca un impact negativ asupra victimei și a familiei, diminuarea șanselor de integrare socială și profesională.

În pofida faptului că majoritatea minorilor aflați în arest sau în detenție au suferit traume fizice și psihice, unii din ei nu au avut curajul și posibilitatea să depună o plângere sau să povestească despre acest lucru.

Particularitățile psihologice ale deținutului minor

După cum a fost menționat anterior, sistemul nervos al minorului se deosebește printr-o sensibilitate mărită cu caracter patogen, care în condiții de extenuare poate duce la apariția diferitelor disfuncții. La mulți dintre minori este depistată o decădere morală, întârziere în formarea simțului datoriei sau infantilism. Din cauza privării de libertate și lipsei unei educații corespunzătoare, interesele cognitive nu se dezvoltă, se pierd cele formate sau capătă o direcție infracțională. Mulți dintre minorii deținuți nu se pot opune regimului din penitenciar sau dificultăților care apar acolo, nu-și pot controla necesitățile și emoțiile, iar în consecință aceste lucruri duc la încălcarea regimului penitenciar.
Mulți dintre deținuții minori manifestă o autoapreciere neadecvată, unii din ei tind cu orice preț să atragă atenția celorlalți asupra propriei personalități și își demonstrează superioritatea față de ceilalți prin abuzare și agresivitate. Datorită faptului că minorii sunt limitați în a comunica cu rudele și prietenii, are lor o dereglare a sferei emoționale a minorului. 

Printre deținuții minori se evidențiază minorii infantili. Ei sunt nepăsători față de regim, față de propriul viitor, prezentând o dezvoltare slabă a simțului responsabilității. Acești copii manifestă comportamente impulsive, arată o lipsă de interes și atenție față de anumite activități iar faptele lor deseori nu corespund vârstei.

Săvârșirea actelor infracționale de către minori, pe lângă o educație defectuoasă, sunt dictate de accentuările de caracter cum ar fi: situațiile de stres spre reacții afective demonstrativ, întrebuințarea timpurie a alcoolului sau stări depresive psihogene.

Profilul psihosocial al ex-deținutului minor  

La etapa adolescenței, relațiile sociale ocupă un loc foarte important.  La vârsta adolescenței încep să se formeze valorile morale și sociale, inclusiv atitudinea adolescentului față de diferite interziceri morale și legale impuse de societate.  Actele delincvente săvârșite de minori și adolescenți depind foarte mult de stilurile educative defectuoase pe care aceștia le-au primit și care într-un final au pus amprentă pe formarea personalității sale.

Din cauza educației necorespunzătoare sau a lipsei complete a educației din partea tutelei, copilul poate să ajungă în conflict cu legea sau și mai grav în locurile de detenție. În perioada de detenție are loc o întrerupere/stagnare în dezvoltarea copilului, astfel încât la eliberarea acestuia din detenție se observă că minorului îi lipsesc cu desăvârșire experiența de viață și abilitățile sociale, nu sunt formate mecanismele și strategiile de adaptare la viața socială, nu posedă formele și mecanismele comportamentului necesar pentru a rezolva multiple conflicte interne și externe. Acest lucru provoacă o discordanță între nivelul cerințelor și aspirațiilor și nivelul posibilităților. Incapacitatea lor de a-și analiza critic comportamentul propriu duce la aceea că ei nu văd necesitatea de a-și schimba sau elimina calitățile și deprinderile obținute în timpul detenției.

Apare tendința de a trăi cu ziua de azi și mulți cred că totul se va aranja de la sine.  La această categorie de beneficiari frecvent persistă refuzul de a-și asuma responsabilitatea pentru faptele comise, apare sentimentul conflictelor interioare nerezolvate, iar la unii nivelul de autoînvinuire este foarte mic.

La ex-deținutul minor predomină sentimentul că nu sunt înțeleși, sentimentul singurătății, într-un final alăturându-se grupurilor de prieteni din același mediu, continuând  cercul vicios care l-a dus în penitenciar, prezentând din nou un risc de recidivă.  

