DOSAR SOCIAL RECENTE

Chestiunea femeiască și Alexandra Kollontai

Preambul

De ceva timp am început să fiu interesată de perioada sovietică și cum se definea egalitatea de gen în acele timpuri. Interesul meu s-a născut din dorința de a înțelege mai bine prezentul și anume cum putem explica prezentul patriarhal al Republicii Moldova. Cum se face că o țară ca Moldova cu un trecut recent socialist este atât de axată pe respectarea rolurilor de gen patriarhale? Răspunsul la această întrebare este mai complex decât doar înțelegerea trecutului. Totuși, e important să cunoaștem cum erau explicate și interpretate anumite concepte în diferite perioade ale timpului. Perioada sovietică e fascinantă pentru mine, deoarece ideologia politică a regimului a dedicat ceva însemnătate egalității de gen. În același timp, dacă Republica Moldova are un trecut politic de împuternicire a femeilor și de recunoaștere a drepturilor fundamentale ale acestora, care au fost negate decenii la rând de regimurile politice anterioare, atunci cum se face că acel trecut nu se resimte în prezent? Prin acest articol, îmi propun să fac o mini-incursiune în istorie, în particular în viața politică a Alexandrei Kollontai pentru a răspunde la această întrebare.

Faceți cunoștință cu Alexandra Kollontai

Perioada sovietică este o perioadă complexă și amplă. Multe lucruri s-au întâmplat, unele au fost constante pe parcursul anilor, iar alte s-au schimbat cu fiecare secretar nou de partid. În acest articol voi prezenta ideile și aspirațiile ideologice care se expuneau și se formau pe la început de cale și anume anii 1905-1925. Basarabia a devenit parte componentă a Uniunii Sovietice abia după cel de al doilea război mondial, în timp ce Transnistria fusese republică autonomă sovietică din 1924, însă asta nu schimbă contextul și nu face perioada anilor 1905-1925 mai puțin relevantă pentru a înțelege prezentul Moldovei.

Vladimir Lenin este personalitatea cea mai cunoscută și asociată cu începuturile perioadei sovietice și formării partidului comunist. Însă el nu a fost singurul care a contribuit la definitivarea poziției ideologice a partidului. Mulți alții au fost implicați în discuții și dezbateri despre principiile și valorile noii societăți. Alexandra Kollontai este una dintre acești mulți. O personalitate mai puțin cunoscută, dar care a jucat un rol capital în adoptarea luptei pentru drepturile femeilor ca parte componentă din agenda revoluției și a partidului comunist. În acea perioadă se opera cu concepte cum ar fi chestiunea femeiască, femeile muncitoare, femeile burgheze și drepturile femeilor.

Marș la Sankt-Petersburg, în 1917, cu o largă participare a femeilor. Sursa: The Independent.

Alexandra Kollontai (1872 – 1952) este considerată ideologa partidului comunist în privința chestiunii femeiești. Ea și-a început activitatea politică destul de devreme, fiind mai întâi membră a fracțiunii menșevicilor (Partidului Social-Democrat din Rusia), apoi din 1915 a trecut de partea bolșevicilor. Kollontai provenea dintr-o familie burgheză și era o femeie educată, care vorbea mai multe limbi străine, ceea ce era ceva comun pentru femeile revoluționare din Rusia din acea perioadă.[1] Ea este prezentată ca fiind una dintre primele femei care a ajuns să fie ambasadoare (în Novergia) în perioada sovietică, însă puțin se cunoaște că mandatul său de ambasadoare era de fapt un exil politic din partea propriului partid. Viziunile Alexandrei Kollontai despre drepturile femeilor și rolul acestora în societate nu au coincis mereu cu cele ale liderilor bărbați din cadrul Partidului Comunist. Kollontai credea că socialismul este singurul mod de a obține eliberarea femeilor. Ea percepea lupta pentru drepturile femeilor ca parte componentă primară a luptei de clasă. Însă aceasta nu a fost și viziunea bărbaților lideri bolșevici care s-au opus eliberării femeilor cu scop în sine. Bolșevicii tratau eliberarea femeilor ca parte componentă secundară a revoluției. Lupta de clasă trebuia să aducă cu sine și eliberarea femeilor de sub jugul patriarhal impus de clasa burgheză – cam asta era logica bolșevicilor.[2] Kollontai nu se considera feministă, ba din contră, ducea o luptă ideologică și politică cu feministele din Rusia din acea perioadă. Ea le acuza pe feministe, care erau femei din clasa burgheză, ca și Kollontai, că ar fi preocupate doar de femeile din clasele înalte. Ea nega faptul că femeile formează un grup aparte bazîndu-se pe anumite experiențe. Pentru Kollontai, femeile erau divizate pe bază de clasă la fel ca și bărbații. Ea susținea că programul feministelor era irelevant pentru femeile muncitoare. Kollontai aborda chestiunea femeiască nu ca un fapt de eliberare politică sau reformă socială, ci în termeni simbolici ca o bucată de pâine, ceea ce însemna că femeile să fie cu adevărat libere, ele trebuiau să devină independente economic.[3]

