BLOG PZF RECENTE

Cum să salvăm un sistem de învățămînt sinucigaș? O discuție.

Cred că acest caz tragic (și altele) ar trebui să stimuleze un efort concertat de reflecție asupra sistemului nostru de educație – un sistem opresiv, centrat pe performanță în detrimentul bunăstării și echilibrului psihologic al elevului și bazat pe o grămadă de discipline și cunoștințe teoretice neglijînd orice deprinderi elementare de viață (de exemplu, de protecție contra unor eventuale abuzuri). Atunci cînd acest sistem instituțional este dublat de o opresiune familială, care apasă cu atît mai greu asupra fetelor, că na, fetele trebuie să fie mai ascultătoare, ștreangul pare ultima soluție la care un copil poate recurge pentru a se apăra și a se revolta…

Tânăra de 18 ani din satul Hîrbovăț, raionul Anenii Noi, care a dispărut la 27 iunie 2018, de la domiciliu, a fost găsită strangulată.

Corpul neînsuflețit al fetei a fost depistat în această seară, aproximativ la ora 20.00, în fâșia forestieră din localitatea Fârlădeni, raionul Căușeni, de către un bărbat din aceiași localitate. 

La moment, poliția desfășoară acțiunile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

UNIMEDIA amintește că la 27 iunie, ora 09.00, fata a ieșit din casă și a plecat într-o direcție necunoscută. Despre dispariția adolescentei, poliția a fost sesizată de mama acesteia, care întorcându-se de la serviciu a găsit pe masă notele de la BAC, una din ele fiind 3 la matematică. (Unimedia)

La sistemul educational si opresiunea familiala as adauga si perceptia din partea societatii/comunitatii – vezi Doamne ce o sa zica rudele, vecinii… faci familia de rusine. O presiune sociala enorma. (Rodica Rusu, Facebook)

Nici nu am cuvinte! Un sistem in care se stimuleaza elitismul si unde elevul nu are nicio importanta, nimic adaptat diferentelor, ca na, „sintem toti egali” si trebuie sa ne masuram cu aceeasi linie! Iar efectul criteriilor utilizate in acest tip de invatamant da ca efect stigmatizarea diferentelor si o perceptie la nivel social de genul: ori esti bun, ori esti bou! (Snejana Sulima, Facebook)

 

Ca și în Romania, se tot insistă pe un singur tip de Bac, dezavantajand toți elevii din filierele tehnologice și vocationale. Nu voi putea intelege de ce este atat de complicat să introduci un sistem diferentiat. Sudorul, macaragiul, coafeza pot urma studii post liceale si cu un bac profesional, nu au nevoie de integrale si alte minuni. Dar cred ca aici e o alta motivatie care imi scapă, altfel nu-mi pot explica acest imobilism. (Mia Jinga, Facebook).

 

Demult tre de pus la cale o reforma fundamentala a sistemului de educatie. Avem nevoie de copii sanatosi, abili, capabili sa-si apere drepturile, sa creeze solidaritati orizontale, etc. Acum crestem oameni frustrati si in multe privinte sclavi. Corpul didactic este asuprit, umilit prin salarii mizere, programe stupide, deformate, prin spalari pseudopatriotice pe creeri. Mulți din profesorii la fel au psihologia de sclavi. Sclavii nu pot creste oameni liberi. (Alexei Tulbrure, Facebook)

 

Noi avem scoli neprietenoase copiilor. Scoli in care copiii nu sunt incurajati, ci oprimati, umiliti, descalificati de profesori. Sa vezi cum treptat este omorata orice initiativa a copiilor, sa vezi cum treptat – in clasa a V-a – copilului, caruia, de exemplu, ii placea matematica, treptat ajunge sa nu-i mai placa si asa cu multe materii. Parintii sunt cei care trebuie sa depuna eforturi colosale sa-si ajute copilul sa insuseasca materiile, sa depaseasca perioadele dificile, sa-l incurajeze sa mearga inainte orice s-ar intampla la scoala. Scoala nu o face. Ba din contra – ceea ce face e in detrimentul copilului. Dar acolo unde nu-i parintele alaturi, ce se intampla cu copilul? Sunt si profesori buni, dedicati profesiei, insa, din pacate, foarte, foarte putini, ca si manageri scolari etc, etc ….Foarte trist… (Cornelia Cozonac, Facebook).

