Mazen Rifai, jurnalist sirian stabilit în România, este autor al cărții La revedere, patrie!, un  reportaj în Siria și în țările vecine, în care vorbesc cetățenii sirieni bombardați de regim, cei care au trecut prin închisorile regimului sau au fost obligați să fugă din țară.

carte Rifai

Deși persoanele din Siria cu statut de refugiat nu au ca destinație România, cu ce se confruntă cei care au ajuns totuși aici?

Pentru sirienii care au venit în România până acum și pentru românii care au trăit în Siria și se întorc în țara lor, în principiu sunt aceleași probleme. Românii care revin din Siria au cetățenie română, dar sunt străini. O româncă care a plecat acum 30 de ani de exemplu, dacă revine în România, nu putem spune că se întoarce acasă. Această țară s-a schimbat în totalitate în ultimii douăzeci de ani. România pe care a găsit-o nu e cea pe care o cunoștea. E vorba de alte legi, alți oameni, altă societate, alt mod de gândire. Copiii care au crescut acolo vorbesc limba arabă, au studiat acolo, dar sunt cetățeni români. Acești copii nu pot fi ajutați de organizațiile care se ocupă de persoanele cu statut de refugiat pentru că ei sunt cetățeni români, deci nu pot intra în proiectele care se adresează refugiaților. Poate părinții nu au nevoie să învețe limba, dar copiii lor trebuie să studieze limba română, nu știu să scrie sau să vorbească corect. Majoritatea persoanelor cu statut de refugiat care rămân în România sunt cele care au rude aici, restul pleacă spre Europa. În ultimii patru ani, din cei 2700 sirieni care au trecut pe aici, au rămas doar 600 de oameni, restul au plecat, sunt cei care au studiat aici sau au pe cineva care sa-i ajute. Vor veni mai mulți oameni când se va aplica cota pe care România trebuie să o primească, vor veni oameni care nu știu nimic despre România, oameni care trebuie să înceapă să caute de lucru aici și nu au un ghid care să-i ajute.

Civilii care au rămas în Siria se află zilnic sub bombardamente. Care este situația acum?

O să vă explic situația din orașul meu, Alep. Zilnic  vorbesc cu oamenii de acolo, am rude care trăiesc în partea rebelilor și altele în partea controlată de regim. Pentru mine, ei sunt familia mea. Înainte de conflict, în Alep trăiau peste 4 milioane de oameni. În acest moment, sunt în jur de 1 500 000 de oameni, dintre care, mai mult de 300 000 de persoane stau în zona controlată de rebeli. Locuitorii din ambele părți ale orașului nu au apă, curent, mîncare, medicamente, e vorba de o stare care durează de ani de zile. Convoaiele cu ajutoare umanitare trimise de ONU conform acordului din timpul ultimului armistițiu, stau de mai multe zile blocate la intrarea în Alep, pentru că regimul nu le-a dat permisul să intre. Civilii din zona rebelilor trăiesc sub bombardamentele regimului lui Assad și ale Rusiei. Dacă stai în casă, poate veni peste tine un butoi cu dinamită, o bombă. Dacă ieși în stradă, te duci după apă, poate să-ți vină bomba în cap, fiecare cu norocul lui. Dacă stai în interior, va cădea casa peste tine. Cînd oamenii merg la culcare, se uită unii la alții, poate e ultima dată cînd se mai văd, poate dimineața nu mai sunt vii sau poate casa nu va mai exista. Moartea le este asigurată. Aceste butoaie de dinamită au fost aruncate peste civili de către regim de la începutul revoluției. Regimul sirian și rușii bombardează în mod sistematic civilii, nu este vorba de un accident. Primele locuri pe care le bombardeaza sunt spitalele, apoi piețele publice și școlile, oamenii care stau la coadă la pâine, nu teroriștii. În schimb, cînd au ieșit membri ai Statului Islamic din Manbij, au plecat cu un convoi de mașini care se întindea pe opt kilometri și nimeni nu a mișcat un deget, nici regimul, nici rușii, nici Coaliția internațională, deși toți spun că luptă împotriva Statului Islamic. Au plecat liniștiți cu mașinile lor de teren, timp de câteva ore. Atunci de ce bombardează spitalele unde sunt numai civili? Nici civilii care sunt în zonele controlate de regim nu sunt în siguranță, ei nu sunt bombardați de Assad sau de ruși, dar copilul lor e obligat să intre în armata regimului, dacă nu, trebuie să fugă din țară. Pe lângă acestea, economic țara e distrusă, prețul la pîine a crescut de zece ori.

Bombardament al-regimului în Daraya. Fotografie cedată de Consiliul Local din Daraya.