Alexandra Kollontai

Relația Alexandrei Kollontai cu partidul bolșevicilor nu a fost mereu una pozitivă. Ea a avut curajul să critice partidul din care făcea parte de fiecare dată când promisiunile de îmbunătățire a condiției femeilor muncitoare din Rusia rămâneau doar pe hârtie. Kollontai a promovat crearea unităților/comitetelor de femei în cadrul partidului bolșevicilor, ceea ce nu a fost acceptat imediat de către alți membri de partid. Abia în 1917 Kollontai a reușit să  formeze comitetul femeilor în cadrul partidului. Mai mult, ea a reușit să-și facă aliați puternici în rândurile partidului bolșevicilor, precum Lenin și Iakov Sverdlov. Totodată, le-a avut aliate și pe unele femei influente din partid și anume Nadejda Krupskaia, Ludmilla Stael, Zinaida Lilina și Inessa Armand. Acest lucru i-a asigurat un sprijin suficient pentru ca ideile sale să fie promovate într-o oarecare măsură, chiar dacă existau diferențe de percepție dintre ea și aliații săi. Bunăoară, interesul lui Lenin în chestiunea femeiască era bazat strict pe crezul că revoluția se va încununa cu succes doar dacă femeile o vor susține. În această viziune, femeile, considerate cea mai înapoiată categorie de cetățeni, trebuiau atrase către revoluție. Pentru Lenin, problema femeiască era o problemă secundară celei de clasă. Totuși, pentru femeile din anturajul său politic și personal, chestiunea femeiască juca un rol primar. Astfel, Inessa Armand a fost cea care l-a convins pe Lenin în 1914 că propaganda partidului trebuie să ajungă la femeile muncitoare și o revistă specială dedicată acestora trebuie să apară. Lenin i-a scris surorii sale, Ana Ulianova-Elizarova, care a devenit editoarea noi reviste Rabotnița.[4]

Coperta revistei Rabotnița

Rabotnița a fost o revistă de propagandă prin care femeile muncitoare erau informate și educate în ce privește semnificația revoluției, asupra rolului lor de camarade, muncitoare etc. Evoluția revistei este un subiect aparte, precum și folosirea ei și a altor reviste ca instrumente de construcție a feminității sovietice reprezintă un alt subiect de interes pentru mine, despre care voi scrie pe Platzforma într-un viitor apropiat. Totuși, ceea ce trebuie să reținem din această descriere este faptul că Lenin, spre deosebire de Kollontai, a fost interesat de chestiunea femeiască mai degrabă dintr-un punct de vedere pragmatic, și anume pentru a mări numărul susținătorilor revoluției.

