În bătălia pentru Afrin vedem dimensiunile universale ale luptelor populare împotriva fascismului, dictaturii și morții – și pentru democrație, justiție și libertate.

În timp ce scriu aceste rînduri armata turcă s-a angajat într-o invazie militară ilegală în regiunea siriano-kurdă Afrin. Pretinzînd că luptă împotriva ”teroriștilor”, statul turc – care vrea să adere la UE, de altfel, aliat al Vestului și a doua după mărime armată NATO – a lansat o agresiune de proporții împotriva acelorași oameni care au cîștigat respectul întregii omeniri prin faptul că, prin sacrificiul lor curajos și rezistența eroică, au învins Statul Islamic (ISIS). Campania militară îi include de asemenea pe aliații lui Erdoğan, Armata Liberă Siriană (ALS), și amenință peste 800 mii civili, jumătate dintre care sînt refugiați interni care au ajuns în Afrin fugind din regiuni devastate de război precum Idlib sau Aleppo.

Alegerea regiunii Afrin drept țintă respectă întru totul, pas cu pas, agenda imperialistă clasică. Atacul nu ar fi fost posibil în nici un caz fără aprobarea Rusiei, care controlează spațiul aerian deasupra regiunii Afrin. Turcia s-a asigurat, de asemenea, și de sprijinul lui Assad și Iranului. Conform unor surse oficiale, Rusia se angajase să protejeze Afrin pentru a-l reîntoarce regimului lui Assad. Cum însă acesta a refuzat, Rusia a dat undă verde invaziei turcești.

Între timp, SUA, care i-a folosit pe kurzi în calitate de ”soldați de încredere pe teren” (eng.  reliable boots on the ground) în Siria, în cadrul coaliției internaționale anti-Statul Islamic, ignoră ambițiile aliatului lor NATO de a-i sacrifica pe eroii războiului contra Statului Islamic, mulțumindu-se să roage Turcia să ”evite jertfele civile”. Statele europene, în primul rînd Germania, au și ei mize proprii în acest joc – majoritatea armelor utilizate de Turcia sînt de producție europeană. În acest fel milioane de oameni sînt nevoiți să-și lase casele și, riscînd uneori cu propria viață, să încerce să ajungă ca refugiați în Europa.

După șapte ani de război Siria este distrusă; ISIS a venit, a ucis și a plecat, în regiune au fost comise masacre și acte de genocid; demografia și ecologia regiunii au fost alterate radical; Assad pare a fi la fel de puternic ca la început. Cererile legitime ale sirienilor care au ieșit în stradă și și-au riscat viețile pentru a cere demnitate, libertate și dreptate de la regimul lui Assad au fost trădate. Între timp, statele din regiune dar și cele din afara ei par să nu mai controleze deloc situația, iar rezultatul este dezastruos – mai mult de jumătate de milion de morți și 6 milioane de refugiați. Mai multe voci din rîndul activiștilor vorbesc deja despre Un al Treilea Război Mondial care s-ar desfășura în regiune.

Acesta este contextul intervenției turcești în Afrin, un act de neînțeles chiar și în contextul cunoscutei ostilități istorice a statului turc față de kurzi. Bătălia din Afrin simbolizează cele două opțiuni pe care le au la moment oamenii din Orientul Mijlociu: dictaturi militariste, patriarhale și fasciste, pe de o parte, și comunități libere, auto-organizate, autonome și egale pe de altă parte. Solidaritatea cu Afrin reprezintă o oportunitate, pentru stînga, să se unească împotriva fascismului și să se mobilizeze împotriva militarismului, ocupației și războiului.

Care este miza?

În contextul războiului cu ISIS, statele care sînt cunoscute pentru faptul că ar fi sprijinit forțele jihadiste în Siria – Turcia, Arabia Saudită și Qatarul, în special – au devenit parte a unei coaliții conduse de aceleași puteri care au invadat Orientul Mijlociu pentru interese imperiale, au comis crime de război în numele ”luptei contra terorismului” și astfel au creat solul fertil care a alimentat creșterea explozivă a ISIS. Forțele care reprezintă sistemul capitalist, statismul autoritar, fundamentalismul religios și, în unele cazuri, fascismul pur, au fost ”chemate să aducă democrație și pace în regiune”.

