[label shape=”” type=””] Vasile Ernu [/label]

 

Parafrazându-l pe un amic în legătură cu conflictul politic dintre clanurile-partide de la Chişinău, putem concluziona: vestea bună e că oficial putem declara tranziția încheiată. Vestea proastă: sistemul politic monopartit s-a transformat în unul unioligarhic.

Nu glumesc când spun că ceea ce se întâmplă în RM este un soi de avangardă politică. De multe ori, la periferia „sistemului-lume” se întâmplă lucruri care prevestesc viitorul. De ce e interesant să ne uităm la ce se întâmplă în RM? Pentru că ea devine un soi de avangardă politică a trendului general global. Periferia preia trendul anunţat şi-l accelerează, pentru că nu dispune de mecanisme şi instituţii care să i se opună sau care să-l „îmblânzească”. Aici deja s-a finalizat ceea ce americanii și tot neoliberalismul glorios doar îndrăznesc să viseze și să propună. Privatizare generală? Aici şi statul a fost de mult timp privatizat. Așa cum am mai povestit de mai multe ori, dacă vreţi să vedeţi viitorul politicii hegemonice actuale, mergeţi în Est nu în Vest.

Ce se întâmplă de fapt? Voi simplifica mult:

Pasul unu. Puterea, prin diverse mecanisme „banditeşti sau civilizate” („bandiţi în lege” sau sistemul de lobby, finanţare a politicienilor şi controlul legislaţiei şi resurselor: sunt teme la fel de actuale în SUA sau UE), devine atât de coruptă (adică controlează şi utilizează totul în interes de clan & grup), încât necesită să fie băgată in corpore la puşcărie. Sau scoasă din poziţia de putere. La Chişinău acum totul e live, în direct.

Pasul doi. Dacă reuşeşti să o închizi (prin reducere la absurd), atunci aduci la putere opoziţia, care a împrumutat puterea sau a fost părtașă la jaf (la Chişinău totul e transparent, nu sofisticat ca la „civilizaţi”). Opoziţia este parte a puterii de mult timp. Când apar conflicte, ele sunt rezultatul unor neînţelegeri legate de distribuţia internă a unor resurse. În ceea ce priveşte legile importante şi distribuţia resurselor, în general există o înţelegere şi o armonie globală de te apucă groaza. Urmăriţi cum au evoluat în ultimii 30 de ani, la nivel global, legile, sistemul de fiscalizare, dereglementările, demantelearea statului social etc. În folosul şi în interesul cui funcționează ele? Răspundeți doar la asta. Şi nu vă temeţi: la Bruxelles, unde am fost zilele acestea, se discută aceleaşi teme. Mai puţin în parlament, mai mult în jurul lui. Dacă alegătorul ar înţelege mai bine cum se „distribuie” finanţele europene şi către cine, ar face infarct politic.

Pasul trei. Dacă că nu ai soluţii tehnice pentru arestarea Puterii-Opoziţie, rămâne o singură soluţie: arestarea sau luarea în captivitate a populaţiei chiar de către aceasta. Căci puterea şi opoziţia (devenită parte a puterii) înţeleg bine riscul şi au instrumentele necesare ca să-l minimalizeze.

Ce anunţă asta? Recitiţi istoria sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Doar că totul va fi puţin altfel. Între timp, „experţii” şi presa mainstream „liberă” ne recită mantre civilizatorii: staţi cuminţi la locul vostru şi munciţi cu spor, pentru că puterea nu-şi merită poporul pe care-l are şi vrea un alt popor. Cuminte, disciplinat şi „civilizat”.

Ce mai rămâne de făcut? „Societate civilă”? Glumiţi: e parte a puterii de multă vreme. Există însă un concept care ar trebui regândit: Apărare civilă/ Civil defense/ Гражданская оборона. E un concept gândit pentru populaţia civilă în situaţii de excepţie, de război sau dezastre naturale. Apărarea civilă presupune tehnici şi mecanisme prin care guvernul ia măsuri de protecţie a populaţiei civile în faţa unor urgii.

Românii folosesc termenul fals de „protecție civilă”. Greşit. Nu e protecție, ci apărare. E apărare civilă. Ce înseamnă „apărare”? Apărarea este „una dintre formele principale de luptă, care urmărește oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop”.

Însă ce facem când inamicul este și Puterea, şi Opoziţia? Când ei sunt „reprezentanţii noştri”? Când suntem sub ocupaţia propriilor „guvernanţi”? Termenului „tehnic” de „apărare civilă” îi dăm o conotaţie politică, îl regândim, îl resemnificăm şi îi căutăm mecanisme de „salvare”.  Apărarea civilă este un termen de luptă, adică politic, nu tehnic, așa cum ne învaţă noii comisari.  În tradiţia europeană i se mai zice şi „război european civil”. Nimic nou. Doar că în RM el deja are loc.

 

Preluat de pe CriticAtac cu acorul autorului.

Sursă imagine.