[label shape=”” type=””] Anastasia Nani [/label]

 

Victimele violurilor, în mare parte femeile, se pomenesc adesea singure nu doar în faţa agresorilor, ci şi a sistemului care ar trebui să le asigure protecţie.  Descurajate, multe renunţă să-şi caute dreptatea, de teama dispreţului societăţii, dar şi din cauza anchetelor dubioase efectuate în baza unor noţiuni discriminatorii, incluse în normele legale de care se conduc poliţiştii şi procurorii. Prea puţine luptă până-n pânzele albe, iar cele care decid să mergă până la capăt sunt târâte cu anii prin instanţe unde povestesc iar şi iar cum le-au fost „jefuite” corpurile. Silite fie de agresori, fie de propria frică, o bună parte îşi retrag plângerile depuse la Poliţie. Astfel se explică faptul că din cele câteva sute de violuri înregistrate an de an de oamenii legii, Guvernul Republicii Moldova a pierdut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului doar două cazuri.  

De multe ori, femeile preferă să treacă un caz de viol sub tăcere, refuzând să-şi amintească şi să vorbească despre traumele trupeşti şi sufleteşti prin care au trecut. Mariana (24 de ani) este una dintre aceste femei. A primit mai multe palme de la viaţă, cea mai grea a venit însă acum doi ani. Atunci soarta i-a fost pecetluită de o rană fără leac. Tânăra, care este originară din Leova a crescut fără părinţi. Aceştia au fost decăzuţi din drepturile părinteşti pe când fata avea doar câţiva ani. Au urmat nouă ani trăiţi la o şcoală-internat. Mai târziu a fost admisă la facultate, la Univesitatea Pedagogică „Ion Creangă”. A renunţat însă la învăţătură, pentru că viaţa de student era prea scumpă.

În lipsa unui loc de muncă stabil, nu şi-a permis să-şi ia o cameră cu chirie. Casă şi pat i-au fost o bancă din parcul „La Izvor” din sectorul Buiucani al Capitalei. Şi asta până într-o noapte când a fost batjocorită de un grup de necunoscuţi. „A fost un coşmar pe care încerc să-l uit. I-am implorat să mă lase în pace. Acum mă rog în fiecare zi la Dumnezeu să-mi dea putere”, ne mărturiseşte Mariana. De Poliţie nici vorbă. „Mi-a fost frică. Lumea e diferită. N-am încredere în Poliţie, procurori. Cine ştie cu cine o fi legaţi făptuitorii?! Dumnezeu e sus şi le vede pe toate”, continuă femeia resemnată. Peste nouă luni a devenit mamă. Are gemene, astăzi în vârstă de un an şi trei luni. Tânăra are grijă de ele ca de ochii din cap. Nu mănâncă, să fie ele sătule. Nu doarme, veghindu-le lor somnul. Sărace şi pline de nevoi, toate trei stau într-o cameră cu chirie pe care o achită lunar o organizaţie non-guvernamentală.

„Nici CEDO nu mai poate pune lucrurile la loc”

Tragedia Marianei nu e ruptă din vreun film. E o realitate pe care au trăit-o multe femei din Republica Moldova. Ca şi ea, nu toate au avut curajul să vină cu o plângere la Poliţie. Fie pentru că nu au încredere, fie pentru că nu sunt gata să apară ani în şir în faţa judecătorilor unde să povestească fiecare detaliu al traumei trăite. Până la urmă, din sutele de cauze pierdute de Guvernul Republicii Moldova la CEDO, doar două se referă la viol. Una dintre acestea a fost pronunţată în mai 2012, alta în septembrie 2013. „Cazurile de viol sunt foarte greu de preluat la CEDO din cauza stigmatizării şi revictimizării acestor femei. Ele nu rezistă. Îţi trebuie foarte mult curaj să vii cu prima plângere la Poliţie unde să povesteşti ce ţi s-a întâmplat. Până vezi o sentinţă intrată în vigoare trebuie să vorbeşti despre asta de cel puţin cinci ori. Şi asta dacă ai noroc ca ofiţerul de urmărire penală şi procurorul să nu se schimbe. Acuzatul are avocat care va întreba victima detalii de fiecare dată când va dori, făcând-o astfel să se răzgândească şi să renunţe la plângere. De aceea sunt foarte puţine cazuri aduse în faţa Curţii. Până la urmă, nici CEDO nu mai poate pune lucrurile la loc pentru că trauma unei persoane trecute prin viol este prea mare”, explică avocata Doina Străisteanu care s-a ocupat de unul din cele două dosare – cauza I.G. contra Moldovei.

