[label shape=”” type=””] Lupul Sur [/label]

 

Femeile și scenariile ascensiunii lor politice

În fiecare ciclu electoral se vorbește despre locul femeilor în politică. Se recunoaște, în general, faptul că promovarea femeilor este necesară. Fiecare partid se străduie să-și facă listele în așa fel, încât să poată spune că nu discriminează femeile.

În electorala 2014 am examinat listele partidelor care s-au înscris în cursă și care au șanse reale de a intra în viitorul legislativ: PLDM, PD, PL, PLR, PCRM, PS ”Patria-Rodina” și PSRM. În total, pe primele 10 locuri ale acestor 7 formațiuni se regăsesc, în total, numele a 16 femei, ceea ce constituie mai puțin de un sfert din toți candidații.

Cele mai multe femei, patru la număr, le găsim la PCRM, urmat de PLDM (3 femei), PD (2), PS ”Patria-Rodina” (2), PL (2) PSRM (2) și PLR (1).

Este mult sau puțin? O întrebare la care se poate răspunde cu un ”depinde”. Pentru că nu doar cantitatea, numărul, este ceea ce contează. Nici calitatea în sensul de pregătire profesională și politică a candidatelor. Pentru a putea spune că primii pași pe calea egalității de gen au fost făcuți, este important să se analizeze și scenariile sau căile pe care trebuie să meargă o femeie care, ca și Cenușăreasa din poveste visează să lepede, metaforic vorbind, zdrențele de sclavă domestică și să ajungă la Marele Bal Politic.

Cum au reușit, așadar, să ajungă acolo cele mai vizibile și cele mai de succes femei din politica moldovenească?

Fenomenul Cenușăresei sau cucerirea piscurilor rezervate femeilor

O altă modalitate de a intra în viața politică pentru o femeie este să se orienteze către locurile tradițional rezervate lor la bucătăria politicului în lumea gender-binară. Adică, să concureze în propria cutie, unde competitori le vor fi în mare parte alte femei. Este vorba, desigur, de asemenea nișe tradițional feminine ca educația, sănătatea, protecția socială și cultura, precum și de domenii feminizate mai de curând – finanțele și mass media. Valentina Buliga și Monica Babuc de la PD, Maia Sandu și Liliana Palihovici de la PLDM, Tatiana Potâng de la PLR, dar și Zinaida Greceanîi de la PSRM sau Corina Fusu de la PL s-au manifestat pe și au crescut din exact aceste câteva domenii tradițional feminine.

Sunt aproximativ aceleași locuri pe care femeile le ocupau și pe timpurile URSS, când erau promovate în funcții de conducere de pe poziții de profesoare, contabile sau doctorițe. Acest fapt nu însemna însă neapărat egalitate de gen. Când în anii 70 nişte cercetători occidentali au manifestat interes pentru ideile egalității declarate, în premieră, în URSS și au început a cerceta fenomenul ascensiunii femeilor la putere, ei au aflat cu surprindere că femeile erau fie absente, fie marginalizate în politică. În pofida ideologiei care declara că fiecare bucătăreasă poate să conducă o țară, drumul către pozițiile cele mai importante în stat le era închis în această țara socialistă.

Ca și acum 40 de ani, în Moldova modernă, în anul 2014, femeile politice cele mai vizibile din țara noastră se lovesc de plafonul de sticlă al nișei lor. Putem aduce un singur exemplu când o femeie a fost promovată la funcția de prim-ministru, dar nici aici nu este cazul să ne îmbătăm cu apă rece și cu excepții care confirmă regula. Mai ales că Zinaida Grecianîi, care a deținut funcția de premier, nu dădea impresia (pe care o dădea, de exemplu, Vlad Filat) că deținea și puterea reală, că putea influența lucrurile și era un decident, nu un simplu executor, sau o cenușăreasă politică.

Se poate spune că femeile prezente în politică au prea puțin spațiu de manevră și, din acest motiv, nu deservesc electoratul feminin, ci sistemul. Ele reproduc ierarhiile și inegalitățile existente, cel mai ilustrativ exemplu în acest sens fiind incidentul cu ”spălatul pelincuțelor”.

În fond, calea tuturor acestor femei este calea Cenușăresei. Ele au ales kilograme de linte din cenușă și astfel și-au meritat fotoliile care li se potrivesc exact cum i s-a potrivit doar Cenușeresei condurul de cristal. Doar că spre deosebire de Cenușăreasa, pentru politicienele moldovene povestea încă nu s-a terminat.

Calea Cenușăresei este și cea mai des întâlnită. În fond, este o cale demnă de respect și una care are și valoare aplicativă. Mii de tinere care aspiră la o carieră politică ar avea ce învăța de la aceste femei. Șansele lor vor fi însă mai mari dacă, în afară de ambiție, carismă și dorința de a munci din greu, ar avea și posibilitatea să învețe despre viața politică din ”prima sursă”.

