Introducere

În ultimii 25 de ani, fenomenul migrației populațiilor a cunoscut o creștere importantă în mai multe state din Sud-Estul european. Cauzele acestor schimbări variază de la o țară la alta. Totuși, baza lor rămâne comună, fiind, în mare parte, cea a transformărilor economice post-socialiste ale căror urmări asupra calității vieții populațiilor din această regiune a fost devastator. Cel puțin, acesta a fost scenariul în Republica Moldova. După declararea independenței față de URSS, în 1991, Moldova nu numai că a fost nevoită să facă față provocărilor legate de reformele post-socialiste, dar și experienței inedite de construcție statală. Caracterul haotic al acestui dublu proces a dus la fragilizarea rapidă a legitimității statului moldovenesc care eșuează în tentativa sa de a „monopoliza violența” (WEBER, 1919) fizică și simbolică.Spre sfârșitul primului deceniu de transformări post-socialiste, mai bine de 70% din populație este afectată de sărăcie; PIB-ul reprezintă doar 35% din nivelul anului 1990; creșterea naturală a populației devine negativă; iar Barometrului de Opinie Publică din 2000 (IPP, 2000) arată că 82% din respondenți consideră că țara lor merge într-o direcție greșită, 78% are încredere în biserică iar 55% de respondenți își exprimă dorința de a părăsi temporar sau definitiv Republica Moldova. 

Ceea ce avea să se întâmple! Numai între 2000 și 2005, o cincime din populația Moldovei pleacă peste hotare (LUECKE et alii, 2007, p. 17)[1]. Efectul acestor mișcări de populație la nivel macroeconomic nu s-a lăsat așteptat : în 2006, remitențele, adică sumele de bani transferate de migranți familiilor rămase în Moldova, se ridicau la 35% din PIB, propulsând Republica Moldova în categoria țărilor constitutive de„top-uri”. Astăzi,aceasta face parte din „topul 10” al țărilor din lume cu cea mai mare rată a emigrației nete[2], din „topul 10” al țărilor din lume beneficiare de remitențe raportat la PIB, din „topul 3” al țărilor ex-sovietice (alături de Kirghizstan și de Tadjikistan), unde emigrația a căpătat un caracter structural.

În ciuda amplorii și a efectului său socio-economico-politic, fenomenul migrației moldovenești rămâne totuși foarte puțin studiat. Chiar dacă observăm o oarecare dinamică în producția editorială la acest subiect, multe texte ignoră cu desăvârșire realitățile empirice și se reduc la analiza unor indicatori macroeconomici cu un caracter exploratoriu limitat. Or, pentru a înțelege un fenomen în perpetuă mișcare multidimensională, cum este cel migratoriu, suntem nevoiți, scria Abdelmalek SAYAD (2014, p. 35), „să fugim în urma obiectului” nostru de studiu. E vorba nu doar de necesitatea de a reînnoi mereu tematica migrației, căutând noi aspecte de studiat, ci și de a părăsi laboratorul, de a înlocui experimentele in vitro cu cele in vivo (LAPLATINE, 2015, pp. 22-28).Vorbind de cazul Republicii Moldova, dincolo de efectele macroeconomice ale fenomenului migratoriu, putem observa că acesta generează noi practici de asistență mutuală între indivizi, noi forme de solidarități private, deci o metamorfoză a legăturilor sociale, toate traducându-se prin noi forme de integrare economică.

Aceste observații m-au făcut să iau în considerare ipoteza instaurării în Republica Moldova a unei noi forme de integrare economică bazată pe reciprocitate (POLANYI, 1944). Chiar dacă regimul de reciprocitate, adică acel model instituțional „simetric”[3] care presupune existența unei relații între două părți (grupuri sociale, indivizi etc.)[4], este o trăsătură istorică a spațiului propriu actualei Republici Moldova[5], acesta este generalizat și devine structurant și structural prin fenomenul emigrării în masă.

Migrația internațională cu cele două fațete ale ei, emigrația și imigrația – expresii ale unei și aceleiași realități sociale –, nu înseamnă doar deplasarea indivizilor dintr-un punct A într-un punct B, adică dintr-o țară în alta. Dacă această simplă caracteristică tehnică ar fi fost suficientă, atunci noțiunile de emigrație și imigrație nu s-ar fi referit la deplasarea populațiilor provenite doar din țări sărace sau din zone defavorizate (CASTLE, 2009). Rezultă că sărăcia, precaritatea, inegalitățile naționale și internaționale sunt congenitale migrației internaționale, iar migrantul este supus unui dublu proces: pe de o parte, de dezasociere socială (fr.: « désassociation sociale »)[6] în cadrul societății din care vine, pe de altă parte, de descalificare socială[7], atât în raport cu societatea de origine cât și în cadrul societății din țara-gazdă. Inevitabil, migranții se pomenesc într-o zonă situată la periferia a două state, cel de origine și statul-gazdă, un fel de no land zone în care procesele economice și relațiile sociale se construiesc și funcționează conform unor reguli diferite de cele observate în cadrul reglementat de stat cu un corp politic bine închegat.

Iată de ce fenomenul migrației moldovenilor este (poate) terenul unde se găsesc principalele elemente care ne vor ajuta să definim și să stabilim importanța regimului de reciprocitate în configurarea sistemului socio-economic moldovenesc, de la 2000 încoace.

