Toate prognozele cu privire la următoarele alegeri de pe 18 martie din Rusia zic un singur lucru: acestea vor fi lipsite de orice intrigă reală, legitimând următorul mandat prezidențial al lui Vladimir Putin. Chiar dacă victoria acestuia este previzibilă și va fi asigurată prin presiunile masive asupra alegătorilor, cât și prin controlul strict al administrației de la Kremlin asupra sferei politice, e evidentă și accentuarea unei crize profunde a modelului putinist al ”democrației dirijate”. În perioada celui de-al treilea mandat al lui Putin regimul său a căpătat un caracter personalist pronunțat, iar fațada ”democratică” s-a transformat definitiv într-o iluzie. Retorica ”cetății asediate” și consolidarea în jurul ”liderului național” în fața inamicilor externi a transformat orice plebiscit din ultimii ani într-un test de loialitate față de țară și față de guvern.

Problema prezenței la vot

Aprofundarea crizei economice, declinul veniturilor majorității populației și creșterea tot mai mare a inegalității sociale nasc proteste care nu mai pot fi exprimate în limitele instituțiilor publice existente. Nemulțumirea pasivă se manifestă din ce în ce mai mult prin absenteism sau prin așa-numitul ”vot cu picioarele”. Astfel, ultimele alegeri parlamentare din toamna anului 2016 au dat un semnal de alarmă pentru autorități, participarea la nivel de țară fiind de 47,8%, iar în marile orașe precum Moscova și Sankt-Petersburg abia dacă a depășit 30%. (1)

În ciuda faptului că anterior interesul scăzut pentru alegeri ajuta în mare măsură autoritățile, făcând rezultatele mai previzibile și contribuind la victoria partidului de guvernământ ”Edinaia Rosia”, astăzi absenteismul a devenit o amenințare clară pentru legitimitatea viitoarei victorii a lui Vladimir Putin. În luna decembrie 2017 sondajele au arătat disponibilitatea a doar 58% din alegători de a participa la alegeri (30% dintre aceștia ar fi dispuși ”cel mai probabil” să voteze) (2).

În ajunul alegerilor din martie a administrației de la Kremlin, a fost aprobat scenariul neoficial ”70×70”, adică un vot de 70% pentru Putin la o prezență la urne de 70 % dintre alegători (3). Totuși, administrația de la Kremlin a recunoscut de mai multe ori că o astfel de creștere bruscă a participării electorale nu poate fi realizată de către autoritățile locale doar prin utilizarea ”resurselor administrative”, adică mobilizarea care depinde de participarea funcționarilor bugetari și a pensionarilor. Conform planului Kremlinului, alegerile ar trebui să se încheie cu o victorie triumfală și necondiționată a lui Putin, dar, pe de altă parte, să nu genereze pretenții privind încălcările în masă (așa cum a fost în anul 2011, atunci când informațiile despre fraudă au provocat proteste stradale).

Administrația de la Kremlin presupune că va soluționa această problemă prin creșterea artificială a interesului pentru alegeri, organizând concerte și sărbători raionale în ziua votării (4), adică prin combinarea unor evenimente de divertisment cu referendumurile locale pe teme de actualitate, și cel mai important – printr-o simulare mai activă a concurenței politice în rândurile candidaților. Chiar dacă Putin, în stilul său obișnuit de Țar se abține de la orice dezbatere și stă cumva deasupra luptelor politice, ceilalți participanți la campanie trebuie să imite în mod cît mai realist lupta dintre ei în cadrul scenariului aprobat de administrația prezidențială. Scopul acestei combinații este de a aduce la urna de vot cât mai mulți cetățeni care la moment manifestă apatie sau scepticism privind participarea la alegeri. Nu mai puțin importantă este distragerea atenției de la campania de boicotare a alegerilor, pe care a anunțat-o renumitul reprezentant al opoziției Alexei Navalnîi. Deci, care este componența acestei ciudate curse preelectorale?

Candidatura lui Putin

Vladimir Putin a anunțat în mod oficial despre participarea sa la următoarele alegeri la data de 6 decembrie 2017 adresându-se lucrătorilor de la uzina de construcție auto GAZ din Nijnii Novgorod. Locul și publicul au fost alese în conformitate cu imaginea sa de ”om apropiat de popor” și ”supra-partinic” al președintelui rus, care amintește de începutul mandatului său anterior.

Atunci, în 2012, în campania electorală a lui Putin a fost pus accentul pe lupta cu agenții secreți din opoziție ai occidentului și bătălia pentru ”valorile tradiționale”. Adresându-se ”cetățenilor obișnuiți” deasupra capetelor liderilor egoiști și ne-patrioți ai clasei de mijloc, Putin a combinat în mod activ activ retorica conservatoare cu cea paternalistă.

