DEZBATERI POLITIC RECENTE

Alianța ¥€$

[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

 

Politica moldovenească este, de prin 2010 încoace, un fel de război permanent care se desfășoară în fiecare clipă și în toate spațiile, care tinde să penetreze celelate sfere ale vieții sociale – a se vedea numirile pe criterii politice în toate instituțiile, de la cele reprezentative cum ar fi teatrele la cele funcțional-tehnice cum sunt diversele agenții de stat și departamente ”profesioniste”.
Mai mult, ea caută să-și subordoneze și alte diviziuni fundamentale ale coexistenței – sectoarele temporale ”festive” și ”de lucru” bunăoară… Un indicator al acestei transformări politice este faptul că, la acest sfîrșit de an – iar decembrie este un sfîrșit ”convențional” de an –, țara nu are încă nici guvern și nici un grup politic care să-și asume actul de guvernare…
Negocieri, discuții, tratative, convorbiri, dialoguri – tot atîtea nume pentru întîlniri ritualice fără sens (și fără rezultat!) între foștii partneri care se cunosc atît de bine încît nu mai au iluzii unul față de altul, se urăsc atît de mult încît să nu vrea să fie în aceeași barcă, dar care nu au altă alegere, totuși, decît să ”conlucreze”…
E straniu să observi cum partidele ce au compus cîndva fosta Alianță de Integrare Europeană discută în numele unui mandat pe care nu-l mai au (chiar și europenii, cei care evaluează eforturile de integrare, au declarat că nu mai pricep ce e aia integrare pro-europeană în înțelesul autorităților moldovenești), în numele unor voturi obținute la alegeri în mod clar fraudate (care dacă s-ar repeta ar lăsa probabil afară mai mult de jumătate din așa-zișii reprezentanți ai poporului)…
E o mascaradă în care niște oameni ce nu mai reprezintă pe nimeni se chinuie de zor să simuleze de zor existența unui program și a unei voințe de guvernare.
Oricum se va fi încheiat acest decembrie – cu guvern sau fără, cu o nouă ”alianță pentru euro” (cum  a tălmăcit înțelepciunea populară cele vreo patru reîncarnări ale AIE), cu o eventuală alianță pentru alt vector politic (variantă puțin probabilă într-o zonă atît de strategică geopolitic) Moldova va avea în mod sigur o guvernare emanată de eterna alianță ¥€$ care conduce Moldova de la începuturile ”independenței”… Ceea ce înseamnă că, în general, lucrurile nu se vor fi schimbat.
Oricît am încerca să ambalăm procesul politic moldovenesc în noi paradigme mediatico-științifice precum ”statul capturat” ori „regim oligarhic”, realitatea e că lucrurile, vorba lui Caragiale, s-au modificat fără a se schimba. (Cei care cred că ”statul captiv” e o realitate recentă pot încerca un exercițiu de memorie politică și să-și amintească cît de ”liber” a fost statul de interese private pe timpul guvernării pseudo-comuniste a lui Vladimir Voronin sau și mai înainte.)
În fapt, se poate argumenta că statul captiv a fost realitatea politică a întregii perioade post-sovietice, iar faptul că abia acum am reușit să găsim o formulă conceptuală care o descrie cît de cît adecvat (am explicat în altă parte de ce prefer noțiunea ”societate captivă”)  nu reflectă decît inabilitatea noastră intelectuală (voită sau inconștientă) de a descrie corect realitatea în care trăim. Or e vorba de o stare mai generală de captivitate a noastră ca societate  prinsă în cîteva mituri și auto-amăgiri de care nu vrem să ne despărțim…
Statul captiv a fost și este unica realitate și  unicul pol de putere.
Ne lipsește o istorie a ”statului captiv” încă de la începuturi, dar cel/cei/cea/cele care o vor scrie, vor trebui să țină cont de cîteva momente esențiale – privatizarea activelor industriale prin bonuri patrimoniale (care a sărăcit o enormă parte a populației și a îmbogățit cîțiva ariviști), programul național Pămînt (care a ”reușit” să transforme o agricultură intensivă înalt tehnologizată într-o agricultură făcută cu sape și hîrlețe obținute din topirea plugurilor), guvernarea PCRM (care a pus interesul comun sub controlul unui partid care la rîndul său a adăpostit o întreagă armată de oligarhi)…