Ex-deținuții minori prezintă un tablou comportamental complex pe fundalul unei structuri a personalității neechilibrate, cu o serie de componente serios afectate, cum ar fi cele motivațional-afective, imaturitatea afectivă și socială, rezistența redusă la frustrare, agresivitate. Aceste trăsături caracterizează profilul psihologic comportamental al acestor minori.

 Astfel, pentru a preveni problemele ce țin de adaptarea socială a deținutului minor, inclusiv înlăturarea relelor tratamente în penitenciare, în anul 2007, în Republica Moldova a fost instituit serviciul de probațiune (Hotărârea Guvernului nr.44 din 12.01.07), iar la 14 februarie 2008, a fost aprobată legea cu privire la probațiune. Conform acestei legi organizarea activităților de probațiune se pune în sarcina Oficiului central și a subdiviziunilor acestuia. Prin legea dată au fost stabilite direcțiile în activitate ale serviciului probațiune, una din acestea fiind etapa postpenitenciară – acordarea asistenței persoanelor eliberate din detenție și  reintegrare socială a acestora.[16] Altfel spus, este clar stipulat organul de stat care are rolul de a activa în domeniul reintegrării foștilor deținuți. 

Legea cu privire la probațiune[17] stabilește în art. 3 că subiecții probațiunii sunt persoanele bănuite și/sau învinuite pentru care a fost solicitat referatul presentențial de evaluare psihosocială a persoanei, minorii liberați de răspunderea penală, persoanele (inclusiv minore) liberați de pedeapsa penală, persoanele (inclusiv cele minore) eliberate din locurile de detenție care au solicitat asistență postpenitenciară.

Sistemul de probațiune vine de fapt cu o asistență care trebuie să asigure un suport de natură medicală, psihologică socială, vocațională și juridică. Consilierul de probațiune este persoana care trebuie să elaboreze o listă a serviciilor sociale de informare despre organizațiile guvernamentale și nonguvernamentale care pot să le presteze servicii spre ajutorul copilului.

Pe lângă aceasta, organele de probațiune mai desfășoară și acțiuni de pregătire către liberare a deținutului și acordarea asistenței de consiliere după liberare. În linii generale activitatea dată presupune includerea copilului într-o grupă de suport, consiliere de grup, terapii de familie, terapii comportamentale, asistență și consiliere în familie sau centre specializate (ex. Centrul de găzduire și asistență socială a persoanelor fără adăpost „Reîntoarcere” din Bălți), exercitarea rolului de mediator între persoana eliberată și autorități, sprijin în găsirea unui loc de muncă, susținerea pentru obținerea unei calificări.

Aflându-se o perioadă îndelungată în detenție, fostul deținut pierde multe capacități și abilități sociale. Astfel, pentru a stabili măsuri concrete de reintegrare a sa în viața socială, este necesar de realizat o evaluare a necesităților fostului deținut.

Procesul de asistență și consiliere a tinerilor foști deținuți se bazează pe următoarele măsuri:

  • Evaluarea inițială;
  • Diagnoza socială;
  • Evaluarea continuă a situației;
  • Evaluarea finală;
  • Finalizarea intervenției.

În urma realizării acestor măsuri de intervenție, tânărul ar trebui să fie reintegrat cu succes în societate. Activitatea de asistență și consiliere presupune o conlucrare a serviciului de probațiune cu instituțiile neguvernamentale din cadrul comunității.[18]   

Pe lângă serviciul de probațiune în locurile de detenție pentru minori există serviciul de asistență medicală și psihosocială. Asistența medicală în sistemul penitenciar din Republica Moldova este reglementată de legislația națională, Art. 230 (2) din codul de executare, aprobat prin Legea nr. 443 din data de 24/12/2004. Această asistență oferă deținuților un program gratuit de tratament și medicamente. Conform prevederilor legale, fiecare penitenciar ar trebui să aibă cel puțin acces la un terapeut, un stomatolog și un medic psihiatru. Deținuții care necesită tratament medical de specialitate sunt transferați la Spitalul Penitenciar al DIP sau, la necesitate, în spitalele din sectorul civil.  