Astfel, una dintre principalele promisiuni a fost creșterea la scară largă a salariilor din sectorul bugetar. Imediat după victoria sa din primăvara anului 2012, Putin a semnat faimoasele ”decrete speciale din mai”, potrivit cărora autoritățile regionale au fost obligate să se conformeze cu planul aprobat de creștere a salariilor și au fost obligate să raporteze public și în mod regulat șefului statului. Întrucât a fost necesară majorarea salariilor în condițiile unei recesiuni economice și a orientării spre reducerea generală a bugetului de către guvernare, implementarea ”decretelor din mai” s-a soldat cu reducerea locurilor de muncă (din contul cărora au crescut salariile pentru cei rămași) și manipularea cu statisticile.

În prezent, autoritățile nu mai dispun de resurse care ar putea cel puțin să consolideze legătura dintre ”stabilitate” și creșterea veniturilor, ci dimpotrivă, cel de-al treilea mandat a fost timpul scăderilor accentuate a nivelului de trai și a creșterii inflației. Cele două grupuri de susținători principali ai actualului președinte – pensionarii și lucrătorii bugetari – au devenit principalele victime ale politicilor ”anticriză” din ultimii ani.

Astăzi, Putin nu mai poate arunca cu promisiuni legate de creșterea nivelului de trai – el doar garantează că nivelul de trai nu se va prăbuși. Anume din acest motiv, Putin în mod insistent dă de înțeles că noul său mandat nu va fi marcat de o politică externă activă și de o intensificare a tensiunilor militare din interiorul țării. La începutul lunii decembrie, în momentul anunțării participării sale în cursa electorală, președintele a anunțat solemn sfârșitul operațiunii militare ruse din Siria. Problema din Donbas de asemenea a fost scoasă în mod conștient din povestea preelectorală, noul consens sugerează că țara ar trebui să se concentreze asupra soluționării problemelor sale interne, iar echilibrul acordurilor de la Minsk care a înghețat conflictul din estul Ucrainei, va continua o perioadă nedeterminată.

Programul electoral oficial al lui Putin nu a fost încă publicat, dar se știe că este pregătit sub conducerea lui Alexei Kudrin, fostul ministru de finanțe și principalul strateg al politicii neoliberale a lui Putin din anii 2000. Ideea sa principală va fi creșterea nesemnificativă a cheltuielilor pentru educație și sănătate din contul creșterii impozitelor, al creșterii vârstei de pensionare și al politicii sociale ”direcționate” (5). Astfel, continuarea cursului de compensare a efectelor crizei economice din contul scăderii nivelului de viață, vor fi din nou acoperite cu declarații false cu privire la creșterea ”investițiilor în capitalul uman”.

În situația în care conținutului campaniei electorale a lui Putin este lipsă, accentul principal va fi pus pe lipsa unui candidat alternativ, iar votul pentru actualul președinte ar trebui să apară drept o evidentă îndeplinire a datoriei patriotice. Anume din acest motiv alegerile au fost programate pentru 18 martie, ziua oficială a ”reunificării” Crimeei cu Rusia.

Noul candidat al comuniștilor

Probabil că cel mai reușit pas făcut de Kremlin pentru a atrage atenția asupra alegerilor a fost apariția noului candidat Pavel Grudinin, din partea Partidului Comunist (PCFR). În ultimul deceniu PCFR a evoluat definitiv dintr-un partid activist masiv într-o structură birocratică orientată în exclusivitate spre participarea la alegeri. Conducerea partidului a fost pe deplin integrată în sistemul ”democrației administrate”, sprijinind președintele în toate problemele politice fundamentale. Liderul neschimbat al PCFR, Ghenadnii Ziuganov, a încetat de mult timp să mai fie perceput drept o alternativă serioasă pentru Putin, iar popularitatea sa personală la sfârșitul anului trecut era de mai puțin de 4%. Este evident că Ziuganov nu mai este în măsură să atragă ”electoratul protestatar”, de mobilizarea căruia, în limitele ordinii publice existente, PCFR era responsabil în mod tradițional. Eșecul comuniștilor la viitoarele alegeri ar fi putut duce atât la un dezechilibru al sistemului fictiv de partid, cât și spre provocarea unei crize serioase în cadrul partidului. Cu toate acestea, soluția a fost identificată la sfârșitul lunii decembrie când Congresul PCFR a aprobat oficial numirea candidatului neafiliat politic, omul de afaceri Pavel Grudinin.