„Efectul văduvei” în viața politică

Tradiția politică de la începutul secolului al XX-lea în SUA și un șir de alte țări era că soțiile politicienilor deveneau succesoarele lor în cazul în care ei decedau în timpul mandatului. Majoritatea femeilor care ocupau un loc în Congres și în alte structuri ale puterii în acea vreme ajunseseră acolo doar pentru motivul că soții lor decedaseră, și asta era o modalitate pentru partidele politice respective de a păstra un loc și un vot în legislativ, evitând riscul conflictelor interne cauzate de competiția pentru acel loc.

Odată cu expirarea mandatului, era de așteptat că văduva care l-a exercitat se va retrage fără a pune întrebări sau a pretinde la un rol politic pe viitor. În 1932, ziarul New York Post, într-un articol despre o asemenea văduvă, scria că ”deși unele femei demonstrează anumite abilități politice, majoritatea se supun unui cod inventat al cavalerismului, își exercită funcția cu demnitate și bun gust, la expirarea mandatului retrăgându-se în tăcere și întrebându-se la ce s-o fi gândit bărbații care au inventat succesiunea în politică.”

Pornind de la această realitate istorică, fenomenul ascensiunii unei femei grație rudeniei cu un politician bărbat în lumea modernă a fost botezat de cercetătorii Lisa Soloviej și Thomas Brunell ”efectul văduvei”. Faptul nu subminează nicidecum calitățile personale ale acestor femei, care azi nici nu mai sunt literalmente văduve. Dimpotrivă, lumea a cunoscut multe femei cu adevărate calități de lider care au intrat pe ușa din față a politicii, deschisă anterior de un bărbat.

În ziua de azi este vorba în pimul rând de soții, surori și (cel mai frecvent) fiice de politicieni care, grație acestei legături de rudenie, au putut intra într-un mediu închis și destul de ostil femeilor până și în societăți patriarhale unde nu poate fi nici vorbă de egalitatea de gen. Indira Gandhi nu a fost doar cel de al treilea premier al Indiei – singura premier femeie pe care a avut-o țara, ci și și fiica primului său prim ministru. Benazir Bhutto, al 11-lea premier al Pakistanului, este și fiica celui de-al 9-lea său premier, ulterior devenit președinte al țării. Cel mai cunoscut exemplu rămâne, totuși, Hillary Clinton, care în pofida caracterului său de lider ar fi putut avea o traiectorie politică mult mai modestă dacă n-ar fi fost și soția celui de-al 42-lea președinte american Bill Clinton.

„Efectul văduvei” este prezent și în viața politică din Moldova. MAEIE, un minister care nu este considerat tradițional o nișă feminină, – este condus de Natalia Gherman, care pe lângă numeroasele calități pe care le are, este și fiica primului președinte al țării.

Legăturile de rudenie cu un politician constituie un avantaj în special pentru femei. Și nu este vorba de nepotism, ar fi o abordare extrem de simplistă să reducem succesele unei femei în politică la norocul de a se fi născut în familia potrivită. Este vorba în primul rând de faptul că o femeie are încă nevoie de un sol fertil care să neutralizeze piedicile care i se pun și agresiunea cu care se confruntă atunci când aspiră spre o carieră politică, sau când vrea pur și simplu să depășească acea condiție de Cenușăreasă politică.

În esență, ”efectul văduvei” este un mecanism compensatoriu pentru inegalitatea de gen și manifestările sexiste existente în societate și demonstrează cât de mult ar putea avansa femeile dacă li s-ar oferi posibilitatea să se afirme.

Despre ce fel de piedici cu elemente sexiste este vorba?

Sexismul politic și politica sexului

Agresiunea menționată mai sus se manifestă în special față de femeile care încearcă să intre în viața politică tinere și frumoase. În fond, tinerii ar trebui încurajați să se implice politic, iar asta se referă la ambele sexe. În practică însă o asemenea implicare trezește bârfe și suspiciuni.

În engleză există o expresie – ”fair game”, care s-ar traduce literalmente ca vânat legal. În general, persoanele publice, mai ales cele implicate politic, și mai ales în toiul campaniei se consideră un asemenea vânat legal, în practică asta însemnând că trebuie să se împace cu scrutinul și să îndure toate atacurile presei, inclusiv amestecul în viața lor privată. Un candidat bărbat este și el un asemenea vânat legal, o femeie, însă, mai ales dacă este tânără și simpatică, este un vânat dublu legal, ca să spunem așa. Asta pentru că este o țintă ușoară, pentru că hărțuirea verbală a unei femei fără un protector și fără un motiv considerat legitim de a se afla unde se află este considerată cultural acceptabilă.

