RECENTE REVISTA PZF

Revista de duminică (nr. 68)

ARTICOLE.

Săptămîna trecută, proaspăt alesul (vechi) primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă, a făcut cîteva declarații sexiste. ”Doamnei Greceanîi vreau să îi mulțumesc pentru participare. Să o felicit pentru faptul că a avut curajul să se implice în această campanie. Mai rău pentru bărbații din cadrul PSRM și mai departe de la Kremlin, care s-au ascuns după fusta ei. Trebuiau să iasă în față, așa cum se cuvine într-o asemenea situație. Nu o doamnă care deja la apusul activității, la 59 de ani, la vârsta de pensie, hai du-te și candidează la primăria Chișinău.”
Victoria Apostol i-a adresat o scrisoare deschisă domnului Chirtoacă: ”Dragă primar Dorin Chirtoacă, Sunteți un sexist și discriminator față de persoanele învârstă. Declarația Dvs. față de Zinaida Greceanîi este un misogină și discriminatorie. Viața unei femei, precum și activitatea ei politică nu se termină o dată cu atingerea vârstei de pensionare, care e o vârstă stabilită de lege, însă nici de cum nu reflectă îmbătrânirea și imposibilitatea persoanelor de a fi active și implicate. (…) Mai mult, unchiul Dvs. Mihai Ghimpu are vârsta de 63 de ani. Dânsul e  PENSIONAR! Ce mai caută în politică? În prezent, vârsta de pensionare pentru bărbaţi constituie 62 de ani şi pentru femei – 57 de ani. Și dacă analizați vârsta politicienilor parlametari din Moldova, atunci o să descoperiți că o bună parte din ei sunt pensionari, însă se pare că asta nu vă deranjează.”
Grupul de Inițiative Feministe a adresat o plîngere la Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității din Republica Moldova în care cere ca Dorin Chirtoacă să ofere scuze publice tuturor femeilor din Republica Moldova, în special celor care au o vârstă apropiată de cea de pensionare, precum și Zinaidei Greceanîi. Plîngerea va fi examinată pe 15 iulie.
În replică Dorin Chirtoacă și-a cerut un fel de scuze, pe care Victoria Apostol le-a apreciat drept insuficiente și la fel de sexiste: ”În esență, cam despre asta e mesajul lung al lui Dorin Chirtoacă. El își începe mesajul prin a aprecia emanciparea femeilor, însă își încheie mesajul prin a le arăta unde le este locul – la bucătărie. În rest, cuprinsul e doar o înșiruire de fraze prin care ne acuză ca nu l-am înțeles și că socialiștii nu sunt bărbați adevărați, deoarece au pus o femeie în așa situație. Iar remarca lui Renato Usatîi – „baba Zina” – e la fel una sexistă și ageistă. Nu există nicio diferență dintre atitudinea acestor doi față de o femeie de 59 de ani în politică. Diferența constă în posibilitatea de a sesiza Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității. În cazul lui Renato Usatîi – o poate face doar Zinaida Greceanîi, așa cum doar ea a fost vizată, în cazul lui Dorin Chirtoacă – o poate face orice femeie care s-a simțit ofensată, așa cum declarațiile lui Dorin Chirtoacă nu o mai vizează doar pe Zinaida Greceanîi.”