Sufragiul femeilor, anul 1917 și Kollontai

Săptămâna trecută s-au celebrat și s-a scris despre cei 100 de ani de la revoluția din 1917. În același timp, la New York s-au celebrat 100 de ani de la introducerea amendamentului în constituția Statului New York care oferea dreptul de vot femeilor și care a fost introdus pe 6 noiembrie în 1917. Este interesant faptul că nu prea am văzut să se scrie despre cei 100 de ani de la recunoașterea dreptului de vot al femeilor din Rusia și implicit Republica Moldova. Faptul că femeile pot vota astăzi în Republica Moldova reprezintă una dintre consecințele trecutului sovietic. Când Basarabia a devenit parte componentă a Uniunii Sovietice în 1940, femeilor li s-a acordat dreptul de vot din oficiu, deoarece aceasta era deja normă legală în Uniunea Sovietică. Amintesc că femeilor nu li s-a recunoscut dreptul de vot în România Mare până în 1938 care a fost introdus prin Constituția din 1938, însă care nu a putut fi exercitat întrucât, în aceeaşi perioadă, regele Carol al II-lea a desfiinţat libertățile politice, introducând dictatura carlistă. Chiar dacă pare că dreptul de vot le-a fost oferit femeilor din Moldova de-a gata, fără vreo participare în acest sens a femeilor din Moldova, istoria ne arată că lucrurile au stat altfel. Femeile din Basarabia au luptat pentru recunoașterea dreptului de vot și există o istorie bogată a mișcării feministe românești, care include lupta femeilor pentru recunoașterea dreptului de vot. În același timp, nici dreptul de vot al femeilor din Rusia nu a căzut din cer, ci a fost obținut printr-un militantism susținut și acțiuni de protest. Cred că este important să cunoaștem istoria activismului feminist din cele două regiuni (în mare, România și spațiul rusesc) în acea perioadă pentru a ne înțelege propria istorie. Voi reveni neapărat cu un alt articol despre mișcarea feministă din Basarabia și România, însă în continuare voi încerca să descriu succint cum femeile și-au obținut dreptul de vot în Rusia în 1917.

Dreptul de a alege și de a fi ales a fost recunoscut prin lege pentru femeile din Rusia pe 20 iulie în 1917 de către guvernul provizoriu din acea perioadă.[5] Recunoașterea acestui drept a fost rodul muncii feministelor din Rusia care de-a lungul anilor au venit cu propuneri legislative în dumă și au organizat acțiuni de masă. De exemplu, Liga Femeilor pentru Drepturi Egale (considerată organizație feministă, care deseori se afla în conflict cu Kollontai și alte adepte ale proletariatului definit în bază de clasă și nu de sex) a propus pe 15 februarie 1912 o inițiativă legislativă prin care persoanele de sex feminin s-ar bucura de drepturi egale cu bărbații, și anume de a fi ales și de a lege în duma de stat. Ministrul Afacerilor Interne, A.A. Makarov a răspuns acestei inițiative afirmând că „oferirea de drepturi femeilor nu este în concordanță cu manierele și moravurile statului nostru.”[6] Makarov nu a fost unicul bărbat din guvernul țarist care împărtășea aceste viziuni. Inițiativa a fost deci respinsă. În același timp, lupta pentru dreptul de vot al femeilor nu a fost doar o luptă internă. La nivel internațional se organizau conferințe și se formau coaliții dintre diverse grupuri de femei din diferite țări pentru a avansa sufragiul femeilor (dreptul de vot), care era o problemă în mai multe state europene și nu numai. Clara Zetkin, o feministă-socialistă de origine germană, a fost cea care a propus stabilirea unei zile speciale dedicate drepturilor femeilor, care ar avea scopul de a promova sufragiul universal (indiferent de sex). Propunerea a fost făcută la cea dea doua Conferință Internațională a Femeilor Socialiste de la Copenhaga în 1910.[7] Astfel, a luat naștere Ziua Internațională a Femeilor în spațiul sovietic-socialist, care a fost marcată prin marșuri în Rusia începînd cu 1913. Nemulțumite de eșecul guvernului provizoriu de a recunoaște dreptul de vot al femeilor, acestea s-au organizat și au ieșit în stradă pe 19 martie 1917, reușind să creeze cea mai mare demonstrație a femeilor în Rusia; se estimează că au participat peste 35-40 de mii de femei. Este de reținut numele Poliksenei Șișkina-Iavein, prima femeie ginecolog din Rusia și președinta Ligii Femeilor pentru Drepturi Egale care a organizat acea demonstrație.[8]