Cazul este șocant, într-adevăr. Dar:

1. Nu putem crea un sistem de evaluare sumativă de certificare, unde sa avem 100% succes garantat (de către cine garantat?), adică toți absolvenții sa aibă note de 5 și mai sus, altfel.. 
Nu ar mai avea sens și rost astfel de „sistem de evaluare”.
2. Performanța slabă a celor care „și-au luat BAC-ul” pornește de la modul de admitere în învățământul liceal. Nu e secret – o buna parte din licee înmatriculează după principiul „admitem pe toți!”, din simplu motiv că profesorii au nevoie de ore, adică de salarii, cu orice preț!

Și atunci, ochind spre % de susținere a BAC-ului, care TREBUIE să crească în fiecare an, se merge spre simplificarea continuă a testelor. Cerc închis.
(Sugestie: încercați să traduceți în română niște teste „de BAC” din UK, sau din Franța, din Olanda, ori chiar din România și să propuneți aceste teste elevilor din RM. Vă asigur, vom avea „efectul PISA”).

3. Declarăm că avem un învățământ dezastruos – cadre didactice cu metode învechite, asigurare cu tehnologii didactice și echipament „la pământ”, lipsa motivației de a studia, lipsa motivației de a preda, etc., etc., dar dorim, nu știu de ce, % mare de susținere a BAC-ului, de la an la an! De dorit, 100 %! Și de dorit să avem examene fără stres, așa, într-o veselie…

Sper să nu se ridice „valuri de indignare cu țintă exactă” și cu cerințe gen „vrem capul lui Moțoc!”

P.S. Și încă ceva: iată un „curs” psihologic de gestionare a stresului, cu tematica „nu e sfârșitul lumii, dacă nu susții un examen”, chiar ar trebui. Cu exemple clare și pozitive a parcursului celor care nu au susținut din prima, cu alternative de continuare a studiilor, etc. (Iurie Cristea, Fb., COMpEC).

Soluția nu este, desigur, simplificarea examenelor de BAC și nici a admiterii la ciclul liceal. Dar faptul că avem niște copii cu rezultate slabe în licee (PISA) și în plus nefericiți, ar trebui să ne dea de gîndit. S-ar putea tocmai că această presiune de reușită cu orice preț (inclusiv prin fraudă, cum a fost înaintea reformei camerelor de vederi) să fie elementul cheie într-un cerc vicios al cărui rezultat este tocmai acesta: rezultate slabe și copii nefericiți. Soluția pe care aș propune-o, dar e o chestiune prea importantă pentru a fi expediată într-un comentariu, este o reevaluare atentă a programelor școlare, atît în grila materiiilor și a conținuturilor acestora, cît și în scopurilor urmărite. Cred că scopul învățămîntului școlar și liceal ar trebui să fie tocmai capacitatea de învățare a elevilor pe cont propriu, o anumită flexibilitate a materiilor în funcție de interesele și nevoile elevilor (evaluate, din nou, de specialiști, dar neapărat prin consultarea elevilor înșiși și părinților), introducerea unor materii de deprinderi de viață, inclusiv gestionarea stresului, dar și creșterea capacității de acțiune (agency), și, în sfărțit, rezervarea unui timp liber mai mult pentru uzul personal al copiilor, toate astea pentru a se repune drept prioritate echilibrul mintal al copiilor, pe lîngă reușita școlară în sine. (Petru Negură, Facebook, COMpEC).

Evident, se impune o schimbare. Totuși, ar trebui sa ne inspirăm de la țările care au performat în acest domeniu, adică să examinăm atent, la ei, grila materiilor, conținuturile, obiectivele urmărite etc. Altfel, riscăm să inventăm bicicleta moldoveneasca.

Iar, dacă am examina tabla de materii etc., propusă elevilor în ciclul liceal al altor țări, vom vedea că noi suntem la un nivel mult inferior de complexitate. 
Da, există explicații a faptului că suntem acolo unde suntem – nu avem utilaj, nu avem cadre calificate, nu avem tehnologii, nu avem Instituții de cercetare pedagogică orientate strict spre crearea tehnologiilor educaționale moderne etc.
Dar asta nu înseamnă că trebuie să asigurăm fericirea elevului doar prin simplificări, reduceri și asigurarea confortului psihologic. Pînă la urmă, studiile reprezintă o muncă asiduă. 

Alt exemplu. Pe de o parte vorbim de acordarea dreptului de a alege materii, pornind de la propriile nevoi și interese, iar pe de altă parte, valorificăm tentația de a introduce materii obligatorii (deprinderi de viata, educația ecologică, educația pentru democrație, educația pentru sănătate, etc., etc.), toate (aparent) absolut necesare „pentru binele elevului”, care, la moment, vezi doamne, „nu poate înțelege importanța crucială a acestor materii pentru propriul viitor”. 
Ar trebui să fie decis clar: ori permitem libertatea de a alege, ori decidem noi, cei care „știm mai bine, ce e bine”.