Un verdict după opt ani de la viol

Victima (I.G. – n.r.) avea doar 14 ani când a fost violată de un amic cu şapte ani mai mare decât ea. Într-o seară din august 2004 a mers împreună cu mai mulţi prieteni la clubul de noapte al unui sat din raionul Sângerei. Unul dintre tineri a cumpărat o sticlă de votcă. La început fata refuzat să bea, dar a cedat presiunii celor din jur şi a consumat 100 de mililitri de alcool. Potrivit ei, agresorul i-a spus că nu o va duce acasă cu maşina dacă nu bea de rând cu ceilalţi. După ce i-a dus pe toţi pe acasă şi a rămas singur cu fata, bărbatul i-a cerut să treacă pe bancheta din spate unde a violat-o. Acesta a ameninţat-o cu moartea dacă suflă vreo vorbă despre cele întâmplate. A doua zi  fata a povestit totul mamei sale, care a depus o plângere la Comisariatul de Poliţie al raionului Sângerei. Peste câteva zile oamenii legii au intentat un dosar penal. După aproape trei ani, în aprilie 2007, magistraţii Curţii de Apel Bălţi au decis că agresorul nu trebuie să stea la închisoare nici măcar o zi. Peste alţi cinci ani CEDO „a constatat, fără a se expune în privinţa vinovăţiei lui V.R. (presupusul agresor – n.r.), că investigarea cauzei reclamantei a frustrat cerinţele inerente obligaţiilor pozitive a statului de a investiga şi pedepsi eficient toate formele violului şi abuzului sexual”.

Magistraţii au stabilit unanim că a fost încălcat articolul 3 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului care prevede că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. I.G. a fost despăgubită cu circa 12.000 de euro. Deşi CEDO a fost de partea ei, fata nu a mai putut rămâne în sat. Acum trăieşte la Moscova.

„În acest caz, nu s-a ţinut cont de comportamentul iresponsabil al agresorului. În schimb, oamenii legii au fost curioşi să afle cum învaţă victima, ce note are la purtare, dacă se vede şi se pupă cu băieţi etc. Voiau să afle informaţii despre trecutul ei sexual, deşi era la prima ei experienţă. În astfel de cazuri este interzis să se aducă asemenea dovezi. În cazul I.G. instanţa nu a respins însă acest lucru, ba chiar şi-a motivat sentinţa de achitare în baza acestei informaţii. De fapt, ea nu a avut alte relaţii, era o elevă bună, dar s-a considerat că şi-a dat consimţământul pentru că nu a opus rezistenţă”, comentează Doina Străisteanu.

Apărătoarea aminteşte că printr-o decizie în care CEDO a condamnat Guvernul Bulgariei, magistraţii de la Strasbourg au explicat tuturor celor 47 de state membre că femeile reacţionează diferit la viol. „Unele opun rezistenţă, multe fiind omorâte în final, altele pur şi simplu «îngheaţă», iar a treia categorie se detaşează de ceea ce se întâmplă. Anume ele, de cele mai multe ori, nu-şi pot aminti în detalii ceea ce s-a întâmplat şi sunt considerate mincinoase”, susţine avocata.

