Unul din fenomenele psiho-sociale pe care le scot în valoare sondajele realizate în R. Moldova de la începutul anilor 2000 este încrederea scăzută pe care o au moldovenii faţă de instituţiile statului. De ce credeţi că este motivată o asemenea percepţie din partea cetăţenilor şi dacă aţi putea estima care ar fi efectele în planul percepţiilor şi a comportamentelor sociale pe care această încredere scăzută le genearează la cetăţenii de rând.

În R. Moldova, de generaţii bune, lucrurile sunt clădite pe persoană, pe politiceni. Oamenii au mai multă încredere în politicieni decât în instituţii. Chiar şi în ultimii 5 ani în care am avut, putem spune, ceva schimbări, oamenii nu au învăţat că cele care durează şi care ar trebui să producă şi să genereze o anumită eficienţă şi funcţionare într-o societate sunt instituţiile. Da, trebuie să facem apel şi la voinţă politică care, sigur, direcţionează aceste instituţii pe trasee de funcţionare după o anumită paradigmă. Cetăţenii R. Moldova se raportează deocamdată strict la politicieni, dar nu prea înţeleg cum funcţionează instituţiile, la ce folosesc ele şi ce anume produc ele, în afară de scheme de corupţie. Şi atunci suntem într-o situaţie în care, între nivelul de bază al cetăţenilor şi politiceni, nu intervin acele filtre necesare şi care ar trebui să existe în orice societate. Şi atunci oamenii se raportează strict la conducători. Asta şi urcă politicienii ca scor şi credibilitate, în anumite perioade, dar îi şi coboară foarte repede, pentru că ei nu au nici un filtru între ei şi cetăţeni. Ar trebui să fie în primul rând autorităţile publice locale, politicienii de la acel nivel care să rezolve o parte din solicitările cetăţenilor, mai ales printr-o bună funcţionare a instituţiilor la nivel local şi apoi cele de la nivel raional şi de la nivel central. Nu avem nici politicieni, nici partide care să propună o reformă a instituţiilor sau a modului lor de funcţionare. Dimpotrivă, schemele după care au funcţionat instituţiile s-au preluat şi se utilizează în diverse scopuri.

Corupţia percepută de către cetăţeni (respondenţi) atinge cote înalte în sondaje. Uneori, corupţia apare ca una din problemele pe care îi preocupă foarte mult pe moldoveni. Cum se poate explica acest paradox: corupţia este percepută ca un fenomen negativ, ca o problemă şi în acelaşi timp practicile de corupţie sînt foarte răspîndite printre cetăţeni?

Din păcate, sigur tema corupţiei este un subiect foarte amplu, dar din păcate schemele de corupţie sau de utilizare a corupţiei au devenit o strategie de a rezolva diverse probleme cu care o persoană obişnuită se confruntă. E o diferenţă de viteză de rezolvare foarte mare între cele două modele: modelul instituţional şi modelul în care se recurge la corupţie. Corupţia generează un rezultat foarte rapid şi de multe ori eficient, în avantajul celui care corupe, dar şi al celui care beneficiază de actul respectiv de corupţie. Pe când, pe linie instituţională, hăţişurile instituţiilor sunt organizate în asemenea mod încât să-ţi piară cheful că într-un timp rezonabil ai putea obţine o rezolvare a problemei cu care te confrunţi ca cetăţean. Din diferenţa asta de viteză sigur că corupţia devine mult mai vandabilă, iar fenomenul se generalizează foarte uşor, fiindcă sunt deficienţe mari şi de educaţie, şi de climat, în general de climat socio-politic, sunt lucruri care se reproduc şi au devenit, din păcate, modele de supravieţuire până la urmă, pentru că cetăţenii de multe ori sunt puşi în situaţia „fie corup, fie nu mi se rezolvă problema”. Şi apoi, varianta rezolvării pe cale instituţională are foarte puţine şanse de izbândă în momentul în care tu, ca cetăţean, nu ai încredere în instituţiile respective. Nu poţi să faci reforme şi să convingi cetăţeanul că instituţiile alea sunt funcţionale şi sunt eficiente dacă cetăţeanul nu crede. Nu poţi face reforme cu cetăţeni care nu cred în instituţiile care trebuie să facă reforme. Suntem cumva pe un cerc vicios din care cetăţeanul, fiinţă raţională, încearcă să găsească ieşirea din situaţie aplicând la costurile cele mai mici o analiză cost-beneficiu ce îl îndreaptă destul de repede spre o soluţie sau alta. Şi atunci, percepţia corupţiei, măsurată şi de sondaje, într-adevăr e ridicată, mai ales acum. E un fenomen generalizat care a contaminat practic toate ariile de activitate. Toate segmentele de populaţie sunt afectate şi o recunosc ca fiind una dintre problemele majore. Sigur, corupţia la nivel înalt are un alt impact asupra cetăţenilor, dar nu te poţi aştepta la un cetăţean să nu recurgă la corupţie din momentul în care el ştie că politicianul fură. Dacă nu ai un stat care îşi demonstrează credibilitatea, care genereareză instituţii funcţionale în dreptate, instituţii care trebuie să rezolve problemele cetăţenilor şi nu ale politicienilor. Până când lucrurile astea nu se vor schimba nu te poţi aştepta de la cetăţean la un alt tip de comportament. El va căuta calea cea mai scurtă pentru a-şi rezolva problema, iar sigur, acum, în contextul creat sunt atâtea probleme personale şi la nivel de gospodărie, de familie încât, eu cred, tot mai mulţi ar accepta tot felul de forme de corupţie doar ca să trăiască un pic mai bine. Pentru că, probabil, e foarte greu să fii cinstit în momentul în care eşti foarte sărac. Iar chestiunile astea de corupţie sunt şi alimentate cu bună ştiinţă. Şi cei care fac asta probabil cunosc destul de multă şi sociologie, şi psihologie socială şi ştiu cum se alimentează. Din păcate, acest fenomen se reproduce de la o generaţie la alta pentru că oamenii nu văd modele de succes realizate în timp, pe baza eforturilor personale, pe baza calităţilor lor individuale şi văd tot felul de scurtături care, de multe ori, ascund şi scheme de corupţie. Şi atunci e foarte greu să motivezi un tânăr că poate să ajungă într-o anumită poziţie, să spunem, să lucreze într-o anumită instituţie. Şi când ajunge acolo ce fac cu el? Câştigă 2-3 mii de lei salariul. Bani care nu-i permit supravieţuirea. Lucrurile sunt de fapt foarte simple. La orice nivel am merge. Mie îmi e foarte greu să cred că un ministru, spre exemplu, poate trăi din salariul pe care i-l oferă statul. Nu vă place un minsitru, luaţi un profesor. Şi o să vedeţi că cu câteva mii de lei nu are nicio şansă. Un doctor. Orice profesie care e plătită din banii statului. Din păcate, soluţia de supravieţuire pentru unele persoane aflate în astfel de situaţii nu e alta. Aşa că e un fenomen care, din păcate, nu va genera niciodată dezvoltarea economică şi o bunăstare şi un nivel de trai mai bun.

 

Interviul a fost luat la 25 aprilie 2015.

Fotografie de Vasile Botnaru (Europa Liberă).