[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

Introducere în trei viniete:

Vinieta 1. Zi de zi, fie vară, fie toamnă, fie primăvară, fie week-end, fie zi de lucru, uneori pe ploaie și ninsoare, la intrarea în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare” dinspre Aleea Clasicilor (așa-zisul Scuar al Europei), doi-trei oameni îmbrăcați modest, dar îngrijit (uneori sunt doar femei, alteori sunt și bărbați și femei) stau lîngă un stand ce conține revistele ”Treziți-vă!”, ”Turnul de Veghe”. Sunt membri ai comunității religioase Martorii lui Iehova. Liniștiți, tăcuți, discreți – aceștia stau lîngă standul cu reviste și așteaptă ca vreun trecător să se prindă la titluri precum ”Care e darul lui Dumnezeu pentru noi?”. Alți oameni trec grăbit și indiferent pe lîngă ei. (”Martorii” au stat acolo, stoici și neclintiți chiar pe durata protestelor ce au cuprins zona dintre Piața Marii Adunări Naționale și Scuarul Parlamentului cu începere din luna septembrie anul trecut.)

Vreo 50 m mai la vale de Scuarul Europei, pe stradela Teatrală, se găsește librăria Dianetica, ce vinde în temei cărțile lui L. Ron Hubbard și ale altor ”scientologi” (prietenii lui Tom Cruise, cum zice un amic) dar mai și găzduiește diverse seminare pe teme spirituale.

La vreo 100 m la dreapta e Catedrala Mitropolitană ”Nașterea Domnului” – lăcașul cel mai important al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove – centrul religios al țării. Aici au loc cele mai importante evenimente bisericești – slujbe ținute de Mitropolit, vizite ale Patriarhului de Moskova Kiril, aprinderea focului haric, tot aici mai vin politicienii să se arate în fața poporului ca fiind ”credincioși cucernici” (ultima oară, în primăvara lui 2015, șeful unui partid de la guvernare își lansa, din scuarul Catedralei, candidatul la funcția de primar general al capitalei avîndu-l  alături pe Mitropolitul Vladimir…

La vreo alte cîteva sute de metri mai la stînga de Catedrala ortodoxă, în linie dreaptă, pe aceeași stradă care poartă numele unui prelat ortodox – Mitropolitul Dosoftei – se găsește Catedrala Catolică ”Providența Divină”, principalul lăcaș de cult al comunității romano-catolice din Republica Moldova, ridicată încă în anii 40 ai sec. XIX. Pe durata secolului XX, Catedrala Catolică a fost naționalizată , iar ulterior, la începutul anilor 90, a fost reîntoarsă catolicilor.

Tot în linie dreaptă, însă mai la vale, spre inima centrului istoric – pe străzile  Sfîntul Andrei și Sfîntul Ilie – se găsește Biserica ”Isus Salvatorul” ce aparține comunității baptiste din Chișinău. Alături de biserică se găsește și centrul medical ”Emanuel” ce ține tot de comunitatea baptistă și care prestează servicii medicale atît credincioșilor baptiști cît și ai altor orășeni (din varii surse am auzit că serviciul stomatologic al clinicii baptiste este bun și mult mai ieftin decît în majoritatea clinicilor stomatologice din oraș). Biserica ”Isus Salvatorul” a fost construită recent – în 2010 aceasta împlinea 20 ani…

În afara lăcașelor ”solide” (adică clădiri cu pereți și acoperiș care adăpostesc comunități religioase stabile) sau a standurilor religioase semi-permanente, centrul orașului mai e străbătut aproape zilnic de alte grupuri fluide ce predică mesaje spiritual-religioase: mormoni bine îmbrăcați ce agață trecătorii cu întrebări de genul: ”Vreți să discutăm despre Paradis?”, un grup mic dar gălăgios de crișnaiți care fac ocolul Grădinii Publice și al unor străzi adiacente, cîntînd ”Hare Crișna!” și stîrnind curiozitatea trecătorilor.

Văzut din acest unghi, centrul orașului e un loc multiconfesional, cu o viață religioasă vibrantă și foarte dinamică, în care conviețuiesc mai multe religii, atît vechi cît și noi. Un fel de vitrină multiconfesională oarecum atipică pentru Moldova (ultimul recensămînt, cel din 2004, găsea că peste 90 % din populația țării se consideră creștini-ortodocși), dar tipică pentru orice alt oraș european/nord-american.

Există și alte unghiuri, desigur. Am putea aminti, bunăoară, că în toți cei 25 ani de independență nici un alt cult religios în afara celui majoritar – Biserica Ortodoxă (Mitropolia Moldovei) nu a obținut permisiunea de a organiza vreun eveniment public în Piața Marii Adunări Naționale – locul cel mai important pentru manifestări culturale și politice al țării. Mai mult, cînd Biserica Creştină Adventistă din Moldova încerca, în 2008, să organizeze un marș religios sub genericul „Urmează Biblia!”, Mitropolia Moldovei a solicitat anularea acestuia. Surprinzător, atît primăria orașului (la cîrma căreia se afla ”liberalul” Chirtoacă), cît și Curtea de Apel au satisfăcut doleanța Mitropoliei. Marșul comunității adventiste nu a mai avut loc.

 Vinieta 2. „Azi la ora 11.00, în Piața Marii Adunări Naționale, mai multe Asociaţii ortodoxe din Republica Moldova, vor organiza o acţiune de protest. Organizatorii spun că vor cere Guvernului revizuirea Legii Cultelor, care, potrivit lor, la momentul actual permite oricărui grup religios înregistrarea oficială în ţara noastră. 

„Pentru evitarea înregistrării unor organizaţii religioase cu caracter distructiv, care ar pune în pericol siguranţa cetăţenilor şi a statului Republica Moldova, precum şi în virtutea faptului că Ortodoxia este confesiunea majoritară în ţara noastră, organizatorii acţiunii invită toţi creştinii ortodocşi să li se alăture întru apărarea valorilor spirituale strămoşeşti”, se spune într-un comunicat remis presei.

De cealaltă parte, Coaliția Nediscriminare anunță că va picheta Mitropolia Moldovei în semn de protest fata de manifestările intolerante și promovarea discriminarii cultelor religioase minoritare.” (Unimedia, 18 mai 2011) (1).

Vinieta 3. ”De ceva timp în satul Vînători, raionul Nisporeni, a fost înființată o biserică baptistă. La început, locuitorii satului nu păreau a fi deranjați de prezența baptiștilor. Pacea și problemele zilnice «înghițeau» dorința de gîlceavă. Dar asta pînă la un moment.