Kollontai vedea inițial lupta pentru sufragiul universal ca o luptă a femeilor burgheze. Ea scria în 1908: “Chestiunea femeiască – zic feministele – este o chestiune a drepturilor și dreptății. Chestiunea femeiască – răspund femeile muncitoare – este o chestiunea a unei bucăți de pâine.”[9] Totuși, viziunile ei s-au schimbat în timp, fiind influențată de Clara Zetkin pe care Kollontai o admira în mod special. Susținerea Alexandrei Kollontai pentru dreptul de vot al femeilor s-a manifestat prin publicarea primului articol al ei în Pravda (revista oficială a partidului comunist) după ce a revenit din exil. Kollontai argumenta că oferirea femeilor drepturi egale va încununa revoluția. „Nu am fost oare noi femeile primele în stradă? De ce acum… libertatea câștigată de proletariatul eroic al ambelor sexe, de către soldații și soțiile acestora nu se aplică la jumătate din populația Rusiei eliberate?”, scria Kollontai în Pravda.[10]

O dată cu preluarea puterii de către bolșevici în noiembrie în 1917, organizațiile și revistele feministe au fost interzise, așa cum orice grup independent și autonom a fost interzis. Mai mult, partidul comunist și-a asumat pe deplin victoria sufragiului universal ca parte componentă a efortului general de eliberare a femeilor. Munca organizațiilor feministe a fost diminuată și prezentată ca nesemnificativă.[11]

Femeia vs. familia vs. colectivul și Kollontai

Kollontai înțelegea că așteptările sale erau prea optimiste, întrucît conducerea partidului nu-i împărtășea viziunile. În 1925 noul cod al familiei recunoștea relațiile de concubinaj drept legale, chiar dacă nu erau înregistrate oficial. Scopul acestei prevederi a fost să protejeze femeile care erau soții de facto prin a le oferi dreptul de a cere pensie alimentară de la partenerii lor, mai ales atunci când erau șomere. Această măsură a fost criticată și s-a cerut o definire mai clară a statutului căsătoriilor.[12] Necesitatea unei astfel de măsuri trebuie înțeleasă în contextul Rusiei din acea perioadă, cînd femeile erau considerate cetățene de clasa a doua și nu aveau nicio protecție dacă locuiau în concubinaj. Rezistența față de astfel de prevederi venea din partea bărbaților care brusc s-au trezit că legea îi responsabilizează pentru acțiunile lor care deseori însemnau crearea a 2-3 familii. În același timp, motivația pentru o astfel de lege era diferită pentru Kollontai și bărbații lideri ai partidului bolșevicilor. Kollontai credea în responsabilitatea colectivă ca formă de susținere a membrilor societății. Ea a propus anularea pensiei alimentare și crearea unui Fond General de Asigurări la care va contribui toată populația în baza unui sistem de taxe progresist. Kollontai considera că femeile find cele care produc viitorii muncitori merită să fie susținute colectiv, adică statul să le asigure cu suport financiar.[13] Această motivație nu era neapărat împărtășită de către bărbații lideri care aveau putere reală de decizie. Din punctul lor de vedere, femeile erau membrii slabi ai societății, iar bărbații erau membrii puternici ai societății; membrii puternici trebuie să aibă grijă de membrii slabi – asta era logica de susținere și creare a unei prevederi legale prin care bărbații erau obligați să plătească pensie alimentară femeilor cu care creau o familie, chiar dacă nu erau căsătoriți cu acte.

Totuși, în apărarea Partidului Comunist (bolșevic) este important de menționat că încă de la începutul guvernării sale, s-a crezut în crearea de facilități comunitare cum ar fi cantine, spălătorii și creșe care să vină în ajutorul muncitorilor sovietici. Apariția acestora a fost motivată diferit în timp. Bunăoară, numărul facilităților comunitare a început să crească după cel de al doilea război mondial, dar nu din motivele inițiale de a reduce rolul familiei ca celulă unitară, ci pentru că era nevoie de femei în câmpul muncii. În același timp, femeile erau încurajate să aibă mulți copii (faimoasele mame eroine) ceea ce a însemnat un rol public mai mic pentru ele și o continuare a bărbaților în poziții de putere (să revenim pentru un moment la prezent și să ne amintim de președintele Igor Dodon care acum un an decerna premii mamelor cu mulți copii și încuraja femeile să devină mame cu cât mai mulți copii, în timp ce politica moldovenească e dominată de bărbați).