O relatare de Alina Pisică, în Ziarul de Gardă, despre alegerea a trei femei de origine romă în consiliile locale la ultimile alegeri: „Pentru prima dată, femeile rome sărbătoresc o victorie dublă în istoria R. Moldova. La alegerile locale din 14 iunie 2015 au fost alese în cadrul consiliilor locale trei femei din comunitatea romilor. Este vorba de Laura Bosnea din oraşul Râşcani, Varvara Duminica din satul Chetrosu, Drochia şi Eugenia Galaţan din oraşul Floreşti. // Varvara Duminica spune că nu a fost greu să ajungă în consiliu, deoarece oamenii din localitate o cunoșteau ca fiind o femeie activă. Obiectivul principal este acela de a integra comunitatea romă în societate și de a ajuta tinerii să crească pe plan profesional. Stereotipurile există, dar acest pas important arată că, totuși, majoritatea îi acceptă și sunt dispuși la un dialog și la o colaborare. // Plină de entuziasm și optimistă, studentă la drept, Laura Bosnea a povestit că aceasta este, cu desăvârșire cea mai importantă realizare din viața ei. „Vin dintr-o familie mixtă, dar simt sângele rom. Până acum am încercat să-i ajut prin activitatea mea de mediator comunitar, dar sper că prin funcția de consilier local voi putea face și mai mult. Copii de etnie romă trebuie să aibă dreptul la educație și mă doare când văd că se găsesc bani pentru tot, dar când vine vorba de un drum, rechizite, iluminat pentru romi, bani nu-s. Visul meu este să deschid un centru comunitar în Râșcani, astfel încât să văd copii romi spălați, îngrijiți și educați. Atunci voi fi cu adevărat fericită!”, ne-a spus tânăra.”

Anatolie Eşanu, în Ziarul de Gardă, despre auditul făcut la BNM de Curtea de conturi: „Salarii de zeci de mii de lei lunar, credite la dobânzi infime oferite angajaţilor, prime de sărbători, deplasări de serviciu la clasa business, abonamente la săli de sport şi achiziţii de milioane făcute cu abateri de la legislaţia în vigoare. Acestea sunt câteva dintre neregulile semnalate în raportul auditului efectuat de Curtea de Conturi asupra legalităţii şi regularităţii executării devizului de cheltuieli la Banca Naţională a Moldovei pe anii 2013—2014. // Ion Sturzu, viceguvernator BNM, apără instituţia pe care o reprezintă. El susţine că auditul Curţii de Conturi s-a desfăşurat cu abateri de la standardele de audit şi că auditorii nu au ţinut cont de obiecţiile şi explicaţiile reprezentanţilor BNM. Pe de altă parte, potrivit autorilor raportului, auditul s-a desfăşurat conform tuturor practicilor în domeniu, iar comunicarea cu entitatea auditată a fost una cât se poate de eficientă.”

Un interviu în Timpul de Dimineață cu Ian McFarlane, reprezentant al Fondului ONU pentru Populație în Republica Moldova despre Recensămîntul din 2014: ”Potrivit standardelor internaționale, BNS are la dispoziție 27 de luni pentru a publica și disemina rezultatele recensământului, ceea ce înseamnă, cel târziu, în august 2016. Însă, dacă ar începe procesarea datelor mâine, Biroul ar avea foarte puțin timp. Ei trebuie să se apuce de treabă! Am scris de nenumărate ori prim-ministrului și ne-am adresat parlamentarilor să grăbească procesul. Altminteri, există riscul ca Moldova să fie una din puținele țări din lume care nu a reușit să organizeze recensământul în Runda Globală 2010. Din 214 țări și teritorii, doar 21 nu au reușit să-l organizeze. Este o mare rușine să nu fie terminat acest proces, ținând cont de investițiile deja făcute.”

Premierul interimar, d-na Natalia Gherman a anunțat că guvernul său va face numai cheltuielile strict necesare, care asigură funcţionalitatea instituţiilor bugetare, inclusiv plata salariilor personalului, prestările sociale şi plata datoriilor de stat. Cheltuielile pentru investiţii nu vor fi acoperite, a mai declarat Natalia Gherman la ședința de guvern, informează IPN. Gherman a explicat aceste măsuri de austeritate prin efectul negativ pe care l-au avut demisia premierului și a întregului guvern și amânarea  negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional. (Europa Liberă)