Totuși, în acest text, eu nu mă ambiționez să clarific sistemul moldovenesc post-2000[8]. Scopul meu este să stabilesc veridicitatea unui regim de reciprocitate printre migranții moldoveni, bazându-mă pe exemplul celor din regiunea pariziană (Franța), să înțeleg modul său de funcționare, mobilele ce-i pun în mișcare ruajele.

 

Descrierea anchetei de teren

În ianuarie 2017, am inițiat o anchetă de teren printre imigranții moldoveni în regiunea pariziană. Scopul acesteia era să observe practicile sociale (modalități de organizare în cadrul comunității de moldoveni, schimburi de bunuri și servicii, schimburi simbolice, practici de solidaritate etc.) Adoptând un demers inductiv, am privilegiat investigarea etnografică și interviul biografic[9] (mai corect ar fi să spun semi-biografic, interviul fiind axat pe episodul migratoriu). Am făcut observații participative cu ocazia activităților bisericii din orașul Villeneuve-Saint-Georges (slujba de duminică, picnicuri), într-un camping de rulote din aceeași localitate (vezi Figura 1 și Figura 2), cu ocazia unor evenimente culturale (lansare de carte, concert) organizate în incinta ambasadei Republicii Moldova în Franța și în alte locații, cu ocazia unor activități (seminare) organizate de asociații de moldoveni din Paris. Deasemenea, am realizat 20 de interviuri biografice, de o durată medie de o oră fiecare.

Figura 1: Regiunea pariziană (Franța). Villeneuve-Saint-Georges

Figura 2: Locuință dintr-un camping de rulote din localitatea Villeneuve-Saint-Georges

Trebuie să menționez că cercetarea empirică este încă în plină desfășurare, fapt pentru care unele rezultate pot fi parțiale, iar unele concluzii sunt, de fapt, ipoteze, deci noi piste de cercetare. Mai precizez aici că pentru a păstra anonimatul intervievaților mei – cărora le mulțumesc și pe această cale pentru complicitate – nu numai că le-am modificat prenumele, dar, pe alocuri, am modificat și unele date biografice ale căror influență asupra concluziilor mi se pare nesemnificativă.

Este inutil să insist pe valoarea euristică a investigării etnografice și a interviului biografic, mai ales în contextul în care aproape că nu există date statistice[10]. Și una și alta ne permite să lărgim cadrul analitic, alimentându-l cu noi ipoteze, concepte și categorii inspirate de „teren”[11]; și una și alta contribuie la o mai bună (auto)cunoaștere[12] a societăților din care venim și/sau în care trăim; și una și alta ne permite să sesizăm socialul în toată splendoarea elasticității sale. De o manieră generală, orice cercetător în științele sociale recunoaște virtuțile anchetei etnografice, sau cele ale narațiunii biografice care, datorită specificului lor de a suprapune mai multe sfere ale vieții, ne oferă o grilă de lectură atât a faptelor sociale obiective cât și a semnificațiilor lor subiective.

 

„Alege” sau „culege”. Rolul contactelor personale în faza de demarare a procesului migratoriu

Majoritatea interacțiunilor verbale pe care le-am avut eu personal cu moldovenii din regiunea pariziană, dar și cele pe care le scrutam de pe poziția mea de observatoare, începeau cu „începutul”. De când ești in Franța? Cum ai venit? De ce ai venit? sunt întrebări „clasice” ce marchează debutul oricărei noi socializări a unui migrant. De cele mai multe ori, răspunsurile erau și ele (aproape) „clasice”:

„Eu am venit în 2013 pentru că un verișor era aici.” (Andrei, 27 ani, studii profesionale, nu are de lucru)[13]

„Soțul a venit în 2005 pentru că avea o cunoștință care l-a așteptat. Un prieten de familie. […] Eu cu fata [fiica, 11 ani în momentul emigrării] am venit mai târziu, după ce am luat pașaportul românesc[14], prin 2012.” (Ana, 37 ani, studii superioare incomplete, dădacă cu contract de muncă)

Dumitru [soțul intervievatei mele] era aici din 2006. Eu aveam de lucru acolo [în Moldova] și nu aveam de gând să vin încoace. Într-o zi, el mi-a zis că s-a eliberat un loc în apartamentul în care stătea cu alți băieți moldoveni, că plecase cineva pe două săptămâni la Moldova și că puteam să vin să fac o vacanță la Paris. Am venit și am rămas [râde]. Dar el… De la el din sat, sunt tare mulți aici. Așa a venit. […] Ei, a fost destul să vină unul și restul [pauză, râde], pe restul, nevoia i-a adus.” (Ina, 33 ani, studii superioare, fostă dădacă cu contract de muncă pe jumătate din timpul lucrat)

