[label shape=”” type=””] Jacques Sapir [/label]

O stafie bîntuie prin Europa…

Cu un gest ce poate fi calificat drept ”gaullian”, Alexis Tsipras a decis să convoace un referendum național pentru ziua de 5 iulie, pentru a cere poporului suveran să decidă cine are dreptate în disputa cu creditorii Greciei. Tsipras a luat această hotărîre în fața a ceea ce trebuie să considerăm a fi amenințări, presiuni și ultimatumuri cu care s-a confruntat pe durata ultimelor zile de negociere cu ”Troika”, adică Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional. Prin această decizie Tsipras a reîntors în domeniul politic un proces pe care partenerii din cadrul ”Troicii” doreau să-l mențină în domeniul tehnic și contabil. Gestul a provocat o reacție dură în cadrul Eurogrupului (n.trad. reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro). Duritatea se poate vedea în comunicatul de presă publicat sîmbătă în care, în cadrul unei note de subsol, Grecia este exclusă din Eurogrup. Asistăm la un veritabil abuz de putere ce a fost comis în după amiaza zilei de 27 iunie. Nu doar viitorul economic al Greciei este în joc acum ci și chestiunea cu privire la Uniunea Europeană însăși, dar și chestiunile privind tirania Comisiei și a Consiliului European.

Declarația lui Alexis Tsipras.

Textul declarației făcute de Alexis Tsipras în noaptea dinspre 26 spre 27 iunie la televiziunea publică greacă reprezintă un exemplu de onestitate democratică. În fața comportamentului interlocuitorilor săi, și în mod particular în fața a ceea ce putem numi fără probleme un ultimatum, prim-ministrul grec a făcut apel la suveranitatea poporului. Textul, din acest punct de vedere, este extrem de clar:

După cinci luni de negocieri, partenerii noști ne-au impus un ultimatum, fapt ce contravine principiilor UE și subminează procesul de relansare a economiei și societății grecești. Condițiile ultimatumului încalcă în mod flagrant toate acquis-urile europene. Scopul lor este umilirea unui popor întreg și ele reflectă înainte de toate obsesia FMI-ului pentru o politică de austeritate extremă (…). Purtăm astăzi o responsabilitate istorică pentru afirmarea democrației și a suveranității naționale și această responsabilitate ne obligă să răspundem la ultimatum prin a lua în calcul voința poporului grec. Am propus consiliului de miniștri organizarea unui referendum și această propunere a fost adoptată în unanimitate.”

Acest text scurt, plin de gravitate și determinare, va intra probabil în istorie ca una din declarațiile ce fac onoare democrației. Acest text exprimă de asemenea și furia, rece și determinată, a autorului ei. În el se conține probabil eșecul principal al Eurogrupului și a instituțiilor europene: cel de a transforma un partizan al Europei într-un adversar hotărît al instituțiilor europene.

Ce trebuie să reținem din declarația lui Alexis Tsipras?

Textul declarației lui Tsipras merită citit cu atenție. În fapt, trebuie să reținem, din această scurtă declarație, trei momente importante.

Primul ține de faptul că dezacordul dintre guvernul grec și partenerii săi este unul de natură politică. Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană nu au făcut mereu decît să caute o capitulare a guvernului grec, ceea ce Tsipras numește ”umilirea unui popor întreg”. Uniunea Europeană, prin intermediul Eurogrupului, caută să cauterizeze precedentul oferit de alegerile din Grecia ce au avut loc în ianuarie 2015. E vorba de o lecție nu doar pentru Grecia ci și pentru Spania, Italia sau Franța: nu e permisă ”ieșirea din cadrul austerității” așa cum a fost organizat acesta de trate și acorduri, așa cum afirma președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker în preajma alegerilor din 25 ianuarie.