Situația cu privire la drepturile femeilor a început să se schimbe odată cu instaurarea stalinismului „tîrziu” (pe la mijlocul anilor 1930). Dacă la început existau discuții și dezbateri ideologice pe diverse subiecte cu privire la chestiunea femeiască și se încerca crearea unei societăți noi, diferită de cea anterioară, atunci după consolidarea lui Stalin la putere aceste lucruri au devenit secundare. Femeile erau percepute ca mame, fiice și abia după aceea camarade și partenere egale bărbatului sovietic. Alexandra Kollontai a devenit o susținătoare a lui Stalin și a ideologiei sale. În 1946, ea a scris că statul a asigurat femeile cu acces către toate sferele societale, în același timp le-a asigurat toate condițiile necesare pentru a-și îndeplini rolurile lor naturale, și anume să fie mame, să-și educe copiii proprii și să fie stăpâne pe propriile locuințe.[14] Capitularea sa în favoarea lui Stalin este descrisă în literatura de specialitate ca o trădare față de ideile sale inițiale cu privire la drepturile femeilor. Într-adevăr, transformarea șochează, dacă ne amintim de felul în care Kollontai definea femeile ca membre puternice ale societății care nu aveau nevoie de protecția „infantilă” a bărbaților. Ea vedea revoluția în primul rând prin prisma eliberării femeilor, însă a ajuns să susțină în 1946 idei contrare față de ceea ce ea a militat în anii 1920.

Concluzia

Pentru ca să rezum o istorie mult mai complexă, am putea spune că perioada sovietică a început cu eliberarea femeilor, dar s-a terminat cu subjugarea femeilor sovietice, inclusiv și femeile din Transnistria și Basarabia. Lupta pentru chestiunea femeiască a fost una autentică la început și Alexandra Kollontai e un exemplu clar de promotoare a acestei lupți. S-a crezut în preluarea grijilor familiare de pe umerii femeilor și transferarea acestora în grijile statului, doar că serviciile de protecție socială cum ar fi cantinele și creșele au fost feminizate, și tot femeile au ajuns să îndeplinească aceste munci. Chiar dacă s-au asigurat anumite drepturi pentru femei cum ar fi dreptul la educație, vot, divorț, muncă, avort etc., situația nu s-a schimbat prea mult în mediul privat, iar partidul comunist a eșuat în a reglementa sfera privată încă de la început. Rolurile de gen nu au fost chestionate deloc, ba din contră au fost încurajate și promovate în mediul privat – femeia spală, calcă, gătește și are grijă de copii, iar bărbatul aduce bani la casă. Această parte a istoriei explică parțial prezentul. În același timp, prin acest articol putem observa că încă de la începutul perioadei sovietice chestiunea femeiască nu era înțeleasă la fel de toți liderii bolșevici și nu era o prioritate pentru toți, iar femeile au fost nevoite să se organizeze și să lupte ani la rând pentru a-și vedea drepturile recunoscute. Acesta e un alt element istoric care ne ajută să înțelegem prezentul și cum rolurile de gen patriarhale s-au perpetuat în interiorul familiei, dar și cum schimbarea poate fi posibilă dacă discutăm, dezbatem, ne organizăm, ne solidarizăm și nu cedăm în timp.   