Mărturiile colectate în cadrul acestei anchete converg, sugerând, contrar unor analize, că solidaritățile familiale și de prietenie au jucat un rol decisiv în faza de demarare a procesului migratoriu și deci în alegerea destinației. Bunăoară, CHEIANU-ANDREI (2013, p. 26) ajunge la concluzia că „șansele mai bune de angajare peste hotare explică migrația generată preponderent de diferența de salarizare a muncitorilor din diferite spații economice (teoria neoclasică […]). Ca rezultat, prezența a celor mai mari salarii primite de migranții moldoveni în Marea Britanie, explică alegerea acestei țări de destinație.” O atare afirmație nu rezistă probelor empirice. Indivizii nu trăiesc în eprubete de unde ar putea fi înlăturate constrângerile. Iar ultimele sunt numeroase, mai ales când e vorba de un proiect atât de complex și ambițios cum este cel de a emigra. În afară de costurile financiare pe care le implică deplasarea propriu-zisă dintr-o țară în alta, mai există constrângeri de ordin psihologic, instituțional etc. Niciuna dintre persoanele intervievate nu a evocat nivelul înalt al salariului din Franța drept motiv pentru care ar fi venit în această țară. Căci, emigrarea presupune, prin definiție, trecerea de la o remunerare a muncii mai mică la una mai mare, indiferent de destinație. Aceasta rezultă, de exemplu, din discursul lui Marius, care, în 2004, a venit în Franța cu o viză nemțească și unde a rămas fără acte în regulă timp de 5 ani,

„Eu eram obligat s-o iau într-o parte. Dar unde să te duci casă te aștepte cineva? Așa, aici,  de bine de rău, aveam un văr.” (Marius, 36 ani, studii superioare, afacere proprie în domeniul construcțiilor)

dar și din discursul Valentinei, care asociază venirea familiei ei în Franța – după ce ambii soți obțin pașapoartele românești – cu un concurs de circumstanțe.

„Știți, n-am crezut că o să plecăm în Europa dar așa s-a primit. Erau mai mulți oameni de la noi din sat aici și, într-o zi,  i-au zis soțului meu să vină.” (Valentina, 29 ani, studii superioare, menajeră, contract de muncă)

Așadar, migrantul nu alege destinația în baza unui calcul de tip matematic sau în baza unei logici de tipul„raționalității economice”, ci urmărește oportunitățile ce vin din partea rețelelor sale de relații personale. Cu alte cuvinte, acțiunea individuală este tributară rețelelor de relații personale și tipurilor de legătură socială care domină în cadrul acestor rețele.

Pentru a înțelege schimburile sociale, economice, simbolice, practicile de solidaritate și asistență mutuală care se dezvoltă în interiorul grupurilor de migranți dar și între migranți și țara de origine este important să identificăm care sunt acele tipuri de legături sociale la care indivizii se raportează. 

 

Imigranții în căutare de noi surse de reprezentări colective

În introducere am vorbit despre faptul că migrantul (economic) este supus unui dublu proces: de dezasociere socială în țara de origine și de descalificare socială, atât în țara de origine cât și în țara-gazdă. Această dublă amputare socială îl aruncă pe migrant într-un fel de paranteză situată la periferia celor două state, paranteză pe care eu o numesc no land zone, adică o zonă lipsită de autoritatea statului. Lipsa este trăită ca pe o frustrare din cauză că, pe de o parte, socializarea ante emigrare a acestor indivizi a avut loc în cadrul unui stat căruia îi revenea rolul de principal producător de reprezentări colective (regim de protecție socială, simboluri etc.), pe de altă parte, pentru că nu au acces, dar nici nu se regăsesc, în unele reprezentări colective produse de statul țării-gazdă. Așadar, tipurile de legături sociale printre migranți și, prin urmare, acțiunea socială corespunzătoare vor depinde de, cel puțin, două elemente fundamentale: de gradul de reasociere socială în țara-gazdă – în sensul de proces invers dezasocierii sociale – și de sursa de reprezentări colective ale indivizilor.

Reieșind din acestea, datele de teren mi-au permis să identific trei grupuri de migranți pe care le expun în tabelul de mai jos.

Tabel 1: Grupuri de migranți moldoveni în funcție de tipul dominant de legătură socială

 

Gradul de reasociere socială

Sursa de reprezentări colective

În interiorul sau în afara no land zone

Primul Grup

Avansat:contract de muncă pe durată nedeterminată, acces la toate serviciile statului (în afară de dreptul la vot). Unii indivizi sunt cetățeni francezi.

Nivel macro-social: ambele state, din țara de origine și din țara gazdă

Nivel mezo-social: asociații de migranți

În afară

Al doilea grup

Parțială: contract de muncă temporar, acces la serviciile de protecție socială, la șomaj etc.

Nivel mezosocial (organizațional): Biserica Ortodoxă, asociații de migranți

Nivel microsocial: relații de rudenie, de prietenie, de vecinătate etc.

 

În interior

Al treilea grup

Ruptură: fără contract de muncă, fără asigurare medicală, unele persoane fără drept de ședere în Franța

Nivel microsocial: relații de rudenie, de prietenie, de vecinătate etc.

 

În interior

Sursă: Elaborat în baza datelor anchetei de teren.

Bineînțeles, aceste trei grupuri nu sunt autonome, iar frontierele lor nu sunt etanșe. Un individ poate să treacă dintr-un grup în altul datorită, de exemplu, unui contract de muncă semnat pentru o durată nedefinită de timp. Deasemenea, pentru indivizii din primul grup, relațiile de rudenie, de prietenie etc., pot fi, pe alocuri, la fel de importante ca și pentru cei din al doilea sau al treilea grup. Totuși, relațiile interpersonale nu reprezintă sursa dominantă de reprezentări colective; acestea au, mai curând, un caracter funcțional. Așadar, fiecare grup este caracterizat de un tip particular de legătură socială (ELIAS, 1987; PAUGAM, 2008) care domină și configurează interacțiunile și schimburile sociale sau economice dintre migranți dar și între migranți și țara de origine.