Bombardament al-regimului în Daraya. Fotografie cedată de Consiliul Local din Daraya.

Rusia a blocat condamnarea de către ONU a Guvernului sirian pentru folosirea armelor chimice în Ghouta în anul 2013. Care sunt interesele lor în Siria?

Este normal,  Rusia folosește în Siria arme interzise la nivel internațional și bombardează civilii. Pe de altă parte, nici ONU nu are o poziție coerentă, a criticat regimul pentru interzicerea intrării ajutoarelor umanitare în zonele opoziției care sunt încercuite de armata regimului, zonele asediate de regim, dar nu a criticat bombarderea civililor. Rusia îl sprijină pe Assad, dar interesul Rusiei în Siria este clar de la începutul intervenției. Noi nu avem nimic cu Rusia, dar suntem împotriva unei intervenții care ucide civilii noștri. Știm că Rusia are un interes major în gazul care s-a descoperit acum în Mediterana, și de asemenea are interes în a avea baza din Tartous. Dacă acest gaz descoperit în marea Mediterană este exportat de Siria în Europa, atunci Rusia pierde competiția pe piața europeană. Presiunea Rusiei asupra Europei pe baza furnizării gazului e o presiune economică, o rămășiță a Războiului Rece. Rusia are două interese: mai întîi exploatarea acestui gaz, transportul lui spre Europa și, de asemeni, controlul conductelor de gaz care trec prin Siria, control care este râvnit de ambele părți. Noi am ințeles că există aceste interese, dar cerem să nu fim bombardați. Nu știm însă care sunt interesele comune ale rușilor și americanilor. În Siria există multe căsătorii mixte, aveam foarte multe relații cu Rusia și noi am rămas șocați cînd rușii au început să ne bombardeze, să ucidă sistematic civilii și să distrugă orașele noastre.  Asta va rămîne ca o crimă în istoria Rusiei.

Vorbeați de zonele opoziției care sunt asediate, încercuite de armata regimului, unde nu intră alimente sau medicamentele și care sunt bombardate. Ce vă spun civilii care mai rezistă acolo?

Din afară se poate spune că regimul încearcă să facă o mutare demografică, să ducă populația care este împotriva regimului spre alte teritorii, să-i expulzeze din teritoriu, de aceea îi închid, îi lasă să moară de foame și îi bombardează. S-a întâmplat în Daraya, Madaya, Homs și acum în Alep. Regimul a văzut că merge, că nu va fi condamnat de nimeni din Comunitatea internațională. Lozinca lor era: “te predai sau mori de foame”. În acești ani, peste un milion de sirieni care au fost împotriva lui Assad au fost supuși acestei tactici de înfometare, prin blocarea cartierelor lor și bombardare. La ieșirea din cartiere se instalează puncte de control ale soldaților regimului. Cine iese sau intră în cartier este împușcat. Sunt tăiate apa și curentul, nu intră mâncare și medicamente, iar civilii rămași în cartier sunt bombardați. Daraya a fost deja preluată de regim în baza acestei tactici. Zona din Daraya, unde timp de patru ani regimul a înfometat populația, a interzis intrarea medicamentelor pentru tratarea răniților și a bombardat în permanență, era un simbol al revoluției. Acei oameni au ieșit în străzi de la începutul revoluției, în mod pacific, cu flori, și vroiau o schimbare, nu erau străini, nu era vorba de ISIS sau de Al Nushra, erau doar sirienii care locuiau acolo, cei din Daraya sau Muadamiya, era exemplul unei revoluții adevărate, pașnice. Regimul a dorit să anuleze orașele în care a apărut revoluția pașnică. Nu cred că lumea nu se va întoarce acolo, deși acum au fost expulzați de regim.

Civili în Daraya în timpul asediului când nu intrau alimente. Acum au fost toti expulzati de acolo. Foto cedată de Consiliul Local din Daraya.

Civili în Daraya în timpul asediului când nu intrau alimente. Acum au fost toti expulzati de acolo. Foto cedată de Consiliul Local din Daraya.

Există pericolul radicalizării civililor din cauza bombardamentelor constante?

Oamenii au văzut că nu au niciun sprijin în lupta lor împotriva dictaturii lui Assad. Regimul a comis crime în masă și Comunitatea internațională a stat și a privit, nu a reacționat. Dacă Rusia te bombardează, Coaliția internațională te bombardează, nu poți fugi din țară, ce vei face? Luptătorii  nu au salarii, nu au mîncare, familiile lor sunt amenințate, atunci caută o soluție. Și dacă se deschide drumul spre expremism, dacă primesc un ajutor în acel sens, acolo vor pleca. Dar noi suntem vinovații, pentru că, indirect, oamenii care au dorit terminarea unei dictaturi nu au fost deloc ajutați. Atunci îi obligăm să se îndrepte spre extreme, nu ei sunt vinovați, ci noi.

