Gunther Anders, utilizează o încrucișare hibridă dintre metafizică și jurnalism, pe care o numește filosofie a ocaziei pentru a realiza un demers sofisticat de diagnosticare a sufletului uman și a metamorfozelor caracteristice celei de a doua epocă a revoluției industriale.

Pentru Anders, parcursul istoric al omenirii începând de la revoluția industrială din sec. XIX până în prezent este despărțit în trei epoci distincte:

  1. prima epocă a revoluției industrială – constă în emergența principiului tehnic: a produce cu ajutorul mașinilor, alte mașini sau piese tehnice

  2. a doua epocă a revoluției industrială – omul devine un simplu mijloc în producerea mașinilor de către mașini

  3. a treia epocă a revoluției industrială – posibilitatea tehnică devine imperativul de realizare: ceea ce e posibil tehnic, e automat legitim și trebuie realizat.

Pentru a vorbi despre suflet, Anders pornește pe o potecă mai concretă, mai tangibilă, care poate fi supusă mai ușor unui control riguros, Anders pornește de la diagnosticarea lumii și a metamorfozelor prin care am transformat lumea, și de care am devenit să fim transformați.

Cum am transformat lumea în cea de a doua epocă industrială?

  1. Transformarea lumii de către sistemul aparatelor în general: lumea ca sistem al aparatelor

  • Nu mai există aparate individuale

  • marfa devine întregul

  • Lumea nu e nici măcar sistemul aparatelor, e un proces: proces de producție zilnică a unor piese zilnic noi

  • Lumea este nedefinită.

2. Transformarea lumii de către sistemul aparatelor care ne livrează lumea în casă (TV, radio, acum și calculatoare, telefoane etc.): lumea ca fantomă și matriță

  1. Lumea vine la noi, în loc să mergem noi la ea, deci nu mai suntem în lume, ci exclusiv cei care o consumă

  2. dacă lumea vine la noi doar ca imagine, ea este pe jumătate prezentă și pe jumătate absentă, deci fantomatică

  3. dacă evenimentul poate fi făcut disponibil oriunde altundeva, el devine bun mobil, deci aparține produselor de serie

  • dacă se plătește pentru recepționarea produselor de serie, evenimentul este o marfă

  • dacă el devine important din punct de vedere social abia în forma sa reproductibilă, ca imagine, atunci originalul trebuie să se conformeze reproducerii, deci evenimentul devine simplă matriță a reproducerii sale

  • conceptul de lume (acel ceva în care suntem) a fost eliminat, lumea a fost pierdută.

  1. lumea se potrivește oamenilor, atît de potrivită, ca turnată, fără nicio rezistență. Dacă pentru Dilthey, rezistența servește drept argument pentru realitatea lumii exterioare, înseamnă că realitatea lumii exterioare nu mai există.

  2. lumea ca lume dispare. ”Întrucît toate părțile acestei lumi n-au niciun alt scop în afară de a fi încorporate, descompuse și asimilate”.

  3. lumea de azi e ”postideologică” – nu mai are nevoie de ideologie. ”Ceea ce se petrece în lume se petrece deja ca spectacol aranjat

  4. existența în lume e complet neliberă. ”Fiindcă aceste discursuri livrează nu doar lucrul, ci și reacția noastră la el, noi suntem prin ele co-livrați nouă înșine”.

3. Transformarea lumii de către aparatele care nu pot fi clasificate din punct de vedere ontologic: lumea ca amenințare iminentă

  • Omenirea ca întreg a devenit pasibilă de a fi omorîtă

Care este atitudinea omului în legătură cu poziția sa într-o lume a aparatelor?

Dacă un aparat devine obsolescent, acesta întotdeauna devine obsolescent în legătură cu un alt aparat. Astfel, dacă în cazul obsolescenței tehnice, aparatul devine obsolescent în legătură cu un aparat mai performant, în cazul obsolescenței programate, aparatul este obsolescent în legătură cu un aparat nou dar care face parte din aceeași serie de aparate, atunci în cazul obsolescenței omului, omul devine obsolescent în legătură cu aparatul. Și asta e nerușinata perversitate a lumii aparatelor. Omul nu-și mai este propria măsură. Măsura tuturor lucrurilor este aparatul.

În această situație, reacția firească a omului este rușinea. Rușinea pe care o simte omul în legătură cu aparatele este numită rușine prometeică (rușinea omului față de aparatele sale ”rușinos de perfecte”). Pentru că ne este rușine de perfecțiunea aparatelor, facem din ele un model al alterărilor noastre.

Pentru Anders, rușinea este un ”act reflexiv dezactualizat într-o stare de neliniște, care eșuează prin aceea că, prin el, omul se experiențiază în fața unei instanțe pe care o evită ca fiind ceva ce el ”nu este” dar care, într-un mod ineluctabil totuși este”.

Înțeleasă ca tulburare identitară, Anders delimitează între două forme distincte ale rușinii prometeice:

  1. Eul se rușinează să fie ”ceva”

În acest caz, omul descoperă la întîlnirea cu sine, ”ceva” deja conform lumii aparatelor, el se descoperă pe sine ca parte a aparatului. (ex. făptașul se rușinează în cele din urmă nu de fapta sa, ci de a fi ”cel care” a făcut-o). Astfel, rușinea apare pentru că suntem simultan noi înșine și altceva.