Ion Dumitrescu publică, pe Casa Jurnalistului, un material excelent despre evoluția genurilor house și manele în România: ”Întâmplarea a făcut ca, pentru o perioadă, manelele şi muzica denumită generic “house” să ajungă să fie hulite la pachet. Două culturi de petrecere, manelele venind pe filiera nunților, botezurilor și aniversărilor familiste deci pe filieră lăutărească tradițională, iar “house-ul” eclozând timid la sfârșitul anilor nouăzeci în rândul tinerilor urbani devoratori de modele vestice (cum zicea Liviu de la MCM la prima ediție Mission: “parfumul occidental de care aveam atâtă nevoie“). La sfârșitul anilor nouăzeci, un segment al societații a simțit nevoia să ia o poziție, “house”-ul fiind descoperit și asociat repede cu o anumită cultură urbană de noapte (de club) ce implică şi droguri, iar manelele fiind bineînţeles asociate cu etnia romă plus dimensiunea turcească din români – pe scurt, cu tot ce trage în spate societatea românească civilizat-orientată. Ambele direcții duceau la pierzanie, la o aparentă imbecilizare, erau acuzate prăjeala pe house si cocălăreala manelistică, “pastilații” și “țiganii”. (…) Astfel, muzica de nunţi şi muzica “exclusiv” de dans, erau condamnate superior. De pildă, sunetele electronice din sfera rock-ului progresiv erau respectate, iar muzica electronică de dans de multe ori expediată. În cazul manelelor (care sunt și pop și electronice) mai adaugi doza de rasism şi orientalofobia unei pături intelectuale şi obţii stencilul celebru “maneaua ucide”. În perspectivă, am putea zice că minţile românilor începând cu sec. 19 au fost colonizate de occident în timp ce corpurile ne erau deja colonizate de orient. Şi de aici schizofrenia, lupta cu propriul corp, deşi Spinoza ne-a avertizat: “nu ştim ce poate face corpul”.

În Grecia are loc un referendum despre acceptarea/neacceptarea condițiilor creditorilor externi.
O serie de economiști, intelectuali și scriitori și-au exprimat susținerea pentru un vot ”nu”. (aici Joseph Stiglitz, Costas Douzinas, o scrisoare colectivă, Paul Krugman, Thomas Piketty, Jeffrey Sachs).

Un reportaj şi analiză de Mihai Buzea, în Dilema Veche, despre gastarbeiterii români, povestită din observaţie directă şi din proprie experienţă (de doi ani de zile de muncă sezonieră) în Marea Britanie: „Am convingerea că exodul este abia la început. Mă refer la exodul forţei de muncă, pentru că cel al creierelor a început de prin 1971 – după Tezele din Iulie – şi de atunci nu s-a oprit, practic, niciodată. Am dobîndit această convingere ca muncitor sezonier (Gastarbeiter) în Marea Britanie, timp de doi ani consecutivi (2014 şi 2015), iar rostul acestui text este de a-mi argumenta punctul de vedere. // Esenţialul este că angajatorii din România nu pot oferi salarii la fel de mari ca acelea din Europa de Vest (fapt obiectiv), iar muncitorii români consideră că „sînt proşti“ dacă nu pleacă în Vest (fapt subiectiv). Chestia cu prostia nu este ceva recent, dar a căpătat dimensiunile unei adevărate psihoze din 2007 încoace, pe care criza din 2009 n-a făcut decît s-o agraveze. Am fost şi sînt parte a acestei psihoze, aşa c-am să descriu, aproape la întîmplare, mici felii din experienţa unui Gastarbeiter (las pe alţii mai deştepţi să tragă concluziile!).” Britanicii. Principalul izvor de frustrare era comportamentul britanicilor, deşi ei se purtau foarte corect, în esenţă. Dar cînd interlocutorul român nu înţelegea absolut nimic din ce i se spunea, britanicul îşi pierdea „coaja“ de civilizaţie şi-i spunea în faţă ce crede el despre esticii primitivi care vin la o ţară de-a gata, în loc să stea acasă şi să şi-o construiască pe-a lor. Din nefericire, a trebuit să aud şi să traduc în repetate rînduri acest speech. Nu mi-a făcut plăcere.”