Datele de teren culese până acum nu îmi permit, încă, să analizez schimburile caracteristice primului grup de migranți. Din acest motiv, în continuare, demonstrația mea se va referi la cel de al doilea și al treilea grup, ambele având ca sursă comună de reprezentări colective relațiile interpersonale de rudenie, de vecinătate, de prietenie etc. construite și întreținute fie într-un cadru organizațional, în special în cadrul bisericii, fie în afara acestuia, într-un fel de indiferență instituțională și organizațională.

 

Solidarități, schimburi sociale, economice și simbolice în cadrul bisericii din localitatea Villeneuve-Saint-Georges

Timp de mai bine de 8 luni, am făcut observații participative la biserica din orașul Villeneve-Saint-Georges. Aici, am găsit o comunitate de moldoveni sudată, primitoare și relativ stabilă în timp. Biserica a fost creată în 2011 de Părintele Andrei Berega – figura centrală în sânul acestei comunități – cu scopul, spune dumnealui[15], de a deveni un element de coeziune printre imigranții moldoveni.

„Întrebarea pe care o puneți… Într-adevăr, cum ne putem uni? În țară nu e evident. Biserica a jucat întotdeauna un rol, cum spuneți, de a coagula, de a aduna, de învățătură. Și lumea ascultă foarte mult de biserică. […] Și lumea era un pic, așa, fără păstor. Numai când se ridică un păstor așa mai spiritual, lumea ascultă de el și se adună în jurul lui și ascultă de cuvântul lui. […] Venind în străinătate ne-am dat seama tot mai mult că biserica totuși ne adună. Am simțit lipsa de țară, într-un fel. Și aici găsim dorul, mângâierea. Și dacă biserica mai are și un cuvânt spiritual, atunci ea chiar poate deveni fructuoasă, adică poți să culegi roade. Roade și pentru a face ajutoare pe latura asta socială dar și spirituală ca să dai hrană sufletului.” (Părintele Andrei Berega, Biserica Villeneuve-Saint-Georges, Franța)

Constituind un răspuns paliativ la dubla amputare socială de care suferă migranții, biserica constituie acel loc unde oamenii, cum avea sa-mi mărturisească una din enoriașe, regăsesc „un echilibru sufletesc” pierdut, sau unde „te simți om” (Ina, 33 ani, studii superioare, fostă dădacă cu contract de muncă pe jumătate din timpul lucrat). Biserică este, în acest context de excluziune socială, o adevărată producătoare de reprezentări colective, oferindu-le migranților acei piloni (cadru moral, spiritual și material, legitimitate) necesari oricărei ființe umane pentru a (re)deveni o ființă socială.

Biserica de Villeneuve-Saint-Georges este un adevărat centru de convergență unde migranții se întâlnesc nu doar la slujba de duminică, ci și în celelalte zile din săptămână. Lunea se reunesc coriștii pentru repetiții, marțea bărbații se adună să joace fotbal, duminicile este organizată școala duminicală pentru copii, uneori, sunt organizate picnicuri etc. În vara anului 2017, pentru prima dată a fost organizată o tabără de vară pentru copii, iar în fiecare an sunt organizate pelerinaje în Israel, Grecia ș.a.m.d.

 

Figura 3: Activități ale migranților moldoveni. Biserica Villeneuve-Saint-Georges

Nu mă voi opri îndelung asupra descrierii acestor activități. Fiecare dintre ele ar merita să facă obiectul unui articol aparte. Vreau doar să menționez că în cadrul acestor activități, migranții crează noi solidarități, schimbă bunuri, informații despre procedurile birocratice din țara-gazdă sau despre oportuntățile de angajare, își acordă ajutor reciproc și își împrumută bani.

„DR. Tu cum îți găsești de lucru?

Vadim: Când am venit [în Franța], aveam mari probleme. Mai împrumutam bani de la cineva cu care de la început aveam o legătură sufletească. Îl sunam și el îmi dădea bani, apoi lucram și-i întorceam înapoi. […] Am muncit mult ca să caut sa-mi fac prieteni, să cunosc oameni ca să ies din situația aceea grea. Și un bărbat într-o zi la biserică m-a întrebat dacă am de lucru. I-am zis că nu am și el a zis că o să vadă cu ce poate să mă ajute.”(Vadim, 38 ani, studii medii incomplete, lucrător în construcții fără contract de muncă)

Deci, dincolo de rolul său de producătoare de reprezentări colective, biserica mai joacă rolul de „piață”, în sensul de loc fizic unde au loc schimburi de bunuri și servicii, o „piață” în care nu e loc, totuși, de o logică a pieței. Aici, schimburile sunt încadrate, mai curând, de logica redistribuției, a reciprocității, de altruism și generozitate (vezi mai jos, discursul lui Andrei), de sentimentul de apartenență la o comunitate, toate făcând sistem și permițându-le indivizilor să devină producători activi de societate.