Cu evaluarea stăm la fel. Elevii care aleg să susțină TOEFL nu se prea plâng de stres și opresiune. Ei înțeleg că stau în fața unei „mașinării de evaluare”, care nu știe de milă și compromis. Te poziționează acolo unde ești și punctum! 
Ei bine, nu știu de ce se consideră că în cazul examenelor noastre naționale, mașinăria de evaluare ar trebui să genereze confort psihologic și fericire… (Iurie Cristea, Facebook, COMpEC).

De acord să ne raportăm la experiența altor țări. Modelul pe care îl prefer este cel finlandez. Cred că sistemul de învățămînt findlandez este inovator și în același timp mai echilibrat (între exigențele de performanță și nevoile coopiilor, inclusiv cea de bunăstare psihologică). A se vedea un film documentar despre acest sistem de învățămînt (de M. Moore). Aici puteți găsi și o descriere sumară a acestui sistem: https://www.oph.fi/…/146428_Finnish_Education_in_a…

Evident că nu e cazul să-l preluăm întocmai, ci poate să ne inspire pentru căutări și ajustări locale, îl putem compara și cu alte modele (inclusiv și în ceea ce privește rezultatele). Una din specificitățile acestui sistem este echilibrul dintre politica educațională comună și prioritățile locale. Adică diverse regiuni, instituții de învățămînt și chiar învățători/ profesori au o anumită libertate (nu deplină, desigur, dar în limita politicii educaționale trasate la nivel național) de a alege conținuturile și metodele de educație. În acest sistem, mai ales la nivelul secundar și vocațional, programa școlara conține un nucleu de materii obligatorii (de ex. limba maternă, limba străină-1, matematici, științe naturale etc.) și o grilă de materii opționale (dintre care elevul trebuie să aleagă un anumit număr). Aș include obiectele de genul deprinderi de viață printre materiile opționale. Și acum rămîne la alegerea elevului și părintelui de a alege ce este prioritar pentru copil: să învețe, de exemplu, tipurile de participare politică și civică, strategiile de rezistență și reziliență la factori de stres, cum să scrii o scrisoare de motivație la angajare sau structura găurilor negre… În plus, programa ciclului secundar are o structură modulară, adică anumite discipline (cum este fizica și chimia) se învață în cadrul aceluiași modul.  În școlile finlandeze, copiii au oportunitatea de a învăța în limba lor maternă (suedeză – 5% din populație, sami sau chiar romă), inclusiv pentru refugiați și imigranți.

O altă calitate pe care o apreciez în sistemul finlandez este învățămîntul bazat pe competențe, inclusiv pe competențe practice. De altfel, spre deosebire de noi, finlandezii au păstrat o vastă rețea de instituții de învățămînt vocațional. Iar universitățile sînt de două tipuri: universități clasice și universități de științe aplicate. Al doilea tip de universități îmbrățișează o abordare mai practică. 

Dar o calitate extrem de importantă a acestui sistem de învățămînt este că e în întregime gratuit, deci accesibil tuturor.
Nu pretind că formele de examinare trebuie ușurate cu orice preț. Dar cred că ele trebuie ajustate la tipul de conținut predat în școli și de fiecare elev. În cazul în care am avea un program de studii structurat modular și pe materii obligatorii și opționale, acest lucru ar trebui reflectat în examenele finale pentru ciclul secundar. Deocamdată avem un calapod pentru toți elevii din acest ciclu. Totuși, examenele nu sunt decît un element dintr-un sistem de învățămînt mai larg și deci trebuie să le privim ca parte componentă a acestui sistem. Din păcate, întregul nostru sistem suferă de deficiențe, la toate nivelele. Pe cînd o reformă globală a învățămîntului nostru pentru a-l salva de la sinucidere? (Petru Negură, Facebook, COMpEC).

Sursă imagine: Unimedia.

Despre autor

Petru Negură

Petru Negură este bursier Humboldt la Institutul de Studii Est- și Sud-Est Europene din Regensburg (IOS), Germania; conferențiar la Universitatea Liberă Internațională din Modova (Chişinău) și cercetător la Centrul de sociologie și psihologie socială (Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, Chișinău), doctor în sociologie la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris. Este autorul cărţii Nici eroi, nici trădători. Scriitorii moldoveni şi puterea sovietică în epoca stalinistă, Chişinău, Cartier, 2014. Domenii de interes: sociologia şi istoria socială a culturii, a învăţămîntului şi a serviciilor sociale în Basarabia, Transnistria, Moldova, România şi URSS în sec. 20.

Lasa un comentariu