Note:

[1] B.B.Farnsworth, Bolshevism, the Woman Question, and Aleksandra Kollontai, The American Historical Review, Vol.81, No.2, 1976, pp.292-294

[2] Ibidem, pp.292-295

[3] Kollontai, Sotsial’nye Osnovy Zhenskogo Voprosa, St.Petersburg, 1909, p.34

[4] B.B.Farnsworth, Bolshevism, the Woman Question, and Aleksandra Kollontai, The American Historical Review, Vol.81, No.2, 1976, p.296

[5] R. Browder și A. Kerensky, ed., The Russian Provisional Government, 1917, Stanford University Press, Vol.1, 1961, p. 455

[6] R.G.Ruthchild, Equality and Revolution. Women’s Rights in the Russian Empire 1905-1917, University of Pittsburgh Press, 2010, p.167

[7] Ibidem, p.185

[8] R.G.Ruthchild, “Weren’t We Women First Out on the Streets?”: The Incomplete History of 1917, Verso Blog, 2017, https://www.versobooks.com/blogs/3221-weren-t-we-women-first-out-on-the-streets-the-incomplete-history-of-1917

[9] Ibidem, https://www.versobooks.com/blogs/3221-weren-t-we-women-first-out-on-the-streets-the-incomplete-history-of-1917

[10] Ibidem, https://www.versobooks.com/blogs/3221-weren-t-we-women-first-out-on-the-streets-the-incomplete-history-of-1917

[11] Ibidem, https://www.versobooks.com/blogs/3221-weren-t-we-women-first-out-on-the-streets-the-incomplete-history-of-1917 

[12] B.B.Farnsworth, Bolshevism, the Woman Question, p.300

[13] Ibidem, p.302

[14] Ibidem, p.316

 

Sursă imagine de fundal: https://www.versobooks.com/blogs

 

Acest articol face parte dintr-un proiect de dosare tematice, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.

 

Despre autor

Victoria Apostol

Victoria Apostol a studiat Relații Internaționale și Studii Europene în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, apoi a urmat masterul în Politici, Gen și Minorități din cadrul aceleeași universități. De curand a absolvit masterul în Drepturile Omului la Central European University și lucrează în cadrul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) din Chișinău.

11 Comentarii

  • Apostol scrie cum scriam eu în clasa a 6-a. Se vede că de data asta nu i-a redactat nimeni materialul.
    Vă propun să râdem împreuna

    V.A.: Răspunsul la această întrebare este mai complex decât doar înțelegerea trecutului.
    Eu: Beton. Nici nu pot să-mi imaginez ce e dincolo de înțelegerea trecutului când se studiază trectul. Poate face aluzii la niște principii perene?! Poate ar vrea orwellian să insereze niște anacronisme?! S-ar putea ca nici ea să nu știe. Trebuia să scrie ceva și a potrivit-o cum i s-a părut c-a auzit-o.

    V.A.:Totuși, e important să cunoaștem cum erau explicate și interpretate anumite concepte în diferite perioade ale timpului.
    Eu: Apostol o critica pe autoarea ultimului articol feminist pe Platzforma… cum că textul este prea greu. Normal, pentru o ignorantă ca Apostol textele nu trebuie să depășească complexitatea textelor de școală primară.

    VA: Perioada sovietică e fascinantă pentru mine, deoarece ideologia politică a regimului a dedicat ceva însemnătate egalității de gen.
    Eu: A fi de stânga înseamnă să fii fascinant (nu interesant, ci fascinat) de perioada sovietică. Deci nu trebuie să-ți justifici fascinația. E ok.

  • Și totuși cred că există viață pentru platzforma și dincolo de VA. Există și oameni capabili să țină pixul în mână. Cred că e un deserviciu pe care îl faci platzformei permițându-i să-și etaleze penița tremurătoare cu cerneală puțină și și adesea neclară.

    ȘI da, există viață și pentru VA dincolo de platzforma. Acolo unde nu trebuie să-și măsoare fiecare cuvânt, printre cei mai neștiutori ca ea.

    • eu vad ca pentru tine nu este viata dupa grupul Feminism Moldova si tot cauti sa te bagi in discutie – trollesti, amesteci lucruri relevante cu frustrari personale, incerci sa diminuezi argumentele unor oameni prin trucuri de trei banuti, ba te iei si de persoane – da iaca, nimeni nu te baga in seama. ce stristete.
      (si inca si aici esti aproape de un ban. uf, grea viata )

  • Redactia Platzforma isi ia libertatea de a decide singura asupra autorilor care „merita” a fi publicati.