Așa încît, oricît ar dori unii să prezinte ”statul captiv” ca o realitate recentă emanată din eșecul unor oameni bine intenționați de a implementa ambițioase programe de reformare, realitatea ”reală” e că situația actuală nu reprezintă decît o etapă ordinară într-un campionat mai lung în care grupurile ce țin statul/societatea în captivitate înving (oarecum) permanent. Cu cît mai rapid vom abandona iluzia ”noutății” și a ”originalității” – e vorba de ceva nou cu care nu ne-am confruntat pînă acum! – cu atît vom fi mai avansați pe drumul construcției unor structuri de rezistență – de la solidarități mici, de bloc, la instituții complexe, capabile să reziste unor încercări de capturare…
În același fel ar trebui să rescriem istoria politică a țării, pornind de la perspectiva că paradigma ”statului captiv”/ alianța ¥€$  (adică un aranjament în care sursele de putere publică sunt sub control privat) reușește deocamdată să-și subordoneze și să corupă toate proiectele ”politice” ce au încercat s-o controleze…
Alianța ¥€$, a cărei unic scop e de a menține un control constant asupra fluxurilor de resurse, bani și mărfuri nu are preferințe sau orientări ideologice pre-stabilite. Din contra, modularitatea (capacitatea de a se reconstitui în diverse combinații) și flexibilitatea (abilitatea de a se înscrie în orice logică geopolitică) acesteia îi permite să ”implementeze” consecutiv și fără fricțiuni integrarea prorusească, pro-moldovenistă, pro-europeană, nici o integrare… Aceleași trăsături permit alianței ¥€$ să se integreze excelent în diferite scheme internaționale de spălare a banilor, de trafic, lobbying și evaziune fiscală.
Prăbușirea ”visului european” (atît la nivelul actorilor ce-l promovează, cît și la nivelul sprijinului opțiunii în rîndul populației) nu este, în această paradigmă, un fel de ”sfîrșit al lumii” sau un eveniment major, ci doar cooptarea și subordonarea ”privată” a unui alt proiect politic public ce s-a dorit să altereze natura relațiilor de putere…
N-a izbutit – unul dintre motive fiind că ”integrarea europeană” nu a fost proiectul întregii societăți, ci o schemă privatizată rapid de o fracțiune a alianței ¥€$ (Vlad Filat, Vlad Plahotniuc, Mihai Ghimpu și oligarhii din Consiliul Municipal Chișinău) care i-a imprimat atît sensul cît și consistența dorită și care și-a apropriat întreg procesul… Rezultatul e că așa-zisa integrare europeană a fost pe de-a-ntregul o afacere privată (atît în sens simbolic – prin personalizarea procesului în figurile a cîtorva inși, cît și în sens material – prin concentrarea beneficiilor/asistenței financiare europene în mîinile acelorași inși).
Platforma DA (celălalt protest încă nu-l înțeleg altfel decît ca, vorba unui prieten, un team building în aer liber pentru Partidul Socialiștilor și Partidul Nostru) nu propune vreun model nou… În fapt, ea acționează exact pe aceeași logică precum alianța ¥€$ (și nu mă refer aici la inventarul de averi al liderilor Platformei compilat de Ziarul de Gardă care a scos la iveală că, în privința practicilor de acumulare a averilor, utilizarea mătușilor/apropiaților în calitate de interpuși, bani de proveniență obscură, ”revoluționarii” sunt din aceeași stofă ca și cei împotriva cărora aceștia luptă).
Am în vedere privatizarea protestului de un grup restrîns de inși care-l personalizează și lipsa de imaginație în privința instrumentelor (cît de original e să lupți cu un sistem oligarhic ce controlează totul încercînd să creezi un partid cu liderii deja gata numiți…ca în celelalte partide din sistemul oligarhic?)…
Semn că rămînem încă o vreme (probabil destul de lungă) în orizontul dominației alianței ¥€$.

sursă imagine: Ziarul de Gardă.

