Cică odată, demult, în 2008, politicienii din Nebraska au decis că părinții nu vor mai fi trași la răspundere pentru abandonul copiilor. În același an au fost abandonați 30 de copii – toți adolescenți. Legiuitorii uitaseră să specifice că este vorba de nou născuți.

Un tată și-a abandonat întreaga familie – 9 copii. S-o fi plictisit el de hrănit, spălat, îmbrăcat, dezbrăcat, iar spălat, culcat, și iar sculat.

Mi-am amintit de acest caz acum, când am citit că o ministră a muștruluit mamele nemulțumite cu ”spălați pelincuțe”. M-am întrebat de ce oare se consideră normal să ceri de la femeie tot mai multe sacrificii? De ce se desconsideră munca reproductivă pe care ea deja o prestează societății gratuit și by default?

Despre o femeie care crește copii (și are grijă de alți membri ai familiei pe de asupra) se spune că ”stă acasă”. Se presupune că o duce bine pentru că are scutece de unică folosiță și mașină de spălat. I se tot amintește întruna cât este de norocoasă – că mamele și bunicile noastre n-au avut nici pamperși, nici mașini de spălat, dar au crescut totuși, copii. Mulți copii, i se mai dă în obraz.

Se trece însă cu vederea că viața mamelor și bunicilor noastre era alta, altele fiind și așteptările statului față de felul în care își îndeplineau ele funcția de mamă.

Mamele anilor antebelici

Fiecare dintre bunicile mele au născut câte 4-6 copii, din care au supraviețuit jumătate. Fără medic în sat, fără medicamente moderne, fără condiții sanitare adecvate, mama nu deținea controlul asupra sănătății și dezvoltării copiilor. Atenția pe care le-o acorda era minimă. Mai ales că era ocupată și cu muncile câmpului, avea pământ, păsări, vite. Moartea unui copil nu era un lucru ieșit din comun. Bătrânele încă mai păstrează acea mentalitate, și nu rareori tinerele femei de azi aud de la ele că copiii ”se mai aleg”. Nici infanticidul nu era un lucru rar întâlnit.

– Fată hăi, s-a răstit mama soacră cu dezgust la amica mea, care născuse un copil cu un mic defect, – n-ai putut și tu să-i pui o pernă peste față..?

Mamele din perioada sovietică

Generația de femei a mamei mele năștea în medie câte 2 copii (și făcea în medie 4 avorturi, dar asta e altă discuție). Condițiile de trai deveniseră mai bune, societatea era concepută pentru adulți activi, angajați în câmpul muncii. Concediul de maternitate era de un an maxim. Mama își alăpta copilul la fiecare două ore și nu se apropia de el decât dacă plângea mai mult de 40 de minute. Așa recomandau pediatrii. Odată cu înțărcatul, misiunea mamei era considerată practic îndeplinită. Statul prelua o parte din funcțiile de creștere și îngrijire a copilului. Mama ieșea la lucru, copilul mergea la grădiniță.

Era tratată îngăduitor la întreprindere, permițându-i-se să-și ia concedii de boală și zile libere fără prea multe întrebări și cătături chiorâșe. Practic, era lucrător doar pe borderou, cu un salariu mizer dar care îi permitea totuși să supraviețuiască. Existau destule asemenea locuri de muncă cu o funcție mai mult socială decât economică, care le permiteau femeilor să îmbine maternitatea cu serviciul.

Bineînțeles, femeia avea alte greutăți: se îmbulzea în transport, se ghiontea în rânduri după o pereche de chiloți, și dacă găsea dresuri pentru copii, lua câteva perechi, pentru câțiva ani înainte. Dar nu se aștepta de la ea să facă teme câteva ore, în fiecare seară, până la miezul nopții. Sau să umble cu copilul la activități. Existau cercuri și secții sportive, dar copiii le frecventau singuri, fără însoțitori.

