[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

Miercuri presa a explodat: ”Banca Naţională a semnat cu Ministerul Finanţelor un Memorandum prin care, începând cu 1 aprilie sau o dată ulterioară convenită de părți, ar urma să fie emise obligaţiuni de stat pentru a rambursa suma de 13,57 miliarde de lei, rămasă restantă după dispariţia miliardului şi lichidarea Băncii de Economii, Unibank şi a Băncii Sociale.” (sursa)

Adică, furtul miliardului (de euro) de către un grup de oameni bogați, puternici și lacomi era trecut pe nota de plată a unei mase imense de oameni săraci, slabi și necăjiți. O clară injustiție de clasă. (Injustiția de clasă are și o dimensiune temporală definită – o crimă de anul trecut urmează să fie plătită, de acum încolo în 25 ani, inclusiv de o generație care încă nu s-a născut!).

Cît?

Unii experți calculau că suma totală a plăților ce urmează a fi eșalonate pe o perioadă de 25 ani s-ar ridica la vreo 24 miliarde lei în total: ” Dacă ar fi să abordăm această emisie ca un credit clasic pe un termen de 25 de ani cu o dobândă de 5%, fără alte comisioane, atunci din bugetul de stat ar trebui să fie acordate anual 678 milioane de lei doar pentru dobânzi. În cazul când această emisie ar fi răscumpărată în părți egale pe toată perioada, atunci ar mai fi nevoie de încă circa 273 de milioane. Astfel, din buget s-ar cheltui anual 951 milioane de lei, iar soldul total va ajunge la 23,79 miliarde de lei.”
(Un alt economist, Viorel Gîrbu, calcula că de fapt suma totală s-ar ridica la vreo 30 miliarde lei: ” Modalitatea pe care o va folosi MF nu este un credit, ci emisiunea de obligatiuni, in cazul unei obligatiuni emitentul plateste dobanda anuala agreata iar la final rascumpara obligatiunea. la o rata a dobanzii de 5%, BS va suporta cheltuieli anuale cu plata dobanzii de 5*13.5mld/100=0.675mld, iar, peste 25 de ani, in 2041, MF va aloca in BS 13.5 mld lei ca sa-si rascumpere obligatiunile emise. In total aceasta „operatiune” va costa platitorii de impozite 13.5mld+25*0.675mld=30.375mld”).

678 milioane de lei anual echivalează aproximativ cu suma totală a subvențiilor pentru producătorii agricoli din țară, de două ori mai mult decît cheltuielile pentru cultură, artă, sport și activități de tineret, și cu 1/3 mai mult decît cheltuielile totale pentru știință (cifrele bugetului din 2014).

Și despre gargară.

Joi s-a desfășurat o ședință ordinară a Parlamentului care a început, cum era de așteptat, cu o solicitare a socialiștilor de a chema la raport șefii serviciilor de securitate și a organelor de forță.

Să povestească (pentru a mia oară) de ce au lăsat ca un ditamai miliard de euro (din care s-ar fi făcut două autostrăzi ce ar fi legat sudul și nordul, vestul și estul țării, ori bugetul anual combinat de cheltuieli pentru învățămînt, apărare, agricultură și sănătate) să fie furat ziua în amiaza mare?

Ba bine că nu: să răspundă cum de s-a putut ca un nenorocit de marș unionist să se desfășoare în centrul orașului și un matineu patriotard cu numele pretențios Sfatul Țării-2 (compus din colonei de securitate, foști barzi de curte ai partidului comunist care au înlocuit rapid dragostea de Lenin cu dragostea pentru România) să aibă loc la Palatul Național?

Patrioții profesioniști (pe banii publici!) s-au întrecut în declarații patetice despre cine își iubește mai mult patria, cine o vinde mai des și mai ieftin și alte chestii la fel de importante… Au curs și acuzații de trădare de țară (dar nu pentru furt, ci tot pentru marșuri patriotarde).

După care, partea cea mai ”patriotică” dintre deputați (inclusiv mai mult de jumătate din majoritatea controlată de Plahotniuc) a adoptat o declarație cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a Republicii Moldova. Adică deputații au obligat cetățenii de rînd să-și iubească necondiționat țara.

Furtul miliardului și consecințele lui sociale nu au mai interesat pe nimeni (și de ce i-ar interesa de vreme ce, de la 2009 încoace, în mod constant cam ¼ din deputații din parlamentul moldovean sînt milionari!).

Paradox? Nu, doar un calcul realist.