Cu toate acestea, există o serie mare de probleme cu care se confruntă serviciul dat, majoritatea lucrătorilor medicali din sistemul penitenciar își încep activitatea imediat după absolvirea studiilor, fără a avea prea mare experiență pentru a oferi servicii în condițiile de detenție. Lipsa unor pregătiri speciale în domeniul identificării victimelor torturii și a documentării medicale adecvate reprezintă o problemă și o lacună cu care se confruntă minorii aflați în detenție.

Un alt serviciu de care dispun penitenciarele pentru minori  practic  nefuncțional, fiind insuficient,  este serviciul de asistență psihiatrică și psihologică. Există o serie de probleme formate în acest domeniu cum ar fi:

  • instruiri insuficiente în special în identificarea și asistența victimelor torturii;
  • condiții de muncă dificile și stresante;
  • încăperi neadecvate care necesită reparație și a fi dotate;
  • posibilități limitate de terapie ocupațională.[19]

Personalul medical și psiho-social nu este independent în raport cu administrația penitenciarului și  astfel se formează bariere cu privire la cooperarea în interesul minorului. Prin urmare, toate aceste consecințe intensifică retragerea socială a minorului și sporirea riscului de comportament delincvent sau de aderare la grupuri criminale. În acest sens, este necesară re-evaluarea programelor și serviciilor pentru minorii din detenție, în sensul fortificării acestora și punerea accentelor pe activități educaționale, psihologice și de reintegrare a copiilor în societate.

Lipsurile și necesitățile sistemului justițiar în RM, în vederea îmbunătățirii acestuia

În rezolvarea problemelor și la înlăturarea violenței asupra minorilor în penitenciare și a factorului post-traumatic, alte țări au întreprins o serie de activități de suport și asistență a copilului. Practica acestor țări ne arată cât de importantă este atitudinea personalului și educația în posibila reintegrare a minorilor deținuți în societate. În contextul reducerii riscului de violență, dezvoltarea unor competențe mai bune de soluționare a problemelor sociale la tineri prin intervenții generale de abordare a situațiilor (intimidare, victimizare) va ajuta persoanele din detenție să învețe modalități mai adecvate de reacție în anumite situații decât agresiunea.  

Exemple de bune practici se găsesc în raportul privind violența în instituțiile pentru infractorii minori al Consiliului Europei.[20]

În Franța a fost implementat „medierea educativă”. Aceasta permite stabilirea unor relații educative destul de solide cu profesioniștii înainte de abordarea actului de condamnare. Medierea educativă permite soluționarea aspectelor legate de infracțiune în mod direct, iar aceasta ar putea permite infractorului să-și recunoască infracțiunea. Modulele de prevenire sau sensibilizare cu privire la cetățeni, îngrijirea medicală, jocurile de rol sau diferite activități culturale sunt folosite pentru a ajuta minorul să se exprime în mod direct și să contribuie la practica de recuperare a acestuia.

În Irlanda, există o politică de proceduri care permit personalului să beneficieze de instruiri în gestionarea problemelor de comportament. Odată cu elaborarea planului adaptat de gestionare a comportamentului, este asigurată armonizarea metodelor de lucru cu tinerii și, în special, răspunsul la eventuale incidente. Punându-se accent pe instruirea conducătorilor, pe siguranța și securitatea tinerilor și a personalului, se poate favoriza intervenția precoce în toate situațiile de prevenire a degradării acestora. Scopul instruirilor este de a învăța personalul să identifice momentele când incidentul riscă să degenereze și să intervină în modul cel mai corespunzător. În rezultat, numărul efectiv de incidente majore și constrângere corporală a scăzut considerabil în ultimii șase ani, iar acest lucru se datorează parțial personalului care primesc instruiri continuu în domeniul gestionării comportamentelor agresive.

În consecință, cea mai mare dificultate în re-educarea minorului deținut nu constă în faptul că acesta nu dorește să se schimbe sau că nu înțelege că trebuie să trăiască cinstit, ci în faptul că el nu poate face față sistemului de valori negative deja stabilite, considerate de societate ca fiind amorale. De menționat este că însuși procesul formării conștiinței de sine la această vârstă schimbă radical caracterul relațiilor interpersonale cu oamenii din jur, iar din cauza sistemului defect și a serviciilor necalitative, dezvoltarea personalității minorului suferă foarte mult, iar integrarea sa în societate este destul de dificilă sau chiar imposibilă. Prin urmare serviciile de justiție pentru minori trebuie să fie sistematic monitorizate și coordonate în vederea îmbunătățirii competențelor personalului și mai ales a metodelor aplicate, precum și atitudinea pe care o au aceștia față de minorii din detenție.    