2. ”Ceva” se rușinează să fie eu.

În acest caz, omul s-a integrat deja aparatului dar descoperă că nu-i reușește ”alinierea deplină” la aparat (ex. ”ceea ce-l sperie este că stînd la banda rulantă, nu participă îndeajuns, fie pentru că banda trece pe lîngă el cu viteză prea mare, fie întrucît trupul lui nu poate presta combinația de mișcări pentru sarcina solicitată, fie pur și simplu pentru că îl mănîncă și ar da orice pentru a se scărpina. Niciunei altei părți a aparatului nu i se poate întîmpla așa ceva atît de scandalos”).

Cum încearcă omul să-și comabată rușinea față de aparate?

  • prin inginerie umană. Dacă esența aparatului constă în realizarea uni singure sarcini specializate și confundarea cu această sarcină, asta e și esența care se vrea produsă prin ingineria umană.

  • prin iconomanie. Dacă esența aparatului este existența în serie, prin imagine omul are posibilitatea să-și creeze copii ale existenței sale. Prin fotografie omul devine un ”produs reproductibil”

Cum este transformat omul de către aparatele care ne livrează lumea în casă?

Prin intermediul aparatelor care ne livrează lumea în casă (TV, radio etc.) ni se prezintă niște obiecte premodelate, a căror pretenție este de a fi, laolaltă ”lumea”, iar sensul lor constă în a ne modela pe noi înșine după imaginea ei.

  1. într-o lume care vine la noi, nu mai avem nevoie să mergem noi înșine spre ea, experiența a devenit inutilă

  • omul găsește familiar deja orice loc, oriunde ar nimeri, fără să simtă nevoia de a experienția

  • fiecare om devine angajat și ocupat ca lucrător casnic. Omul își prestează munca lui: transformarea lui însuși într-un om al masei prin consumul mărfurilor produse în masă

  • familia este transformată în public în miniatură. Membrii familiei nu mai sunt împreună, ci doar unii lîngă alții. ”Familia este restructurată acum ca public în miniatură, camera de zi în cameră de proiecție de miniatură, iar cinematograful devine model al căminului”.

  • omul devine ființa căreia îi este livrată lumea.

  1. deși trăim într-o lume alienată ca și consumatori de radio, TV, internet, ne comportăm de parcă am fi familiarizați cu toate lucrurile, de fapt suntem pseudo-familiarizați. Anders numește acest proces ”confortare a lumii”. ”Principala sarcină a confortării constă în minimalizarea cauzelor și simptomelor alienării, în a acoperi alienarea cu o mantie care neagă realitatea alienării, pentru a zugrăvi un univers al comodității”. Efectul confortării este de a face depărtarea intimă, astfel ”este distorsionată lumea și poziția omului în ea, căci aparține însăși structurii lui a-fi-în-lume să-și dispună lumea în cercuri concentrice de apropiere și de depărtare”.

  2. întrucît ceea ce consumăm în fața televizorului este prejudecată care ne apare în forma unei imagini, și deci care își ascunde caracterul de judecată, omul ca și consumator este scutit de strădania de a judeca

  3. lumea care este construită și comunicată prin TV este un model stimul-răspuns cu care ne acomodăm și cu ajutorul căruia exersăm ”behavior patterns”, și creăm reflexe, astfel încât să nu putem acționa altfel în lumea reală. Ce se intenționează este crearea unei congruențe dintre lumea reală și cea a modelului… Astfel se formează identitatea pragmatică, identificarea modelului stimul-răspuns cu realitatea. Privind modelul, consumatorul crede a vedea lumea, reacționând la model, crede a reacționa la lumea însăși. Omul nu vede nimic altceva decât ceea ce șabloanele l-au învățat să vadă, nu simte nimic altceva decât ceea ce au prescris ele”.

  • întrucât cu cât e mai neobservată presiunea modelării, cu atât e mai bine asigurat succesul ei. Matrița lumii trebuie să fie simțită ca matrița dorită. Aparatele ne modelează mai întâi dorințele, prin standardizarea produselor și nevoilor.

  • pentru a acoperi fisura dintre dorință și nevoie, se modelează morala. Astfel, este considerat imoral, non-conformist, cel care nu dorește ceea ce trebuie să primească.

Cum încearcă omul să evadeze din matriță?

  1. Produce rezistențe. Pune să se producă pentru sine obstacole. Exemplu în acest sens e practica do it yourself, care nu-i nimic altceva decât ”pofta de a sari într-o alta epoca a producției cu scopul detașării de abundenta de produse finite”.

Cum ripostează matrița?

Marfa o ia pe-dinainte. Pentru cei care au nevoia de a se descărca prin autoprivare și autoproducere, matrița a inventat camping gadgets. Astfel a fost produs Robinsonul artificial: ”excursia omului obsolescent întru-un stadiu al existenței și al producției obsolescente”.

