Vechile sisteme de redistribuție ale avuției nu pot combate acensiunea capitalismului rentier. Trebuie să găsim soluții noi.

Sistemul de redistribuție a veniturilor în secolul 20 s-a stricat într-un mod ireparabil. Amintiți-vă de consensul post-1945 sub care cotele de venit care mergeau spre capital și spre muncitori erau destul de stabile, când muncitorii și corporațiile împărțeau câștigurile din creșterea productivității, și când venitul rentier era modest. Cei ce se bazau pe salarii, în particular cei din precariat, nu se mai pot baza pe salarii pentru a le da siguranță economică și nici nu se mai pot aștepta ca asta să se întâmple.

Astăzi, nu doar că partea care merge spre profit se ridică, iar cea care merge spre muncitori scade, dar cota care merge spre multiple forme de rentă se ridică dramatic. În ceea ce privește renta, din cadrul cotei care merge spre profit, mai mult merge spre o minoritate, iar din cota muncitorimii o parte mai mare merge tot spre o minoritate. Precariatul este lovit triplu. În acest context istoric, provocarea definitorie a stângii este de a construi un sistem nou de redistribuție a veniturilor potrivit pentru economia globală a secolului 21. Până acum, ea s-a ferit de această provocare și acum plătește prețul.

Keynes a făcut o prezicere faimoasă despre eutanasierea rentierilor – cei care câștigă din capital redus și din proprietate redusă. El a crezut că odată ce capitalul devine mai puțin redus, își va pierde abilitatea de a extrage venit rentier. Pentru o vreme după al Doilea Război mondial, acest lucru părea să se întâmple. Dar aceasta nu a explicat transformarea globală crescândă: dureroasa construcție a unui sistem global de piață, analoagă „marii transformări” a lui Karl Polanyi, care era despre construcția sistemelor naționale de piață. În timpul în care această continuă transformare globală se întinde asupra secolului 21, am intrat în era capitalismului rentier, unde „drepturile” la proprietate triumfă peste piețele libere. Nu este un accident.

Elita globală, condusă de finanțiști, a construit instituțiile și reglementările pentru a face acest lucru posibil. În mod ironic, în timpul în care apărătorii capitalismului global vorbesc entuziast despre virtuțile pieței libere și ale dereglementării, realitatea este că guvernele, conduse de SUA și de agențiile internaționale care își continuă ofertele, au creat cel mai reglementat sistem neliber de piață care a existat. Un sistem global reglementat din strâns blochează piețele libere de a opera, pentru beneficiile crescânde ale plutocraților, corporații plutocrate și o minoritate de părtași.

Rezultatul acestui proces este o creștere mai lentă, o instabilitate economică și o a doua Gilded Age (1), o spoială de opulență orbitoare sub care un precariat în creștere clocotește sub insecuritatea cronică. Diferit de prima Gilded Age – când salariile încă se ridicau în timp ce inegalitatea exploda –, în cea de-a doua, salariile reale stagnează și câștigurile devin mai volatile, în special pentru cei din precariat, în timp ce venitul rentier duce la creșterea inegalității. Stânga se află în debandadă, și va rămâne așa până când va articula o strategie pentru a obține eutanasia despre care vorbea Keynes și va face posibil un nou sistem de distribuție. Aceasta are trebui să fie misiunea ei și nu încercarea defensivă de a obține înapoi valurile care spală rămășițele social-democrației.

Care sunt cauzele acestei distopii? Încep cu arhitectura instituțională globală care impune regulile și reglementează tranzacțiile economice. La vârf se află regimul drepturilor de proprietate intelectuală, centrate pe cândva ironizata WIPO (World Intellectual Property Organisation), Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, care domină acum orizontul Națiunilor Unite la Geneva.

