[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label], [label shape=”” type=””] Petru Negură [/label]

 

 

Două rele şi un singur primar…(Petru Negură)

Am mers duminică la vot după cîteva zile de ezitări şi după convingerea care s-a copt în ajun de a nu merge deloc la votare, dintr-un motiv evident că „cele două rele” sînt comparabile şi prin urmare nu are niciun rost să mai aleg între ele unul „mai mic”.

Ideea de a-l vota din nou pe Dorin Chirtoacă m-a dezgustat puternic după cei 8 ani de guvernare la primărie în care corupţia funcţionarilor nu a încetat să înflorească, în care furturile şi tentativele de furt din spaţiul public şi mai ales din spaţiile verzi au continuat cu un zel reînnoit, în care oraşul a devenit irespirabil şi impracticabil pentru pietoni, dar mai ales pentru pietonii cu cărucioare, din cauza maşinilor parcate peste tot în dezordine: pe gazoane, pe trotoar, pe marginea drumului – de ambele părţi etc., în care plimbatul cu bicicleta este de fiecare dată o provocare pentru ciclişti din cauza lipsei pistelor ciclabile reale, în care veşnicele speculaţii identitare şi geopolitice, pronunţate cu eventuale ocazii speciale, ţineau locul dezbaterilor publice etc. etc..

De cealaltă parte, nici Grecanîi nu m-a convins în nici un fel să-i dau votul. Bucletele ei tipărite pe hîrtie scumpă mi s-au părut prea frumoase ca să fie adevărate, iar reprezentanţii candidatei în campanie aşa şi n-au explicat clar de unde o să ia bani ca să construiască atîtea minunăţii pe străzile oraşului şi în curţile oamenilor. Adevărul e că Greceanîi nici nu şi-a dat silinţa să-mi ceară votul, odată ce s-a adresat mereu şi exclusiv militanţilor şi simpatizanţilor PSRM, delegînd o altă persoană, care nu strălucea nici ea prin competenţă, să o reprezinte la dezbaterile TV. M-am gîndit că dacă Greceanîi, prin absurd, va delega aceeaşi persoană la funcţia de primar, în cazul în care va cîştiga alegerile, atunci pe cine alegem de fapt? A mizat corect pe nemulţumirea chişinăuenilor, dar nu a avut suficientă capacitate să o folosească pînă la capăt.

Mi s-a urît cu totul, şi probabil pentru totdeauna, de argumentul geopolitic la alegerea primarului, argument folosit pînă la saţietate de proponenţii votului pentru „răul mai mic”, din motive, vezi bine, că acesta e măcar pro-european şi că dacă vine celălalt, dă buzna rusul peste noi. Acelaşi argument geopolitic a fost folosit intens de candidaţi, prezentînd mereu ca pe o sperietoare opţiunea geopolitică a contracandidatului lor respectiv. Acest „vector” geopolitic a fost şi continuă să fie speculat abundent de guvernanţi la toate nivelele pentru a delapida şi mai abitir avutul public. E adevărat că echipa lui Greceanîi şi-a diminuat discursul geopolitic în alegerile locale, mai ales la Chişinău, dar după ce a jucat cu sîrg această carte în alegerile naţionale. Totuşi, a fost destul de greu să se disocieze percepţia capacităţii intrinseci a candidatei Greceanîi de orientarea ei pro-UV. Numai că nu atît teama sau atracţia geopolitică m-a făcut să merg la urne şi eventual să-l votez pe Chirtoacă, ci mai degrabă lipsa clară a criteriilor pe care le consider pertinente pentru o asemenea funcţie (un program şi o viziune clare şi viabile pentru dezvoltarea oraşului, o voinţă şi o strategie de luptă cu corupţia la primărie, o comunicare onestă cu potenţialii votanţi) la ambii candidaţi, dar mai cu seamă la candidata Greceanîi care a reuşit să-şi păstreze pînă la sfîrşitul campaniei imaginea ei veche, puţin spălăcită, de acum cinci ani.

