ANALIZE DEZBATERI RECENTE

Anti-politică?… Despre campania electorală a Silviei Radu

Despre alegerile paralele în Chișinău. 

În Chișinău au loc alegeri locale. Cîteva runde de alegeri în paralel.

În una din competițiile electorale, Andrei Năstase, unul dintre candidați, vede orașul exclusiv ca un cap de pod în lupta împotriva oligarhiei (perspectivă parțial corectă, de vreme ce oligarhia a capturat orașul și vrea să și-l ia pentru multă vreme, dar parțial neadevărată deoarece sacrifică din nou orașul și problemele lui reale pentru motive/cauze mai ”înalte”).

În altă competiție electorală paralelă cîțiva alți candidați ziși ”unioniști” văd alegerile locale din Chișinău ca un pas spre unire, realizarea unor ”năzuințe istorice” și împlinirea unor adevăruri transcedentale (unirea, adevărul istoric și alte chestii din astea). Desigur, nu e loc aici de trotuare și transport public (cine și de ce și-ar mai bate capul cu ele dacă oricum ”Unirea” le rezolvă pe toate?).

Într-o a treia competiție electorală, cîteva partide mai mari și mai mici încearcă să simuleze o dezbatere despre oraș vorbind despre trotuare, transport, spații verzi, alocații sociale etc. Socialiștii, bunăoară, au abandonat ”sirienii” (cel puțin pînă la toamnă), ”gayii” (pînă sîmbăta viitoare) și ”valorile tradiționale” și s-au apucat să facă o campanie tehnocrată în care, în sfîrșit, este loc pentru o discuție despre oraș.

În fine, într-o a patra campanie electorală, total paralelă cu celelalte, candidata partidei oligarhice de la guvernare, Silvia Radu, ”nu are timp de politică”, nici de campanie, nici de dezbateri.

De ce? Pentru că ”are treburi mai importante decît alegerile și politica”: să măture în oraș (însoțită de vreo 20 televiziuni), să tragă două perii de vopsea la un desen cu un țol în centrul orașului (iar întîmplător și iar alături de 20 televiziuni), să vorbească cu ”pedagogii din Durlești” (unde, surprinzător, ajung aceleași 20 de televiziuni), să viziteze Parcul Rîșcani pentru a sta de vorbă cu locuitorii (cu o coadă de 20 televiziuni). Și tot așa, în aceeași cheie.

Despre primele trei campanii nu e prea mult de spus (și voi scrie oricum săptămîna viitoare). Campania electorală ”apolitică” a Silviei Radu e însă interesantă și merită analizată. Pentru că, în opinia mea, această campanie testează anumite tehnologii electorale ce vor fi utilizate la alegerile parlamentare din toamnă.

Platforma ”anti-politică” a Silviei Radu.

Pentru cine urmărește campania locală din Chișinău e evidentă, în platforma electorală a Silviei Radu, lipsa de conținut politic – program, priorități, valori, măsuri.

Silvia Radu nu are viziune, ci doar o persoană ”mediatică” pe care o poartă de la o televiziune la alta. Ori poartă televiziunile după sine prin curți, prin parcuri, pe la șantiere. Ori cheamă televiziunile acasă – să o vadă că e și mamă grijulie care reușește deopotrivă să conducă orașul dar să și aloce niște timp familiei.

Programul ei electoral conține deopotrivă slogane activiste (stoparea construcțiilor ilegale), slogane publicitare (Chișinăul curat și verde/lifturi moderne și sigure), dar și slogane ce seamănă cu teme de compuneri la limba română pentru elevi din clasa a V-a (Chișinău, unit în liniște și armonie).

Primara interimară de Chișinău, Silvia Radu, la o acțiune de salubrizare

Programul nu conține altceva decît măsuri tehnice: înlocuirea și modernizarea lifturilor, fluidizarea transportului, atragerea de investiții străine ca și cum rostul primarului ar fi să fie diriginte de șantier. Că absența viziunii handicapează ”soluțiile” e clar și după o lectură superficială a programului. Compartimentul ”trotuare și drumuri normale”, bunăoară, conține o istorie despre 50 m de trotuar pe care Silvia Radu i-a făcut la cimitirul de la Poșta Veche dar și promisiunea că va face drumuri. Multe drumuri. Iar aici tocmai ar fi fost locul unei discuții despre ierarhia priorităților în organizarea circulației prin oraș: pietoni, bicicliști, transport public, transport privat, despre amenajarea unor zone cicliste și alte zone pietonale, despre limitarea accesului transportului privat în anumite zone (să zicem cea centrală) a orașului, despre parcări cu plată, despre dotarea intersecțiilor cu semafoare sonore, despre construcția unor treceri subterane pentru transport pentru a separa fluxurile în zone ultraaglomerate etc…

În spațiul public, Silvia Radu utilizează un discurs:
anti-politicianist (să ne luăm orașul înapoi de la politicieni, orașul a fost sub stăpînirea politicienilor pînă acum, e timpul să vină altfel de oameni).