Al doilea punct important al acestei declarații este că pentru prima oară un conducător de stat ales în mod legal în funcție declară că instituțiile europene forțează decizii care ”încalcă în mod flagrant principiile dreptului european”. E o acuzație foarte gravă. Ea vrea să spună că că intituțiile europene care au funcția de a fi garant al democrației acționează contrar spiritului acesteia. Ea mai sugerează că aceste instituții, a căror legitimitate nu există decît prin delegarea legitimității de către statele membre, dau dovada unui comportament care încalcă legitimitatea și suveranitatea unuia dintre statele membre. Ceea ce înseamnă, în acest caz, că instituțiile Uniunii Europene s-au constituit în Tyrannus ab exercitio, adică într-o instituție care, chiar dacă emană din proceduri legitime, se comportă totuși ca un Tiran. Această stare de fapt constestă în mod radical și în totalitate legitimitatea instituțiilor Uniunii Europene.

Al treilea punct derivă din primele două și se conține în partea de text care spune: ” Purtăm astăzi o responsabilitate istorică pentru afirmarea democrației și a suveranității naționale și această responsabilitate ne obligă să răspundem la ultimatum prin a lua în calcul voința poporului grec.” El plasează de acum încolo mizele nu la nivelul datoriei, ci la cel al principiilor, al democrației ca suveranitate națională. Și din acest moment putem vorbi de un veritabil moment ”gaullian” la Alexis Tsipras. El a îndrăznit să pună chestiunea austerității și referendumului și a obținut un sprijin unanim, inclusiv din partea membrilor ANEL, micul partid suveranist aliat cu SYRIZA. Tsipras s-a ridicat la înălțimea unui lider istoric al țării sale.

Lovitura de forță a Eurogrupului.

Reacția Eurogrupului nu s-a lăsat așteptată. Președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, l-a rugat pe ministrul de finanțe grec, Yanis Varoufakis, să părăsească sala reuniunii, după ce anterior a calificat drept noutate ”proastă” (eng. sad) acest referendum. Prin acest gest, Jeroen Dijsselbloem a confirmat opțiunile și metodele antidemocratice care sunt acum în uz în sînul Uniunii Europene. Dincolo de cuvinte e vorba de fapte și acestea sînt de o gravitate extraordinară. Într-un act ce combină ilegalitatea cea mai strogătoare la cer cu voința de a-și impune poziția în fața unui stat suveran, Eurogrupul a decis să țină o reuniune în absența unui reprezentant al statului grec. De fapt, Eurogrupul a decis să excludă Grecia din zona eur. Acest lucrru cosntituie un abuz de putere. Aici ar trebui să menționăm cîteva lucruri care nu vor trece fără consecințe, atît de ordin politic cît și juridic.

1. La moment nu există nici o procedură de excluziune a unei țări din Uniunea (inexistentă în ”zona euro”) Economică și Monetară. O separare poate avea loc doar în condiții amiabile și de comun acord.

2. Eurogrupul nu are o existență legală. Acesta nu este decît un ”club” care operează sub acoperișul Comisiei și Consiliului European. Aceasta înseamnă că, dacă Eurogrupul a comis un act ilegal – și după toate aparențele acesta este cazul – responsabilitatea revine acestor două instituții. Guvernul grec poate fi deci îndreptățit să atace Comisia și Consiliul atît la Curtea Europeană de Justiție cît și fața Curții Internaționale de la Haga. Pe de altă parte, Uniunea Europeană este la bază o organizație internațională. Acest lucru poate fi constatat în statutul său, în benecifiile fiscale, în situația funcționarilor europeni. Or, regula cea mai importantă în cadrul oricărei organizații internaționale este cea a unanimității. Tratatul de la Lisabona a prevăzut mecanisme de adoptare a deciziilor cu majoritate claificată, dar aceste mecanisme nu se aplică chestiunilor ce țin de moneda Euro și nici chestiunilor ce țin de relațiile fundamentale între state.

3. Lovitura de forță (trebuie să numim lucrurile cu numele lor) pe care o dă acum Eurogrupul nu ar trebui să îngrijoreze acum doar Grecia. Și alte țări-membre ale UE, și avem în vedere Marea Britanie sau Austria, pot de asemenea să atace decizii adoptate de Eurogrup atît în justiția europeană cît și cea internațională. Pentru că Uniunea Europeană a fost fondată pe reguli ce se aplică tuturor.Orice decizie de a încălca aceste reguli contra unei țări europene constituie un pericol pentru restul membrilor UE.