”Întîmplarea” face ca în aceeași săptămînă în care deputații coaliției ”Plahotniuc” descopereau virtuțile statalității multiseculare continue a poporului moldovean, a identității moldovenești, a datoriei ”sfinte” a fiecărui cetățean de a-și iubi țara și de a-i fi credincios (citez din declarație), mass-media și galeria de figuri publice afiliate aceluiași cartel Plahotniuc (Cosovan, Strîmbeanu și restul) se arătau devotați cu ”trup și suflet” cauzei unioniste, stăteau solemn pe scena Palatului Național, cîntau ”Deșteteaptă-te, române” și se jurau că  visul multisecular al basarabenilor a fost dintotdeauna să ”revină la țara mumă întru latinie”.

Paradox? Ipocrizie?

Mai degrabă cîteva calcule. Realiste și cinice.

Un calcul e despre vechea înțelepciune care spune că nu e bine să păstrezi toate ouăle într-un coș. În limbaj politic: de ce ai investi efort într-un singur partid/platformă (există întotdeauna riscul ca partidul/platforma să devină incontrolabil ori imprevizibil), cînd poți investi în cîteva, inclusiv cu ”poziții” ideologice opuse și, oricine ar ieși, tot cu învingătorii ești?

Un alt calcul ține de un efort deliberat de construcție a unei opoziții de-a lungul liniilor care-ți convin:  decît să aștepți să apară o opoziție reală (care s-ar putea să fie împotriva ta), mai bine creezi vreo două false pe care uneori le apropii (de exemplu le dai șansa să creadă că au, fiecare în parte, un candidat cu șanse bune la președinție), iar alteori le asmuți una contra alteia (pe terenuri politice secundare de genul bătăliilor identitare și conflictelor geopolitice)…

Tristul bilanț al acestei luni de martie e că, printr-o serie de mișcări ingenioase și bine ochite – decizia CC de a reveni la alegerea președintelui de către popor, campania mediatică pro-unire (pentru ochii publici) și cea parlamentară pro-moldovenism (pentru ochii ”opozițiilor” parlamentare) – coaliția ”Plahotniuc” a reușit să distrugă puținul consens apărut în cadrul opoziției în această iarnă.

A fost demolat și demontat un întreg proces în care forțe și grupuri de diverse orientări geopolitice, identitare și ideologice – Renato Usatîi, Maia Sandu, Andrei Năstase, Igor Dodon – au încercat să construiască împreună o idee pro-Moldova.

Tocmai cînd grupurile astea eterogene (care s-au războit intens pe durata unui an ca să descopere că jucau o piesă cu roluri pre-stabilite de altcineva) erau pe punctul de a găsi ideea corectă – cea potrivit căreia adevărata distincție între cetățenii moldoveni nu stă în identitatea lor etnică ori preferințele geopolitice (au fost și vor fi sărăciți deopotrivă etnicii români, moldovenii stataliști și minoritățile, dar și europenii și pro-rușii), ci în apartenența lor la o clasă (cea a oligarhiei plus camarilei ei sau cea a celor păgubiți și exploatați), păpușarul și anturajul lui au aruncat osul orgoliului personal (punîndu-i în situația de a concura unul cu altul și de a călca unul peste altul în cursa pentru președinție), dar și pisicile identitare.

Asta a însemnat rapid evaporarea fragilei solidarități între forțele opoziției (care a pus botul) și mobilizarea vechilor dispute/orgolii/argumente geopolitice, identitare, mîna Moscovei, adevărul istoric. Adică vechea poveste cu bau-bau.

 

Despre necesitatea de a re-inventa critica. Critica de clasă.

Fragila solidaritate a opoziției s-a năruit de îndată ce a văzut pisica identitară, ceea ce o pune într-o lumină proastă. Opoziția politică nu reprezintă însă vreo excepție în contextul local.

Pentru că opoziția intelectuală a regimului – mass-media, intelectualii, editorialiștii – s-a comportat la fel: a pus botul la bătăliile identitare (a ”excelat” mai ales numeroasa tagmă a unioniștilor profesioniști – academicieni, istorici, scriitori – care a compus o declarație patetică, dar plină de greșeli elementare  gramaticale, de topică, de sintaxă de nivelul unor elevi repetenți din clasa 8. Adversarii lor, ”stataliștii”, au fost tot atît de idioți).

Mărturie sînt sutele de articole de blog, ziar, materialele video, comentarii și postări pe rețelele sociale pe teme identitare…

Toate astea în timp ce o mare parte din locuitorii țării pur și simplu încearcă să supraviețuiască.

Mă rog, încremenirea intelectualilor țării în bătălii din sec. XIX (cu flamuri naționaliste, cu hărți, discuții despre naționalitate și sînge) nu e o noutate, după cum nu e o noutate nici faptul că acest tip de discurs creează și perpetuează o realitate paralelă (o bulă!) în total dezacord cu realitatea în care trăiesc majoritatea absolută a locuitorilor Moldovei (nici un sondaj realizat vreodată în  Moldova independentă nu a scos, în topul 10 a problemelor ce-i îngrijorează pe moldoveni, vreuna legată de identitate sau de apartenența etnică). Bula identitară e o realitate inventată în care trăiește un grup mic, dar foarte vocal, ce-și proiectează fantasmele și anxietățile asupra celeilalte părți a țării (care o ignoră, așa cum se cuvine).