tehnocrat (într-un înțeles specific, local al tehnocrației – conducătoarea care se pricepe la toate: iluminat, condus tractorul, asfaltare etc.).

justițiar-autoritar (promite că va da afară pe toată lumea care nu o ascultă).

popular-populist (inflația de poze și reportaje despre întîlniri cu orășenii simpli pe care îi vizitează, se ține de mînă cu ei, discută, îi ascultă) – asta pentru a sugera imaginea unui primar accesibil și ușor de găsit (deși tocmai de la începutul interimatului ei pe etajul unde e cabinetul primarului general în clădirea primăriei au mai apărut doi gardieni, ca să aibă grijă cine ajunge acolo).

autovictimizator (candidată a partidei oligarhice de la guvernare, sprijinită de toate televiziunile regimului, umflată în sondaje, Silvia Radu pozează totuși în rolul victimei). Orice replică adresată ei, întrebare, elucidare a trecutului cețos de la conducerea companiei Union Fenosa e un atac la persoană și un motiv de victimizare. În țara asta aproape că nu a rămas mass-media care să nu țină de holdingul democraților (sau al partenerilor lor socialiști), dar Silvia Radu tot pretinde că e atacată masiv de forțe obscure.

Ca să fac un sumar, Silvia Radu merge pe o platformă ”anti-politică” (ori post-politică), în care procesul politic local (campania electorală) e construit ca un rău necesar (dar totuși rău), ca o serie de proceduri și reguli politice inutile ce încurcă bunei administrări a orașului. Mesajul predominant pe care-l transmite Silvia Radu în această campanie e că ea de fapt ar fi putut foarte bine să stea în primărie și să continue să administreze ”eficient” orașul, să măture, să se vadă cu orășenii, să aducă finanțări noi, dar aiuritele astea de alegeri îi încurcă și o obligă ”să facă campanie”.

Deriva ”anti-politică” a candidatei Silvia Radu mi se pare oarecum firească din două motive:

Pe de o parte, partidul care o susține informal (prin mass-media, CEC, instituții de forță), Partidul Democrat, nu are nici el o platformă politică alta decît ”ne ținem la putere și la fluxurile de bani cu orice preț”. Integrarea europeană, valorile ”euroatlantice”, statalismul, anti-rusismul – sînt vopsele cu care dugheana dlui Vlad Plahotniuc își schimbă din cînd în cînd culoarea pentru a se ține pe creasta valului.

Pe de altă parte, dacă gîndim rolul politic al Silviei Radu nu ca persoană concretă ci ca pe un tipaj politic, atunci alegerea platformei ”anti-politice” apare ca una destul de pragmatică. Nu pentru că în oraș ar fi existat cerere de politicieni-nepoliticieni cu profilul dnei Radu (în măsura în care aceasta a fost total absentă din spațiul public și nu are nici o istorie de implicare în problemele orașului, nici ca cetățean, nici ca manager la una dintre cele mai mari companii străine din Moldova), ci pentru că a apărut, structural, la nivelul cîmpului politic local, o nișă ”anti-politică” pe care o pot umple politicieni cu profil personal diferit, inclusiv Silvia Radu.

Nișa ”antipolitică” a fost creată din vreo trei grupuri de factori:

a) incompetența irepetabilă a administrației lui Dorin Chirtoacă: pe fundalul acestuia orice gest al unui alt primar, inclusiv cel de a da cu o mătură prin oraș, pare o competență supranaturală.

b) consolidarea, în Moldova și în regiune, a discursului anti-corupție ca o meta-ideologie a procesului politic. Corupția a devenit peste noapte sursa tuturor relelor, cauza tuturor înapoierilor și blocajelor și nu a lipsit mult ca tot felul de fumigene ce acopereau corupția la nivel local în Chișinău (discursurile despre unire, despre lupta cu Rusia, despre integrarea europeană) să cadă și să descopere edificiul de lipsă de imaginație, corupție, incompetență, nepotism și cumetrism, toate hrănite și întreținute cu grijă de Dorin Chirtoacă la primăria mun. Chișinău (pentru cei care au uitat, cîteva nume pentru luare aminte: Diana Gurschi, Igor Gamrețchi, Lucian Chirtoacă, Iurie Dîrda și mulți alții). În plan regional am asistat la emergența unor platforme politice ”anti-corupție”, care au avut un oarecare succes mediatic și politic (Mișcarea Navalnîi în Rusia, Uniunea Salvați România, a lui Nicușor Dan, chiar a reușit să treacă în parlament iar protestele anti-corupție în România au creat și mai multă simpatie pentru cauza anti-corupției).

c) emergența unui discurs urban, concentrat pe teme strict urbane – spații publice, participare, transparență, incluziune, trotuare și drumuri accesibile – generat de mai multe valuri de activiști și critici urbani locali. Acest discurs a luat o distanță critică față de poziția oficială a administrației locale – întîi ridiculizînd invocarea quasi-religioasă a unirii/adevărului istoric în discuții despre gropi, apoi încercînd înlocuirea lui printr-un discurs mai competent și mai relevant.