«Astăzi, tot mai mulți bătrîni ramîn fără sprijinul copiilor. Plecați printre străini, unii tineri uită că și–au lăsat mama sau tatăl singuri în așteptarea morții», ne spune pastorul Ion Matveev. Într–o astfel de situație se aflau și două bătrîne din sat, Maria Frimu și Maria Dobroviceanu. Ambele aveau aproape cîte 80 de ani. Pentru a le ușura existența, creștinii baptiști aveau grijă de ele. «Prima s–a stins din viată Maria Frimu. Pentru că nu avea cine să o înmormînteze, biserica baptistă din Vînători a decis că este creștinește să se ocupe de înmormîntare, deși bătrîna era ortodoxă. Cînd am ajuns cu mortul lîngă cimitirul satului, am fost întîmpinați de un grup de consăteni furioși, care blocaseră trecerea spre mormînt», afirmă Ion Matveev. «Ereticilor, necredincioșilor, trădătorilor» — cuvinte grele precum pietrele curgeau peste cei prezenți la înmormîntare. Vulcanul părea de neoprit, încît s–a hotărît ca mortul să fie întors acasă. Au urmat discuții cu preotul ortodox și primarul satului, care, de asemenea, nu erau de acord. Într–un final, a fost luată decizia ca mortul să fie îngropat in apropierea cimitirului. Baptiștii nu au avut o alta soluție şi s–au conformat deciziei autorităților. «Același scenariu s–a repetat peste o lună, cînd a decedat Maria Dobroviceanu. Inimile locuitorilor din Vînători nu s–au îmbunat. După un alt scandal, bătrîna și–a găsit locul de veci tot în afara cimitirului, asemenea tîlharilor, sinucigașilor…», ne mărturisește pastorul Ion. Ulterior, primarul din Vînători a declarat că cele două morminte nu au fost plasate în afara cimitirului, ci pe un teren care va face parte din cimitirul nou al satului.” (Ziarul de Gardă, 18 ianuarie 2007) . (2)

 

Vinietele de mai sus ilustrează cîteva dimensiuni esențiale ale fenomenului religios în Republica Moldova. Găsim aici un pluralism religios vibrant și aparent tolerant – într-un perimetru de cîteva sute de metri se găsesc lăcașe ale cîtorva culte, alte grupuri au ocazia să facă prozelitism sau acțiuni în spații publice. Vedem și fenomenul dominației instituționale a Mitropoliei Moldovei care încearcă să-și asume, prin conexiunile pe care le are cu guvernarea centrală dar și cu cea locală, poziția de arbitru al vieții religioase din țară, punîndu-se oarecum în afara principiilor exercitării libertății de conștiință, gîndire și religie consfințite în legislația țării. (E de menționat că legislatorul moldovean a făcut ”munca” Mitropoliei Moldovei mai ușoară prin încadrarea, în prevederile legii privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie, a unei prevederi ce oficializează statutul privilegiat al Bisericii Ortodoxe) (3) . Mai găsim, într-o altă vinietă, și situația dramatică a discriminării zilnice cu care se confruntă membrii comunităților religioase non-ortodoxe (ori, dacă luăm în calcul cazul Mitropoliei Basarabiei,  creștini ortodocși ce țin de alte instituții ecleziastice decît Mitropolia Moldovei) în varii circumstanțe: la deschiderea unor lăcașe noi, la înregistrarea proprietăților, la realizarea unor activități de prozelitism sau, la limită, cum e acest caz dramatic din Vînători – la înmormîntarea unui membru al comunității în cimitirul localității.

Aceste dimensiuni nu epuizează în nici un caz întreg spectrul relațiilor între cultele religioase înregistrate în Republica Moldova, între culte și stat, între culte și alte grupuri sociale – societate civilă, sindicate, mass-media. Totuși ele furnizează cîteva puncte bune de intrare într-o temă dificilă: condițiile reale de exercitare a libertății de gîndire, conștiință și religie în statul și societatea din Republica Moldova.

Deși este stipulată în art. 31 al Constituției:

(1) Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

(2) Cultele religioase sînt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.

(3) În relaţiile dintre cultele religioase sînt interzise orice manifestări de învrăjbire.

(4) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.),

reconfirmată prin legi organice (4), proclamată la nivelul declarativ în calitate de drept fundamental, realizarea în practică a libertății de gîndire, conștiință și religie întîmpină o mulțime de dificultăți cu origine diversă: inacțiunea sau acțiunea părtinitoare și discriminatorie a instituțiilor statului de toate nivelurile în raport cu cultele religioase, absența unei culturi și tradiții a dialogului inter-confesional, istoria lungă și încărcată de conflicte a relațiilor dintre culte etc.

Exercitarea liberă a libertății de gîndire, conștiință și religie nu este, însă, doar o problemă personală (a indivizilor ce aparțin diferitor culte) și nici una locală (a unor grupuri religioase separate) ci reprezintă, în opinia mea, și o problemă ”comunitară”, adică o problemă generală a societății moldovenești.

Esența ei constă în următoarele: inabilitatea de a asigura condiții egale și un tratament nepărtinitor și just (în măsura posibilităților, deoarece terenul religios însuși este minat în multe feluri!) față de diversele forme de expresie a religiosului creează alienare a unor grupuri religioase, subminează sentimentul apartenenței acestora la comunitatea civică națională și, la modul general, pune în funcțiune mecanisme de excluziune a unor grupuri de cetățeni care se văd tratați de către restul semenilor lor ca fiind ”nu chiar cetățeni” (sub-cetățeni).

Spus mai simplu: prin faptul că creează și stimulează diferențele, prin faptul că tratează diferit și părtinitor cultele religioase, apreciind unele ca fiind preferabile, altele ca fiind măcar tolerabile, iar un al treilea grup ca fiind inacceptabile, societatea moldovenească, prin variile ei segmente și centre de putere nu știe să-și integreze toți cetățenii într-o comunitate civică națională  (5).

 

Excluziune/incluziune: scurtă cartografiere a conceptelor.

Orice discuție despre excluziune trebuie să pornească de la înțelegerea că acest concept are două dimensiuni principiale distincte.

Pe de o parte, ”excluziune” e o categorie descriptivă ce desemnează o mulțime de fenomene și procese sociale (crearea și reproducerea unor ”alterități”, marginalizarea și stigmatizarea unor grupuri etc). În acest sens conceptul este utilizat de cercetători și analiști.

Pe de altă parte, ”excluziunea” este și o categorie polemică, un slogan politic îmbrățișat de mișcări sociale progresiste (din sînul grupurilor excluse sau din afara lor) ce militează pentru justiție socială, echitate și tratament just (toate încap sub umbrela conceptelor de ”incluziune” sau ”discriminare”). În acest al doilea sens, ”excluziunea” are un conținut politic explicit.