Cîtă vreme ISIS a surprins atenția comunității internaționale, chestiunea inițială, care ținea de dictatura sîngeroasă și autoritară a lui Assad a fost marginalizată și ignorată, la fel ca și chestiunile despre o pace justă pentru Siria. Intrarea Rusiei în războiul sirian dar și implicarea activă a Iranului au contribuit la substituirea agendei de pace și justiție cu stereotipul fals al unei animozități între suniți și șiiți. Toate puterile care s-au implicat în acest război au practicat aceleași lucruri: suprimarea disidenței, a rezistențelor de jos și a proiectelor democratice alternative. În contextul războiului, aceasta a însemnat mobilizarea și consolidarea ideologiilor fasciste și sectare pentru care oamenii erau gata să moară și să omoare.

Încercările de a construi mișcări de auto-determinare și auto-apărare împotriva colonialismului și exploatării capitaliste au fost subminate. Aceasta explică atitudinea ostilă față de mișcarea eliberatoare din Rojava, inclusiv încercările marilor puteri precum SUA de a folosi Rojava în scopuri militare și de a goli politicile acestei mișcări de principiile sale revoluționare. Kurzii au încercat să rămînă fideli principiilor și idealurilor lor revoluționare într-un context foarte complicat: conflicte și contradicții între marile puteri imperiale și jocurile lor pe de o parte, și moarte și foc pe de altă parte. În același timp, mișcarea a fost nevoită să facă diverse alianțe tactice (fapt pentru care au fost învinuiți că ar fi marionete imperialiste) în încercarea de a construi un sistem democratic radical de auto-guvernare și salvînd milioane de vieți de moarte sigură din mîinile extremiștilor de la ISIS. 

Din păcate, anumite secțiuni sectare și dogmatice ale stîngii internaționale au fost incapabile să recunoască această mișcare drept una de politică emancipatoare și să acționeze corespunzător. Dimpotrivă, acestea au permis imperialismului să avanseze, refuzînd solidaritatea cu kurzii atunci cînd aceasta era foarte necesară. Dar mai e timp ca această eroare să fie corectată.

Rezistență sau fascism.

La doar cîteva luni după ce Unitățile de Apărare a Femeilor Kurde (YPJ) au anunțat eliberarea capitalei Statului Islamic, orașul Raqqa, unde mii de femei au fost deținute ca sclave sexuale mai mulți ani de zile, fundamentaliștii religioși sub comanda lui Erdoğan intră acum în război în Siria sub niște acorduri folclorice neo-otomane bizare. Partea seculară, naționalistă a politicii turcești, care se crede ”modernă”, sprijină de asemenea această operațiune, acordînd sprijin militarismului fascist.

Cînd ani la rînd grupurile jihadiste de genul ISIS sau cele afiliate Al Qaeda decapitau, crucificau, violau în grup și ardeau oameni de vii la granița siriano-turcă, administrația lui Erdoğan nu părea să fie prea îngrijorată de ”terorismul la granițele sale”. Probele care demonstrau sprijinul militar, logistic și politic pe care Turcia îl acordă mișcării ISIS au fost ignorate, în timp ce Erdoğan abia de își ascundea bucuria că orașul siriano-kurd Kobane ar putea ajunge în mîinile ISIS în 2014.

E evident că experimentul democratic multi-etnic și feminist al Federației Democratice din Nordul Siriei, care a început odată cu revoluția din Rojava în 2012, reprezintă un pericol mai mare pentru interesele turcești decît orice forță reacționară compusă din violatori ucigași (precum ISIS). Cu alte cuvinte, statul turcesc sub Erdoğan încearcă să facă ceea ce nu le-a reușit celor de la ISIS – să anihileze aspirațiile legitime de auto-determinare pentru poporul kurd și, odată cu asta, posibilitatea unei alternative în Orientul Mijlociu bazată pe solidaritate, justiție și libertate.

La o jumătate de săptămînă de la începutul operațiunii numită în mod spectaculos ”Operațiunea Ramura de Măslin”, statul turc a comis deja cîteva masacre civile. În mass-media turcă, aceste violări ale dreptului internațional au fost numite un război pentru ”democrație, fraternitate și pace”. Limbajul dublu al ”războiului contra terorismului”, împrumutat de la administrația lui Bush în SUA, este utilizat pentru a prosti populația Turciei și a lumii întregi că acest război ar fi necesar pentru a proteja cetățenii turci de atacurile teroriste și pentru a apăra suveranitatea națională.

