[label shape=”” type=””] Vasile Ernu [/label]

 

Dacă privim atent la programele candidaţilor la preşedinţie şi la toată campania elctorală, observăm cîteva lucruri simple:

  1. Diferenţe doar de stilistică şi ambalaj, nimic esenţial.
  2. Cînd e vorba de nucleul dur, central, cel economic al programelor candidaţilor, e o unanimitate îngrijorătoare. Apare întrebarea: aceste programe economice provin dintr-o nevoie reală a economiei ţării, se fac în interesul marii părţi a populaţiei sau sub presiunea şi la tendinţa marelui capital şi a puterii hegemonice globale? Privatizăm în folosul cui? Distrugem sau privatizăm sectoare publice şi infrastructuri în folosul cui? Dăm legi în interesul şi în avantajul cui, căror grupuri sociale? Hai să facem o socoteală…
  3. Concentrarea pe structurile de putere: bugete mărite la servicii, armată & co.
  4. Alegerile încep să arate tot mai mult ca un concurs pe un post la o multinaţională. Oare de ce?
  5. Statul înepe să semene tot mai mult cu un soi de „stat-corporaţie” care dizolvă spaţiul politic şi social şi-l transformă în „business-spaţiu”&spectacol condus în cel mai pur stil managerial-administrativ care nu mai are nimic cu politicul şi socialul. Toată bătălia este în esenţă pentru a pătrunde în acest „business-spaţiu” şi pentru a lua un loc privilegiat în acest „stat corporaţie”, care e structurat simplu, elitist şi exclusivict: cîteva locuri la „clasa VIP”, o parte la „manageri-experţi”&propagandişti şi o imensă mulţume care rămîne pe dinafară, pe peronul gării în aşteptarea ca cei de la „clasa-VIP” să mai arunce pe geam nişte firimituri de la masa lor copioasă.

Merci, o astfel de „democraţie” eu nu-mi doresc.

E foarte util să privim atent periferia din care facem şi noi parte: ea e un indicator bun pentru ce se întîmplă sau se va întîmpla la nivel global. Aici trăiesc peştii ăia care prevestesc cutremurul, schimbările, direcţiile de schimbare. Schimările mici de la centrul capătă aici viteză sau sînt anticipate şi lansate cu o o putere accelerată. Aici asistăm de mai bine de zece ani la un adevărat „Sindrom Putin”, care şi el a debutat cu binecuboscuta mantră „statul de drept”, care a făcut „ordine” şi disciplină, a continuat cu întărirea structuturilor de putere şi a culminat cu „independenţa energetică”. Sună foarte cunoscut, nu? Însă cel mai interesant fenomen aici est cel legat de economie. Asistăm la şoul politic al unui „Principe” care nu mai conduce un stat, ci un soi de „Business-corporaţie”. Are loc practic transferul spaţiului social înspre spaţiul privat de tip bussines, condus managerial. Asistăm la transfomrarea statului într-un soi de corporaţie şi conducerea lui după aceleaşi principii. Ce mai este suveranitatea într-o astfel de construcţie? Cine mai este azi suveran? Oarea doar suveranitatea banilor mai contează?

Poveste: „Sindromul Putin” sau cum spaţiul statului s-a transformat brusc în business-teritoriu

Aceasta este povestea unui bun prieten, Alexandr Ivanov (filosof, editor). E despre noi.

Eu nu aştept sfîrşitul lui Putin pentru că asta e o problemă falsă. Nu acesta e numele care reprezintă toate procesele ce au loc acum în Rusia şi în Est. Acesta este o figură multiplicată, corpul lui simbolic este rupt în mici bucăţi, atomi, molecule care sînt împrăştiate pe tot cîmpul politic. El este doar un nume care semnifică o multitudine de practici diverse. „Putin” poate fi cuvîntul care denotă cel mai bine situaţia complicată a violenţei economice contemporane.

Să dau un exemplu. Aveam nevoie urgent să-mi schimb paşaportul şi în singurul loc unde se eliberează paşapoarte mi-au propus să-mi facă paşaport „fără rînd”, dar care costa 17.000 ruble (1500 RON aproximativ). Aveam nevoie urgent, aşa că nu am avut altă soluţie şi am acceptat. Deodată s-a deschis o uşă şi am nimerit într-un „VIP-coridor” cu oameni tineri, drăguţi, bine îmbrăcaţi, zîmbitori. Nu era nici urmă de coadă şi în cîteva minute mi-au recompletat anchetele pe care eu le greşisem. Spaţiul statului s-a transformat brusc în bussines-teritoriu.