Este adevărat că regimul sirian a eliberat islamiștii radicali din închisoarea Saidnaya, tocmai pentru a anula protestele pașnice inițiale?

La începutul protestelor pașnice, regimul lui Assad a eliberat mulți islamiști radicali din  Saidnaya, în timp ce aresta activiștii și pe cei care protestau. De exemplu Abu Musab Al Suri a fost eliberat în anul 2012. Referitor la Abu Mohammad Al Jolani, comandant al grupului Jabhat Al Nusra, sunt multe zvonuri că ar fi fost tot printre cei eliberați de Assad din închisoarea Saidnaya. Mai târziu, tot regimul va aduce alte grupuri cum ar fi Hezbollah care să lupte împotriva acestor islamiști radicali. Prin această manevră a putut  să spună că nu există nicio opoziție împotriva regimului său, ci doar teroriști, așa a anulat opoziția. I-a scos pe islamiști din Saidnaya și a arestat activiștii pașnici, opoziția.

De ce nu există presiune internațională pentru a elibera deținuții din închisorile regimului? Zeci de mii de oameni au fost torturați, uciși sau dați dispăruți.

Începând cu anul 2013, UE nu a mai înregistrat numărul persoanelor decedate în Siria. Cine să caute persoanele dispărute? E vorba de un război și toată lumea are interes să nu se oprească acest război. Contează cîteva zeci de mii de persoane care sunt torturate, dacă mii de oameni din zona rebelă din Alep sunt tratate ca niște animale? Și animalele în Europa sunt tratate mai bine ca civilii din Alep. Dacă stau în Alep mor pe loc, dacă pleacă, mor pe mare și dacă ajung, mor de foame în orașele din Europa. Imaginează-ți că tu stai în casă și aștepți moartea în fiecare secundă, când regimul se gândește că ar fi mai bine să te bombardeze. Asta ce e? Întreaga Comunitate internațională știe despre aceste bombardamente și nimeni nu face nimic pentru a salva civilii.  Un copil al unei rude din Alep, care locuiește în zona rebelă , s-a trezit într-o dimineață și i-a spus mamei sale speriat: „E ciudat, nu se aude niciun avion, azi nu ne bombardeaza niciun avion”. Era vorba de o amnistie de cîteva ore. Copiii sunt obișnuiți zilnic să asculte avioanele și erau speriați cînd nu auzeau bombardamente. E vorba de o traumă colectivă pe care nimeni nu știe cum să o trateze. Sunt copii care de cinci ani de zile nu au cunoscut decât foamea și bombele, zilnic. Dacă merg la școală, se sapă un loc subteran, ca să fie feriți de bombe.

Sunt peste 300 000 de persoane dispărute. Există afaceri de organe în lume cu corpul sirienilor care sunt dispăruți sau ale refugiaților. Nu există familie în Siria care să nu aibă pe cineva mort, sau în pușcăriile regimului, sau dispărut, sau refugiat. Războiul a venit ca ploaia, peste tot. Zeci de mii de copiii nu sunt înregistrați, cine e împotriva regimului nu are drept civil. Eu, ca opoziție, nu am drept civil, nu pot să cer un act, nu pot să vînd casa mea din Siria, eu nu mai exist pentru Statul sirian, nu mai am un act de identitate. De ce? Pentru că am zis că nu-mi place Assad. Nu mai ai niciun drept civil. Eu pot să spun că nu-mi place Dumnezeu, dar nu pot să spun că nu-mi place Assad. De fapt asta e sloganul forțelor de securitate ale regimului, shabiba, ei spun: „Assad sau ardem țara”, ceea ce au și făcut.

Assad va continua?

Problema nu e doar Assad, e vorba de oamenii lui și de cei care îl sprijină. În armata regimului sunt soldați din Afganistan, Iran, Hezbollah, Rusia, are cine să ne omoare. Assad vorbește de suveranitatea Siriei, dar care suveranitate? În armata regimului sunt foarte mulți soldați din alte țări. Dacă mîine moare Assad ce facem noi cu cei care sunt pro-regim? Trebuie gasită o solutie, în timp. S-a mai intamplat în Liban, dar durerea ramane pentru multe generații.

Recent regimul a făcut un spot publicitar pentru a invita turiștii în Siria…

Ce turism? Avem turism de război, regimul și invitații lui fac un training, mai omoară cîțiva de sirieni și pleacă, poate turism de genul asta vrea să facă.

Corina Tulbure