Despre autor

Vitalie Sprînceană

Vitalie Sprînceană a studiat ştiințe politice în Bulgaria, filozofie în Moldova și acum face un doctorat la universitatea George Mason din SUA. Jurnalist, activist, fotograf amator și autor de blog.

3 Comentarii

  • Vitalie, foarte bun articol, deşi plin de amărăciune. Dar o amărăciune bună, zic eu, pentru că dă hrană de gîndit şi, apoi, poate, idei de acţiune. Articolul spune că, în fond, clasa politică moldovenească, dar şi, în proporţii diverse şi în faze diferite de dezvoltare, şi cea românească, bulgărească, columbiană şi din alte tranziţii, deci clasa politica moldovenească se dezvoltă după acelaşi model de 25 de ani. Nu vreau să istoricizez inutil, dar povestea este mai lungă şi anume de cînd populaţia acestui teritoriu nu a avut putere de acţiune politică, democratică, ci mereu alţii, un grup de interes, au creat elite şi au dictat politica, peste capetele oamenilor, adică dintotdeauna (cu rare şi firave excepţii).
    Previzibil este că şi Platforma DA va deveni, odată ajunşi la treuca guvernării, o Platformă ¥€$, pentru că sînt făcuţi din acelaşi aluat, în aceeaşi compoziţie. Şi pînă aici merge amărăciunea. Dar dacă e să mergem mai departe şi să fim oneşti cu noi înşine şi cu ceilalţi, dacă vrem să se schimbe ceva cu adevărat, este nevoie ca cei care pot ieşi din această paradigmă să facă un altfel de partid, clădit pe cu totul alt fundament, să mi se scuze clişeul: după principii realmente democratice. Pentru asta, oameni ca tine ar trebui să lase deoparte reţinerile, absolut legitime, şi să se gîndească serios la ideea creării unui partid popular, clădit de jos în sus. Asta este cel puţin una din pistele de reflecţie şi de acţiune pe care o văd eu acum. Presiunea societăţii civile este improbabilă şi ineficientă în condiţiile în care nu ai de la cine cere şi ce pune în loc. Trebuie să oferim oamenilor o alternativă reală, pentru a le da şansa unui activism autentic.

  • Petru, discutiile despre partid, inclusiv popular, sunt premature pe moment. Asa cred eu… In conditiile in care sistemul de partide e capturat si dependent de infuzii mari de bani si alte resurse materiale, mi se pare inutil sa mai lucrezi la crearea unui alt partid. Calea pe care o vad este constituirea unor miscari sociale vibrante si viabile, care ar combina solidaritati si modalitati de organizare flexibila (ca sa evite dependenta financiara), ar sti sa mobilizeze cat mai multa lume din diferite grupuri/clase.straturi si ar avea in vedere interesul public…un prim pas preliminar ar putea fi retelele – feministe, civice, urbane etc…
    Si inca ceva – e un proces de lunga durata… Poate chiar de foarte lunga durata

  • Mai mult de dozeci ani mereu la Chisinau,se tot schimba,Hotii de la Guvernare,cu cei din Opozitie!!
    Si,totusi,avem multa lume de treaba si onsta,cu dragoste de Neam si Tara.
    Nu pierdeti timpul si sanatatea,oameni buni,pentru a reanima un mort din fasa,pe nume,Republica Moldova.
    Ganditi-Va,cum,cu ce forte si prin care cai,sa INFAPTUIM astazi REUNIREA cu Romania!!

Lasa un comentariu