Iată, o astfel de situaţie eu o numesc „Situaţia Putin” sau „Sindromul Putin” şi nicidecum represaliile celor din Piaţa Balotnaia. De ce? Pentru că noi nu ne dăm seama cît poate fi de violent şi dur acest „VIP-coridor” produs de bunăstarea sau lipsa bunăstării personale: ai bani – e OK, nu ai bani – la revedere, eşti liber. Vei sta la cozi interminabile care nu ştii unde duc şi cînd se vor termina, vei primi cea mai proastă deservire etc. Acest criteriu – deţii sau nu deţii bunuri de valoare, resurse materiale, bani – devine extrem de violent şi poartă un caracter managerial-administrativ. Aici dispunem de prea puţin socialism, doar avem o retorică populistă care înlocuieşte acest socialism real. În Rusia actuală, pînă şi cei mai duri critici ai lui Putin se luptă de fapt să nimerească în acest „VIP-coridor”. Unii vor să-i înlocuiască pe alţii. Cu alte cuvinte situaţia socială şi politică e de aşa natură încît nimeni nu vrea să retransforme „VIP-coridoarele” în spaţii sociale.

Manifest: Ce președinte aş vrea eu?

(TVR 1 mi-a cerut un soi de text-manifest legat de alegerile prezidenţiale. A ieşit acest text care din cîte am înţele va fi transmis în ziua alegerilor.)

Ce președinte aş vrea eu , Vasile Ernu, ca simplu cetățean?

Grea întrebare. E mult mai uşor să spunem ce nu vrem decît ce vrem. După 25 de ani de veşnică tranziţie spre nicăieri, de distrugere continuă, de demantelare a statului social şi de fărîmiţare şi polarizare extremă, cu toţii am obosit să votăm negativ. Iarăși votăm răul cel mai mic?

Dar dacă ar fi să aleg un preşedinte, i-aş cere cîteva lucruri minimale dar, cred eu, fundamentale pentru marea parte a cetăţenilor acestei ţări.

Vreau un Preşedinte care să nu transforme instituțiile statului în moșii proprii sau să le pună în stare de război unele cu altele. Vreau un președinte care să nu mai pună în stare de conflict şi ură mai toate păturile sociale. Funcția lui este scrisă în Constituţie, îl alegem ca să o respecte şi ca să slujească interesul public.

Vreau un președinte care să reprezinte nu doar interesele unor mici grupuri puternice, privilegiate sau ale marelui capital, ci şi interesele celor „obidiţi şi umiliţi”, cei fără de apărare, cei săraci care reprezintă marea parte a cetățenilor acestei ţări. Vreau ca președintele acestei ţări să tragă cu urechea şi spre aceștia din urmă ale căror interese şi nevoi se pare că nu le mai reprezintă nimeni. Aceşti cetăţeni mulţi, nereprezentați de nimeni, sînt de fapt corpul social al acestei țări.

Ce-aş mai vrea de la viitorul Preşedinte?

Vreau un Preşedinte care să nu mai susţină impozitul unic, ci impozit progresiv de tip european, adică redistribuire, dacă vrem să progresăm, ca în toate ţările Uniunii Europene.

Vreau un Președinte care să nu mai susțină privatizarea serviciilor publice, infrastructurii, sănătății şi educației. NU putem să ne permitem luxul de a privatiza sectoarele publice, sistemul energetic, infrastructura etc.

Vreau un Președinte care să susțină accesul universal şi gratuit la serviciile publice, sănătate, educație. Oare nu aşa face marea parte a statelor dezvoltate din Uniunea Europeană?

Vreau un Președinte care să nu mai susțină impozitarea excesivă a muncii şi a consumului. Vreau un Președinte care să susțină mai puţin impozitarea muncii şi pâinii şi mai mult impozitarea tranzacțiilor, a afacerilor mari şi a proprietăților. Adică să punem presiune mai mică pe săraci şi micii întreprinzători, cei peste 80% ai acestei ţării, şi mai multă pe cei care au averi mari, mari corporații, mari business-uri şi proprietăți mari. De ce impozităm excesiv săracii şi dăm facilități fiscale bogaților?

De fapt, în esență, ce fel de Președinte vreau?

Avem nevoie de un Președinte cu un program minimal în ce privește „interesul naţional”, civil, cetățenesc mai degrabă:

  1. Să nu mai distrugă statul social al bunăstării, construit în Europa, şi bruma socială pe care o avem în România: servicii publice, infrastructură, educaţie, sănătate, energie, asistență socială etc., ci să contribuie la dezvoltarea lor, nu la privatizarea şi jefuirea lor.
  2. Să respecte Carta Europeană a Drepturilor Omului şi Constituția României, unde scrie negru pe alb: dreptul la muncă, la sănătate, la educație, la asistenţă socială, nu doar dreptul la liberă exprimare, toate sunt GRATUITE.

La ce-mi folosește dreptul la exprimare, la vot dacă nu am acces la muncă şi nu am cu ce-mi creşte şi educa copiii? Drepturile politice nu fac nici doi bani dacă nu sunt susținute de drepturi economice şi sociale.

Un astfel de Președinte aş vota!!! Cum un astfel de candidat încă nu avem, voi merge şi îmi voi anula votul.

 

Sursă imagine.