Sau chiar triplu legal dacă se bănuiește că ar fi implicată într-o relație clandestină cu un politician influent, și el n-ar îndrăzni sau n-ar risca sau nu i-ar păsa să-i ia public apărarea. În cultura existentă, sexualitatea femeii nu este un fapt ce ține de domeniul privat care îi aparține, ci un bun public. Un fapt al domeniului privat este considerată sexualitatea unui bărbat, care chiar dacă ocupă o funcție importantă în stat, având un comportament excentric în viața privată, poate cere presei să-i respecte intimitatea. Și sunt bine cunoscute cazurile când unele ediții online au șters articole care vizau asemenea aspecte private din viața politicienilor. O femeie tânără care ar cere același lucru ar fi imediat ridiculizată, pentru că ea nu este văzută ca o persoană cu drept de intimitate, sau, haideți s-o spunem mai simplu, – nu este văzută ca o persoană. Faptul o pune într-o situație extrem de vulnerabilă.

Interesul și ostilitatea presei pentru asemenea tinere femei este excesiv, luând în considerație faptul că ele de regulă ocupă un loc modest în liste, și practic, sunt neglijabile ca și concurente. Tinerii bărbați, dincolo de locul, să zicem, #15, sunt pur și simplu trecuți cu vederea. Nu și femeile. De exemplu Marina Rădvan, o actriță de 23 de ani care ocupă locul #16 în listele PSRM, a devenit recent protagonista unui scandal mediatic din cauza unor poze private, făcute la o petrecere privată. Alina Zlotea ocupă locul #19 în listele PL, dar faptul este suficient ca să genereze titluri care încep cu ”șocant” și ”scandalos”, capabile să transforme pe rețelele de socializare un grup de comentatori obișnuiți într-o veritabilă turmă de babuini.

Și în ce constă șocantul și scandalosul? Marina este criticată pentru felul în care apare în niște poze private. Alina, model fiind, pozează pe un teren de fotbal, semidezbrăcată și într-o ipostază sexy. Trebuie să admitem că în aceste poze ”scandaloase” nici una dintre aceste tinere femei nu a făcut vreo faptă de interes public și care ar merita scoasă din spațiul privat în spațiul public.

Și nici vreo faptă ieșită din comun pentru timpurile moderne, când chiar și fostele actrițe de filme pentru adulți nu ezită să participe la cursa electorală. În afară de cea mai cunoscută actriță porno ajunsă politiciană, Ilona Staller, cunoscută cu numele de scenă Cicciolina, există un șir de alte asemenea exemple.

Stormy Daniels a candidat pentru Senatul SUA din partea statului Louisiana, Federica Zarri a ajuns deputat în parlamentul Italiei, Cindy Lee a candidat la prezidențiale în Franța, Cheri Manescu a participant la alegerile pentru postul de primar al Romei, Marilyn Chambers a candidat pentru postul de vice-președinte al SUA.

În fond, hărțuirea virtuală a acestor două tinere nu numai că este lipsită de orice temei, dar și descurajează alte femei să se implice în activităţi de interes public.

Al patrulea scenariu – Pasărea Phoenix

Există încă un posibil scenariu pentru femeile care își doresc să intre în viața politicului, unul care în Moldova încă nu a fost explorat. Este vorba de scenariul disidenței, al femeii care a avut curajul să meargă înainte în pofida tuturor și care – de ce nu? – a șocat anume prin această atitudine.

Un caz extrem, dar ilustrativ pentru această cale ar fi Phoolan Devi, o parlamentară care, înainte de activitatea de deputat, a devenit cunoscută în India ca Regina Bandiților. Această femeie a fost supusă abuzului în copilărie, în satul ei de baștină, și pentru că nu i s-a făcut dreptate de către autorități, a pus mâna pe arme, devenind căpetenia unui grup armat. Un alt exemplu la fel de extrem ar fi Dilma Russef, președinta actuală a Braziliei. Fostă participantă a unui grup de guerilla, Dilma Russef a fost condamnată la închisoare în anii 1970-1972.

Departe de mine gândul de a proslăvi violența armată, pentru că de fapt, nu asta este esențialul. Ceea ce este unic și totodată comun în biografiile Dilmei și a lui Phoolan este că ele au respins căile bătătorite, au mers pe drumul propriu și împotriva sistemului.

Aceste două femei cu adevărat remarcabile au intrat în viața politică nu prin ușa deschisă de un bărbat. Nici prin bucătărie. Nici prin așternut. Ele au venit direct din stradă.

Și, ceea ce este mai important, ele au venit cu propriile convingeri, cu un caracter format și cu istoria unei participări la viața politică a unei țări prin rezistență, nu prin conformism. Ele nu au fost crescute de partide și nu au asimilat birocrația instituțiilor. Fiecare din ele a ars până la temelie și ca o veritabilă pasăre Phoenix a renăscut din cenușă.

Când cel puțin o femeie va intra în viața politică a Moldovei astfel, abia atunci vom putea spune că am făcut un progres pe calea egalității de gen.

 

sursă imagine de fundal.