Literatura de specialitate (6)  identifică două perspective generale asupra excluziunii:

– excluziunea ca alteritate – e vorba de procese prin care sunt construite linii de demarcație între diferite grupuri, e atribuit un statut special unor grupuri, are loc izolarea simbolică (pe criterii de rasă, cetățenie, etnie, religie etc) și/sau spațială – ex. ghetto-ul. Vorbim, în acest caz, de procese prin care are loc producerea (și reproducerea!) unui statut social. De cele mai multe ori alteritatea este ordonată pe ierarhii verticale de valoare (diferențele se împart în categorii de diferite ”valori” și au, la capătul de sus al ierarhiei, o trăsătură ”esențială” a grupului majoritar. În cazul grupurilor religioase din Moldova, de exemplu, diferențele se aranjează pe o scară ierarhică cu ortodoxia în vîrf, după care urmează, în ordine de ”valoare descrescătoare”, celelalte religii tradiționale – catolicismul, iudaismul, apoi generic așa-zisele ”secte” protestante/neoprotestante plus islamul (din motive ce vor fi elucidate mai jos), apoi sectele ”totalitare”  (gen Scientologie). Ierarhia e desigur flexibilă la nivel de conținut (unele culte pot ”ascensiona”), dar e stabilă ca principiu de funcționare (diferența religioasă este întotdeauna așezată în mod ierarhic).

– excluziunea ca insecuritate – are loc o fragilizare a legăturilor sociale ce aduce, la rîndul său, fenomene de marginalizare/sărăcire/slăbire a unor grupuri (ex. precarizarea (7)  și flexibilizarea (8)  muncii. În acest caz, excluziunea nu apare ca rezultat al unor eforturi deliberate ale unor grupuri concrete, ci mai degrabă ca efect al unor procese socio-economice mai generale – transformarea muncii, intensificarea proceselor de globalizare etc. – sau slăbirea unor instituții: mecanismele de protecție socială, demantelarea statului-bunăstare etc.

Excluziunea nu este, bineînțeles, unicul concept cu ajutorul căruia putem explora mecanismele de funcționare a diferenței religioase în contextul socio-politic al Republicii Moldova. Conceptul a fost criticat pentru cîteva scăpări: e prea vag (adună laolaltă situația șomerilor, imigranților, săracilor etc.), alteritatea e întotdeauna relativă (distincțiile ”în societate” și ”în afara societății” sunt convenționale – nimeni nu este de fapt în afara societății), ”individualizarea problemelor” – concentrarea excesivă pe indivizi/grupuri mici scapă din vedere contextul instituțional și procesele mai generale, colective, excluziunea este un proces dinamic – ex. rasismul și sexismul produc noi forme de excluziune mai subtile.

Mai mult ca atît, în ultimii ani, după adoptarea Legii cu privire la asigurarea egalității de șanse, alte noțiuni precum ”discriminare” au intrat în discursul public și au început să fie utilizate pentru a descrie tratamentul și atitudinile diferențiate față de alte grupuri.

Pornind de la percepția subiectivă că nu cîștig mare lucru prin abandonarea unui termen cu o oarecare tradiție în detrimentul unui neologism politic, am ales să folosesc totuși termenul de ”excluziune”. De asemenea, un alt avantaj al conceptului ”excluziune” constă în faptul că acesta include și dimensiuni socio-economice, în timp ce discriminarea se referă, de obicei, la diferențe culturale. (Această distincție e desigur convențională și îmi asum subiectivitatea deciziei cu toate implicațiile ce decurg din ea.)

Demografia religioasă a Republicii Moldova. Religie și religiozitate.

Ultimul recensămînt general al populației Republicii Moldova pentru care dispunem de date privind demografia religioasă a țării este cel din 2004 (pentru recensămîntul din 2014, publicarea datelor întîrzie din motive, cel puțin conform informației oficiale, ce țin de dificultăți logistice și materiale).

religie moldova

Conform datelor acestuia, din totalul de 3.383.332 persoane, 3.158.015 (peste 93 %) s-au declarat creștini-ortodocși.

În mod evident, recensămîntul nu a înregistrat decît auto-identificarea religioasă declarată a cetățenilor, nu însă și alte dimensiuni ale ei: religiozitatea personală, participarea la rituri și ceremonii religioase, cunoașterea dogmelor și fundamentelor credinței etc (9) .

Din păcate în Republica Moldova nu s-au făcut aproape deloc cercetări sociologice cantitative și calitative ce ar fi  explorat aceste dimensiuni suplimentare ale fenomenului religios. Cea mai exhaustivă cercetare la temă – Studiul European al Valorilor  (eng. European Values Study, EVS) – face parte dintr-o serie de cercetări pan-europene la tema valorilor umane și se realizează aproximativ o dată la zece ani (pentru prima oară studiul a fost realizat în 1981 iar Moldova a intrat în cel de-al patrulea studiu, în 2008). Deși impresionant în ceea ce privește variabilele studiate – atitudini față de muncă, familie, religie, mediu, identitate națională, precum și relația dintre ele, studiul nu este totuși unul dedicat religiei pe care o examinează în treacăt (10).

Un alt studiu – Religia și Drepturile Omului  (11) – a cercetat atitudinile față de drepturile omului și impactul convingerilor religioase asupra acestor atitudini pe un eșantion de 1000 de tineri moldoveni din toată republica cuprinși în intervalul de vîrstă 16-19 ani. Dincolo de faptul că a studiat doar atitudinile unui grup foarte specific – tinerii – studiul nu a fost reprezentativ, de aceea concluziile lui pot servi eventual doar ca punct de pornire ale unor discuții.

Din motivele enumerate mai sus, despre nivelul de religiozitate individuală și/sau colectivă în Republica Moldova se cunoaște prea puțin. Cazurile anecdotice – sfințirea automobilelor personale, răspîndirea unor practici precum cele de exorcizare – oferă exemple interesante de conflict între religia canonică (cea din reguli și cărți) și religia populară (cea trăită), dar nu permit generalizări.

O hartă conceptuală a relațiilor interconfesionale.