Luptă cu sistemul şi agresorii de 17 ani

N.A. avea doar 13 ani când a devenit victima unui viol în grup. Se întâmpla în septembrie 1997. O decizie irevocabilă a fost pronunţată abia în decembrie 2005, adică peste opt ani, două luni şi 16 zile din momentul începerii urmăririi penale. Agresorii au fost scutiţi de pedeapsă. Peste alţi opt ani, CEDO i-a dat câştig de cauză, constatând, ca şi în primul caz, că a fost încălcat articolul 3 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Astăzi victima are 30 de ani şi luptă în continuare nu doar cu agresorii, ci şi cu sistemul. „Am depus recent o cerere de revizuire a acestui caz”, ne-a spus avocatul ei, Andrei Briceac. După trauma trăită acum 17 ani, tânăra împreună cu mama sa au fost nevoite să plece din localitatea în care trăiau.

CEDO nu va putea face dreptate însă Alei G. de 26 de ani din satul Trebujeni, Orhei. Cererea victimei a fost declarată inadmisibilă. Familia fetei, care suferă de retard mental sever, nu a avut bani să angajeze un apărător care să se ocupe de toate detaliile juridice legate de termeni, plângeri sau contestări. Avocată i-a fost mama, Galina G. Femeia a încercat să ajungă de câteva ori în audienţă la fostul preşedinte al ţării, Vladimir Voronin, dar aşa şi nu a fost primită. A vrut să-i povestească cum în septembrie 2006, fata ei, pe atunci de 18 ani, a fost răpită de acasă, bătută şi violată de doi bărbaţi din satul vecin – un minor de 17 ani şi un adult de aproape 40 de ani – şi cum a umblat prin judecăţi ca într-un final doar unul dintre agresori să fie condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. „Azi ei sunt la libertate, iar noi am rămas cu o povară grea. Ce nedreptate! Acum, de frică, îmi iau fata cu mine oriunde merg, chiar şi la câmp ziua întreagă”, povesteşte Galina G.

An de an, oamenii legii adună nişte cifre reci care completează statistica generală. Fiecare caz înseamnă însă multe lacrimi, nelinişte şi, de multe ori, vieţi distruse. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne, de la  începutul anului 2014 în baza articolului 171 din Codul Penal  – Violul, au fost pornite 276 de cauze penale. Dintre acestea, 181 au ajuns pe masa procurorilor, iar 69 au fost trimise în judecată. 35 de cauze penale au fost încetate, iar alte  28 – clasate. Pe parcursul anului 2013 au fost pornite 349 de cauze penale. 283 au fost remise procurorilor, iar 117 au fost expediate în instanţa de judecată. 50 de cauze penale au fost încetate, în timp ce altele 50 au fost clasate.

Un îndrumar depăşit şi discriminatoriu, la baza anchetelor

La investigarea fiecărui dosar, poliţiştii sau procurorii au avut la bază nu doar Codul Penal, ci şi un ghid în baza căruia au acţionat – „Îndrumarul metodic privind investigarea infracţiunilor privind viaţa sexuală”, elaborat în august 2008 de reprezentanţii Procuraturii Generale. Experţii locali şi cei străini au atras atenţia de mai multe ori că acest ghid este depăşit şi conţine noţiuni discriminatorii.

Iată un fragment care confirmă îngrijorările specialiştilor: „În situaţia în care victima nu opune nicio rezistenţă făptuitorului, din conduita ei trebuie să rezulte refuzul categoric de a intra în raport sexual. Dacă rezistenţa victimei a fost de circumstanţă (de formă), şi nu categorică (adică putea fi interpretată şi în sens de acceptare a raportului sexual), cele comise nu pot fi calificate ca viol”.

Autorii ghidului continuă cu următorul exemplu: „Este cunoscut că unor adolescente le sunt specifice sentimentele de timiditate, modestie, pudoare firească. Aceste calităţi comportamentale se manifestă într-un mod special atunci când are loc raportul sexual benevol acceptat (mai ales, care are loc prima dată). În astfel de cazuri, aproape întotdeauna se opune o pretinsă rezistenţă, care nu poate fi înfrântă doar prin cuvinte, îndemnuri, înduplecări. Şi atunci, conştientizând starea dată, partenerul interpretează că adolescenta acceptă raportul sexual şi este pus în faţa  faptului de a aplica, în forme adecvate, anumite eforturi fizice. Evident, o asemenea «violenţă» nu poate fi calificată drept constrângere fizică în contextul violului.

