[label shape=”” type=””] Dumitru Mînzărari [/label]

 

Preşedintele ţării, Nicolae Timofti, a convocat pe 7 octombrie şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Conform datelor făcute publice, în cadrul şedinţei s-a discutat subiectul securităţii informaţionale a Republicii Moldova precum şi impactul evoluţiilor regionale asupra securităţii ţării. Odată ce şedinţa precedentă a CSS a avut loc la 7 aprilie curent, se poate presupune că şedinţa a fost una ordinară, şi deci că a fost timp suficient de a i se pregăti minuţios agenda.

Conform raportului unui post autohton de televiziune, şedinţa a durat în jur de două ore. Dat fiind că timp de şase luni s-au acumulat mai multe probleme ce ţin de securitatea regională şi de impactul acestor probleme asupra Moldovei, două ore pare o durată destul de scurtă. Dacă raportul e totuşi corect, am putea trage o primă concluzie şi anume că institutul CSS din Republica Moldova este unul formal, cu caracter artificial, lipsindu-i acel schelet de cultură strategică, esenţial pentru un institut de acest gen pentru a opera eficient. Pentru clarificare, „cultura strategică” este o categorie analitică care, în înţelegerea unui rînd de cercetători, descrie „stilul naţional de gîndire strategică” (Nye şi Lynn-Jones, 1988) sau „modul de gîndire şi acţiune privind aplicarea forţei armate” (Gray şi Jones, 1990), ori, într-o expresie şi mai lungă, „totalitatea idealurilor, răspunsurilor emotive convenţionale şi deprinderilor de comportament, pe care membrii unei comunităţi naţionale de strategi au acumulat-o prin instruire şi imitare şi care le trezeşte reacţii similare în generarea răspunsurilor de strategii…” (Snyder, 1977).[1]

Cu alte cuvinte, bănuiesc că raspunsurile statului la provocările de securitate se produc ad hoc, în mod individual, de către ministere şi pe dimensiuni sectoriale, dar mai rar adoptînd abordări complexe, care să implice conlucrarea instituţiilor de stat. Iar CSS pare a fi un artefact politic, pe care îl avem pentru că şi alţii îl au. Procedura de funcţionare a CSS ne sugerează, de asemenea, că nu se lucrează la evaluarea continuă a mediului de securitate şi în baza unor concepte bine puse la punct, axate pe astfel de evaluări. Am verificat structura CSS pe pagina preşedenţiei şi nu am observat capacităţi necesare pentru ca această instituţie să funcţioneze conform statutului. Nu am văzut niciun grup sau centru de analiză care să lucreze cu datele agregate de la instituţiile de stat, dat fiind faptul că acestea au o viziune îngustă asupra problemelor cu care se confruntă Moldova, axîndu-se pe domenii separate de activitate (economie, finanţe, protecţie socială, apărare, securitate etc.).

De ce ar fi necesar sa avem o cultură strategică eficientă şi un organ de analiză agregată? Un şir de cercetări ştiinţifice (Tilly 1985, Hegre et al. 2001, Spruyt 2009) ne sugerează că, în cazul unor crize, uneori e necesar de aşteptat ca acestea să de-escaleze de la sine, pe cînd în altele trebuie de reacţionat prompt, chiar şi cu folosirea forţei. În crize nu există soluţii ideale – dacă aceasta a avut condiţiile necesare pentru a se dezlănţui, în loc să fie preîntîmpinată, alegerea în acest moment se face între cîteva soluţii rele, din care se alege cea mai puţin rea. O cultură strategică eficientă permite o rată înaltă de identificare anume a soluţiei celei mai puţin negative, dar şi curajul de a o pune în aplicare, chiar dacă necesită decizii nu foarte populare şi asumarea unui risc.

Drept exemplu, se poate argumenta că daca guvernul de la Kiev nu ar fi stat pasiv privind cum detaşamente paramilitare ruse blochează unităţile militare ucraineşti din Crimeea, iar activiştii pro-ruşi preiau controlul asupra clădirilor guvernamentale, pierderea peninsulei ar fi putut fi evitată. Iar răspunsul deciziv acestor tentative agresive în Crimeea ar fi putut descuraja strategii similare ruseşti de acaparare a puterii în regiunile de est ale Ucrainei. Şi anume existenţa unei organizaţii de analiză agregată ar putea informa rapid conducerea politică a ţării, dar şi a o ajuta să ia decizii optime.

Presupunînd că ştirile despre şedinţa CSS ne-au oferit, cu unele excepţii, doar detalii superficiale despre subiectele discutate la şedinţă, pare util să examinăm nu doar forma, dar şi conţinutul comunicării în cadrul respectivei şedinţe. Aspectul securităţii informaţionale din agenda şedintei a fost reflectat destul de voluminos (în text) pe pagina web a Preşedenţiei (presedentie.md, 7 octombrie). Nu este destul de clar din ce motiv a fost necesară o întreagă jumătate de an pentru a se emite decizia CSS în privinţa securităţii informaţionale. Multe aspecte în această decizie ţin de momente de rutină pentru instituţiile guvernamentale vizate. Să presupunem totuşi că publicarea deciziei cu pricina şi argumentării umflate ar fi menite să deghizeze discuţiile mai serioase care s-au purtat pe marginea securităţii regionale.