Mamele  tranziției

Discursul despre importanța dragostei materne apare tradițional în acele perioade istorice când statul nu mai face față responsabilităților sociale.  Logic, în Moldova acest discurs a apărut în anii 90. Nu numai întreprinderile, dar și grădinițele s-au închis. În mod firesc a apărut informația despre traumele psihologice grave pe care le aduc părinții copiilor, neglijându-i. Instituțiile au devenit dușmanul copiilor. Internatele au devenit simbolul cruzimii mamelor. Potrivit noii ideologii, copiii trebuie crescuți de părinți iubitori, chiar și cei care, având vreun handicap, au nevoie de îngrijiri speciale 24 de ore pe zi. Statul s-a spălat pe mâini și a aruncat funcția de îngrijire a copiilor în mâini private. Mai exact, în brațele mamelor, care sunt responsabilizate tot mai mult.

A apărut Benjamin Spock, cu modele bazate pe familia americană a anilor 50. Și pediatri care recomandă alăptarea până la 3 ani. Nu la fiecare 2 ore ca înainte, ci la fiecare scâncet. Acum trebuie să mergi cu bebelușul la piscină. Să-l porți în sling și să-l legeni în brațe. Să-l obișnuiești cu grădinița treptat, câte o oră pe zi. Să-l înveți a citi și a scrie înainte să meargă în clasa 1. Și tot tu răspunzi de reușita lui școlară.

Pe de altă parte, copiii cer tot mai mulți bani. Pentru că la maternități au început a se plăti taxe neoficiale pentru nașteri. La școli – taxe de studii. Și mai este important copilul să aibă cărți și jucării. Să mănânce echilibrat. Îi trebuie masaj. Logoped. Repetitori.

Iar bani nu-s. Și locuri de muncă nu-s. A apărut concurența, pentru că în același timp, ne-a vizitat și economia de piață. În anii 90 nu mai poți să pleci cu o oră mai devreme ca să reușești la grădiniță. Angajatorii te evită doar pentru că ești femeie. Colegii de lucru ți se uită chiorâș la burtă, anticipând cum o să lucreze și pentru tine când vei începe a-ți lua concedii medicale.

Mamele noului mileniu

Femeia încearcă din răsputeri să îmbine servicul cu maternitatea, să facă față pretențiilor tot mai mari care curg gârlă. Dar, ca și șoferul care ține cu o mână volanul și cu alta cuprinde o femeie, le face necalitativ pe amândouă. Se simte vinovată la lucru, că are nevoie de concediu medical – a treia oară în această lună. Vinovată dimineața, când piciul îi este zmuls din brațe de educatoare și chiar și de afară îl aude răcnind.

Și rămâne singură cu vina ei și cu problemele ei. Cine o ascultă?

Nu statul, desigur, căci el vrea copii mulți și sănătoși, viitori plătitori de taxe. Businessul vrea piețe de desfacere – copiii mănâncă, au nevoie de jucării, haine, consumă apă și energie electrică, iar asta înseamnă venituri. Femeile sunt îndemnate să nască, uneori prin mesaje zgomotoase, însoțite de învinuiri și reproșuri, alteori prin îndemnuri subtile, cu proslăvirea rolului de mamă și însiroparea imaginii copilului în media.

Se creează un spațiu virtual imaginar, mitologic, pastoral, care nu are nimic cu realitatea dură, problemele cotidiene ale mamei și copilului. Ca rezultat, femeile trăiesc o stare de confuzie și de frustrare, legată de faptul că idealul mediatic nu corespunde vieții reale.