O succintă descriere a relațiilor interconfesionale în Republica Moldova ar trebui să țină cont de următoarele dimensiuni:
– existența unui grup privilegiat (Mitropolia Moldovei).
– existența unor grupuri religioase de ”excluși” – musulmanii, în primul rînd, dar și, într-o măsură mai mică mormonii, Martorii lui Iehova, comunitatea penticostală.
– relații de concurență dar și de parteneriat ocazional – creștinii ortodocși, unele grupuri neoprotestante (creștinii evanghelici baptiști), catolicii.
– relații de rivalitate politică (aceasta se referă în special la cele două mari Mitropolii ortodoxe – Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei).
– relații de ”conflict cultural” – e vorba mai degrabă de o linie de diviziune internă care îi opune, în sînul grupurilor religioase înseși, pe cei care constituie o grupă moderat-acomodaționistă (care acceptă pluralismul religios, caracterul secular al statului), pe de o parte, și pe cei care constituie o aripă conservator-radicală (care contestă cultura contemporană, teoria evoluționistă, participă activ la războaiele culturale pe teme ce țin de avort, sexualitate), pe de altă parte (12).

Grupul religios privilegiat  – Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove.

Mitropolia Moldovei reprezintă, fără îndoială, grupul religios cel mai privilegiat (în general ar trebui evitate descrieri de genul ”biserica ortodoxă din Moldova este grupul cel mai privilegiat”, deoarece propoziția este adevărată doar parțial. Motivul principal rezidă în faptul că statul moldovean nu favorizează toate comunitățile ortodoxe – a se vedea de exemplu lunga istorie de piedici și bariere impuse de autorități de-a lungul timpului credincioșilor ortodocși care s-au afiliat cu Mitropolia Basarabiei (reactivată în 1992, înregistrată oficial de statul moldovenesc abia în 2002, sub presiunea unor decizii CEDO) –, ci doar cel reprezentat de o instituție: Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove (MM) subordonate Patriarhiei Ruse.

E greu de spus care ar fi fost dinamica dezvoltării acestor două mari grupuri ortodoxe, unite prin aceeași credință, dar divizate de adeziuni și preferințe (geo)politice diferite, în absența interferenței statului și e mult mai dificil să speculăm dacă asta ar fi modificat radical echilibrul de forțe dintre cele două Mitropolii (Mitropolia Basarabiei nu a prea știut cum să-și gestioneze imensa rezervă de prestigiu în rîndul elitelor culturale ale țării, și a sfîrșit, măcinată fiind și de sciziuni interne (13), ca un grup relativ minuscul și neînsemnat, suferind și din cauza pierderii popularității principalului său susținător și avocat politic – PPCD.

Statutul privilegiat al Mitropoliei Moldovei se manifestă în mai multe feluri:

–  Simbolic, prin recunoașterea de către statul moldovenesc a MM în calitate de partener privilegiat în domeniul educației, culturii, protecției sociale (într-un caz oarecum celebru, la ceremonia de investire a președintelui Nicolaei Timofti în 2012, acesta l-a salutat în discursul său doar pe mitropolitul Vladimir de la Mitropolia Moldovei deși în sală se afla și mitropolitul Petru de la Mitropolia Basarabiei).

– Instituțional, prin sprijinul acordat de statul moldovenesc Mitropoliei Moldovei în vederea reconstrucției/restaurării unor mănăstiri și alte lăcașe, prin scutirile de impozite legate de lucrări de construcție a unor biserici (ex. companiei Glorinal) sau de importul unor obiecte necesare activității bisericilor subordonate Mitropoliei Moldovei.

– Politic, prin efectuarea unor concesiuni politice către Mitropolia Moldovei – eliminarea cursului Deprinderi de Viață din curicula școlară ca urmare a presiunii exercitate de Mitropolie, prin comportamentul părtinitor, în favoarea credincioșilor Mitropoliei Moldovei, al reprezentanților administrației publice locale față de alte grupuri religioase – rapoartele de monitorizare a libertății religioase în Moldova (14)  citează numeroase cazuri cînd reprezentanții unor grupuri religioase neortodoxe se ciocnesc cu dificultăți legate de deschiderea unor lăcașe în unele localități, înmormîntarea membrilor comunității în cimitirele comune ale localității, desfășurarea unor acțiuni de expresie publică a credinței sau prozelitism.

”Exclușii”. Comunitatea musulmană din Republica Moldova.

Recensămîntul General al Populației din 2004 a găsit doar 1667 de persoane care au declarat că împărtășesc religia musulmană (15). Liga Islamică, cea mai mare asociație a musulmanilor din Republica Moldova consideră că numărul acestora este de cîteva ori mai mare – 15-17 mii (cifra include și studenții aflați temporar pe teritoriul țării, și oamenii de afaceri care fac business aici, dar și alte persoane).

curban_bairam_7_33417400

Foto: Comunitatea musulmană din Moldova sărbătorește Kurban Bayram sau Sărbătoarea Sacrificiului (sursă: Publika).

 

Majoritatea musulmanilor moldoveni sunt credincioși musulmani născuți în afara țării (Arabia Saudită, Egipt, Iordania, Iran, Maroc, Siria, Sudan, Tunisia, Turcia, Uzbekistan, Yemen, Tadjikistan, Azerbaidjan), dar în ultimii ani lor li s-au adăugat alte 3-4 mii de cetățeni moldoveni convertiți recent.

Comunitatea musulmană a fost înregistrată oficial abia în luna mai 2011, după mai mulți ani de refuz constant al autorităților de a-i oferi recunoaștere oficială și de a-i oferi astfel oportunitatea de a beneficia pe deplin de drepturile ce i se cuvin în calitate de grup religios (16). Decizia Ministerului Justiției de a înregistra cultul islamic a stîrnit un val de proteste din partea unor grupuri ortodoxe și a unor forțe politice (fostul președinte comunist, Vladimir Voronin se arăta indignat de faptul că Ministerul a decis să înregistreze un cult religios care ar fi ”exact opusul ortodoxiei” (17 ).

Pînă la moment, comunitatea musulmană nu a reușit să construiască nici o moschee – cu minaret și conform canoanelor – în temei din cauza fricii față de un eventual resentiment din partea comunității majoritare. Credincioșii se adună în cîteva  (3-4) case de rugăciuni amenajate în interiorul unor restaurante și în alte localuri publice (centre culturale islamice) ce aparțin comunității. Tot din același motiv – al fricii de un eventual resentiment – comunitatea musulmană nu prevede pentru viitorul apropiat demararea lucrărilor de construcție a unei moschei. ”Avem o relație destul de fragilă cu credincioșii ortodocși, suntem priviți cu suspiciune și nu am vrea să transformăm suspiciunea în dușmănie. Nu e bine așa, dar e mai bine decît situația de pînă la înregistrare, cînd eram persecutați de toată lumea. Vom continua să ne rugăm oarecum clandestin și vom aștepta vremuri mai bune” – mi-a spus un membru al comunității.