Mădălina Bătrînca, în Adevărul (România), despre sclavia sexuală practicată de autorităţile japoneze în al Doilea Război Mondial, prin povestea tragică a unei „femei de reconfortare”: „Pe când avea doar 15 ani, Lee Ok-seon, o femeie din Japonia acum în vârstă de 87 de ani, a fost răpită şi obligată să lucreze într-uin bordel militar. Femeia a fost folosită timp de trei ani ca sclavă sexuală, fiind una din cele 200.000 de „femei de reconfortare” menite să aducă „alinare” soldaţilor japonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. (…)Războiul dintre „femeile de reconfortare” şi statul japonez este o problemă diplomatică de amploare între Coreea şi Japonia. Potrivit lui Yoo Hee-nam, o altă supravieţuitoare, Shinzō Abe, prim-ministrul Japoniei, nu recunoaşte sclavia sexuală. „El spune că am fost plătite şi am lucrat voluntar. Suntem furioase pentru că ei susţin că minţim şi că nu ne-a făcut nimeni nimic. A fost îngrozitor. Ne băteau zilnic, ne violau şi ne tratau ca pe nişte câini. Mi-am ascuns trecutul ani de zile de ruşine. Chiar şi copiii mei se ruşinează. Nu vreau decât să mor mai repede”, a spus Yoo Hee-nam.”

Boyko Vassiliev, în Transitions Online, despre răspîndirea teoriilor conspiraţioniste în Europa centrală. Acestea arată un grad avansat de neîncredere în instituţii şi în propria lor putere de control asupra propriului lor destin în lumea modernă. Pe de altă parte, teoriile conspiraţioniste pot deveni ele însele o bază periculoasă pentru crime de masă, de felul celor realizate de Germania nazistă: „Even today, the notion of nefarious foreign schemes makes headlines from Athens to St. Petersburg. In Bulgaria conspiracy theories dress in various clothes. Some believe America schemes against Bulgarian statehood; they raise eyebrows even at at U.S. foundation supporting the national philharmonic. Others think that airplanes’ vapor trails are a secret weapon to make us subservient and stupid. // Roland Wenzlhuemer, a historian at the University of Heidelberg who studies “counterfactual thinking,” says conspiracy theories can run wild when encouraged by propaganda.”

Enciclica ”Laudato Si” a Papei Francis despre schimbările climatice.

Filosoful rus Madina Tlostanova despre perspectiva decolonială: ”Деколониальный поворот или выбор — направление в современной критической теории, возникшее около пятнадцати лет назад и занятое кардинальным переосмыслением проекта модерна в неразрывной связи с его темной стороной — колониальностью, изнанкой модерности. Разница между постколониальной теорией и деколониальным выбором состоит в том, что постколониальный дискурс остается в рамках все-таки типичного для модерности субъектно-объектного дуализма и, как мне кажется, тяготеет в целом к описательности. Он тем самым воспроизводит колониальность в области знания — то есть, глобальную систему производства, легитимации и распространения знания, существующую вот уже пять столетий и прочно связанную с возникновением и изменениями современного/колониального мира. Постколониальные исследования есть, по сути, перевод проблематики колониализма на язык, понятный Западу — в основном, язык критической теории пост-марксизма и постструктурализма. (…) Деколониальный поворот отличается от постколониальных исследований тем, что сознательно и радикально ставит под сомнение саму логику и методологию существующей системы знания и дисциплинарной сферы, мы пытаемся выполнять качественный, а не количественный сдвиг. То есть не просто накопить информацию о колониях и колониализме, а все-таки подойти к этому с другой позиции. Я не хочу сказать, что постколониальные исследования это плохо. Несомненно важно гибридизировать Лакана с индийской колониальной историей и субъектностью и создавать богатые полисемантические понятия в духе Хоми Бабы, можно переосмыслять Деррида с постколониальных и гендерно окрашенных позиций в духе Гаятри Спивак. Но можно и вообще начать разговор не с Лакана, а выстроить новую генеалогию, начиная, например, с чикано-квир-феминисткиГлории Ансальдуа или с мексиканских сапатистов, с кавказской космологии или с суфизма. Для постколониальных исследований задача так не стоит, потому что они ограничены рамками современного деления на субъект (который исследует) и объект (который исследуется) и сводят научные изыскания, главным образом, к применению западной высокой теории к локальному материалу.”