Manipularea prin responsabilizare

Femeile se confruntă și cu un paradox logic. Pe de o parte, societatea le împinge spre maternitate – hai-hai-hai, hai odată! Pe de altă parte, odată deschisă această ușă, femeii i se spune că a fost alegerea ei, dorința ei, și deci – copilul născut este responsabilitatea ei. Nu faci copilul pentru stat, i se spune, îl naști pentru tine. În același timp societatea îi cere să respecte anumite ”standarde de calitate”. Nici nu se discută să doarmă pruncul într-o cutie de carton. Iar de moartea unui copil mic prin accidentare poți răspunde și penal. Ești o mamă rea chiar și dacă lipsești de la matineul școlar. Și desigur, ești un adevărat monstru dacă îl lași cu rudele și pleci la Italea. Vei fi insultată, ți se va pune eticheta de ”sponsor” și ți se vor arunca în față vorbe care dor. iPadul pe care îl trimiți cadou de Paște – îți va sta mereu în fața ochilor, fiind pentru tine ”batista Friedei”*.

Chiar dacă reușește să le facă pe toate, statutul mamei rămâne jos, munca ei este subapreciată, invizibilă, și ea însăși este invizibilă, ca femeile din fotografiile epocii victoriene. Munca este a mamei, meritele sunt ale tuturor.

Fotografie din epoca victoriană. Ca să nu plângă, copilul era ținut în brațe de mama lui, care era acoperită cu o cuvertură.

Fotografie din epoca victoriană. Ca să nu plângă, copilul era ținut în brațe de mama lui, care era acoperită cu o cuvertură.

Femeia este pusă într-o situație imposibilă –  este datoare tuturor, iar ei nimeni nu-i datorează nimic. Interesele ei și a copilului pot fi sacrificate oricând, prioritare fiind interesele oamenilor liberi și neîmpovărați de copii.

Situația îmi amintește de subiectul unui film, pe care l-am privit mai demult. Armata romană asedia o cetate. În cetate – în afară de armata inamică – femei și copii. Proviziile sunt pe sfârșite și în cetate, și în afara ei. Și atunci bărbații asediați au o idee. Ei trimit femeile și copiii afară, jurând solemn că nu-i vor lăsa să intre înapoi orice s-ar întâmpla, în speranța că inamicul va împărți cu femeile proviziile și astfel, va deveni vulnerabil. Inamicul însă, pricepe șmecheria, și le mână, împreună cu copiii, înapoi spre zid. Cei rămași în cetate nu deschid porțile, așa cum au jurat.

Bărbații au cu toții soții și copii afară, și văd cum ei mor de foame. Sub zid. Dar țin porțile închise până la urmă.

Femeile și protestul lor mut 

Statul și sectorul privat fac la fel cu mamele și copiii în Moldova. Pentru fiecare din părți, ei sunt cei care (deocamdată) consumă resursele necesare fără să producă. De ce să-i hrănim? Afară! Statul nu vrea să plătească indemnizații pentru copii. Patronul – să plătească concedii medicale mamelor.

Și atunci ce le rămâne de făcut femeilor? Un singur lucru – protestul. Nu mă refer la recentele acțiuni stradale ale gravidelor. Mă refer la natalitatea scăzută, care este și ea o formă de exprimare, un protest mut, fără pancarde. Dacă statul și societatea îți spune că trebuie să-ți faci datoria și să naști, dar este problema ta că ai născut după ce ai născut (spălați pelincuțe), și ești obligată să crești copilul conform unor standarde impuse, iar după ce l-ai crescut, o să ți se înainteze și pretenții – tot mai multe femei își pun întrebarea dacă are rost să mai nască un copil.

Și se limitează la unul. Cel mult doi. Următoarele generații de femei nu vor naște nici câte unul – nici dacă se interzic avorturile și se închid granițele.

Și asta va fi răspunsul lor politicilor sociale existente.

______

*În romanul Maestrul & Margareta, o femeie pe nume Frieda este condamnată să găsească mereu batista cu care și-a sufocat pruncul și să nu poată scăpa de sentimentul vinovăției.

 

Preluat de pe lupulsur.wordpress.com cu acordul autorului.

 

Sursă fotografie 1 („protestul mamelor”): adevarul.ro

Sursă imagine 2 (de epocă): pinterest.com