Sergiu Sochircă, președintele Ligii Islamice a confirmat și el că relația cu autoritățile statului s-a îmbunătățit mult după înregistrarea cultului. ” Relațiile cu autoritățile sunt mai bune, în comparație cu ceea ce era pînă la înregistrarea Cultului Islamic. Îmi aduc aminte cînd la rugaciunile colective de vineri, poliția era prezentă și ea, iar după aceasta toți musulmanii erau tratați ca niște teroriști și ca un eventual pericol. Pașapoartele erau fotografiate, erau întocmite niște liste unde se făceau înscrisuri despre persoanele prezente la rugăciune, cei care nu aveau un act de identitate erau luați la poliție. Era cam ceea ce se întîmplă acum în Rusia.”

Totuși, activitatea cultului musulman este încă în continuarea supravegheată foarte atent de instituțiile de stat. ” Din momentul înregistrării am trecut deja două verificări legate de activitatea noastră religioasă, culturală și inclusiv financiară. Nu știu dacă mai este vreun cult religios, care să fi fost verificat doar că undeva în altă țară ceva s-a întîmplat.” (Sergiu Sochircă).

Comunitatea musulmană își profesează credința într-un climat constant de suspiciune, care vine din cel puțin două părți: din partea autorităților și din partea societății largi. Pe de o parte, autoritățile intervin brutal în activitatea comunității: în martie 2011, cu ocazia vizitei la Chișinău a lui Joe Biden, vice-președintele Statelor Unite ale Americii, la sediul cultului au apărut persoane înarmate din forțele de ordine care monitorizau membrii cultului (18). Într-un mod similar, în ianuarie 2015, după atentatul soldat cu masacrul redacției săptămînalului satiric francez Charlie Hebdo, un reprezentant al Ministerului Justiției a avertizat conducerea Ligii Islamice din Moldova că va fi supusă unui control din partea Ministerului. Controlul nu a avut totuși loc. Într-un alt incident, un grup de persoane care plecau în pelerinaj la Mecca au fost controlate minuțios la plecare iar situația s-a repetat cînd aceștia se întorceau de la pelerinaj. Tot atunci, autoritățile au reținut literatura cu caracter religios pe care pelerinii o aduceau de la Mecca. Cărțile nu au fost restituite comunității nici pînă azi.

Pe de altă parte, comunitatea musulmană moldovenească este privită cu teamă, suspiciune și chiar o anumită fobie de către cealaltă parte a societății moldovenești. Modurile în care aceste atitudini se manifestă sunt diverse. Există bunăoară un discurs ortodox constant despre pericolul ”islamizării” țării. Acest discurs este informat atît de prejudecăți locale, cu caracter ”istoric” – conflictul secular dintre băștinași și diverse populații musulmane – tătarii, turcii otomani – constituie o referință permanentă, cît și de procese contemporane, ce au loc aici și acum.

Discursul despre pericolele ”islamizării” adună laolaltă ”fapte istorice”, interpretări tendențioase ale unor evenimente ce se întîmplă în alte părți ale lumii (atentate, ”războiul împotriva terorismului”), resentimente personale (19), prejudecăți culturale (de exemplu stereotipul conform căruia femeia care se căsătorește cu un musulman intră într-un fel de relație ce poate fi comparată cu robia), fobii colective (aici se înscriu fricile legate de o eventuală dominație a musulmanilor în viitorul apropiat, pe fundalul creșterii demografice a grupurilor musulmane și descreșterii/îmbătrînirii populațiilor majoritare în Europa).

Mass-media contribuie decisiv la apariția, consolidarea și perpetuarea stereotipurilor față de comunitatea musulmană. Exemplul cel mai la îndemînă este jonglarea iresponsabilă cu termeni precum ”terorist”, ”musulman”, ”islamist”, ”islamizare” etc., care ajung să fie considerate drept sinonime.

”Dacă se întîmplă o problemă, o crimă sau un caz aparte, o nenorocire unde este implicat direct un nemusulman, nimeni nu accentuiază religia acestuia, altfel stau lucrurile cînd vine vorba de musulman, numaidecît se evidențiază că e de religie islamică. Cîte atentate teroriste au fost făcute de nemusulmani și au fost denumite ca ATAC ARMAT. Și aceleași situație, unde sunt implicați musulmani, este denumit TERORISM ISLAMIC.” (Sergiu Sochircă).

Partenerii ocazionali. Comunitățile protestante. Catolicii.

În mod evident, relația între confesiunile  religioase din Moldova nu au loc doar în la modul conflictual. Din contra, în pofida dificultăților și liniilor de diviziune enumerate mai sus, grupurile religioase reușesc uneori să se adune împreună și să constituie varii forme de ”prietenie” și alianță.

Intrarea Mitropoliei Moldovei (alături de alte grupuri religioase) în războaiele culturale (20)  – pe teme ce țin de conținutul curiculei educaționale, sexualitate, avort – a oferit pentru mai multe grupuri religioase (sau, mai exact, pentru aripile conservatoare din interiorul unor grupuri religioase) posibilitatea construirii unor alianțe politice strategice între ele în jurul acestor teme. Așa au ajuns pastori baptiști din SUA precum Paul Cameron, cunoscuți pentru lupta lor împotriva recunoașterii drepturilor comunităților LGBT, să fie primiți cu brațele deschise de Mitropolia Moldovei și să facă ”schimb de experiență de luptă pentru valorile general-umane și pentru promovarea și păstrarea valorilor familiale tradiționale” (21) .

În același mod, migrația masivă a cetățenilor moldoveni peste hotare (inclusiv în țări catolice din Europa de Vest – Italia, Spania, Portugalia) a contribuit, pentru prima oară, la apariția unei diaspore religioase ortodoxe (22) care a trebuit să se acomodeze la situația inedită de grup religios minoritar într-un context majoritar catolic. Pînă în 2009 Mitropolia Moldovei deschisese 12 biserici peste hotare (în temei în Italia, Portugalia și Spania) (23). Toate  activează în sedii donate de biserica catolică.

Desigur că, pentru a putea opera în aceste contexte, Mitropolia Moldovei a trebuit să apeleze la sprijinul Bisericii Catolice (care oferă în mod tradițional comunităților imigrante ortodoxe infrastructura sa religioasă) și, prin reciprocitate, să facă anumite concesii la ea acasă (de exemplu să tempereze discursul anti-catolic) (24)…

Stat, societate și viață religioasă.