CĂRŢI.

O recenzie de Nicolas Trifon, în Dilema Veche, la cartea lui Oleg Serebrian – Rusia la răspîntie: geoistorie, geocultură, geopolitică, editura Cartier, Chişinău, 2014, în Dilema Veche, şi o reflecţie despre geopolitică şi Rusia: „În ciuda rezervelor mele faţă de geopolitică, în contextul evenimentelor care au avut loc în Ucraina în 2014, am început să mă întreb dacă problemele ridicate cu această ocazie nu ar trebui să fie abordate tocmai pe terenul geopoliticii. În privinţa asta, lectura cărţii lui Oleg Serebrian, de care am luat cunoştinţă graţie unui concurs de circumstanţe, mi-a dat un răspuns pozitiv la care, sincer, nu mă aşteptam (…). Într-un text relativ scurt, de 150 de pagini, foarte dens pe plan informaţional, dar scris suficient de clar ca să fie abordabil pentru un cititor nespecializat, Oleg Serebrian reconstituie procesul istoric, cultural şi intelectual care a condus Rusia la o „răspîntie de drumuri“. El porneşte de la date precise şi constatări realiste, argumentează raţional, tonul e cît se poate de neutru, chiar dacă poziţile adoptate pe chestiunile decisive sînt ferme. Atît registrul speculativ, cît şi demonstraţiile paradoxale sînt evitate, astfel încît cititorul nu este supus injoncţiunilor patetice şi poate să-şi facă singur o părere.”

Lucian Boia, Cum s-a românizat România, Bucureşti, Humanitas, 2015. Această carte răspunde într-un mod clar şi bine informat la următoarea întrebar: cum s-a făcut că, de-a lungul ultimilor două secole, sub regimuri diferite şi în componenţe teritoriale variabile, România, o ţară populată la sfîrşitul secolului 19 şi mai ales în interbelic de o mulţime de grupuri etnice, mai cu seamă în oraşe, s-a transformat în a doua jumătate a secolului 20 într-o ţară tot mai omogenă din punct de vedere etnic şi cultural? Pentru realizarea proiectului naţional – a „statului naţional unitar”, consfinţit şi în Constituţie, autorităţile româneşti au recurs la o întreagă paletă de mijloace de violenţă fizică – şi simbolică – legitimă (schimburi şi strămutări de populaţie, epurare etnică, centralizare administrativă, politici de asimilare şi aculturaţie), dar şi prin procese economice şi sociale mai mult sau mai puţin controlate de stat (industrializare, urbanizare masivă şi alte forme de mobilitate socială, mai ales în epoca socialistă). România nu este desigur un caz unic. Alte state din vestul şi centrul Europei au trecut printr-un proces comparabil de „naţionalizare”, aproximativ în aceeaşi perioadă. Menţionînd aceste elemente de comparaţie, autorul are totuşi meritul de pune în valoare specificitatea cazului românesc, marcat, în secolul 20, de un proces mult mai grabnic de modernizare (punctul de pornine nefiind acelaşi ca în cazurile altor state din Europa centrală şi europeană). Or tocmai acest proces ambiţios de modernizare, asociat cu cel, nu mai puţin voluntarist, de construcţie naţională, a creat decalaje, tensiuni şi disensiuni între stat şi populaţie (nu toţi fiind cetăţeni, pînă la 1918) şi, la alt nivel, între „majoritari” şi „minoritari”, mai adînci şi mai greu de reconciliat decît în cazurile altor state naţionale din regiune şi de pe bătrînul continent. O carte bine informată, argumentată şi scrisă într-un stil limpede (în beneficiul specialiştilor şi nespecialiştilor deopotrivă). O carte de citit, în ciuda criticilor şi rezistenţelor ideologice şi de altă natură. (Voi reveni în scurt timp cu o cronică mai cuprinzătoare – P.N.).

Un interviu audio (în limba rusă) cu scriitorul ceh Jachym Topol.


FILME
.

https://www.youtube.com/watch?v=kZQ8GUDscOw

sursă imagine de fundal.

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu