[label shape=”” type=””] Vincent Henry [/label]

Lisez l’article en français.

Ce reprezintă această mișcare care tulbură deja de cîteva săptămîni o Franță ce părea să fie adormită din punct de vedere politic? Încă e greu să afirmăm ceva cu precizie, iar ceea ce propunem acum în acest text nu sunt decît cîteva încercări de interpretare.

Odată cu 31 martie, grupuri de cetățeni au început să se adune în grupuri în spațiile publice ale orașelor pentru a discuta chestiuni ce țin de politică și societate. La Paris mai întîi, grupurile se adunau sub egida simbolică a statuii Republicii, picioarele căreia sînt acoperite, de mai bine de un an, cu mesaje de omagiu pentru victimele atentatelor teroriste recente. În mai multe locuri în Franța (în total vreo 80 de orașe) zeci de mii de cetățeni au început să vină împreună în piață, în mod regulat sau sporadic, pentru a discuta, discuţii care durau de la lăsarea serii pînă dimineață.

Majoritatea sînt cetăţeni tineri.

O nouă agora care se organizează în comisii tematice pe teme variate, de la organizarea și coordonarea mișcării înseși pînă la subiectele supuse dezbaterilor: muncă, economie, ecologie, agricultură, sistemul politic (dar și alte teme în funcție de actualitate sau de locul întîlnirii).

Pe durata adunării fiecare participant poate lua cuvîntul pentru a-și exprima opinia pe un subiect sau altul. Intervenientul dispune de un timp limitat pentru a-și expune opinia, indiferent de statutul său (student sau fost ministru), fiecare intervenție fiind evaluată imediat de către public prin gesturi de mîini.

Mișcările nu au lideri și sunt organizate pe orizontală – influență clară și a rețelelor sociale online care alimentează mişcarea. Orizontalitatea şi caracterul său imediat constituie, pentru unii, forţa mişcării, iar pentru alții, slăbiciunea ei intrinsecă.

Mișcarea durează deja de cîteva săptămîni cu o intensitate variată.

Mișcarea Nuit Debout [literal: „Noaptea în picioare”] își are originile într-o combinație de evenimente mai mult sau mai puțin concomitente, de natură diferită. Primul e legat de succesul unui film, ”Merci Patron”, regizat de  François Rufin.

Un documentar de ficțiune, un pic în stilul lui Michael Moore, în care regizorul încearcă să sensibilizeze președintele grupului LVMH (1)  față de soarta unui grup de muncitori concediați în urma delocalizării uneia dintre uzinele grupului. Insolent, furios și militant, filmul a cunoscut un real succes. O proiecție publică a fost organizată în cadrul unei întîlniri organizate de regizor. Întîlnirea s-a numit ”să le fie frică” (fr. « leur faire peur ».)

Totuşi, cea mai mare parte a participanților mișcării a fost mobilizată de un proiect controversat de lege, anume proiectul Legii Muncii, numită și ”legea El Khomri” (2) care își propune să reformeze piața muncii în Franța.
O lege care îşi propune să lupte contra șomajului prin ”fluidizarea pieței muncii”: facilitarea procesului de concediere a angajatului, posibilitatea de a crește numărul orelor de muncă suplimentară, contestare a duratei zilei de muncă, plafon fix pentru îndemnizații în caz de concediere contestată… Este o lege care se vrea una ”de adaptare la realitățile pieței”, pentru a permite antreprenorilor să angajeze mai ușor căci, se zice, în Franța întreprinderilor ”le e frică să angajeze”. O nouă lege promovată de guvernul de stînga la guvernare în Franța din 2012, simbolul unei social-democrații europene care pare să fie condamnată la o cursă frenetică spre un ”social-liberalism” himeric.

Pedagogia guvernului nu a prea funcționat : închistate în ”arhaismul” lor, sindicatele au chemat la proteste publice, iar studenții de la universități și licee s-au alăturat protestului.

Alte reacții mai difuze însoţesc aceste manifestaţii, marcate pe alocuri de violențe. Mii de imagini video și mărturii circulă pe Internet odată cu luna martie, regrupate sub titlul ”Valorăm mai mult decît atît” [« On vaut mieux que ça »]. Dezbaterea asupra proiectului de lege i-a făcut să reacționeze pe cei care văd în acest proiect un mecanism care duce la agravarea precarității. Tineri absolvenți fără muncă  decentă, stagiari supuşi la corvezi în serie, muncitori de unică folosinţă, înregimentaţi în sarcini absurde, condamnați să mintă și să trișeze, angajați cu program neregulat (destructurat), muncitori precari în căutarea unor fărîme de contract – aceasta este de multe ori cronica unor vieți măcinate de suferință la locul de muncă, de dificultăți financiare, de plictis și cinism.

