Decizia instanțelor de judecată de invalidare a alegerii primarului de Chișinău e totodată proba definitorie a faptului că în Republica Moldova s-a încheiat procesul de evacuare a puterii din politică. 
Asta și este, în fapt, esența fenomenului Plahotniuc – depolitizarea sistematică și metodică a puterii în stat. 
Nici măcar oligarhie nu o mai putem numi, de vreme ce oligarhia constă doar în anexarea politicului, păstrînd, cel puțin în aparență, o funcționalitate a politicii și instituțiilor sale. 
Noi în schimb asistăm la dizolvarea politicului ca spațiu al puterii decizionale în stat și societate, ceea ce, într-adevăr, pare a fi însemnul unei dictaturi.

Or, reclamînd o putere dictaturială, nu e suficient să-i vezi pe cei care o exercită, e nevoie cu adevărat de a-i întrevedea ceea ce-i constituie natura. Doar percepîndu-i substanța care-i dă consistență, îi pot fi contrapuse forme eficiente de rezistență.

Care ar fi atunci natura puterii (dictatoriale?) pe care o deține și exercită Plahotniuc? Acel „ceva” care îi oferă fundamentul și o alimentează? E o ideologie, o doctrină, un crez?

Nimic din toate astea în cazul fenomenului Plahotniuc. E inutil, de altfel, să te pierzi în rațiocinații cînd e vorba de lucruri simple. Supozițiile „ideologice” ale lui Plahotniuc și ale sistemului său de putere sînt pe cît de rudimentare, pe atît de funcționale: Banul înseamnă puterea, și acest ban are puterea de a cumpăra puterea. Iar oamenii sistemului – oriunde ar fi plasați, în legislativ, executiv, administrație, judecătorii, media – sînt emanația puterii banului, sînt oamenii lui de paie.

Fenomenul Plahotniuc e însăși dovada că trăim într-o lume în care adevărata putere, eficientă și brutală, e banul.

„Ne regăsim astfel în fața dilemei formulate, cu ani în urmă, de juristul american Louis Brandeis : „Putem avea democrație sau putem avea bogație concentrată în mîinile cîtorva, dar nu putem să le avem pe amîndouă” (“We may have democracy, or we may have wealth concentrated in the hands of a few, but we can’t have both”)”

Poza de fundal: Sergiu Bejenari