  1. Creative self-expression (pictura creativă sau scrierea creativă) – ”o mișcare care îi încurajează pe oameni să se ocupe în așa fel încât munca și rodul muncii sa compună o relație vizibilă”.

Cum ripostează matrița?

Marfa o ia pe-dinainte. Pentru că și ”elementele creativității sunt livrate pre-fabricate în casă ca cursuri de masă, chiar la distanță (how to get creative)”.

Cum este transformat omul de către aparatele care nu pot fi ontologic definite?

Pentru a înțelege cum este transformat omul de către aparatele care nu pot fi ontologic definite, e necesar să clarificăm de ce bomba este un aparat care nu poate fi ontologic definit. Anders folosește metoda teologiei negative pentru a desemna ceea ce nu este bomba. Bomba nu e mijloc pentru că ”conceptului de mijloc îi aparține faptul că ”mijlocindu-și scopul” se pierde în acesta…Bomba nu e mijloc pentru că e absolut prea mare. Pentru că cel mai mic efect al ei, dacă ar fi declanșată, ar fi mai mare decât orice scop stabilit de oameni, și că ar pune sub semnul întrebării, aproape cu certitudine, orice altă utilizare ulterioară a mijloacelor, încât principiul mijloc-scop ar dispărea ca atare. Să presupunem chiar că cineva ar urma țelul de a distruge lumea, chiar și în acest caz crearea de noi arme atomice n-ar fi crearea de mijloace, pentru că cantitatea s-a transformat deja în calitate. Fiindcă forța potențială a bombelor luate împreună este deja absolută…Tactica de a plasa bomba ca mijloc între alte mijloace, micșorează obiectul, îi prezintă inofensiv caracterul. Bomba nu poate fi clasificată, ontologic este o unicitate”.

După această clarificare, să revenim la întrebarea despre cum este omul transformat: Omul este transformat prin faptul că devine orb față de apocalipsă. Pe cât de paradoxal n-ar suna la prima vedere, totuși, aparatele care servesc drept ”MAD” (mutual assured destruction) sunt sursa orbirii noastre față de efectele apocaliptice ale acestui produs.

Care sunt sursele acesei orbiri?

  1. decalajele prometeice (”a-sincronia omului cu lumea produselor sale, al distanței pe zi ce trece tot mai mare”)

  • decalajul prometeic dintre a face / a imagina / a simți. ”Orice facultate are o limită de acțiune, dincolo de care nu mai funcționează”. (Ex. putem ucide mii, ne putem imagina poate zece morți, să plîngem sau să regretăm cel mult unul. Regretul nu este flexibil. Astfel omul este mai mic decît el însuși.

  • decalajul prometeic dintre a ști / a înțelege. ”Nu putem nega că știm ce consecințe ar aduce după sine un război atomic, arată exact faptul că știința noastră rămîne în imediata vecinătate a neștiinței, cel puțin a neînțelegerii”

    Decalajele prometeice dintre a face și a simți sau a ști și a înțelege e fenomenul prin care ”facultățile s-au îndepărtat unele de altele, fiindcă nu se mai văd, nu ajung să se mai confrunte… Astfel, omul nu mai există, există doar cel care face sau produce aici, cel care simte dincolo, iar realitatea corespunde acestor fragmente umane specializate”.


Ce putem face pentru a ameliora distanța dintre aceste facultăți?

  • să ne dezvoltăm fantezia morală

  • să recuperăm excesul dintre lumea aparatelor și simțirile noastre prin exerciții de extensiune morală

  • să exersăm transcenderea limitei ”fixe” a imaginației și simțirii noastre

  1. rădăcinile istorice: conceptul progresului ne-a făcut orbi față de apocalipsă
    ”Capacitatea de a ne plasa la ”sfîrșit ne este sustrasă de către credința într-un avans pretins automat al istoriei. Întrucît doar comparativul e valabil, doar mai binele, nu există nici bine nici rău, în măsura în care există rău el se epuizează în categoria lui a-nu-fi-încă-îmbunătățit. Nu mai suntem orientați spre sfîrșitul rău, fiindcă nu mai există nici rău nici sfîrșit”.

    Ce putem face pentru a ameliora decalajul prometeic temporal?
    – Întrucît viitorul nu mai vine, dar noi îl facem, și îl facem astfel încît posibilitatea distrugerii sale, posibila lipsă de viitor, să fie conținută în sine, noi ne atingem de viitor. În sens pragmatic, viitorul ne este deja contemporan. Sarcina care ne stă în față constă în
    extinderea facultății temporale, în extinderea orizontului prezentului nostru.

 

Gunther Anders, Obsolescența omului. Despre suflet în epoca celei de-a doua revoluții industriale. Despre metamorfozele sufletului (Editura Tact, 2013. Traducere şi note: Lorin Ghiman).

Acest material NU este realizat cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. În octombrie anul trecut PLATZFORMA.MD a depus un dosar la concursul naționale de proiecte culturale (care a fost selectat), iar MECC urma să aloce bani pînă la începutul lunii aprilie pentru scrierea unor recenzii de carte și remunerarea autorilor lor. 
E deja luna iunie și MECC nu a transferat încă nici un leu, deci întreg efortul e din contul contributorilor.