„[Vorbind de oportunitățile de a găsi un loc de muncă], da’, ori ne zic oamenii la biserică, ori iaca, de exemplu, auzim de la cineva, sună cineva și zice că ˝iaca este de lucru˝. Apoi, ne sunăm unii pe alții și ne gândim cui am putea sa-i propunem acest lucru. Hai, să ne gândim. Așa și așa… acela mi-a zis că nu are de lucru, acela e serios. Dă repede să dăm cuiva dintr-ai noștri acest lucru ca să nu-l pierdem. Știi, parcă am impresia că mi-l dă mie [râde].” (Ina, 33 ani, studii superioare, fostă dădacă cu contract de muncă pe jumătate din timpul lucrat)

Pe de altă parte, biserica se comportă ca un centru de redistribuție a resurselor prin asumarea unor funcții de asistență și protecție socială. În 2013, Andrei vine în Franța „la un văr” al său. Ultimul i-a împrumutat banii pentru viză (grecească) și transport. Tot el l-a ajutat să găsească de lucru în țara-gazdă, în domeniul construcțiilor. Lucra „la negru și [era] prost plătit”. Timp de vreo 7 luni a întors datoria. Numai bine scăpat de datorie, într-o zi, pe șantierul unde lucra „la negru”, a avut un accident care l-a lăsat invalid pe viață. Fără contract de muncă și, deci, fără asigurare medicală, Andrei nu a beneficiat de servicii medicale gratuite. A stat în comă mai multe săptămâni. Or, o zi de spitalizare, în Franța, costă între 1500 și 2000 de euro. La aceasta s-au mai adăugat și alte servicii medicale de care a beneficiat pe perioada spitalizării. În consecință, Andrei a rămas cu o datorie de peste nouăzeci de mii de euro față de spital. În momentul interviului (martie 2017) el nu avea nimic de lucru și nu avea nicio sursă de venit.

 „Vărul meu m-a sfătuit să merg la biserică [din Villeneuve-Saint-Georges] ca să-mi mai ușurez suferința. Aveam gânduri negre. […] Biserica mă ajută cu bani. Părintele a vorbit de mai multe ori despre cazul meu oamenilor. Ei chiar au pus mână de la mână și au strâns niște bani pe care mi i-au dat. Apoi, sunt unele persoane la biserică care de fiecare dată îmi strecoară care 5 euro, care 10 euro. Unii îmi dau în fiecare săptămână.  Aceasta mă ajută foarte mult !” (Andrei, 27 ani, studii profesionale, nu are de lucru)

Așadar, textura socială din jurul bisericii (din Villeneuve-Saint-Georges) este creată și menținută printr-un ansamblu de practici de solidaritate, de schimburi sociale și economice încadrate atât de nevoia de reasociere socială, cât și de cea de recalificare socială. În același timp, aceste practici de solidarizare, de schimburi sociale, economice sau simbolice consolidează regimul de reciprocitate generalizat printre migranți.

Chiar dacă biserica este unica organizație care reușește să răspundă exemplar nevoilor de reasociere și de recalificare socială, ea nu reușește (încă) să devină elementul dominant al legăturilor sociale a tuturor migranților. Analiza discursurilor intervievaților arată că relațiile familiale și de prietenie sunt cele mai frecvent mobilizate de către migranți pentru a răspunde celor două imperative sociale.

 

Logici sociale și economice în cadrul familiei nucleare și extinse

Pentru a înțelege logica de funcționare a schimburilor din cadrul unei familii, trebuie să distingem două nivele de rudenie: cele din cadrul familiei nucleare și cele din cadrul familiei extinse. Dacă principiul reciprocității este comun celor două nivele, el este totuși respectat cu mai multă strictețe în cazul schimburilor dintre membrii familiei extinse. În cazul familiei nucleare logica redistribuției resurselor este dominantă. Redistribuirea resurselor este, mai ales, un principiu de bază ce caracterizează schimburile dintre părinți și copii dar și dintre soți.

Elena, 23 de ani, are un copil de 2 ani. În Franța, ea a venit în 2014, cu pașaportul biometric[16]. Aici îi avea pe „mămica și tăticu’ ” care închiriau o rulotă într-un camping din orașul Villeneuve-Saint-Georges. Când Elena și copilul au venit, părinții ei au decis să mărească spațiul locativ, construind un ataș la rulotă din bucăți de mobilă veche, adunate de pe străzile orașului. Astfel, au obținut o cameră suplementară. Astăzi, Elena și copilul stau în camera cea „nouă”, iar părinții în cea „veche”, adică în rulotă. Dincolo de caracteristicile tehnice ale acestei locuințe, care face aproape inevitabilă aplicarea principiului de redistribuire a resurselor, ultimul rezultă totuși dintr-o obligație tacită pe care și-o asumă fiecare membru (adult) al familiei, obligația de a contribui la economia menajului în măsura posibilităților și de a împărți resursele între ei în funcție de nevoile fiecăruia. Elena nu lucrează din cauză că nu are cu cine lăsa copilul.

Elena: Mămica cu tăticu’ lucrează. Eu lucrez numai când trebuie să o înlocuiesc pe mămica. […] Bani îmi dau ei. Dar ce bani ? Că dacă am nevoie de cumpărat ceva copilului, ei cumpără, de mâncare tot ei cumpără. […] Eu stau acasă, fac de mâncare, spăl, fac curat. Se duce ziua. […] Ei mă ajută.

DR : Te simți obligată cu ceva față de părinții tăi ?