În acest sens, presa a menţionat doar informaţia potrivit căreia vreo 30 de persoane, bănuite că ar fi fost militari străini, au primit restricţie de intrare pe teritoriul Republicii Moldova în ultimele trei luni (publika.md, 7 octombrie). Presupun că Alexei Barbăneagră, consilierul preşedintelui pe probleme de apărare și securitate a comunicat presei mai multe detalii, însă doar acest moment a fost apreciat de către mass-media moldovenească drept relevant. De fapt e foarte posibil să fie vorba de o informaţie deformată. Luînd în consideraţie numărul mic de militari „străini” și faptul că Rusia face rotaţia contingentului său militar în regiunea transnistreană în mod regulat, putem presupune că anume asta a și avut loc. Din motivul că Ucraina a închis frontiera sa cetăţenilor ruşi, militarii ruşi, care sunt oficial trimişi să își continuie serviciul în cadrul trupelor ruse din Transnistria pot merge încolo doar pe calea aerului, prin aeroportul Chişinău.

Și dacă mai luam în consideraţie faptul că nu avem regim de vize cu Rusia, dar și am semnat acorduri cu ea prin care permitem rotaţia contigentului rus, formal nu ar trebui să existe probleme de acest fel. De fapt, unele instituţii media au depus puțin efort și au prezentat informaţii mai complete, indicînd că interdicţia a fost aplicată în bază procedurală. Potrivit acestei informaţii, ruşii nu au anunţat despre rotaţia militarilor lor cu 24 ore înainte de a o iniţia, aşa cum Moldova a cerut (moldova.org, 7 octombrie). Iar o altă sursă a mai menţionat că acest fapt ne-a supărat mult, lezîndu-ne mîndria naţională, pentru că „Republica Moldova nu este o regiune a Federaţiei Ruse, unde oricine poate veni când doreşte”, după cum ar fi afirmat un funcţionar moldovean (jurnalul.ro, 7 octombrie). Aduc citatul dat cu un scop, care va fi clar puţin mai jos.

Prin urmare, dacă avem atîta incertitudine în jurul chestiunilor discutate mai serios la şedinţa CSS din 7 octombrie, vreau să urmez exerciţiul unor jurnalişti și experţi ai societății civile, care au fabrikat [acest exerciţiu a avut loc la emisiunea Fabrika. – D.M.] nişte idei în privinţa subiectului discutat acolo (publika.md, 6 octombrie). În contextul războiului „proxy” iniţiat de ruși în Ucraina (sau al conflictului ‘hibrid’, cum e la modă să fie numit astăzi), şedinţa CSS ar fi trebuit să se bazeze pe nişte evaluări și analize ale situaţiei în Ucraina, pe care CSS le-ar fi comandat din timp instituţiilor de stat specializate.

Aceste evaluări și analize ar fi trebuit să scoată în evidență aspectele care au facilitat transformarea crizei politice din Ucraina într-un război armat. În plus, ele ar fi trebuit să genereze nişte scenarii care ar fi examinat riscul unei crize de natură similară în Moldova, în baza celor învățate din experiența Ucrainei. CSS ar fi trebuit să solicite un șir de strategii de răspuns la aceste posibile scenarii, luînd în calcul resursele și capacitățile Republicii Moldova. La modul ideal, analiza prezentată la CSS pentru discuţie ar examina de asemenea costurile inacţiunii guvernului Moldovei, precum și strategiile de identificare a resurselor din exterior, în cazul în care se ajunge la concluzia că cele naţionale ar fi insuficiente.

Pentru a nu fi prea abstract, vreau să ofer nişte exemple. La o adică, pierderea controlului administrativ de către Ucraina asupra unor teritorii proprii a avut loc după un scenariu identic în diferite regiuni. Grupuri paramilitare au atacat clădiri administrative pe care le-au luat sub control. Alte grupuri au blocat unităţile militare și de miliţie, unde inițial nu au reuşit să convingă comandanţii să le părăsească și să abandoneze armamentul din dotare. Apoi, observînd inacţiunea autorităților din Kiev, au devenit mai agresivi, și au luat cu asalt aceste unități. În Crimeea au fost implicați militari ruşi în serviciu activ și colaboratori ai serviciilor secrete. În regiunile din estul Ucrainei, scenariul a fost implementat și de unități paramilitare, care pretindeau că sunt autohtone, după care obiectele acaparate erau date sub controlul militanţilor localnici loiali Rusiei.