  • la fel ca oricare alta sursa media. mersi pentru grija ce ne-o porti.

  • Cred că e bine ce faci. Îți dau dreptate. Ca feminist e bine că aplici teoria intersecționalității pentru a mai diminua din efectele sistemelor de discriminare și într-adevăr e bine ca și pe 147.135.70.104/~platzfor să fie loc și pentru cei… care au nevoie de o mână de ajutor. Încep să-mi dau seama/I am woke now.

  • nu, ca cetatean implicat imi dau seama cit e de important sa fie create conditii pentru o discutie, cit e de important ca oamenii sa se simta in siguranta si comfortabil pentru a-si expune parerile, cit e de important ca oamenii sa se asculte reciproc si conditiile astea is incalcate cind vine un tipalau alde tine care striga permanent – eu vrea usa zic, am 50 copeici si vreau sa le ba, aratati-va tatele, eu is victima, nu va cred, sunteti idioti etc. si deraiaza discutia, sau intimideaza alti participanti. avem deja experienta grupului feminist – dupa ce ai fost plecat tu si alti citiva alde tine, spatiul a devenit tare favorabil unor discutii, oamenii s-au simtit confortabil sa discute, sa faca marturisiri personale, sa se inteleaga etc…
    cam asa..
    si de dragul acestui context favorabil discutiei n-o sa am nici un regret sa iti interzic accesul pe pzf daca continui cu intimidarile, atacurile de genul ” da tu singura crezi in ce vorbesti” si altele.
    daca vrei atentie exista suficiente alte platforme pe internet.

  • Vitalie, chestiile nu sunt chiar așa de albe și negre cum par. Adeseori după o conversație lumea își schimbă părerea. Adesea oamenii chiar cred în ceea ce spun pentru că pur și simplu numai asta au auzit. Știu și eu de treaba cu senistivity-insensitiviy, dar până la urmă e vorba de străvechiul tact, nimic altceva.
    În relativismul valoric al epocii în care trăim, adesea e vorba de încredere, de abordări gen ,,nu sunt sigur, dar te cred că vrei binele, dacă măcar crezi ce spui,,. De asta și pun (și nu rar) întrebări directe de genul ăsta. Cred că pur și simplu sunt o tipa sceptica si agnostica.
    Pe de altă parte, reacția ta de supărare vine foarte tardiv ca să cred că are legătură cu întrebarea mea de acum 2 săptămâni.

    În definitiv, vreau să mențin dialogul și chiar am o întrebare sinceră. Ce crezi de videoul de mai jos. E scurt. E despre feminism. Și chiar sunt interesat pentru că nici pe departe nu sunt atât de sigur de convingerile mele cum pare. Pentru că m-am convins de n ori că intențiile bune nu vin automat la pachet cu rezultate bune. Dar oamenii în general sunt buni și bine intenționați. Și de aici marea mea mirare. Toți vrem binele, dar progresul omenirii nu se datorează intențiilor noastre, ci unui banal progres tehnologic.

    https://www.facebook.com/amorphamedia/videos/590382334627134/

  • Și cred că și tu ar trebui să-ți măsori cuvintele. Nu creezi deloc un spațiu confortabil și deschis dezbaterilor de idei. Țipălau, arătați-vă țâțele, vreau să beau… Nici nu fac așa ceva, nici nu am făcut așa ceva. Mi le pui în gură și nu e corect. Sigur dacă vrei să instaurezi cenzura… în numele siguranței grupului (așa se face în regimurile autoritare) poți s-o faci, dar nu ai fi cu nimic mai bun decât exemplarele ideologizate conservatoare, de exemplu. E alegerea ta până la urmă. Totuși nu uita că site-ul ăsta are numai materiale de stânga, dacă vrei o bulă cognitivă totală, interzice părerele scepticilor.

    PS: Și nu știu cum FUCK, Igor Corman nu părea să vină din partea unei persoane intimidate și nici nu te-a scandalizat.

  • Interesant articol. Ar fi interesant sa adaugi si influenta romaneasca in lupta pentru drepturile femeii.

Lasa un comentariu