Elena : Da’  de ce să fiu obligată ? Așa-i la noi. Mămica cu tăticu’ nu mi-au zis niciodată că de ce așa sau de ce așa.” (Elena, 23 ani, studii medii incomplete, casnică)

Diviziunea muncii din interiorul unui menaj consolidează și ea respectarea principiului redistribuției. Aceasta poate fi observată mai ales în cazul familiilor unde unul din cei doi soți care câștigă mai mulți bani este scutit de celelalte treburi casnice, fie ele fizice sau nu (cum ar fi plata facturilor, negocierea contractelor cu furnizorii de Internet, telefonie fixă, gaz sau electricitate). De obicei, femeile sunt cele care se ocupă de majoritatea treburilor casnice, inclusiv de cele legate de gestiunea operațională și economică a menajelor. Dincolo de considerentele istorice și culturale prin care femeilor le revine o bună parte din lucrul casnic, cel puțin cel „de interior”, femeile asumă gestiunea menajului mai ales pentru că, de cele mai multe ori, doar ele vorbesc limba țării-gazdă[17]. Exemplul Valentinei este doar unul printre toate cele pe care le-am recenzat în cadrul acestei anchete de teren.

DR : Cine din familie se ocupă de toate demersurile administrative ?

Valentina : [Începe să râdă]. Eu. Eu mă ocup de toate. Dacă sincer, soțul nici nu știe cât se plătește la noi Internetul, ce abonament avem noi la Internet. Adică el se bazează pe Valentina că ea face totul. Ce depinde de facturi, de vorbit franceza, totul eu fac. Chiar cu jumătate de oră în urmă m-a sunat și mi-a zis « Tu nu vrei să suni, te rog, la bancă să vezi ce-i cu contul meu ? ». Pentru că a avut o problemă. A fost blocat contul din greșeală.” (Valentina, 29 ani, studii superioare, menajeră, contract de muncă)

În cadrul familiei extinse, lucrurile sunt sensibil diferite. Pentru Constantin, care împarte o garsonieră cu vărul său – interlocutorul meu îl consideră și cel mai bun prieten[18] –, este important să fie ținută o  „contabilitate” a schimburilor. Aceasta nu numai că trebuie să respecte principiul reciprocității, dar, se pare că trebuie, uneori, să observe respectarea unui principiu al echivalenței sau a simetriei de valori. 

Dacă eu pun de 20 de euro pe masă și tu ai nevoie de ei, îi iei. Dar imi zici că i-ai luat ca eu să știu. Și nu-s probleme. […] Eu nu-s din cei care… [pauză]. Adică, azi eu cumpăr, mâine tu, ca să nu fie probleme.” (Constantin, 20 de ani, studii medii incomplete, instalator, fără contract de muncă)

Constantin a venit în Franța la vârsta de 17 ani. Aproape toată familia sa extinsă – unchi, mătuși, veri, verișoare – a imigrat în Franța, în ultimii 20 de ani. Constantin găsește că parcursul său a fost  „simplu”. La 17 ani, ajutat de un unchi patern care i-a împrumutat bani pentru viză (greacă) și pentru transport, acesta vine în Franța. Aici, el s-a stabilit cu traiul în casa unchiului unde nu plătea chirie[19] și s-a pus „imediat pe treabă” în întreprinderea unchiului său, unde fusese angajat pe un post de asistent.

„Constantin : Unchiul meu are o întreprindere. Eu am venit să lucrez la el. Totul era gata : casa, lucrul. Tata m-a lăsat să plec cu condiția că unchiul îmi dă un lucru ca pentru 17 ani. Timp de un an, eu l-am ajutat să facă listele pentru cumpărături și apoi să cumpere materialele de lucru necesare pentru șantier. […] În două luni i-am întors banii, deoarece locuiam la el, chirie nu plăteam, iar salariul meu era de 1500 de euro. […]  Fratele lui tata mă mai sună, din când în când, să-mi ceară o mână de ajutor. Eu mă duc fără probleme. Îi zic românului [actualului angajator] cu câteva ore înainte că nu voi putea lucra, ca el să se poată organiza fără mine, și merg să-l ajut pe unchiul.

DR : Te plătește pentru asta ?

Constantin:  El imi propune bani dar eu nu iau niciodată.

DR : De ce ?

Constantin : Nu vreau pentru o sută de euro să stric o omenie.”(Constantin, 20 de ani, studii medii incomplete, instalator, fără contract de muncă)

Constantin este conștient de diversitatea de resurse (monetare și non-monetare) pe care legătura de tip familial i-o procură. Din această cauză, majoritatea deciziilor sale vor ține cont de logica sa de funcționare. Chiar și atunci când simte „nevoia de a se descurca singur”, de a se autonomiza de unchiul patern (după un an, el părăsește domiciliul unchiului și își găsește de lucru în altă parte), Constantin rămâne legat de acesta prin raportul de reciprocitate care s-a stabilit între ei. Pentru el, omenia – care nu poate fi exprimată în termeni monetari – este atât expresia sintetică a regulilor care încadrează schimburile bazate pe principiul reciprocității, cât și expresia unei recalificări sociale reușite. Ea ghidează acțiunile și deciziile sale, uneori în detrimentul regulilor de joc formale (bunăoară, el refuză un contract de muncă pentru a rămâne „disponibil” pentru familie).