Moldova este o țară cu populație preponderent ortodoxă.” Această propoziție este adevărată doar formal și, pentru a fi utilizată în calitate de instrument  – descriptiv, normativ-prescriptiv sau performativ (25) – trebuie amendată. În fapt ea trebuie însoțită de atît de multe lămuriri și contextualizări suplimentare încît unicul adevăr al acesteia rămîne  referința generală la faptul că majoritatea populației țării se auto-percepe ca fiind ”ortodoxă” și ca fiind parte dintr-o tradiție la fel ”ortodoxă” (Cum ziceam mai sus: ne lipsesc cercetări minuțioase și competente ce ar explora valențele, dimensiunile și profunzimile credinței. Un exemplu oarecum anecdotic: European Values Study (EVS) din 2008 care a investigat religiozitatea moldovenilor dincolo de aspectul declarativ găsea că doar 14.4 % din moldoveni merg la biserică cel puțin o dată pe săptămînă, un număr aproximativ egal cu al celor care merg mai rar decît o dată pe an sau nu merg deloc (11.9%). Alte 47.6 % ajung la Biserică doar de sărbători. Mersul la Biserică nu înseamnă însă neapărat un grad de religiozitate sporit. EVS  a adresat cetățenilor moldoveni și cîteva întrebări ce țin de gradul de cunoaștere de către aceștia a dogmelor de bază ale credinței. O asemenea întrebare a fost cea privind credința în reincarnare (care nu face parte din ortodoxie). Paradoxal, procentul celor care cred în reincarnare e cel mai mare (34 %) în categoria celor care merg la Biserică cel puțin o dată pe săptămînă! În contrast, doar 18 % din cei care se duc la Biserică o dată pe an sau și mai rar cred în reincarnare. Neconcordanța între prevederile canoanelor și credința individuală sugerează că termenul formal ”creștin ortodox” nu trebuie ”crezut pe cuvînt” pentru că ascunde mai multe dimensiuni contradictorii ce trebuie explorate.)

Sugerez cel puțin două amendamente:

–  amendamentul 1: politic. Absența unei biserici ”naționale” (adică autocefale), a cărei jurisdicție religioasă să coincidă, fie și la modul aproximativ, cu hotarele țării – situație rezultată dintr-o serie de accidente istorice – a dus la faptul că, din punct de vedere politic, credința majoritară a fost ancorată în unități politice mai mari: Patriarhia Rusă cu sediul la Moscova, Patriarhia Română cu sediul la București. Statul moldovean independent a moștenit această situație istorică (pe care nu ar fi putut s-o modifice radical – este greu de crezut că un guvern ”pro-românesc” la Chișinău ar fi reușit vreodată să subordoneze Mitropolia Moldovei Patriarhiei Române ori măcar să întrerupă legăturile acesteia cu Patriarhia Rusă) și a intervenit în funcție de interesele, puterea și/sau orientarea (geo)politică sau ideologică a partidelor aflate la guvernare. Majoritatea forțelor ce s-au perindat la guvernare după 1991 au sprijinit, formal și informal, Mitropolia Moldovei. Motivele acestei susțineri constante – la nivel instituțional, în predarea religiei în școli, concesiuni pe teme ce țin de educația sexuală, ajutor în repararea mănăstirilor – ies dincolo de limitele acestei cercetări și țin, pe de o parte, de adeziuni ideologice (elitele politice moldovenești au fost ”stataliste”, ceea ce implică o disociere, fie și formală de unionism și opțiunile pro-românești) și, pe de altă parte, de însăși capacitatea statului și a grupurilor de la guvernare de a-și asuma proiecte atît de ambițioase precum construcția unei biserici autocefale sau schimbarea adeziunilor religios-politice. Statul moldovean nu a dispus de resursele politice și simbolice necesare pentru a implementa proiecte atît de vaste, iar consensul grupurilor de la guvernare asupra unor proiecte culturale de o asemenea anvergură a fost foarte fragil (26).

–  amendamentul 2: instituțional. Deși joacă rolul de arbitru (părtinitor!) într-o situație moștenită și pe care nu poate s-o schimbe la modul radical, statul moldovean a exercitat totuși un rol considerabil în dinamismul vieții religioase a țării. Prin faptul că și-a selectat partenerii favoriți – Mitropolia Moldovei, atît dintre grupurile ortodoxe cît și dintre grupurile religioase în genere – acesta a contribuit la consolidarea unor grupuri și la creșterea presiunii pe alte grupuri. Ţinînd cont de aceste preferințe, autoritățile statului au pus permanent bariere în activitatea unor grupuri: musulmanii, unele culte neoprotestante, Mitropolia Basarabiei etc. și au făcut importante concesiuni Mitropoliei Moldovei. Accederea la putere a unor grupuri – creștinii evanghelici-baptiști, bunăoară, care au reușit să aibă, după 2009, cel puțin un deputat în Parlament – a contribuit la scăderea presiunilor exercitate de stat şi a Mitropoliei Moldovei pe acestea.

În loc de concluzie: relațiile interconfesionale în cîteva axe. 

Relațiile între grupurile religioase din Moldova se construiesc de-a lungul cîtorva axe constituite din perechi de termeni:

a) Axa locală/național-internațională (transnațională). Relațiile inter-confesionale suferă influențe ce ies din granițele statului-națiune. Complexe procese internaționale precum războaiele SUA și aliaților săi în Afganistan, Irak, Siria și Libia, procesele de globalizare, hegemonia culturală a Vestului care vine atît prin cultura populară (de masă) cît și prin instaurarea unor modele politice (statul secular, respectarea drepturilor grupurilor religioase minoritare), evenimente politice precum atacurile teroriste din Franța, criza refugiaților sirieni – acestea și multe alte procese similare influențează decisiv temperatura vieții religioase din Moldova. În acest mod, percepțiile față de islam sunt profund afectate de evenimente traumatice precum atentatele de la Paris sau discursul și practica ”războiului împotriva terorismului”. Majoritatea credincioșilor musulmani cu care am vorbit pentru realizarea acestui studiu au mărturisit că se simt nevoiți să-și disimuleze în vreun fel identitatea religioasă, că trebuie să ofere explicații suplimentare colegilor și prietenilor lor, că s-au confruntat cu cazuri de discriminare și chiar persecuție după atentatele din Paris din octombrie 2015, că mass-media jonglează iresponsabil cu sintagmele ”terorist” și ”musulman”, fapt care ajunge să creeze percepția eronată că orice musulman este un terorist și orice terorist este cu necesitate un musulman. În același mod, percepțiile față de grupurile religioase neoprotestante (majoritatea absolută a cărora vin din SUA) – baptiști, adventiști, mormoni, penticostali sunt influențate, uneori pozitiv alteori negativ, de atitudinea adepților cultului majoritar față de Occident în genere și SUA în particular. În cazurile bune, aceste grupuri religioase au de cîștigat din asocierea lor cu visul american, cu bunăstarea SUA și cu imaginea ei de tărîm al libertății religioase și economice. În cazurile proaste, aceste grupuri religioase sunt privite cu suspiciune, ca fiind purtătoare ale unor agende geopolitice imperialiste.