Votat ChirtoacaCu două ore înainte de închiderea urnelor, am hotărît să merg la secţia de votare şi să votez răul presupus a fi mai mic. Am făcut-o însă cu angajamentul şi promisunea dată sieşi şi candidatului că, în cazul în care acesta îşi va relua funcţia la primărie – ceea ce şi s-a întîmplat –, îmi voi dedica suficient timp şi energie în următorii 4 ani ca să rămîn cu ochii aţintiţi pe totul ce va face şi nu va face acesta în calitate de primar. Atunci cînd primarul o va da din nou în bară, cu greşeli, acte de neglijenţă şi de rea voinţă cu care ne-a obişnuit în ultimii opt ani, să nu se aştepte la indulgenţă. Atunci îi voi declara un război fără cruţare şi nu mă voi lăsa pînă nu va decide să fie un primar pentru comunitate, nu (doar) pentru cei cu bani lungi (şi, de regulă, murdari); un primar pentru oameni, nu pentru maşini; un primar pentru copii, bătrîni şi adulţi de tot felul, nu doar pentru indivizi cu profil atletic. Iar dacă se va ambiţiona să rămînă contrariul (un primar al bogătaşilor corupţi, al şoferilor tembeli şi al masculilor atletici), atunci mă voi arunca cu frenezie în valurile nemulţumirii populare, care, nu e cazul s-o mai spun, va fi nemiloasă.

Atunci cînd însă nici măcar revoluţia nu va aduce schimbarea în mai bine sperată, singura participare politică acceptabilă va fi absenteismul electoral masiv. Dacă participarea la vot este un plebiscit implicit pentru recunoaşterea legitimităţii statului (şi, implicit, a administraţiei municipale), absenteismul va însemna o nerecunoaştere a sa tacită. Fără suport din partea cetăţenilor (prin actul însuşi de participare la votare), conducătorii statului (şi ai municipalităţii) vor fi puşi în situaţia de a-şi recunoaşte ilegimitatea şi a de a pleca sau de a guverna în mod ilegitim. S-o facă în continuare, numai că, pardon, fără sprijinul nostru.

Alegerile locale din Chișinău: 6 puncte de discuție (Vitalie Sprînceană)

1. Chișinăul a obținut un primar geopolitic pentru încă 4 ani. Orașul ar avea nevoie de un administrator priceput, pe care să-l preocupe mai mult gropile din asfalt, explozia construcțiilor ilegale și dispariția spațiilor verzi (între multe alte probleme), dar sita electorală nu a trecut în turul doi o astfel de ofertă.

2. Candidatul lipsă..Absența majoră în aceste alegeri a fost figura candidatului care ar vorbi strict despre problemele orașului, care ar propune soluții pe potrivă și care ar evita interminabilele și inutilele discuții despre Putin, Mîna Moskovei sau Adevărul Istoric. Cîțiva candidați – Oazu Nantoi, Ilian Cașu, Oleg Brega, parțial Igor Căldare – au încercat să fie acel candidat lipsă însă prea multe lucruri le-au fost potrivnice: o anumită insistență a jurnaliștilor de a adresa doar întrebări ce țin de identitate&geopolitică (cu ocazia alegerilor s-a văzut că practic nu există jurnaliști care ar pricepe problemele orașului și că, obsesia pentru discursurile despre identitate&geopolitică este deopotrivă problema politicienilor, care nu au ce spune, și a jurnaliștilor, care nu cunosc problemele orașului), monopolizarea spațiului mediatic, propriile agende politice (unii candidați au preferat să-și construiască pur și simplu o platformă electorală anti-Chirtoacă).