De la validarea în 1995 a TRIPS (Trade-related Aspects of Intellectual Property Rights sau Aspecte legate de Comerț ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală), numărul anual de patente înregistrate s-a triplat, garantând trilioane de dolari în venituri de monopol rentier pentru 20 de ani sau mai mult înainte. Venitul rentier doar de la patente ar putea acum să acopere 20% din PIB-ul global, mult mai mult decât obișnuia înainte. Nu este justificabil nici economic și moral și este o amenințare pentru toată lumea.

Numărul de drepturi de autor s-a înmulțit și el, oferind venituri din monopol pentru 70 de ani, pentru mult timp după moartea proprietarului. Mărcile monopoliste și cele comerciale au explodat și ele. Multe patente rezultă din cercetări finanțate public, dar aduc corporațiilor miliarde de dolari. Corporațiile plutocratice înghit patentele, cumpărându-le cu zecile de mii. Este o piață de tipul câștigătorul-ia-totul, creată de aparatul regulator, nu de forțele pieței.

Peste 3000 de acorduri de investiții și comerț cimentează acest edificiu – poate pentru a fi augmentat de validarea nebunească a TPP și TTIP –, dintre care toate protejează rentierii corporațiilor și de nedemocraticul ISDS, procesul de Arbitraj al Disputelor între Stat și Investitor (Investor-State Dispute Settlement). Acesta este o glumă proastă, prin care multinaționalele pot să dea în judecată guvernele pentru orice schimbare de politici care se consideră că le-ar ajuta pentru profiturile viitoare. Iar ele, cu Președintele Băncii Mondiale, ajung să numească judecătorii (toți avocați ai corporațiilor) care folosesc proceduri confidențiale, ce nu au nevoie de precedente, de obicei pentru a favoriza corporațiile. Imaginați-vă dacă am putea da în judecată guvernul pentru un prejudiciu făcut – sau daune potențiale – de la orice modificare a politicii. Cu toții am putea profita frumos. Corporațiile rentiere au câștigat sute de milioane de dolari în acest mod. Este un sistem nedemocratic trucat.

Capitalismul rentier nu se oprește la drepturile de proprietate intelectuală. Majoritatea țărilor au intrat într-un joc al „competitivității” prin care se răsfață cu politica fiscală de sărăcire a statelor vecine [„beggar-my-neighbor”], dându-le oligarhilor și multinaționalelor subvenții incredibile pentru a-i încuraja să se mute în țara lor sau să rămână acolo. Sistemele de taxare regresivă merg mână-n-mână cu aceasta, la fel cum merge permiterea folosirii paradisurilor fiscale și a aranjamentelor de evitare a taxelor. Țările cu venituri joase nu pot juca acest joc. Dar corporațiile plutocratice și prietenii lor nu prea se plâng despre asta.

Așa-numitele scutiri de taxe sau „exonerări” sunt o altă formă de rentă, oferită celor ce dețin active. Acestea includ risipa Patent Box care binecuvântează de două ori corporațiile cu patente prin tăierea obligației taxării. Recent, în Marea Britanie guvernul a descoperit că, din acele scutiri de taxe de care au beneficiat și pe care le-au putut urmări, corporațiile datorează sectorului public peste 117 milioane de lire, mai mult decât costul serviciului de sănătate. Într-o notă de subsol au adăugat că nu au putut calcula costul a 218 scutiri de taxe, și nu au analizat efectul scutirilor de taxe asupra comportamentului corporațiilor. Aceasta este corupție instituționalizată.

Aceasta este și era datoriei, o eră în care corporațiile și elitele financiare împrumută cu o dobândă fără precedent de mică, în timp ce precariatul se zbate în datorii umflate de rate fără precedent de înalte. Datoria a devenit un instrument de extragere a rentei și ea include instrumente ridicole precum securizarea. Aceasta e un mecanism pentru creșterea inegalității, unul care transferă venitul de la precariat la elite și intermediari financiari.

