[label shape=”” type=””] Lilian Negură [/label]

 

Liberalizarea regimului de vize constituie un motiv justificat de bucurie. Abolirea vizelor europene înseamnă beneficii concrete pentru moldoveni, care vor putea de acum încolo să circule liber în UE pentru a vizita rudele, prietenii, pentru a face afaceri sau turism. În același timp, acest eveniment constituie și un pas crucial în direcția integrării europene a RM. Europarlamentara Monica Macovei se arăta chiar surprinsă, cu puțin timp în urmă, că moldovenii nu au ieșit pe străzi, ca românii la vremea lor, ca să se bucure împreună de abolirea vizelor.

În pofida acestui reproș voalat, mulți moldoveni chiar s-au bucurat. Ala Mândâcanu spunea mai devreme că acest eveniment îi produce aceleași emoții ca și căderea regimului sovietic. Dar acest lucru îmi produce de asemenea anumite griji. Multă lume a fost profund dezamăgită tocmai pentru că așteptările la căderea zidului de la Berlin au fost prea mari. Din acest considerent vreau să aduc aici o notă de realism, chiar cu riscul de a diminua din atmosfera festivă a evenimentului.

E nevoie în opinia mea să înțelegem, și nu sunt sigur că cei care conduc astăzi Moldova o înțeleg, iar exemplul României este concludent în acest sens, că integrarea europeană semnifică mai mult decât abolirea vizelor, mai mult chiar decât adoptarea acquis-ului comunitar sau obținerea celor patru libertăți europene. Integrarea europeană înseamnă o schimbare fundamentală a felului nostru de a fi, de a gândi și de a acționa.

Cu alte cuvinte, moldovenii trebuie să-și schimbe firea. Atunci când adversarii integrării europene susțin că apropierea de Europa pentru ei înseamnă să-și „vândă sufletul”, eu le dau dreptate. Ei într-adevăr trebuie să se schimbe în profunzime: să accepte puterea dreptului mai presus decât dreptul puterii; să respecte pe cei mai mici și mai puțini ca ei; să accepte pe cei diferiți; să creadă în munca cinstită și nu în noroc; să aibă încredere în instituții anonime și nu doar în rude și prieteni; să nu îi sperie incertitudea democratică, și să nu admire ordinea de mormânt a dictaturii. Sondajele sugerează că tocmai aceste lucruri nu prea sunt împărtășite nici chiar de moldovenii cei mai fervenți adepți ai integrării europene.

Pentru ca cei mulți să se schimbe e necesar însă ca înaintea lor să înțeleagă acest lucru cei care constituie elitele acestei țări. Căci dacă peștele se strică de la cap, lucrurile bune tot de la cap încep. Asta înseamnă în genere lucruri aparent simple: să aibă încredere în propriii cetățeni; să accepte că democrația nu înseamnă doar libertatea de a paricipa la vot ci și de a alege; să renunțe la principiul „scopul scuză mijloacele”; să învețe să fie eficienti și să se retragă atunci când nu au competențele necesare; să fie centrați pe sarcină și nu pe aparențe sau pe dorința de a fi în relații bune cu șefii; să nu încerce nici măcar să placă electoratului, căci electoratul s-ar putea să nu știe întotdeauna care este cea mai bună soluție;  să fie creativi atunci când rezolvă problemele, adică să încerce să reinventeze soluții locale pentru problemele locale și nu să copieze fără discernământ totul din Vest, și să nu uite că a fi european nu înseamnă că trebuie să devenim peste noapte francezi sau nemți, căci orice copie este mai proastă decât originalul.

Într-un final, eu sper că integrarea în Europa nu se va limita numai la eliminarea vizelor și adoptarea acquis-ului comunitar, ci va constitui o transformare reală a felului de a fi al oamenilor din RM care va produce prosperitate și democrație autentică, profundă și stabilă.

 

(Discurs ținut la Ambasada Moldovei din Canada pe 25 aprilie 2014 cu ocazia liberalizării regimului de vize între RM și UE)

 

Fotografie de Tudor Iovu, ziarul Adevărul Moldova.