 

Concluzii

Datele de teren prezentate aici scot în evidență importanța logicii de reciprocitate și de redistribuție din cadrul schimburilor economice și sociale la care participă imigranții moldoveni din regiunea pariziană. Caracterul lor central se verifică, cel puțin, în cazul schimburilor dintre acei indivizi care nu au reușit deloc sau au reușit o reasociere socială parțială în cadrul statului din țara-gazdă și ale căror principale surse de reprezentări colective sunt biserica, relațiile de rudenie, de prietenie etc. Dacă logica reciprocității pare să se fi generalizat, aplicându-se tuturor tipurilor de legături sociale analizate aici (excluzând cele proprii primului grup de indivizi), logica redistribuției apare dominantă în cazul schimburilor din cadrul familiei nucleu. Aceasta invită la o nuanțare a legăturilor de rudenie și deci la o analiză a schimburilor sociale și economice care să țină cont de varietățile identificate.

Materialul empiric adunat până acum nu mi-a permis, totuși, să analizez gradul de generalizare, în special a regimului de reciprocitate, asupra economiei paralele, a cărei principală caracteristică este schimbul de tip comercial, deci regimul de piață. Acest aspect rămâne de elucidat prin noi date de teren. Deocamdată, cele de care dispun îmi permit doar să afirm cu titlu ipotetic că economia paralelă este locul în care coexistă regimul de reciprocitate cu cel de piață. Dacă această ipoteză este confirmată, caracterul general al regimului de reciprocitate în cadrul migrației moldovenești ar deveni incontestabil. Însă, pentru moment, această întrebare rămâne deschisă.

 

Bibliografie

BOURDIEU Pierre, MAMMERI Mouloud, 2003, « Du bon usage de l’ethnologie », Actes de la recherche en sciences sociales, vol. 5, nr. 150, pp. 9-18.

CASTEL Robert, 1995, Les métamorphoses de la question sociale. Une chronique du salariat, Paris : Fayard.

CASTLES Stephen, 2009, « Development and Migration or Migration and Development: What Comes First? », Asian and Pacific Migration Journal, Vol. 18, n° 4, pp. 441-471.

CHEIANU-ANDREI Diana, 2013, Cartografierea diasporei moldovenesti in Italia, Portugalia, Franta si Regatul Unit al Marii Britanii, Chișinău: Organizația Internațională pentru Migrație.

DUBAR Claude, NICOURD Sandrine, 2017, Les biographies en sociologie, Paris : La Découverte.

ELIAS Norbert, 1987 (2004), La société des individus, Paris : Pocket.

IPP, 2000, Barometrul opiniei publice, Chișinău : Institutul de politici publice. http://ipp.md/old/lib.php?l=ro&idc=156&year=2000

LAPLATINE François, 2015, La description ethnographique, Paris: Armand Colin.

LÉVI-STRAUSS Claude, 1955 (2001) Tristes Tropiques, Paris : Pocket.

LUECKE Matthias, MAHMOUD Toman Omar, PINGER Pia, 2007, Patterns and Trends of Migration and Remittances in Moldova, Chișinău: OIM.

LUECKE Matthias, MAHMOUD Toman Omar, STEINMAR Andreas, 2009, Labor Migration and Remittances in Moldova: Is the Boom Over?,Chișinău: OIM.

MALINOWSKI Bronislaw, 1922 (1989), Les Argonautes du Pacifique Occidental, Paris : Gallimard.

PAUGAM Serge, 1991, La disqualification sociale. Essai sur la nouvelle pauvreté, Paris : PUF.

PAUGAM Serge, 2008, Le lien social, Paris : PUF.

PAUGAM Serge, 2012, « ‘Compter sur’ et ‘compter pour’. Les deux faces complémentaires du lien social », CASTEL Robert, MARTIN Claude, 2012, Changements et pensées du changement, Paris : La Découverte.

POLANYI Karl, 1944 (1983), La grande transformation, Paris : Gallimard.

ROȘCA Dorina, 2016, “Economia mixtă de tranziție în Republica Moldova. O analiză instituțională a reformelor din anii 1990”, in NEGURA Petru, SPRINCEANA Vitalie, ERNU Vasile, (coord.), Republica Moldova la 25 ani. O încercare de bilanț, Chișinău: Cartier, pp. 146-178.

SAYAD Abdelmalek, 2014, L’immigration ou Les paradoxes de l’altérité. Tome 3, La fabrication des identités culturelles, Paris : Seuil.

WEBER Max, 1919 (1959), Le savant et le politique, Paris: Plon.

 

Note:

[1]Oricine se ocupă de migrația moldovenească se ciocnește, mai devreme sau mai târziu, de problema datelor statistice. În funcție de sursa lor, cifrele pot varia semnificativ. Recent, un statistician moldovean îmi reproșa că vehiculez o cifră exagerată despre amploarea fenomenului. Poate că are dreptate. Oricum, dincolo de faptul că această cifră nu este produsă de mine personal, ceea ce mi se pare mai interesant nu este cifra în sine sau valoarea ei absolută, ci ceea ce exprimă aceasta. În cazul de față, aceasta exprimă caracterul sistemic al fenomenului, la fel cum și o cifră egală cu 15 la sută din populație l-ar fi exprimat.

[2]Calculată ca diferența dintre numărul persoanelor intrate și ieșite din țară timp de un an raportat la 1000 de persoane.

[3]Reciprocitatea, așa cum spunea Karl POLANYI (1944, p. 94), este facilitată de modelul instituțional al simetriei. Însă simetria este de lungă durată și se referă, mai curând, la o echivalență a numărului de schimburi precum e cazul în circuitul kula, descris de Bronislaw MALINOWSKI (1922), decât la o echivalență de valori.