Observînd aceste strategii, CSS ar putea să-și pună întrebarea: ce urmează să facă în cazul în care grupuri de civili, atît bărbaţi cît și femei, ar bloca unităţile militare, dar și de carabineri din regiuni ca Găgăuzia sau Bălți? Sau în cazul în care grupuri înarmate, mici și mobile, ar ataca sediile inspectoratelor de poliție în aceste regiuni, pentru a acapara armament, iar grupuri de tineri agresivi ar lua cu asalt clădirile administraţiei publice locale din unele regiuni ale republicii?

Ideal ar fi să se afle despre astfel de planuri din timp, pentru a le zădărnici. Însă în cazul în care nu se reuşeşte (un scenariu mai pesimist), care sînt acţiunile exacte ale poliției, ale serviciului de informaţie și securitate, ale armatei, ale ministerului afacerilor externe, parlamentului, guvernului etc.? Ce algoritme și strategii de răspuns vor fi aplicate în funcţie de fiecare scenariu în parte? Este necesar ca acestea să fie deja elaborate, iar instituţiile și membrii lor să fie pregătite și antrenate să le pună în aplicare. Pe timp de criză, o tărăgănare fie şi scurtă se poate solda cu un eşec cu consecinţe grave. Am putea să ne întrebăm, de exemplu, de ce Crimeea și regiunile de est ale Ucrainei au fost acaparate de rebelii pro-ruşi, iar în Odesa, Herson, și alte regiuni acestea au suferit eşec, deşi condiţiile iniţiale erau destul de asemănătoare. În aceste din urmă cazuri, a fost diferit doar răspunsul autorităților ucrainene și viteza acestui răspuns.

Și un alt scenariu: ce vor face instituţiile statului dacă „omuleţi verzi” încep să treacă Nistrul, folosind pontoane ale trupelor de genişti transnistreni și o fac într-un loc mai ferit de ochii lumii sau noaptea? Ori în cazul în care cîteva helicoptere de transport desantează indivizi în Cahul sau Comrat? Dar dacă în urma alegerilor, care readuc la putere coaliţia de guvernare, gloate de protestatari agresivi încep să împînzească străzile din Bălți și acolo se desfăşoară un scenariu de genul celui din 7 aprilie 2009?

La fel, revenind la subiectul militarilor ruși cărora li s-a interzis intrarea în Moldova, vreau să spun că este posibil că pasul dat să fi fost unul corect. E posibil ca acești indivizi să fi adus experiența planificării, organizării și implementării rebeliunilor din Ucraina pentru a o realiza și în Moldova. Astfel de operațiuni nu presupun neapărat abilități standard pe care le învață oricare militar – e vorba de deprinderi mai rare și mai specializate. Dacă totuşi acesta este cazul, ar trebui să se ia o decizie fermă de a se opri temporar orice deplasare a militarilor ruși în Transnistria, și nu din motiv procedural. Ce ne facem dacă mîine Rusia urmează procedura cerută și ne mai trimite potențiali ‘omuleți politicoși’? Dacă, în baza analizei, se ajunge la concluzia că militarii nou veniți ar ridica riscul de securitate pentru Moldova, nu ar trebui să ne temem să nu supărăm rușii, după ce i-am refuzat cu anumite pretexte inventate sau pentru că acestea ne-ar leza orgoliul național.

Aș vrea să cred că CSS, după ce va discuta aceste scenarii, va da indicații ministerelor și serviciilor să elaboreze strategii coordonate de răspuns la astfel de provocări, cu indicarea termenelor de raport, va crea un grup operativ care să aprobe măsurile propuse, și să ofere finanțare pentru instruirea personalului ce urmează să fie implicat în acțiunile de răspuns, va discuta aceste scenarii și răspunsuri cu partenerii străini și va identifica gradul de suport politic și material pe care acestea l-ar putea oferi în diferite scenarii de criză; va crea o structură ad hoc, cu personal delegat din ministere, care să monitorizeze continuu situația în regiune și în republică și să ofere rapoarte și analize în mod regulat conducerii statului. În fine, aş vrea ca CSS să facă mute alte lucruri necesare în aceasta perioadă inaintea alegerilor, pentru a preveni situații ce pot fi folosite drept pretext pentru escaladarea violenței sau începutul unor tulburări.

Lucrurile scrise mai sus par la prima vedere exagerate, însă aș dori să atrag atenția asupra pragului de violență din Ucraina care s-a dovedit a fi foarte jos, contrar așteptărilor. Dacă s-ar fi discutat aceste lucruri, solicitîndu-se intervenții din partea instituțiilor participante la CSS, atunci cred că ședința nu ar fi durat mai puţin de două ore. S-ar putea să greșesc, și în realitate aceste aspecte să fi fost abordate, iar instituțiile statului sunt într-adevăr pregătite pentru orice scenarii de criză similare celor din Ucraina. Sper în acest caz ca acest text să nu fie perceput drept o critică. Nu este nimic mai mult decît un monolog, prin care sugerez ce mi-aș fi dorit să se discute la CSS.

 

[1] Această mini-sinteză a fost preluată de la Johnston, Alastair, “Thinking About Strategic Culture,” International Security, Vol 19, No. 4 (1995), p.36.

 

Sursă fotografie de fundal.