3.Noii primari de Bălți și Orhei, Renato Usatîi și respectiv Ilan Șor, reprezintă emergența unui nou tip de politicieni – ”businessmani de succes”, cu afaceri impresionate, cu probleme cu justiția (cum fără asta?), dar totuși inși carismatici care au pretins că, dacă știu să facă afaceri atunci la sigur se pricep și la politică. E o figură nouă în fauna politică locală acest populist-justițiar cu bani (spre deosebire de alți justițiari – Sergiu Mocanu de exemplu). Succesul lor trebuie înțeles în două feluri: pe de o parte ca un vot de protest local pentru oameni care ar rezolva multele probleme acestor două orașe (în acest sens promisiunile lui Șor și Usatîi trebuie analizate în comparație cu performanțele modeste ale foștilor primari de Bălți și Orhei!). Oricine a trecut prin Bălți sau Orhei știe că aspectul acestora nu s-a schimbat prea mult în ultimii 5-10 ani! Pe de altă parte, cel puțin pentru Bălți, votul proUsatîi a conținut și o doză mare de protest anti-Alianță (care totuși a obținut cele mai multe funcții de primari/consilieri).

4. – În orașul Chișinău Zinaida Grecianîi a cîștigat 2 cartiere: Rîșcani și Botanica. Nu e nici mult nici puțin. Și nici măcar interesant nu e. Ar fi fost interesant dacă noua lege cu privire la reforma administrației publice locale ar fi intrat în vigoare anul trecut sau măcar anul acesta. Dacă trecea Legea aia, care prevedea, între altele, primari de sector în Chișinău, socialiștii aveau probabil măcar un cartier. Liberalii ar fi avut și ei unul-două. Poate mai lua altcineva un al patrulea cartier. Iar orășenii ar fi avut doar de cîștigat din această distribuție – pentru că primarul roșu de la Botanica s-ar fi întrecut cu primarul liberal de la Buiucani să facă mai multe lucruri pentru cartierul lor. Chișinăul ar fi avut 5 inși care ar fi concurat între ei cine repară mai bine drumuri, protejează spațiile verzi, construiește infrastructură pietonală, instalează iluminație stradală etc. Așa ar fi fost în alte condiții. Pentru că în condițiile actuale Chișinăul nu are decît un singur primar preocupat mai mult de geopolitică, Europa și adevărul istoric decît de starea asfaltului din oraș.

5. Socialiștii au reușit să rateze cu succes funcția de primar în Chișinău, pe fundalul unei nemulțumiri generale față de Dorin Chirtoacă. E o performanță totuși! Întîi că au ales o candidată ștearsă, ce nu a vorbit decît de 2-3 ori alegătorilor săi (incusiv o dată ca să spună că de fapt nu a fost decizia ei să candideze ci au ales colegii pentru ea). Apoi, în loc să construiască o campanie electorală managerială/tehnocrată în care să discute strict pe teme ce țin de administrarea orașului, ei s-au ocupat de înjuratul lui Chirtoacă (care i-a înjurat la rîndu-i), de înjuratul Europei (cu gayropa și restul figurilor uzuale de stil). În acest fel ei l-au ”ajutat” enorm pe Dorin Chirtoacă să păstreze discuția în zona cîmpul geopolitic și a ”adevărului istoric” și să evite discuții pe tene ce nu-i convin – drumuri, trotuare, construcții ilegale, spații verzi, corupția din primărie etc. Adică acolo unde acesta se simte cel mai comod. Încă o dată s-a confirmat că Chirtoacă e un politician abil (chiar dacă un administrator prost), iar socialiștii sînt o mînă de amatori politici care au o resursă excelentă – asocierea cu Rusia și Putin, nu însă și o echipă care ar ști să tagă vreun folos din asta.

6. Societatea civilă. Noutatea absolută a acestei runde de alegeri locale în Chișinău este participarea masivă (evident păstrînd proporțiile) a unor grupuri din societatea civilă (activiști, membri ai unor inițiative)…pe liste de partid.