În realitate, această invazie este condusă de același stat care a băgat în pușcărie copii, activiști comunitari, deputați și primari aleși, jurnaliști, avocați, învățători și profesori, ambasadori, activiști pentru drepturile omului, activiști pentru drepturile femeilor – doar din motivul că aceștia vor pace, nu război. Faptele sînt distorsionate, dreptul internațional este suspendat. O adevărată crimă istorică este săvîrșită în fața lumii întregi.

Umăr la umăr cu Afrin.

Au kurzii un proverb: ”noi nu avem alți prieteni decît munții”, care este repetat foarte des cu referință la nenumăratele masacre, injustiții și trădări pe care le-au suferit oamenii din Kurdistan de-a lungul istoriei lor. Acest proverb rezonează cu istoria complicată a unui popor care trăiește în patru din cele mai importante țări din Orientul Mijlociu – Turcia, Irak, Iran și Siria – și care este amenințat în mod constant de atacuri genocidare din toate părțile.

Proverbul reflectă și o altă lecție amară pentru kurzi și pentru oricine în situația lor – să nu crezi niciodată în sprijinul unor state în lupta pentru libertate și dreptate. Recenta colaborare tactică dintre Rusia și SUA în Siria devine mai mult decît evidentă în cazul atacurilor turcești asupra regiunii Afrin: ambele puteri sînt gata să sacrifice milioane de civili pentru a-și proteja anumite interese geopolitice mai largi. Mișcarea de eliberare a kurzilor a acționat fiind perfect conștientă de această situație și acesta este motivul pentru care, la momentul trădării de către diverși aliați externi ai cauzei de emancipare, structurile lor bazate pe auto-organizare nu se dizolvă, ci predomină. Cetățenii ordinari din Afrin, cu conștiința și experiența auto-organizării acumulate de-a lungul anilor, este gata astăzi gata să se apere împotriva oricăror atacuri și oricărei ocupații.

În acest moment este clar că cetățenii din Orientul Mijlociu se pot baza doar pe ei în efortul de a mobiliza puterea populară, solidaritatea și prietenia internațională. Peste tot în lume activiștii kurzi au ocupat din nou străzile pentru a protesta împotriva agresiunii internaționale contra luptei lor pentru libertate. Eforturile de organizare timp de mai multe luni pe teritoriului Kurdistanului și în afara lui au jucat un rol decisiv în victoria asupra ISIS de la Kobane în ianuarie 2015. Revendicările mișcării de protest țin acum nu doar de oprirea atacului militar, dar și de încetarea comerțului de arme cu Turcia și apeluri la inițierea unor procese de pace viabile atît în Turcia cît și în Siria.

Păstrînd spiritul Kobane, este important să mobilizăm rapid și masiv solidaritatea cu Afrin. Nu putem miza pe state pentru a conduce lupta pentru libertate. Oamenii ordinari, cei oprimați, comunitățile iubitoare de libertate din toată lumea trebuie să se întovărășească. În același mod în care sute de mii de oameni din Argentina, în Afganistan și în Africa de Sud s-au alăturat marșurilor, protestelor și acțiunilor pentru apărarea orașului Kobane de pericolul ISIS, e nevoie acum ca oamenii de pretutindeni să-și exprime solidaritatea cu mișcarea progresivă a kurzilor din Siria, dar și cu alte mișcări similare din Orientul Mijlociu. Puterea solidarității internaționale este indispensabilă în acest moment crucial.

În bătălia pentru Afrin putem vedea dimensiunile universale ale luptelor populare împotriva fascismului, dictaturii și morții – și pentru democrație, libertate și dreptate. Viitorul regiunii Afrin simbolizează destinul unei regiuni care a fost lipsită prea mult timp de o viață demnă.

Nu este deci în nici un caz o exagerare să spunem că apărarea Afrin întruchipează acum apărarea omenirii în genere. Așa arată acum războiul împotriva fascismului în Mesopotamia secolului douăzeci și unu.

Trebuie să stăm umăr la umăr și să apărăm Afrin de fascism!

No pasaran!

Autor: Dilar Dirik

Dilar Dirik este o activistă a mișcării femeilor kurde și scrie în mod regulat despre luptele de eliberare din Kurdistan pentru publicul internațional.

Articolul a apărut inițial în ROAR Magazine pe 24 ianuarie. 

Traducere din engleză: Vitalie Sprînceană 

Anterior PLATZFORMA.MD  a mai publicat materiale despre Siria și Rojava: 

Democrație în absența statului, de Dilar Dirik. 

Ne apărăm pămîntul și femeile. Kurzii din Siria vor să construiască o societate egalitară la graniță cu Statul Islamic, de Ștefan Mako