b) axa trecut-contemporaneitate. O mare parte din simpatiile/antipatiile interconfensionale se alimentează din argumente ce se referă la trecut. Uneori acest trecut este unul inventat – cum a fost bunăoară atacul asupra menorei evreiești de către un grup de creștini ortodocși care s-a produs în decembrie 2009 și în cadrul căruia unul dintre liderii acțiunii, protoiereul Anatolie Cibric de la Biserica „Sfînta Paraschiva”, a făcut referire, ca sursă de inspirație pentru acțiunile sale, la Ștefan cel Mare și la pretinsele lui lupte cu ”jidovii” (lupte inventate de Cibric!) (27) . Alteori trecutul este în linii generale plauzibil – cum sunt desele referințe, în relația creștinilor cu musulmanii, la confruntările pe care le-au dus băștinașii vreme de secole cu Imperiul Otoman, tătarii, dar și alte grupuri musulmane. O altă parte a simpatiilor/antipatiilor se datorează unor contexte, situații și întîmplări recente – în cazul islamului, așa cum am arătat mai sus, discuțiile în sfera publică și relațiile interpersonale cu alte culte sunt determinate de evenimente imediate precum atentatele din Franța, situația critică a creștinilor în unele țări musulmane, violențele la care sunt supuși creștinii în Siria de către grupări ce se revendică de la islam (DAESH, Al Quaeda etc.).

c) axa tradițional vs nou/recent. Tot în această schemă a temporalității, dar de data asta cu o încărcătură valorică evidentă, stă și axa ce operează o distincție între grupuri religioase ”tradiționale” și grupuri religioase ”recente”. Acesta este, bunăoară, și sensul pe care l-a investit legiuitorul moldovean în art. 15 (5) din Legea privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie în care statul ”recunoaşte importanţa deosebită şi rolul primordial al religiei creştin-ortodoxe şi, respectiv, al Bisericii Ortodoxe din Moldova în viaţa, istoria şi cultura poporului Republicii Moldova”. Această distincție stă la baza unor cerințe ale Mitropoliei Moldovei ca procedura de înregistrare a unor grupuri religioase (considerată de MM a fi prea liberală) să fie suplimentată cu prevederi ce ar atesta caracterul tradițional al acestor grupuri (argument fals, desigur, de vreme ce islamul este o religie ”tradițională” în toate sensurile – ca vechime, ca prestigiu, ca sofisticare teologică – dar asta nu prea ajută acceptarea sau atitudinea favorabilă față de grupurile musulmane). Aceeași distincție stă la originea discriminării unor grupuri religioase – în special cele de origine neoprotestantă sau New Age/practicile spirituale/ezoterice inspirate din Orient/India, scientologia – care sunt considerate a fi neimportante, oarecum incompatibile cu statutul de religie ”recunoscută” din cauza originii lor recente. (Desigur, acest tip de argumentare implică o interpretare părtinitoare și selectivă a ”tradiției” și ignoră bunăoară faptul că prezențe catolice și protestante au fost atestate de cel puțin cîteva veacuri deja pe teritoriul actual al Republicii Moldova și al entităților statale din care aceasta a făcut parte.

d) axa local/autohton vs de import/străin. Legată de ”tradiție” este și argumentarea ce împarte grupurile religioase în cele cu tradiții locale (de obicei ortodocșii plus eventual catolicii) și cele considerate a fi de import (restul grupurilor). Elementul ”local” este și de data asta construit selectiv, în baza unei interpretări specifice a istoriei religioase locale care e scrisă ca istorie a ortodoxiei și care ignoră în totalitate, pe de o parte caracterul dinamic al ortodoxiei înseși care a născut, de-a lungul vremii, în procesul său de devenire istorică multiple grupuri disidente care s-au rupt de la ea și care au alimentat atît disidența internă (ex. ortodocșii de rit vechi) cît și căutări religioase foarte similare celor ”străine” (catolice și protestante în primul rînd: molocanii și duhoborii, bunăoară, care sunt grupuri rupte din ortodoxie, s-au contopit ulterior cu comunitățile protestante din Bugeac) (28). Locală este, în acest discurs, credința creștin-ortodoxă iar grupurile neoprotestante – baptiștii, adventiștii, penticostalii, mormonii – sunt văzute ca fiind grupuri religioase ”străine”, adică de import. În mod curios, argumentul ”local” (precum și cel ce ține de ”tradiție”) a fost folosit și de unele grupuri religioase considerate a fi ”străine” – unii pastori/blogheri baptiști au argumentat cu prilejul înregistrării cultului islamic în Moldova că statul moldovenesc s-ar fi grăbit și că ar trebui să fie mai restrictiv cu cultele ”străine” precum islamul (sic!).

 

NOTE:

1. Protest împotriva înregistrării cultului islamic în Moldova. Sursa: http://unimedia.info/stiri/protest-impotriva-inregistrarii-cultului-islamic-in-moldova-33968.html

2. Ziarul de Gardă, 18 ianuarie 2007. Sursă: http://www.zdg.md/114/social/3.php

3. Art. 15 (5) din Legea Nr. 125 din  11.05.2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie. Sursa : http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=324889&lang=1

4. Legea Nr. 125 din  11.05.2007 privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie. Sursa : http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=324889&lang=1 ,  Legea Nr. 121
din  25.05.2012 cu privire la asigurarea egalității. Sursa : http://lex.justice.md/md/343361/ ; Legea Nr. 125 din 11.05.2007 privind cultele religioase și părțile lor componente. Sursa: http://lex.justice.md/viewdoc.php?action=view&view=doc&id=342252&lang=1

5. Mecanismul de excluziune precum și tratamentul diferențial al unor grupuri nu ține doar de domeniul religios ci se reproduce și în alte domenii precum cel etnic, cel al orientării sexuale etc.

6. Pentru a vizualiza discuțiile și dimensiunile conceptului ”excluziune”, precum și dezbaterile majore din acest cîmp, a se vedea: Gagnon, Éric, and Francine Saillant. Exclusions et inégalités sociales: enjeux et défis de l’intervention publique. Les Presses de l’Université Laval, 2009; Kohli, Martin, and Alison Woodward. Inclusions and Exclusions in European Societies. Routledge, 2004; Boyser, Katrien De, Caroline Dewilde, Danielle Dierckx, and Jürgen Friedrichs. Between the Social and the Spatial. Har/Ele edition. Farnham, England ; Burlington, VT: Ashgate, 2009.