Oleg Brega a fost candidatul la funcția de primar al Partidului Democrația Acasă (DA) și a avut, printre consilieri, cel puțin patru alți activiști: Victoria Apostol (Grupul de Inițiative Feministe), Viorica Tătaru (care încearcă de cîțiva ani să rezolve statutul incert al studioului Buciumul), Nătălița Scobioală (Hyde Park/Curaj) și Dmitri Salamatin.

Igor Căldare a fost candidatul pentru primărie, iar Vitalii Voznoi(Orașul Meu Drag) și Andrei Donică s-au numărat printre candidații la funcția de consilier municipal din partea Blocului electoral „LISTA POPORULUI” constituit de către Partidul Social Democrat și Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova.

Victor Chironda (Scuarul Cehov) a candidat pentru funcția de consilier municipal din partea blocului “Platforma Populară Europeană din Moldova — Iurie Leancă” (PPEM)…

La această listă s-ar mai adăuga și alți cîțiva activiști care au mers în calitate de candidați independenți – Maia Laguta, John Onoje și Eugeniu Brad.

Această participare politică masivă a unei părți importante a societății civile din Moldova (în speță grupurile informale și inițiativele ”neoficializate”) e o noutate din mai multe puncte de vedere:

– Întîi că reprezintă o înțelegere a faptului că, așa cum au arătat alegerile parlamentare din 2014, sistemul politic și electoral al Moldovei favorizează în mod clar partidele dintre alte forme de asociere politică. E vorba aici și de cerințele excesive și inegale între candidați independenți (care trebuie să adune peste 10 mii de semnături pentru a putea candida la funcția de primar al orașului Chișinău) și partide (care nu trebuie decît să depună lista de candidați), e vorba și de imposibilitatea, pentru mici inițiative politice locale, de a înregistra partide politice. Dintre multele rezolvări posibile – cum ar fi de exemplu renunțarea la participarea politică sau exercitarea funcției de monitor al procesului politic – activiștii care s-au înscris în liste de partid au ales această soluție inventivă și corectă, după mine: dacă sistemul politic tot favorizează partidele iar partidele au capturat/colonizat sistemul politic, activiștii pot ”captura” la rîndul lor partide cu care să spargă acest monopol.

– Schimbarea de strategie e chiar evidentă: în cel puțin două cazuri activiștii nu doar că au construit singuri lista de partid (”Lista Poporului” și ”DA”) ci chiar s-au pus în fruntea ei. Mai mult, în cazul Listei Poporului șefii partidelor nici nu apar printre candidați, iar la ”DA” s-a întîmplat o ”mică revoluție” – partidul cu doctrină conservatoare a înaintat cîteva figuri emblematice ale mișcărilor progresiste pentru egalitatea de gen și lupta împotriva discriminării comunității LGBT – Oleg Brega și Victoria Apostol. Pentru asta a fost nevoie ca cel puțin un membru al partidului – un foarte activ habotnic ortodox – să fie dat afară din partid.

Nici unul din ei nu a trecut (însă campania electorală le-a oferit tribună gratuită pentru promovarea cauzelor civice), ceea ce e desigur destul de rău. Oleg Brega părea să fie cel mai aproape, însă cele 3630 voturi nu au fost suficiente. De partea optimistă a lucrurilor, “Platforma Populară Europeană din Moldova — Iurie Leancă” a reușit să-l bage în consiliul municipal pe Ion Ștefăniță, directorul Agenției pentru Inspectarea și Restaurarea Monumentelor, un semi-activist, sau un funcționar civic. Același partid a avut în programul său implementarea bugetului participativ în oraș ceea ce constituie o oportunitate măcar pentru începerea unei discuții despre bugetarea participativă în oraș. Dacă pornim acum această discuție, s-ar putea să avem bugetare participativă în Chișinău în următorii 2-3 ani. Ceea ce iar nu e rău.

Sursă imagine de fundal.