În context, procurorii care au elaborat îndrumarul au făcut trimitere la ştiinţă, dar au uitat să precizeze la care studiu anume. „Referindu-se la această «violenţă», ştiinţa consideră următoarele: «Această agresivitate acceptată apare ca o trăsătură masculină, exprimată prin dorinţa de a domina-poseda a bărbatului şi prin dorinţa femeii de a fi dominată-posedată de către bărbat. În această situaţie, comportamentul psihosexual implică în mod obligatoriu un anumit nivel de agresivitate, care are rolul de a declanşa actul în sine, de a-l întreţine şi de a-l finaliza»”, potrivit îndrumarului.

Experţii: „Utilizarea ghidului ar putea duce la consecinţe grave”

Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului (OHCHR) din Republica Moldova s-a angajat să ajute autorităţile naţionale să revizuiască liniile directoare de urmărire penală în cazurile de viol şi alte forme de violenţă sexuală. Patsili Toledo Vasquez, expert internaţional şi doctor în Drept, va lucra alături de specialiştii locali la racordarea legii şi armonizarea practicii conform standardelor internaţionale de investigare a violului.

Echipa de specialişti care a studiat documentul atrage atenţia că utilizarea acestui ghid în continuare ar putea duce la consecinţe grave şi încălcarea drepturilor fundamentale ale femeii.

„După cum Ghidul consideră că numai femeile sunt victime ale violului, aceste afirmaţii se aplică numai lor, consolidând stereotipurile despre comportamentul femeilor. Interpretările îşi au rădăcinile în ideile discriminatorii despre sexualitatea feminină şi cea masculină. Totodată, aceste afirmaţii neagă autonomia femeilor, şi procedând astfel, constituie un tratament care le împiedică de la existenţă în calitate de persoane cu drepturi depline. În final, aceste afirmaţii susţin ideea că «nu înseamnă da», care ar trebui să fie eradicată din societate şi din Justiţia penală”, comentează Alina Grigoraş, ofiţer pentru drepturile omului din cadrul OHCHR.

Prin urmare, explică ea, reforma referitoare la crimele împotriva vieţii sexuale trebuie să fie foarte explicită în ceea ce ţine de „libertatea consimţământului”. „Este problematic faptul că de cele mai dese ori făptaşul crimelor de viol este absolvit de răspundere penală folosind intrepretarea eronată a consimţământului împotriva voinţei victimei ca strategie de apărare”, argumentează Alina Grigoraş.

Un alt aspect problematic din acest ghid, susţine specialista, ţine de întrebările legate de comportamentul sexual anterior al victimei. De exemplu, în paragraful 194 se arată că „organul de urmărire penală trebuie să determine circumstanţele care se referă la viaţa personală a victimei: comportamentul ei cu bărbaţii (timid, zvăpăiat, sociabil, liniştit, etc.), de cât timp ea a fost căsătorită sau locuieşte cu cineva, dacă victima a avut relaţii apropiate cu câţiva bărbaţi în acelaşi timp, etc.; care sunt trăsăturile de temperament ale părţii vătămate (sinceritate, modestie, timiditate), etc.

„Comportamentul sexual anterior al victimei nu reprezintă un element al violului, iar state care deja au avansat în garantarea drepturilor victimelor violului numesc acest principiu – «scutul victimei». Orice includere a consideraţiunilor referitor la istoria comportamentului sexual sau reputaţia victimei constituie o rămăşiţă socială a unei legislaţii depăşite când numai femeile virgine puteau fi victime ale violului sau când reputaţia acestora era relevantă în definirea unor astfel de infracţiuni. Astăzi, conform standardelor internaţionale în domeniu, nu există justificare pentru aceste tipuri de întrebări”, spune Alina Grigoraş.