La 31 martie are loc o primă manifestaţie publică de anvergură – protestul contra proiectului de lege a muncii a scos în stradă mai mult de un milion de participanți. La sfîrșitul manifestaţiei pariziene cîteva mii de persoane decid să rămînă în Piața Republicii. Așa a fost lansată mișcarea Nuit Debout.

Dincolo de opoziția față de proiectul de lege a muncii, Nuit debout încearcă să aducă în spațiul public și alte teme de interes major:
– Necesitatea de solidaritate în contextul unei societăți neliniştite unde nostalgia și frica față de viitor domină dezbaterile publice.
– Necesitatea de a participa într-o țară în care o stîngă fărîmițată și o dreaptă fără idei au cedat monopolul sloganelor sonore ale Frontului Național.
– Necesitatea de a lua parte la dezbateri pentru a spune că societatea suferă, că puterea se distanțează de cetățeni, iar situația economică aruncă tot mai mulți oameni într-o situație precară.

Nuit debout împotriva fricii.

Aceste nevoi structurează o mișcare altfel foarte eterogenă. Se discută despre tot și despre toate în piețele Franței cu începere din luna martie – despre politici economice, despre șomaj, despre locul de muncă, despre venituri, despre inegalități, despre venitul universal, despre ecologie, despre mediu și agricultură biologică, despre drepturile minorităților, despre feminism şi despre TTIP [Transatlantic Trade and Investment Partnership]. La aceste subiecte globale s-au adăugat și o serie de discuții pe teme locale – apărarea unei familii amenințate de evacuare, protecția unui spațiu verde. În primele zile, mișcarea este uluită de propriul succes – ea reușește să se întindă pe tot teritoriul Franţei și chiar să depășească frontierele țării. Nuit debout atrage curiozitatea presei, invadează internetul și se răspândeşte pe această cale.

Odată cu succesul vin şi primele întrebări. Cum ar trebui să se dezvolte mișcarea şi pentru ce? Cum să fie atrase și alte tipuri de public ?

La fel vin și primele critici – ele vin în temei din partea dreptei : ce fac atîția tineri în piețe, chiar nu au de lucru de stau în piață cu nopțile? Cred oare acești tineri că reprezintă pe altcineva decît pe sine, ei care în imensa lor majoritate sînt tineri cu studii universitare ?

Vin critici și dinspre stînga : mișcarea e centrată pe sine și nu are un obiectiv clar, pretinde că vrea să facă revoluție, dar e fascinată de propria imagine și de propria reflecție pe Facebook.

Mișcarea reușește să îngrijoreze și clasa politică. Dreapta simte bine că Nuit debout îi este radical ostilă dar nici partidele de stînga nu se simt binevenite. Mișcarea rezistă mai ales la orice încercare din partea unor structuri politice sau sindicale oficiale de a o prelua.

În cursul lunii aprilie, mișcarea a lansat diverse acțiuni pentru a înainta. Tentative de manifestaţii în faţa domiciliului prim-ministrului, în faţa Palatului Elysée, în fața Asambleei Naționale, ocuparea unor bănci, intervenții la sediul Consiliului Regional din Burgundia, la Consiliul municipal din Clermont-Ferrand. Nuit debout încearcă să obțină un punct de sprijin în cartierele populare, în suburbiile marilor orașe. Nuit debout e şi la Seine Saint-Denis.

În ciuda întrebărilor și criticilor, multe personalități intervin în Nuit debout în nume propriu: François Rufin, economistul heterodox Frédéric Lordon, fostul ministru grec Varoufakis, liderii politici și ecologiști ai Frontului de Stînga. Şi Alain Finkielkraut, dar filosoful conservator nu este binevenit, fiind alungat destul de brutal din Piața Republicii. Evenimentul, filmat, provoacă controverse, este un punct de cotitură. Nuit debout ar fi oare altceva decît o întîlnire drăguţă a unor visători inofensivi?

Pe 21 aprilie, la o manifestaţie generală la bursa forţei de muncă, întitulată „Nuit debout; etapa următoare” (3) , Frédéric Lordon pune punctul pe i. „Noi nu sîntem aici pentru a face animație cetățească, sîntem aici pentru a face politică, noi nu sîntem prieteni cu toată lumea, nu aducem pace.” Din punctul său de vedere, dacă Nuit Debout îşi doreşte să fie altceva decît o adunare a unor visători simpatici, ar trebui să se depășească caracterul revendicativ pur și să se meargă spre convergenţa luptelor contra sistemului economic liberal.

Nuit debout se întăreşte.