Cartea de vizită a lui Grudinin este o companie dintr-o suburbie a Moscovei care poartă numele simbolic  – ”Sovhozul Lenin”. De fapt ”sovhozul” este în realitate o societate pe acțiuni, pachetul de control fiind deținut de un grup mic de manageri, iar Grudinin însuși deține 40% din acțiuni. Majoritatea veniturilor ”sovhozului”, situat la periferia Moscovei, vin din darea în chirie a terenurilor unor mega-marketuri și centrelor de distribuție (printre care Metro Cash&Carry, Toyota, Nissan etc.). Însă toate acestea nu-l împiedică pe Grudinin și pe funcționarii PCFR să prezinte întreprinderea ca o ”insulă a socialismului”, angajații căreia beneficiază de programe sociale moștenite din epoca sovietică. Grudinin se reprezintă drept candidatul coaliției ”Forțele patriotice”, care s-a adunat în jurul PCFR, a extremei stânga, a naționaliștilor imperiali și a întreprinderilor de mijloc ”orientate spre naționalism economic”. În campania electorală a lui Grudinin, alături de generali patrioți retrași, participă activ și liderul ”Frontului de stânga” Serghei Udalțov, care probabil consideră acest lucru drept un bilet de intrare în ”politica mare”.

Poziția nepartinică a lui Grudinin este oportună și pentru conducerea PCFR, acesta fiind un garant împotriva oricăror schimbări în cadrul partidului. Mai degrabă e vorba de o ”căsătorie” pragmatică ”convenabilă” care se va încheia imediat după alegeri.

Atitudinea favorabilă manifestată de Kremlin față de Grudinin este evidentă prin faptul că acesta apare constant în talk-show-urile televiziunilor centrale ruse, a cărei politică de obicei este controlată strict de sus. Programul lui Grudinin nu conține nimic nou în comparație cu setul obișnuit de măsuri propus de PCFR (creșterea cheltuielilor sociale, limitarea exportului de capital din țară, accentul pe dezvoltarea pieței interne etc.

). Cu toate acestea, modalitatea vie de exprimare publică și prezența activă în mass-media, deja aproape că îl face al doilea candidat garantat din luna martie (la mijlocul lunii ianuarie, popularitatea lui Grudinin a fost de aproximativ 7%). (6)

Opoziția liberală

Una dintre problemele principale ale Kremlinului în cadrul scenariului alegerilor din luna martie este distragerea alegătorilor liberali de la ideea de a boicota alegerile. Pentru a le asigura participarea la spectacolul electoral, au fost înaintați doi candidați: Grigorii Iavlinskii și Ksenia Sobciak.

Iavlinskii, liderul partidului ”Iabloko”, este veteran al politicii ruse încă din anii 1990. În toți acești ani mesajul său nu se schimbă: în Rusia este inaugurat un regim autoritar și naționalist, care trebuie demontat în mod pașnic, libertate civică și ”valori europene” pentru țară. Iavlinskii declară deschis că nu are nicio șansă să câștige la aceste alegeri deoarece rezultatul lor este cunoscut în prealabil. Totodată votul oferit pentru candidatura sa ar trebui să fie perceput drept o alegere etică, care va demonstra autorităților dezacordul unei părți a societății cu corupția, agresiunea imperialistă și inegalitatea socială.

Cel de-al doilea candidat liberal este Ksenia Sobciak, în trecut cunoscută în calitate de prezentatoare a unui serii de emisiuni de divertisment, și care la fel se declară drept candidată de opoziție. Mesajul ei este adresat tinerilor care ar trebui să-și exprime prin vot nemulțumirea față de nedreptăți și ”lipsa verticalității sociale”. Sobciak a fost în repetate rânduri acuzată că înaintarea candidaturii sale este susținută de Kremlin pentru a dezorienta susținătorii lui Alexei Navalnîi.

Prognozele modeste estimate pentru acești candidați (nu mai mult de 3-4% în total) va oferi posibilitatea propagandei pro-guvernamentale să vorbească despre o cerere scăzută pentru liberalizarea politică din societatea rusă.

Eternul Jirinovskii

Locul trei la viitoarele alegeri cel mai probabil să ajungă la candidatul de dreapta, populistul de buzunar Vladimir Jirinovskii. Jirinovskii a participat la toate alegerile prezidențiale din Rusia din anul 1991. Stilul său specific este promovarea unor cerințe absurde și incompatibile una cu alta (inclusiv reducerea prețului la vodcă și bombardarea Statelor Unite ale Americii), care în general reflectă lumea reprezentărilor iraționale ale clasei inferioare lumpen-proletare.