Note:

[1] Art. 24 din Constituția Republicii Moldova.

[2] Raport de activitate al Consiliului pentru Prevenirea Torturii (CpPT) pentru anul 2017.

[3] NOTĂ INFORMATIVĂ cu privire la starea delincvenţei juvenile şi activitatea în domeniul siguranţei copiilor pe parcursul a 6 luni ale anului 2018 I. Dinamica criminalităţii în mediul copiilor.  

[4] Biroul Național de statistică (https://drive.google.com/file/d/1C99N6uTidlphUiYo66TBkG0CU5pGH2rU/view)

[5] Raport CpPT 2017

[6] Pct. 44, Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei Statelor Membre cu privire la cercetarea în stare de arest preventiv, condiţiile de desfăşurare şi măsuri de protecţie împotriva abuzului, Rec (2006).

[7] Dreptul la petiţionare este consfinţit în art. 52 al Constituţiei Republicii Moldova din 29.07.1994, republicată la 29.03.2016 în Monitorul Oficial nr. 78, art. nr. 140, data intrării în vigoare – 27.08.1994.

[8] Raport CpPT, 2017

[9] Pct. 66, Normele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru protecţia minorilor privaţi de libertate, Rezoluţia 45/113 din 14 decembrie 1990.

[10] RAPORT DE STUDIU ”Tortura și rele tratamente față de copii minori în contextul justiției juvenile: răspândirea, impactul, prevenirea, identificarea cazurilor, oferirea suportului și raportare”.

[11] PARCURSUL UNUI COPIL PRIN SISTEMUL DE JUSTIȚIE PENALĂ ÎN REPUBLICA MOLDOVA, Chișinău 2017.

[12] http://lex.justice.md/md/326970/, COD DE PROCEDURĂ PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA.

[13] Recomandarea CM / Rec (2008) 11 a Comitetului de Miniștri privind Regulamentul european pentru delincvenţa juvenilă supusă sancţiunilor sau măsurilor, normele 90-91.

[14] Serviciul Irlandez de Justiție Juvenilă, Ghidul privind cele mai bune practici în folosirea mijloacelor de constrângere corporală, 2006.

[15] TORTURA ŞI RELELE TRATAMENTE FAŢĂ DE COPII ÎN CONTEXTUL JUSTIŢIEI JUVENILE: RĂSPÎNDIREA, IMPACTUL, PREVENIREA, IDENTIFICAREA CAZURILOR, OFERIREA SUPORTULUI ŞI RAPORTARE Studiu interdisciplinar. (http://www.justice.gov.md/public/files/file/studii_minori/Studiu_tortura_minori-_UNICEF_CpDOM_Centrul_Memoria-_2012.pdf )

[16] EXPLOATAREA SEXUALĂ ȘI ABUZUL SEXUAL FAȚĂ DE COPII Implementarea Convenției de la Lanzarote de către Republica Moldova, Chișinău 2017 (http://lastrada.md/files/resources/3/raport_RO.pdf )

[17] Legea nr. 8 din 14.02.2008 cu privire la probațiune. (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr. 103-105, art. 389.)

[18] Ghid practic, Reintegrarea socială a persoanelor liberate din locurile de detenție, Chișinău 2009.

[19] TORTURA ŞI RELELE TRATAMENTE FAŢĂ DE COPII ÎN CONTEXTUL JUSTIŢIEI JUVENILE: RĂSPÎNDIREA, IMPACTUL, PREVENIREA, IDENTIFICAREA CAZURILOR, OFERIREA SUPORTULUI ŞI RAPORTARE. (http://www.justice.gov.md/public/files/file/studii_minori/Studiu_tortura_minori-_UNICEF_CpDOM_Centrul_Memoria-_2012.pdf )

[20] Raport privind violența în instituțiile pentru infractori minori (PC-CP (2014)13 rev. 2).