4. S-o spunem răspicat: decizia adoptată de Eurogrup ar putea înseamna, pe termen lung, moartea Uniunii Europene. Ori liderii europeni, după ce vor fi constatat abuzul de putere care este pe cale să se comită, vor decide să-l anuleze, ori, în caz că perseverează în această direcție, ei trebuie să se aștepte la insurecții populare dar și la nesupunere față de Uniunea Europeană a unor state. Și nu e deloc clar cum vor reacționa în fața acestor practici statele care abia și-au recuperat suveranitatea precum Ungaria, Republica Cehă sau Slovacia.

Această stare de lucruri scoate în evidență natura fundamental antidemocratică a instituțiilor UE și faptul că aceasta este pe cale să se constituie ca o Tiranie. Tăcerea factorilor responsabili din Partidul Socialist Francez dar și din fosta UMP a lui Sarkozy (botezată proaspăt drept ”republicani”) vorbește mult despre situația jenantă a unei mari părți a clasei politice franceze. Un lucru pe care îl putem înțelege, fără a-l scuza însă.

Stafia democrației în coridoarele de la Bruxelles.

În Franța, deci, discomfortul creat de inițiativa lui Alexis Tsipras este vizibil. Că e vorba de Partidul Socialist, că e vorba de ”Republicni” nimeni nu îndrăznește să se opună în mod deschis unei asemenea decizii fără a contrazice imediat și în mod brutal toate discursurile despre democrație care s-au ținut pînă acum. Dar, în realitate, referendumul grec aduce în actualitate stafia altui referendum, cel din 2005 despre proiectul de acord constituțional în Europa. Maniera în care clasa politică franceză în quasi-totalitatea ei, de la Nicolas Sarkozy la François Hollande (trecînd prin Aubry, Bayrou, Juppé și akde Fillon) a fost repudiată de ”Nu”-ul referendumul, dar care a reușit totuși să treacă pe ascuns aproape toate prevederile Tratatului de la Lisabona care a fost ratificat de Congresul celor două Camere ale Parlamentului Francez la Versailles, reprezintă unul dintre epizoadele cele mai rușinoase ale vieții politice franceze.

Nu putem, și nici nu trebuie, să anticipăm rezultatele acestui referendum. Dar trebuie să subliniem că acesta reprezintă revenirea democrației într-un spațiu european din care aceasta a fost absentă. Este foarte probabil că partidele de opoziție precum Noua Democrație dar și Partidul de centru-stînga Rîul (To Potami) vor protesta și vor căuta să împiedice, prin recursul la diferite instrumente legale, desfășurarea referendumului. Aceste reacții sînt exemplare pentru comportamentele democratice care înfloresc acum în Europa. Ele aduc apă la moara lui Alexis Tsipras. Se vede cum actorii europeiști ai aceste drame sunt acum terorizați de stafia demorației.

Alexis Tsipras nu ar trebui deci să se aștepte la vre-un sprijin din partea lui François Hollande și nici să-l curteze pe Jean-Luc Mélenchon. Președintele nostru e prins în capcana propriei mediocrități. Tsipras nu ar trebui să aștepte nici cea mai mică îndurare de la Angela Merkel a cărei linie politică reprezintă cauza adevărată a acestei crize. Dar va susținut de toți cei care, în Europa, se luptă pentru democrație și suveranitate.

Jacques Sapir coordonează grupul de cercetare Irses la FMSH și co-organizează, împreună cu Institutul de Prognoze pentru Economia Națională (IPEN-ASR), seminarul franco-rus pe probleme financiare și monetare de dezvoltare a Rusiei. Cronicile sale, inclusiv acest text, pot fi citite pe blogul său RussEurope – http://russeurope.hypotheses.org/

Traducere din limba franceză de Vitalie Sprînceană.