Definiţia violului trebuie modificată

Specialista explică de ce ar trebui modificat acest document. „În primul rând, Ghidul a fost adoptat în 2008 şi, de atunci, Codul Penal al Republicii Moldova a suportat câteva reformări importante în domeniul crimelor cu caracter sexual. Diverse legi, în 2010 şi 2012, au modificat cadrul legal existent şi chiar au introdus infracţiuni noi, cum ar fi hărţuirea sexuală”, comentează Alina Grigoraş.

Mai mult, Republica Moldova a primit câteva recomandări de la organe internaţionale pentru drepturile omului referitoare la urmărirea crimelor cu caracter sexual. „Observaţiile-concluzii ale Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Femeilor pentru Moldova în 2013 au subliniat faptul că statul trebuie să asigure ca toate investigările actelor de violenţă sexuală să fie efectuate în conformitate cu standardele internaţionale pentru investigare. În acelaşi context, în Raportul din 2013 al Grupului de lucru pentru problemele legate de discriminarea femeilor în drept şi practică se menţionează faptul că Ghidul menţine prejudecăţile legate de gen în administrarea Justiţiei şi recomandă în mod expres revizuirea lui”, continuă Alina Grigoraş.

Experta atrage atenţia şi la faptul că Republica Moldova a ratificat în 2010 Statutul de la Roma al Curţii Internaţionale Penale. Între altele, acest lucru presupune modificarea definiţiei violului, care în ţara noastră pesupune doar violul heterosexual, precum şi introducerea altor crime cu caracter sexual în legislaţia naţională. „Astăzi, pe plan internaţional se recunoaşte faptul că, relaţiile heterosexuale şi homosexuale merită tratament egal, în particular, în contextul legislaţiei penale”, punctează specialista.

În prezent, un grup de procurori şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne încearcă să repare erorile admise în ghid acum şase ani. „Mai întâi de toate ar trebui modificată legislaţia penală, după care practica judecătoarească. Doar după operarea acestor modificări va fi redactat şi ghidul. El a rezultat în baza actualului Cod Penal, dar şi a practicii judecătoreşti”, explică Ruslan Popov, şeful Direcţiei control al urmăririi penale şi asistenţă metodică din cadrul Procuraturii Generale.

Violurile maritale, nedeclarate la Poliţie

Într-un raport al Asociaţiei Promo-Lex legat de relele tratamente pe motiv de discriminare în Moldova, elaborat în 2012, juriştii au atras atenţia la fenomenul numit „viol marital”, adică în familie. Autorii fac trimitere la Studiul Demografic şi de Sănătate din 2005, potrivit căruia 4% din femeile căsătorite sunt supuse violenţei sexuale. Totuşi, specialiştii au constatat că în perioada 2009-2011, oamenii legii nu au înregistrat niciun caz de viol marital. Pe de altă parte, în aceeaşi perioadă, Centrul „La Strada” a înregistrat asemenea situaţii prin intermediul liniei de încredere. Potrivit experţilor centrului, victimele nu reclamă aceste cazuri la Poliţie pentru că nu au încredere că oamenii legii le vor rezolva problema. „Această situaţie se explică şi prin cerinţa de a aduce fapte probatorii care să confirme opunerea rezistenţei, inclusiv un certificat medical pentru a corobora acuzaţiile de viol sau violenţă sexuală. În acelaşi timp, multe femei nu reclamă cazurile de viol marital pentru că nu cunosc prevederile legale. Violul marital a obţinut statut de infracţiune penală în 2010”, scriu autorii studiului.

Până autorităţile vor modifica normele de care se ghidează aşa încât victimele să aibă siguranţa că agresorii vor fi pedepsiţi după merit, iar ele vor fi tratate cum se cuvine, multe dintre acestea vor trebui să găsească forţe ca să-şi reînceapă viaţa. Aşa ca Mariana…

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate“, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.

Articol preluat de pe site-ul investigatii.md (Centrul de Investigaţii Jurnalistice).

 

Sursă fotografie: mediafax.ro (de Andreea Alexandru).