Mai puțin apreciată, dar la fel de sugestivă privind hegemonia rentierilor, sînt fenomenele comercializării și privatizării bunurilor comune – terenuri publice, spațiu, utilități și servicii construite de către și pentru oameni pe durata a mai multor generații. Foarte des, în numele austerității, multe dintre bunurile comune sunt vîndute la prețuri de nimic pentru interese comerciale. Astfel corporațiile câștigă venituri rentiere vaste. Epuizarea accelerată a domeniului bunurilor publice va avea costuri ecologice devastatoare. Între timp piețele muncii sunt transformate de o nouă rasă de brokeri ai muncii, prin intermediul unor platforme virtuale, care folosesc aplicații pentru a obține forță rentieră pentru tranzacțiile pe care le induc. Unele, precum Uber, Airbnb și AMT, primesc mai mult cu 20% pe orice tranzacție.

În sfârșit, democrațiile noastre au fost scoase la vânzare: cu plutocrați cărora li se permite să finanțeze politicieni și partide, cu companii de PR care fac sume uriașe din manipularea alegerilor (a se vedea cum ambele părți ale referedumului  Brexit au beneficiat de serviciile unor companii de PR non-europene, plătite cu milioane de lire). Și mulți dintre cei care intră în politică folosesc aceste instrumente ca pe un mod de a extrage venituri din sectoarele pe care ei, odată ajunși la putere, le privatizează sau le reorganizează. Într-un mod trist toate aceste lucruri se întîmplă sub ochii noștri și pot fi documentate fără efort.

Suntem într-un impas. Capitalismul rentier amenință capitalismul pieței libere și economia de piață sustenabilă. Creșterea inegalității instigă la furie și disperare. Revolta vine. Pentru moment aceasta este o revoltă a rebelilor primitivi. Partea atavică a precariatului este o pradă ușoară pentru populiști neo-fasciști care se joacă cu fricile și insecuritățile care constituie realitatea cotidiană pentru tot precariatul. În acest an ei se îmbulzesc în jurul lui Donald Trump și alții ca el; anul viitor va fi Marine Le Pen și diverși alții din spatele scenei.

Din fericire, fierberea la foc mic este o formă mai progresistă de revoltă, bazată pe idei despre dividende sociale și fonduri democratice. Apărătorii capitalismului pieței libere și criticii au un interes comun în a o ajuta să apară. Există o poveste celebră despre o delegație care a mers cu o propunere la președintele Roosevelt. La sfârșitul prezentării, el a spus ”OK, m-ai convins. Acum pune presiune pe mine să o fac”. Astăzi, stânga trebuie să pună deoparte luptele interne mărunte și să se concentreze pe generarea unei astfel de presiuni pentru nimic mai puțin decât un nou sistem de redistribuție.

 

Note:
(1) Prin [the] Gilded Age se înțelege o perioadă de creștere masivă a populației în Statele Unite ale Americii combinată cu o afișare extravangantă și, de multe ori, ostentativă a bogăției clasei superioare americane, după Războiul civil american și perioada Reconstrucţiei, la sfârșitul secolului al XIX-lea, cuprinzând aproximativ intervalul dintre anii 1877 – 1890. Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gilded_Age

 

Guy Standing este professor la School of Oriental and African Studies, University of London. De asemenea, el a fost director pe domeniul securității socio-economice la Organizația Internațională a Muncii. Guy Standing este și cofondator și președinte de onoare al Basic Income Earth Network (BIEN), o rețea internațională ce promovează venitul universal de bază. El mai este și un autor de cărți, printre care The Corruption of Capitalism: Why Rentiers Thrive and Work Does Not Pay (Biteback, 2016); A Precariat Charter: From Denizens to Citizens (Bloomsbury, 2014); The Precariat – The New Dangerous Class(Bloomsbury, 2011); Work after Globalization: Building Occupational Citizenship (Elgar, 2009).

Articolul a apărut inițial pe platforma opendemocracy.net și a fost tradus în română de Daniela Ana.

imagine de fundal: Richard Drew / AP/Press Association Images.