Construită astfel: de-a lungul unor linii de front false (identitate-geopolitică), isterică și patetică, lipsită de creativitate și inovație, mai degrabă supărăcioasă și arzătoare de poduri și distrugătoare de solidaritate, critica socială locală a devenit neputincioasă și previzibilă.

Pentru că nu mai poate submina în nici un fel hegemonia politică, economică și socială a coaliției Plahotniuc.

Pentru că nu are nici măcar resursele conceptuale și creative ce ar scoate în vileag minciunile și incoerențele coaliției Plahotniuc ori i-ar permite să ocolească capcanele pe care aceasta i le plasează la fiecare pas.

În aceste condiții e necesară o reinventare a criticii sociale. Pentru aceasta e necesară evitarea utilizării unor concepte și discursuri ce consolidează aparatul represiv politico-economic (gen disputele identitare sau cele geopolitice) și slăbesc coeziunea/solidaritatea între posibilele opoziții.

Din contra, se cere să recuperăm categorii care, pe lîngă virtutea de a descrie mai adecvat realitățile sociale la care fac referință mai au și capacitatea de a crea solidaritate între grupuri eterogene. Un asemenea concept este clasa. Marxistă. Dar și cu adaosuri weberiene.

Clasa a fost uitată. Ignorată. Și beștelită în mod deliberat (am impresia că gargarele identitare și geopolitice sînt sponsorizate de cele mai multe ori de sus doar pentru efectul coroziv ce-l au asupra solidarităților eventuale între forțele opoziției și pentru a dizolva unicul liant posibil între acestea).

Pentru că situația curentă poate fi descrisă în modul cel mai adecvat ca dominație de clasă.

Relație cu mijloacele de producție? Clasa politică moldovenească, compusă din milionari, controlează majoritatea monopolurilor economice din țară, de la importul de îngrășăminte și pesticide, la comerțul cu carburanți și exportul de fier vechi. Și exploatează din plin pîrghiile politice pentru a-și promova interesul economic.

Cealaltă clasă, dominată, se descurcă cum poate – cel mai des trimite un emigrant în afară. Politic, aceasta nu are voce, de vreme ce mass-media locală (a puterii, dar și a ”opoziției”) deservește, alimentează (și controlează!) anxietățile așa-zisei ”intelectualități” – insistență pe bătăliile identitare (în detrimentul celor de politică socială și economică, unicele relevante pentru clasa dominată), cultivarea rasismului cultural explicit sau implicit al clasei mijlocii (de la zugrăvirea celor săraci ca fiind leneși, prin tropii ce prezintă satul ca un loc al dezmățului și crimelor înfiorătoare, la promovarea unor atitudini gen Ana Guțu – cea care declara că moldovenii care merg să muncească la negru în Rusia ar fi lipsiți de demnitate).

Conștiință de clasă? O are în destulă cantitate Timofei Plahotniuc, fiul oligarhului, care, cînd a fost surprins că șofează un bolid în valoare de aproximativ 1 milion de euro și a fost întrebat din ce bani și-l permite în condițiile în care o mare parte a cetățenilor țării trăiesc în sărăcie lucie, a ripostat arogant că tatăl său ar fi ”unicul care încearcă să scoată această țară din rahat, dar populația se lasă ademenită de provocațiile unui grăsan cu ochelari condus de Rusia (aluzie la Renato Usatîi – n.r.). Dacă poporul nu va înțelege lucruri elementare, atunci mă îndoiesc că această țară va putea fi salvată și va continua să lâncezească în ponturi ieftine, lene, alcoolism și invidie” (sursa).

Vorba vine, tata Vlad, dacă lucrează din greu (la constituit monopoluri, la adunat dosare, la tras sfori), are de unde să-și permită să cumpere progeniturii automobile de un milion de dolari, iar alde prostimea, dacă trage sapa într-o fundătură de sat (ori muncește la Piața Centrală) adună bănuț cu bănuț în sărăcie și își merită pe deplin soarta deoarece îs leneși, invidioși și bețivani.

(Destulă ”conștiință de clasă” are și ”comunistul” Sergiu Stati care s-a plîns că abia de supraviețuiește cu salariul de deputat de 7500 lei, în condițiile în care asta e pensia minimă a mii de moldoveni obișnuiți, ori de 2-3 ori mai mult decît salariul majorității bugetarilor. Și în condițiile în care, așa cum a arătat presa, deputatul Stati oricum ridica lunar de vreo 3 ori mai mult).

 

imagine de fundal: Art of Alex Buretz