[4]Karl Polanyi mai distinge modelul instituțional al redistribuției căruia îi este caracteristică centralizarea resurselor și apoi redistribuirea lor membrilor unui grup (așadar, aici, relațiile se stabilesc în interiorul grupului), precum și modelul economiei domestice unde se confundă reciprocitatea și redistribuția. 

[5] Un studiu serios asupra acestui aspect rămâne încă de făcut. Noile generații de economiști, antropologi, sociologi și istorici ar găsi aici o mină neexploatată de aur.

[6] Dezasocierea socială (désassociation sociale) este o noțiune împrumutată de la Robert CASTEL (1995, p. 15). Ea se referă la fenomenul de excluziune socială și desemnează finitudinea acestuia, fiind centrată pe aspectele legate de protecția socială.

[7]Noțiune dezvoltată de Serge PAUGAM (1991) pentru a caracteriza metamorfozele legăturilor sociale dintre populațiile supuse excluziunii sociale și restul societății. Descalificarea socială (disqualification sociale), cum avea să explice PAUGAM (2012, p. 217), se referă la pierderea recunoașterii sociale. Făcând o paralelă cu dezasocierea socială a lui Robert Castel, Paugam precizează că dezasocierea socială se referă la posibilitatea sau lipsa ei de „a conta pe cineva”, iar descalificarea socială se referă la cea de „a conta pentru cineva”.

[8]Pentru o analiză a sistemului socio-economic moldovenesc din primul deceniu de transformare post-socialistă, în Republica Moldova, vezi ROȘCA (2016).

[9]Pentru descrierea metodei biografice, vezi DUBAR et alii (2017).

[10] Nu este cunoscut nici măcar numărul exact de moldoveni imigrați în Republica Franceză. Unele date oficiale subestimează dramatic numărul lor, estimându-l la 3-5 mii persoane, altele mai puțin oficiale, dar vehiculate de funcționarii din cadrul ambasadei, avansează cifra de 24 mii persoane, unii lideri de asociații cred că numărul moldovenilor în Franța este de 40-50 mii de persoane (cifre culese în cadrul anchetei de teren).

[11]Noțiunea de teren are rezonanțe diferite de la un autor la altul. Dacă unii autori abordează terenul ca pe o categorie strict funcțională, un fel de „producător” de date empirice ale căror menire este să conforteze ipoteze, teorii sau concepte mai vechi, alți autori văd terenul ca pe o „revoluție internă” susceptibilă să marcheze viața unui etnolog, antropolog etc., cum avea să spună Claude LÉVI-STRAUSS (1955).

[12]În cadrul unui interviu cu Mouloud Mammeri (antropolog algerian), Pierre Bourdieu (sociolog francez) spunea că, atunci când e bine făcută, etnologia „ține loc de psihanaliză socială” (BOURDIEUet alii, 2003, p. 15).

[13] Caracteristicile socio-demografice din paranteze sunt cele din 2017, anul în care au fost realizate interviurile.

[14] După aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, România simplifică regulile de obținere a cetățeniei românești, prin redobândire, pentru cetățenii Republicii Moldova.  Prin urmare, sute de mii de moldoveni vor primi cetățenia română, ceea ce le va permite să circule liber în interiorul Uniunii Europene.

[15] Interviul cu Părintele Andrei Berega a avut loc în iunie 2017. Dumnealui nu a dorit sa-și păstreze anonimatul.

[16] În aprilie 2014, Republica Moldova obține regim liberalizat de vize cu statele Uniunii Europene (în afară de Irlanda și Marea Britanie).

[17] Datele de teren sugerează că ar exista cel puțin doi factori explicativi ai acestei stări de lucruri. 1) Multe femei au făcut studii mai avansate decât soții lor. Am întâlnit deseori cupluri în care femeia are studii superioare iar bărbatul studii medii generale sau chiar studii medii incomplete, cum e cazul Valentinei și a soțului ei. Este de la sine înțeles, că aceasta observație trebuie luată cu titlul de ipoteză, datele mele de teren nefiind suficiente dar nici îndeajuns de nuanțate pentru a emite niște certitudini din acest punct de vedere. 2) Adesea, pe șantierele (din domeniul construcțiilor) unde lucrează bărbații moldoveni nu există mixitate lingvistică – în afară, poate, de limbile română și rusă. Aceasta este o consecință directă a faptului că aceștia sunt  „angajați” prin intermediul rețelelor de contacte personale a căror componență este dominată de moldoveni. Ultimii, sunt ,ei înșiși, lucrători sau angajatori pe aceste șantiere. Așadar, bărbații lucrează într-un mediu în care aproape că nu au nevoie de limba țării-gazdă, limba de comunicare  fiind cea natală. Aceasta nu înseamnă că rolul rețelelor sociale în căutarea unui loc de muncă este mai puțin important în cazul femeilor. Totuși, spre deosebire de bărbați, femeile lucrează, cel mai des, în casele populației locale, fiind obligate să comunice cu angajatorii lor în limba țării-gazdă, adică în limba franceză.

[18] Principiul reciprocității este observat cu strictețe și în cazul legăturilor de prietenie, adesea formate pe modelul familiei, referindu-se la un fel de fraternitate simbolică.

[19] Chiria în regiunea pariziană poate să constituie până la 70% din câștigul lunar.

 

Fotografii din text de autor.

Fotografia de fundal: Vocea poporului.

 

Acest articol face parte dintr-un proiect de dosare tematice, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.