Trăsăturile aceste nișe ”anti-politice” sînt:

– platformă anticorupție (de unde și accentul pus pe lupta cu corupție și promisiunile de a da afară toți corupții, făcute cu generozitate de Silvia Radu).

– anti-politicianism (ca reacție la cretinismul politic al fostului primar Chirtoacă, care transforma orice discuție despre trotuare, chioșcuri și nepotism într-o poveste apocaliptică despre lupta cu mîna Moscovei).

– accentul pe competență în serviciul public/tehnocrație (din nou ca reacție la politica de cadre implementată de fostul primar care a umplut primăria de foști colegi de clasă, de partid și prieteni personali).

– accentul pe lucruri făcute (și mai puțin pe discurs, care era oricum găunos).

E o nișă oarecum ”firească”, apărută din convergența unor procese locale și regionale, care, în alte condiții, putea fi acoperită de un activist civic (după profilul lui Nicușor Dan sau Alexei Navalnîi).

În condițiile oligarhatului moldovean acest lucru nu e posibil: Chișinăul rămînea unica zonă necontrolată direct și putea fi oricînd amenajată într-o zonă de rezistență, participare, transparență, incluziune și alte lucruri ce nu ajung în etajele de sus ale puterii.

De aia puterea nu a mai stat să riște și și-a delegat ”o activistă”, de fapt a creat un profil electoral de tip activist (în regiune exemplul cel mai apropiat e Nicușor Dan) cu scopul de a cîștiga orașul.

… Ca om ce-și zice activist îmi recunosc și eu o mică parte de vină, mai ales pentru că nu am reușit să elaborăm, împreună cu alte grupuri, o critică mai ”ideologică” a guvernării Chirtoacă. Tot ce am reușit a fost să contribuim la crearea unei nișe ”anti-politică” ce putea fi umplută de oricine, inclusiv de Silvia Radu (și zecile ei de televiziuni, consilieri formali și informali)…

De ce e important să stăruim asupra candidaturii Silviei Radu? (în loc de concluzie).

La acest moment, platforma ”anti-politică” a Silviei Radu mi se pare o paradigmă care va fi testată la toamnă (în alegerile parlamentare) și în anul viitor (la alegerile locale regulate).

Să începem cu ultimele, alegerile locale din 2019. E greu de crezut că, ținînd cont de profilul partidului ce o susține (o dugheană oligarhică la cheremul unui om), de resursele intelectuale ale acestui partid (care ajung doar pentru demararea unor proiecte megalomanic-inutile de genul Arenei Chișinău, nu și pentru politici publice), de contextul politic general din țară – repet, e greu de crezut că Silvia Radu va aluneca spre vreun fel de ideologie ori program ideologic în anul ce vine. Nu are nici resurse, nici înclinație și bici nu va vrea să riște. Platforma ”competenței” și ”tehnocrației” îi folosește mai mult, atît pe ei cît și Partidului Democrat. Pentru ea personal, discursul competenței și al eficienței poate servi drept sursă nesecată de inspirație (în caz că ceva nu merge, așa cum s-a mai văzut în trecut, de vină vor fi oamenii din sistem care o sabotează). Pentru Partidul Democrat, oaza de ”tehnocrație apolitică” din Primăria mun. Chișinău va reprezenta o contra-balanță la încercările oponenților săi de a se angaja în discuții și argumente ”politice” și ”ideologice”.

Ceea ce înseamnă că, pentru alegerile locale din anul viitor, și pentru cele parlamentare din acest an, Silvia Radu va trebui să pregătească o majoritate pentru Partidul Democrat în consiliul municipal. Nu o va face cu o echipă de ideologi, ci cu una de tehnocrați – activiști, manageri, administratori, economiști, urbaniști, comunicatori și PR-iști etc.

Pentru alegerile parlamentare din toamnă, care se vor desfășura după sistemul mixt, fiecare circumscripție va fi un fel de competiție electorală locală. Suspiciunea mea e că în toate circumscripțiile vor fi create profiluri politice ”anti-politice” à la Silvia Radu: anti-politicianiști, anti-ideologici, ”tehnocrați”, ”apropiați de popor și de problemele acestuia” (să nu uităm, sloganul schimbării sistemului electoral a fost ”acum poți avea deputatul tău!”).

Într-un sens, Silvia Radu nu e doar numele unei persoane, ci numele unei tehnologii de guvernare pe care o vedem născîndu-se sub ochii noștri.

 

Despre autor

Vitalie Sprînceană

Vitalie Sprînceană a studiat ştiințe politice în Bulgaria, filozofie în Moldova și acum face un doctorat la universitatea George Mason din SUA. Jurnalist, activist, fotograf amator și autor de blog.

4 Comentarii

  • . //Într-un sens, Silvia Radu nu e doar numele unei persoane, ci numele unei tehnologii de guvernare pe care o vedem născîndu-se sub ochii noștri.//
    Vitalie, tehnologia deacum este cu succes testata si se numeste „sorheizarea alegatorilor”
    Ramine sa vedem daca vor accepta sau nu chisinauenii rebotezarea in sorheeni

Lasa un comentariu