Cu această cristalizare în jurul unui corpus ideologic mai articulat, dar şi, de asemenea, cu potenţial mai mare de scindare, privirea asupra Nuit debout se schimbă. La fel şi atmosfera. Ciocnirile cu poliția sînt tot mai numeroase, daunele aşijderea, acţiunile „huliganilor” („les casseurs”) atrag atenția presei și răcește o opinie publică pînă acum mai degrabă favorabilă mișcării.

Încercările de reconciliere cu sindicatele, apelurile la grevă generală dau coerență revendicărilor, în timp ce se pierde specificitatea mișcării și puţin din grația sa naivă. Din nou violențe, indivizi cu căşti pe cap se opun unor polițiști abia ţinuţi în frîu. Partidele de dreapta fac apel la interzicerea mișcării – pînă la urmă țara nu este oare în „stare de urgență” după atentate, ceea ce implică interzicerea tuturor manifestaţiilor publice? Guvernul încearcă să tempereze spiritele, spune că înțelege, mai ales pentru a nu risca să-şi piardă ultimele legături pe stînga, alegerile vor avea loc în mai puțin de un an, iar pregătirea lor a început pe picior greşit. După noi violențe în seara demonstrației de 1 mai, spațiul liber se restrînge.

Nuit debout va merge la culcare la 22:00.

La 65 martie (4), mișcarea este în căutarea unui al doilea suflu, se ofilește încet. Proiectul de lege cu privire la muncă se află în discuție în Asamblee, a fost modificat, iar dezbaterea se împotmoleşte într-o luptă de amendamente.

Nuit debout are puţine şanse să evolueze spre un „Podemos” francez, fratele mai mare spaniol care s-a născut dintr-o mișcare similară la Madrid. Data viitoare, poate…

Nuit debout a lăsat să se vadă o dorinţă imensă de politică, o nevoie de a vorbi despre ce ni se întîmplă și de a găsi alte căi.

Această lungă veghe a afectat în principal tinerii din marile orașe deja globalizate, acolo unde oamenii luptă pentru a-şi găsi locul, acolo unde se găsesc intelectualii precarizaţi, dar care mai cred în posibilitatea de a acționa. Nuit debout a vrut să se internaționalizeze, şi a reușit, cu acelaşi tip de susținători: tineri, activiști, educați, conectați. Mişcarea a simțit cu siguranță nevoia de a sparge cercul mergînd înspre alte pături sociale, dar ea nu a putut să o facă pe deplin. Un pic din necunoaştere a altora, un pic din narcisism, un fel de Nuit debout între ai tăi.

Nuit debout, ca și alte mișcări de dinainte, a căzut în capcana iluziei digitale. Da, rețelele sociale permit mobilizarea rapidă, da conturile de Twitter și paginile de Facebook se aprind uşor, dar acest „like”-tivism și şuvoiurile de comentarii incantatorii depășește cu mult cercul celor convinşi? Un mit confortabil al revoluției 2.0. Dar aceste scule nu fac totul.

Iluzie de asemenea a unei orizontalităţi – viziune romantică a unei politici care porneşte de jos în sus; totuşi, pentru ca revendicările să conveargă şi să se întrupeze, ele trebuie articulate, ierarhizate, organizate.

Pe 12 mai, după calendarul real, proiectul legii muncii trece cu greu în Parlament. Ea nemulţumeşte stînga care denunță destrămarea unui drept al muncii cîndva egal pentru toţi, ea nemulţumeşte dreapta care crede că legea nu va merge suficient de departe pentru a „elibera energiile”. Ea nemulţumeşte şi totuşi este votată.

Demonstrații spontane, greve surpriză, violență și din nou pagube şi străcăciuni… Mișcare de furie, reacție bruscă, zi de avarie.

Nuit debout este mai puțin vocală, ea dispare treptat.

Cei care au încercat să o conducă pe terenul unei confruntări clasice s-au înşelat asupra adevăratei sale naturi. Nuit debout nu mai defilează prin orașe, se oprește într-o piaţă. Nuit debout nu este mișcare, este mai întîi o cerere de pauză, o voință de oprire într-o lume care se mișcă prea repede. Oprire pentru un moment de cugetare, a cugeta la ce poate fi mai rău care înaintează și care va trebui oprit. Nu e suficient fără îndoială, dar e o primă luminiţă.

 

Referințe:

(1) Grupul  Louis Vuitton, Moet Hennessy, lider mondial al produselor de lux dirijat de Bernard Arnault.

(2) După numele ministrului muncii Myriam El Khomri.

(3) A se vedea : https://www.youtube.com/watch?v=IY94-Fkf3iw

(4) Nuit debout propune în mod simbolic un calendar care începe cu data de 31 martie, prima zi a mişcării.

 

Traducere din limba franceză de Vitalie Sprînceană și Petru Negură.

Sursă imagine de fundal.