[label shape=”” type=””] Alexandru Lupușor [/label]

 

Unul din însemnele societății moldoveneşti de după proclamarea independenței pare să-l constituie erodarea, intenționată sau mai mult inconștientă, a unuia dintre atributele decisive ale vieții politice. Pe parcursul acestui răstimp, am putut asista, cu fiecare rundă electorală, de la cele prezidențiale și parlamentare pînă la cele locale, la degradarea constantă a confruntării politice. Rînd pe rînd, campaniile electorale au produs substituirea exercițiului politic  – înțeles prioritar ca identificare a problemelor politice (proprii comunității în ansamblu) și formularea soluțiilor optime de rezolvare a acestora  – cu tot soiul de surogate capabile să iște interminabile rătăciri polemice și animozități sociale. La început, am înțeles să înlocuim problematica politică reală cu teme politice false (nu false în sine, dar false în raport cu mizele politice reale), precum cele identitare sau/și geopolitice. Politica, și în special gesticulația electorală, a însemnat (și probabil continuă să însemne) o confruntare pe teme identitare, fiind chiar concepută și livrată ca o luptă pentru recunoașterea și afirmarea propriei identități, etnice și lingvistice. La fel, în locul unei confruntări ideologice, cum ar fi firesc să se întîmple în cazul competițiilor politice, ne-am văzut antrenați în dezbateri geopolitice, captivante, pasionale, dar perfect inutile și false, din cauza transpunerii, și astfel și substituirii, problematicii politice, sesizabile la nivelul vieților individuale concrete, cu o problematică abstractă (ruptă de nevoile imediate ale cetățenilor). Politicienii înseși, susținuți de pleiade întregi de experți și analiști, și asistați generos de mass-media, au înțeles să transforme activitatea politică într-o adevărată lobotomie geopolitică, devreme ce aduce cîștiguri electorale mai grase cu investiții intelectuale mai reduse.

Nici actualul scrutin prezidențial nu e o excepție, ci, dimpotrivă, o continuare firească a trendului nefiresc. Mai mult, pare chiar să adîncească degradarea ce caracterizează felul în care percepem și facem politică, angajînd confruntarea politică nu doar pe teme politice false, capabile să producă, în context electoral, adevărate nevroze obsesionale (cum sînt deja tradiționalele teme identitare și geopolitice), ci și să redimensioneze confruntarea politică în orizontul unei confruntări vădit extrapolitice.

Discursul electoral al actualului scrutin pentru alegerea președintelui pare marcat, în mod special, de o prezență abuzivă a referințelor de ordin moral. Astfel, tradiționala conversiune electorală a politicii în geopolitică pare acum dublată de o subversiune morală a gesticulației politico-electorale. Ca miză și problematică, morala e un prea-mult capabil să facă din politică un prea-puțin. Prezenta campanie electorală ne descoperă, cu toată spectaculozitatea, cum substituirea retoricii politice cu o frazeologie morală marchează, de fapt, un nou nivel în degradarea confruntării politice. Atingerea nivelului în care temele politice sînt tratate și dezbătute în cheie morală, e un simptom clar al degenerării vieții politice. Cînd retorica morală ajunge să modeleze confruntarea politică, e semn sigur de patologie a practicii politice însăși.

E lesne de observat că discursurile cu evidente încărcături morale sînt cele care domină prezenta competiție electorală. Candidații, ambii ostili actualei guvernări, o atacă deconspirîndu-i și sancționîndu-i deraierile morale. Între ei, candidații se întrec pentru a-și proba competențele morale, mai curînd decît cele profesionale sau propriu-zis politice; se suspectează și se  penalizează  reciproc prin apelare mai curînd la anumite standarte morale, decît cele ideologice sau doctrinare, ba chiar deducîndu-și propriile virtuți politice prin raportare la sucombările morale evidențiate în conduita adversarului politic.

La rîndul lor, susținătorii acestora, antrenați și ei într-un exercițiu pasional de măsurare reciprocă a gradului de moralitate, își concep actul votării ca fiind înzestrat cu deplină încărcătură morală. Votul nu mai este simpla exprimare a opțiunii electorale, ci devine instrument de acreditare a conduitei morale a favoritului și totodată de pedepsire a  adversarului pentru obstrucțiile comise. Morala ajunge astfel ultima ratio a votului. În consecință, pozițiile ideologice, fixațiile geopolitice, complexele identitare își pot proba caducitatea în fața judecării morale a candidaților. Chiar și cei care tind a se distanța de această confruntare își justifică gesturile, cel mai adesea, în termeni morali, notîndu-și consecvența și lipsa de ipocrizie.

Această situație pare a-și afla totuși justificarea în însăși degradarea morală ce cuprinde actuala clasă politică moldovenească. În raport cu o guvernare care s-a dedat la tot felul de deraieri și abuzuri, cei care o contestă nu au cum să nu o sancționeze și în termeni morali. Or, prin aceasta, fără a fi probabil pe deplin conștienți, încetează, de fapt, a mai face politică. Cînd moralitatea clasei politice degradează nefiresc, politica se transformă implacabil în moralism. Astfel, abundența recursurilor morale ale discursurilor politice și ale mesajelor electorale moralizatoare nu e nicidecum un semn de revenire la supraordonare morală a politicii, ci mai curînd simptom al unei decăderi morale de limită a confruntării politice însăși. În cele din urmă, critica devine hărțuire, polemica se transformă în etichetare, iar strategia politică ajunge substituită cu o banală frazeologie moralizatoare.

Toate astea denotă, în ultimă instanță, faptul că de ceea ce avem cu adevărat nevoie, ajunși la acest nivel al degradării politice (și morale), nu e substituirea ocazională a politicii cu morala, nu e instrumentalizarea politică a moralei, ceea ce tocmai reprezintă semne ale unei astfel de degradări și care, de altfel, riscă să producă, pe termen lung, pierderi simbolice costisitoare, pervertind morala, fără a înnobila politica. Și nici măcar nu e vorba de o critică morală a politicii ca atare. Mai curînd, avem nevoie de o revenire a moralei la ea însăși și de o refacere politică a politicii însăși.

Sursă imagine.