7.  Standing, Guy. Work After Globalisation: Building Occupational Citizenship. Cheltenham, UK ; Northampton, MA: Edward Elgar Pub, 2009 și Standing, Guy. The Precariat: The New Dangerous Class. London: Bloomsbury Academic, 2011

8. “Flexibilization, Globalization, and Privatization: Three Challenges to Labor Rights in Our Time,” n.d. http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=781249.

9. Religiozitatea e, prin tradiție, greu de măsurat și dependentă de o mulțime de variabile și dimensiuni. Consensul general în studiul religiozității este că această trebuie să conțină cel puțin trei dimensiuni: apartenență, credință, comportament (eng. believing, belonging, behaving).

10. Baza de date a studiului (în Moldova acesta a fost realizat de IMAS) se găsește aici: http://www.gesis.org/en/services/data-analysis/survey-data/european-values-study/4th-wave-2008/

11. Mai multe despre studiu: http://www.platzforma.md/tineri-drepturi-si-religie/

12. Am făcut pentru prima oară distincția între o aripă  ”conservator-radicală” și o aripă ”moderat-acomodaționistă” într-un text publicat anterior pe Platzforma: Vitalie Sprînceană, De la Biserica neamului la Biserica Anti-Gay: radicalizarea ortodoxiei moldovenești în ajunul campaniei electorale. Sursa: http://http://www.platzforma.md/de-la-biserica-neamului-la-biserica-anti-gay-radicalizarea-ortodoxiei-moldovenesti-in-ajun-de-alegeri/

13. Schismă în sânul Mitropoliei Basarabiei: „Preotul Ioan Ciuntu şi-a format propria mitropolie, nerecunoscută de nimeni“. Sursă: adev.ro/n098o9

14. A se vedea în special raportul lui Heiner Bielefeldt, raportorul special al Națiunilor Unite pentru libertatea religiei: http://www.ohchr.org/Documents/HRBodies/HRCouncil/RegularSession/Session19/A-HRC-19-60-Add2_en.pdf dar și rapoartele anuale privind libertatea religioasă ale Departamentului de Stat al SUA: http://www.state.gov/j/drl/rls/irf/

15. Aurelia Felea, Jurnal de Chișinău. http://www.jc.md/islamul-in-republica-moldova-1/

16. Pentru o istorie a comunităților musulmane și a situației lor înainte de înrgistrarea cultului vezi: Moldova’s Unofficial Muslims. http://www.ihrc.org.uk/publications/briefings/7289-briefing-moldova-s-unoffical-muslims-  O altă sursă sunt și rapoartele Aureliei Felea din seria Yearbook of Muslims in Europe, edited by Jørgen Nielsen, Samim Akgönül, Ahmet Alibašić, Egdunas Racius, Brill. Un bun material jurnalistic despre viața comunității musulmane din Moldova a fost realizat de Eugenia Pogor, de la Europa liberă: La casa fără minaret. http://www.europalibera.org/media/video/27439701.html

17. Conservatives Angered By Moldova’s Recognition Of Muslims. (17 mai 2011) http://www.rferl.org/content/moldova_recognition_of_muslims_angers_conservatives/24177283.html

18. Olesea Perean, Romanița Iordache. Statutul preferențial al Bisericii Ortodoxe din Moldova și repercursiunile acestuia asupra unor categorii de drepturi ale omului. Studiu analitic în curs de apariție.

19. Din această serie fac parte și mărturiile emigranților moldoveni din Vest despre relația lor cu societatea adoptivă și grupurile musulmane din interiorul ei. Un exemplu: Scrisoarea unei moldovence de la Paris: ei sunt mulţi şi pretutindeni. Sputnik Moldova http://sputnik.md/society/20151116/3093859.html#ixzz43RCcawd5

20.  Conceptul ”războiului cultural” ca un conflict între viziuni progresiste și viziuni conservatoare își trage rădăcinile din Kulturkampf  (politicile culturale de marginalizare a catolicilor germani sub Bismark și a fost introdus recent în limbajul politic de J. D. Hunter în cartea sa ”Culture Wars: The Struggle To Control The Family, Art, Education, Law, And Politics In America” (Basic Books, 1992). În limba română Sorin Antohi este cel care a introdus termenul în cartea ”Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public” (Polirom,2007)

21. Paul Cameron în vizită la Reședința Mitropolitană (26 octombrie 2012). Sursă: http://mitropolia.md/paul-cameron-in-vizita-la-resedinta-mitropolitan/

22. Viața religioasă a diasporei rămîne a fi un capitol slab cercetat. Unicul studiu pe care îl cunosc, și care face referire și la viața religioasă a migranților, este cel scris de Diana Cheianu-Andrei, „Cartografierea diasporei moldoveneşti din Italia, Portugalia, Franța și Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord” (2013, pp.35-36) și care poate fi consultat pe adresa: http://www.iom.md/index.php/ro/component/content/article/224-mapping-of-moldovan-diaspora-in-eu

23. http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1236035543

24. Vitalie Sprinceana. God in Borderlands/Бог в «зонах пограничья», Pro et Contra, Vol. 17, N.3-4, May-August 2013. Sursa: https://www.academia.edu/4633537/God_in_Borderlands_%D0%91%D0%BE%D0%B3_%D0%B2_%D0%B7%D0%BE%D0%BD%D0%B0%D1%85_%D0%BF%D0%BE%D0%B3%D1%80%D0%B0%D0%BD%D0%B8%D1%87%D1%8C%D1%8F_Pro_et_Contra_Vol._17_N.3-4_May-August_2013

25. J.L.Austin. Cum să faci lucruri cu vorbe. Ed. Paralela 45, București, 2005.

26.  Despre consensul politic fragil printre grupurile aflate la guvernare vezi Lucan Way. Pluralism by Default: Weak Autocrats and the Rise of Competitive Politics. JHU Press, 2015.

27.  Citatul exact: ”Noi suntem în ţară ortodoxă  şi Ştefan cel Mare a apărat-o de tot soiul de jidovi, dar ei au venit şi au pus menora. Este o fărădelege, o îngăduinţă a puterii de stat de astăzi, care a permis aşa ceva într-o ţară ortodoxă. Eu fac apel, dacă sunteţi ortodocşi, sculaţi-vă şi spuneţi cuvântul vostru.” Sursa: http://unimedia.info/stiri/-15171.html

28. Pentru o istorie detaliată a variilor surse ce au alimentat disidența religioasă în cadrul ortodoxiei dar și creșterea grupurilor protestante în Bugeac vezi cartea lui Serghei Zhuk, ”Russia’s Lost Reformation: Peasants, Millennialism, and Radical Sects in Southern Russia and Ukraine, 1830-1917” (2002).

 

Acest articol de investigație socială a fost finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile din articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.
US Flag Color for Print