Navalnîi și campania de boicotare

Demascatorul corupției și populistul anti-sistem Alexei Navalnîi nu a fost lăsat să participe la alegeri din cauza dosarului penal fictiv pentru care a fost condamnat condiționat în urmă cu câțiva ani. Cu toate acestea adevăratul motiv pentru decizia Comisiei Electorale se ascunde în rezultatul imprevizibil pe care îl poate obține Navalnîi, candidat capabil să obțină un sprijin semnificativ din partea alegătorilor.

Pe parcursul anului precedent, la îndemnul lui Navalnîi au avut loc mai multe mobilizări sociale la nivel național, demonstrând o creștere semnificativă a participării tineretului și clasei provinciale de mijloc la proteste. De asemenea, Navalnîi a reușit să creeze o rețea impresionantă de susținători care activează în toate orașele importante ale țării (aproape 200.000 de voluntari înregistrați), aceasta devenind de fapt singura organizare în masă a opoziției din toată țara.

Programul lui Navalnîi reprezintă un set de cerințe populiste, o parte dintre care au un caracter social distinct – lupta cu ”îmbogățirea ilegală”, introducerea impozitării progresive, reducerea cheltuielilor pentru poliție și apărare. Chiar și sloganul principal al programului său ”bogăție pentru toți, și nu pentru 1%” reflectă în mod clar principiul anti-elitist (7). În același timp, Navalnîi repetă teza liberală cu privire la necesitatea de a ”demonopoliza” economia (adică privatizarea activelor statului) și de asemenea face o reverență față de naționaliști, chemând, de exemplu, la introducerea regimului de vize pentru muncitorii emigranți din Asia Centrală.

Cu toate acestea, în situația politică actuală conținutul programului are, în cele din urmă,  un caracter secundar. Astfel, în comparație cu Navalnîi, Iavlinskii vorbește clar despre drepturile sindicale, Grudinin despre naționalizarea resurselor naturale, iar Sobciak, singura femeie dintre candidați, cheamă la lupta pentru egalitatea de gen și împotriva discriminării minorităților sexuale. Principalul element al strategiei lui Navalnîi nu este programul său, ci orientarea sa exclusivă spre proteste masive de jos, cu participarea activă a maselor. El repetă insistent că doar o politică stradală activă și nu alegerile fictive, sunt capabile să schimbe situația. La începutul lunii ianuarie, Navalnîi chema în mod deschis la ”greva alegătorilor” – boicotare activă, prin care neparticiparea la alegeri în combinație cu acțiunile de protest în masă și monitorizarea eventualelor falsificări la secțiile de votare.

Poziția stângii

Mișcarea de stânga din afara Partidului Comunist din Federația Rusă a fost de fapt împărțită în legătură cu viitoarele alegeri: în timp ce o mare parte se îndreaptă către o tactică de boicotare activă, alții îl susțin pe Pavel Grudinin, iar micul ”Rotfront” stalinist încearcă să obțină înregistrarea  candidatului său de partid. Aranjamentul descris mai sus conduce în mod necesar la concluzia că orice participare la alegerile din luna martie va contribui, în cele din urmă, la stabilizarea temporară a regimului și legitimarea noilor șase ani de putere personală a lui Vladimir Putin.

În același timp, susținerea necritică a lui Navalnîi crește riscul dizolvării mișcării sale populiste, care și așa are un caracter autocratic și antidemocratic. Mișcarea independentă pentru ”boicotul de stânga”, care clarifică alternativa anticapitalistă față de ordinea politică și socială existentă în Rusia, nu numai că ar putea demonstra diferența semnificativă față de poziția lui Navalnîi (cu o unitate reală de acțiune), dar și ar pune bazele consolidării ulterioare a radicalilor ruși de stânga care nu doresc să joace după regulile impuse de Kremlin.

 NOTE:
1. https://www.gazeta.ru/politics/news/2016/09/23/n_9141587.shtml
2.https://www.vedomosti.ru/politics/articles/2017/12/13/745047-nizkuyu-yavku-na-prezidentskih-viborah
3. https://www.rbc.ru/politics/26/12/2016/58600eff9a794781b168ae26
4. https://www.rbc.ru/politics/11/12/2017/5a2ab6889a7947d485acb97b
5.https://www.vedomosti.ru/economics/articles/2018/01/15/747720-srok-s-byudzhetnogo-manevra
6.https://mir24.tv/news/16286697/stali-izvestny-pervye-v-2018-godu-reitingi-kandidatov-v-prezidenty-rossii
7. https://2018.navalny.com/platform/

 

Traducere de Sergiu Bejenari.